La cules îngeri, vol. 2

Ana Blandiana- La cules îngeri II Editura Liternet 2003 ANA BLANDIANA Redactor: Delia Oprea [email protected] Tehno...

Author: Ana Blandiana

33 downloads 968 Views 1MB Size Report

This content was uploaded by our users and we assume good faith they have the permission to share this book. If you own the copyright to this book and it is wrongfully on our website, we offer a simple DMCA procedure to remove your content from our site. Start by pressing the button below!
Report copyright / DMCA form

DOWNLOAD PDF

Ana Blandiana- La cules îngeri II

Editura Liternet 2003

ANA BLANDIANA

Redactor: Delia Oprea [email protected] Tehnoredactare: Corina Ungureanu [email protected] Copertă

şi

ilustraţii:

©

2003

[email protected] dupa Claude Monet

Dora

Ionescu

Editor format Adobe PDF: Dora Ionescu [email protected] Text: © 2003 Ana Blandiana Toate drepturile rezervate autorului.

LA CULES ÎNGERI II

© 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Adobe PDF Este permisă difuzarea liberă a acestei cărţi în acest format, în condiţiile în care nu i se aduce nici o modificare şi nu se realizează profit în urma acestei difuzări. Orice modificare sau comercializare a acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet este interzisă. LA CULES ÎNGERI 2 Vol - ISBN 973-8475-30-9 Vol II - ISBN 973-8475-32-5 Editura LiterNet http://editura.liternet.ro/ [email protected]

pag 2 din 162



CUPRINS OCHIUL DE GREIER (1981).............................................9

ÎN SOMN ............................................................9 DE-ACOLO ....................................................... 10 CA ŞI CUM ........................................................ 10 OUL................................................................. 11 ŢARA PĂRINŢILOR .............................................. 12 IATĂ ................................................................ 13 AM OBOSIT ....................................................... 13 DEFINIŢIE ......................................................... 14 METAMORFOZE .................................................. 14 LUNTRE ............................................................ 15 TRECERI ........................................................... 15 ÎN ZORI ............................................................ 16 IMN ................................................................. 16 VEŞMÂNT ......................................................... 17 MINUNEA.......................................................... 17 ÎNTR-O NUCĂ ................................................... 18 ICOANĂ PE STICLĂ ............................................. 19 ZBOR ............................................................... 20 SINGURĂTATEA.................................................. 20

O JUMĂTATE DE LUNĂ ........................................ 21 ALTFEL ............................................................ 22 LOCUITĂ DE-UN CÂNTEC .................................... 23 ÎN APĂ ............................................................. 23 NOAPTE ÎN FÂN ................................................. 24 HIBERNARE ....................................................... 25 PASUL.............................................................. 25 UNA, DOUĂ, TREI ............................................... 26 ŞIRUL .............................................................. 27 NUMELE ........................................................... 27 ARMURA .......................................................... 28 ATÂT DE FRIG ................................................... 29 ÎNCĂ UN PAS ..................................................... 29 JOC ................................................................. 30 VÂNĂTOARE ..................................................... 31 CĂRARE ........................................................... 32 UMBRA ............................................................ 32 ÎNTR-O ZI......................................................... 33 DOVEZI ............................................................ 33 O UMBRĂ A IERBII............................................... 34 pag 3 din 162



SEMANTICĂ....................................................... 34

PLANETĂ FIERBINTE ............................................ 49

CAMUFLAJ ........................................................ 35

RESPIR, RESPIR ................................................... 50

ÎN POCNETUL SURD ............................................ 36

VOCALĂ ........................................................... 50

SĂMÂNŢA ......................................................... 36

CÂT AŞ FI VRUT ................................................. 51

ÎN CĂDERE ........................................................ 37

PÂNZA ............................................................. 52

LUNA TANGENTĂ ............................................... 38

REFLEX ............................................................ 52

PENEL .............................................................. 39

ÎN LOCUL ......................................................... 53

PĂMÂNT ........................................................... 39

ALA-BALA ........................................................ 53

ÎNTREBARE ........................................................ 40

SEMNUL ........................................................... 54

ILUMINARE ........................................................ 40

SUNT DIMINEŢI .................................................. 55

DACĂ... ............................................................ 41

PORTRET CU CIREŞE LA URECHI ............................ 56

MORFOLOGIE .................................................... 41

REVISTA "AMFITEATRU" (1984) .................................... 57

VĂ MULŢUMESC ................................................. 42 OGLINZI ........................................................... 43 MILĂ................................................................ 44 ORICE URMĂ ..................................................... 44 TOTUŞI ............................................................ 45 ACASĂ ............................................................. 45 IN MEMORIAM ................................................... 46 CERCUL ............................................................ 46 ELEUSIS ............................................................ 47 EPITAF ............................................................. 47 PRINTRE VÂRFURI DE PRUN .................................. 48

EU CRED .......................................................... 57 CRUCIADA COPIILOR .......................................... 58 DELIMITĂRI ....................................................... 58 TOTUL ............................................................. 59

STEA DE PRADĂ (1985) .............................................. 60

FUNINGINE ....................................................... 60 ALB ................................................................. 61 DEFINIŢIE ......................................................... 61 GEMENI ............................................................ 62 TU TRECI .......................................................... 62 ICOANĂ ........................................................... 63 pag 4 din 162



PE CER ............................................................. 64

DESTUL ............................................................ 77

CEL VIU ............................................................ 64

ÎNTREBĂRI ........................................................ 77

CÂNTEC DE LEAGĂN ........................................... 65

TRUP ............................................................... 78

LA CELĂLALT CAPĂT ........................................... 65

TATĂL ............................................................. 78

SOARE AL INSOMNIEI .......................................... 66

STEA ADUSĂ DE VÂNT ........................................ 79

TÂRZIU ............................................................ 66

REMEMBER ........................................................ 79

INFLAŢIE DE PĂSĂRI ............................................ 67

ÎMBLÂNZITORUL CÂNTEC..................................... 80

ÎNLĂUNTRU ....................................................... 68

UN ANIMAL ORBITOR .......................................... 81

25 MARTIE 1942 ................................................ 69

41 .................................................................. 81

DACĂ .............................................................. 69

AX .................................................................. 82

CURAJUL .......................................................... 70

COMPROMIS ..................................................... 82

NEC PLUS ULTRA ................................................ 70

URME .............................................................. 83

CHIHLIMBAR...................................................... 71

OCHIUL MEU ..................................................... 83

GREUTATEA OMĂTULUI ....................................... 71

HOHOTUL ........................................................ 84

UNIRE .............................................................. 72

LA CULES ÎNGERI ................................................ 84

ORGA DE GHEAŢĂ .............................................. 72

CLOPOTUL PE CARE-L AUD .................................. 85

DEZGHIOCARE ................................................... 73

ŢĂRM .............................................................. 85

CÂT DE UŞOR .................................................... 73

LITERE ............................................................. 86

CER SAU PĂMÂNT............................................... 74

CETINA ............................................................ 86

SCHIMB ............................................................ 74

DANS .............................................................. 87

DESCÂNTEC ...................................................... 75

BALANŢA CU UN SINGUR TALGER .......................... 87

ŢIPĂTUL ........................................................... 76

POVESTE .......................................................... 88

CU FAŢA SPRE MUNŢI .......................................... 76

NUMĂRUL PĂSĂRILOR ......................................... 88 pag 5 din 162



BOCET ............................................................. 89

REFREN .......................................................... 102

BĂNUIALA ......................................................... 89

SISTEMATIZARE ............................................... 103

ARHITECTURA VALURILOR (1990).................................90

FĂRĂ NUME (I) ................................................. 104

CURSA ............................................................. 90 ARHITECTURĂ-N MIŞCARE ................................... 91 SEMNAL ........................................................... 91 SEISM .............................................................. 92 TRECERE........................................................... 93 FRUNTEA MEA ................................................... 94 ORA ................................................................ 94 DIES ILLE, DIES IRAE ............................................ 95 TOPIREA LA RECE ............................................... 95 DRUM .............................................................. 96 TABLOU ........................................................... 97 DE DRAGOSTE ................................................... 97 OMPHALOS ....................................................... 98 VIERMI CĂLĂTORI ............................................... 98 SOMNUL ........................................................... 99 SUBIECT ........................................................... 99 PE NEVĂZUTE .................................................. 100 DE-A V-AŢI ASCUNSELEA................................... 100 UN LANŢ ........................................................ 101 FĂRĂ UN GEST ................................................. 102

MARTORII ....................................................... 105 UN INFERN...................................................... 106 ŞI ÎN OGLINDĂ ................................................. 106 LUNĂ PLINĂ .................................................... 107 EXASPERAREA.................................................. 107 SUB INSULTĂ ................................................... 108 PUNCTUL BĂTRÂN ............................................ 108 A LOVI ........................................................... 109 GARA DE NORD ............................................... 109 CÂMPIA ......................................................... 110 MODEL .......................................................... 110 ÎN MIŞCARE..................................................... 111 RÂND PE RÂND ................................................ 111 SINGUR .......................................................... 112 MĂSURĂ......................................................... 112 ÎN TEACĂ ....................................................... 113 MOLECULE DE CALCIU....................................... 114 ARTA DE A MURI .............................................. 114 SUNETE DE PĂMÂNT ......................................... 115 CĂZUT ÎN CER ................................................. 115 pag 6 din 162



DE-A VALMA ................................................... 116

OBSESIE ......................................................... 129

INSCRIPŢIE ...................................................... 116

BALADĂ ......................................................... 130

CU CAPUL ÎN JOS .............................................. 117

SOARELE DE APOI (2000).......................................... 131

PRIN NEFIINŢĂ ................................................. 117 O LINIE DREAPTĂ ............................................. 118 NUMĂRĂTOARE INVERSĂ ................................... 118 SINGURĂTATE ................................................. 119 UN VĂZDUH MAI PUŢIN ÎNCĂRCAT....................... 119 DIN CE ÎN CE ................................................... 120 PASĂREA DESCHISĂ .......................................... 121 DIN HAOS ....................................................... 121 GOL SFÂŞIAT ................................................... 122 COLOSSEUM .................................................... 122 OROLOGII PE ŞINE ............................................ 123 CA O SPUMĂ ................................................... 123 FĂRĂ NUME (II) ................................................ 124 ÎN JAR ............................................................ 124 * * * .............................................................. 125 CA VALURILE ................................................... 125 CLIO .............................................................. 126 LIANT ............................................................ 127 TERMOMETRU ................................................. 128 GRAMATICĂ .................................................... 128

NORD ............................................................ 131 OCEAN .......................................................... 132 SUFICIENTĂ MIE ............................................... 132 OROLOGIUL .................................................... 133 TANGAJ ......................................................... 133 RUGĂ ............................................................ 134 ALUNEC, ALUNEC ............................................. 135 FERICITĂ MI SE SPUNE ....................................... 135 AGĂŢAŢI ÎN CRENGI ......................................... 136 APOLLO ......................................................... 136 DOUĂ CRUCI ................................................... 137 ÎNTREGUL ....................................................... 137 PIETÀ ............................................................ 138 ÎN VIZITĂ ....................................................... 138 CEARCĂN ....................................................... 139 DE-AR FI SĂ PIERIM .......................................... 140 CORABIA CU POEŢI ........................................... 140 SFÂRŞITUL LUMII .............................................. 141 LASĂ-MĂ ....................................................... 141 NIMIC NU E ÎNTÂMPLARE ................................... 142 pag 7 din 162



UN SFÂNT ....................................................... 142 DANGĂT DE FRUCTE ......................................... 143 DEFINIŢIE ....................................................... 144 MIJLOCUL DRUMULUI ........................................ 144 CONFUZIE ....................................................... 145 POEM............................................................. 145 ÎN RATE.......................................................... 146 CEAS DE NISIP ................................................. 146 LAMENTO ....................................................... 147 PIAŢA BUZEŞTI ................................................. 147 BĂTRÂNI ŞI TINERI ............................................ 148 FRAGMENTE DESPRE POEZIE ......................................149

pag 8 din 162



OCHIUL DE GREIER (1981)

ÎN SOMN Greierii cântă numai în somn, Greierii ziua sunt numai insecte, Lăsaţi-i să doarmă şi-ascundeţi-i, ierburi, De sincerităţile zilei, suspecte; De adevărul uscat şi zadarnic Ferească-i al rouăi prea limpede domn Şi tot ce nu reuşesc să trăiască Întâmple-li-se în somn; Lăsaţi-i să doarmă legaţi de coşmare, Cântând ca din strune din propriile funii, Subţiri prinţi de ţipăt jertfiţi ascuţit Singurătăţilor lunii.

pag 9 din 162



DE-ACOLO

CA ŞI CUM

De-acolo din frunză

Ca şi cum însăşi lumina

Cu o răbdare-mpărţită în veri şi în toamne,

Şi stelele ar avea rădăcini

Mirându-se doar

Simt cum din mine îşi trag

De ochii mei închişi înspre el.

Inexplicabila hrană

O, pe pleoapele mele a dat colţ iarba,

Ca stolul de corbi după plug.

Un altul se uită la mine Fără să spună nimic,

Ar fi doar o plantă ce creşte Raze subţiri care sug,

Toţi aştrii, urmând bisturiul Şi a fost verde, şi s-a uscat

Mi-e frică de-atâta lumină,

De când nu s-au mai ridicat în afară,

De prea multe flori îmi e frig,

Încâlcite, înnodate-ntre ele,

Şi nu ştiu pe cine să strig

De când ochii mei

Să stingă în mine

Nu mai contenesc să mă vadă

Cereasca grădină,

Genele mi s-au înţelenit

Mi-e somn de iubirea deplină

Să spargă din calea oceanului negru Sub raza cea verde în care mă scaldă Privirea din frunză

Extaticul dig.

Ca în adâncul unui ocean etern răbdător, Fără să spună nimic, Pregătindu-mă doar Pentru mai aspre şi mai lungi învieri.

pag 10 din 162



OUL Ţi-aduci aminte cât de bine Era în oul de pe ape

Unde eram zidiţi de-a pururi Făptură singură, deplină În care universu-ncape Şi-şi este suficientă sieşi, Plutind lumină în lumină? Ţi-aduci aminte cum pluteam? Iubire fără dor de nimeni Şi, oglindindu-se pe sine, Izvorul fericit şi mut – Durerea nu se născocise, Singurătatea era plină, Cuvântul nu era născut.

Ţi-aduci aminte despărţirea Celulelor de ele înseşi

Şi spaima sângelui voind Să curgă într-un singur trup? Pământul se-ntindea prin arbori Şi cerul se-ncleşta în crengi, Să nu se vadă, goală, rana Pe locul căreia s-au rupt. Ţi-aduci aminte ce risipă De sentimente şi de vorbe, De animale şi de plante Curgând spre-acelaşi ţărm pierdut Şi aşteptând sfârşitul lumii Din care, poate, se va naşte Un ou perfect plutind pe ape În liniştea dintru-nceput.

Cine-a greşit şi până când? Oul perfect, tăiat în două, S-a rupt în cer şi în pământ Însingurând deodată-o lume – Ţi-aduci aminte cât de nouă? – Iar lama străbătu prin mijloc,

Reinventându-ne pe rând.

pag 11 din 162



ŢARA PĂRINŢILOR Părul îmi ajungea până la pământ Şi treizeci de ani

Pieptănând Fete cu plete

Până-n pământ.

Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată Încât nu credeam cu putinţă Să o ating vreodată, Plină de cruzime lunecam Dinspre ţara părinţilor Spre o lume încă neinventată. Lumea nu s-a inventat nici acum, Părul nu mai mi-e atât de lung, Treizeci de ani e numai merinde pe drum, Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung! Dar în ţara părinţilor Se ajunge întotdeauna târziu, Numai când totu-i pustiu, Şi doar în lumina de lună Se mai strâng împreună, Sub tăiaţii castani, Umbre de taţi condamnaţi Şi mame de treizeci de ani

pag 12 din 162



IATĂ

AM OBOSIT

Iată, mă spăl într-un râu de secunde

Am obosit să mă nasc din idee,

Şi pletele mele de ani

Mi-am ales o frunză,

Şi firul ierbii e un anotimp verde,

După chipul şi asemănarea ei, uşor

Şi firul fânului, unul uscat,

Seva răcoroasă o să mă pătrunză

Din lipsă de graniţi se pierde;

De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,

Şi mă şterg cu un ştergar de ore curat, Mi le pieptăn într-o oglindă de timp,

Şi cerul, o vreme care

Am obosit să nu mor –

Iată din ea mă voi naşte,

Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;

Căci timpul nu e miez niciodată,

Şi de durere să mă fac strălucitoare;

Ci numai început şi sfârşit –

Apoi să mă desprind de pe ram

Moartea e şi ea durată,

În felul acela copilăresc

Apoi, nemainăscut de minutare,

În care

Fluviul zăcând în sine

Se moare

Ca o mare.

La frunze.

Până n-ai murit

Ca un cuvânt de pe buze.

pag 13 din 162



DEFINIŢIE

METAMORFOZE

Casă împletită din ramuri de salcie

Îngerii au îmbrăcat haine de păsări

Şi cioplită apoi ca Adam din pământ,

Care îi strâng pe sub aripi,

Casă acoperită cu-o orgă de papură

Păsările au îmbrăcat haine de peşti

Gata să curgă în cânt;

Ca să zboare sub mări. Fiarelor le creşte iarbă la subţiori

Casă spălată de rouă şi ştearsă de soare,

Şi subţiri rădăcini din copite,

Şi care asemenea mării se trage spre lună

Ca să nască ocări.

Casă-nvelită, ca un zeu mic, într-un nor Din noaptea cu greieri şi cu pridvor; Casă apărată de pomi şi de viţe cu struguri

Vorbele se-mperechează îndrăgostite Ca şi cum nu eu Sunt cel care strig Ajutor,

Şi vegheată de albine, de licurici, de lăstuni,

Îmi astup urechile să nu mai aud

Pe care se caţără vitejeşte dovlecii

Şi ochii-i întorc

Şi se-ncaieră crengi încărcate de pruni;

Greu, ca pe nişte pietre de moară săracă, Scrâşnind.

Casă zidită din litere pe stâlpi de silabe,

Sunt

Liniştea pune foi albe în juru-ţi,

Care nu vrea să se facă

Cerul şi-aşterne cerneala pe ele.

Nici plantă, nici pământ.

Sprijinită-n cuvinte, suspendată de stele,

Ca o sămânţă-ngropată

pag 14 din 162



LUNTRE

TRECERI

Să îmi fac o luntre împletită din ierburi şi flori

La un capăt şi la altul al somnului

Egal depărtată de maluri,

La trecerile acelea nesigure

Să mă mântuie stelele noaptea şi-n zori

Bărci abia apropiate să înjghebe un pod

Să mă-nconjure-ai apei ochi vitregi de aur.

Peste râul învolburat

Să nu văd nimic prin pleoapele-nchise,

Adorm încet şi cu grijă

Şi să mă las să alunec pe râu ca un plaur,

Străină de peşti,

Mă simt în pericol,

Şi prost încopciate între vieţi,

Şi gata să le despartă; Un roşu-ntuneric încet mă pătrundă

Să nu calc cumva în moarte

Atent doar la ritmul somnatec de undă,

Şi mi-e frică mai ales de momentul trezirii,

Uşor se-nsteleze şi moartea-mi de vise

Când aş putea să alunec

Lăsate târziu să răspundă.

Într-o viaţă străină, De unde n-aş mai şti să mă întorc

Târziu legănată de luntrea de ierbi,

Şi-n care tot ce-a fost aici e vină.

Miresme sărate şi verzi m-or cuprinde, Împletită în alge şi şerpi, Asfinţită-n al mării pustiu, Să nu mai ţin minte.

pag 15 din 162



ÎN ZORI

IMN

În zori,

Răsari de unde ochii mei nu văd

Se retrage uşor

Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,

Când aerul nopţii În emisfera de dor,

Şi creşti spre unde văzul meu n-ajunge, Materie primă pentru cruce;

Caliciul minuscul al florii Tresare scoţând

Stâlp fraged susţinând cu fructe cerul,

Rezonant ca un geamăt de dom,

Prin care curge, sevă, adevărul

Un sunet afund, Cu dangătul celui mai asurzitor Clopot la fel;

Al binelui şi-al răului egal, Încolăcit de şarpele vasal;

Ce păcat

Sens răsturnat al lumilor văzute,

Că auzul nostru nu e făcut pentru el

Cu rădăcinile întoarse în văzduh

Şi nouă nu ni se spune nicicând

Pe ale cărui frunze, stranii plute,

Pentru cine bat

Trece pe râul morţii câte-un duh;

Clopotele din flori. Înaltă bărbăţie din pământ, Maternitate pururea fecioară, Foşneşte-mă în fiecare vânt Şi-nvaţă-mă să mor a doua oară.

pag 16 din 162



VEŞMÂNT

MINUNEA

Uneori dimineaţa

Minunea trosneşte sub tălpile mele

Şi, pe jumătate adormită încă,

A crengilor ude,

Trupul meu tânăr,

Şi picură-n mine,

Cald, mătăsos,

Glasul ei limpede

Clănţănind copilăreşte din dinţi,

Ea curge pe pietre

Mă trezesc îngheţată Trag, somnoroasă şi zgribulită, pe mine

În care mă învelesc

Abia îmbrăcată în frageda formă

Deasupra capului meu se dezlănţuie

Şi neînţeles se aude.

Fericită că încă o zi,

Şi le face frumoase,

O zi întreagă

Adoarme în fragi

La adăpost de veşnicie.

Conul de brad i-e palat,

Voi fi

Şi le coace în somn, Leagăn ochiul de cârtiţă, Lumânare Oricare pom. În ea încap Şi fructele şi rădăcinile, Şi fluturii şi albinele, Şi răul şi binele Din cer şi de pe pământ,

pag 17 din 162



Şi chiar şi eu, Nevrednica,

ÎNTR-O NUCĂ

Nealungată

Împletite din fire de iarbă

Din raiul

Lanţurile mi se vor usca în curând

Să-l pângăresc

Voi fi atât de liberă

Niciodată

Pe care-am încercat Pricepând.

Şi-ncuiate cu frunze Şi vor cădea. Că-mi va fi frig Şi cine şi ce Mă va putea învăţa?

Cine a fost vreodată-ntr-o nucă Să-mi arate chiliile Unde-aş putea să mă-ncui, Când universul întreg Nu-i decât o-ncăpere Luminată slab de gutui? Într-o nucă sunt patru odăi şi e cald, Şi-n întuneric miroase dulce a miez, De-afară pătrunde doar o mirare de greier – Într-o nucă aş vrea să-ntomnez,

pag 18 din 162



Să m-acopere straturi de frunze Şi umbre de cârduri

ICOANĂ PE STICLĂ

Zbătându-se-n dorul de ducă,

Călare pe-un roib portocaliu

Eu să ştiu să aleg

Cu aureola crăpată şi suliţa strâmbă hazliu

În timp ce din tot ce-i noroc pe pământ Cât de bine-i să dormi într-o nucă!

