Istoria literaturii rrome – I història e rromane literaturaqi

Dr. Rajko Djurić

Referent: Lect. univ. dr. Gheorghe Sarău, secţia de limbă şi literatură rromani, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – Universitatea Bucureşti Această lucrare este destinată uzului studenţilor Departamentului de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti Drepturile de editare sunt rezervate Editurii Departamentului de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti, Centrului “Educaţia 2000+“ şi autorilor, conform contractului tripartit. Reproducerea integrală sau parţială a textului din lucrarea de faţă este posibilă numai cu acordul scris al Părţilor. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale DJURIĆ, RAJKO Istoria literaturii rrome – I història e rromane literaturaqi/ Rajko DJURIĆ – Bucureşti: CREDIS, 2002 Traducător: Sorin GEORGESCU 180 p. / 20cm. ISBN 973 - 8336-07-4 821.214.58.09 Lucrarea apare cu sprijinul financiar şi partenerial al Centrului “Educaţia 2000+” (Bucureşti - România), pe baza contractului de colaborare în cadrul programului de formare la distanţă a grupei de rromi de la specializarea “ institutori – limba rromani“ al Colegiului IDD – CREDIS – Universitatea Bucureşti. Culegere: Sorin Georgescu Redactare: Gheorghe Sarău Tehnoredactare şi paginare: Rodica Vlad şi Gheorghe Sarău Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, Cămin B, et. IV, sector 5 Tel.: (01) 315 80 95 Fax: (01) 315 80 96 E-mail: [email protected]

2

Cuprins CUPRINS ............................................................................................... 3 CUVÂNT ÎNAINTE.............................................................................. 5 LITERATURA POPULARĂ A RROMILOR ŞI SINTILOR ........ 11 MITURILE............................................................................................ 13 BASMELE ............................................................................................ 18 CÂNTECELE ........................................................................................ 20 LITERATURA RROMILOR ÎN URSS ŞI ÎN STATELE APĂRUTE DUPĂ DESTRĂMAREA ACESTEIA (RUSIA, BIELORUSIA, UCRAINA, MOLDOVA ŞI LETONIA). ............... 25 LITERATURA RROMILOR ÎN FOSTA IUGOSLAVIE ŞI ÎN STATELE SUCCESOARE EI (MACEDONIA, REPUBLICA FEDERALĂ IUGOSLAVIA, BOSNIA - HERŢEGOVINA, CROAŢIA, SLOVENIA) .................................................................... 39 LITERATURA RROMILOR ÎN BULGARIA................................. 57 LITERATURA RROMILOR ÎN ROMÂNIA .................................. 61 LITERATURA RROMILOR ÎN UNGARIA ................................... 67 LITERATURA RROMILOR ÎN CEHIA ŞI SLOVACIA .............. 79 LITERATURA RROMILOR ÎN POLONIA.................................... 83 LITERATURA RROMILOR ÎN AUSTRIA .................................... 87 LITERATURA RROMILOR ÎN GERMANIA................................ 91 LITERATURA RROMILOR ÎN ELVEŢIA .................................... 95

3

LITERATURA RROMILOR ÎN ITALIA ........................................99 LITERATURA RROMILOR ÎN FRANŢA....................................101 LITERATURA RROMILOR ÎN SPANIA .....................................107 LITERATURA RROMILOR ÎN MAREA BRITANIE.................113 LITERATURA RROMILOR ÎN SUEDIA ŞI FINLANDA ..........117 TEATRUL ‘‘PHRALIPEN‘‘ AL RROMILOR..............................121 ANEXĂ………………………………………………………………141 Proverbele rromilor………………………………………..142 Bibliografie generală………………………………………149 Culegeri de basme ale rromilor………………………..149 Autori şi autoare de etnie rromă şi scrierile lor (indice alfabetic)………………………………………………….156 Indice de autoare şi autori rromi pe ţări………………171 Dr. Rajko Đurić (Bio-bibliografie)………………………176

4

Cuvânt înainte

Această carte îşi propune să prezinte apariţia şi dezvoltarea literaturii rromilor. Ea este rodul activităţii de cercetare întinse pe mai mulţi ani, preparativele pornind la începutul anilor optzeci, pe când lucram la antologia ‘‘Vatre‘‘1. În această antologie, am prezentat opiniei publice pe cei mai însemnaţi poeţi rromi din fosta Iugoslavie. Apoi, am scris o istorie a rromilor2 şi am cules, în acelaşi timp, material pentru această carte. Lucrarea mea de doctorat, ‘‘ Cultura rromilor ‘‘3, proiectele de cercetare ‘‘ Creaţia orală a rromilor ‘‘ 4 şi ‘‘ Poveşti şi cântece ale sintilor şi rromilor din Europa‘‘ 5 au scos la lumină noi materiale despre literatura rromilor, completând şi precizând datele despre autorii lor. Cunoscându-i personal pe mulţi poeţi şi prozatori ai poporului meu rrom şi colaborând cu ei, am putut să-i consult în legătură cu creaţia lor, cu operele publicate şi cu problemele legate de elaborarea unei istorii a literaturii rromilor. În anul 1991, a izbucnit războiul din Iugoslavia. Convingerile mele pacifiste şi lupta împotriva regimului totalitar de la Belgrad au făcut ca viaţa mea să fie pusă în pericol, astfel că am emigrat la Berlin. Din păcate, tot materialul strâns despre literatura rromilor a rămas acasă. În perioada 1992-1996, am strâns, de asemenea, material şi cărţile autorilor rromi din Europa. În acest răstimp, au fost publicate un studiu despre literatura rromilor 6 şi câteva antologii de lirică şi proză de autori rromi 7. Aceste publicaţii au constituit izvoare însemnate pentru lucrarea mea. Rromii au atât o literatură orală, cât şi o literatură scrisă. În timp ce literatura orală tradiţională, în mare parte în limba rromaní, a fost transmisă, pe cale sigură, din generaţie în generaţie, pentru naşterea literaturii scrise a trebuit să treacă mai mult de o jumătate de mileniu. Astfel că literatura scrisă a poporului meu rrom este un fenomen modern, ai cărui făuritori

5

sunt în primul rând rromii europeni. Cărţile lor nu sunt publicate numai în limba rromaní, ci şi în alte limbi naţionale. John Bunyan (1628-1688) ar putea fi considerat întemeietorul literaturii rromaní. În mod oficial, operele sale, între care cunoscuta ‘‘ The Pilgrim`s Progress ‘‘, aparţin, până astăzi, literaturii engleze, dar Bunyan, fiu al unui căldărar, el însuşi practicând temporar această meserie, a fost din naştere rrom. Puritan predicator moralist, el a petrecut doisprezece ani în închisoare pe timpul restauraţiei monarhiste a Stuarţilor, ca fost soldat în armata parlamentului lui Cromwell şi datorită convingerilor sale religioase. În vremea aceea, lui John Bunyan ia fost imposibil să-şi decline identitatea sa de rrom sau să se numească scriitor rrom. Înaintea vieţii sale şi după el, rromii au fost persecutaţi şi aspru pedepsiţi în multe ţări europene. Precum Bunyan, şi alţi autori rromi au dobândit faimă literară şi au intrat în istoria literaturii ţărilor în care au trăit, ca, de pildă: Nikolaj Velimirović (1880-1950), Velimir Živojinović Masuka (1886-1968) în Serbia, Milan Begović (1876-1948) în Croaţia, Ioan Budai Deleanu (aprox.1760 –1820) în România ş.a. Personalităţi de seamă de origine rromă se întâlnesc şi în alte domenii ale artei, de pildă în pictură. Otto Mueller (18741930) a făcut parte din grupul ‘‘Die Brücke‘‘ (Podul) din Germania şi a dobândit faimă mondială; Mica Popović (1923-1996) din Serbia a fost considerat cel mai important reprezentant al picturii moderne din aceasta ţară. Câţiva scriitori şi artişti nu şi-au declinat, la timpul lor, identitatea de rromi, din diferite motive. I-am numi, în acest context, pe Živojin Pavlović (n. 1933), Stevan Pesić (1930-1995), Milutin Petrović (n. 1941). Pentru o mai mare claritate, literatura rromilor este prezentată în această carte pe ţări. Cercetările arată că în special autorii rromi din fosta URSS, fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie 9 şi din Ungaria 10 au exercitat o influenţă hotărâtoare asupra naşterii şi dezvoltării unei literaturi specifice a poporului rrom dispersat în întreaga lume. În primul rând, operele autorilor rromi din aceste ţări îşi pun amprenta pe istoria literaturii rromilor. Au fost, ce-i drept, 6

publicate şi în Franţa, Elveţia, Spania şi Finlanda opere importante ale literaturii rromilor, dar ele au fost scrise nu în limba rromaní, ci în franceză, germană, spaniolă sau finlandeză. Există şi alţi autori rromi care trăiesc în diverse ţări europene, precum Austria, Germania, Anglia sau în statele succesoare ale fostei URSS şi ale fostei Iugoslavii, ca Moldova, Ucraina, Macedonia, Slovenia. În sfârşit, mai trebuie amintiţi autorii din Canada, SUA şi Australia, ale căror opere se bucură de un succes mai mare sau mai mic la publicul cititor. Renaşterea naţională şi culturală a rromilor are ca urmare firească şi o identificare cu propria literatură cât şi cu evoluţia acesteia. Pe de altă parte, tocmai literatura rromaní şi autorii acesteia îşi aduc contribuţia lor importantă la această renaştere, influenţează mersul ei şi îi conferă sens. În acest fel, se creează condiţiile ca literatura proprie să poată deveni o necesitate culturală de autodefinire a tuturor rromilor. Cu timpul, ea constituie o parte a memoriei colective şi a conştiinţei lor culturale, aşa cum se întâmplă cu literatura altor popoare. Această lucrare este prima încercare de prezentare a literaturii rromilor de la începuturi până în zilele noastre. Cartea conţine informaţii despre autori şi lucrările lor, aprecieri despre unele opere din partea unor critici, o privire de ansamblu asupra genurilor şi speciilor literaturii romilor, cât şi consideraţii despre condiţionările ei istorico-sociale. Deşi dezvoltată în medii şi condiţii dintre cele mai diferite, această literatură se preocupă de o seamă de teme care constituie cel mai important şi cel mai des întâlnit izvor de inspiraţie al autorilor rromi. Printre aceste teme se numără, de pildă, acelea care se ocupă de istoria tragică a rromilor: bejenia şi nestatornicia, persecuţiile şi nedreptăţile sociale, raporturile dintre rromi şi nerromi (gadje), holocaustul, conflictele din cadrul comunităţii rromilor. Aceste teme străbat ca un fir roşu epica, lirica şi dramaturgia. Lirica este genul cel mai răspândit şi bogat din literatura rromilor, mai ales în cea scrisă în limba rromaní. Nu e ceva neobişnuit, este un fenomen întâlnit în literatura multor popoare. Operele epice şi dramatice scrise de autori rromi au 7

apărut mai târziu, naşterea şi publicarea acestora fie precedând străduinţele de coagulare naţională sau asociere culturală, fie mergând în paralel cu crearea de asociaţii naţionale şi culturale şi de instituţii (teatre şi centre culturale). În trecut, operele autorilor rromi au fost foarte rar analizate în acelaşi mod ca textele scriitorilor europeni; fiind în marea lor majoritate gadje, criticii scriau despre textele autorilor rromi în conformitate cu spiritul dominant al vremii despre acest popor, tratând această literatură ca pe un fenomen ‘‘exotic‘‘. Întrucât, până de curând, în mass-media ţărilor lor nu era loc şi pentru rromi, nu s-a putut dezvolta o critică literară proprie. Abia în epoca noastră a început să existe această posibilitate, aşa încât lucrările autorilor rromi să fie analizate şi apreciate de critici aparţinând propriului popor. În paralel, au fost instituite în diverse ţări premii pentru autori rromi eminenţi sau pentru cele mai bune opere. Cărţile scrise de autorii rromi au încă un tiraj mic. Aceasta este urmarea analfabetismului şi a sărăciei, dar are şi multe alte cauze, strâns legate de viaţa culturală şi literară a rromilor, ca şi a altor popoare, care nu dispun de biblioteci naţionale, şcoli şi alte instituţii de propagare a culturii, în care cartea joacă rolul principal. Cartea aceasta a fost scrisă având în minte toate aceste probleme. Literatura rromilor este, în pofida tuturor problemelor şi dificultăţilor, un fapt de netăgăduit în opinia publică culturală. În paginile următoare, care oferă o privire de ansamblu asupra autorilor rromi şi asupra lucrărilor lor, urmează să fie demonstrat acest lucru. Rajko Đurić Note 1

Jaga (Vatre), Leskovac, 1984. Seobe Roma, Beograd, 1987. 3 Kultura Roma, Facultatea de Filosofie a Universităţii Belgrad, Belgrad, 1985. 2

8

4

Romske zagonetke, Belgrad: SANU, 1980; Märchen und Lieder europäischer Sinti und Roma [Poveşti şi cântece ale sintilor şi rromilor europeni], Frankfurt a. M., 1995. 5 Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur [Rromii şi sintii în oglinda literaturii germane], Frankfurt a. M.,1995; Romanies and Europe, Strasbourg, 1996. 6 B. Eder, Geboren bin ich vor Jahrtausenden ... [ Născut în urmă cu milenii…], Klagenfurt, 1993. 7 D. Banga, Verše z vrbiny. Paramisa, Bratislava, 1992 ; K. Bari, Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996.

9

10

Literatura populară a rromilor şi sintilor Sintagma literatură populară este un termen de specialitate din teoria literară, a cărei semnificaţie (ca, de altfel, în cazul multor termeni de specialitate) nu poate fi definită cu exactitate, dar care, printr-o convenienţă informală, este, totuşi, într-o anumită măsură stabilită. Literatura populară este în mare parte produsul întregului popor. Dacă literatura populară s-a născut iniţial în popor, sau reprezintă un bun cultural sublimat, nu este o chestiune esenţială. Ambele situaţii sunt posibile şi există astfel de cazuri. În legătură cu termenul de literatură populară nu ne gândim în primul rând la literatura scrisă, ci la aceea vorbită sau cântată, la povestirile şi cântecele transmise oral. Literatura populară, transmisă din gură în gură, se transformă în acelaşi timp: beneficiarii şi transmiţătorii devin modelatori. Chiar dacă consumatorul de literatură populară devine co-modelator în mai mare grad decât simplul cititor, totuşi, din cercetarea literaturii populare rezultă un număr mare de constante. Acestea sunt determinate în parte de genul literar, în parte de tendinţe formale ce transcend graniţele genului şi sunt la fel de evidente ca şi preferinţa pentru anumite teme şi motive, care, de asemenea, se schimbă de la gen la gen sau sunt comune mai multor sau tuturor genurilor. Când vorbim de literatură populară, avem în esenţă de a face cu creaţia poetică, transmisă oral, divers remodelată, a unor vremuri apuse. Această literatură se manifesta în primul rând în mituri, legende populare, basme, snoave, proverbe, cântece, aşadar în forme literare care astăzi trăiesc numai limitat prin transmitere orală, dar care mai sunt totuşi familiare tuturor contemporanilor. În principal, sunt trei genuri literare: epic, liric şi dramatic, fiecare cunoscând o diversitate de specii literare. Interesul faţă de literatura populară a rromilor s-a manifestat pentru prima dată în sec. XVI şi XVII, prin urmare în acele timpuri când s-a încercat să se stabilească cine este şi de unde provine acest popor. Când s-a dovedit că rromii au venit 11

cândva din India, s-au creat totodată premisele pentru culegerea de material literar, pentru clasificarea şi interpretarea acestuia. Lingviştii au fost primii care au început să culeagă material literar de la rromi şi să analizeze cu ajutorul acestuia limba lor. Alexandros Georgios Paspati 1 a cules povestiri rrome de pe teritoriul fostului Imperiu Otoman, Franz Miklosich 2 a publicat mostre ale unor povestiri aparţinând rromilor europeni (de ex.: Märchen und Lieder der Zigeuner in der Bukovina [Basme şi cântece ale ţiganilor din Bucovina]), iar Heinrich von Wlislocki 3 a publicat mai multe volume de povestiri şi poezii ale rromilor din Transilvania şi Ungaria de Sud ş.a. Tot din perioada dintre 1870 şi începutul sec. XX, în care au fost publicate cărţile cercetătorilor amintiţi, datează şi povestirile culese de John Sampson 4 şi Izydor Kopernicki 5 . Graţie societăţii ‘‘Gypsy Lore Society‘‘, înfiinţată în 1888 la Liverpool, s-a cules un bogat material literar al rromilor şi sintilor din Europa şi parţial de pe alte continente. Acest material, alcătuit în cea mai mare parte din povestiri şi cântece, a fost publicat în revista ‘‘Journal of the Gypsy Lore Society‘‘, care a fiinţat, cu câteva întreruperi, timp de peste şaptezeci de ani. George Henry Borrow 6, scriitor şi filolog englez, a cules la mijlocul secolului trecut creaţia orală a rromilor spanioli, contribuind probabil cel mai mult la faptul că astăzi literatura populară a rromilor şi sintilor este populară nu numai printre cititori, ci este acceptată şi de către mulţi scriitori europeni. Bibliografiile 7 arată că literatura rromilor şi sintilor a fost culeasă totuşi, preponderent, în secolul nostru, începând cu anii douăzeci. Între cărţile publicate se află în primul rând numeroase volume de basme ale rromilor şi sintilor. Aceste cărţi au apărut de altfel în limbile popoarelor majoritare: bulgară, greacă, cehă, polonă, română, sârbocroată, maghiară, rusă, germană, franceză, spaniolă, engleză.

12

Miturile Ca şi alte popoare, rromii şi sintii îşi povestesc mituri despre facerea lumii şi zămislirea omului, precum şi despre naşterea strămoşilor lor. Potrivit unui mit al rromilor şi sintilor, lumea a apărut în modul următor : ‘‘ La început nu era nimic în afară de apa cea mare. Privind apa cea mare, Dumnezeu văzu că peste tot era la fel şi astfel hotărî să facă lumea cu de toate într-însa. Cugetă mult cum să înceapă şi cum se gândea aşa, îi scăpă toiagul în apă. Toiagul se prefăcu într-un arbore mare. Când Dumnezeu se uită mai bine, îl zări pe diavol sub arbore. Acesta glăsui râzând: “Ziua bună, frate dragă!” Dumnezeu răspunse: “ Eu n-am nici un frate şi nici nu voi avea vreodată. Poţi însă să devii prietenul Meu.” Nouă zile au stat Dumnezeu şi diavolul împreună şi s-au plimbat tot timpul încoace şi încolo peste ape. Dumnezeu văzu atunci că diavolul nu-l îndrăgea. Odată, când mergeau pe apă, diavolul zise: “ Ar fi mai bine pentru Tine şi pentru mine, dacă am fi mai mulţi. Fă o lume în care să vieţuiască multe făpturi şi oameni.” Dumnezeu vru atunci să-l pună la încercare şi îi spuse: “Fă tu lumea.” Diavolul îi răspunse: “Aş vrea, dar nu pot. Ajută-mă, poate aşa voi reuşi.” Dumnezeu spuse: “Bine, dacă vrei ca eu să fac lumea, atunci scufundă-te în apă şi adu-mi un grăunte de nisip. Din acest grăunte am să fac lumea.” Se miră diavolul: “Cum poţi Tu să faci pământul dintr-un grăunte de nisip? Asta nu pricep!” Dumnezeu zise: “Voi rosti numele Meu şi grăuntele de nisip se va preface în pământ. Acum du-te şi adu grăuntele de nisip, dar să nu rosteşti numele tău!” Se scufundă diavolul în apă, găsi un grăunte de nisip şi ce-şi zise în sinea lui: dacă Dumnezeu poate să facă lumea dintr-un bob de nisip, atunci când îsi rosteşte numele, atunci pot să fac şi eu acest lucru. Dar când rosti numele său, bobul de nisip se încinse şi îl arse. Astfel că rămase diavolul fără bobul de nisip. Când ajunse la suprafaţa apei, zise: “Am fost pe fundul apei, dar nu am reuşit să găsesc un bob de nisip.” 13

Dumnezeu ştiu că diavolul spune minciuni, îl trimise înapoi şi îi spuse că nu are voie să-şi rostească numele. Diavolul nu luă aminte, şi, în pofida sfatului dat de Domnul, de fiecare dată când lua un bob de nisip, rostea numele său, crezând că aşa va face lumea. De câte ori îşi rostea numele, nisipul se înroşea şi îl ardea pe diavol. Tot arzându-se, diavolul se făcu în întregime negru. În cele din urmă Dumnezeu zise: “Te trimit pentru cea din urmă oară să iei un bob de nisip de pe fundul apei. Dacă vei rosti încă o dată numele tău, bobul de nisip se va înroşi şi-ţi va aduce pieirea!” Se sperie diavolul de cuvintele Domnului, se scufundă pe fundul apei, luă un bob de nisip şi i-L dădu. Din bobul de nisip făcu Dumnezeu pământul. Când văzu diavolul fapta Domnului, zise: “De-acum încolo eu voi trăi sub acest arbore, Tu însă mergi şi caută-Ţi alt loc!” Se mânie Dumnezeu de vorbele diavolului şi îi spuse: “Tu eşti cel rău. Te du, căci tu şi Eu nu vom putea fi niciodată prieteni!” Un taur mare apăru atunci şi îl luă cu sine pe diavol. Din arborele cel mare începu să cadă carne pe pământ, iar din frunzele sale ieşeau sărind în afară oameni. Aşa a făcut Dumnezeu pământul şi lumea noastră.‘‘ Acest mit, povestit în diverse variante, l-am auzit astfel la rromii din Serbia. Un alt mit povesteşte despre cer şi pământ: ‘‘Când pe pământ nu se aflau încă oameni, Cerul şi Pământul1 făceau casă bună. Cinci copii aveau: Soarele, Luna, Focul, Vântul şi Ceaţa. Între ei însă era veşnică gâlceavă; Cerul şi Pământul făcură atunci un loc mare şi gol între ei şi îi închiseră acolo pe copii. Atunci copiii se înfuriară şi hotărâră să-i despartă pe părinţi, pentru ca apoi fiecare să poată merge în lume şi să-şi

1

”Erde” (pământ) este de gen feminin în limba germană, “ Himmel “ (cer) de gen masc., prin urmare “ căsnicia” este posibilă. Deşi nu am avut la dispoziţie varianta în original a mitului prezentat, remarcăm faptul că şi în limba rromani: “(i) phuv ”(“pământul”) şi “(o) ćèro/(o) ćèri “sunt de genul fem.,respectiv, masc. [n.tr.]

14

clădească palatul unde va voi. Mai întâi, se opinti Soarele peste Pământul - mumă şi încercă să-l desprindă de cer. Nu izbândi. Nici Luna nu avu izbândă, nici Focul şi nici Ceaţa. Ci doar când Vântul suflă cu toată puterea asupra Mumei Pământ, cerul se desprinse de ea. Atunci copiii începură să se sfădească, cine să rămână cu muma şi cine cu tatăl. Sfada se întinse, până ce Pământul zise: “Tu, Soare, şi tu, Lună, fost-aţi cei dintâi ce v-aţi năpustit asupra mea. Plecaţi! Tu, Focule, şi tu, Ceaţă, aşa rău mare nu mi-aţi putut face, căci puterea voastră e mai mică decât a Soarelui şi-a Lunii. Rămâneţi dar la mine. Tu, Vântule, răul cel mai mare mi-ai pricinuit, de-aceea tu casa ta nu vei avea vreodată!” De atunci rămaseră Pământul şi Cerul despărţiţi, iar copiii lor trăiesc şi astăzi în gâlceavă veşnică.‘‘ Un al treilea mit povesteşte apariţia rromilor: ‘‘ Într-o bună zi, Dumnezeu se hotărî să facă omul. Luă un boţ de lut şi plămădi o făptură pe care o puse într-un vas, spre a fi arsă. Plecă apoi la plimbare. Când se întoarse, omul era ars de tot şi negru pe de-a-ntregul. Acesta fu strămoşul negrilor. Se apucă din nou Dumnezeu să facă omul. Plăsmui iarăşi o făptură şi o puse în vas, spre a o arde. De teamă să nu se ardă iar prea tare, deschise vasul prea devreme. Omul era pe de-aîntregul alb. Acesta fu strămoşul albilor. Se hotărî, a treia oară, Domnul să facă un om. Plămădi din nou o făptură şi o puse în vas, spre a o arde. Şi acesta din urmă om fu cel mai bine ars, luând culoarea aurie. Acesta fu strămoşul rromilor.‘‘ Cercetătorii au reţinut şi alte câteva mituri ale rromilor şi sintilor, în care se povesteşte, de pildă, cum a devenit omul o făptură muritoare şi cum s-au zămislit demonii; alte mituri descriu raiul şi iadul, dau seama despre zămislirea feluritelor plante făcătoare de minuni, a diverselor animale, dar şi despre lucruri, de exemplu despre vioară. Miturile rromilor şi sintilor au fost până acum cercetate doar de către Francoise Cozannet 8, astfel că volumul ei din 1971 este, deocamdată, singura lucrare ştiinţifică pe această temă. 15

Mircea Eliade aminteşte şi el în cercetările sale diverse mituri ale rromilor şi sintilor, fără însă a le interpreta. Numai după ce miturile rromilor şi sintilor vor fi fost amplu cercetate, va fi posibilă o concluzie ştiinţifică privind originea, importanţa şi funcţia lor. Pe baza unei ample cercetări a multor mituri ale diverselor popoare din lume, dar şi cu ajutorul materialului cules până acum şi al primelor analize stiinţifice, se poate constata că rromii şi sintii, asemenea multor altor popoare de pe Terra, au încercat, în trecut, prin mituri - ce pot fi înţelese, potrivit cercetătoarei Susanne K. Langer 9, ca ‘‘cea mai simplă formă de prezentare a opiniilor ‘‘, să priceapă lumea, să-şi explice viaţa şi moartea, să înţeleagă natura şi zeităţile, religia şi soarta. Miturile sunt, de fapt, în sens propriu, un fel de ‘‘ filosofie primară * ‘‘ a popoarelor. Pe lângă funcţia de a transmite experienţă, miturile au şi o funcţie socială. Ele sunt expresia credinţei, pe care o întăresc şi o transformă în lege, ele prezervă morala şi conţin precepte practice, aşa cum a demonstrat Bronislaw Malinovski 10. Pornind de la teoria psihanalistă a lui Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung, Erich Fromm 11 a atribuit miturilor chiar o funcţie terapeutică. Lăsând la o parte teoriile mitologice - prilej cu care, odată cu apariţia structuralismului, s-a înverşunat lupta pentru dreptul de a avea ‘‘ ultimul cuvânt ‘‘ de spus - se poate trage concluzia că miturile rromilor şi sintilor sunt utile pentru mai deplina şi mai profunda explicare a religiei lor şi, în acest context, a unor cuvinte şi noţiuni din limba rromaní. În cele din urmă, mitul, care se întrepătrunde cu limba, poate fi considerat nu numai un fapt lingvistic, ci şi un rezultat al imaginaţiei artistice. El este parte componentă a literaturii orale, de aceea, atât scriitori şi poeţi ai rromilor, cât şi artişti ai altor popoare au găsit în el un izvor de inspiraţie 12. Spre deosebire de alte popoare, în special de cele ce trăiesc în forme de civilizaţie şi culturi foarte dezvoltate şi care îşi consideră propriile mituri drept ‘‘trecut îndepărtat‘‘, rromii şi sintii le percep ca povestiri de ieri, câteodată chiar ca povestiri din prezent. Câţiva cercetători ai miturilor şi legendelor romilor şi sintilor, surprinşi de ‘‘prospeţimea povestirilor mitice‘‘ ale rromilor, 16

au explicat fenomenul prezenţei miturilor în viaţa acestora cu ‘‘fenomenala memorie‘‘ a lor. Totuşi, această fenomenală memorie, prezenţa în actualitate a miturilor din cele mai îndepărtate timpuri pot fi explicate şi înţelese dacă privim istoria rromilor şi sintilor. Este prezentă, pe de o parte, forma arhaică de viaţă, pe care au adus-o cu ei din India, iar pe de altă parte prigoana neîncetată, care i-a împiedecat să poată atinge trepte superioare de dezvoltare social-istorică. Cu alte cuvinte, ei nu au trecut prin faza demitologizării, care începe cu o religie evoluată, aşa cum a fost în cazul altor popoare. Într-o Upanişadă stă scris că zeii ‘‘cad din cer, când memoria lor dispare sau este tulbure.‘‘ Această idee, interpretată istoric şi sociologic, contribuie la o mai bună înţelegere a problemei. Mulţi cercetători ai literaturii orale, în special ai miturilor şi credinţelor religioase ale rromilor şi sintilor, nu au ţinut seamă în suficientă măsură de istoria şi împrejurările de viaţă ale acestora, ajungând la concluzii greşite în interpretarea miturilor. Legendele în care se povesteşte de ‘‘împărăţia rromilor şi sintilor‘‘, de ‘‘pieirea‘‘ ei, de pierderea patriei, a bisericii şi religiei au atras mereu curiozitatea folcloriştilor şi a cititorilor. Într-una din aceste legende se spune : ‘‘Noi trăiam pe malul Gangelui. Conducătorul nostru era o mare căpetenie, un bărbat, a cărui voce era ascultată în toată ţara şi ale cărui hotărâri erau definitive. Această căpetenie avea un singur fiu pe nume Ćen. În ţara hinduşilor domnea pe atunci un puternic rege, a cărui soţie preferată îi născuse un copil, o fiică, ce o numise Gan. După moartea conducătorului nostru, fiul său Ćen hotărî să se căsătorească cu Gan, socotită sora lui, deşi nu era aşa. Poporul se împărţi în două tabere. Un vrăjitor a prezis o invazie şi vremuri grele. Unul din generalii lui Skinder (Alexandru) năvăli ca un vârtej, îl ucise pe regele hindus, pârjoli şi pustii totul, aşa cum prezisese vrăjitorul. Unul din poporul nostru se duse la generalul victorios, rugându-l să dea o judecată pentru cazul în care un frate şi o soră ar vrea să se căsătorească. Generalul îl lovi în cap pe sol. În acel moment generalul şi calul său se sparseră într-o mie de cioburi, ca un vas de lut izbit de o stâncă. Vântul spulberă în pustiu rămăşiţele a ceea ce fusese cândva un mare războinic. Poporul nostru s-a împărţit în două tabere. Cei ce 17

erau împotriva lui Cen, îl alungară pe acesta din ţară. Un mare vrăjitor a aruncat asupra lui un blestem : “ Să rătăceşti pentru totdeauna pe faţa pământului, să nu dormi niciodată de două ori în acelaşi loc, să nu bei de două ori din acelaşi izvor.”‘‘ Donald Kenrick şi Gratan Puxon legendă:

13

citează o altă veche

‘‘Noi am avut un mare rege, un rrom. Era regele nostru. Rromii trăiau atunci laolaltă într-un loc, într-o ţară frumoasă. Numele ţării era Sind. Era multă fericire şi bucurie acolo. Numele conducătorului nostru era Mar Amengo Dep. Avea doi fraţi. Unul se numea Romando, celălalt Singan. Era totul bine, dar apoi a venit un mare război. Au venit musulmanii şi au prefăcut ţara rromilor în praf şi pulbere. Toţi rromii şi-au părăsit laolaltă patria lor. Ca oameni sărmani au migrat în alte zone, în alte ţări. După aceea, cei trei fraţi au strâns în jurul lor pe cei ce îi urmau şi au plecat. Au străbătut drumuri lungi. O parte a mers în Arabia, o altă parte la Bizanţ, iar a treia parte în Armenia.‘‘ Rade Uhlik a cules mai multe legende despre ‘‘ Împărăţia rromilor şi sintilor‘‘, în care se pomeneşte de un domnitor cu numele Penga.

Basmele Împărăţia legendară a rromilor şi sintilor este unul din subiectele poveştilor publicate de Heinz Mode, Waltther Eichele şi Martin Block 14. Legendele culese în cele două volume au o semnificaţie cu spectru larg: istorică şi socială, psihologică şi artistică. Până acum au fost publicate în diverse volume şi culegeri o mulţime de basme ale rromilor şi sintilor: ‘‘Bunul Dumnezeu şi sărmanul ţigan‘‘; ‘‘Diavolul şi sărmanul ţigan‘‘; ‘‘Ţiganul rege‘‘; ‘‘Călătoria în lumea morţilor‘‘; ‘‘Floarea norocului‘‘; ‘‘Roşu Împărat şi Alb Împărat‘‘; ‘‘Cele trei fire de păr de aur ale regelui Soare‘‘; ‘‘Pasărea de aur‘‘; ‘‘Pasărea măiastră‘‘; "Şarpele ajunge ginerele

18

regelui‘‘; ‘‘Purceaua mireasă‘‘; ‘‘Lupul înaripat‘‘; ‘‘Coliba soarelui şi lunii‘‘); (Pescarul şi urmiile); ‘‘Moartea literaturii rromilor‘‘. Pe baza bogatului material, este posibilă ordonarea poveştilor rromilor şi sintilor în mai multe grupe, cărora li se poate atribui următoarea clasificare: povestiri mitologice, basme despre vrăjitorie, fabule, povestiri despre origini, snoave, poveşti moralizatoare. În toate acestea apar mereu teme caracteristice precum ‘‘Omul şi Dumnezeirea / Diabolicul‘‘, ‘‘Omul şi făpturi sau puteri miraculoase‘‘, ‘‘Nevinovaţi oprimaţi‘‘, ‘‘Trei fraţi‘‘ ,‘‘În căutarea miresei‘‘, ‘ În căutarea norocului şi a bogăţiei‘‘, ‘‘Omul prostănac‘‘, ‘‘Omul înţelept‘‘ ,‘‘Femeia infidelă‘‘ etc. În poveşti apar adesea eroi cu calităţi şi însemne caracteristice, începând cu numele, continuând cu diversele împrejurări istorice şi sociale în care trăiesc, terminând cu simboluri care poartă pecetea istoriei şi culturii; elemente ale alcătuirii, care fac ca personajele centrale să iasă în evidenţă ca aprţinând poporului rrom. O parte dintre cercetătorii care au cules poveşti ale rromilor şi sintilor au constatat că în aceste poveşti lumea reală a omului se contopeşte în mod natural cu lumea forţelor supranaturale, fapt întâlnit şi în străvechile mituri indiene şi greceşti. Pe de altă parte, există culegători care contestă ‘‘originalitatea‘‘ poveştilor poporului rrom, considerând că rromii şi sintii ar fi preluat poveştile lor de la alte popoare! Ca urmare a acestor păreri, poveştile rromilor şi sintilor nu au fost cuprinse, după cum constata H. Mode, în catalogul basmelor populare, alcătuit de Aarne şi Thompson, ci apreciate drept ‘‘netipologizabile‘‘ - o dovadă a prejudecăţilor adânc înrădăcinate faţă de poporul rromilor. Contestaţi în istoria lor, rromii şi sintii au fost excluşi din toate domeniile ştiinţei şi culturii, realizările lor au fost trecute cu vederea sau declarate fără valoare, deci moarte. Pe baza analizelor sale Heinz Mode scrie: ‘‘ Din cele 73 de tipuri principale de basme rrome (ca tipuri principale definim acele producţii care sunt cunoscute în mai mult de patru, dar mai puţin de zece variante) au putut fi atestate, după Catalogul Aarne-Thompson, 55 de tipuri ca şi în India, iar 47 din acestea s-au regăsit şi în spaţiul turco-persano-iranian. 19

Dacă ne concentrăm asupra poveştilor din care s-au consemnat zece sau mai multe versiuni, existând 27 tipuri de basme rrome de acest fel, se poate constata că toate îşi găsesc numeroase echivalente indiene‘’15. Conform istoriei şi limbii lor, rromii şi sintii se dovedesc a fi descendenţii şi rudele apropiate ale unei populaţii de origine indiană, a căror moştenire culturală epică vădeşte în acelaşi timp trăsăturile acestei provenienţe cât şi urmele unei migrări multiseculare din India, prin Iran şi Turcia, spre Europa Meridională şi Africa Septentrională. Povestirea vie nu se poate sustrage influenţei prezentului, mediului şi a situaţiei speciale sociale, economice şi politice. Rămâne totuşi o moştenire culturală tipică acelui popor din care fac parte povestitorii. ‘‘ Nu este fără temei ce se zice în popor‘‘, spun rromii şi sintii. Poezia poporului rrom, care a încântat şi inspirat prin simplitatea şi sinceritatea ei mulţi poeţi, poate fi analizată şi în spiritul acestei zicale. Deşi au fost publicate mai multe culegeri de poezie populară a rromilor şi sintilor, această creaţie nu a făcut obiectul unei analize ştiinţifice, astfel că din biblioteci lipseşte un studiu ştiinţific despre ea.