Sfântul Gheorghe trece pe deasupra patului meu Înfiptă în limba unui balaur de pleu. Cerul e verde deasupra şi sfântul viteaz are barbă Şi-un fel de barbă verzuie are şi bietul balaur, Calul c-un ochi dinspre mine se uită mirat şi întreabă Ce să facă în aer cu copita-i de aur. Ce-aş putea oare să-l învăţ, sau să râd, sau să-i spun? Capul sfântului, greu, să se prăvale-ameninţă. Îmi e milă şi de fiara urâtă cu arípi de tăun Şi de calul naiv priponit în credinţă.

pag 19 din 162



ZBOR

SINGURĂTATEA

De boala de care sufăr

Singurătatea e un oraş

Ci se trăieşte –

Străzile sunt curate,

Un fel de cancer al timpului

Totul se vede deodată

Înmulţindu-se din sine fără oprire.

Dilatat în pustiul

O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă

Singurătatea e un oraş

Nu se moare,

Substanţa ei este chiar eternitatea,

E o boală impecabilă,

În care ceilalţi au murit, Pieţele goale,

Atât de limpede sortit.

Laminată în văzduhul asurzitor,

În care ninge enorm

O cădere

Şi nici un pas

I se spune zbor.

Depusă în straturi,

Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,

Nu profanează lumina Şi numai tu, ochiul treaz Deschis peste cei care dorm, Priveşti, şi-nţelegi, şi nu te mai saturi De-atâta tăcere şi neprihană În care nimeni nu luptă Şi nu e minţit, Unde-i prea clară Ca să mai doară Până şi lacrima de animal părăsit.

pag 20 din 162



În valea Dintre suferinţă şi moarte,

Singurătatea e un oraş fericit.

O JUMĂTATE DE LUNĂ O jumătate de lună

Cade stângace prin cer – Fă-mă să uit, Înger stingher, Fă-mă să uit, Sau fă-mă s-adorm În singurătatea Crescută diform. Iar dacă visez, Înger înţelept, Să nu mai ţin minte Când mă deştept. Fă-mă să uit, Sau fă-mă să scriu Cu ţipăt continuu, Înger pustiu.

pag 21 din 162



Ochiul meu rece Acoperă-l, îngere,

Cu o pleoapă

ALTFEL Dar dacă soarele şi luna

În stare să sângere

Sunt unul şi acelaşi astru

Peste prealimpede-

Îl travesteşte diferit?

Le înţeles. Minte-mă blând Şi du-mă-n eres, Dă-mi jumătatea De lună-n neştire, Dar fă-mă să uit,

Pe care spuma de-ntuneric Dar dacă eu sunt numai una Clipind sub ochiul tău albastru Sau scrijelind-o cu privirea Bolta străină de granit? Aceleaşi biete haine-trupuri Menite să îmbrace spaime

Înger subţire.

La fel de mari şi totuşi altfel,

Sfâşie-mi al

Acelaşi râu curgând întruna

De singurătate-mi

Din care să se stingă-n mare

Neuitării delir, Să nu mă mai mir.

Mereu de altceva fugind, Tot alte mâluri să îngaime Nerăzgândit, acelaşi jind.

pag 22 din 162



LOCUITĂ DE-UN CÂNTEC

ÎN APĂ

Cântecul nu e al meu,

Mă uit în apă,

El numai trece uneori prin mine Neînţeles şi nestăpânit,

Mă uit pe mine în apă.

Numele meu îl îmbracă uşor

Stau pe un mal ţesut din ierburi

Aşa cum zeii vechimii

Şi mă uit în apă,

Treceau printre oameni

Chipul meu mereu curgător îl contemplu,

Îmbrăcaţi într-un nor.

Străin, Încreţit de furtuni,

Nu ştiu când vine,

Schimonosit de unde şi vânt,

Nu ştiu când pleacă,

Îmbătrânit de trecerea

Unde e-n timpul

Fără întoarcere a undei.

Când nu e în mine, Destinul meu nu-i decât să aştept

Stau pe un mal

Bunăvoinţa clipei străine.

Ţesut din ierburi vrăjite, Buruieni fermecate şi flori

Locuită de-un cântec,

Care îşi trag tinereţea uitucă din râu

Părăsită de-un cântec,

Şi nu mi-e destul că exist,

Poate chiar văduva unui cântec

Vreau să mă văd

Necunoscut şi iubit,

Şi mă las răsfrântă

Nu merit frunzele voastre de laur

De pagina strâmbă

Decât pentru umilinţa

A undei.

De a-i fi rămas credincioasă La nesfârşit.

pag 23 din 162



NOAPTE ÎN FÂN Noapte în fân,

Stele şi prune în crengi Aş putea să rămân

Ca şi cum pe mine Nu m-aş înţelege. Aş putea rămâne

Vieţi şi morţi întrege.

Vieţi şi morţi întregi În tăcerea bună Toarsă-ncet de-un greier Exilat din lună La mine în creier; În miresme-amare Uitate de mult Recunoscătoare Aş sta să-l ascult, Ca şi cum eu însumi Nu m-aş şti deplin; Vrăjită de plânsu-mi Ca de-un cânt străin,

pag 24 din 162



HIBERNARE

PASUL

Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm,

Am hotărât

În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare

Ca dintr-o biserică părăsită

Şi înot în seminţe.

O celebră biserică

Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă, Sufletul lor visează stupi de albine

Nu îi urî pe fraţii mei, ei dorm, S-au învelit în somn ca într-o blană de urs,

Să ies din glasul meu De dumnezeu mai nainte, Devenită muzeu, Cu altar din silabe Şi bolţi din cuvinte,

Care-i păstrează cruntă şi apăsătoare în viaţă,

Sub care, ameninţători

În mijlocul frigului fără-nţeles

De atâta iubire,

Şi fără sfârşit.

Credincioşii se-nghesuie În pronaosuri sfinte.

Nu-i judeca pe fraţii mei, ei dorm, Rar câte unul este trimis în trezire

Am hotărât

Şi, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit,

Să fug din glasul meu

Că încă e noapte şi frig

Ca dintr-o închisoare pe care

Şi somnul continuă.

Singură mi-am închinat-o Pentru nenumăratele mele crime,

Nu îi uita pe fraţii mei, ei dorm

O închisoare celebră

Şi-n somn se înmulţesc şi cresc copii

Devenită muzeu,

Care-şi închipuie că viaţa e somn şi, nerăbdători, Abia aşteaptă să se trezească În moarte.

pag 25 din 162



Cu versuri zăvoare Şi gratii de rime –

UNA, DOUĂ, TREI

Publicul o vizitează

Una, două, trei prune cad

Nu se miră

Trec prin cer, trec prin ierbi,

Şi înfiorat de tortúri Că nu mai zace-n ea nime.

În albastrul întâi, apoi verdele iad. Întâlnesc păsări, şerpi, Nu se opresc la nici un îndemn, Îşi urmează drumul solemn. Când ajung, trupul dulce şi gol Şi-l aşează atente pe-o pernă Umplută cu foi de lucernă Şi aşteaptă cuminţi Să se facă alcool. Sâmburii apoi pornesc pe rând, Mai departe, în pământ, Ca să câştige printr-o durere mai mare Viaţa viitoare. Cât de uşor, cât de sigur Poate o prună să moară! Viaţa ei de-apoi e la primăvară.

pag 26 din 162



ŞIRUL

NUMELE

Cuvintele trec strada

Cât de străin mi-e numele meu,

De la casa copilului,

Nu înţeleg cum şi-a permis să m-aleagă,

Ca şirul de orfani

Fiecare cu pumnu-ncleştat

Nu-i nici o fiinţă pe care s-o cheme astfel, Cum m-am închis, de bună voie, în el.

În haina celui din faţă, Cu singura grijă

Poveste stângace – o să plec, o să trec

Unul de altul.

Acest cuvânt lipsit pentru mine de sens

De-a nu se pierde

Şi-o să rămână uzurpator în locul meu Al cărui înţeles, pentru ceilalţi, sunt eu. Cântec mereu fragmentat şi reluat mai scrâşnit Cărora alţii-i găsesc melodie şi îi bat darabana, Cântec pe care-l aştept şi de care mă mir Ca de o rimă, prea feminină, în ana. Viaţa întreagă pentru o viaţă de-apoi Neînţeleasă şi istovitoare de-acum, Destin strivitor şi zadarnic, lăsându-mi doar dreptul Orgolios să mi-l asum.

pag 27 din 162



Dar printre seminţe şi ierburi, printre viermi şi albine Nu se poate să nu am eu însămi un nume

Pe care nu pot să-l discern din vacarmul

ARMURA Trupul meu

Prăvălit peste mine anume.

Nu-i decât armura

Totul se-nvârte, şi curge, şi cântă

Şi-a ales-o să treacă prin lume

Triumfătoare legi de care-s inapt Şi împotriva cărora nu pot decât să adorm Ca să visez cum mă cheamă de fapt.

Pe care un arhanghel Şi, astfel travestit, Cu aripile împachetate Înlăuntru, Cu viziera zâmbetului Coborâtă etanş peste faţă, Pătrunde în iureşul luptei, Se lasă-acostat cu măscări, Împroşcat cu priviri, Şi chiar mângâiat Pe platoşa rece a pielii Sub care repulsia cloceşte Îngerul exterminator.

pag 28 din 162



ATÂT DE FRIG

ÎNCĂ UN PAS

Mi-e atât de frig,

Atât de puţine lucruri mă pricep să fac

Aş mai putea fi salvată

Nici struguri ca via,

Care erau cusuţi

Ca arborii cu umbră amară

În burţile animalelor

Şi foşnet uşor,

Şi încotoşmăniţi bine

Cu o pricepere extraordinară:

Încât cred că

Numai asemenea acelor îngheţaţi

Să se încălzească În şuba îndurerată, Năclăiţi în sânge de jivine

Nici piersici ca piersicii, Nici măcar nuci

Un singur lucru ştiu să fac Ştiu să mor.

Mai veneau pe lume o dată.

Nu mă laud,

Prea departe de

Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu –

Flăcările din iad,

Mă învelesc întâi în tăcere,

Am îngheţat

Apoi în pustiu

În singurătatea mea îngerească,

Şi pornesc astfel încet, un pas,

Dar cine-i în stare

Încă un pas, şi încă un pas,

Ca să mă primească?

Decât un glas

Să-şi deschidă coastele

Până nu se mai vede din mine Aşezat somptuos În al cărţii sicriu.

pag 29 din 162



Nu mă laud, Credeţi-mă, ştiu să mor

JOC

Şi ştiu, mai ales, să înviu,

Uite, ploaia coase

Mult mai uşor.

Cu fir de mătase

Dar asta e, bineînţeles,

Cerul de pământ Răsucit de vânt. Uite, iarba ţese

Pământul de nori. M-am gândit adeseOri, adeseori: De la voi se vede Iarba ca o ploaie Care curge verde Peste cer şi-l moaie, Iar ploaia o fi Pe-a norilor cale O iarbă mai gri Sub tălpile tale.

pag 30 din 162



Hai să facem schimb, Să vezi şi tu cum e –

Tu îmi dai un nimb,

VÂNĂTOARE N-am alergat niciodată după cuvinte,

Eu îţi dau un nume;

Tot ce-am căutat

Iar dacă ne-ntreabă

Lungi, argintii,

Care-or fi din două – Ploaia-n nori e iarbă,

Au fost umbrele lor Târâte de soare prin iarbă, Împinse de lună pe mare;

Iarba-n ceruri plouă;

Nu am vânat niciodată

De ne ispiteşte

E o foarte iscusită vânătoare

Care-i adevărul – Ploaia-n nouri creşte, Iarba spală cerul.

Decât umbrele vorbelor – Învăţată de la bătrâni Care ştiu Că din cuvânt Nimic nu e mai de preţ Decât umbra Şi nu mai au umbră Cuvintele care şi-au vândut sufletul.

pag 31 din 162



CĂRARE

UMBRA

Cărare dreaptă

Cine merge înainte

De pieptenul tălpilor goale

S-a părăsit pe sine în urmă;

Al ţărânii,

De spaimă o face

Creştet fierbinte de somn

Să nu fie ajuns

De bună voie din toamnă

Cine nu-şi spune ţelul

Trasă prin iarbă Ca printr-un păr

Şi gata să se prăvale Precum din viaţă, bătrânii.

Şi nu întoarce capul Cine aleargă

De el însuşi; Se teme Să nu se găsească Pe sine acolo, Ca şi cum umbra N-ar fi chiar balta de întuneric Scurs prin venele noastre deschise Din dorinţa de-a înainta...

pag 32 din 162



ÎNTR-O ZI

DOVEZI

Într-o zi trebuie să vină

Îngeri bătuţi cu pietre

Într-o zi mi se va spune

Să nu se-ndepărteze în văzduh

Într-o zi mă vor învăţa, sunt sigură,

Şi frânţi de oboseală, găzduire

Cum trebuie să mă port

Şi-n timp ce încă fâlfâie uşor

Cineva dinspre moarte, Cum e mai departe.

Care mai au tăria Îmi cer, răniţi

Pe partea cuvintelor dinspre nord.

Adorm umili şi fragezi prin caiete,

Ce să răspund când or să mă cheme

Când li se face frig

Şi ce să fac din clipa-n care scapăt,

Câte o filă albă peste aripi.

Să mai fiu silită

După amprentele penelor pe pagini

S-o iau de la capăt.

Şi mă grăbesc să le memorez

Tot nepregătită.

Înainte de a-mi fi confiscate

Va trebui să înţeleg din vreme

Căci nu se poate

Trăgându-şi doar în somn

Dimineaţa ştiu că n-am visat

Ca să se decreteze specii noi De păsări de pradă.

pag 33 din 162



O UMBRĂ A IERBII

SEMANTICĂ

O umbră a ierbii,

Trebuie să recunosc că încă n-am reuşit

Decât o umbră a ierbii,

Deşi de ani şi ani mă pregătesc

În lumina cotropitoare şi rea,

Am urmat prestigioasele universităţi

Ce poate fi mai eroic

Ale lunii lui august,

Escaladată cu greu

Despre stele şi nopţile care le treieră

Ce poate fi mai firav Decât o linie subţire de noapte

Decât o umbră a ierbii

Să descifrez limba greieră, În acest scop,

Am scris studii savante

De-o umbră la fel de stinsă

Şi doctoratul mi l-am luat

De buburuză?

În dialectul, oarecum înrudit,

Desprinse de mult de formele

Al frunzei de plop.

Pe care le întorc împotriva luminii Şi existând patetic

Şi toate numai pentru a pătrunde

În după-amiaza toridă:

În palatul isteric

O umbră de buburuză urcând

Plutind în văzduh pe stâlpi de vocale,

Chinuitor

Cu lungi coridoare de ţipăt,

Ce poate fi mai firav

Şi turnuri suind osanale.

O umbră de iarbă,

Temniţi de bocet profunde

Şi mai imposibil de şters?

pag 34 din 162



Uneori mi se părea că-ncep să-nţeleg Răsucirea de sunete vibrând ascuţit

CAMUFLAJ

Şi mă grăbeam să creez sisteme,

Am putea cere paradisului

Aiuritoare,

Cuibului de rândunică?

Până când un strigăt

Imaculat, strălucitor,

Morfologii şi sintaxe

Mai sfâşietor şi mai nestăpânit Spărgea înţelesul

Mai mult decât să fie asemenea Pe dinlăuntru Căptuşit cu fulgi Ca de îngeri,

Şi se scurgea din tipare.

Pe dinafară

O, ce de limbi sonore aş fi putut

Un perfect camuflaj

Inventa pe de-a-ntreg, De nu mi-ar fi fost dat să aud Greierul pe care nu-l înţeleg.

Lut zgrunţuros, Căruia noi îi spunem – Cu atâta precauţie – Moarte.

pag 35 din 162



ÎN POCNETUL SURD

SĂMÂNŢA

În pocnetul surd al prunelor vinete

Cu mâinile murdare de pământ

Voluptuos şi cu neruşinare

Ţărâna pe ţărână lasă urmă

Durere-plăcere egal vinovate

Şi simt cum o sămânţă din noroiul

În pocnetul surd al prunelor vinete

Întinde rădăcini duioase-n carnea

Pe pământul umed, afund,

Viaţa şi moartea se întrepătrund.

Că putrezirea e dulce şi împlinirea sfârşit –

Mi-ating obrazul singură şi îl mângâi, Gingaşă ca în ziua cea dintâi

Ce mi se urcă pe obraz

Viaţa şi moartea violent se desfid

Înfiorată de amiaz.

Triumfătoare deodată, înlănţuite etern

Nu m-aş mira să se deschid-o floare

În luptă şi dragoste, crude şi pline de

Cu sângele meu sevă-n ea curgând,

Acelaşi cântec fără scăpare,

Precum o hrană mult mai de departe

În pocnetul surd al prunelor vinete.

Ajunsă-n mine însămi din pământ.

pag 36 din 162



ÎN CĂDERE Întâi îmi arunc

Unul câte unul Cuvintele, Savant picurate, Împerechindu-se În cădere; Apoi anii,

Şi, când nu mai e nimic De aruncat,

Nici o haină, cât de subţire, Pielea mototolită mi-o dezbrac Şi carnea amorţită de pe oase Acesta e marele striptease Pe care îl fac Aproape de bunăvoie.

Unul câte unul, Egal depărtaţi între ei, Cu ştiinţa subtilă-a gradării; Mă precipit apoi Şi ca-ntr-un naufragiu arunc Tot ce e lest, Tot ce mă poate trage la fund, Amintirile, dorinţele, patimile, Iubirile, în cele din urmă,

pag 37 din 162



LUNA TANGENTĂ Luna tangentă la turn

Suie spre crucea din vârf Obrazul ei taciturn Şi galben, de stârv. Apoi se desprinde încet Şi se prelinge piezişe Peste întinsul tibet

Mă fac că nu bag în seamă Felul cum picură-n mine

Clipa de care mi-e teamă Şi-atât de ruşine. Păşesc rar prin aer şi-ascult, Încet mă dezbrac să amân: Luna e moartă de mult, Cerul întreg e bătrân!

De acoperişe. Răsfrântă din când în când De câte-o fereastră Se-opreşte abia tremurând Pe casa noastră. Ştiu că m-aşteaptă să ies Rea, răbdătoare, Clipeşte doar rar cu-nţeles Din ochiul ei mare.

pag 38 din 162



PENEL

PĂMÂNT

Iarna crengile scriu

Acest trup

Cu penel fumuriu

Şi mângâierile,

Poezii japoneze

Pe mătasea zăpezii,

Pe care-l rănesc Cu umeri din care aripile Au renunţat să mai crească,

Ca şi cum s-ar feri

Este singura fâşie de pământ.

În zadar şi deşi

O împărăţie lumească.

Plânsem toţi şi şezum

Când te voi pierde,

Să-nţeleg, ca şi cum

Sub aceiaşi copaci

Unde îmi pot clădi

Plăpând univers Mai trecător decât frunza,

Ai aceluiaşi veac –

Fraged imperiu de-o oră

Îngeri muţi şi stângaci

Pe care-l conduce norocul,

Mă învaţă să tac

Toate armatele mele de îngeri Jucându-se de-a v-aţi ascunsa

Nenţelese poeme Picurând din zăpadă:

Îţi vor putea ţine locul?

Ieri era prea devreme, Azi au fost altădată.

pag 39 din 162



ÎNTREBARE

ILUMINARE

Ce simte lampa pentru flutur,

Ce mari şi luminoase

Şi soarele pentru pământ,

Te orbesc cu umerii şi frunţile lor –

Ce simte vorba pentru gând

De nu mai îmbătrânesc

Şi pentru rugă ochiul mare

Şi nu mor

Privirea care ne-mpreună?

Din când în când,

Ce simte luna pentru mare

Pământul însuşi pentru lună,

Mişcându-şi în albuşul zării

Sunt secundele aici, Cum fac

Şi numai rar, Într-o doară,

Frunze, şi crengi, şi flori, dar nici

Câte una se hotărăşte

Nici o fiinţă vie-n stare

Odinioară?

Să spună limpedele da, –

Mamă Moarte, ce mari

Prin ceruri tot întâmplătoare,

Sunt secundele aici

Dar nestrăine îndeajuns

Între gutui şi furnici,

Cădem cu aripi împletite

Între salcâmi şi albine!

Un singur animal-răspuns,

Şi fără a mai întreba.

Să devină

Nu găsesc una Mai miloasă sau mai nătângă Să se îndure Şi să se stingă În mine.

pag 40 din 162



DACĂ...

MORFOLOGIE

Şi dacă, în noaptea din jur,

Dor aproape stins de lume,

Foc în piaţa cea mare

Substantive şi pronume

Mi-aş da, cu un gest cunoscut, S-ar trezi cineva din somn

Dor aproape stins de mine, Ale unei limbi străine

De prea multă lumină Sau ar întreba cineva

Dintre frazele căreia,

O pace fierbinte-ntreruptă

Verbe fermentând ideea

De unde mirosul de fum? Din când în când de asfaltul Crăpând senzual sub puterea

Moi şi vechi, de catifea, Să visez în limba mea.

Pumnului ierbii. Miroase

Singura din limbi pe care

Un pom înflorit într-o curte

O murmur în somn şi-n gând,

Şi-aproape cu pulsul se-aude

Răscolită declinare

Fructul în floare crescând.

Între leagăn şi mormânt;

Istorie, Mai slabă şi mai fără rost decât firul

Cea pe care o-nţelege

Care naşte un rod...

Dulce, nenvăţată lege,

Nevăzut de polen

Marea şi-o vorbesc şi munţii – Adjective şi conjuncţii,

pag 41 din 162



Interjecţiile fierbinţi, Gândul care vrea să fie,

Dor de-o lume cu părinţi Şi cu o copilărie.

VĂ MULŢUMESC Vă mulţumesc că mi l-aţi lăsat, Pietre în sufletul cărora cred,

Şi ţie, al cărui sens l-am pătruns, Îţi sunt recunoscătoare, prăpăd. Îţi mulţumesc că nu mi l-ai luat, Ochi galben din fruntea cerului mort, Lună vorace a cărei privire În ceafă şi-acum o mai port. Şi vouă, cioburi scrâşnind de icoane, Aureolă tăind şi veşmânt ascuţit, îngeresc, Pentru că nu mi l-aţi acoperit de tot Smerită vă mulţumesc. Vă cer iertare că nu v-am iubit până-acum Zidiri, şi bârne, şi stâlpi ai aceluiaşi vis, Şi râuri de lavă din burta bolnavă-a pământului, Care nu l-aţi ucis.

pag 42 din 162



Aţi fi putut să o faceţi. Sfârşitul Ironic al lumii vă dase-acest drept înmiit.