Cântecele Culegerile publicate ar putea da impresia că viaţa de toate zilele ar fi cea mai importantă şi principala temă a liricii rrome. Sărăcia şi lipsurile, migraţiile, rătăcirile şi asupririle, tortura şi suferinţele sunt temele şi motivele multor cântece. Unele dintre ele sunt de tip general, în ele nu se menţionează nici locul nici momentul întâmplării, astfel că se naşte impresia că în ele este cântată viaţa şi soarta. În altele sunt numite evenimente istorice deosebite, participanţii şi locurile, astfel că aceste cântece au efectul unor cronici comprimate şi povestite pe un ton liric. Asemenea cântece au apărut în perioade diferite şi ţări diferite, iar cele mai multe dintre ele povestesc despre tragedia rromilor şi sintilor în timpul celui de-al doilea război mondial. În 20

ele este descrisă uciderea în masă a rromilor şi sintilor de către nazişti în Germania şi de către fascişti în alte ţări europene. Ultimul ‘‘ rămas bun ‘‘, spus în clipa în care se despart de copii sau se află în pragul morţii, viaţa în lagărele de concentrare şi în închisori. Sunt cântece pe care însăşi viaţa poporului rrom le-a scris, un popor care şi-a dus viaţa într-o permanentă incertitudine şi a fost neîncetat confruntat cu pericole şi ameninţări. Sunt cântece care depun mărturie că rromii şi sintii sunt întotdeauna ‘‘perdanţii‘‘. Existenţa tragică a făcut ca rromii şi sintii să se adreseaze lui Dumnezeu asemenea lui Iov. Chinuiţi de foame, persecutaţi cu foc şi sabie, condamnaţi la bejenie din ţară în ţară şi percepuţi de alte popoare ca străini ciudaţi, periculoşi şi care trebuie evitaţi, ei vorbesc în cântecele lor cu Dumnezeu şi îi povestesc despre oamenii care le refuză dreptul la o patrie şi la un mormânt. Dumnezeu este invocat ca martor, sfetnic, ca judecător sau creator al lumii în care ei sunt supuşi celor mai aspre nedreptăţi şi cumplite nenorociri. Precum Iov, cer şi ei de la Dumnezeu ‘‘ultimul său cuvânt‘‘: ‘‘Lumea întreagă să moară, iar Tu, Doamne, să supravieţuieşti. Şi să fii cu mintea trează, când vei crea lumea din nou!‘‘. În cântecele inspirate din viaţa cotidiană, o temă frecventă este dragostea unei fete pentru un tânăr, sau invers, a unui tânăr pentru o fată. Numeroase sunt şi temele din viaţa familiei şi a comunităţii, începând cu cântecele de leagăn, de nuntă şi terminând cu cele de moarte. Din această categorie sunt de remarcat, prin frecvenţă şi frumuseţe, acelea în care este cântată dragostea faţă de tată şi mamă. Multe cântece sunt dedicate calului, ceea ce este un lucru firesc, având în vedere modul tradiţional de viaţă al rromilor. Unele cântece sintetizează înţelepciunea de viaţă şi viziunea despre lume a rromilor şi sintilor, ca de pildă acest cântec despre ghicit: Du-te, femeie, şi ghiceşte. Sunt oameni în necaz. Sunt mame ce se tem. Sunt şi copii ce plâng. Şi sărăcie este, sărăcie este. 21

Du-te, femeie, şi ghiceşte. Sunt bòlnavi fără leacuri. Sunt sănătoşi turbaţi. Sunt oameni sluţi şi chipeşi. Şi este dor, dor este. Du-te, femeie, şi ghiceşte. E răutate şi e nedreptate. Sunt lucruri minunate, de te cruceşti. Sunt săraci şi sunt flămânzi. Şi este foame, foame este. Du-te, femeie, şi ghiceşte. Spune flamândului: va fi pâine. Spune bolnavului: va fi întremare. Spune nefericitului: va fi fericire. Noroc de nu e, spune: totuşi este!* Norocul, ca idee centrală a culturii rromilor şi sintilor, reprezintă tema şi motivul multor povestiri şi cântece ale acestora. Note 1

A. G. Paspati, Études sur les Tschinghianés ou Bohémiens de l`Empire Ottoman, Constantinopol, 1870. 2 F. Miklosich, Über die Mundarten und die Wanderungen der Zigeuner Europas, Berlin, 1886; Märchen und Lieder der Zigeuner der Bukowina, Wien, 1872-1881. 3 H. v. Wlislocki, Märchen und Sagen der transsilvanischen Zigeuner. 4 J. Sampson, A Welsh Romany Folk-Tale, Liverpool, 1899. 5 I. Kopernicki, Textes tsiganés, contes et poèsies, Kraków, 1930. * Traducerea tuturor versurilor citate pe parcursul acestei lucrări este realizată după versiunea germană dată de R. Đurić [n.tr.]

22

6

G. H. Borrow, The Zincali, London, 1841. D. Binns, A Gypsy Bibliography, Manchester, 1382. 8 F. Conzannet, Mythes et coutumes religieuses des Tsiganes, Strasbourg, 1971. 9 S. K. Langer, Philosophie auf neuem Wege, Frankfurt a. M., 1984. 10 B. Malinovski, Magija, nauka i religija, Beograd, 1981. 11 E. Fromm, Märchen, Mythen, Träume, Stuttgart, 1980. 12 R. Djurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur, Frankfurt a.M., 1995. 13 D. Kenrick / G.Puxon, The Destiny of Europe`s Gypsies, London, 1992. 14 H. Mode, Zigeunermärchen, Leipzig, 1983; W. Aichele, Märchen der Zigeuner, Reinbeck, 1993; Die Sinti / Roma Erzählkunst, Heidelberg, 1992. 15 H. Mode, Op. Cit. 7

23

24

Literatura rromilor în URSS şi în statele apărute după destrămarea acesteia (Rusia, Bielorusia, Ucraina, Moldova şi Letonia) Pentru a descrie sosirea primelor grupuri de rromi în ţările care mult mai târziu au intrat în componenţa URSS (a cărei destrămare a început la sfârşitul anilor optzeci în timpul erei Gorbaciov), ar trebui mai întâi să fie prezentată istoria politică a acestor ţări şi apoi enumerate diversele izvoare orale şi scrise despre rromi. Întrucât tema centrală a cărţii de faţă este naşterea şi dezvoltarea literaturii rromilor, urmează ca în acest context să fie menţionate doar următoarele date istorice: din cele cincisprezece republici ale fostei URSS, în care a trăit un număr mare de popoare şi minorităţi naţionale, Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, sunt cele mai importante pentru istoria literaturii rromilor. Rromii au venit în Crimeea şi Republica Moldova la începutul secolului al XIV-lea, iar în Rusia şi în Ucraina trăiesc din secolul XV. După România şi Ungaria, în Rusia şi Moldova a trăit cel mai mare număr de rromi. În Rusia, au venit din diverse ţări europene şi asiatice şi s-au stabilit aici, după lunga călătorie din ţările respective, diferite grupuri şi subgrupuri de neamuri, vorbitoare de diferite dialecte rrome, cel mai numeros fiind cel al căldărarilor1. În Rusia, rromii au devenit renumiţi mai ales prin muzica şi dansurile lor. În anul 1774 s-a constituit la curtea contelui OrlovČesmenski primul cor important al rromilor, membrii acestuia fiind ‘‘ ţigani robi ‘‘2. Mulţi poeţi şi scriitori ruşi, cât şi din alte ţări, au scris despre rromi, despre muzica, cântecele, dansurile şi viaţa lor 3. Chiar şi câţiva compozitori ruşi s-au inspirat din muzica rromilor. Adam Tikno, cu care începe istoria literaturii rromilor ruşi, s-a născut la 1875. După participarea la războiul ruso-japonez din anul 1905, în timpul căruia fusese avansat la rangul de ofiţer, 25

s-a întors la neamul său, care plecase între timp la Constantinopol. Curând după aceea, şi-a continuat peregrinările şi a murit în anul 1948, probabil în Germania. Folcloristul şi lingvistul Izydor Kopernicki a notat poeziile sale, care au fost publicate în două numere ale revistei pariziene ‘‘Etudes Tsiganes‘‘ în anul 1955. Abia după Revoluţia din Octombrie 1917, rromii şi-au putut înfiinţa instituţiile şi asociaţiile lor culturale. Cu toate că au luat fiinţă, ca şi organizaţiile multor altor minorităţi naţionale, din dispoziţia puterii politice comuniste de atunci, ele au trezit conştiinţa naţională şi culturală a rromilor, mai întâi a activiştilor de partid proveniţi din rândurile lor, apoi a unor grupuri tot mai numeroase de rromi. Una din sarcinile principale ale acestor asociaţii a fost să exercite presiuni în primul rând asupra rromilor nomazi, pentru ca aceştia să se sedentarizeze şi să participe la reconstrucţia ţării ca muncitori, colhoznici, meseriaşi. Pentru realizarea acestui ţel, tânăra putere sovietică a făcut uz de metode violente. În altă ordine de idei, rromii nu au ajuns să se bucure de independenţă politică, întrucât, spre deosebire de alte minorităţi nationale, ei nu aveau la început nici un fel de ambiţii politice, ceea ce a convenit din punct de vedere funcţional şi ideologic puterii comuniste de atunci. Rromii au obţinut posibilitatea să meargă la şcoală şi să-şi cultive limba şi cultura. Când în 1927 a apărut sub titlul ‘‘Zora‘‘ primul ziar în limba rromilor, când a început transmiterea regulată a unei emisiuni radio, iar în câteva oraşe au fost înfiinţate şcoli, în care copiii de rromi primeau învăţătură de la învăţători rromi, a apărut necesitatea creării unei scrieri şi a publicării de cărţi în rromaní. Au apărut abecedare, manuale, traduceri din autori ruşi, dar şi primele cărţi de lirică şi proză scrise de rromi. Înfiinţarea unui teatru al rromilor la Moscova a contribuit mult la dezvoltarea culturii şi literaturii rromilor în URSS. Teatrul ‘‘Romen‘‘ - precedat de şcoala de teatru “Indo-Romen”, în anii 1927-1931 - a strâns în jurul său nu numai actori, dramaturgi, regizori, dirijori şi compozitori, ci şi pe primii scriitori rromi. Autori precum Alexandr Ghermano şi Ivan Ivanovici RomLebedev au scris printre altele şi nemijlocit pentru acest teatru. Director al teatrului ‘‘Romen‘‘ a devenit în anul 1937 M. Ianşin, 26

care lucrase mai înainte ca regizor la renumitul Teatru Artistic din Moscova (MAT). O dată cu el au venit regizorii B. Voroşilov, P. Lesli şi V. Sahnovski. Una din cele mai bune puneri în scenă ale acelei vremi a fost cea a piesei ‘‘Nuntă însângerată‘‘ de Federico García Lorca, care, după aprecierile a numeroşi critici şi istorici de teatru, a exercitat o influenţă artistică hotărâtoare asupra teatrului ‘‘Romen‘‘. După Ianşin, care a condus teatrul timp de cinci ani, director a devenit S. A. Barkan, iar din 1951 această funcţie i-a revenit lui N. Sličenko 4. Literatura rromilor din URSS este reprezentată de trei generaţii. Din primul grup au făcut parte autori născuţi la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX: Isván Demeter*, recitator de poezii şi povestiri ale rromilor din Rusia şi Crimeea, publicate la Moscova, în 1981, sub titlul ‘‘Mostre de folclor ale rromilor căldărari‘‘5, Alexandr Ghermano, Nikolaj Pankov, Myhailo Bezljudsko, Ivan Ivanovici Rom-Lebedev şi Nina Dudarova. Deşi mai tânără decât cei menţionati, Olga Pankova, nepoata lui Nikolai Pankov, a aparţinut şi ea acestui cerc. Al doilea grup l-au format scriitorii născuţi în jurul anului 1917, cel mai important reprezentant fiind Nikolaj Gheorghievici. Al treilea grup îl formează autorii născuţi înaintea şi în timpul celui de-al doilea război mondial: Il’ko Mazuro, Kārlis Rudevičs, Ivan Mihailovici Pančenko (pseudonimul de artist: Ivan Romano), Alexandr G. Beljughin (pseudonim: Leksa Manušs)6. Deşi reprezentanţii celor trei grupuri au trăit şi trăiesc în perioade diferite şi au avut niveluri diferite de instruire, ei tratează teme înrudite, ce rezultă, pe de o parte, din viaţa şi tradiţia rromilor, iar pe de altă parte reflectă raportul rromilor cu ideologia şi politica din URSS, dat fiind că toate cele trei generaţii au crescut în acelaşi sistem social şi într-un cotidian similar. Alexandr Ghermano (1893-1955) este considerat drept întemeietorul literaturii rromilor din fosta URSS. El s-a născut în satul rusesc Starcevko-Lepskino. Tatăl său a fost ceh, mama sa rromní din Moravia. A urmat o şcoală comercială în Ucraina şi a lucrat după aceea în Orel, lângă Moscova. În timpul războiului civil a luptat în rândurile Armatei Roşii, iar din 1926 a trăit la * Isván Demeter provenea din Banatul sârbesc [n.ed.] 27

Moscova. Prima sa lucrare literară în limba rromaní a publicat-o în 1915, iar din 1921 s-a dedicat profesional scrisului. A scris povestiri, nuvele, poezii şi drame şi a tradus poemul lui Puşkin ‘‘ Ţiganii ‘‘, povestirile lui Maxim Gorki ‘‘Makar Ciudra‘‘, ‘‘Bătrâna Izerghil‘‘ ş.a. în rromaní. În afară de aceasta, a cules poezie şi proză populară, a scris manuale şcolare în limba rromaní şi a fost unul din organizatorii teatrului ‘‘Romen‘‘ din Moscova. Un volum cuprinzând o selecţie de ‘‘Poezii şi Povestiri‘‘ ale sale a fost publicat în 1962 la Editura ‘‘Sovietskij pisatel'‘‘. Tot lui i se datorează şi următoarele titluri: ‘‘Bibliografie despre ţigani de la 1730 până la 1930‘‘, ‘‘ Scurtă istorie a ţiganilor sovietici ‘‘ şi ‘‘ Ţiganii în beletristică, de la Derjavin la Blok ‘‘ 7. În poeziile sale, Ghermano îşi aminteşte de copilărie, când mama sa ‘‘îl hrănea cu lacrimi în loc de pâine‘‘. El povesteşte că pe atunci rromii trăiau precum ‘‘animalele sălbatice‘‘ în păduri şi în stepe. Deşi îşi ridicau privirile către cer ca toţi oamenii, deasupra lor atârna veşnic ‘‘sabia destinului‘‘. În poeziile de după Revoluţia din Octombrie, Ghermano se adresează poporului său (de pildă în poemul ‘‘Scrisoare din şatră‘‘) ca apostol şi propagator al vieţii noi8. Ghermano este autorul primei drame cunoscute din istoria literaturii rromilor, ‘‘Viaţa pe roţi‘‘, care a fost jucată pe 16 decembrie 1931 în premieră pe scena teatrului ‘‘ Romen ‘‘. În ea este prezentată viaţa rromilor nomazi, dar se transmite şi mesajul că ei ar trebui să se statornicească şi să devină ‘‘cetăţeni sovietici cu aceleaşi drepturi şi constructori ai noii societăţi‘‘. Şi drama ‘‘Printre focuri‘‘ a fost jucată pe scena teatrului rromilor. Ghermano s-a străduit nu numai să descrie viaţa tradiţională a poporului său, ci şi să fie un propagator al emancipării, să exercite influenţă prin intermediul literaturii şi artei asupra dezvoltării sociale şi culturale a rromilor din Uniunea Sovietică. De aceea el a recurs la mijloace şi forme literare ce corespundeau atât concepţiilor literar-artistice şi sensibilităţii estetice ale poporului său cât şi cerinţelor realismului socialist, al cărui imperativ prevedea: ‘‘ literatură şi artă în slujbal poporului‘‘. Fiind primul intelectual rrom, Ghermano a subliniat necesitatea de a înfăţişa existenţa istorică a rromilor. Acest lucru 28

este evidenţiat cel mai bine de lucrările sale literar-istorice. Ele depun mărturie pentru interesul său larg, despre cunoştinţele sale asupra literaturii ştiinţifice şi beletristice privind rromii din Rusia şi Europa, despre nivelul său artistic şi intelectual ridicat. Nikolaj Pankov (1895-1959) provine din St. Petersburg. Tatăl său făcea comerţ cu cai, o îndeletnicire a multor rromi din Rusia acelor vremi. Mama sa era rromní născută în Finlanda. Ca mulţi copii din familii sărace, Pankov a urmat cursurile unei şcoli confesionale. În 1910 a început să lucreze ca telegrafist, iar setea de învăţătură şi-a ostoit-o citind zi şi noapte cărţi ruseşti. Datorită instruirii autodidacte a devenit copist într-un birou de avocaţi din St. Petersburg, iar după Revoluţia din Octombrie 1917 şi-a câştigat existenţa ca învăţător. În anul 1922, s-a mutat la Moscova şi s-a angajat ca muncitor într-o fabrică. La Moscova a cunoscut diverşi organizatori de asociaţii ale rromilor şi a colaborat cu aceştia. Din anul 1927 a început să scrie articole şi poezii pentru ziarul ‘‘Zora‘‘, care în 1928 şi-a ∗ schimbat denumirea în ‘‘ Novyj put’ ‘‘ . La acesta din urmă Pankov a fost redactor. La Şcoala Pedagogică-Industrială, care se ocupa în mod special de instrucţia profesională a rromilor, Pankov a predat limba rromaní. În anul 1934 a scris primul abecedar rrom, iar în 1938 a redactat împreună cu academicianul A. P. Barannikov un dicţionar rrom-rus. Datorită meritelor sale în cercetarea şi promovarea limbii şi culturii rromilor în Rusia, Pankov a fost ales membru în societatea ştiinţifică ‘‘ Gipsy Lore Society ‘‘ din Liverpool. Poeziile lui Pankov, care au fost publicate ocazional şi în revistele literare ruseşti, descriu viaţa cotidiană de nomazi a rromilor, plină de lipsuri, şi exprimă speranţa că aceştia îşi vor câştiga pâinea prin muncă şi învăţătură în societatea sovietică şi nu prin cerşit, la care au fost obligaţi secole de-a rândul. Pankov s-a ocupat, de fapt, de probleme şi teme sociale, poeziile sale însă au fost mai degrabă vis şi speranţă decât prezentarea vieţii în realitatea cotidiană 9. Myhailo Bezljudsko (1901-1989) provine dintr-un sat din apropiere de Sapojok, gubernia Riazan. A ∗ ‘‘ Drum nou ‘‘ în lb. rusă [n.tr.] 29

cunoscut din copilărie sărăcia şi nevoile, veşnice însoţitoare ale rromilor. La 16 ani s-a înrolat voluntar în Armata Roşie şi a fost avansat la gradul de ofiţer, iar în anul 1925 a fost însă demobilizat din motive de sănătate. Din 1928 a lucrat ca învăţător la şcoala rromilor din Moscova, iar în 1930 a devenit membru al ansamblului de actori la teatrul ‘‘Romen‘‘. În acea vreme a început Bezljudsko să scrie poezii şi drame. Împreună cu E. Şolok a scris drama ‘‘Atasja i dadives - Ieri şi astăzi‘‘, care a fost prezentată la data de 30 aprilie 1931 în studioul de teatru ‘‘ IndoRomen ‘‘. Această piesă muzical-etnografică, în care autorul însuşi joacă rolul unui comerciant ilegal, prezintă viaţa rromilor înainte şi după Revoluţia din Octombrie. Regizor a fost M. I. Goldblat, compozitor S. M. Bugacevski, care a lucrat peste 40 de ani la teatrul ‘‘Romen‘‘ şi de la care ne-au rămas şi câteva poezii, unele publicate în antologii de lirică a rromilor 10 . Ivan Ivanovici Rom-Lebedev11(1903-1989) este considerat cel mai prolific autor al primei generaţii literare a rromilor din URSS şi unul din cei mai importanţi dramaturgi ai acesteia. Până în 1953 a scris trei drame, dintre care ‘‘Nuntă în şatră‘‘ a avut cel mai mare succes. Rom-Lebedev, care a lucrat mai mult de cincizeci de ani la teatrul ‘‘Romen‘‘, a mai scris 27 de piese de teatru, cele mai cunoscute fiind ‘‘Cai focoşi‘‘ şi ‘‘Noi, ţiganii‘‘. Coautor al piesei ‘‘Noi, ţiganii‘‘ este N. Sličenko. Viaţa şi opera lui Rom-Lebedev ilustrează într-un anume fel o întreagă epocă a rromilor în URSS: născut în şatră, în copilărie şi tinereţe permanent pe drumuri, cunoscând de mic legendele, poezia şi muzica poporului său, Rom-Lebedev a fost de la începutul activităţii la teatrul ‘‘Romen‘‘ şi până la sfârşitul vieţii sale - în permanent dialog cu istoria şi soarta rromilor, a fost un artist martor al suferinţelor lor, interpret al concepţiilor lor religioase, al dragostei şi speranţelor lor. Pe la mijlocul anilor 80', televiziunea moscovită a realizt un film despre Rom-Lebedev: ‘‘Istoria unui ţigan moscovit ‘‘. Amintirile sale sunt prezentate în cartea ‘‘De la corul ţigănesc la Teatrul Romen ‘‘. Tot lui Rom-Lebedev îi datorăm şi romanul ‘‘Tabornaja Cyganka - Şătrăriţa‘‘, publicat postum, care poate fi considerat 30

drept una dintre cele mai impresionante şi mişcătoare cărţi despre istoria rromilor din URSS. Cartea povesteşte despre Drabarka*, care a petrecut întreaga viaţă în şatră şi a rătăcit din loc în loc, pentru ca la sfârşitul vieţii să se alăture corului teatrului ‘‘Romen‘‘. Când Drabarka, a cărei viaţă autorul o compară cu o frunză ce înmugureşte primăvara, iar toamna târziu, udată de ploaie şi zăpadă, este purtată de vânt, povesteşte din viaţa ei, ea prezintă în acelaşi timp viaţa rromilor din Rusia, asemuită unui arbore fără rădăcini. Din generaţia lui Rom-Lebedev fac parte alte două autoare: Nina Dudarova (1903-1977) şi Olga Pankova (19111983). Ambele provin din St. Petersburg. Nina Dudarova a fost învăţătoare într-o şcoală pentru copii de rromi şi a lucrat în Clubul cultural ‘‘Loli čergen‘‘ (Steaua roşie), înfiinţat în 1933 la Moscova. A predat la Teatrul ‘‘Romen‘‘ limba rromaní literară, a scris recenzii şi articole pentru ziarele ‘‘Romano drom‘‘ şi ‘‘Novyj put‘‘ şi a redactat în rromaní literatură pentru copii. Poeziile ei scrise în acea perioadă sunt pline de patos social şi emancipator. Olga Pankova şi-a început cariera jurnalistică în 1931, la publicaţia ‘‘Novyj put’‘‘. A tradus în rromaní proză şi versuri ale autorilor ruşi, îndeosebi ale lui Alexandr Puşkin. În 1933 a apărut, sub titlul ‘‘Amare divesa‘‘ (Zilele noastre), volumul ei de versuri, prima carte din istoria literaturii rromilor provenită din pana unei femei. Până atunci, puţinele autoare rrome au putut să-şi publice poeziile doar în ziare, reviste sau culegeri, dar nu în volume de sine stătătoare. Multe din poeziile acestui volum se apleacă asupra vieţii rromilor în trecut, altele au tematică patriotică sau exprimă convingeri pacifiste. A doua generaţie de autori rromi din URSS este cel mai bine reprezentată de Nikolaj Satkevici (1917-1978). După studiile urmate la un institut pedagogic, Satkevici 12 a lucrat mai întâi ca învăţător în Briansk, Irkutsk şi în regiunea Tula. În Irkutsk a înfiinţat o şcoală pentru copiii rromilor de acolo. A scris poezii începând cu 1933, dar şi-a publicat prima culegere, intitulată * cf. lb. rromani drabarni vrăciţă, tămăduitoare, « doftoroaie », ghicitoare; [n.red.]

31

‘‘Corzi‘‘, abia in 1974 în Tula. În acelaşi timp, a cules material pentru un dicţionar rromrus şi a redactat o bibliografie de cărţi şi articole despre rromi cuprinzând o perioadă de peste trei sute de ani, din 1624 până în 1966. Antologia ‘‘ Corzi ‘‘ se compune din trei cicluri: ‘‘Ce-mi doreşte inima‘‘, ‘‘Cărările ţiganilor‘‘ şi ‘‘Steaua de deasupra şatrei‘‘. Satkevici este unul dintre primii autori rromi, care scrie nu din ‘‘ instinct ‘‘, artistic, ci şi în armonie cu principiile literare, precum şi în dorinţa de a găsi forma literară potrivită. Primul ciclu al antologiei îl formează baladele. În poeziile celui de-al doilea ciclu este cântată în mod liric viaţa rromilor, în timp ce al treilea ciclu se compune aproape exclusiv din poeme. Baladele şi poemele lui Satkevici stau sub semnul inspiraţiei după modelul poeţilor ruşi, mai ales Esenin şi Majakovski, şi reprezintă începutul unui gen liric nou în literatura rromilor, împletind şi elemente din tradiţia şi viaţa rromilor. Il’ko Mazuro, născut în anul 1939 în satul moldovenesc Maramonovka, a studiat lingvistica la Facultatea de Filosofie din Kiev şi a tradus, între altele, operele lui Tagore din bengali în ucraineană. A scris poezii cu formă fixă: sonete, poeme. Inspiraţia o găseşte nu numai în viaţa rromilor, ci şi în istoria Indiei; exemplul ni-l oferă poemul ‘‘ Trandafirul Kalistanului‘’13. Kārlis Rudevičs s-a născut în anul 1939, în apropiere de Riga, într-o familie cu 11 copii. A cunoscut de mic ura unora împotriva rromilor. În 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, germanii au împuşcat cinci fraţi ai tatălui său şi doi unchi ai mamei sale, împreună cu familiile lor. De frică să nu fie omorâţi şi ei, părinţii lui Kārlis Rudevičs au fugit la Riga unde şi-au schimbat numele şi naţionalitatea, procurându-şi noi documente de identitate şi salvând astfel propria viaţa şi pe cea a copiilor lor. La putin timp după încheierea războiului a murit mama sa. Pentru a-şi câştiga existenţa Kārlis Rudevičs a lucrat împreună cu tatăl său ca muncitor forestier în pădurile greu accesibile. A frecventat totodată o şcoală letonă. La vârsta de zece ani scria

32

deja primele poezii, câteva fiind publicate în ziarul pionierilor din şcoala sa. După moartea tatălui său în 1958, Kārlis Rudevičs a fost nevoit să se intreţină singur. A urmat cursurile unei şcoli medii comerciale şi, la 21 de ani, s-a căsătorit. A continuat să scrie poezii, acum şi în limba rromaní. Având şi talent de desenator, a început studiul artelor plastice. Începând cu anul 1971, a publicat poeziile sale în limba originară (rromaní) în Ucraina, apoi în Franţa, Rusia şi India. La solicitarea editurii ‘‘Spriditis‘‘ din Riga, a făcut o selecţie a poeziilor sale în 1995 şi le-a tradus în letonă. Plănuita ediţie bilingvă nu a apărut însă nici până acum. Tematica centrală a poeziei lui Kārlis Rudevičs o reprezintă războiul şi perioada postbelică, respectiv evenimentele ce i-au marcat copilăria. Munca istovitoare din pădure, vara şi iarna, găseşte expresie în poezii pătrunzătoare, dintre care se remarcă ‘‘Întâmplări adevărate din pădure‘‘, ‘‘Poezie albă‘‘, ‘‘Zece ani‘‘. Kārlis Rudevičs împleteşte adesea în poeziile sale motive din basmele rromilor, de aceea unele au o notă de suprarealism. În ‘‘Poezia albă‘‘ se spune, de exemplu: Pe cer - chinul lunii albe. Alb e fierarul, incandescente sunetele, albe. Ah, cum caii albi, cu scurte cozi şi coame lungi, Din albele potcoave tropotesc! Străzile albe-ale albului oraş Cu capu-n jos. Albul este un simbol ce revine adesea în poeziile lui Kārlis Rudevičs şi reprezintă suferinţa poporului rrom şi incertitudinea soartei sale. Acest simbol este adesea întâlnit de cititor, fie şi numai în poeziile amintite aici ‘‘An Nou‘‘ şi ‘‘Ger‘‘; se pare că Rudevici urmează în scrisul său principiile lui Wassily Kandinsky, pentru care albul reprezenta simbolul unei lumi, în care culorile ca proprietăţi ale elementelor materiale dispăruseră. Culoarea albă pare să descrie liniştea absolută şi înspăimântătoare a pădurilor reci, pe care Kārlis Rudevičs le-a cunoscut din fragedă copilărie. 33

Poeziile în care se împletesc momente din viaţa sa cu momente din viaţa poporului rrom pot fi considerate cele mai reuşite creaţii lirice ale lui Rudevičs. O apreciere definitivă a liricii lui Kārlis Rudevičs şi a locului său în literatura rromilor va fi posibilă numai după publicarea unei antologii. Ivan Mihajlovici Pančenko (Ivan Romano) s-a născut, la începutul celui de-al doilea război mondial, în Biriola, un sat din Munţii Altai. Cu toate că familia sa trăia încă în cort, tatăl său s-a hotărât să-l trimită la şcoală. În anul 1956, familia s-a mutat la Gorno Altaisk, unde fiul a obţinut diploma de învăţător. În anul 1968 a apărut, sub titlul ‘‘Adio, şatra mea‘‘15, primul său volum de versuri. Romano cântă în poeziile sale viaţa strămoşilor săi, care au trăit în Altaii de Sud, nu departe de graniţa mongolă. El descrie, într-un mod aproape copilăresc, impresii şi întâmplări din impunătoarea regiune muntoasă. Naturii populate cu fiinţe de basm îi spune ‘‘catedrală‘‘, în care el este sacerdotul. El aude fiinţele fabuloase zi şi noapte. Poeziile sale sunt unice în lirica rromilor. Nimeni altul nu a descris cu atâta patos şi admiraţie ca el întrepătrunderea omnatură. Spre deosebire de mulţi alţi scriitori, îndeosebi de aceia din epoca romantică, care considerau viaţa rromilor drept ‘‘viaţă în libertate‘‘, Romano scrie: ‘‘Cea mai credincioasă tovarăşă de drum a rromului este nevoia‘‘. El nu priveşte din afară viaţa de nomad. El însuşi a crescut ca nomad şi abordează acest mod de viaţă din interior. El arată cum gerul muşcător zgârie ochiurile de fereastră, vrăjeşte tălpile şi palmele, inima şi sufletul strămoşilor săi. Oamenii din şatra sa silabisesc aceste ‘‘ieroglife‘‘ veghind şi visând, iar buzele lor mormăie întruna: ‘‘de ce este viaţă pe pământ…?‘‘. Cei a căror viaţă e aţintită spre trecut, cei cu degerături pe picioare şi cei prin ai căror ochi trişti privesc sufletele lor triste îşi caută în fiecare zori de zi cărările lor ninse şi îngheţate. În această călătorie nu ajută nici experienţa şi nici ştiinţa omenească. Această cale vine din neant, trece prin neant şi duce în neant. Dar omul se obişnuieşte şi cu acest mod de viaţă. Dezobişnuirea de neant, eliberarea de obişnuinţa deprinsă de-a lungul secolelor şi adoptarea unui nou mod de viaţă erau lucruri dificile şi obositoare pentru oamenii din şatra sa. 34

Spre deosebire de alţi scriitori rromi, care propagau o viaţă luminoasă pentru rromii sedentarizaţi, Ivan Romano însă dramatizează viaţa rromilor în locuinţele citadine. Poeziile lui nu sunt totuşi nostalgice, ele sunt mai mult sau mai puţin comparaţii fără evaluare între viaţa veche şi cea nouă. Poetul pune în contrast ‘‘ foşnetul naturii ‘‘ cu ‘‘ zgomotul zilei de muncă ‘‘, compară ‘‘ alergatul pe stradă ‘‘ cu ‘‘căţăratul printre stânci‘‘, ‘‘strigătul copiilor şi adulţilor în natură‘‘ cu ‘‘şoptitul‘‘ în camerele lor din oraş. Disciplinarea vieţii în noile condiţii decurge alături de noile simboluri ale ascensiunii sociale, de pildă televizorul, aşa cum îl descrie poetul în poemul ‘‘Balerina‘‘. Câteodată recurge la grotesc, ca în poezia ‘‘La cumpărături‘‘. Creaţia lui Ivan Romano, modernă şi spiritualizată în conţinut şi formă, a devenit o parte componentă a poeziei rromilor ruşi, care nu poate fi trecută cu vederea. Aleksandr Beljughin (Leksa Manušs), a trăit între 1941 şi 1997. A fost lingvist de formaţie şi a publict multe lucrări ştiinţifice despre limba, viaţa şi cultura rromilor. A scris multe recenzii despre operele unor scriitori rromi şi şi-a publicat, începând cu 1972, poeziile în presa sovietică şi internaţională 16. Acestea au apărut în Iugoslavia, Ungaria, Italia, Franţa, India şi alte ţări. Întrucât nu există încă o antologie a operei sale poetice, este greu de apreciat valoarea sa artistică şi locul ei în istoria literaturii rromilor. Sigur este că Leksa Manuš are o contribuţie importantă la istoria literaturii rromilor. El nu numai că a analizat literatura lor, dar a şi tradus multe din propriile lucrări în rromaní, precum celebra ‘‘Ramajana ‘‘. Pe lângă aceasta, L. Manušs a tradus opere ale autorilor rromi în engleză. Cercetările sale lingvistice referitoare la limba rromaní şi la dialectele ei se numără printre cele mai importante lucrări noi în domeniu. Trecerea în revistă a altor autori încheie privirea de ansamblu asupra literaturii rromilor din URSS şi din statele succesoare. Ar mai fi de menţionat Myhailo Hryhorovich Kozimirenko, un rrom din U c r a i n a, născut în 1938 în Cernigov. După pregătirea muzicală în şcoală a studiat muzica la Institutul Pedagogic din Nejin (Ucraina). Poeziile sale au fost 35

publicate în ziare, reviste şi antologii atât în Ucraina cât şi în Rusia şi Polonia. A tradus în rromaní poeziile celui mai mare poet ucrainean al secolulului al XIX-lea, Taras Şevcenko17. Traducerile au fost publicate în 1996 la Kiev sub titlul ‘‘Dumi mire‘‘ (Gândurile mele). Poeziile lui Kozimirenko sunt scrise atât în stilul tradiţional al liricii rromilor, cât şi în cel al poeziei ucrainene şi ruse. Aceasta îşi are o dublă explicaţie: Kozimirenko provine din legătura dintre un rrom şi o ucraineancă şi era bun cunoscător al literaturii ucrainene şi ruse. Ca şi în cazul lui Leksa Manušs, valoarea operei poetice a lui Kozimirenko va putea fi apreciată numai după publicarea antologată a operelor sale. Totuşi, numai faptul că el a scris şi a publicat poezii în limba rromaní fac din el un reprezentant de seamă al creatorilor de literatură rromă din Ucraina şi un model pentru autori tineri precum Ljalja Danikina din Bila Tzervka. Ucraineanul Stepan Kelar Pilipovich (n. 1939), deşi nu este rrom, are merite deosebite în promovarea literaturii rromilor în Ucraina, Rusia şi în întreaga Europă. A scris numeroase studii despre autori care s-au dedicat literaturii în limba rromaní şi s-au produs creativ în acest domeniu. Pilipovich a atras atenţia asupra procesului de eliberare spirituală a rromilor, ca o premisă fundamentală pentru creaţia culturală a acestora. Atât în perioada sovietică cât şi acum, după sfârşitul dominaţiei sovietice, el a militat ca mijlocitor între scriitorii rromi şi opinia publică ucraineană pentru acceptarea literaturii rromilor18. Valdemar Kalinin s-a născut în 1941 la Vitebsk, în Bielorusia. Pe lângă activitatea sa poetică19 lucrează la traducerea Bibliei în limba rromaní . O mare importanţă în evoluţia culturală a rromilor din URSS a avut-o Teatrul ‘‘Romen‘‘ din Moscova, ale cărui reprezentaţii se caracterizează până astăzi printr-o înaltă calitate. Unică este şi marea varietate de genuri în care rromii s-au exprimat: balade, poezii, sonete, povestiri, memorii, drame, comedii şi piese muzicale. Revigorarea tendinţelor naţionaliste, o dată cu destrămarea URSS, a lovit dur rromii şi a dus la sărăcirea lor economică şi socială în statele succesoare. La aceasta s-au 36

adăugat nesiguranţa legislativă şi vidul politic. Şomajul, lupta pentru existenţă şi marginalizarea socială s-au răsfrânt negativ asupra creaţiei artistice a rromilor din această regiune. O înnoire spirituală a rromilor de pe teritoriul fostei URSS va fi posibilă numai printr-o stabilizare cuprinzătoare a raporturilor economice şi sociale din statele succesoare. Note 1

R. Đurić, Ohne Heim, ohne Grab, Berlin, 1996; A. F. Pott, Die Zigeuner in Europa und Asien, Halle, 1844; P. Baranikov, Cygane SSSR, Moskva, 1931; R.S. Demeter, P.S. Demeter, Ciganskorusskij i russko-ciganskij slovar’, Moskva, 1990; N. G. Demeter, Cygane. Mif i real’nost’, Moskva, 1995; 2 B. E. Druc, A. Gessler, Narodnye pesni russkih cygan, Moskva, 1988 3 R. Djurić, Romanies and Europe, Strasbourg, 1996. 4 N. Sličenko, K pjatidesjatiletiju tjatra ‘‘Romen‘‘, Moskva, 1984. 5 R.S. Demeter, P.S. Demeter, Obrazcy fol’klora cygan-kelderarej, Moskva, 1981. 6 N. Satkevici, Kostry, Moskva, 1974. 7 N. L. Manušs, Soviet Gypsy Literature, în ‘‘ Moscow News ‘‘, nr.14, p. 12, Moskva, 1978; 8 A. Ghermano, “ Rom p-o drom ”, Białystok, 1993; 100 berš e beršestar kana bijandilo [O] Aleksandro Germano, în ‘‘ Lacio drom ‘‘, nr.6, p. 40-42, Roma, 1965. 9 N. Satkevici, Kostry, 1974. 10 Teatr ‘ ‘Romen ‘‘, 1974. 11 I. Rom-Lebedev, Ot cyganskogo hora k tjatru ‘‘ Romen ‘‘, 1990, Moskva. 12 N. Satkevici, Cyganskie mirikle, Moskva, 1977. 13 N. Satkevici, Kostry, 1974; L. Mazur, Se odin pereklad “ Zapovitu”, în ‘‘Informacijnei biuleten’ pravlinia Spilky pysmennykiv Ukrainy‘‘, nr. 11 (14), p. 6, Kiev, 1990; L. Manušs, Odin u vseh naš put. Perevel s cyganskogo I. Mazur, în ‘‘Tribuna‘‘, nr. 84 (3078), p. 4, Dondiusani, 15 iulie 1972.