Pleoapele blânde cu gene de raze-ale stelelor Nici n-ar fi clipit.

OGLINZI Cât de greu să descoperi, Ce uşor să invenţi,

Pentru un rege mort Mii şi mii de regenţi, Pentru-o singură lună, Mii de lacuri întinzi; Îmi e sete de mine Şi beau numai oglinzi. Mii de vorbe ţipate Pentru-un sens care piere; Îmi e sete de somn, Îmi e somn de tăcere.

pag 43 din 162



MILĂ

ORICE URMĂ

O cucuvea lătra

Orice urmă-i o rană,

Ca un căţel părăsit

Şi nu zgândărî cu privirea

Jalnic lătra,

Pe care le-ai lăsat pe obiecte

Disperată ea însăşi

Şi plăgile, sângerând cu noroi,

Hidoasă şi singură,

Orice urmă-i o rană

Pe casa noastră azi-noapte Singur printre simboluri,

De ceea ce spune,

Nu-ntoarce capul

Amprentele inflamate

Ale paşilor.

Pe casa noastră

În carnea albă-a ratării,

O cucuvea.

Nu-ţi mai lăsa visul

În lumina speriată a stelelor

Avid de suferinţă

Şi nu-nţelegeam

În trecut.

Ameninţarea pe care-o rostea,

Treci înainte

Îmi era numai milă

Îmbălsămat în uitare,

Şi aş fi vrut să i se împlinească

Golit de-amintiri ca un mort

O priveam

Urarea

Să se răsucească

De putrezitele lui măruntaie.

Ca să se poată şi ea bucura.

pag 44 din 162



TOTUŞI

ACASĂ

Şi dacă, totuşi, ne vom trezi

Era un timp când mă simţeam

Vom ţine minte cum într-o zi

Ştiam locul fiecărui lucru –

Cândva din somnul acesta grăbit Cu multă zăpadă-am murit?

În trupul meu acasă,

Fereastra în care răsare soarele Şi peretele dinspre nord,

Cum se făcuse pământul de platină,

Nu-mi era niciodată urât,

Gândul mirat încă se clatină

Până seara de lucru,

Ca o limbă de clopot sub apă.

Iar dacă plecam undeva

Orele-n turnuri şi fulgii în aer să-ncapă?

Prea mult alb ca să poţi ţine ochii deschişi

Îmi găseam de dimineaţa

Abia aşteptam să mă-ntorc. Acum de-atâta ordine mi-e silă

Şi ce linişte-n moarte şi-n lume!

Şi de ştiutulpederost mi-e somn,

Să fi fost, oare,-anume ucişi

Nu mai ţin minte când am fost adusă

Şi zăpada să fie anume?

În încăperea prea frumoasă pentru mine. Căutam pe cineva şi i-am rămas în loc? Sau poate-a fost o cursă În care-s prinsă încă? Aştept de mult şi am uitat pe cine... Oh, mi-e atât de frig în casa asta! Dac-aş pleca acum, ar fi detot.

pag 45 din 162



IN MEMORIAM

CERCUL

Cum va fi vântul

N-am cum să mă bucur de cercul

Să scuture stelele

Abia dacă noaptea în vis

În stare

Bănuit în jurul capului meu,

Toamna;

Îmi mai amintesc forma lui minunată –

Cum va fi toamna

De pe vremea când mă jucam

În stare

Rostogolindu-l prin ţărână cu-un băţ,

În cer;

Şi lovindu-l din nou

Să ofilească aştrii

Alergând să nu-l pierd

Cum va fi cerul

Ca să se rostogolească

În stare

Încă o dată.

De trecerea timpului

La pipăit nu se simte,

Şi să cadă în bot;

Numai ochii uimiţi

Cum va fi timpul

Ai celorlalţi îmi sunt dovadă –

În stare

Încleştat cu raze în craniu,

Să treacă

Mi l-aş rostogoli cu cap cu tot în ţărână,

Să se clatine

De tot?

În oglinzi nu se vede,

Dac-aş fi sigură că umerii mei ştiu să vadă.

pag 46 din 162



ELEUSIS

EPITAF

Totul se termină cu spicul de grâu

Aici să dormi,

Tăinuitor de orgii.

Scrisă cu greu

Pe lespezile reci lovite de trupurile

Prea firav zeu din templul

Încă vii, încă vii,

Numit copilărie –

Iubind sau luptând,

Şi sferturi de eres.

Arătat mulţimii pe treptele templului Oh, puteam să ne rostogolim

Încleştate de dorinţă şi ură pe rând,

În miros de hârtie Şi-abia pe înţeles,

Jertfe întregi

Aceeaşi zbatere fără frâu Care cere mai mult decât speră,

Aici să dormi,

Că totul se termină cu spicul de grâu...

Pe care nu mai poţi

Când cine nu ştie

Înmormântat în rime Să le auzi, Sfânt fără voie Şi în întregime Printre episcopi laşi Şi îngeri cruzi. Aici să dormi, În pace şi visând Apoteoza Nu ştiu câtor Iovi,

Trecut prin închisori

pag 47 din 162



Şi flăcări blând Spre-un paradis

PRINTRE VÂRFURI DE PRUN

Din zahăr de cartofi.

Printre vârfuri de prun împletite de viermi,

Aici să dormi,

Porumbişti neculese,

Fie-ţi ţărâna literei uşoară.

Şi liniştea spartă de-un tren

Mutat a doua oară,

Peste vii scuturate,

O jumătate de lună Trec maiestuoase, ridicole, ca două Detronate de mult, De foarte de mult, Împărătese Care mai cred că sub ochiul lor mare Imperii Tresar Şi se-nalţă palate... Singurătate ţesută din ierburi, şi foi, şi ciulini, Sateliţi şi stele amestecate În acelaşi cer uruitor Răsturnat peste pământ brutal, Aripi însemnate roşu-n vârf Unor îngeri singuri, de metal.

pag 48 din 162



Totuşi încă greieri, Totuşi încă frunze,

PLANETĂ FIERBINTE

Focuri mari de crengi rupte şi de fân,

Planetă fierbinte explorată de-un greier,

Păsări mari de pradă

Trupul meu vrăjit de sine însuşi

Vorbe nerostite,

Şi pământul aspru şi stăpân.

Febră cântătoare ascuţit, Se ascultă fericit.

Prizonier cu lanţuri moi şi foşnitoare Şi purtând cătuşe încă vii de fân, Dulce-nvins de ierburi şi pe jumătate Îngropat în cântul marelui stăpân – Cel supus şi aspru, fermentând miresme, Inventând alcooluri, viermi şi buruieni, Gata să primească trupul meu subţire Ca pe un ştiut de mult refren. Câtă frumuseţe sfântă risipită Ca să-ascundă lumii durerosul creier Reîntors în ţărnă mândru de-a fi fost Hăituit de-un greier...

pag 49 din 162



RESPIR, RESPIR

VOCALĂ

Respir, respir,

Aşa cum cel în care bisturiul pătrunde

Simt stelele-ascuţite prin pleoape

Aşa cum cel înjunghiat pe la spate

Ca peştii morţi pe luciul unei ape.

Revolta şi moartea

Se-ntâmplă ca în vis – respir, respir,

Şi nu reuşeşte să scoată

Când sângele luceferilor îngheţat

Superior în concentrare

Cum stau cu ochii-nchişi, Scriindu-mi pe retină semne moi

Bolta de sticlă groasă dă să crape

Nu-şi cântă durerea,

Nu are timp să-şi versifice

Decât un A înfundat,

Se umflă-n ea şi nu îl mai încape;

Poemelor lumii rămase în viaţă,

Şi-atunci lumina scârţâie prelung,

Aş putea pur şi simplu

Şi paşii tăi îndepărtându-se răsună

Pentru că nu ştiu

Cu dangăt surd de clopote sub ape

Ce poem

Înaintând atât de transparente

A reuşit să străbată

Ca un pietriş sub botul unei sape,

Că nu se văd – aproape, mai aproape;

Se-ntâmplă ca în vis, – respir, respir Cleştarul care vine să mă-ngroape.

Să strig o lungă, nestinsă vocală,

În măruntaiele suferinţei Mai adânc decât litera A.

pag 50 din 162



CÂT AŞ FI VRUT Cât aş fi vrut să fie

Totul perfect ca o plantă Pe care doar toamna târzie Are puterea s-o stingă Şi peste care ninsoarea Are norocul să ningă Viaţa cealaltă. Cât aş fi vrut Să nu semănăm nimănui, Frumoşi şi curaţi Să nu ştim lupta niciodată, Să trecem prin lume Străini de minciună, De durere miraţi, Fericiţi de-a ajunge-mpreună În viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut Să fim egali totdeauna,

Tineri mereu alunecând pe o pantă La capătul căreia umed, adânc Răsfrânge-se luna În viaţa cealaltă. Cât aş fi vrut. N-am pierdut Decât o clipă înaltă, Destulă urii să ne împroaşte Cu moarte, Să ne rostogolească tot mai departe Deolaltă, Singuri şi-atât de bătrâni Că nu ne-am putea recunoaşte, Chiar de ne-am mai întâlni În viaţa cealaltă.

pag 51 din 162



PÂNZA

REFLEX

Răstignită pe-o pânză de păianjen

Văzduhul e un ocean

Nu-ncerc să scap de ceea ce mi-e scris

Altădată curat,

Poemul a ţesut năvoade-n jur

Pentru ca fiinţele

Să prindă-n ele semne şi cuvinte.

Care trăiesc acolo sus

Al cărui sens nu mi-l aduc aminte.

Să ne poată zări

Căreia îi admir murind ţesătura, Cu propria mea mână. Ca şi ura

Învinsă astfel: un cuvânt eu însămi,

Tulbure uneori,

Dar niciodată destul de transparent

Pe plajele lui Prinşi în mâlul adâncurilor Şi să plonjeze, Ţinându-şi respiraţia Până la noi, Dar, văzându-ne, Nu şi-ar închipui Că se răsfrâng Ele însele în noroi?

pag 52 din 162



ÎN LOCUL

ALA-BALA

În locul viitoarelor mări

Doamnă toamnă, iartă-mă că te întreb,

Legănate senzual de furtuni Şi umflate de lună,

Cum ţi se par prunele putrezite în ierbi?

Ascunzând în adâncuri de-a valma,

Doamnă ţărână, ai putea să-mi răspunzi

Splendori şi dezastre,

Ce gust au sâmburii umezi, rotunzi?

Eu am ales Punând în balanţă Această picătură de rouă

Doamnă vreme, poate sunt prea curioasă, Îţi place obrazul meu prins în plasă?

În echilibru nesigur pe-o frunză, Unde încape soarele întreg În lupa scurtă a privirii noastre.

Doamnă moarte, tare-aş vrea să îmi spui Ce simţi înghiţind cuvinte amărui?

Eu singură am ales, Fericită şi fără speranţă.

Doamnă veşnicie, doar o întrebare, Sufletul meu cum ţi se pare?

pag 53 din 162



SEMNUL Cu blana lor de păduri

Mişcată de-un tremur nervos Colinele încă aşteaptă Un semn de sus sau de jos; Cu ochii lor caşti Miraţi de o presimţire Căprioarele tot mai pândesc

Nu pot să plec, N-am înţeles Rostul întreg

Al acestui eres Sortit să-l încheie un semn Făcut fără voie de mine: Mai daţi-mi o vară, păduri, Fiţi blânde, coline.

Semnalul subţire; Şi orbi lilieci, Şi păsări în zbor, Stau gata la semnul Hotărâtor. Răbdare, păduri, Păsări oarbe, răbdare, Mai rămâneţi la pândă, Caste căprioare.

pag 54 din 162



SUNT DIMINEŢI Sunt dimineţi în care

Zeii seminţelor mă recunosc, Mă privesc cu uimire Şi-mi spun „Parcă te-am mai văzut undeva“, Eu am aceeaşi impresie Dar nu-mi amintesc unde Şi ca să nu-i dezamăgesc Le zâmbesc Şi le fac semn că da. „Azi primăvară În palatul acela de sub pământ

Da, eu trebuie să fi fost, Şi eu vă cunosc, Zei mititei

Risipiţi în ţărână şi rouă, Chiar dacă minte nu ţin, Şi eu simt că vin Dintr-o lume În care mă închinam vouă. O lume în care Avusesem un rost Şi căreia o să-i cer cândva Adăpost.

În întunericul gingaş Nu erai dumneata? Se auzeau paşi din când în când Desluşit...“ Iar eu, fără să-mi fi amintit, Murmuram – da, da.

pag 55 din 162



PORTRET CU CIREŞE LA URECHI Mi se mai coc Lângă urechi

Astăzi perechi Mâine deloc Cireşe dulci Copilăreşti Tu încă eşti Ca şi atunci Uşor din umeri Când te-ndoi Foi de trifoi Tu încă numeri

Luni şi cu marţi Şi joi cu vineri De anii tineri

Să mă desparţi Cireşe port Cercei de-o oară Ce-mi înconjoară Obrazul mort Şi cât de straniu Cununi de flori Maci şi bujori Îmi stau pe craniu.

Tu încă-mi pui Ca alteori Cununi de flori Pe sub gutui Şi pe sub pruni Pe sub caişi Cu ochii-nchişi Tu încă-aduni

pag 56 din 162



REVISTA "AMFITEATRU" (1984) EU CRED Eu cred că suntem un popor vegetal, De unde altfel liniştea În care aşteptăm desfrunzirea? De unde curajul De-a ne da drumul pe toboganul somnului Până aproape de moarte, Cu siguranţa Că vom mai fi în stare să ne naştem Din nou? Eu cred că suntem un popor vegetalCine-a văzut vreodată Un copac revoltându-se?

pag 57 din 162



CRUCIADA COPIILOR

DELIMITĂRI

Un întreg popor

Noi, plantele,

Dar condamnat la naştere,

Nici de boală,

Un întreg popor

(N-aţi văzut niciodată

Care n-aude, nu vede, nu înţelege,

O plantă

Prin trupuri zvârcolite de femei,

Încercând să intre

Nenăscut încă

Foetus lângă foetus,

Dar înaintează

Nu suntem ferite Nici de nebunie

Înnebunită,

Prin sânge de mame

Cu mugurii în pământ?),

Neîntrebate.

Nici de foame, Nici de frică (N-aţi văzut niciodată O tulpină galbenă Încolăcindu-se printre gratii?). Singurul lucru De care suntem ferite (Sau poate private) E fuga.

pag 58 din 162



TOTUL Frunze, cuvinte, lacrimi,

cutii de chibrituri, pisici, tramvaie câteodată, cozi la făină, gărgăriţe, sticle goale, discursuri, imagini lungite de televizor, gândaci de Colorado, benzină, steguleţe, portrete cunoscute, Cupa Campionilor Europeni, maşini cu butelii, mere refuzate la export, ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe, întâmpinări la aeroport, cico, batoane, Salam Bucureşti, iaurt dietetic, ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia, zvonuri, serialul de sâmbătă seara, cafea cu înlocuitori, lupta popoarelor pentru pace, coruri, producţia la hectar, Gerovital, aniversări, compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii, vin de regiune superior, adidaşi, bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei, peşte oceanic, Cântarea României, totul

pag 59 din 162



STEA DE PRADĂ (1985)

FUNINGINE La ce te gândeşti când vezi Un arhanghel murdar de funingine? La poluarea stratosferei, desigur. Şi la mai ce? La obiceiul îngerilor De-a se vârî peste tot. Şi la mai ce? La sobele care primăvara Încep să fumege şi să se înfunde. Şi la mai ce? Oh, dacă mă gândesc bine, Un arhanghel murdar de funingine Poate fi şi un arhanghel care Şi-a dat foc Uitând că nu poate să ardă...

pag 60 din 162



ALB

DEFINIŢIE

Căzând de sus, acoperind,

Să fii frunză

De a lua totul de la capăt,

Să te porţi

Curat, cu germinaţia oprită, amânată.

Deşi înţelegi

Ca o-ncercare eşuată

Dacă astfel putuse fi cândva începutul,

Căzând de sus, acoperind, Disperată secreţie

Şi obligată

Asemenea tuturor frunzelor, Şi chiar poţi Cu totul şi cu totul Altceva:

A trupului cosmic

Fapt din care

În tentativa de a se uita,

– Uluitor –

De propria sa imagine

Că eşti altfel decât frunzele,

Devenită insuportabilă.

Ci că ele, frunzele,

De a se elibera

Să nu tragi concluzia

Sunt altfel decât ele însele. Iată o definiţie.

pag 61 din 162



GEMENI

TU TRECI

Gemeni în uterul spaimei,

Tu treci prin ceaţă

Orbi şi muţi

Şi e destul ca norii

Numai de pulsul hrănitor,

Sicrie fără saţiu

Smulgându-ne din nevertebrate,

Umflându-se să-ncapă

Ca să ne poată naşte

În pulberea de apă,

Locuitori ai aceleiaşi celule, În bezna sonorizată sălbatec

Din peşti şi din păsări, din fiare, După chipul şi asemănarea Ei. Fără drept de apel

Şi eu ştiu că treci,

Să nu-mi mai pară reci

Întreaga omenire Inconsistent şi acru Dospindu-se-n văzduh. Tu treci prin ceaţă:

Condamnaţi la naştere,

Clar şi-nalt, un duh

Singuri şi neputincioşi în faţa

Ordonator de sensuri,

Creşterii noastre-nvelite

Scoţând din moarte lumi

În trupul ei crescător

Ce tremură uimite

Ca-ntr-un mormânt ce dospeşte viaţa viitoare.

Pe când uşor le-ndrumi

Gemeni în uterul spaimei.

Să nu le fie frică:

Noi doi,

Ţinându-le de umeri Tu treci prin ceaţă Şi-ochiul tău despică Logice pârtii-n Haosul de veci;

pag 62 din 162



Tu treci, iubire, Şi eu ştiu că treci...

ICOANĂ Femeia cu pruncul în braţe, Serioşi amândoi şi bătrâni

Privind spre un colţ al tabloului: Cu naivitate şi tristă lumină femeia, Cu înţelegere mai presus de a ei Şi mai tragică, fiul. Împotriva voinţei lor

Uniţi prin verbul a naşte, Cel iradiind suferinţă

Prin toate sensurile vărsate din dicţionar, Stau îmbrăţişaţi, lipsiţi de apărare şi singuri, Salvaţi doar prin iubirea Care i-a legat Fără să-i întrebe Şi – cine ştie? – Poate chiar fericiţi, solidari În spaima egală Care-i face să privească Spre un colţ al tabloului.

pag 63 din 162



PE CER

CEL VIU

Treceau clipe mari zdrenţuite pe cer,

E chiar atât de greu să ghiciţi?

Le priveam cum răsar, cum vâslesc şi cum pier

Nu vă daţi seama?

Mişcând pe zăpadă umbre-abia colorate, În lumina din care izvorâseră toate.

După numărul de frunze căzute Nici după foşnetul de ziar Al norilor?

Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau

Nici după aceste pietre

Ca şi cum s-ar scuza că-s prea gingaşe sau

Vâjâind?

Înmulţindu-şi himera în omătul complice, Ca şi cum, uluite, ar cerca să explice Veşniciei fiorul împăcat şi intens

Gata să mă urmeze prin văzduh Nu bănuiţi după ochii mei Semănând atât de tare cu ochiul, După mâinile mele atât de asemenea

Al făpturii lor lungi, de nor auster.

Mâinii supreme,

Căci, scăpate istoriei şi curate de sens,

După rănile mele zugrăvite

Treceau clipe mari zdrenţuite pe cer.

De atâtea milioane de ori? Nici după excitaţia Arborilor-femele Gata la trecerea mea Să lepede crucile înainte de vreme? Iertaţi-mă, uit mereu Că e totul prestabilit. Şi totuşi, un ultim cuvânt: „Nici după cele ce spun Nu ştiţi cine sânt?“

pag 64 din 162



CÂNTEC DE LEAGĂN

LA CELĂLALT CAPĂT

Închide ochii, dormi şi tu,

Totul neterminat.

Ca un cuţit de ghilotină

Frunza aceasta n-ar fi trebuit

Închide ochii, spune nu,

Sau fluturelui

Nu e nimic de înţeles în

Să i se isprăvească într-un fel

Înalt ca într-un turn de veghe

Dar liniile mele din palmă,

Lasă-ţi pleoapele să cadă Pe gâtul lumii din afară,

Eresul care începu.

Sau numai mi se pare? Să mai continue cumva?

Desenul de pe aripi?

Sfărâmă punţile şi du

Evident, numai schiţe ale unui

Ţărânei ultima din arme:

Tablou abia început?

Întreg poporul clipei doarme.

Şi aşteptându-şi emoţionat

Închide ochii, dormi şi tu,

Totul neterminat Întregirea Care nu se poate distinge În orbitoarea lumină De la celălalt capăt.

pag 65 din 162



SOARE AL INSOMNIEI

TÂRZIU

Soare al insomniei,

E prea târziu:

Insuportabil retinei,

Nu mai recunosc nici un pact –

Nesomn orbitor,

Şi răsăritul trucat.

Privire fără nici o speranţă de umbră

O stea de pradă pândeşte

Alb metal topit,

Străbătând prin pleoapă,

Celula însăşi se destramă, Apusul de soare e rânced

Ţinându-mă suspendată

Clipa lucirii supreme

Deasupra întunericului dulce,

Care dizolvă blesteme;

Sus, deasupra tuturor simţurilor, Promiscuu, de iad,

Pe cerul acid ca un scâncet

În cea mai nemiloasă şi indecentă

Dar raza se face prăfoasă

Lumină

Şi vântul o spulberă scurt,

Din care nu-mi doresc decât

Grămezi de nisip luminos

Să cad, să cad...

Se troienesc prin unghere. E prea târziu: Seninul, de este, e doar furt, Când norii etalează Cereştile viscere

pag 66 din 162



Cu o neruşinare exorcizând iubiri. Indiferentă sieşi, celula se destramă,

INFLAŢIE DE PĂSĂRI

Lumina se usucă de propria ei putere

Cuib în care-şi aşteaptă ouăle

Când ţipătul e moarte,

Având cel mult dreptul

Şi bezna are rădăcini subţiri

Nu şi destinul de cuib,

Asupra universului pustiu, Tăcerea e infamă În prea târziu.

Păsări adesea străine, Să alegi pasărea, În analele tale Nu s-a înscris De la facerea lumii Nici o revoltă

Împotriva acestui univers Tot mai Sortit falimentului Din cauza Inflaţiei de păsări.

pag 67 din 162



ÎNLĂUNTRU O fugă neoprită decât rar Între două aniversări,

Cât să-ţi tragi răsuflarea Ca să poţi fugi din nou, O fugă în somn, în tăcere, În cărţi, în alcool,

O fugă fără oprire, Mereu înlăuntru,

Mereu mai adânc, mai fetid, Şi totul ştiut de milenii, Frumoasele milenii de altădată Când fugeam în păduri...

Acum, numai în propriile noastre măruntaie.

N-are importanţă unde, În ură, în dragoste, Tot ce contează este să fie Cât mai completă; O fugă în tine însuţi cât mai adânc, De afară, din calendar, Să nu se mai vadă Decât cel mult o spinare acoperită de muşchi Sau, când bate vântul, Două palme mişcându-se, Lovindu-se fără convingere între ele;

pag 68 din 162



25 MARTIE 1942

DACĂ

Durerea aceea,

Dacă aş fi fost făcută

Începută la 5 dimineaţa,

Pe margini subţiri de pâraie

Le ascult

Cu mirosuri străvechi;

Bătrână de mult, Ale cărei răcnete neomeneşti Şi le răscumpăr

Să mă plimb printre frunze de mentă Curgând peste ierburi

Cu viaţa;

Dacă nu mi-ar fi fost

Toate literele mele,

Clopotul a cărui bătaie

Ca să îl umple, se-aruncă,

Sparge pereţii de os şi inventă

Durerea, în vidul căreia

Dar, mai reală decât istoria

Zidit între tâmple

Spaime legate-ntre ele prin rime perechi;

Literaturilor lumii, femeia Se zbate urlând

Dacă nu mi s-ar da mereu

Sub cea mai totală poruncă

Şi mereu aceeaşi dovadă dementă

A universului

Că stelele curg şi munţii se-nmoaie

Expulzat înainte

Sub marea poruncă

De contracţii şi hohote

Rostogolită ameninţător în urechi...

Nemaiînnăbuşite de plâns; Durerea aceea Cuminte, Schimbată pe mine Spre prânz...

pag 69 din 162



CURAJUL

NEC PLUS ULTRA

Mă uit la mâinile mele:

Mi s-a spus să te caut

N-au clipit niciodată

Nici măcar nu mă gândisem

Vârfuri de aripi pe care

Dacă te-aş găsi.

Penele n-au îndrăznit

Te-aş pune în pământ ca pe o sămânţă?

Şi nici măcar gheare

Socotindu-ţi foloasele blănii şi cărnii,

Rămurele pe care

Pleoape de frunze;

Niciodată să crească;

Şi eu însămi nu voiam decât căutarea. Ce m-aş face cu tine

Te-aş hrăni ca pe-un animal domestic

N-au fost în stare, la capete,

Lânii şi laptelui?

Să dea colţ ca nişte

Sau, dimpotrivă, m-aş lăsa eu devorată

Mă uit la mâinile mele

Sau ca printr-o pădure

Ca la nişte litere

M-aş rătăci cu spaimă prin tine?

Care nu au curajul

Sau ca într-o prăpastie

Să formeze singure

M-aş lăsa să cad nebănuind adâncimea?

Un cuvânt.

Sau ca într-o mare

Gingaşi muguri de fiară.

Ca de o fiară?

M-aş înmormânta în peşti? Mi s-a spus să te caut, Nu să te găsesc.

pag 70 din 162



CHIHLIMBAR

GREUTATEA OMĂTULUI

Atâta lumină în aer,

Arborii s-au frânt sub greutatea omătului.

Încât văzduhul întreg pare

Păreau atât de fericiţi,

În care

Croiţi pe măsură,

Zei fosilizaţi

Încât nimeni nu s-a gândit

Se întrevăd

Un aparat de cântărire a norilor!

Atâta miere în cer,

Un bulgăre de chihlimbar

Şi proiecte neterminate de îngeri

Cine-ar fi crezut?

Îmbrăcaţi în nori eleganţi

Să inventeze

Uimitor de exact Şi aproape se mişcă.

pag 71 din 162



UNIRE

ORGA DE GHEAŢĂ

Unire de care mă mir şi acum,

Se aude ceva,

Tot ce e firesc e miracol.

E muzica

Ce imn mai complet

Care-mi atârnă de streaşină.

Decât aceste două cuvinte?

Nu reuşesc să disting

Coborând de pe munţi

Dar ştiu,

Cum mă mir primăvara de frunze: „S-a întâmplat“

Înaintau prin zăpadă păstorii, Cu turmele lor de umbre mirate.

Nu-i aşa?

Orgii de gheaţă

Nici un sunet, Sunt convinsă, Că nu se poate Să nu se audă nimic, Iar acest instrument Perfect Şi atât de repede pieritor Să fi fost inventat Numai Pentru cine ştie ce Nevăzut, îndepărtat, Indiferent Ascultător.

pag 72 din 162



DEZGHIOCARE

CÂT DE UŞOR

Totul se micşorează

Dacă zeii ar fi plante,

Secundele intră unele într-altele

Cât de uşor ne-ar fi

Îmbrăcată fiecare în trupul următoarei

Să le satisfacem minimele nevoi

Şi goală pe dinlăuntru,

(Puţină apă, puţin bălegar),

Într-un fel măsluit:

Ca păpuşile.

Pentru a putea cuprinde la rândul ei

Cum însuşi Platon înclină să admită, Să-i cultivăm,

Alta. O dezghiocare din ce în ce mai rapidă,

Cerându-le în schimb

Hoaspe şi coji risipite în grabă,

Florile, frunzele, rădăcinile, fructele,

Pleavă-a grăuntelui inexistent...

Şi chiar şi secretul, vegetal, Al învierii din morţi...

pag 73 din 162



CER SAU PĂMÂNT

SCHIMB

Cer coborât pe pământ

Ca două mari oglinzi

Linguşitor puţin,

Şi numai tot pe tine

Şi aproape reuşind;

Unul pe lângă altul

Cer în care,

Alunecăm, dând totul

Aş găsi sfinţi şi zei

Ce-am dat şi până când.

Material, consistent,

Încercând să semene ţărânei

Dacă aş fora spre înalt,

În care crezi că vezi

Te regăseşti răsfrânt,

Şi reprimind mereu

Îngropaţi strict ierarhic, Asemenea scheletelor Cronologic depuse În straturile arheologilor, Dar nici o pasăre vie În stare să vâslească Prin pasta groasă Unde Eu încă mă mişc, Greu, cu gesturi bătrâne, Uitate la jumătate, Fără să ştiu dacă substanţa Din care abia mai respir E cer sau pământ.

pag 74 din 162



DESCÂNTEC Fă-te frunză, îi spun ochiului meu Oricum clipitor,

Şi el mă ascultă, dar uită Să nu-şi ia privirea Şi din adâncul pădurilor Îl aud strigând răzbunător Văd văd văd văd. Oh, atunci n-ai decât să te faci Ochi din nou, îi spun ameţită, Şi el mă ascultă Dar uită să nu mai fie verde. Fă-te peşte, îi spun ochiului meu Umed oricum şi lunecător,

Oh, atunci n-ai decât să te faci Ochi din nou, îi spun obosită Şi el mă ascultă, dar uită Să nu-şi ia şi marea. Fă-te stea, îi spun ochiului meu Oricum strălucitor, Şi el mă ascultă, dar uită Să nu-şi ia privirea

Şi din adâncul cerurilor Îl aud strigând răzbunător Văd văd văd văd. Oh, atunci n-ai decât să te faci Ochi din nou, îi spun înspăimântată Şi el mă ascultă, dar uită Să nu-şi ia şi zeul.

Şi el mă ascultă, dar uită Să nu-şi ia privirea Şi din adâncul mărilor Îl aud strigând răzbunător Văd văd văd văd.

pag 75 din 162



ŢIPĂTUL

CU FAŢA SPRE MUNŢI

O virgulă, câteva pietricele,

Dacă aş înceta să aud,

Un fir subţire de soare,

Ca o emisiune căreia i s-a luat sunetul

Ce recuzită modestă

Un Dumnezeu surd

Pentru declanşarea ţipătului!

Peste care apele se fac de lână şi cad,

Încercând să se-agaţe cu unghiile

Ca nişte ghemotoace de hârtie

Puţină zăpadă,

Mai multe case şi crengi –

Ţipătul

Lumea mi s-ar părea deodată ridicolă La televizor?

Iar norii se ciocnesc fără tunet

Şi lunecând mereu înapoi

În coşul de gunoaie al cerului

Pe pereţii de sticlă,

Ar da semnalul încetării de sens

Rupt în bucăţi

Decât prin scrâşnetul produs.

Clădite una peste alta,

Iar palmele lui mari,

Echilibru nesigur,

Care-i amplifică uneori

Până la dinţii

Pavilionul urechii,

Încleştaţi cu sălbăticie

Mi s-ar pune pe umeri

Încercând să urce

În tăcerea fără sfârşit.

Acestui univers ce nu există

Întorcându-mă încet Cu faţa spre munţi.

pag 76 din 162



DESTUL

ÎNTREBĂRI

O frunză cu cinci degete,

De ce nu se-amestecă totul?

Şi mâna mea

Pielea lucioasă a pământului cu blană?

Să se lase bătută de vânt,

Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?

Să stăpânească în noapte.

De ce nu le cresc pomilor aripi

O stea cu cinci degete, Căreia nu-i e destul

De ce nu se-acoperă

De ce nu răsare iarba verde şi fragedă

Şi păsărilor rădăcini? De ce nu ciripesc pietricelele fericite De pe marginea râului? Eu de ce nu învăţ să urăsc? Eu de ce? – O, Doamne, ce copil obositor, Oftează îngerul.

pag 77 din 162



TRUP

TATĂL

Doar aureolă

Nu eu hotărăsc.

O aureolă palpabilă, desigur,

Nisipul formează pietricele,

Dar nu mai puţin inconsistentă,

Literele încolţesc, dau muguri,

Nu mai puţin trecătoare;

Rodesc cuvinte,

Flămânzită, siluită, ucisă

Şi nasc.

În jurul cuvântului – Şi chiar voluptuoasă,

O aureolă care poate fi biciuită,

Atomii se fac nisip, Pietricelele se transformă în litere,

Cuvintele se fac animale, se împerechează

Sau care poate muri pur şi simplu

Nu eu hotărăsc.

Stingându-se de la sine

Niciodată

După ce a luminat ca un semn,

Nu ştiu cine e tatăl.

După ce şi-a făcut datoria,

Când văd o vorbă gravidă,

Ca o flacără deasupra comorii.

pag 78 din 162



STEA ADUSĂ DE VÂNT

REMEMBER

De la început ai fost adusă de vânt

Toţi – oraşul, ţara, planeta –

Am şi glumit: „Cine-a mai văzut

La urma urmei,

Dar mai târziu,

Mă întrebam

Când mi te-ai aşezat pe frunte

Şi-i priveam înduioşată cum dorm:

Am înţeles că eşti o sămânţă.

Alţii grosolani, lăbărţaţi peste ceilalţi,

Ca o sămânţă.

Stea adusă de vânt?“

Şi-ai început să-ncolţeşti

Dormeau.

Ce altceva ar fi putut face,

Unii cu eleganţă şi graţie,

Lacomă, înfiptă sălbatec în creier,

Alţii zvârcolindu-se, munciţi de coşmaruri,

Cu raze aspre închipuind rădăcini,

De remuşcarea că dorm,

Ce păcat

Că au reuşit, în sfârşit,

Eşti o sămânţă.

Alţii, dimpotrivă, fericiţi

Că planta pe care,

Cu neuroleptice, cu exerciţii yoga,

Lumină din lumină, o naşti

S-adoarmă.

Nu se poate vedea

O mare de trupuri inerte –

Decât după ce

Acoperind până în zare

Mă voi fi întunecat.

Străzile, văile, munţii – Pe valurile căreia oricine (Cu singura condiţie să fie treaz Sau cel puţin somnambul) Ar putea înainta (Dar spre ce?),

pag 79 din 162



O mare fără ţărmuri, inertă, Aproape moartă.

ÎMBLÂNZITORUL CÂNTEC

Aproape moartă?

Blândă visare a palmei lunecând

Că nu vor mai fi în stare să se trezească

Sau zvâcnet al micului trup

Că vor uita până atunci gesturile trezirii,

Şi chiar ochiul meu cufundându-se

Şi deodată m-a cuprins o spaimă nebună În zori,

Că vor uita chiar şi somnul, Această ultimă dovadă a fiinţei. Şi am început să le strig – Vă implor, vă conjur Nu uitaţi că dormiţi, Aduceţi-vă aminte Că sunteţi în viaţă...

Pe mătasea electrică a unei blăni Sub cutremurul trilurilor Ca într-o apă mai caldă În ochiul lor plutitor Printre frunze – Ce grosolană eroare să crezi Că îmblânzitorul cântec A putut fi topit de Orfeu Din cuvinte...

pag 80 din 162



UN ANIMAL ORBITOR

41

Lumina este şi ea carne,

Număr penele verzi

Şi sângeră –

Dacă îmi vor ieşi

O halcă de lumină

El va avea dreptul să zboare.

Aruncată la marginea cerului

Îmi ies chiar 41.

Sau n-aţi simţit niciodată

Dar oricum de mine depinde

Dacă o smulgi se rupe N-aţi văzut niciodată

Şi începând să putrezească?

Din aripa bradului. Mai puţine de 41

Da, e mai complicat,

Mirosul de sânge

Să-i acord dreptul în continuare.

Al câte unui pârâiaş prelins încet

– Zbori, îi spun.

Gata să se poticnească

– Nu, sunt o luptătoare pentru drepturile bradului,

De la o piatră la alta,

Zbori!

Şi nu v-aţi gândit atunci

– O, murmură el, se vede

La zeiasca durere

Că n-ai încercat niciodată

Consumată acolo

Să-ţi încleştezi rădăcinile-n nori.

Unde un animal orbitor

Îţi creşte şi următoarea.

Dintr-o rază,

În inima lumilor,

– Eşti o proastă, îmi răspunde bradul.

– Nu. De altfel, am greşit numărătoarea:

Şi în eternitate rănit Ne ţine pe toţi În viaţă?

pag 81 din 162



AX

COMPROMIS

Înălţat între bine şi rău,

Împăcarea dintre întuneric şi lumină

La celălalt antizeul,

Cum nu e mlaştina

A celui de-al doilea

Întinde mâna în somn

Împotriva celui dintâi?

Şi nu respira până-mi atingi

La mijlocul căreia, în echilibru nesigur,

Pe deasupra stinghiei

Ascunzând la un capăt zeul, Să fie numai o falică răzvrătire

Sau este o punte

Nu e umbra,

Împăcarea dintre mare şi pământ.

Vârful suspendat spre tine al degetelor –

Deasupra prăpastiei am fost aşezaţi,

Mai pot face punţi

Între prima şi ultima clipă a lumii

Numai braţele noastre

Şi depinde numai de noi să schimbăm ceva,

Visând.

Târându-ne un milimetru într-o parte sau alta, În raportul nebunesc al puterii? Sprijinit puternic la un capăt şi la altul, El este axul Pe care nori învolburaţi de nesiguranţă Şi straturi mereu mai adânc săpate de ţărnă Îl rotesc în jurul lui însuşi Ca nişte aripi neînstare să-l smulgă În zbor.

pag 82 din 162



URME

OCHIUL MEU

Păşesc în urme mai mari

Ochiul meu este

Îngheţate-n zăpada

Care a încetat de mult

Merg în aceeaşi direcţie

La început

Cu necunoscutul, dar fără

Se mulţumea cu puţin:

Decât ale mele şi rare,

Duioasă şi moale cândva.

Să bănuiesc spre ce se-ndrepta;

Un animal

Să fie omnivor.

Câteva crengi, câteva frunze, O floare, un fir. Apoi a trecut la esenţe

Mă căznesc să-l urmez

Şi numai boabele, grăunţele, seminţele

Repetata-ncleştare

Şi pofta de sens.

În întrebare şi nea.

Iar acum refuză pur şi simplu

Şi e ca un spasm lubric

Îi mai stârneau interesul

Să mai înghită ceva, Îşi încleştează genele ca pe nişte dinţi Înfricoşaţi de ei înşişi Şi nu mai acceptă nimic, Strigând că are tot ce-i trebuie înlăuntru. Cantităţi enorme de merinde Pe care le devoră cu lăcomie, Dovadă lacrimile care picură din când în când De sub pleoapele închise

Ca o salivă scăpând indecent şi senil...

pag 83 din 162



HOHOTUL

LA CULES ÎNGERI

În fiecare hohot

...Din când în când

Umflându-şi faldurile

Ca la căderea

Sunt atâtea feluri de zei

Cum trece timpul!

Pe pământ

S-au copt şi-au început să cadă

Să plângem sau să râdem destul

S-a făcut toamnă şi-n cer...

Un zeu se dezvăluie Hainei lui largi prin văzduh.

Încât nu vom prididi niciodată

Un pocnet înfundat Unui fruct în iarbă.

Îngerii:

Pentru a-i scoate din ascunzători. De râs sau de plâns, Nici nu contează: Important este hohotul.

pag 84 din 162



CLOPOTUL PE CARE-L AUD

ŢĂRM

Clopotul pe care-l aud

Somnul pulsează ca un ocean

Încât nu pot să spun

Ce încă mai sunt, şi mă surpă, şi scriu

Bate atât de departe,

Dacă prin pământ, sau prin cer, sau prin apă

Şi ritmic loveşte în ţărmul viu

Cu spinii pleoapei plecate viclean;

Străbate Glasul lui, ca un animal

Mai smulg o silabă din ape, pământ

Mai târându-se un

Oceanu-mi scandează chemări în ureche

Obosit de moarte, Metru până-n bârlogul-mormânt În stare să-l tăinuie şi să-l încapă,

Moale de somn, lângă una mai veche, Şi ritmic loveşte în ţărmul ce sânt;

În înspăimântata ascunzătoare

Mă surp cu o literă, cu o vorbă, cu-un an,

Ce sânt,

Din dulci calendare mă nărui şi-adorm,

În care moare

Pe când, morfolindu-şi poemul diform,

De fiecare dată

Somnul pulsează ca un ocean.

Înainte de-a spune Unde e clopotul, Al cui şi de ce Începuse să bată...

pag 85 din 162



LITERE

CETINA

Această spaimă a curgerii

Spectre de brazi mai vântură stindarde

Niciodată spre A,

Dar cine are forţa în casandre

Dinspre A,

Această spaimă

De ceaţă, proorocind sfârşituri noi,

De cetini, chiar, să creadă, dintre noi?

De-a trece Prin toate literele

Pe-acelaşi loc, dar măturând cu părul

De la ceilalţi

Topindu-şi în răşină adevărul,

Pe care le ştii dinainte Care le-au străbătut Cum le-a fost norocul,

Mult călătoare zări de căpătâi, Cel necrezut în scrâşnet, mai întâi,

Până la Q, până la T,

Nu pot să plece, nici măcar năluci.

Cei mai fericiţi până la Z,

În jurul lor şi cerul şi apa emigrează

Dar neîntorşi niciodată

Vântul întreabă-ntruna „Nu te duci?“

Nici unul,

Cetina plânge-n hohot „Sunt acasă“.

Nici unul în stare Să sară înapoi Peste A, Nici unul care să bănuiască măcar Ce este înainte Sau după sfârşitul alfabetului: Tot litere? Tot litere? Tot litere?

pag 86 din 162



DANS

BALANŢA CU UN SINGUR TALGER

Trădează litera

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.

Semnul e-ambiguu

Unor temple în care nu m-am închinat,

Şoapta nesigură

În care nu m-am lăsat îngropată,

Ochiul duplice

Duşmani pe care nu i-am urât,

Numai un dans.

Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,

Tăcerea minte Ţipătul fals

Îmbrăţişarea

Păduri tropicale crescute printre coloanele Oceane de frunze

Săbii pe care am refuzat să le mânui, Trupuri pe care nu le-am iubit,

Mesaje infirme

Fiare pe care nu le-am ucis,

De-a lungul de-a latul

Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,

Pe înalt sau pe cant

Piscuri pe care n-am ajuns să le urc,

Cerul albastru

Muzee amenajate în corola unor crini

E doar adâncimea

Pe care nu i-am mirosit niciodată!

Stratului gros

Toate vor avea dreptul să mă acuze.

Cifruri pierdute

De neant.

Fluvii în care nu m-am înecat,

Şi faptele mele, oricât de bune, Nu vor reuşi să menţină un echilibru Oricât de instabil, Pentru că nu între bine şi rău Va fi balanţa din urmă, Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

pag 87 din 162



POVESTE

NUMĂRUL PĂSĂRILOR

Înaintez cu grijă, încet,

Ce am uitat?

Pe care îl tai eu însămi

Sufletele-păsări care zboară

Ca să ştiu să mă întorc,

Nu se întorc niciodată aceleaşi

Presar în urmă

În cuibul ce sunt,

Sunt pornită de mult,

Nu-s niciodată sigură

Pe un drum Păşind:

Fărâme de litere şi de cuvinte.

Doamne, ce am uitat? Din mine când dorm

Sau poate doar eu

Mi s-au terminat

De-a fi aceleaşi,

Puţinele silabe pe care le avusesem

Stăpânită mereu de senzaţia

Din fericire, am descoperit

Că am pierdut

Că totul

Din nesfârşitul şir de existenţe

Poate fi transformat în cuvinte

Pe care le socoteam

Şi am continuat să înaintez

După numărul păsărilor.

Merinde de drum,

Că am uitat ceva,

Presărând Vorbele în care mă destram Cum se destramă un pulovăr vechi În căpeţele de lână-ncreţită de atâta purtare...

pag 88 din 162



BOCET

BĂNUIALA

Închide ochiul, ochiul gol

Este liberă floarea

Catapetesmei vechi,

Data când se va deschide

Orb acum,

Mireasma pe care

Încremenit în primul lui eres.

Trebuie s-o răspândească

Închide ochiul, fă ceva,

Ea spune că da.

Rămas deschis în piscul Semn al privirii numai,

Căreia i s-a stabilit cu precizie Şi data când se va ofili,

Şi culoarea pe care trebuie s-o aprindă? Mişcă puţin pupila de sub fum,

Şi petalele spun da, fiecare în parte,

Apleacă-ncet pleoapa,

Şi staminele, şi firişoarele de polen,

Cu genele,

Al gâtului. Da.

În semn c-ai înţeles.