37

14

K. Rudevičs, Stihi v perevodi na ukrajinski, în ‘‘Literaturna Ukraina ‘‘, nr. 65, Kiev, 1971 ; ‘‘ Études tsiganes‘‘, nr.4, Paris, 1973; Poèsie tsigane, Avant quart 12, Paris 1974; Kostry (Moskva, 1974), în ‘‘ Roma ‘‘ [Chandigarh], nr. 30, nr. 33 – 34, 1989 şi 1991; Kārlis Rudevičs şi Jānis Neilands au adăugat dicţionarului elaborat de Leksa Manušs (Čigānu–latviešu–angļu etimologiskā vārdnīca, Rīgā: Zvoignes ABC, 1997, p. 21-134) perechea acestuia Latviešu – Čigānu vārdnīca, p. 135 – 318. 15 Kostry, Moskva, 1974. 16 L. Manušs, Jekh vipeja sarenge drom, în ‘‘Krlo e Romengo‘‘ [Glasul Romilor], nr.2, Beograd, 1973; A hočeš…Žyzn’ čeloveka, în ‘‘Sovjetskaja molodjož’‘‘, nr. 210, Riga, 1974; Stihi, “Molodaja Gvardija”, vol. 3 (113-114), Moskva, 1975;Vašo tu čhxines gilya?, în ‘‘Rom som‘‘, nr. 1, Budapest, 1975; Zwei Gedichte, în ‘‘Mitteilungen zur Zigeunerkunde‘‘, nr. 5, p. 2-5, Steinbach, 1977; Dre khameskire rodipena, în ‘‘Roma‘‘, nr. 4, Chandigarh, 1979; Soneto molake, în ‘‘Etudes tsiganes‘‘, nr. 3, Paris, 1982; Džajadeva. Gīta Govinda. Gili X, în ‘‘Roma‘‘, nr. 1, Chandigarh, 1983; O pesennoj poezii cygan, Almanah Poezia, în ‘‘Molodaja Gvardija‘‘, p. 111-117, Moskva, 1986; Duj čerhenjengire soneti - Two starry sonnets, în ‘‘Roma‘‘, nr. 30, Chandigarah, 1989;Ramajana.Romany-EnglishTranslation (abridged), by L. Manuš, Chandigarh, 1990; Quelques poésies du Tsiganes letton Kārlis Rudevičs, în ‘‘Études tsiganes‘‘, nr. 4, Paris, 1973; Soviet Gypsy Literature în ‘‘Moscow News‘‘, nr. 14, p. 12, Moskva, 1978. 17 M. H. Kozimirenko, Taras Ševčenko, în ‘‘Dumi mire [moi]‘‘, Kiev 1996; Mij narod, în “ Zlahoda ”, nr. 18 (22), Kiev, 26 aprilie 1994; Antologia, Kn. 2, Kiev, 1995. 18 St. Kelar, Vid vytokiv do s’ohodennia, în ‘‘Sucasnist’ ‘‘, nr. 2, Kiev, februarie 1996. 19 Belarus mnje zbelarusvae, Minsk, 1993.

38

Literatura rromilor în Iugoslavia şi în statele succesoare (Macedonia, Republica Federală Iugoslavia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia) Primele grupuri de rromi au ajuns în Macedonia şi în Serbia între anii 1289 şi 13091. Cronicile şi alte documente atestă că existau rromi în Dubrovnik din anul 1362, în Croaţia din 1368 şi în Slovenia din 13872. Când turcii au supus Peninsula Balcanică la sfârşitul sec. XIV, numeroşi rromi s-au stabilit în Macedonia, Serbia, Muntenegru şi Bosnia. Imigrării rromilor în spaţiul balcanic îi sunt dedicate mai multe lucrări ştiinţifice. Autorii acestora s-au folosit de diversele cronici de călătorie existente în arhivele turceşti3. În timpul dominaţiei lor de cinci sute de ani, turcii au exercitat o puternică influenţă religioasă şi culturală asupra populaţiei din teritoriile ocupate de ei. Acest lucru este valabil şi pentru rromii din Macedonia, Bosnia, sud-estul Serbiei şi din Kosovo. În aceste ţări şi regiuni rromii sunt aproape în totalitate musulmani şi au adoptat un mod de viaţă pregnant musulman; situaţia este similară şi la grupuri de rromi din Albania, Bulgaria şi parţial Grecia. În alte ţări şi regiuni ale fostei Iugoslavii rromii au fost şi sunt în cea mai mare parte creştini: ortodocşi în Serbia şi catolici în Croaţia şi Slovenia. Primul rrom instruit, menţionat în arhiva din localitatea istriotă Pola, în anul 1497, este un preot dominican 4. În recensămintele osmane din sec. XVI sunt menţionaţi avocaţi, preoţi sau călugări rromi 5. În sec. XIX apar tot mai mulţi rromi cu pregătire universitară. Unii dintre aceştia scriu şi înregistrează succese literare. În această privinţă ar fi de menţionat Milan Begović (1876-1948), Nikolaj Velimirović (1880-1950) şi Velimir Živojinović-Masuka (1886-1968). M. Begović, poet de frunte al modernismului croat şi însemnat dramaturg, a scris un număr mare de drame. Cele mai importante sunt: ‘‘Venus viatrix‘‘, ‘‘Aventurile din faţa uşii‘‘, ‘‘Omul lui Dumnezeu‘‘, ‘‘Un iaht american în portul din Split‘‘, ‘‘Un Diogene croat‘‘. El este însă şi 39

autor de nuvele şi romane. Ar fi de menţionat: ‘‘Inima batjocorită, ‘‘Gutuia din geamantan‘‘ şi ‘‘Stafiile din castel‘‘. De fapt M. Begović a scris nu ca rrom, ci în calitate de croat. N. Velimirović şi V. Živojinović au scris la rândul lor ca sârbi. N. Velimirović, episcop ortodox sârb, a supravieţuit în timpul celui de-al doilea război mondial internării în lagărul de concentrare de la Dachau şi s-a stabilit după aceea în SUA. În afară de lirică, proză şi eseuri a scris şi numeroase reflecţii teologico-filozofice. Biserica Ortodoxă Sârbă l-a sanctificat. V. Živojinović, un important traducător al lui Shakespeare, a publicat numeroase poezii, drame, critică literară şi de teatru. Fiul său, Branimir Živojinović, traducător al lui Goethe şi autor al unui important număr de volume de versuri, trebuie de asemenea menţionat, ca şi Atanasije Jevtić, astăzi episcop ortodox sârb. Alţi autori ce nu trebuie scăpaţi din vedere: Stevan Pesić, poet şi prozator, Milutin Petrović, autorul mai multor volume de versuri foarte apreciate în Serbia. Printre rromii intelectuali iugoslavi se află de asemenea compozitori, actori şi pictori, precum Mića Popović. Gina Ranjičić (1830-1891) este considerată întemeietoarea literaturii scrise a rromilor de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Din câte se ştie, părinţii ei au fost nomazi. Pe când era mică, s-a pierdut de familie în pădure şi la vârsta de 12 ani a ajuns la Belgrad. A fost adoptată de familia unui comerciant armean, unde a învăţat să scrie şi să citească. Mai târziu a scris poezii, publicate de etnologul transilvănean* Heinrich von Wlislocki şi transmise astfel posterităţii. În anul 1964 unele din poeziile sale au fost editate la Stockholm într-un volum intitulat ‘‘Poezii ţigăneşti‘‘. La 1 martie 1935, a fost scos la Belgrad primul număr al unui ziar în rromanes: ‘‘Romano lil‘‘. Întemeietorul acestuia a fost studentul în drept Svetozar Dimić. Pe lângă materiale despre istoria, viaţa şi obiceiurile rromilor au fost publicate în acest ziar şi poezii, precum şi scurte *

polonez de origine, născut la Braşov, la 9 iulie 1856, şi mort la Sânmiclăuş (jud. Alba) la 19 februarie 1907, fiind înmormântat la Sebeş [n. red.].

40

povestiri în limba rromaní. Ce-i drept, după al treilea număr foaia şi-a încetat apariţia din cauza dificultăţilor financiare. Germanistul Rade Uhlik (1899-1990) a cercetat zeci de ani limba şi dialectele rromilor iugoslavi 6. În activitatea sa R. Uhlik a stabilit contacte cu numeroşi rromi, culegând cântecele şi povestirile lor. Pe unii dintre ei i-a îndemnat să-şi transcrie singuri repertoriul pe hârtie. Astfel a devenit cunoscut în primul rând Redžo Osmanović din Prijedor, ale cărui poezii au fost notate de Uhlik pe parcursul a zeci de ani. În anii 1968-1969 se poate constata, în paralel cu organizarea rromilor iugoslavi, şi o creaţie literară intensificată a acestora. În lupta lor pentru egalitate în drepturi, pe care rromii, ca şi alte popoare şi minorităţi nationale, o duceau, au apărut asociaţii culturale, ai căror membri desfăşurau şi activitate politică. Unul din iniţiatorii mişcării naţionale a rromilor din Iugoslavia şi Europa a fost Slobodan Berberski. Graţie lui a avut loc primul Congres mondial al rromilor, în aprilie 1971, la Londra, pe care el l-a organizat de la Londra în calitatea sa de cunoscut literat din Iugoslavia. Rajko Đurić (n. 1947) a publicat în anul 1969 la Belgrad volumul de versuri ‘‘ Rrom rodel than telal kham‘‘ [Rrom ce-şi caută loc sub soare], considerat prima carte de poezie în limba rromaní din fosta Iugoslavie, întrucât, spre deosebire de el, Berberski a scris în limba sârbă. Literatura rromilor iugoslavi s-a dezvoltat pas cu pas. Centrul acestui proces a fost la început, în anii '70-'80, Belgradul. Dar şi în alte centre ale provinciilor precum Skopje, Priština, Titograd, Sarajevo, Banja Luka, Zagreb şi Murska Subota au apărut începuturile unei literaturi de sine stătătoare a rromilor. Din 1970 până la izbucnirea războiului, pe lângă poeţii rromi din Serbia, au devenit cunoscuţi peste frontierele ţării în primul rând Teatrul rrom ‘‘Phralipe‘‘7 (Frăţie) din Skopje şi grupul de sculptori naivi din Kakanj (Bosnia), din care faceau parte Ismet Bajramović (n. 1944), Seifo Bajramović (n. 1948) şi Rifet Bajramović (n. 1953) 8. Pe lângă temele literare şi estetice, pe scriitorii rromi din Iugoslavia i-au preocupat şi îi preocupă neîncetat problemele condiţiilor lor de viaţă şi găsirea unor editori, precum şi crearea unui alfabet al limbii şi dialectelor rromilor ca instrument la 41

îndemâna scriitorilor. Pentru a avea acces la majoritatea cititorilor din Iugoslavia, operele rromilor trebuie permanent traduse în sârbocroată. Mare succes literar în Iugoslavia şi în Europa au avut pâna acum Slobodan Berberski (n. 1919 – 1989), Rajko Đurić şi mai tânărul Jovan Nikolić (n. în anul 1955). Fiecare a publicat zeci de cărţi ce se bucură de aprecierea criticilor literari iugoslavi şi europeni şi care şi-au găsit locul definitiv în antologiile de literatură a rromilor. Autorii menţionaţi au obţinut în perioada 1985-1996 mai multe premii literare. Dar şi alţi autori rromi din Iugoslavia şi-au făcut un nume: Ali Krasnići, Džemal Ibraim9, Iljaz Šaban, Kadrija Šainović10, Seljajdin Šalijesor11, Ruždija Sejdović, Gordana Đurić12, Predrag Jovičić13, Muharem Serbezovski14 şi Ljatif Demir. Rasim Sejdić15 şi Šemso Avdić16 din Bosnia fac parte dintre scriitorii care trăiesc şi scriu în străinătate, la Roma. Ca autori de versuri şi-au făcut un nume în primul rând Desanka Ristić, Ibrahim Osmani, Halil Jašari, Ilijaz Dževad şi Mehmet Saćipi. Operele lor au fost publicate în reviste ale rromilor17 şi în antologii18 în Iugoslavia. Pentru creaţia culturală a rromilor din Serbia a dobândit mare importanţă festivalul cultural care, din 1974, are loc anual, de fiecare dată în altă localitate. Dintre scriitorii numiţi până acum, pe lângă Slobodan Berberski, Rajko Đurić şi Jovan Nikolić, au dobândit importanţă mai mare prin întreaga lor operă literară Ali Krasnići, Ruždija Sejdović şi Ljatif Demir. Slobodan Berberski s-a născut în 1919 la Zrenjanin (Iugoslavia). Acest oraş din Voivodina s-a numit înainte Veliki Bečkerek, mai târziu Petrovgrad, şi a fost menţionat pentru prima dată în sec. XIV. Oraşul este un mare centru agro-industrial din Banat* şi are 60.000 de locuitori. Aici trăiesc sârbi, unguri, români şi rromi. Rromii trăiesc de mult aici în aşezările lor şi se ocupă prioritar cu comerţul. Berberski provine dintr-o familie de comercianţi. Din acest motiv, după şcoala elementară a frecventat cursurile unui gimnaziu, ceea ce reprezenta ceva cu * Este vorba, fireşte, de Banatul sârbesc [n. tr.]. 42

totul deosbit pentru un copil de rromi în acele vremuri. Încă de când era elev la gimnaziu, a început să fie interesat de ideile revoluţionare şi de mişcarea muncitorească din oraşul său. Curând după aceea, a început să colaboreze cu revoluţionari de frunte şi l-a cunoscut pe Žarko Zrenjanin, al cărui nume va fi atribuit după al doilea război mondial oraşului său natal. În timpul ocupaţiei, Berberski a fost arestat de mai multe ori pentru activitatea lui revoluţionară. La începutul anului 1941 a evadat din închisoare, s-a alăturat mişcării partizanilor şi a luptat împotriva puterii de ocupaţie germane şi a colaboraţioniştilor sârbi ai acesteia. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a ocupat diverse funcţii politice şi a lucrat ca intendent în Novi Sad, Subotica şi Zrenjanin. Pe la începutul anilor '50, literatura a devenit pasiunea şi meseria sa. În anul 1950 publicase deja volumul de versuri ‘‘ După ploaie apare curcubeul‘‘ 19. Doi ani mai târziu, a publicat un nou volum de poezie, ‘‘Primăvară şi ochi ‘‘20, au urmat apoi volumele ‘‘Uže‘‘[Frânghie]21 şi ‘‘Vreme urâtă‘‘22. În continuare, a publicat la intervale regulate carte după carte: în 1959 ‘‘Jurnal de război ‘‘23, în 1964 « Zi binecuvântată » ‘‘24, în anul 1968 ‘‘ Kote ‘ [ Acolo]‘25, în 1976 ‘‘Plecarea fratelui Jakalo ‘‘26, în anul 1977 ‘‘Asemenea cerbului fără piele‘’27, în anul 1979 ‘‘Ca visul să fie terminat‘‘28, în 1982 ‘‘Medje‘‘ [Frontiere]29, iar în anul 1983 ‘‘Cotidian‘‘30. Până în 1989, anul morţii sale, Berberski a publicat la Belgrad numeroase articole şi cărţi despre literatura, statutul politic şi juridic al rromilor iugoslavi31. Berberski şi-a descris el însuşi creaţia literară în felul următor: ‘‘Scrierile mele din perioada 1950-1982 aparţin unei perioade de căutări. Cu volumul Cotidian a început faza desăvârşirii. O dată cu această carte am început să public operele mele adunate în volum sub titlul comun Vârtejul. Am făcut o departajare după succesiunea cronologică a evenimentelor şi nu după apariţia scrierilor mele, deşi este marcată întotdeauna şi data apariţiei ‘‘a spus Berberski într-un interviu acordat publicaţiei ‘‘Večernji list‘‘ din Zagreb, în mai 198432. 43

Din păcate, Berberski nu a putut să-şi relizeze ţelul pe care şi-l propusese, boala, criza economică şi naţională din fosta Iugoslavie împiedicându-l. Berberski a început să scrie la vârsta de 14 ani. După cum declara într-un interviu33, prilejul l-a constituit moartea tatălui său. A început cu meditaţiile despre moarte şi viaţă, apoi s-a dedicat temelor privind dragostea şi anumite fenomene sociale. Berberski a ajuns la convingerea că poezia este ‘‘ expresia vieţii omeneşti în toate formele sale. Aceasta a fost determinarea mea durabilă.‘‘ În anul 1976 Berberski a scris în ‘‘Plecarea fratelui Jakalo‘‘ pentru prima dată despre rromi. Cartea a fost precedată de activitatea de organizare a rromilor iugoslavi. A luat parte la înfiinţarea asociaţiilor de rromi şi la pregătirea primului Congres mondial al rromilor din 1971 de la Londra, unde a luat fiinţă Uniunea Internaţională a Rromilor, devenind primul ei preşedinte. În anul 1946 scrisese despre nimicirea rromilor în timpul celui de-al doilea război mondial, în 1952 a publicat în volumul ‘‘Primăvară şi ochi‘‘ poezii pe această temă. Până la sfârşitul vieţii sale a rămas credincios temei privind prigonirea şi suferinţa rromilor în Iugoslavia şi Europa, fapt devenit subiect literar ce şi-a găsit expresia mai ales în cartea sa ‘‘Plecarea fratelui Jakalo‘‘34. În acest volum de versuri, Berberski caută simboluri din tradiţia şi prezentul rromilor, care să le redea demnitatea. Cartea este plină de astfel de semne. Principala idee a lui Berberski se referă la căutarea unei patrii în care să nu existe prigoană, opresiune şi frontiere. Fratele nevăzător Jakalo, în ‘‘ cămaşa sa de sânge ‘‘, povesteşte despre această istovitoare căutare, această dificilă călătorie, însoţită de ritualuri, alungări, cântece de obidă şi jurăminte. Poetul vorbeşte nu numai despre cei ce nu mai sunt, ci şi (în ‘‘Cântec de leagăn‘‘) despre cei ce vor veni. Celor cărora le sunt destinate ‘‘lumile îndepărtate‘‘, le insuflă vitalitate şi voinţă de luptă35. Izgonirea este tema volumului de versuri ‘‘Asemnea unui cerb fără piele‘‘36. În acesta se spune: ‘‘În faţa noastră porţile se închid întotdeauna, lebăda mea neagră.‘‘

44

Siliţi să rătăcească pe drumuri fără sfârşit, rromii sunt în imginaţia poetului ‘‘cerbi fără piele‘‘, al căror suflet strigă în stare de veghe şi în vis. Critica la adresa societăţii care condamnă un popor la suferinţă veşnică este continuată de Berberski în volumul de poezie ‘‘Medje‘‘, pe care autorul îl consideră o piatră de hotar în creaţia sa. ‘‘ Această carte se compune, de fapt, din două părţi: prima parte este o sinteză a tuturor experienţelor mele de viaţă, din tinereţe şi până la o vârstă înaintată. Cea de a doua parte se ocupă de situaţia prezentă a rromilor. Tragedia acestui popor demască ‘‘umanismul‘‘ european, vechi de scole‘‘37. Tema centrală a acestei cărţi, înstrăinarea omului, este abordată de poet în prima parte, ‘‘Reflecţii‘‘: Niciunul nu se uită în ochii celuilalt. De sub pleoape ţâşnesc fulgere. Nu mai putem merge niciunde. Nicăieri, în afară de ceruri 38. Celălalt capitol, ‘‘Umbre‘‘, este dedicat existenţei cotidiene a rromilor. Cei ce-şi spun unii altora ‘‘frate‘‘, cum fac rromii, sunt condamnaţi să trăiască pe stradă şi să se mişte ca umbrele. Ei sunt nevoiţi să se întrebe necontenit cum să ajungă la ‘‘inima vieţii‘‘. ‘‘Nu este război, dar într-un fel este‘‘, se spune într-un pasaj. Tot problemele de viaţă ale rromilor are ca tematică şi volumul ‘‘Cotidian‘‘. Aici Berberski parcă ar prevedea destrămarea Iugoslaviei: ‘‘Totul se va sfâşia. Nimic nu vă va opri.‘‘ Din fericire, poetul nu a mai trăit războiul dintre popoarele Iugoslaviei din anii 1991-1995 şi tragedia rromilor din acest spaţiu şi din celelalte ţări est-europene39. Berberski a lăsat urme adânci în istoria şi în istoria literară a rromilor. El a arătat rromilor calea către un viitor mai uman şi a lăsat o cuprinzătoare moştenire literară. Operele sale, publicate în mare parte în limba sârbo-croată, constituie piatra de temelie a literaturii moderne a rromilor şi sunt parte componentă a literaturii universale moderne.