Dar ce este atunci libertatea? întreb

Zgâriind vopseaua veche

Şi frunzele, şi turnul subţire şi fraged

Stânjenită puţin de bănuiala răspunsului. Ce întrebare! se miră Îngerul clipind din petale.

pag 89 din 162



ARHITECTURA VALURILOR (1990)

CURSA Aşa o să fac: În loc de piatră, oglinda. Şi-n loc de nume, O oglindă de asemenea. Va fi ca o cursă În care veţi cădea În sfârşit. Ce-mi pasă că nimeni nu va mai şti Unde-mi este mormântul, Când voi vă veţi apleca peste el Curioşi să vedeţi Al cui poate fi Şi vă veţi vedea Pe voi înşivă.

pag 90 din 162



ARHITECTURĂ-N MIŞCARE

SEMNAL

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată

Staţi,

Mereu renăscând şi murind,

Încremeniţi!

Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,

E o degradare.

Cu bolţi şi cupole de spumă

Fructul e începutul putrezirii

Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,

Iar zămislirea, primul pas greşit

Această arhitectură-n mişcare

Această mănăstire ce vine spre mine

Ca nişte scufe-coroane atârnând, Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi Şi se scurge-n pământ?

Nu vă mai mişcaţi, Orice mişcare

Ideii care se deschide-n floare, Al celor ce iubesc şi sunt iubiţi. Staţi,

Cine-ar putea să încremenească odată

Nu vă mai mişcaţi,

Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri

Opriţi

Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,

În crisalida voastră ţărănească

Cine-ar putea să strige valurilor „Staţi!“

Fluturul navetist, fatal!

Şi apelor să nu mai fie mare,

Dar cine, oare,

În sine însăşi ca într-un ecou

Rostogolirea apei nebunească

Şi-acestei mănăstiri mereu surpată Să îi clocească stâlpii-osificaţi În aerul făcut în juru-i ou?

Ar putea s-oprească Spre a se sparge iar şi iar de mal...

pag 91 din 162



Staţi, Nu vă mai schimbaţi,

SEISM

Speraţi

Pământul cutremurat, neliniştit, isteric,

S-ar naşte alţi călăi

Ca o mare,

Şi cel mai mic pitic

Ascuns în grâne

Să nu mai moară nimeni şi nimic: Mai răi

Pământ cu valuri

Taină zbătându-se să-şi ţină

Ar fi mai mic.

Sufletul de foc,

Când orele sunt sfărâmate, marele

S-amestece cu spaimă la un loc

Curaj e să opreşti arătătoarele.

Vânat bogat şi slab din fire-n stare Străvechi ruini şi demolări viitoare... Ce-ar mai putea Din val să nască decât val, Sfărmat şi iarăşi luând-o de la capăt, Oare? Pământ natal Făcut ulcioare Din care timpu-a curs la întâmplare Şi-a devenit istorie În treacăt...

pag 92 din 162



TRECERE Totul se schimbă, S-a schimbat

Sau se va schimba,

Intertimp, Regn de trecere, Eternitate

La fel de străină De trecut şi viitor...

Stâncilor le cresc rădăcini Şi dau muguri, Apoi încep să se mişte încet După credinţa cuiva, Ţăranii altoiesc abonamente de tren Pe coarne uscate de pluguri. Aha! Plante cu gheare şi aripi încearcă Să-şi salveze seminţele învăţate să treacă Dintr-o lege într-alta, Zbor Lung de nori prin pământ, Clorofilă cu puls, Peşti pe ramuri cântând Şi suspansul maşinii cu pâine La un capăt de-ogor;

pag 93 din 162



FRUNTEA MEA

ORA

Fruntea mea e o piatră

Oasele mele de-argint

Valurile fluxului şi ale refluxului,

Se torc lungi orbite de sori

O sculptează,

Simt că se-apropie ora

O fac nisip,

Anunţată de atâtea ori.

Tot mai fine,

Înşiră-ţi, stăpâne,

Peste care trec şi se-ntorc O spală şi o tocesc,

Se scurg printre firele lui

În jurul cărora

Luminând disperării,

Totul e pregătit.

Tot mai fără chip,

Generaţiile mute de sclavi

La dus şi la-ntors

Sub catarg!

Coborâte în bernă –

Ca nişte gingii bătrâne

O piatră de mult dispărută

De pe dinţii bolnavi.

Sub razele lunii

Valurile mării se trag

Şi uitată de mult Sub mişcarea insultei, eternă.

pag 94 din 162



DIES ILLE, DIES IRAE

TOPIREA LA RECE

O să vină ea,

Decenii întregi aşteptând

O să sosească

Din ce în ce mai ruginită,

Amânată de veacuri,

Fără cuvinte,

O să vină,

Fără destin.

Se şi aude

Părând că se mişcă puţin

Nu se poate altfel, Şi ziua aceea

Se apropie,

Întoarcerea cheii în broască; Pândind-o decenii întregi

Din când în când

Pulsul ei bătând

Şi atunci –

Între zări,

Oh, împărţirea pe voci

Se simte în aer,

Cei cărora li s-a părut

Nu mai poate întârzia,

Că s-a învârtit înainte,

Nu vă îndoiţi, o să vină

Cei cărora li s-a părut

Ziua aceea

Că s-a învârtit înapoi,

Orbitoare ca o sabie

Cei cărora chiar nemişcarea

O să vină ea,

Vibrând în lumină.

După iluzia mişcării:

Li se pare-un atu... Cine şi ce ar putea să oprească Himera? Dar, nu, Numai înaintarea ruginii În inima fierului, Topirea la rece,

pag 95 din 162



Praful roşu înlocuind Moleculă cu moleculă zăvorul

DRUM

(Şi iarăşi corul de semne,

Grinzi de vechime curbe, oase

Într-un secol, în două,

Carii săpând tuneluri nisipoase

Presupuneri, opinii: Într-un mileniu...)

Istorie cu încetinitorul.

Bătrâne-n carnea stinsă de sub var, În lemnul unui timp murdar Şi streşini devenite moi de vreme, Nemaizburătăcite de lăstuni – Pe cine să dispreţuieşti când geme? Lipsa puterii cui să o răzbuni? Cine ezită încă să străbată Singurul drum pe care-l mai avem, Când, prins sub roată de buldozer, iată, Se sparge ultimul poem Ca o clepsidră neînstare Să mai prefacă suferinţa-n timp? Un ţipăt putrezit de amânare Cerşind istorie în schimb...

pag 96 din 162



TABLOU

DE DRAGOSTE

Şase sau şapte

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

În aceeaşi pradă,

Când somnul bont la care-s condamnată

Cu boturile încleştate Cu trupurile prelungite

Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

De cozi halucinant Aşezate radial

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa

Formaseră un soare

Şi pune-ţi gura peste gura mea:

Pe asfalt, Cu raze grase, tremurătoare, Răsărite din canal.

Cum ţii să nu se verse un potir Inspiră ţipătul care-l expir,

Soare de şobolani

Să nu se-audă hohotul de plâns

Pe-un cer de-asfalt,

Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;

Apollo al gunoaielor, viitor

Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă

Astru cu blană pentru alt

Valul de spaimă care creşte-n jur

Ev de subsoluri şi rigole Scurse spre ziua de apoi,

Şi duce totul, şi în urma lui

Hulpav din ani

Şi se chircesc bolnave şi se sting

Cu-aureole

Şi soarele şi celelalte stele...

Zeu rozător

Rămâne doar moloz şi ghilimele,

De gunoi...

pag 97 din 162



OMPHALOS

VIERMI CĂLĂTORI

O piatră e un zeu care

Viermi călători, înaripaţi, pe roate,

Se mişcă atât de încet

Viermi cărora li s-a repartizat

Încât ochiul meu repede muritor

Un cimitir mai nou

Să-i recunoască mişcarea,

Valuri de viermi,

Aşa cum nu poţi să-i ceri

Cadavre vechi mutate

Unui nor

A unui secularizat infern:

Nu-i în stare

Unui val,

Şi mai modern;

În mai ambigua eternitate

Să înţeleagă ce-i marea.

Valuri de viermi

Când totul se năruie

Migrând în cripte noi,

Într-un toxic amestec

Spre ziua de apoi,

De ieri şi de mâine,

În timp ce-n viitorul lac, mai fermi,

O piatră e sâmburul lumii

Peştii vor învăţa să fie viermi.

Şi-apoi se dizolvă

Viermi călători

Viu încă, Sensul chircit ce rămâne, Omphalos şi mugur din care întreg Universul ucis Va mai creşte o dată, Când zeu-mpărţit Între pietre egal Se va strânge-ntr-o baricadă.

pag 98 din 162



SOMNUL

SUBIECT

Ce răzbunare!

A te descoperi

Căruia nu i-a trecut niciodată prin minte

Ca într-o cuşcă

Ultimul dintre sclavi,

Închis în comparaţie

Cum ar fi liber

Pe care singur

Şi care începe să tremure

Ţi-ai clădit-o în jur

Numai la gândul

Şi-n care nu mai poţi trăi,

Cel mai neînsemnat gest de revoltă,

Nici în afara ei;

C-ar putea face

Aşa cum nu puteai

Evadează

A muri din lipsă de libertate

Prin simpla plecare a genelor,

Ca din lipsă de aer,

Fuge,

Ci pur şi simplu

Nu poate fi urmărit,

Pentru că ea, cuşca, există –

Pentru că stăpânul

Ce subiect

Rămâne întotdeauna

Pentru o propoziţie

Pe mal,

Care îşi aşteaptă predicatul!

Scapă oricărui control,

Muşcându-şi pumnii de furie

Nu pentru că eşti închis,

Şi insomnie, Veghind.

pag 99 din 162



PE NEVĂZUTE

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA

Pe nevăzute,

Şi iată, bisericile

Să numeri ouăle din cuib,

Ca nişte corăbii

Cu emoţie şi spaimă

Cu turnul catarg

În faţa misterului etanş

Şi pânze umflate

(Ouă pe care pasărea

Bătând mereu din altă direcţie,

Aşa cum întinzi mâna Abia atingându-le

Dinlăuntru

Pornesc să alunece pe asfalt Încărcate de spaimă,

De vântul

Va refuza să le mai clocească

Încât,

Socotindu-le impure),

Dacă mergi neatent pe stradă,

Mâna lui se-ntinde-n somn

Înnebunită,

Şi năruie

Grăbită să se ascundă.

Pe nevăzute

Poţi fi oricând călcat de o biserică

Cu fiecare vis O mănăstire, În timp ce Pasărea Plutind deasupra apelor Tot mai uşoară, tot mai liberă de balast, Se înalţă cu fiecare cădere Până nu se mai vede.

pag 100 din 162



UN LANŢ O funie răsucită ca un şarpe Înnodat de el însuşi, Un lanţ Strângând la un loc, Aducând la aceeaşi culoare; Un cuvânt intraductibil Dintr-o durere într-alta, Însemnând în fiecare loc altceva. Ce este Un cuvânt intraductibil? O frunză care vrea să exprime Funcţiile unui mamifer, Un perete încercând să realizeze Fotosinteza, O mănuşă de forma unui pantof Pentru mâini umblătoare,

Solidari-té-tá-ty-tate-nosc... Gramatică a lichidelor

Făcând ape-ape

În vasele totuşi comunicante, Ştiind pe de rost Diateza activă, pasivă, reflexivă (Ultimele două confundate Aproape), Ape înlănţuite, legate, Scurgându-se printre nisipuri mişcătoare Fără speranţă, fără mâine, fără azi, Când toate frunzele Îmi dau reţete de salvare Strigându-mi Ofileşte-te, cazi, Mori, mori, mori... Speranţă cu înlocuitori.

O tulpină firavă Clătinată să scape De propriile ei petale de fier:

pag 101 din 162



FĂRĂ UN GEST

REFREN

Fără un gest, cu ochii-nchişi,

La cei ce acum îşi încep călătoria prin regnuri

Lăsând să cadă peste mine timpul Ca o insultă binemeritată –

În pântecele mamelor lor

(Ah, viitorul!)

Pentru că sunt în stare să-nţeleg

Sau poate nici n-au ajuns până acolo

De tot ce înţeleg sunt vinovată.

Şi mamele lor sunt încă fetiţe jucându-se

O neputinţă care urcă-n simţuri

Cu elementele chimice nedevenite sămânţă (Ah, viitorul!)

Până le depăşeşte risipind

La ei mă gândesc,

Bobi de mercur otrăvitor –

La momentul în care vor vrea să afle

Ştiu că nu pot nimic şi umilită

Cum am reuşit;

Pe treptele batjocurii cobor. La cei ce vor fi Nu frică, oboseală că-i zadarnic,

Incapabili să-şi imagineze

Durere că-i târziu, dispreţ de sine

Şi neînstare să vadă

Şi scrâşnetul de dinţi, ritmat cuminte –

Prin fereastra murdară

Cern semnele vieţii şi găsesc

Întotdeauna închisă

O grămăjoară neagră de cuvinte.

Între decenii (Ah, viitorul!) Cruzi şi încă oneşti, Netrecuţi prin târgul de sclavi, Prin mezatul ideilor (Ah, viitorul!)

pag 102 din 162



Pe ei îi visez Întrebându-se

Cum de nu mi-am pierdut

SISTEMATIZARE Nostalgia arhitecturii

Nici viaţa, nici minţile;

Într-un peisaj de chirpici,

Cei ce acum nu sunt

Printre coline de apă –

Decât o iluzie incertă, O presupunere optimistă (ah, viitorul!) Mă vor întreba În limba lor necunoscută Cum de am reuşit să ajung Până la ei, Dacă voi ajunge (ah, viitorul!) Şi eu voi simţi Că nu le pot răspunde „Prin absurd“, Pentru că absurdul e o noţiune Intraductibilă Dintr-o epocă în alta.

Nostalgia munţilor Cine-ar putea să priceapă? Tot ce se năruie-aici? Înţelepciune dospită Din bălegar şi noroi, Muruită pe crengi încă vii, Delirantă, Împletind în aceeaşi ispită Arhitravele moi Şi coloane sculptate-n paiantă. Visul pietrei visat Într-un somn de pământ Vălurit de-arături şi de ploaie, Dimineaţă cu temple Ce rodesc vinovat Şi bătute de vânt Se îndoaie.

pag 103 din 162



FĂRĂ NUME (I) Destin rostit de-o ursitoare Întârziată, jignită,

Urându-ne pentru Darurile prea multe Pe care ni le-au dat celelalte; Constructor Al infernului nostru particular

Nu prin ştiinţa, Ci prin exasperarea de a zidi; Zburător cu aripi de şindrilă De două ori victimă A operei sale; Blestem În zidul de litere-al căruia E închis un popor.

În care zilele şi nopţile Se anulează între ele la nesfârşit Şi nu obosesc, Şi nu se dau bătute, Încât nici mănăstirea, Nici ruina ei Nu se pot încheia vreodată; Arhitect de valuri Înălţate mereu Şi mereu năruindu-se Ca s-o poată lua de la capăt; Meşter mare Întrecându-i pe ceilalţi

pag 104 din 162



MARTORII Mai vinovaţi decât cei priviţi Sunt doar cei ce privesc,

Martorul care nu împiedică crima, Atent s-o descrie, Scuzându-se „Nu pot să fac Două lucruri în acelaşi timp“,

Stăm suspendaţi De propria-ne-ntrebare Ca de-o spânzurătoare Un drapel. „În van, răspunde timpul, aşteptaţi: La judecata marilor coşmare

Şi martorii sunt vinovaţi“.

Sau „Portretul victimei, îngeresc, E mai important decât viaţa ei Pământească“. Vinovaţi nu pot să fie Doar unul, doar doi sau doar trei, Când armate de martori privesc Şi aşteaptă să se sfârşească, De bătrâneţe să moară călăul, Şi victima, a doua oară, de uitare, Să se sfârşească de la sine răul Cum se sfârşeşte pur şi simplu un tunel...

pag 105 din 162



UN INFERN

ŞI ÎN OGLINDĂ

Un infern fără diavoli

Şi în oglindă sunt valuri,

Dacă nu de cei ce se chinuie-n el? –

Fluxului zilelor bune

De cine-ar fi putut fi inventat Sunt obligată să mă întreb

Şi apa ei se supune

Suindu-şi iluzia-ntre maluri

Şi să mi-i imaginez Făcând eforturi să aprindă focul

De criză, de plâns, de-ntrebări,

Apoi cărând deşelaţi căldările cu smoală,

Cu undele silnicei mări

În umezeala aceea din centrul pământului, Şi furcile, şi celelalte unelte, Şi apoi, când totul este gata,

Ca să descrească din nou Zbătute-ntr-o coajă de ou

Repartizându-şi rolurile cu schimbul

Din care se nasc şi o sparg

(Care sunt astăzi dracii, care sunt păcătoşii)

Mutându-se-n alt ou mai mare,

Ca într-un mister medieval

Purtând clătinat un catarg

În care mascarada nu interzice delirul.

Frânt de oglinzi mişcătoare

De altfel, faptul de a şti cu exactitate Orele între care diavolul eşti tu însuţi

Sub secera grea a-ntrebării

Că diavolul nu există.

În valul de sare al mării

Nu-i nici pe departe un argument

Tăiate stângaci dintr-un nimb: Se clatină valul de timp.

pag 106 din 162



LUNĂ PLINĂ

EXASPERAREA

Vino, lună, şi ne desprinde din somn,

Exasperarea de-a curge

Şi trage-ne-afară,

Cum curge sângele din rană,

În insomnia văzduhului!

Domesticite de neant,

S-ar putea să nu rezistăm,

Acolo unde munţii lumii

Dar,

De lapte şi de miere pier

Aruncă-ţi în apele noastre năvodul Deşeartă-ne

De-atâta somn plămânii să fi trecut în bronhii,

Spre nimic şi spre nimeni, Am învăţat-o-n lungi istorii

Se bat în capete şi râuri

Cu orice risc, trezeşte-ne

Zadarnic şi exorbitant;

Şi lasă-ne, liberi şi singuri, pe mare:

Exasperarea de-a crede

Cu infinită prudenţă,

Să zgârii veşnicia cu tranşee,

Pe suprafaţa lichidă,

Să construieşti pe-un plaur o cupolă

Pe arhitectura valurilor mereu în schimbare,

Şi un destin

Pe orizontul ca o frânghie întinsă

Din năzuinţi de-a gata;

Între două infernuri,

Exasperarea-n stare să încheie

Să înaintăm încet,

Cu ochii în ochiul tău înnebunit de speranţă...

Că-i ridicol şi chin

Şi hazul, şi necazul, şi balada Prin Aceeaşi moarte benevolă...

pag 107 din 162



SUB INSULTĂ

PUNCTUL BĂTRÂN

Nu ştiu nici cine, nici cum

Mă gândesc uneori –

Gunoaiele strânse în drum

Că mă rostogolesc pe o scară –

Ridică pe valuri de ură

Pe care curentul le fură,

În timp ce visez Ce păcat

Că scara aceea are un sfârşit. Le face-mpăraţi de o clipă

Din moment ce nu mă pot opri să cad,

Apoi le răstoarnă în pripă,

Să dispară

Spumei murdare din vârf, Redându-le marelui stârv Al timpului. Taci şi ascultă

Aş putea face ingenios Căderea însăşi, Dizolvându-i contururile, Îndepărtându-i-le la infinit,

Minciuna vuind în statui.

Lipsind-o de definiţie,

Îngenuncheaţi sub insultă,

De pragul de sus, de pragul de jos...

De ce, până când şi a cui...

O răsucire în zbor, O zvârcolire spre-adânc Ar fi identice, Cu o condiţie: Să reuşesc să amân Punctul bătrân Al sfărmării de lespede, Fără ca asta să mă împiedice Să cad din ce în ce mai repede!

pag 108 din 162



A LOVI

GARA DE NORD

Nu îmi e frică,

Peron murdar, păzit cu grijă

Se ridică

Doi pumni la spate prinşi în fier

Dar nu ştiu: cum Glasul, braţul cum

După explozii de hârtie, Şi între uniforme, fie

Se întinde să lovească? Şi când strâng pumnul

Acest stop-cadru chiar emblema

Şi aripa-ngerească?

Prin ochelarii de cătuşă,

Trebuie să strâng Şi ca să scuip în obraz

Speranţei sub un soare gri! Viitorul verbului a fi.

Trebuie să adun Salivă şi ură În loc de silabe Şi trebuie să-l împroşc Pe cel mai de-aproape? Aripa îmi sângeră şi se despică Între răzbunare Şi alibi: Nu mi-e frică, Dar mi Se pare Mai mare Umilinţa de a lovi.

pag 109 din 162



CÂMPIA

MODEL

O, Doamne, dar eu?

Oh, fuga celui singur

Cu cât mai în cer

După modelul căreia

Tensionată spre ape,

Şi se formează avalanşele –

Privind de acolo câmpia

Câtă spaimă şi cât eroism,

Şi fantomele dropiilor

Când se depărtează de mine

Cumpănă a unei fântâni Cu atât mai adânc

Arsă de secetă

Către Singurul, Curg izvoarele

Câtă singurătate.

De mult dispărute

O urmez

Cum încremenesc cu gâtul întins

Gata de orice,

Şi ascultă.

Cu sufletul la gură. Când se întoarce, Mă ascund înspăimântată Şi încerc să dispar. Fuga celui singur Dinspre şi spre Centrul singurătăţii, După modelul căreia Fac mările valuri!

pag 110 din 162



ÎN MIŞCARE

RÂND PE RÂND

Eu însămi doar vârtej,

Nu poţi să-ţi aperi zeul,

Fărâme şi mai muritoare

Iar el nu se apără

Valuri urmându-se, dispar –

De-apărare –

Doar formă-a unor

Care din şapte-n şapte ani, Un da crescând

Dintr-o negare

Înspăimântat mereu Şi totuşi viu, Un val eu însămi, Dar un val mai mare, Tot mai străin de sine Şi de mare, Fragment al altei spaime, Tutelar, Neoboseală veşnică-n mişcare Pe-un ţărm rămas mereu

L-ai umili încercând,

Pentru că-i mai presus Valul care-a măturat Toate templele Rând pe rând Se întoarce în mare. Şi povesteşte ce frumoşi sunt zeii Şi ce plăcut să-i sfarmi Şi ce uşor, Şi alte valuri cresc Visând fiecare Să aibă de spart Zeul lor.

Pustiu...

pag 111 din 162



SINGUR

MĂSURĂ

El este unul singur

Maibinele şi mairăul

Este cel adevărat,

Ele sunt doar fantasme,

Sâmburele tuturor este acelaşi.

Ale binelui şi ale răului,

În frunzele stejarului,

Promisiuni

În iepurele din lună,

Înspăimântătoare

Nu pentru că, dintre toţi, Ci pentru că

În măruntaiele păsărilor,

Nu există.

Visuri fără măsură

Menite să amâne clipa

În pâine şi vin,

În care am putea descoperi

El este unul singur.

Că nici binele, nici răul

Încât i se face urât

Ci sunt numai fantasme,

Şi se naşte.

Visuri fără măsură

Atât de singur,

Nu există,

Ale unor şi mai neînsemnate, Şi mai ambigue Adverbe.

pag 112 din 162


ÎN TEACĂ Cei ce din laşitate n-au ales

(Infernul, Cântul trei, 57)

Zadarnic stau şi-aşteaptă pentru ei


Astfel, lucizi mereu şi vinovaţi De tot ce n-au avut curaj să facă,

Ei stau în ziua cutremurătoare

Fără de rost, ca sabia în teacă.

Să se mai facă vreodată noapte, Căci timpul a încremenit crispat, Nemaiînstare să producă ore De spaimă că va trebui s-opteze Între crepuscule şi aurore, Iar în clepsidra lumii răsturnată Nisipul nu mai curge ca-n trecut, Oprit în aer nu mai îndrăzneşte Să-şi ia răspunderea vreunui minut Menit să declanşeze iar rotirea Eternei pietre măcinând eres Şi să coboare pacea nopţii peste Cei ce din laşitate n-au ales.

pag 113 din 162



MOLECULE DE CALCIU

ARTA DE A MURI

Să nu mă grăbesc,

Ars moriendi, înţelepciune

Fiecare secundă-n cădere

Pe lungile pante-ale serii,

Suferinţa.

Ca pe o rugăciune

Să aştept.

Din copilărie,

Sapă în stânca

Când vine timpul

Să las timpul să treacă, Erodează puţin

Fiecare val ce se sparge

A lunecării încete

Te-am învăţat pe îndelete

Ca să nu mă sperii

De care-s înlănţuit,

Să mă îmbie,

Fiecare fir de rugină

Ca să nu-mi pară rău

Într-un mileniu, în două,

La preţul nimbului, exorbitant,

Stânca va fi nisip,

Cerut de călău

Fierul verigilor pulbere,

Şi adăugat atâtor dureri,

Oasele mele, molecule de calciu

Schingiuiri, umilinţe, profanări şi incendii

Risipite în apă,

Vălurind de departe,

Subţiază lanţul.

Suferinţa nimic.

Şi să nu mă scumpesc

Din nenumăratele ieri Salvate prin tine, Cântec curgând fără ruşine Spre moarte, Ars moriendi...

pag 114 din 162



SUNETE DE PĂMÂNT

CĂZUT ÎN CER

Umilinţă nu asemenea celei a pietrelor

Căzut în cer

Sau muiate

Reverberat de umezeală,

Transformate-n argilă,

Şi travestit în lună,

Rostogolite fără-ncetare,

Nu reuşea să facă noapte totuşi

Făcute nisip.

Ca un albuş gelatinos, nesigur,

Călcate-n picioare

În milenii de picurare,

Înmulţite în silă,

Ca în adâncul unei fântâni, Aproape stins

Şi ziua rămânea în juru-i tulbure În jurul gălbenuşului stricat.

Nu.

O, Doamne-al aştrilor

În care fiecare celulă îmi cere să ţip

Încearcă totuşi să îl recunoşti...

Umilinţă de animal

Descurajaţi din spaţiu,

Şi eu nu ştiu Cu răgetul cui Să înspăimânt, Umilinţă a nimănui, Animal de pustiu Fără chip, Cu limba tăiată, Scoţând Numai sunete de pământ.

pag 115 din 162



DE-A VALMA

INSCRIPŢIE

Ceea ce peştilor le pare zare,

Tot ce se poate-nţelege

Substanţa pe care-o străbat fericiţi s-o respire, E pentru mine valul ce prăbuşeşte-altare Şi răscoleşte cimitire,

E fără speranţă şi lege

Şi creşte dospind în eres Tot ce e fără-nţeles.

Ca să se sfarme-apoi la rândul lui, Numai nisip şi apă, de la sine, Amestecând cadavre şi statui, Purtând de-a valma schele şi ruine. Haos lichid, adâncu-i suitor, Cerul afund şi viitura soartă: Respir văzduhu-n care peştii mor Şi mă sufoc în valul care-i poartă.

pag 116 din 162



CU CAPUL ÎN JOS

PRIN NEFIINŢĂ

Răstoarnă oglinda,

Purtând în loc de coarne crengi cu flori

Lucrurile mişunătoare,

Şi ochiul meu, care acum o vede,

Varsă din ea conţinutul, Petele de rugină care respiră

Turma de cerbi trecea prin amintire Nu se formase încă s-o admire;

Lipite de sticlă, Privirile mişcându-şi labele genelor,

Deci fără martori, ca un gând, treceau

Mâzgălit de ediţiile lui succesive.

Şi nu sfârşeau de-a trece-n timp ce eu

Chipul tău Răstoarn-o cu capul în jos, Scutur-o bine,

Atât de lin că nu clinteau vreun ram Căzând din vârstă-n vârstă îi priveam.

Să nu mai rămână nimic

Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi

Decât pieliţa sticlei

Şi-n lunecare gângureau uşor,

Luminoasă şi rece.

Fără să se trezească, dar simţindu-mi Prezenţa tulburată-n viitor, Cum îi aşteaptă pretinzând dovezi, Cum îi contemplă fără să îi creadă Că poartă-n frunte crengi cu flori şi trec Prin nefiinţa fără de tăgadă...

pag 117 din 162



O LINIE DREAPTĂ

NUMĂRĂTOARE INVERSĂ

O linie dreaptă, atât,

Când nu mai pot să suport

Între cele două părţi ale paginii

(dovadă că numerele sunt superioare cuvintelor

De o parte sau de alta.

Dacă nu superioare,

Dar nu, hârtia suge,

Oricum mai uşor de suportat),

De râme târându-se

Becurile, robinetele,

O linie sigură

Şi posibilitatea de a spune:

Locul liniei îl ia o colonie

Încep să număr Sau,

Încep să număr, deci:

Dintr-o parte într-alta

Copacii care se văd pe geam,

Prin pământul arat de peniţă,

Creioanele de pe masă,

Dar răzbătând,

Apelurile telefonului.

Dizolvând graniţa şi cerneala.

Dar, mai riguroase decât cuvintele,

Morala:

Numerele nu pot fi adunate de-a valma,

Nu-l întreba pe călău

Cărţi cu tomberoane de gunoi,

Diferenţa între bine şi rău.

Claxoane cu vrăbii,

Tremurătoare şi nehotărâte,

Trecătorii, pisicile de pe acoperişuri,

Trebuie ţinută o contabilitate obositoare Al cărui singur merit e Că nu produce Dincolo de exasperare Poeme.

pag 118 din 162



SINGURĂTATE

UN VĂZDUH MAI PUŢIN ÎNCĂRCAT

Marea care se zbate-n celălalt

Încerc uneori să-mi închipui

Valul poate să pară numai fald

Dar nu reuşesc,

E-ntotdeauna mai puţin amară, Atunci când îl contempli din afară

Un văzduh mai puţin încărcat, Pentru că Nici ochiul care vede mituri,

Şi spasmul înălţării doar maree

Nici ochiul care vede maşini

În alţii suferinţa e idee,

Iată,

Urmând chemarea căzătoarei luni, Spectaculare marile furtuni, Prilej de faimă şi invidie rana,

Nu vor să renunţe. Chiar acum Un avion Şi Nike, înaripata zeiţă,

Moartea numai intrare în Parnas.

S-au ciocnit, prăbuşindu-se

O, corurile intonând osana

Sub ochii mei uluiţi

Peste singurătatea unui glas...

Din motive opuse: Unul nu-şi poate explica Defectarea avionului, Celălalt moartea zeiţei Victoriei. Şi obosiţi Adorm amândoi şi visează Un gol Prin care trec Numai nori şi păsări.

pag 119 din 162



DIN CE ÎN CE Îmi seamăn cu-atât mai exact Cu cât îmi sunt mai străină – Intenţie ucisă de act, Speranţă-nglodată în vină. Din vârstă în vârstă tot eu Sunt cea care-mping înspre ţărm Val după val şi mereu Când îl înalţ îl şi sfărm, Val după val prin nisipul Remăcinat tot mai fin – Identic cu sine mi-e chipul Din ce în ce mai străin.

pag 120 din 162



PASĂREA DESCHISĂ

DIN HAOS

Pasărea aceea era atât de deschisă

Ziduri de apă, turnuri lichide, castele

(Aşa cum o carte poate fi deschisă,

Ca şi oraşele călătoare pe cer

Dacă nu ştii limba în care e scrisă),

Spre care se-ntind

Încât o aripă a ei

Şi aproape le-ajung,

Şi cealaltă aripă

Cu sfârşitul amânat îndelung,

Peste lume

Citită chiar, dar nu şi înţeleasă,

Acoperea soarele

În clocot

Înrudite cu ele

Spărgându-se lent în explozii

Luna,

Răzgândindu-şi durerea

Iar oamenii,

Din spasme-ntr-un hohot

Încercau să-i citească voinţa

Înmulţit triumfal

În măruntaiele ei.

De ecouri lucioase ca de globuri de spumă

Nemaiputând să vadă cerul,

Pe care-ntre zări îl auzi

Şi brusc risipit în moloz luminos, Aşchii de raze, sori uzi, Stinşi cu spaimă şi astfel semnal Unor noi ondulări Ale ritmului mumă Care scoate din haos Val pierind după val.

pag 121 din 162



GOL SFÂŞIAT

COLOSSEUM

Putere de-a alege

Tot ce mai rămăsese

Şi a fi singur,

Enormă. Privind-o,

Între suferinţa ţipătului

Ce reprezintă, aşa cum era

Şi cea a tăcerii,

Aşezată în curtea muzeului

Între fuga în afară

Cine-ar fi fost în stare să-şi imagineze

Între a fi implicat Curaj de-a opta

Forţă în stare să se hotărască

Era o labă a piciorului stâng, Abia dacă reuşeai să-ţi dai seama

Pentru că nu încăpea într-o sală.

Şi fuga înlăuntru,

Statuia întreagă

Tu stăpâneşti universul

Din care rămăsese doar fragmentul acela

În care Stelele ard De nehotărâre.

Şi un cuvânt, Colosseum,

Despre care toată lumea crede acum Că denumeşte arena vecină?

Gol sfâşiat în două,

Oraşul incendiat pentru a fi reclădit

Eternitate duală

În jurul colosului

De unde

A uitat de mult să se mai sperie

Şi ciosvârte de îngeri.

Doar turiştii ating încântaţi

Cad jumătăţi de rachete

Sau să râdă de el; Ciobul gigant, Îi citesc în ghiduri istoria, Apoi îl mai cercetează o dată: Laba piciorului stâng...

pag 122 din 162



OROLOGII PE ŞINE

CA O SPUMĂ

Ceasurile din când în când

Monarhi pe valuri

Dar cei care sunt duşi astfel

Pe suprafaţa ondulată a mulţimii,

Şi cât timp au stat,

Contrar legilor gravitaţiei –

Şi cât de tare accelerează

Suspendate între două furtuni –

Şi cum în câte-o parte s-a făcut gol

Deasupra,

Se opresc, apoi pornesc mai departe, Nu ştiu că ele s-au oprit

Ca să se-ajungă din urmă,

Regi plutind

Rămânând deasupra printr-un miracol

Ajunşi ca o spumă murdară

Şi câteva secunde pot să se lăfăie

Cu cât mai sus

În compartimentul unei întregi zile.

Cu atât mai aproape de moarte.

Pe când în altă parte Mulţimile fac valuri-valuri Şi se caţără pe acoperişuri, pe scări, pe tampoane. Cei duşi răspund conştiincios „Am patruzeci şi doi de ani“, Fără să ştie că unele cifre sunt minute, Iar altele milenii Şi nici numele staţiilor În care s-au oprit Pentru a face cruce cu alţii Sau fără motiv.

pag 123 din 162



FĂRĂ NUME (II)

ÎN JAR

Vorbim de el mereu

Ardeţi satele, strigă Crişan,

Atingi cu limba dintele ce doare.

Faceţi-le holde mănoase de foc

Iar pomenirea lui bolnavă

Să se stârpească ultimul sâmbur de frică,

E şi-n blesteme şi în rugăciuni.

Înălţaţi biserici de flăcări în loc

Cum tot mereu

Când îl uităm o clipă-i sărbătoare,

Îl luăm în doze zilnice Ca pe-o otravă La care devenim astfel imuni.

Ardeţi satele care nu se ridică, Să rodească neascultarea prin vreme,

Şi cântaţi în ele blesteme! Ardeţi satele, strigă Cloşca, Ardeţi satele care nu se răscoală, Să se mistuie toată răbdarea din ele, Nici un fir de umilinţă să nu mai poată-ncolţi, Înălţaţi din flăcări până la nouri castele Şi locuiţi-le cu îndrăzneală În veacul veacurilor vii! Numai Horia tace şi se uită în jar: Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...

pag 124 din 162



***

CA VALURILE

Ceva

Ca valurile monotone care cad

Să spun cineva)

Aceleaşi crime, în acelaşi iad

(Nu am destulă putere Va pune totuşi cândva capăt

Pe-acelaşi loc, ca să revină iar, Se tot reiau la nesfârşit şi chiar

Coşmarului ce pare nesfârşit. Vom încerca atunci

De ritmul e încetinit puţin,

Cum am căzut în somn,

E-acelaşi joc mecanic şi meschin

Să înţelegem Cât am dormit Şi cum am fost în stare

Călăul plictisit, jertfa complice, Fixat în ale lumilor matrice,

Să visăm

Funcţionând isterizat în plin,

Atât de monstruoase forme.

Alimentând motoarele puterii

Metabolismul nostru e de vină?

Cu sângele ce-adapă stele şi-n

Traumatismele enorme

Care se întunecă imperii

Pe care în copilărie le-am trăit? Sau poate nici nu aparţine vieţii

Ca totul să se mai repete-odat’

Cândva ne vom trezi

Ca valurile monotone care cad

Şi-o să ne pară

Pe-acelaşi loc, ca să revină iar.

Misterioasa spaimelor toxină?

Cu victime de sens contrar,

C-am fost în moarte şi c-am revenit.

pag 125 din 162



CLIO Cădere de frunze grăbite Să se întoarcă pe ramuri,

Timp ce devine istorie Doar putrezind, Goana aceasta spre moartea Lipsită de frâu şi ruşine Din care crime-n stindarde

Îndepărtează de mine Cupa cu spermă-a puterii,

Zeiţă-ncleiată în sânge,

Drapată decent în grafit – Cădere de frunze grăbite Să se întoarcă pe ramuri Ca-ntr-o clepsidră ce-nchide Eresul fără sfârşit.

Şi paşi de paradă descind. Clipe-aşa blânde în parte Strânse în haite sunt fiare Din leşul cărora stăpânul Clădeşte apoi piramide, Stăpânul gândind el în locul Celor ucişi de gândesc Şi mult mai cinstit Când ucide.

pag 126 din 162



LIANT Ce ne lipseşte? Ce liant

A fost sustras de la-nceputuri Nisipului ce face valuri

Ce ne lipseşte? Clei de oase Frânte pe roată, un cuvânt Intraductibil în sfârşitul

Unde noi înşine am fost.

Redesenate de-orice vânt, Sau ca mortar fără de care Zidul se-nalţă spre neant, Ca să se năruie grăbit De presimţirea unui gând? Ce ne lipseşte? Doar petale Ce nu se strâng într-o corolă, Şi numai fire lungi de lână Ce nu pot ţese un covor, Şi pietre vâjâind prin aer Nestrânse într-o baricadă, Doar disperări desperecheate Şi conservate în umor. (Ca nişte foetuşi otrăviţi De chiar metabolismul mamei Şi puşi în spirt – dovezi şi mostre – A vieţii scurse fără rost)

pag 127 din 162



TERMOMETRU

GRAMATICĂ

„Principalul e să nu ne pierdem minţile“,

De ce să jignim lemnul?

Şi-mi imaginam minţile

Structurile vieţii, canalele sevei,

Neastâmpărate, greu de stăpânit

Ale unor de mult încheiate-oscilări.

Şi gata mereu să se piardă,

De ce să jignim lemnul?

Să le strâng la un loc

Ideile frunzelor, culorile florilor,

Auzeam mereu

Ca pe nişte bobiţe de mercur

Pe care mi-ar fi plăcut

Oricât de mort, el încă mai păstrează Fibrele melodioase ca nişte valuri

Prin el au trecut înainte de-a izbucni

Într-o singură bulă strălucitoare,

Cromozomii geniali şi ambigui

Aşa cum făcusem o dată

Navigând în seminţe.

Culegând în palmă

Numind cu făptura lui dulce

Sângele lui argintiu.

Această hecatombă

Adormisem atunci – ţin minte –

De vorbe ucise

Disperată de somn,

Şi lăsate să putrezească

Strângând pumnul cu încăpăţânare

În creierul nostru,

În timp ce auzeam

Şi morfologiei

Vorbele îngrijorate ale celor mai mari:

În care adevăruri împăiate

Să nu ne pierdem minţile...

Sunt aşezate în poziţie de drepţi

Când se spărsese termometrul,

Peste sâmburul viu,

De ce să jignim lemnul

Acest wax museum al sintaxei

Şi făcute să umble (Un pas înainte, doi înapoi)?

pag 128 din 162


OBSESIE Te-aş mai iubi, oare, la fel dacă

Ai fi puternic şi înspăimântător

Asemenea altora? M-aş gândi la Tine atât de mult dacă ai fi


M-ai obseda, oare, şi dac-ai fi Fericit? Dac-ai fi fost în stare Să asupreşti, să cucereşti, să semeni ură? O, Doamne al istoriei, dezleagă-i Viitorul cu asupra de măsură!

Învingător şi crud în războaie? Te-aş mai fi visat Îngrijorată, dacă îi stăpâneai Tu pe alţii? Aşa cum copiii Familiilor fericite pleacă de-acasă Când cresc, liberi de orice răspundere Şi pot, dacă vor, să nu-şi mai aducă Aminte de nimeni, în timp ce Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă Mereu, să-şi ajute familia, trimiţându-i Pachete şi bani, ţinându-i pe cei mici La şcoală, tot astfel fericiţii Poeţi ai unor popoare mai mari Pot să-şi uite izvorul, să plece, Să fie ai lumii...

pag 129 din 162



BALADĂ N-am altă Ană,

Mă zidesc pe mine, Dar cine-mi poate spune că-i destul, Când zidul nu se surpă de la sine, Ci-mpins de-o toană De buldozer somnambul

O făptură Ca armătură

Visului infam: N-am altă Ană Şi pe mine chiar Din ce în ce mai rar Mă am.

Înaintând de-a valma prin coşmar. Şi iar zidesc Cum aş zidi un val, A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar, O mănăstire pururea lichidă Sortită să se năruie la mal; Şi iar zidesc, O, var Şi cărămidă Şi, fără de prihană,

pag 130 din 162



SOARELE DE APOI (2000) NORD Puterea soarelui

Refuzând echilibrul cu noaptea, Lumină neliniştitoare Aşa cum binele pur este ameninţător, Dovadă că omenirea Şi-a condamnat la moarte Nu atât criminalii, Cât sfinţii.

pag 131 din 162



OCEAN

SUFICIENTĂ MIE

Sarea din păr, de pe piele, de pe sandale,

Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,

Reziduuri ale unor dureri neegale

Ca de un arc încordat, o săgeată,

Şi sare uscată pe gene, pe buze, Ca marea

Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt, Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.

Trecând dezgustător prin meduze; Urme de plâns ale unor fiinţe

Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,

Disperarea

Mă străbate sărind peste rând

Neavând în comun decât rar Măsurată-n minute Şi, sărat şi amar,

Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată Şi făcându-şi din mine dovadă

Acelaşi gust

Şi verigă a unui mister amânat

Al jumătăţii trecute

Ca să continue diferit însă viu,

De secol, de vârstă, de an.

Plătind cu dobândă acelaşi păcat

Plajă în august, Ocean.

Pe care ţi-l las moştenire târziu, Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat, Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...

pag 132 din 162



OROLOGIUL

TANGAJ

Nu stă în puterea orologiului

Uneori aproape urâtă,

El e obligat să le spună

Ce-aş putea să-i cer

Ceas rău, ceas bun,

Ştearsă de datină,

Fără să ştie ce spune

Când eu mie nu îmi pot fi cântar

Şi în grabă:

Ale lumii se clatină

Să-şi aleagă orele.

Cum vin la rând,

Atât de sonor Ceas bun, ceas rău, Ceas indiferent.

Alteori minunat de frumoasă. Oglinzii din uşa dulapului

Şi toate punctele de reper Rar, tot mai rar?

Cine întreabă,

Nu oglinda

Când totul e timp

Răsfrângând când iarba, când norii

Trecut, viitor,

În nehotărâtul tangaj

Niciodată Prezent.

Hotărăşte, Nici timpul tors pe fusul aurorii Bătrâneşte, Uituc, Nici mirosul de frunze de nuc Din dulapul copilăriei, uriaş;

pag 133 din 162



Doar legănarea Între viaţă şi moarte

RUGĂ

Acasă,

Ajută-mă să plâng şi să mă rog,

Pe acelaşi loc,

Cu steaua-n frunte răsucită corn

Întoarcerea şi plecarea

Precum marea; Mai aproape, Mai departe, Uneori urâtă, alteori frumoasă.

Să îmi privesc destinul inorog

Spre care-n vis mulţimile se-ntorn; Ajută-mă să plâng şi să îndur Dispreţul laudei ce creşte-n jur În ochii lacomi, fără de noroc; Ajută-mă să plâng şi să mă rog, Ajută-mă să blestem şi să plâng Lumea supusă ochiului meu stâng, Ajută-mă să plâng şi să accept Lumea ascunsă ochiului meu drept; Ajută-mă să plâng şi să suport Catapeteasma ochiului tău mort Şi nemaidesluşitul paradis Strivit în ochiul tău închis.

pag 134 din 162



ALUNEC, ALUNEC

FERICITĂ MI SE SPUNE

Sunt primul om care îmbătrâneşte

Fericită, mi se spune că trebuie să fiu,

Singură descopăr,

Ce-aş putea să-mi doresc mai mult, mă întreabă,

Această enormă mirare

Ferice de tine, îmi spun toţi,

A trupului încă al meu

(Şi eu repet: Ferice de mine).

Ca pe un ţărm părăsit în prăpăd,

Îmi mai spun

Sub soare.

Şi fără să mă poată ajuta cineva,

Dar rămas

Pentru c-am ales moartea ca să pot învia. Dar nimeni nu aşteaptă răspunsul.