45

Pentru a-şi atinge menirea, cărţile lui Berberski ar trebui traduse în limba rromaní şi ar trebui să fie incluse în planurile de învăţământ ale şcolilor şi universităţilor în care se predă această limbă. În cărţile sale, Berberski tratează nu numai problemele rromilor, ci se ocupă şi de teme generale filozofice, antropologice şi sociale. Cei ce vor să cunoască rromii mai îndeaproape, vor găsi în poeziile lui Slobodan Berberski ceea ce caută. Jovan Nikolić s-a născut la 7 decembrie 1955, la Belgrad. A copilărit în oraşul sârbesc Čačak, locul de naştere al tatălui său. A fost la început muzicant, a urmat apoi o pregătire tehnică la o şcoală din Čačak. Curând însă s-a simţit atras nu de maşini şi de tehnică, ci de poezie. În căutare de lucru s-a stabilit la Belgrad în 1981, unde a început să publice articole şi versuri în cotidiane şi reviste. Foarte curând, talentul său a fost descoperit. A rămas strâns legat de lumea în care copilărise şi privea în jurul său, ca mulţi alţi rromi, precum un profet. Râzând şi plângând, Nikolić pictează în versurile sale tablouri pătrunse de întuneric şi lumină. El scrie despre amintirile şi speranţele sale. În literatura iugoslavă el vrea să fie acelaşi personaj ca în viaţa sa cotidiană: ‘‘un oaspete de nicăieri‘‘, pe care ‘‘gazdele‘‘ îl respectă, ceea ce s-a şi întâmplat în mare măsură. În anul 1982 Nikolić a prezentat opiniei publice culturale din Iugoslavia volumul de versuri ‘‘Oaspetele de nicăieri‘‘40, o carte despre viaţă şi moarte, în care se dedică misterelor cosmosului şi lumii, ale sale şi ale propriei obârşii. Pentru el scrisul versurilor reprezintă ‘‘un act de eliberare.‘‘ Raportul reciproc între tatăl său, căruia îi datorează viaţa, şi el, fiul, este pentru el expresia propriului eu. Necesitatea de a trăi într-un spaţiu în care sunt active în aceeaşi măsură forţe reale şi ireale umple viaţa rromilor de suferinţă şi durere. Condensarea şi dispersia vieţii alcătuiesc una din temele principale ale lui Nikolić. Numai în vis omul se poate opune lumii, în care viaţa devine tot mai mult un fetiş. ‘‘Oaspetele de nicăieri‘‘ este expresia împotrivirii faţă de tot, în primul rând faţă de sine însuşi. Numai şi pentru aceasta merită să trăieşti. Un rrom nu reuşeste totuşi să fie viu, întrucât oamenii de care depinde nu văd la acesta decât părul negru. Ca 46

‘‘om cu păr negru‘‘ într-o lume albă a ‘‘forţelor întunecate‘‘, rromul găseşte consolare numai în poezie. Această poezie de origine necunoscută este ruga sa, filosofia sa. În această poezie trăieşte şi se confesează sieşi. Cu poezia pe buze părăseşte lumea şi pe nerromi, aflaţi în neştiinţă, despre ei înşişi, despre originea şi visurile lor. Disputa sa cu aceste visuri o continuă Nikolić în volumele apărute în 1987 şi 1995, ‘‘Ziua de Sf. Gheorghe‘‘ (Đurđevdan)41 şi ‘‘Trup şi împrejurimi‘‘. Culegerea ‘‘Ziua de Sf. Gheorghe‘‘ cuprinde patru cicluri: ‘‘Mirosul absenţei‘‘, ‘‘Ziua de Sf. Gheorghe‘‘, ‘‘Descrierea neantului‘‘ şi ‘‘Paznic de noapte‘‘. În căutarea siguranţei de sine, Nikolić găseşte numai mirosuri, pe care el le descrie mai mult ca amintiri, decât ca senzaţii. Poeziile lui Nikolić pot fi privite şi din punct de vedere psihologic. Astfel, poetul descrie nu numai sentimentele şi trăirile proprii, ceea ce este evident în primele trei poezii ale volumului (‘‘ La tine pe Pământ‘‘, ‘‘Puterea absenţei ‘‘, ‘‘ Amintirea mirosurilor ‘‘). El duce o dispută cu originea lumii sale, cu prezentul şi viitorul lumilor. În ciclul ‘‘Đurđevdan‘‘ sunt repetate toate poeziile din cartea precedentă, în timp ce în al treilea ciclu (‘‘Descrierea neantului‘‘) persiflează în genul lui Jean Paul Sartre lumea în care trăieşte. Cu maxima: ‘‘ Viaţa este forma jertfită a existenţei ‘‘, pare să prevadă apropiatul război. În poezia ‘‘Descrierea neantului ‘‘ se spune: … noaptea curge în depărtare foşneşte în urechi şi-ntunecă mintea. În ultimul său ciclu ‘‘Paznic de noapte‘‘ (Nikolić a lucrat, într-adevăr, un timp ca paznic de noapte la o bancă belgrădeană) - poetul descrie lumea ce-l înconjoară într-un fel asemănător cu Ionesco în dramele sale şi Fellini în filmele sale. Nikolić are şi el o viziune de sfârşit de lume, presimte tragedia ce se conturează în Iugoslavia. În ‘‘Trup şi împrejurimi‘’42 sunt abordate trei probleme fundamentale: 47

Cine sunt eu? Nimeni. Ce sunt toate acestea? Neant. De ce sunt eu aici? Pentru a descrie neantul. Aceste opinii poetice amintesc de concepţiile filozofilor greci, pe care Nikolić le reproduce liric, utilizând diferite simboluri şi metafore. În căutarea sensului vieţii pe acest tărâm şi dincolo de viaţă, autorul se apropie de budism, care predică îndepărtarea de dorinţe şi de lume. În final îşi pune întrebarea: ‘‘ Cui a dat bunul Dumnezeu ochii mei? ‘‘ Înainte de apariţia în 1994 a volumului Telo i okolina ‘‘Trup şi împrejurimi ‘‘, Nikolić publicase în 1991, sub titlul ‘‘Eu nu mă las născut‘‘43, un volum de poezii satirice, iar în 1993 volumul de povestiri scurte ‘‘Ochii mielului muribund‘‘44. În primul rând, cu volumele de poezii Oaspetele de nicăieri, Đurđevdan şi Male noćne pesme. Cikne rjatutne đilja [Miniaturi nocturne] (Novi Sad, 1998), Jovan Nikolić a cucerit un loc sigur în istoria literaturii rromilor. Ali Krasnići s-a născut în anul 1952 în Crkvena Vodica (Kosovo, Serbia). După terminarea şcolii elementare, a dobândit pregătirea de lăcătuş mecanic. A obţinut un loc de muncă în Obilić, unde s-a stabilit cu familia. La sfârşitul anilor şaizeci şi începutul anilor şaptezeci a militat pentru înfiinţarea de asociaţii ale rromilor în Kosovo. El s-a numărat printre primii care au scris poezii şi povestiri în limba rromaní în această provincie. Dat fiind că în Obilić exista din anii şaptezeci o grupă de teatru a rromilor, Krasnići a scris mai întâi dramele ‘‘Romano ratvalo abăv‘‘ [Nunta însângerată a rromilor] şi ‘‘Cära me, cära tu‘‘ [Un pic eu, un pic tu]. Primul volum de povestiri în limba rromaní l-a publicat în 1981, sub titlul ‘‘Čergarendje jaga‘‘ [Focurile cergarilor ]45. Acest volum se numără printre primele cărţi de acest gen din Jugoslavia şi a arătat că rromii au succes nu numai în lirică.

48

Krasnići se foloseşte în proza sa de variatele tradiţii ale rromilor, dar se prezintă şi ca un observator din afară. Eroii sunt oameni din cotidian, a căror viaţă este marcată de sărăcie şi lipsuri. Ei sunt urmăriţi mereu de ghinion, fie că sunt la muncă, la adunatul lemnelor sau în cafenea. Krasnići descrie adesea o lume închisă, din care nu este posibilă o evadare în lumea viselor. Dar autorul povesteşte şi despre lumea viselor, de pildă în povestirile ‘‘ Vis ‘‘, ‘‘ Asja ‘‘, ‘‘ Neider ‘‘. Viaţa eroilor este distrusă de diferite boli sociale, precum alcoolismul, care atrage după sine destrămarea familiei şi renunţarea la solidaritatea firească, tradiţională, dintre rromi. În urma asupririi îndelungate de către alţii, rromii încep să se urască şi să se dispreţuiască între ei. În povestirile lui Krasnići nu se simte nici o urmă de romantism, cum îndeobşte se găsesc în atâtea cărţi despre rromi. Autorul dezvăluie asprimea şi greutăţile vieţii rromilor în aşezările lor. El descrie natura apropiată rromilor, adesea capriciile naturii anunţând evenimente ce periclitează existenţa. Povestirea ‘‘Mihrija‘‘ este singura lui operă, care conţine speranţa în vremuri mai bune. Mihrija, o rromní, reuşeşte, după multă vreme, să-l îndepărteze pe soţul ei de alcool, să apere familia, să economisească bani şi să înceapă construirea unei case şi, totodată, o viaţă nouă. Cu această ultimă povestire din volumul ‘‘Focurile cergarilor‘‘, Krasnići descrie începutul unei vieţi noi şi fericite pentru rromi, indicând, totodată, direcţia viitoarei sale creaţii artistice. Pe lângă povestiri, Krasnići scrie şi poezii46, culege literatura orală a rromilor din Kosovo. Ruždija Sejdović s-a născut în anul 1966, în apropiere de Titograd (astăzi Podgorica), în Muntenegru. În timp ce înainte de război în celelalte republici iugoslave era înregistrat un număr relativ însemnat de rromi, 60 000 până la 500 000 de oameni, în cea mai mare parte sedentari, în Muntenegru erau înregistrate doar aproximativ 10 000 de persone aparţinând acestei etnii, din care majoritatea trăia ca nomazi. Motivele acestei situaţii trebuie căutate în structura socială locală şi în subdezvoltarea economică. În Muntenegru s-a 49

păstrat cel mai bine codul familial tradiţional, ceea ce a reprezentat un obstacol pentru integrarea rromilor nemuntenegreni. În unele localităţi, cum ar fi Bar şi Ivangrad, rromii s-au putut asimila, în general, însă au trăit în modul lor tradiţional de nomazi şi seminomazi. Economia slab dezvoltată (multă vreme creşterea animalelor a jucat un rol esenţial în Muntenegru) i-a obligat pe rromi să rămână la meseriile lor tradiţionale, să se mute din loc în loc şi să practice micul comerţ. Sejdović a urmat scoala, pe când trăia încă în cortul rrom. Părinţii lui, fiind săraci, nu au putut să-i asigure studii superioare. După şcoala medie a început să lucreze. Sora sa, în schimb, a studiat etnologia la Facultatea de filozofie din Belgrad, caz neobişnuit printre rromii din Muntenegru, ce va rămâne probabil multă vreme singular. Ruždija Sejdović a început din timpul şcolii să scrie poezii în limba rromani. La vârsta de douăzeci de ani a publicat primul său volum de versuri, ‘‘Lumină în miez de noapte‘‘47, care constitue piatra de temelie a literaturii rromilor din Muntenegru. Poeziile sale radiază frumuseţe şi spirit, se caracterizează printrun mod de exprimare modern - un fenomen mai degrabă neobişnuit printre scriitorii rromi, care în majoritate se orientează după modele tradiţionale. În prefaţa cărţii, Sejdović scrie că el nu ştie ‘‘ unde zace sfântul adevăr, care se numeşte poezie‘‘. Pentru el, descrierea vieţii rromilor este un ‘‘exerciţiu pentru inimă şi suflet‘‘, care notează dispoziţia sufletească a poporului său. Volumul de versuri ‘‘ Lumină în miez de noapte ‘‘ se compune din trei cicluri: ‘‘ Se întâmplă câteodată ‘‘, ‘‘ Zeltwolke ‘‘Norul cortului] şi ‘‘ Dragoste îndepărtată ‘‘. În primul ciclu autorul cântă viaţa rromilor din trecut, pe care o prezintă ca în ceaţă. Acestor timpuri îndepărtate, când om şi animal se năşteau în acelaşi cort şi când ‘‘Femeile rrome trăiau cu frica lui Dumnezeu în sân‘‘, autorul le opune prezentul, în care oamenii sunt însinguraţi şi se ‘‘golesc prin râs‘‘, după pierderea consistenţei interioare. Sejdović descrie pericolul vremurilor moderne pentru poporul rromilor care, ca un animal neîmblânzit ce însoţeşte umbra oamenilor, i-au sfâşiat până şi pe străbuni, lucruri despre

50

care mai depun mărturie doar poeziile. În toate poeziile acestui ciclu reuşeşte tablouri impresionante, ca în versurile următoare: Tristei poezii i-aduc în palmă jertfa sfântă Cu sângele mielului stropesc aurora. Dar toate astea-s doar părere, Un gol în umbletul inimii. Seara mi-o presez în piele. Cărbunele arzând al focului are mirosul nou-venitului. De m-aş afla-n singurătate, în umbră nu mă aflu, Teiul-om ar înflori. Sejdović compară viaţa poporului său şi propria-şi existenţă cu o pânză de păianjen. În cort, care seamănă unui os dezgolit de carne, ţipetele şi cenuşa sunt singurele semne de viaţă, ‘‘ lumina din miez de noapte ‘‘. Paznicul luminii este poetul însuşi. El descrie urmele acestei lumini nu pentru trecutul său, ci în speranţa că aceastea ar putea fi o călăuză pentru om. În cel de-al doilea ciclu, ‘‘Zeltwolke‘‘ [Norul cortului], Sejdović îşi descrie propria viaţa. Una dintre cele mai frumoase poezii poartă titlul ‘‘Reisen‘‘ [Călătorii], în timp ce, în cel de al treilea ciclu, ‘‘Dragoste îndepărtată‘‘, poezia ‘‘Cana spartă‘‘ este, probabil, cea mai reuşită. În creaţia lui Sejdović domină, la fel ca la mulţi alţi scriitori rromi, teme ca viaţa, moartea, dragostea şi suferinţa, legate de diferite simboluri şi care reprezintă pentru ei un fel de cerc al vieţii. El evită însă simbolurile tradiţionale şi caută metafore şi alegorii noi. Într-un anume fel, Sejdović poate fi considerat drept un reformator al poeziei rromilor, căreia el încearcă să-i dea noi posibilităţi artistice. Macedonia, fostă republică iugoslavă, din anul 1992 independentă, este de multă vreme patria multor popoare. 51

Primele grupuri de rromi au ajuns în această ţară în sec. XII. Numărul acestora a crescut brusc, odată cu cucerirea otomană în sec. XIV. Majoritatea rromilor s-a stabilit în capitala Skopje. După cutremurul distrugător din 1963, numeroşi rromi şiau construit, cu ajutor internaţional, case noi într-o colonie proprie. În această colonie, în mod sigur cea mai mare aşezare de rromi din lume, care are primar propriu şi diverse instituţii sociale şi culturale, trăiesc astăzi peste 50 000 de rromi. Constituţia macedoneană recunoaşte rromii ca minoritate, le permite înfiinţarea de organizaţii şi partide, acordă posibilităţi de instruire tinerilor rromi, ceea ce reprezintă o premisă fundamentală pentru dezvoltarea culturală a rromilor. Pe la mijlocul anilor şaizeci a apărut la Skopje prima generaţie de rromi cu studii superioare. Unii dintre aceştia au militat pentru îmbunătăţirea situaţiei politice şi juridice a rromilor. Printre aceştia s-a aflat Abdi Faik, ales de câteva ori deputat. Alţii s-au angajat în activităţi de instruire a rromilor şi de promovare a culturii rromilor. Teatrul ‘‘ Phralipen ‘‘, menţionat la începutul capitolului, a dobândit mare popularitate. Printre poeţii care au scris în limba rromaní sunt de menţionat Šaip Jusuf, care în anii optzeci a scris împreună cu Krume Kepeski o gramatică a limbii rromaní, precum şi Džemal Ibraim, Iljaz Šaban, Muharem Serbezovski. De asemenea, trebuie amintit poetul şi traducătorul Ljatif Demir. L. Demir este cel mai tânăr autor rrom din Macedonia şi merită atenţie, pentru că el scrie numai în limba rromaní şi traduce în această limbă. El s-a născut în 1961, la Skopje, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din localitate. A lucrat ca ziarist la redacţia rromaní a postului de televiziune din oraşul său natal. În anul1996 a publicat sub titlul ‘‘Mahatma‘‘ [Suflet mare] un volum de versuri 48. Demir abordează în poezia sa legăturile istorice şi culturale dintre rromi şi India. În căutarea ‘‘ Marelui suflet ‘‘, cântă durerea şi suferinţa seculară a poporului său. Prin reinterpretarea poetică a rugăciunilor, jurămintelor şi ritualurilor moştenite, autorul păşeşte pe calea căutării rădăcinilor strămoşilor săi. În proiectul său foloseşte mai mult forme epice decât lirice. El poate 52

fi considerat un fel de memorie istorică colectivă a rromilor din regiunea sa. L. Demir a avut succes şi ca traducător. A tradus în limba rromaní ‘‘Operele alese ‘‘ ale lui Federico García Lorca. Făcând abstracţie de traducerea acestei opere în dialectul rromilor spanioli, versiunea lui L. Demir reprezintă prima traducere a poeziilor lui Lorca în limba rromaní. Note 1