Nu poţi învia fără să mori,

În timp ce eu

Cei care n-au înviat niciodată

Alunec, alunec pe mare

Pentru că n-au murit.

Până nu mă mai văd.

pag 135 din 162



AGĂŢAŢI ÎN CRENGI

APOLLO

Agăţaţi în crengi,

Vino, tras de delfini,

Alţii abia dând în pârg,

Printre valuri mereu călătoare

Fibroase,

Zeul unor altare

Cu aripile încâlcite de vânturi,

Cu statui şi stăpâni

Unii pe jumătate uscaţi, Dar toţi cu hainele vestejite,

De mult nemaiîncercând să se desprindă Şi să cadă,

Cu cithera în mâini,

Venind să contemple,

Şi cu oase, uscate la soare, de temple.

Ca şi cum ar şti

Vino lin, lunecând printre morţii de piatră

Că mai jos sunt alte crengi,

Ferecaţi în muzee, fără milă-admiraţi,

Alţi îngeri.

Hexametrii uitaţi.

Pe care se vestejesc

Pe când greul pământului de sub marmure latră

Vino, Doamne, să vezi poezia săracă Şi poeţii căzuţi sub istorie blestem, Vino, gol şi frumos, şi de ţi-e frig, îmbracă Haina strâmtă-a acestui poem.

pag 136 din 162



DOUĂ CRUCI

ÎNTREGUL

Tu ai fost crucea mea

Să nu fii bărbat sau femeie,

În stare să mă răstignească

Să nu fii piatră sau arbore,

Eu am fost crucea ta

Să fii întreg – să fii întregul.

Copilărească,

Tu şi eu, lumină neîmpărţită

Aceeaşi mişcare

În stare să rodească singur.

Înaltă, subţire,

Grindă pe grindă.

Răsfrântă-n oglindă.

Nici bătrân sau copil. Nici apă sau foc.

Reinventând zeul

Pentru îmbrăţişare Şi răstignire, Pentru mire Şi pentru mireasă. Lasă Vremea să curgă de două ori, Dinspre seară, şi dinspre zori, Pentru unul, şi pentru altul, Să ne asemene, Şi să ne-acopere sumbră Cu flori – Printre care să privim spre înaltul Desenat cu două cruci gemene: Una de umbră.

pag 137 din 162



PIETÀ

ÎN VIZITĂ

Mai dormi, mai dormi atât de greul

Bătrâni venind cu duioşie la cimitir

Ca să încolţească-n primăvară zeul

În lumea cealaltă,

Somn al seminţei în pământ,

Cu moartea pre moarte călcând.

Ca într-o vizită protocolară

Obosiţi la gândul că mai trebuie Să se întoarcă acasă,

Mai dormi, visând cum celor din morminte Viaţă dăruindu-le, învii În groaza bucuriei care-aprinde

Că nu pot rămâne Definitiv.

Ochii bătrâni ai foştilor copii. Şi-atunci când peste iarna veşniciei Te vei trezi în soarele de-apoi Ridică-te din braţele Mariei Şi-nvie-ne, Isuse, şi pe noi.

pag 138 din 162



CEARCĂN Cearcăn albastru

În jurul ochiului care-a-nţeles, Semn rotund Şi eres Pe suprafaţa necurgătoare a timpului Unde sunt;

Cearcăn de aur În jurul ochiului care-a-nviat, Semn suprem Şi triunghi Al iubirii pe tâmplă, Unde cad în genunchi Şi îl chem Când doar veşnicia se-ntâmplă.

Cearcăn negru În jurul ochiului care-a crezut Semn oval, Jumătate de infinit, Pe trupul meu, mal De lut, Unde istoria-a durut Şi-a lovit Val de val;

pag 139 din 162



DE-AR FI SĂ PIERIM

CORABIA CU POEŢI

De-ar fi să pierim prin zăpadă

Poeţii cred că e o corabie

Să nu mai rămână din lume Decât o imaculată Întindere fără de nume,

Şi se îmbarcă.

Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi Înaintând pe valurile timpului

Ar fi doar un semn al iubirii Trecând spre mai certe-nvieri,

Fără să-şi clatine catargul

Înmormântaţi încă ieri,

(Pentru că timpul se mişcă

Mâine tot noi am fi mirii

Îndrăgostiţi şi cărunţi,

Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc În jurul ei tot mai repede).

Mereu trecători, precum norii,

Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,

Dezvăluind genii munţi

Refuză să moară,

Din anonimatul ninsorii...

Ca să nu piardă clipa din urmă Când corabia se va desprinde de ţărm – Dar ce e nemurirea dacă nu Chiar această corabie de piatră, Aşteptând cu încăpăţânare ceva Ce nu se va întâmpla niciodată?

pag 140 din 162



SFÂRŞITUL LUMII

LASĂ-MĂ

Sfârşitul lumii dac-ar fi să fie

Lasă-mă să desfac

A unui glob de păpădie

A obişnuinţei-eres

Ce-ar fi mai mult decât explozia-n vânt Care dispare semănând?

Din carnea de fruct fericit Sâmburul înspăimântător; Lasă-mă să tac umilit

Pe sine însăşi lume încă vie

Despre ceea ce nu-i înţeles

Sfârşitul lumii care întârzie

Lasă-mă să mor

Se înmulţeşte dispărând: Amână alte lumi, la rând. Trecutul care urcă în prezent,

Pentru că-i ştiut pe de rost; Ca să poţi întreba: A fost Atât de aproape Încât nu se vedea?

Viitorul care îl înlocuieşte

Umbra mea

Precum pe-un rege mort un biet regent,

Târâtă prin iarbă

Totul dispare după ce iubeşte

Să adape

Şi fără judecată curge lent

Sâmburul de întuneric

Sub zodia dublă-a cozilor de peşte.

Al orbitorului univers. Întreabă, Dar lasă-mă vers.

pag 141 din 162



NIMIC NU E ÎNTÂMPLARE

UN SFÂNT

Nimic nu e întâmplare:

Un pom, dacă îi tai un braţ,

Nici fructul pe ram,

Şi dacă îi tai o rădăcină,

Ca mierea pe stup,

Şi dacă îi înnozi ramurile,

Ca sarea pe mare

Ele vor continua să înflorească înnodate,

Copilul care eram.

El va face altele pe care ţi le va oferi.

Nici zvâcnetu-n trup, Când totul mă doare

Şi totul e pus să omoare

Îşi creşte un altul dintr-un mugure nou, O altă rădăcină se va întinde în locul ei,

Şi, dacă îi iei fructele, Un pom este un sfânt Care nu poate fi umilit, Pentru că umilinţa se cuprinde În noţiunea de sfinţenie. Şi un luptător Care nu poate fi înfrânt, Pentru că înfrângerea se cuprinde În noţiunea de luptă, Aşa cum sămânţa se cuprinde în pom Şi pomul în veşnicie.

pag 142 din 162


DANGĂT DE FRUCTE De ce nu ne-am întoarce în livezi,

În liniştea-ntreruptă doar de poame, Unde pe mii de ani nainte vezi


O, ceas al lumii-n care roade bat Secunde sâmburi, ore dulci cu miez, Ani deveniţi alcool, un secol beat

De dangătul de fructe din livezi...

Rostogolindu-se aceleaşi toamne; Şi orice grindini ar aduce norii Din tulburate ceruri megieşe, Ca-n cele mai de mult istorii Cireşii murmură cireşe; Legile basmelor se schimbă Adesea printre paradise, În doar de ei ştiuta limbă Caişii spun mereu caise; Şi, ca şi cum nimic în lume Nu-i poate face să dispere, De mii de ani, mereu, anume, Merii rostesc aceleaşi mere...

pag 143 din 162



DEFINIŢIE

MIJLOCUL DRUMULUI

Prea frumos

Mă caut

Prea tânăr

Se caută şi nu

Prea bogat

În floare,

Pentru a-şi aparţine;

Cu toate că floarea

Prea înţelept

În drumul ei

Pentru a nu fi cucerit, Pentru a nu fi stăpânit,

Aşa cum sămânţa Se găseşte

E-nscrisă copilăreşte Pentru a lupta,

Înspre sămânţa următoare.

Prea curajos

Mă caut în floare,

Prea sceptic

Jumătate de depărtare,

Pentru a nu fi înfrânt;

Aşa cum sămânţa

Pentru a nu fi rănit

Mijloc al drumului,

Se caută mergând mai departe Prea înfrânt

Prin floarea, jumătate de moarte.

Pentru a nu fi liber, Prea liber Pentru a nu fi umilit, Prea umilit Pentru a muri.

pag 144 din 162



CONFUZIE

POEM

Nimic din ceea ce ne înconjoară

Nu e nevoie să mai distrug

Sexe de îngeri încuiaţi afară

Aparenţele au putrezit

Nu e mai simplu decât noi. De înjghebarea de noroi

Aparenţele:

Şi au curs ca o spumă murdară De pe faţa esenţei,

Şi neînţelegând nici ei nimica

Urâtă şi veşnică.

Confuzie din care numai frica

Dacă am destulă putere.

Din umbra picurând pe-altar –

Pot doar s-o privesc,

E limpede, dar poate în zadar.

pag 145 din 162



ÎN RATE

CEAS DE NISIP

Laudă ţie, frângere, mărunţire, nisip,

Nici bine, nici rău,

Cu gândul la stâncă;

Numai scoici fericite

Mare de stropi,

Şi ca o dovadă

Divizare adâncă;

Că nimic nu se pierde,

Şi umilinţa făinei între pâine şi grâu,

Curgând din ruine.

În care poţi să te-ngropi

Laudă ţie, înţelepciune-a fărâmei,

Laudă ţie, putere de-a accepta măcinarea

Numai alge şi peşti, Ferecate în sine,

Triumfale nisipuri

Între frunte şi brâu Între Eleusis şi farsă;

Şi bine şi rău,

Ca o cheie întoarsă

Şi versuri înscrise

În lacătul realităţii

Pe plaje aride,

Şi-aruncată în mare.

Când tot universul

Nimic întreg, bărbaţi, femei, fragmente

E-o clepsidră întoarsă

Ale făpturii unice, visate,

Prin care se scurg

Laudă ţie, mirare,

Laudă ţie, discontinuitate,

Şi mare şi timp,

Înspre cer Atlantide.

Laudă vouă, particule şi elemente, Trepte frânte, urcând Până la ultimul gând, Totul în rate...

pag 146 din 162



LAMENTO

PIAŢA BUZEŞTI

Mi-e greu cu mine,

Lasă, Doamne, câinele şi copilul

Se scorojesc pe frunze

Printre grămezi de moloz

Şi de sub straturi râncede de var

Sub soarele moleşitor

Ies rânjete de dinainte de război.

Reuşind să-i adoarmă

Mai răul lasă-n dinţi nisip,

Cu universul redus

Cu ceilalţi amar, Culorile mai noi

Să muşte din aceeaşi bucată de pâine Şi grămezi de gunoaie,

Încolăciţi şi-mpăcaţi, Mai binele dospeşte acru rime,

La bucata de pâine

Singur mi-e greu,

În care se mai văd

Dar şi mai greu mulţime,

Dinţii îngerului.

Mi-e greu să tac, Dar şi mai greu să ţip Un adevăr făcut fărâme. Dar, mai ales, mi-e frică şi mi-e greu Să-l car napoi în cer Pe Dumnezeu.

pag 147 din 162



BĂTRÂNI ŞI TINERI Bătrâni şi tineri, Toţi stângaci,

Nu încă unii Iar ceilalţi nu mai,

Şi-n sâmburul din care mă desfaci, Un biet adult se înmulţeşte. Vai, Ce jalnic fragmentaţi Şi fără miez, Timpi depărtaţi egal de mine! O, Doamne spune-mi unde să m-aşez Când toate vârstele îmi sunt străine Şi în zadar Copilul care sunt Caută speriat un timp cărunt Sau chiar, Mergând cu visul mai departe, O cât mai luminoasă moarte... Dar nu găseşte disperat decât O nemurire-n care i-e urât.

pag 148 din 162



FRAGMENTE DESPRE POEZIE * În Domul din Florenţa se află o Pietà de Michelangelo,

rămasă, se spune, neterminată. Este o compoziţie în formă de piramidă, aşa cum obişnuieşte să-şi aranjeze Leonardo da Vinci figurile, o compoziţie în care trei personaje abia schiţate în piatră sprijină de subsuori trupul, de-o mare frumuseţe şi de-o perfectă cizelare, a seninului mort. Am privit întotdeauna această operă, fascinată nu numai de covârşitoarea ei forţă, ci şi de nesfârşitul mister pe care-l închide în sine, de taina fără dezlegare a naşterii ei întrerupte. Oare cu adevărat numai moartea l-a împiedicat

pe Michelangelo să aducă această stranie Pietà la înfăţişarea

perfectă, lustruită, ireproşabilă a celei de la San Pietro din

Roma? Oare acest joc dintre schiţă şi migală, această contrapondere

dintre

trupul

exprimat

total

şi

feţele

estompate de nerostire, acest contrapunct care realizează o atât de acută sugestie a durerii nu este decât o etapă a muncii artistului în drum spre capodopera hotărâtă să spună totul, dornică să trezească nu tulburarea, nu frisonul, ci admiraţia necondiţionată şi indiferentă? Nu cumva mâna artistului a fost oprită să continue nu numai de moarte, ci şi de bănuiala că nu totul trebuie spus, că trebuie lăsate zone sugestiei, umbrei, îndoielii, gândului rostit pe jumătate pentru a fi întregit de ceilalţi în milioane de feluri, într-o pag 149 din 162


Editura Liternet 2003 taină mereu curgătoare, nelimitată, ca un izvor? Nu se va şti

literaturii. Pentru mine, cuvintele nu sunt decât un rău

niciodată. De ani de zile încerc să înţeleg privind această

necesar, de care trebuie totuşi să mă servesc; pentru mine,

capodoperă a neterminării, a opririi drumului spre o

nimeni nu e mai departe de „literatură” decât un mare

perfecţiune tangibilă.

Am învăţat întotdeauna să scriu mai mult din muzică şi din

scriitor.

plastică decât din literatură. Mi-e greu să spun numele unui poet tutelar, dar sunt supusul a doi sau trei pictori, a doi

sau trei compozitori. Artele nu seamănă între ele, drumul

spre ele şi consecinţele lor, da. Acea Pietà din Domul Florenţei înţelege de ce poezia în forme fixe mă respinge, de

ce poezia ermetizantă sau liberă de sens nu mă atrage; ea ştie, cu sau fără gândul lui Michelangelo, că arta adevărată

* Scriitor nu este cel care scrie, este cel care se exprimă cu ajutorul scrisului. * Curentele literare nu au cu poezia decât tangenţe administrative.

este, pentru mine, numai linie de unire, raport suspendat,

* Istoria artei nu este – la o cercetare lipsită de prejudecata

întotdeauna altul, întotdeauna riscant, între perfecţiune şi

progresului artistic (arta fiind singurul domeniu în care se

sugestie.

descoperă întotdeauna doar ceea ce există) – decât o istorie

* Poezia nu influenţează decât pe cei dispuşi să se lase influenţaţi, nu sensibilizează decât pe cei sensibili.

a perfecţionării mijloacelor de expresie şi a decadenţei fondului de exprimat. Veronese, să zicem, are în plus faţă de Giotto cunoaşterea perspectivei şi strălucirea cărnoasă a madonelor, iar în minus, intensitatea halucinantă, privirea * De nimic nu mă tem mai mult decât de scriitorii prin ochii cărora lumea se vede tragic transformată într-un somptuos

aceea arzând, ciudat de limpede şi atât de sigură că poate spune muntelui să meargă şi muntele se va mişca. Poate că

muzeu de cuvinte, un muzeu imens şi nelipsit de frumuseţe,

în poezie lucrurile stau oarecum deosebit, şi totuşi, de câtă

ramuri, cu oraşe clădite din proporţii, cu râuri curgând din

marii poeţi moderni pentru a atinge intensitatea liniştii albe

cu arbori în care în loc de frunze atârnă vorbe foşnitoare pe silabe, cu oameni modelaţi în ceara moale şi dulce la pipăit a

frazelor, cu sentimente croite din pânza fină şi zadarnică a

inteligenţă poetică şi de cât exces de sensibilitate au nevoie din versurile chineze ale mileniului trecut...

pag 150 din 162


Editura Liternet 2003 * Calitatea este despărţită adesea de defect numai prin linia

timidă a simţului măsurii.

* Dincolo de imposibilitatea de a învăţa inefabilul, înălţată la

o catedră cu trepte de neant, ambiţia oricărui vers este aceea de a fi o şcoală de poezie. Un fel de şcoală a păsărilor în care fiecare nu face decât să-şi intuiască, să-şi descopere şi să-şi mlădie propria limbă. * Nimic în afara talentului nu se primeşte în dar, şi nimic nu se plăteşte mai scump decât darul acesta. * Singura scuză a existenţei poeziei este faptul că e inevitabilă. * Opera îşi creează cititorii în aceeaşi măsură în care cititorii, sau mai precis cititorul, o creează pe ea. Rodul artistic se află totdeauna la jumătatea drumului dintre creator şi

câţi actori dispuşi să îl interpreteze, mai mult – câţi spectatori în stare să-l înţeleagă. O capodoperă este o operă care se multiplică la infinit, care nu-şi epuizează niciodată vieţile posibile. * Poezia, ca orice artă, este şi convenţie. Un cod cu termeni

bine stabiliţi şi întăriţi de secole, uneori de milenii de comunicare. Sugestia eliptică şi graţioasă a poeziei extrem orientale

corespunde

nu

atât

unei

formaţii

sufleteşti

deosebită de a noastră, cât unei îndelungate practici a semirostirii care nouă ne lipseşte. Iată un celebru poem aparţinând

marelui

poet

japonez

Gochiku:

„Lunga

noapte/zgomotul apei/Spun ceea ce gândesc eu“; o frază care într-un poem european ar putea fi un vers printre multe altele, dar care, adăugându-se unui întreg sistem de semnificaţii filosofice, istorice, artistice, religioase, comun

poetului şi cititorului devine poezie, este recunoscută ca esenţă a unui univers spiritual căruia poetul şi cititorul îi

publicul său, fiecare dintre cele două părţi – opuse, dar

aparţin în egală măsură. Se pot scrie poeme asemănătoare

complementare – fiind obligată sa dea ceva din sine pentru a

celor japoneze şi nu le va lipsi nimic decât universul din

putea intra cu drepturi egale în această stranie şi aproape

spatele cuvintelor, aşa cum se construiesc uneori ziduri

reversibilă relaţie. Între cel ce spune şi cel ce înţelege se

oarbe, perfect finisate, cu elegante ferestre cărora nu le

naşte un raport numai aparent dominat de primul, pentru că

lipseşte decât casa de dincolo de ele.

orice gând exprimat nu există decât în măsura în care este şi receptat şi există în tot atâtea feluri câte sensibile inteligenţe sunt dispuse să îl recepteze. Există atâţia Hamleţi

* Foarte multe versuri nu sunt scrise de anumiţi oameni, ci de anumite vârste. Adolescenţa le aduce cu ea şi tot ea le ia pag 151 din 162


Editura Liternet 2003 la plecare, fără menajamente, o dată cu strălucirea părului şi

* Oricât ar părea de paradoxal, marii poeţi seamănă cu toţii

lumina fragedă a obrazului.

între ei, numai mediocrităţile sunt pline de originalitate.

* Nimic nu e mai greu de stabilit decât momentul în care o

* Artiştii, poeţii sunt responsabili numai pentru ceea ce scriu

calitate se transformă într-un defect.

ei, nu şi pentru ceea ce se scrie despre ei. De multe secole, drama artistului nu mai este indiferenţa societăţii, ci elanul

* Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze.

cu care aceasta îl îmbrăţişează şi-l face simbol.

* Nu mai există de mult poeţi neînţeleşi, există, cel mult,

* Sunt prea orgolioasă pentru a-mi imagina că gândurile

poeţi înţeleşi prea bine.

mele ar putea fi cuiva mai de folos decât mie.

* Un scriitor nu există decât în măsura în care s-a realizat,

* N-o să obosesc niciodată repetând că nobleţea nici unei

singura lui şansă este pagina scrisă. Ce a fost înainte sau

teme nu poate salva sau scuza arta fără valoare care îi apare

după ea nu ne interesează decât pentru a potrivi mai bine

în jur.

lumina pe pagină. Dramele care n-au lăsat urme pe hârtie pentru istoria literară nici n-au existat. Anii de ministerială sterilitate ai lui Goga nu sunt pentru istoria literară decât o tristă picanterie, deceniile de nebunie ale lui Hölderlin, un

* Literatura copiază de atâtea milenii viaţa, încât, din când în când, viaţa îşi permite să copieze cu maliţie literatura.

tragic epilog. Eminescu a existat între şaisprezece şi mai puţin de patruzeci de ani, Hugo, între douăzeci şi optzeci. Nimeni nu remarcă diferenţa şi nedreptatea. Operele stau alături, cu şanse egale, egal însetate de nemurire şi de neant. Suferinţele au importanţă în măsura în care se transformă în poezie, nimeni nu observă poezia care se transformă în suferinţă.

* Există scriitori care au cu limba în care scriu raporturi încordate, pasionate, de dragoste şi de ură, scriitori care schimbă limba, se joacă cu ea, şi-o adaptează, şi-o croiesc pe măsură, se revoltă împotriva ei şi îi aduc jertfe. Şi există scriitori care par a nu observa măcar limba pe care o folosesc: obsedaţi de ei înşişi, de ceea ce e de nespus în ei, ei bănuiesc nu numai că limba e un mijloc de comunicare pag 152 din 162


Editura Liternet 2003 imperfect, ci şi că limba nici nu e, poate, un mijloc de

păsările în zbor?

cuvânt, ei trudesc nu la crearea limbii, ci la renunţarea la ea.

* Îmi imaginez poezia asemenea oceanelor, a căror

comunicare. Fascinaţi mult mai mult de tăcere decât de Există mari poeţi care ilustrează prima sau cea de a doua

suprafaţă este nesfârşită şi nesfârşit de diversă – îngheţată

atitudine, dar nu cred că există poeţi care au avut de optat

sau pacifică, străbătută de curenţi reci sau fierbinţi, cu mări

între cele două posibilităţi. Te naşti şi mori de aceeaşi parte

de culori diferite şi de temperamente opuse, cu ţărmuri line

a baricadei.

sau abrupte, pustii sau aglomerate de oraşe – dar al căror adânc este la fel, nemişcat, neschimbat, neluminat, absolut.