T. Vukanović, Romi (Cigani) u Jugoslaviji, Vranje, 1983. R. Đurić, Seobe Roma [Migraţia rromilor], Belgrad, 1987. 3 Ö. L. Barkan XV ve XVI inci Asιrlarda Osmani Imparatorluğuna Ziraî ekonominin ve Mali Esaslarι I, Kanunlar, Istanbul, 1943 ; 894 (1488-1489) Çizgisinin Tahsilatιna dit Muhasebe Bilançolarι. Türk Tarih Kurumu, Belgeleri I, 1, Ankara, 1964; C. Göbelk’ in “ Islâm Ansiklopedisi ”, Istanbul, 1945; E. Çelebi, Putopis. Odlomci o jugoslovenskim zemljama, Sarajevo, 1967 ; O. Žirojević, Cigani u Srbiji od dolaska Turaka do kraja XVI. veka, “ Jugoslovenski istorijski časopis “, nr. 1-2 / 1967, Belgrad. 4 D. Petrović, Cigani u srednjevekovnom Dubrovniku (Gypsies in Medieval Raguša), Belgrad, 1976. 5 R. Đurić, Seobe Roma [ Migraţia rromilor], Belgrad, 1976. 6 Rade Uhlik a publicat zeci de lucrări despre limba şi dialectele rromilor, precum şi un dicţionar sârbocroat - rrom englez, care a apărut în anul 1983 la Sarajevo. 7 Teatrul ‘‘ Phralipen ‘‘ din Skopje a fost întemeiat la începutul anului 1970. Sub conducerea regizorului Rahim Burhan au fost prezentate pâna acum 20 de piese, între acestea ‘‘ Regele Oedip ‘‘ de Sofocle, ‘‘ Şapte împotriva Tebei ‘‘ de Eschil, ‘‘ Romeo şi Julieta ‘‘ de Shakespeare şi ‘‘ Nunta însângerată ‘‘ de Lorca. Se joacă în limba rromaní. În 1990 teatrul s-a mutat la Mülheim an der Ruhr / Germania. A obţinut diverse distincţii, precum ‘‘ Premiul 8 aprilie ‘‘, care se acordă, din anul 1997, de Uniunea Internaţională a Rromilor. 2

53

8

Fraţii Bajramović au realizat sculpturi din cupru, care în anii optzeci au putut fi văzute în multe expoziţii iugoslave şi europene. 9 Džemal Ibraim şi Iljaz Šaban au fost primii poeţi rromi din Macedonia. Šaban a publicat în 1975 la Skopje cartea ‘‘Koreni mojih prededova‘‘. 10 Kadrija Sainović, o rromní sârbă, a publicat în 1975 la Kruševac volumul de versuri ‘‘Ciganske intime‘‘. 11 Seljajdin Šalijesor este autorul culegerii ‘‘Dživipe maškar o Roma‘‘ [Viaţa printre rromi], publicată în 1988 la Prešev (Serbia) în limba rromaní. 12 Gordana Đurić a scris volumul de versuri ‘‘Dukhado ilo‘‘ [Inimă îndurerată], publicat în 1989 în Novi Sad (Serbia). 13 Predrag Jovičić este autorul lucrărilor ‘‘Iščupani iz života‘‘ [Răpit (smuls) din viaţă] şi ‘‘Cveće iza žice‘‘ [Flori în spatele sârmei ghimpate]. Ambele cărţi au fost tipărite în Užice (Serbia). 14 Muharem Serbezovski a publicat ‘‘Šareni dijamanti‘‘ [Diamante colorate],în anul 1983, la Sarajevo, în limba sârbocroată, iar în anul 1995 a apărut la Zürich, în germană. 15 Rasim Sejdić (1943-1981) a scris un număr mare de poezii pentru revista ‘‘Lacio drom‘‘ din Roma. El a lăsat un manuscris cu titlul ‘‘Zvezde putuju‘‘ [Stelele călătoresc]. 16 Semso Avdić este autorul culegerii ‘‘Sanguina il cuore die Rom‘‘ [Inimă de rrom], publicată 1993 în Forli (Italia). 17 În 1973 a fost înfiinţată la Belgrad revista ‘‘Glas Roma‘‘. Din 1994 au apărut revistele ‘‘Romano lil‘‘ [Ziarul rromilor] şi ‘‘ Čavrikano lil‘‘ [Ziar pentru copii]. Reviste în limba rromaní se editează, de asemenea, în Croaţia, Slovenia şi Macedonia. 18 O antologie de poezie a rromilor sub titlul ‘‘Jaga‘‘ [Focuri] a fost publicată 1984 în Leskovac (Serbia). 19 S. Berberski, Za kišom biće duga [După ploaie, curcubeu], Novo pokolenje: Zagreb, 1950. 20 S. Berberski, Proleće i oči [Primăvară şi ochi ], Novi Sad, 1952. 21 S. Berberski, Uže [Frânghie], Novi Sad, 1955. 22 S. Berberski, Nevreme [Vreme urâtă], Belgrad, 1959. 23 S. Berberski, Dnevnik rata, [Jurnal de război], Belgrad, 1959. 54

24

S. Berberski, Blag dan [Zi binecuvântată], Subotica, 1964. S. Berberski, Kote [Acolo ], Cetinje, 1968. 26 S. Berberski, Odlazak brata Jakala [ Plecarea fratelui Jakaklo], Belgrad, 1976. 27 S. Berberski, Kao beskožni jelen [Asemenea cerbului fără piele], Subotica, 1977. 28 S. Berberski, Još san sebe da dovrši [Ca visul să se termine], Biblioteka ‘‘Žarko Zrenjanin‘‘, Zrenjanin, 1979. 29 S. Brebenski, Medje [Frontiere], Novi Sad, 1982. 30 S. Brebenski, Svakodnevnica [Cotidian], Zagreb, 1983. 31 S. Berberski, Prilog pitanjima Roma u zapadnoevropskim zemljama [Studiu privind problemele rromilor în ţările vestice], Sarajevo, 1975. 32 S. Berberski, Vihorje u celoj zemlji [Vârtej în întreaga ţară], Interviu în ‘‘ Večernji list ‘‘, Zagreb, 4 mai 1983. 33 S. Berberski, Budućnost može i da ne bude [ Viitorul poate să nu mai fie]. Interviu în ‘‘ Vjesnik ‘‘, Zagreb, 17 iulie 1983. 34 S. Marković, Divne čudi Slobodana Berberskog [Uimitoarele miracole ale lui Slobodan Berberski], în ‘‘ Borba ‘‘, Belgrad, 30 mai 1970. 35 R. Đurić & S. Berberski, Odlazak brata Jakala [Plecarea fratelui Jakalo], ‘‘ Politika ‘‘, Belgrad, 10 iunie 1976. 36 J. Acin, Violino, krvi [Vioară, sânge], în ‘‘ Nin‘‘, Belgrad, 17 iunie 1976. 37 R. Tautović, Krik lutajućih senki [Ţipătul umbrelor hoinare], în ‘‘Politika‘‘, Belgrad, 16 decembrie 1977; Romi izmedu sebe i sveta [ Rromii între ei şi lume], în ‘‘Stremljenja ‘‘ nr. 5, Priština, 1983. 38 M. Popadić, Skitačka svakodnevnica [Cotidian nomad], în ‘‘Nedeljna Dalmacija ‘‘, Split, 1 ianuarie 1984. 39 S. Grubac, Knjige i ponosa [Cărţi şi orgolii], în ‘‘ Slobodna Dalmacija ‘‘, Split, 2 februarie 1984. 40 J. Nikolić, Gost niotkuda (Dosti khatinendar) [Oaspete de nicăieri], Vršac, 1982. 41 J. Nikolić, Đurđevdan [ Sfântul Gheorghe], Belgrad, 1987. 42 J. Nikolić, Telo i okolina [Corp şi împrejurimi], Belgrad, 1994. 43 J. Nikolić, Neću da se rodim [Nu mă las născut], Ivanjica, 1991. 25

55

44

J. Nikolić, Oči pokojnog jagnjeta [Ochii mielului muribund], Niš, 1993. 45 A. Krasnići, Čergarendje jaga [Focurile cergarilor], Priština, 1981. 46 A. Krasnići, Jaga [Focuri], Leskovac, 1984. 47 R. Sejdović, Svetlost u ponoć [Lumina din miez de noapte], Titograd, 1987. 48 L. M. Demir, Mahatma, Skopje, 1996; Federico García Lorca, Alusarde gilja [Opere alese], Skopje, 1996.

56

Literatura rromilor în Bulgaria Deşi în unele documente din sec. IX se găsesc deja menţiuni despre rromi, aşezarea lor în acest spaţiu este constant consemnată în sec. XIII-XIV1. Dacă se compară viaţa rromilor bulgari cu cea a semenilor lor din alte ţări, se poate spune că ei au fost scutiţi de multe suferinţe. Ei au trăit, într-adevăr, în mare sărăcie, dar nu au fost supuşi prigonirilor şi nimicirii rasiale. Toleranţa relativ mare a majorităţii bulgarilor faţă de ei a avut ca efect creşterea numărului rromilor până astăzi, creştere datorată însă şi imigrării din ţările vecine în care sunt prigoniţi. În prezent, trăiesc aproximativ 800 000 de rromi în Bulgaria. După cum rezultă din izvoarele istorice, rromii au ţinut la Sofia, încă din anul 1901, o conferinţă cu privire la organizarea proprie. Cinci ani mai târziu, în anul 1906, a avut loc un alt congres al rromilor bulgari. Sub conducerea lui Şakir Mahmudov Paşa au fost înfiinţate, între 1923 şi 1934, mai multe asociaţii şi revista ‘‘ Istikbal ‘‘ (Viitorul). Odată cu preluarea puterii de către fascişti, a fost interzisă orice organizare şi au fost uitate toate planurile şi ideile 2. Între anii 1945 şi 1990, rromii bulgari nu au avut posibilitatea să activeze în asociaţii naţionale şi culturale. Mulţi dintre ei au urmat şcoli elementare şi medii, câţiva au absolvit facultăţi, unii ajungând chiar la titluri academice. În 1990 a fost înfiinţată Uniunea Democrată a Rromilor din Bulgaria. În fruntea acesteia se află regizorul de teatru Manush Romanov, născut în anul 19283. Graţie acestei uniuni apar în multe localităţi din Bulgaria ziare şi reviste4 şi s-a dezvoltat o dinamică activitate editorială. Este totuşi de constatat că situaţia economică, deosebit de dificilă în care se află ţara, îi afectează în primul rând pe rromi. Lupta zilnică pentru existenţă nu mai oferă timp pentru o activitate culturală şi are efecte negative asupra creaţiei literare a rromilor din această ţară.

57

Rumjan Rusinov 5, un jurist din Sofia, a scris către OSCE şi Consiliul Europei o serie de rapoarte despre încălcări ale drepturilor omului îndreptate împotriva rromilor din Bulgaria, iar ziarul ‘‘Romano objektivo‘‘ a publicat diverse articole privind folosirea forţei împotriva rromilor în Bulgaria. Uzin Kerim (1928-1983)6 este cel mai important scriitor al rromilor bulgari. El a publicat mai multe volume de versuri: ‘‘Pesni ot katuna‘‘ [Cântece din cort] (1955), ‘‘Očite gorjat‘‘ [Ochii ard] (1959), ‘‘Stihotvorenija‘‘ [Poezii] (1968), ‘‘Stareeneto mi‘‘[Îmbătrânirea mea] (1978), ‘‘S baštin glas‘‘ [Cu glas de tată] (1978), ‘‘Kogato strasten pătnik se zavrašta‘‘ [Când călătorul pătimaş se întoarce] (1989). Alături de Uzin Kerim mai trebuie menţionată Sali Ibrahim (n.1950) 7, care a publicat culegerile de versuri ‘‘Eista ljubov iz kosmosa‘‘ şi ‘‘Grivna za Eva‘‘ [Brăţară pentru Eva, 1930]. Ea a scris şi scenariul pentru filmul ‘‘Vasilica‘‘ (Vasiliţa este sărbătoarea de Anul Nou a rromilor), precum şi câteva lucrări mai mici. La Plevna trăieşte pedagogul şi poetul Assen Merkov (n. 1945)8, care a avut un mare succes cu volumul de poezii ‘‘ Bjala Ciganka ‘‘[Ţigancă albă] (1995). În poezia ‘‘ Levski ‘‘ din acest volum, el invită la reflecţie: ‘‘Bulgaria făra sunetul levskian este ca un cuib fără cântul păsărelelor!‘‘. Din acest ‘‘cuib‘‘ se revarsă, începând cu anul 1995, nu numai ‘‘ muzica rromilor muzicanţi ‘‘, dar şi poezia unui număr tot mai mare de poeţi rromi. În 1996 a fost organizat la Şumen primul concurs de lirică. Clubul de literatură ‘‘Uzin Kerim‘‘ a premiat cei mai buni autori ai săi. Printre aceştia s-au aflat: Mihail Petrov9 din Sofia pentru ‘‘Mo vogi‘‘ [Sufletul meu], Gheorghi Parushev, Hristo Hristov, Petro Malinov, Jašar Malikov, Demir Aliev şi Aleksandar Anghelov10. Câteva texte ale acestor autori au fost preluate în manualele şcolare pentru rromi, tipărite în 199511. Ca şi în România*, copiii de rromi au pentru prima dată posibilitatea să cunoască şi să-şi însuşească, cu ajutorul literaturii, cultura şi limba poporului lor. * unde fenomenul este extrem de amplu, mai cu seamă între anii 1998 – 2001 [n. red.]. 58

Note 1

E. Marushiakova & V. Popov, Ciganite v Bălgaria, Sofia, 1993; The Gypsies of Bulgaria, Sofia, 1995; I. Tomova, The Gypsies in transition Period, Sofia, 1995. 2 Pogrom. Zeitschrift für bedrohte Völker, 21. Jahrgang, Göttingen, 1990. 3 M. Romanov, 17 purane rromane gila andar i Bulgaria, Tarnuv, 1990. 4 Studii Romani, Sofia, 1995; Romano barvalipen, Stara Zagora, 1996. 5 Romano objektivo, Sofia, februarie 1996. 6 U. Kerim, Pesni ot katuna, Sofia, 1995; Očite gorjat [Ochii ard], Sofia, 1959; Stihotvorenija [Poezii], Sofia, 1968; Stareeneto mi [Îmbătrânirea mea], Sofia, 1978; S baštin glas [Cu glas de tată], Sofia, 1978; Kogato strasten pătnik se zavrăšta [ Când călătorul pătimaş se întoarce], Sofia, 1989 ş.a. 7 S. Ibrahim, Grivna za Eva [Brăţară pentru Eva], Sofia, 1993. 8 A. Merkov, Bjala ciganka [ Ţiganca albă], Pleven, 1995. 9 M. Petrov, Mo vogi, Sofia, 1996. 10 Romano barvalipe, Stara Zagora, 1996. 11 Romano ABC lil. Romani alfabeta, Sofia,1995; H. Kjučukov, Romska kultura, Unicef: Sofia, 1993.

59

60

Literatura rromilor în România În România trăiesc* între 2,5 şi 3 milioane de rromi, ceea ce reprezintă aproape un sfert din numărul total al rromilor din Europa. Se ştie că rromii au ajuns pe teritoriul României de astăzi pe la începutul sec. XIV, fiind menţionaţi în documente la 1385 şi 1387. Unele izvoare transmit că o parte a acestora au devenit în scurt timp robi; fără nici un drept, robii rromi erau trataţi ca nişte obiecte, cum scrie istoricul şi scriitorul român Mihail Kogălniceanu1. În Moldova robia a fost desfiinţată la 10 decembrie 1855, iar în Ţara Românească abia la 8 februarie 1856. În istoria rromilor din România** au existat mari personalităţi rrome, cum au fost scriitorul iluminist Ioan BudaiDeleanu (aprox. 1760-1820) - autorul epopeei ‘’Ţiganiada’’, scrisă în jurul anului 1790 şi publicată, din păcate, abia după aproximativ optzeci de ani, într-o revistă, între anii 1876-1877, sau domnitorul Răzvan Vodă, cărora li s-au adăugat renumiţi solişti şi lăutari în toate timpurile. Dar urmările lipsei de libertate secole de-a rândul sunt şi astăzi vizibile printre rromii români. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost ucişi de către fascişti 40 000 de oameni * după unele estimări [n. red.]. ** se cuvine, totodată, semnalat faptul că rromii din România au constituit subiecte în literatura română, ca, de pildă, în binecunoscutele creaţii poetice ale lui Miron Radu Paraschivescu (Cântice ţigăneşti ş.a.). Vasile Ionescu a editat în anul 2000 antologia O mie de ani de singurătate. Rromii în proza românească (Bucureşti: «Aven Amentza») în care sunt menţionate contribuţiile unor autori români având ca subiect rromii: Radu Rosetti, Costache Negruzzi, Leon Negruzzi, Vasile Alecsandri, Gheorghe Sion, Mihail Kogălniceanu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, I. Paul, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, N.D. Cocea, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Eugen Barbu, L. M. Arcade, Zaharia Stancu, Fănuş Neagu, Eusebiu Camilar, D.R. Popscu, Ioan Groşan, Radu Aldulescu, Domnica Gârneaţă şi ale unor autori rromi: Luminiţa Mihai Cioabă, Gh. Păun Ialomiţeanu şi Vasile Ionescu [n. red.].