* Niciodată, cred, n-o să pot spune prin ce se deosebeşte o poezie de dragoste scrisă de o femeie (sau de un bărbat) de o poezie de dragoste scrisă de un poet. Cel mai simplu ar fi să consider că prima izvorăşte din tremurul sângelui în apropierea inimii, în timp ce a doua numai din pâlpâirea

Poţi să te laşi să aluneci la Capul Furtunilor sau printre gheţurile arctice: dacă reuşeşti să atingi fundul oceanului, pierzi

amintirea

plecării,

într-una

sfântă,

uitată

şi

binecuvântată de tăcere.

flăcării sfinte deasupra frunţii, dar ştiu bine că nu acesta e

*

adevărul, pentru că, în timp ce femeia sau bărbatul nu sunt

aneantizează elanul. Ştiu că o tapiserie trebuie privită de la

niciodată poeţi, poetul este întotdeauna femeie sau bărbat. * Talent? Dar talentul e ceva atât de greu de definit, atât de capricios, de inefabil, încât nu numai o viaţă, dar nici o operă nu se poate întemeia în întregime pe el. Dacă nu-l ai, devine o râvnită şi intangibilă ţintă, dacă-l ai, nu e decât

Simţul

detaliului

pune

în

umbră

suflul

artistic,

câţiva paşi, dar nu mă pot împiedica să mă apropii, hipnotizată de perseverenţa acului. * Am visat întotdeauna o poezie simplă, aproape eliptică, schematică, având farmecul desenelor făcute de copii în faţa cărora nu eşti niciodată sigur dacă nu cumva schema este

minim punct de pornire. Ani de zile ne preocupăm dacă

chiar esenţa.

întrebaţi dacă avem talent, suntem întrebaţi dacă avem

* Pentru un poet, crezul artistic are sensul pe care trebuie

opere. Poate că am talent, dar ce importanţă poate să aibă

să-l aibă pentru un erou cauza luptei sale. Ea nu determină

avem talent şi, deodată, nu înseamnă nimic. Nu suntem

asta într-o ţară în care talent au şi fructele pe ramuri, şi

victoria; victoria depinde de forţă, de armele pe care le pag 153 din 162



foloseşte, de terenul pe care luptă, dar fără această cauză, crezută cu exaltare, învingătorul nu ar fi decât un ucigaş de rând. * Sunt momente în istorie în care poezia nu este o artă, ci o posibilitate de a gândi. * Ne asemănăm nu atât prin ceea ce facem, cât prin ceea ce nu facem. * Unii sunt fericiţi pentru fiecare vers frumos pe care l-au scris, alţii sunt exasperaţi de fiecare nouă poezie. Pentru că fiecare poezie este o trecere din perfectul absolut imaginat spre (chiar în cel mai bun caz) perfectul posibil real, deci o coborâre de treaptă, o renunţare. Fac parte din această a doua categorie, căreia i-ar fi atât de uşor să renunţe la scris, daca n-ar şti că poezia e inferioară tăcerii, aşa cum viaţa este – cine ştie? – inferioară morţii, dar numai un poet poate să înţeleagă tăcerea, şi numai viu fiind te poţi gândi la moarte.

* Important în poezie nu este ceva ce n-am mai auzit, ci ceva ce ştiam parcă dintr-o altă viaţă. Poezia nu trebuie să

dea senzaţia cunoaşterii, ci a recunoaşterii.

* Unii oameni îşi imaginează poeţii călcând serafic şi încununaţi cu flori. Alţii, mai penetranţi, şi-i închipuie ca pe nişte stâlpi de foc. De fapt, poetul nu este decât nehotărâre între iubire şi revoltă, îndrăgostit de tot ce e omenesc şi revoltat de tot ce e omenesc, în acelaşi timp. În această frumoasă contradicţie, „sensul tragic al vieţii“ despre care vorbea Unamuno se întăreşte şi creşte uneori ucigător, pentru că, indecis, poetul este incapabil de a iubi cu ochii închişi, dar neînstare de a urî fără să se înduioşeze; pentru că el continuă dramatic contradicţia dintre „Pace vouă“ şi “Eu n-am venit să aduc pacea, ci sabia“. * Gândindu-mă la poezia modernă, în fine, la ceea ce m-am obişnuit să numesc poezie modernă, la acel nehotărât univers cu hotare fluide care-l cuprind mai uşor pe Novalis

* Poezia nu este povestea vieţii pe care o trăieşti, ci aura,

decât pe Aragon, îmi vine în minte o comparaţie din lumea

aburul care-ţi rămâne după ce ai reuşit să uiţi ce-ai trăit.

chimiei. Poezia mi se pare asemenea acelor substanţe cu

* Nu folosiţi arta ca pe o oglindă în faţa căreia vă încercaţi

în permanenţă un echilibru şi trăind pe muchia dintre starea

podoabele!

câteva enigmatice valenţe rămase nesatisfăcute, căutându-şi lor prezentă şi o posibilă altă stare. În timp ce înainte poezia pag 154 din 162

Editura Liternet 2003 era înţeleasă ca o operă riguros terminată, rotundă,

Ana Blandiana- La cules îngeri II împotriva ei, dar când am înţeles că poezia se înrudeşte cu

suficientă sieşi, ea este înţeleasă acum ca un raport

tăcerea, cu nemişcarea, cu umbra, şi nu cu strălucirea, cu

continuu, ca o veşnică întrebare, ca un perpetuu neechilibru.

zbuciumul, cu strigătul, am înţeles şi de ce zeii alegeau

Este misterioasă pentru că este imprevizibilă, este mare pentru că nu are sfârşit.

* Sunt un poet, nu-mi pot îngădui să devin un autor de versuri. * Orgoliul de a descoperi umilinţa este mai străin de înţelepciune decât umilinţa de a accepta orgoliul. * Frazele frumoase sunt faţă de poezie ceea ce statuetele de bâlci sunt faţă de sculptură, tablourile de gang faţă de

pentru a coborî pe pământ fiinţe adesea nătânge. * Sunt convinsă că unui cal obişnuit aripile Pegasului i se par numai o dovadă a neputinţei de a alerga. * De nenumărate ori, citind un poet, mai ales tânăr, am avut senzaţia că, talentat fiind, nu ştie ce să facă cu talentul său, aşa cum unii actori nu ştiu ce să facă pe scenă cu mâinile: stau stângaci, închipuindu-şi că trebuie să înveţe complicate gesturi, când, de fapt, nu trebuie decât să nu facă nimic. Dar ce se învaţă mai greu decât liniştea?

pictură. * Observ adesea cum dragostea pentru poet presupune parafrazarea, banalizarea, imitarea, parodierea lui. Să fie pastişa o formă de adoraţie? * La început poeziile seamănă acelor adolescente deşirate şi stângace care ascund şi gospodina, şi femeia fatală. A ghici nu este numai orgolios, ci şi riscant. * Simt ca pe o mare nedreptate lipsa de dependenţă între

inteligenţă şi artă. Într-un timp încercam să mă revolt

* Nimic nu seamănă cu nimic. Nu există de la facerea lumii două mere identice, nici două versuri în istoria poeziei la fel. * „Fiecare din noi părăseşte viaţa cu sentimentul că abia s-a născut“, spune Epicur, fiecare din noi părăseşte scrisul cu sentimentul că abia a învăţat să scrie. Dacă ai sentimentul că ai terminat de învăţat, înseamnă că nici n-ai început încă. * Inteligenţa nu e materialul cel mai indicat pentru a face din el poezie. E adevărat, însă, că poate înlocui cu destul succes materiale nu mai scumpe, ci mai rare. Perlele false sunt la pag 155 din 162


Editura Liternet 2003 fel de frumoase ca şi cele adevărate, sunt doar mai uşoare. Durerea cântăreşte greu.

* Pe nici un drum nu se ajunge mai greu la ţintă decât pe

cărările bătătorite de alţii.

* Cunosc atâţia scriitori inferiori propriilor lor opere, încât un om mai înalt decât pagina sa îmi trezeşte respectul, chiar dacă îi zăresc peste umeri aripile de umbră ale ratării.

* Din păcate, versurile seamănă adesea epatantelor bijuterii moderne, valorând preţul lucrăturii lor, nu al metalelor din care sunt lucrate. * Despre sfaturile literare: Ţin minte o anecdotă dintr-un almanah de pe la 1900, cu o gospodină care, respectând toate indicaţiile cărţii de bucate, nu reuşea totuşi să gătească, pentru că în carte nu scria că trebuie aprins focul.

* Frumosul din artă trebuie să semene frumosului din natură – să se nască fără ideea şi uneori fără şansa de a putea fi văzut, admirat.

* Iluziile noastre s-au întors de atâtea ori împotriva noastră, încât am descoperit că a prefera adevărul nu e numai mai

* Lacrima nu este importantă decât prin suferinţa care i-a dat naştere. De aceea, probabil, nu se produc lacrimi sintetice.

cinstit, ci şi mai comod. * Nimeni nu ne obligă să scriem. Când o facem, o facem întotdeauna pe propria noastră răspundere.

* De la alţii poţi afla, cel mult, cum se scrie poezia, nu poţi afla de ce s-o scrii.

* Niciodată n-o să înţelegem în ce măsură un artist este opera naturii sau numai a sa însuşi, în ce măsură un artist se

* Un vers ermetic trebuie să conţină mai mult, nu mai puţin decât unul uşor inteligibil.

naşte sau se creează singur. Ideea de a sta obligatoriu la masa de scris poate părea monstruoasă, şi totuşi, atâtea mari opere, dacă nu toate, s-au scris în felul acesta. Între

* Poezia poetului tânăr: un lichid dornic să ia forma unui vas care îşi caută încă el însuşi forma.

„românul e născut poet“ şi Oda în metru antic stau

manuscrisele eminesciene şi creierul întunecat de epuizare pag 156 din 162


Editura Liternet 2003 al celui ce fusese copil în Ipoteşti.

sporeşte frumuseţea şi sensul.

* Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai

* Orice poezie e neterminată atâta timp cât mai găseşte un

suferit.

cititor care să îi adauge propria sa sensibilitate. Cel ce

îndeplineşte jumătatea unui act artistic lansat în lume să-şi * Nemurirea e de genul feminin – se lasă atrasă de cei care o tratează cu indiferenţă.

caute împlinirea şi împlinit de atâtea ori şi în atâtea feluri de câte ori şi în câte feluri este înţeles. Sunt opere de artă care, apărute prea devreme, şi-au aşteptat întregirea timp de

* De la un autor de literatură la o conştiinţă creatoare este un drum infinit mai lung decât de la un analfabet la un autor de literatură. * Nimeni nu va putea spune despre poezie mai mult decât

secole, şi opere de artă ale căror jumătăţi de sferă se

pierduseră înainte de naşterea lor. Marile poezii trăiesc, rătăcind imperfecte prin lume, pentru a fi împlinite mereu mai perfect.

poezia. Ea este asemenea realităţii supreme despre care

* Complicitatea în materie de poezie nu este mai mult decât

vorbeşte Lao Tzî: „Cine a cunoscut-o nu vorbeşte despre ea

o iluzie: suntem mereu de acord unii cu alţii, pentru că

şi cine vorbeşte despre ea n-a cunoscut-o“. * Am privit întotdeauna rima ca pe un duşman al poeziei, un duşman periculos şi strălucitor uneori, un duşman cenuşiu, uşor de ignorat altădată, un duşman considerat de toţi, chiar şi de el însuşi, un prieten şi, ceea ce e şi mai greu de înţeles, un duşman din când în când necesar. * Aveţi toate calităţile, nu vă lipseşte decât curajul de a vă

obiectul acordului nostru este indefinibil şi veşnicii pereţi care ne despart, transparenţi ca aripa fluturelui. * N-am să înţeleg niciodată dacă poezia naşte misterul sau misterul naşte poezia. * Există ceva mai discutabil decât o capodoperă? Există ceva mai nesigur decât un talent? Există ceva mai fragil decât un geniu? Cine s-ar mai extazia în faţa marii forţe a artei, dacă

teme de ele.

ea n-ar avea curajul de a se expune de milenii, în fiecare

* Cuvintele sunt, poate, singurele fiinţe cărora îngrădirea le

prin ecuaţii. Cine vrea să înţeleagă ceva nu cere certitudini,

clipă, infirmării? Din fericire, valorile artistice nu se stabilesc

pag 157 din 162


Editura Liternet 2003 se mulţumeşte cu miracole.

exista cu adevărat este teama că poate nu există.

* A fi liber nu este un drept care ţi se acordă, ci un talent cu

* Acolo unde nimic nu se spune, totul se sugerează.

chiar cu talentul literar.

* Poezia trebuie să fie mult mai aproape de viaţă şi de

care te naşti, un talent care în literatură se confundă uneori

* De nimic nu mă tem mai mult decât de măiestria care se

moarte decât de literatură.

descoperă de la prima vedere şi de retorica pe care nu o

* Poezia se află întotdeauna dincolo, nu dincoace de

bănuieşti de la început.

literatură.

* Pentru un om de ştiinţă orice lucru neînţeles este un lucru

* Sensibilitatea nu poţi s-o deprinzi, poţi, cel mult, să te

neînţeles încă, pentru un poet, orice lucru neînţeles este un

deprinzi cu ea.

binecuvântat mister. Deosebirea nu e de inteligenţă, ci de viziune. * Îndoiţi-vă mereu că ceea ce auziţi este muzica sferelor, dar nu vă îndoiţi niciodată că muzica sferelor există.

* Poezia nu poate fi trădată de o altă iubire, ea poate fi trădată doar neiubind. * Cuvintele n-au fost făcute pentru a fi frumoase, ci pentru a fi bune conducătoare de gând.

* Uneori, prea marea concentrare dă impresia uscăciunii. Pe acest drum se poate muri, dar nu se poate ajunge decât în vârf. * În literatură, tema nu poate salva niciodată nimic, ea poate, cel mult, fi salvată. * Ceea ce-i lipseşte talentului dumneavoastră pentru a

* Risipită, răspândită la întâmplare, frumuseţea poate părea superfluă; păsările prea multe se pot şi ele demonetiza, şi nimic nu e mai zadarnic decât o inflaţie de păsări. * O poezie filosofică nu este una în care se spun fraze pag 158 din 162


Editura Liternet 2003 filosofice, ci una în care acestora li se preferă tăcerea.

*

Sunt

convinsă

că

obiectivitatea

nu

este

decât

subiectivitate care se ignoră, cel mai adesea, din laşitate.

o

* O metaforă trebuie, pentru a exista, să aibă o logică a ei. Poezia absurdă nu e absurdă decât din punctul de vedere al

* Arta are nevoie de constrângere în aceeaşi măsură în care

logicii prozei.

are nevoie de libertate.

* Nu puneţi petale literare pe buza rănilor încă deschise, s-

* Nu mi-e teamă de cei pe care aş putea să-i nedreptăţesc

ar putea infecta. * Liniştea se poate, cu eforturi, învăţa, neliniştea niciodată.

nepreţuindu-i destul, mi-e teamă de cei în care crezând fără acoperire aş putea să le sugerez un fals destin. * Nu numai drumul spre iad, ci şi cel spre poezie e pavat cu

* În poezie, ca şi în aviaţie, numai profanii cred că poate să se înalţe doar ceea ce e mai uşor decât aerul.

cele mai bune intenţii. * Cu cât suferim mai mult, cu atât avem mai multă dreptate.

* Una dintre marile mele mândrii este aceea de a putea să recunosc poezia oricât de ridicolă ar fi haina sub care se ascunde.

* Există poeme a căror citire devine aproape o indiscreţie. * Să nu uităm, poezia nu e făcută de copii care seamănă

* În materie de artă, ce e mai sigur decât o bănuială?

oamenilor mari, ci de oameni mari care seamănă copiilor.

* Nimeni nu întreabă înainte de a bănui răspunsul.

* Există versuri nefăcute pentru a fi publicate, având

* Temeţi-vă de echilibrul prea perfect dintre vorbă şi gând, nu uitaţi că inefabilul se infiltrează mai uşor prin crăpăturile zidurilor poeziei.

farmecul hainelor prea vechi pentru a putea fi purtate pe stradă, dar care, ponosite şi roase, îţi dau, îmbrăcându-le în casă, căldura unui timp revolut. * Poezia nu este o înşiruire de întâmplări, ci o înşiruire de pag 159 din 162


Editura Liternet 2003 viziuni.

luminează, dar încălzesc.

* Sensurile până la tremur, tremurătoare până la inefabil,

* Încărcate de metafore şi comparaţii, de epitete şi

inefabile până la pierderea sensului, sunt poezii care mă

hiperbole, de personificări, de toată cohorta figurilor de stil

încântă şi mă îngrijorează în egală măsură – atât de diafane

cât mai strălucitoare, cât mai neobişnuite, iată nişte poezii

încât îmi vine să mă întreb uneori dacă există.

care seamănă unui castel de pânză de păianjen, împodobit

* Frumos, fără a încânta, dureros, fără a fi în stare să îndurereze.

cu marmuri şi stucaturi.

* Misterul nu e niciodată tulbure, el începe întotdeauna

* Există scriitori care, obsedaţi de categoriile morale, ajung, chiar dacă n-ar vrea, în atingere cu politicul. Este o atingere uimită şi dramatică, izvorâtă din contradicţia în virtutea căreia artistul îşi este suficient sieşi – „sfânt trup şi hrană sieşi“ – deci independent de circumstanţe, şi, în acelaşi timp, el este cel ce nu se poate împiedica să sufere pentru toţi, să fie, deci, dependent de durerea tuturor.

dincolo, nu dincoace de limpezime. Nu întunericul e misterios, ci raza de lumină care-l subliniază. Misterul poetic se află întotdeauna peste, nu sub înţelegerea medie. Poezia stranie, dificilă, nu este aceea din care nu înţelegi nimic, ci aceea pe care nu o poţi înţelege definitiv. Straturile de cunoaştere sunt numai succesivele interpretări posibile. Unei mari opere, epocile care trec peste ea îi adaugă, o dată cu fiecare nouă explicaţie, încă un mister.

* Formele fixe mă sperie prin priceperea lor de a îmbrăca, adesea, în frumoase veşminte nimicul, prin perfidia de a crea uniforme încopciate savant în care să se poată ascunde,

* Atâtea întrebări la care nu poate răspunde decât timpul, cu marele lui cusur de a nu fi în stare să dea răspunsuri decât

trecând. Exegi monumentum nu este decât o formă a

cu şanse egale, poezia sau neantul.

îndoielii lui Horaţiu.

* Caligrafice şi îngrijite, îmi amintesc de versuri care au

* Poezia nu este un sport, o competiţie în care talentul,

farmecul

perseverenţa şi norocul se amestecă pentru a desemna, în

foilor

îngălbenite,

al

florilor

presate

şi

al

sentimentelor păstrate cu grijă. Ele sunt cuminţi şi bune, nu

urma unei lupte cinstite, pe cel mai bun. În poezie, cel mai pag 160 din 162


Editura Liternet 2003 bun nu există nu numai pentru că nu există regulile după care ar putea fi ales cel mai bun, ci pentru că cei mai buni sunt cufundaţi în ei atât de adânc încât le rămâne în lume numai tuiul înşelător al cuvintelor. Minunile nu pot fi

comparate între ele. E mai mare minunea transformării unui dovleac

în

caleaşcă

de

aur

sau

pag 161 din 162



minunea covorului fermecat? Schimbarea apei în vin sau învierea din morţi? Odată trecut hotarul supranaturalului, nu

* Elocvenţa poeziei nu se măsoară prin cuvinte, ci prin

mai contează decât faptul că suntem dincolo de el.

liniştea dintre ele.

* Mă tem de orgoliul de a vrea să înţeleg prin intelect totul,

* Cuvintele pe care un mare poet le-a atins rămân, decenii şi

pierzând astfel definitiv ceea ce nu poate fi înţeles prin

uneori

intelect.

neîntrebuinţabile.

* Mă emoţionează numai rimele care îmi lasă sentimentul că

* Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.

secole

la

rând,

arse

de

atingerea

lui,

împerechează cuvinte care s-au cunoscut într-o altă viaţă.

* A considera poezia un vas, o formă, o îmbrăcăminte, o podoabă numai, menită să prezinte în lume cât mai bogat, cât mai atractiv, cât mai convingător un sens sau altul înseamnă a nu înţelege nimic. Poezia nu este formă, ci jertfire a formei până la rămânerea sensului singur. Poetul nu este bijutierul capabil să execute odoare din aurul clientului, ci regele blestemat să prefacă ceea ce atinge în aur. Dacă Midas învaţă sau nu meseria de bijutier, este mai puţin important. * Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi

atât de mulţi materiale sintetice. * O poezie limpede, limpede şi atât de transparentă, încât se insinuează uneori bănuiala că nici nu există.

pag 162 din 162

La cules îngeri, vol. 2

La cules îngeri vol. 1

La cules de îngeri

La Revolucion Francesa (vol 2)

La Medeleni vol 2 & 3

Vol. 2

EndodonticS vol 1 + vol 2

Cognition, Vol. 2, No. 2

La Medeleni vol 4

La Medeleni vol.1

Nu - Pieds, Vol. 2

The Pilot vol 2

Grantville Gazette Vol 2

Regina Argotului vol.2

The Pioneers vol 2

Measure Theory Vol.2

Knife Skills, Vol. 2

Dreamsongs Vol. 2

Aircraft Vol. 2

Proceedings, Vol. 2

Forest Life vol 2

Puntea suspinelor vol.2

Inside Smalltalk Vol 2

Electromagnetic theory, vol.2

Loving Boys: Vol. 2

Elettromagnetismo vol.2

Grosse Denker, Vol. 2

Bf 110 vol. 2

Nobila Casă, vol. 2

Ferdinand, Elefant (Vol.2)

Ferdinand, Elefant Vol.2

La cules îngeri, vol. 2

La cules îngeri vol. 1

La cules de îngeri

La Revolucion Francesa (vol 2)

La Medeleni vol 2 & 3

Vol. 2

EndodonticS vol 1 + vol 2

Cognition, Vol. 2, No. 2

La Medeleni vol 4

La Medeleni vol.1

Nu - Pieds, Vol. 2

The Pilot vol 2

Grantville Gazette Vol 2

Regina Argotului vol.2

The Pioneers vol 2

Measure Theory Vol.2

Knife Skills, Vol. 2

Dreamsongs Vol. 2

Aircraft Vol. 2

Proceedings, Vol. 2

Forest Life vol 2

Puntea suspinelor vol.2

Inside Smalltalk Vol 2

Electromagnetic theory, vol.2

Loving Boys: Vol. 2

Elettromagnetismo vol.2

Grosse Denker, Vol. 2

Bf 110 vol. 2

Nobila Casă, vol. 2

Ferdinand, Elefant (Vol.2)

Ferdinand, Elefant Vol.2

Recommend Documents