61

aparţinând acestui neam; de asemenea, nici astăzi nu se acordă rromilor din România toate drepturile cetăţeneşti şi ale omului. Totodată, în timpul dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, rromii nu aveau nici un drept identitar, iar după căderea dictaturii ei au fost aceia care au avut cel mai mult de suferit uneori ca urmare a naţionalismului şovinist al unor grupări de dreapta şi de orientare fascistă 2. Totuşi, au existat şi în România rromi cu studii superioare, care au devenit personalităţi marcante în stiinţă, cultură şi politică. Deşi apartenenţa lor la etnia rromilor era cunoscută, aceştia se prezentau peste tot drept români din naştere. Primii intelectuali rromi s-au manifestat în anii douăzeci şi treizeci ai sec. XX în calitate de culegători de povestiri şi poezii, precum şi ca iniţiatori de ziare 3. Pe lângă aceştia au fost şi fii de boieri români, ca C. S. Nicolaescu Plopşor - care a convieţuit cu copiii rromilor ursari din Gubaucea, unde părinţii săi aveau moşie, el fiind întemeietorul revistei literare ‘‘O Rom‘‘ şi al colecţiei omonime, care au apărut la Craiova, în anul 1934. Acesta a colaborat cu liderii rromi ai vremii, cu Marin I. Simion din Oltenia, realizând şi primul proiect de cercetare antropologică, istorică, etnografică, culturală şi filologică a rromilor. În plus, el s-a manifestat şi ca scriitor. Nicolae Lenghescu-Cley, autorul primului imn al rromilor apărut în anul 1934 în ziarul ‘‘Timpul‘‘, face parte din cercul restrâns al autorilor rromi din România, ca şi George Galaţi, de altfel. Cel de-al doilea război mondial şi dictatura comunistă au făcut ca activitatea artistică a rromilor să înceteze. Din anul 1990 a început o nouă căutare a identităţii etnice şi culturale. Printre principalii actori în procesul de afirmare culturală configurat imediat după Revoluţia din anul 1989 s-au numărat creatori debutanţi, efemeri, ca Mihai Schein, Constantin Bot, Mihai Boros, Cornel Rezmiveş, apoi alţii ca: Luminiţa Mihai Cioabă, Constantin Gheorghe Angheluţă, Carmen State, Vasile Ionescu, Gheorghe Păun- Ialomiţeanu ş.a. Una din temele centrale în opera lirică şi poetică a acestor autori o reprezintă evenimentele politice, tratate şi în formă de satiră. Acest gen literar este în curs de constituire - patru titluri

62

sunt în prezent pe piaţa de carte - şi reprezintă un unicat în literatura europeană a rromilor. Gheorghe Păun-Ialomiţeanu, născut în anul 1954 la Dragalina 4, este autorul a două cărţi de acest gen. După liceu a studiat la Academia Militară. În decembrie 1989, în timpul Revoluţiei, şi-a dat demisia din armată şi a devenit publicist*. Prima sa carte ‘‘ E thabardi‘‘ beslăs la meselăθe le bengeça (‘‘Arzoaica‘‘ a stat cu dracul la masă), redactată de Gheorghe Sarău, a fost publicată în anul 1991, de Editura lui Ialomiţeanu - ‘‘ Şatra ‘‘ din Slobozia - şi reprezintă începutul unei serii, care ar urma să cuprindă tot atâtea volume câte litere are alfabetul românesc. În anul 1992 a fost tipărită cartea Bàre romesko ai ‘‘sukarni‘‘ (Bulibaşa şi artista). În cuprinsul acestor cărţi apar nume de spirite care, potrivit credinţei populare, vrăjesc omul şi îi transformă înfăţişarea. Autorul satirizează în cărţile sale societatea românească, dar şi pe aceea a rromilor, în care aspiraţiile şi speranţele oamenilor sunt manipulate. Ialomiţeanu utilizează figuri mitice şi spirite pentru a dezvălui racilele societăţii. În prima sa carte el descrie deportarea rromilor români în Transnistria, suferinţele lor. Autoarea celei de-a treia cărţi ‘‘O angluno la phuveako‘‘ (Rădăcina pământului) este Luminiţa Mihai Cioabă, născută în 1957 la Târgu Cărbuneşti / Gorj 5. Acest volum de versuri a fost editat în anul 1994 de editura rromilor ‘‘ Nevo Drom ‘‘ din Sibiu. Din cele patruzeci de poezii ale acestei cărţi sunt de remarcat ‘‘Ploaia sunt eu‘‘, ‘‘Viaţa‘‘, ‘‘Dorinţa‘‘. Acestea îşi află locul sigur în antologia de poezie a rromilor şi depun mărturie de capacitatea artistică a creatoarei lor, dar unele poezii din această carte nu corespund însă spiritului tradiţiei rromilor şi nici regulilor poeziei, ele fiind simple imitaţii şi nu lirică**. * editând primul ziar rrom după Revoluţie, în aprilie 1990, la Slobozia, intitulat ‘‘Şatra liberă‘‘ [n. red.]. ** Autoarea a mai publicat, între timp, un volum de versuri, în patru limbi, foarte bine receptat de critica de specialitate, intitulat O Manuši kai bitinel brîšind (Negustorul de Ploaie. The Rain Merchant. Der Regenhandler), apărut în anul 63

Rromii din România trebuie să facă faţă unor greutăţi mari, ceea ce se răsfrânge şi asupra forţei lor creatoare. Va fi nevoie de un timp până când această forţă se va putea desfăşura. Când se vor fi creat condiţiile pentru aceasta*, literatura rromilor din România va deveni o componentă esenţiala a creaţiei artistice a poporului rrom. Să notăm şi faptul că de numele lui Gheorghe Sarău, lingvist nerrom, se leagă structurarea coerentă a învăţământului pentru rromi, la toate nivelele, din perioada 1998 – 2001, prin atragerea tinerilor rromi din comunităţi – absolvenţi de liceu cu bacalaureat – în procesul didactic, sporind numărul lor – ca profesori de limba maternă rromani – de la numai 3 (în mai 1998), în întreaga ţară, la 260 (în august 2001), iar numărul de elevi rromi care studiază această limbă în şcoli crescând şi el de la 780 (în anul 1998) la 11.000 în august 2001. Gheorghe Sarău este şi iniţiatorul primului curs universitar de limbă rromani din învăţământul superior românesc, deschis şi menţinut până astăzi la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, şi al primei secţii de limba şi literatura rromani – înfiinţată la propunerea şi stăruinţa lui – în anul 1998 – în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Gheorghe Sarău este, de asemenea, organizatorul primelor Cursuri naţionale de limba şi metodica predării limbii rromani destinate cadrelor didactice rrome necalificate, care predau în şcoli limba rromani (ediţia I la Satu Mare, în 1998), ajunse la ediţia a III-a (în august 2001, la 1997 la Editura “Neo Drom“ din Sibiu şi, recent, în anul 2001, un ghid de conversaţie rrom, la Editura Teora din Bucureşti [n. red.]. * să remarcăm, totuşi, că în ultimul deceniu, mişcarea culturală şi cea lingvistică rromă au luat amploare, odată cu publicarea primelor dicţionare, manuale şi culegeri de folclor şi literatură cultă rromă, prin strădania profesorului Gheorghe Sarău, care, deşi român, a contribuit colosal la «punerea în matriţă didactică» a dialectelor limbii rromani din România (căldărăresc, ursăresc, carpatic şi spoitoresc), promovând, prin manuale şcolare şi universitare publicate de el, limba rromani şi scrierea comună. El este, totodată, iniţiatorul şi îngrijitorul colecţiei « Biblioteca rromă», găzduită cu generozitate de Editura bucureşteană Kriterion, în care au fost lansaţi o serie de studenţi rromi şi nerromi ai săi, care au publicat sau au valorificat literatură şi folclor rrom.

64

Călimăneşti). Împreună cu Fundaţia «Centrul Educaţia 2000+» din Bucureşti - care i-a sprijinit cu burse pe cursanţii rromi şi a finanţat un bogat plan editorial de cursuri universitare - iniţiază prima secţie cu dublă specializare («institutori - profesori de limba rromani») pentru cadrele didactice rrome necalificate, la Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă CREDIS al Universităţii Bucureşti. Pe de altă parte, Gheorghe Sarău este un rafinat lingvist în domeniul rrom, cele peste 15 cărţi şi dicţionare ale sale fiind apreciate de specialişti din străinătate, ca: Jan Hancock (SUA), Viktor Friedman (SUA), Marcel Courthiade (Franţa), Rajko Djurić (Iugoslavia, apoi Germania), Norbert Boretzky (Germania), Donald Kenrick (Anglia), Valdemar Kalinin (Anglia), Hristo Kjuchukov (Bulgaria), Milena Hübschmannová (Cehia), Peter Backer (Olanda–Danemarca) ş.a. Despre laborioasa sa activitate se pot afla amănunte din pagina de web (www.edu.ro în secţiunea minorităţi naţionale). Nu în ultim rând, să consemnăm că, pe lângă unii cercetători sociologi ca Vasile Burtea şi Gheorghe Nicolae, în ultimii ani au apărut noi cercetători rromi, poeţi şi scriitori, autori ai unor cărţi, precum: av. Nicolae Bobu, Irén Gábor – Zrínyi, Alexandra Etveş, Vasile Ionescu, Maria Ursu, Delia Grigore, Camelia Stănescu, Dezideriu Gergely, Elvis al rromilor (Tudor Lakatos), Alexandru Ruja – Gribusyi, Marius Lakatos, Sorin Sandu Aurel, Ionuţ Anghel, traducători şi ziarişti ca: Isabela Bănică, Petre Petcuţ, George Lăcătuş, Nadia Lazăr ş.a., ori tinerele învăţătoare rromiţe, autoare ale celor două abecedare rrome apărute în anul 2001: Mihaela Zătreanu, respectiv, Paula Mailat, Olga Mărcuş şi Mirena Cionca etc etc. Note M. Kogălniceanu, Dezrobirea ţiganilor. Ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţiganilor; Bucureşti, 1891; F. Remmel, Die Roma Rumäniens, Wien, 1993. 2 Roma in Rumänien. Menschenrechtsreport Nr. 9, Göttingen, Iunie 1992; Südosteuropa Mitteilungen, 36. Jahrgang, Nr. 3, München, 1996. 3 F. Remmel, Die Roma Rumäniens, Wien 1993. 1

65

4

F. Remmel, Ansätze zum Versuch einer Anthologie der Zigeunerischen Dichtkunst und Prosa aus Rumänien, ungedrucktes Manuskript, 1997. 5 L. M. Cioabă, O angluno la phuveako, Sibiu, 1994.

66

Literatura rromilor în Ungaria După datele statistice, numărul rromilor în Ungaria se cifrează la peste o jumătate de milion (500 000 - 700 000). Pe la sfârşitul secolului XIV şi începutul secolului XV au venit primele grupuri mai numeroase în această ţară. Le-a fost dat tocmai rromilor unguri ca, în vremurile când fraţii lor din alte ţări europene erau discriminaţi şi alungaţi, ei să acţioneze spre binele întregului lor popor: Creaţia lor muzicală i-a ajutat să cucerească în inimile şi minţile potentaţilor ţării simpatie şi respect. Datorită muzicii lor, rromii din Ungaria au dobâdit renumele unui popor ce are o cultură, apreciază frumuseţile artei şi ştie să le cultive, care este capabil, precum alte popoare, să scoată la iveală indivizi talentaţi, geniali chiar, a căror faimă se răsfrânge nu numai asupra propriului popor, ci şi asupra ţării în care s-au născut şi trăiesc. Să-i amintim pe câţiva dintre aceşti renumiţi muzicanţi, care pot fi consideraţi primii intelectuali ai poporului lor şi care sau bucurat de înalta stimă a compozitorilor şi artiştilor maghiari: Pana Czinka (1711-1772), János Lavota (1764-1820), Antal Czermák (1771-1822), János Bihari (1769-1828), Ignácz Ruzicska (1777-1833), Károly Boka (1808-1860), Miska Farkas (1829-1890), Pál Rácz (1815-1885), Jancsi Sági Balogh (18021876), József Pityó (1790-1888), Marczi Dombi (1801-1869), Jancsi Kalózdi (1812-1882), Pista Dankó (1858-1894), Pál Pintér (1850-1896). Câţiva dintre aceşti muzicanţi, ca János Bihari si Jancsi Kalózdi, care au absolvit conservatorul, au intrat în istoria muzicii maghiare. Un asemenea mare succes artistic au mai dobândit doar rromii din Spania. Nu este de mirare că artişti şi literaţi maghiari s-au interesat de rromi şi au folosit viaţa şi creaţia acestui popor drept izvor de inspiraţie. Mai târziu, în anii şaptezeci şi optzeci ai secolului nostru, acest interes a început să exercite influenţă asupra înseşi creaţiei artistice a rromilor. Deja începând cu anii şaizeci şi-au spus cuvântul în Ungaria numeroşi poeţi şi prozatori rromi. Cei mai de seamă sunt: Menyhért 67

Lakatos, József Choli Daróczi, Béla Osztojkán, György Rostás Farkas, József Holdosi, Bari Károly şi Attila Balogh. Menyhért Lakatos s-a născut în anul 1926 la Vésztő, o aşezare de rromi unde trăia familia sa, după ce străbunii acesteia deveniseră, pe la mijlocul sec. XIX, sedentari. Datorită sprijinului şi severităţii mamei a absolvit scoala elementară şi a învăţat limba maghiară. Când în Ungaria fascistă s-a înăsprit asuprirea rasială a trebuit să părăsească gimnaziul şi a putut continua şcoala doar după război. A susţinut bacalaureatul şi s-a întors în satul natal. Întrucât setea sa de învăţătura s-a menţinut, el a început studiul la Universitatea Tehnică din Budapesta. În anul 1961 a obţinut diploma şi s-a angajat ca inginer. În acea vreme a început să-l preocupe problema învăţământului şi instruirii conaţionalilor săi. Când s-a construit o fabrică de cărămidă în care urmau să lucreze rromi, i s-a deschis posibilitatea ca pe lângă instruirea practică în muncă să transmită rromilor şi impulsuri spirituale pentru a le trezi interesul pentru învăţătură şi a-i conduce astfel spre noi orizonturi. Menyhért Lakatos scrie din anul 1970. Prima sa carte importantă, romanul Füstös képek (Tablouri afumate, 1975), tradus în mai multe limbi, a fost precedată de diverse povestiri şi nuvele. Romanul autobiografic ‘‘ Tablouri afumate‘‘ trece drept cea mai bună proză din literatura rromilor. Deşi are ca temă evoluţiile interioare şi exterioare ale autorului, romanul nu se referă doar la el şi la familia sa, ci pune în lumină relaţiile lor cu conaţionalii, cu ungurii şi evreii, aceştia din urmă intrând primii în bătaia puştii fasciştilor maghiari. În urma solidarizării cu evreii, Menyhért Lakatos a fost dat afară din gimnaziu. Romanul urmăreşte istoria familiei autorului până în sec. XIX. Soarta a trei generaţii se află în centrul atenţiei: bunica Liza, părinţii şi autorul însuşi. Când pune în lumină diverse perioade şi lumi, autorul porneşte de la teza potrivit căreia ‘‘orice lume îşi creează oamenii săi şi orice om lumea sa‘‘. Liza, fiica lui Péter cel mic, povesteşte istoria neamului ei. Rădăcinile acestuia merg înapoi până în vremuri care pentru copii şi nepoţi se pierd în neant. Ea descrie însă în culori vii viaţa străbunilor. În închipuirea ei, viaţa de dinainte a fost o ‘‘viaţă în

68

libertate‘‘, în timp ce viaţa fiului ei este asemuită cu ‘‘existenţa în închisoare‘‘. Prin prisma fragmentată a Lizei, autorul înfăţişează cititorilor săi aspectele frumoase şi tragice ale vieţii nomade. Pentru a exista, nomadul trebuie să fie atât curajos cât şi înţelept, un rrom adevărat, un ‘‘ćaćo rrom‘‘, cum se spune în limba rromaní. El trebuie să trăiască în armonie cu codul valorilor tradiţionale ale neamului său. Autorul reuşeşte o prezentare deosebit de plastică a tragediei rromilor nomazi, expuşi celor mai diverse duşmănii, printr-o relatare din gura bunicii Liza: bărbaţii unui grup de rromi au trăit nemijlocit masacrarea familiilor lor de către membrii unei grupări militare, după care le-au fost tăiate şi lor urechile. (În cronici se poate citi că în diverse părţi ale Europei acesta era un mod de răzbunare împotriva rromilor). Din amintirile bunicii, autorul a cunoscut din copilărie trecutul, tradiţiile şi viaţa adesea plină de obidă a poporului său. Aşa a aflat de conflictele cumplite de conştiinţă ale nomazilor ce s-au hotărât să renunţe la ‘‘libertatea‘‘ lor, acceptând ‘‘ robia ‘‘. Unul dintre ei a fost tatăl autorului, Boncza. Într-adevăr, hotărârea de a renunţa la viaţa de nomad în favoarea unei aşezări statornice nu era uşoară: erau inevitabile conflictele în familie şi în sânul neamului, care se terminau adeseori sângeros, plătinduse câteodată şi poliţe personale. Cei ce ieşeau victorioşi din asemenea dispute erau obligaţi să renunţe la legăturile de sânge cu membrii familiei rămaşi nomazi. Acest pas era însoţit de multe ori de traume fizice şi psihice adânci. Pe parcele neaparţinând nimănui îşi construiau colibele lor sărăcăcioase, înconjuraţi de suspiciunea şi dispreţul lumii din jur. Cu lupta permanentă pentru procurarea lemnelor de foc şi a hranei şi-a început noua viaţă sedentară şi tatăl autorului. Acesta a fost mediul în care a crescut autorul, în care oamenii îşi aflau hrana spirituală şi credinţa în mituri, crezând în puterea vampirilor, în spiritele bune şi rele. Odată cu înscrierea la şcoală, coliba în care s-a născut Menyhért Lakatos nu a mai rămas aceeaşi: cărţi şi cunoştinţe noi au apărut în ea. Pe deplin conştient, autorul tratează conflictul dintre colibă şi lumea nouă în care pătrundea datorită tenacităţii mamei sale. 69

Întocmai ca tatăl său, care a renunţat la viaţa nomadă, şi Menyhért Lakatos a trebuit să ducă numeroase lupte. A trebuit să se impună pentru a fi recunoscut de colegii de şcoală, să se apere de duşmănia primitivă a celorlalţi copii rromi din colonia sa, care nu mergeau la şcoală, şi în cele din urmă să lupte cu sine însuşi. Din aceste lupte se naşte propria sa lume, dirijată de noţiuni noi ca învăţătura, munca, realizarea de sine. El începe să vadă oamenii din colonia sa cu alţi ochi, să descrie bolile lor, pasiunile lor trupeşti şi sufleteşti, moravurile şi obiceiurile lor, caracterele, conflictele, tragediile şi comerţul cu cai, desfăşurarea vieţii lor. Perioada fascismului în Ungaria a însemnat o cezură în viaţa sa, a familiei şi a concetăţenilor săi. Este ora istorică a adevărului. Măştile colegilor şi ale profesorilor săi, ale reprezentanţilor autorităţilor cu care avea de-a face cad şi fiecare îşi arată adevărata faţă. De fiecare dată, rromii au fost perdanţii. Unii, străbunii bunicii, şi-au pierdut rudele cele mai apropiate. Alţii, generaţia părinţilor săi, au fost nevoiţi să-şi irosească toată vlaga vieţii în procurarea lemnelor pentru foc şi a hranei. Reprezentanţilor generaţiei sale le-a fost dat să-şi multiplice eforturile, într-o situaţie incertă, să înveţe şi să-şi pună mereu întrebarea cui ar putea fi de folos prin acumularea învăţăturii. Aceasta întrucât, de îndată ce ţelul unei etape era atins, succesul era pus din nou sub semnul întrebării, incertitudinea revenea. De fiecare dată când vremurile sunt grele pentru rromii unguri (şi ei totuşi îndrăznesc să deschidă gura, crezând în principiile lor şi nevoind să uite cele învăţate) îi paşte pericolul să le fugă pământul de sub picioare. Viaţa însăşi nu le-a dat rromilor niciodată o mână de ajutor acesta este mesajul lui Menyhért Lakatos. Cine trăieşte, ca ei, în afara istoriei, în vremurile poveştilor, care dăinuie în amintirile bătrânilor, este obligat să creadă în continuare în adevărul legendelor. Când rromii fac primul pas în afara colibei lor, în căutarea unei vieţi noi şi mai demne, ei trebuie să fie conştienţi că pot fi spulberaţi de tăvălugul dur al ideologiei şi politicii dominante. Când nu vor să rămână în fumul focului lor de tabără şi să-şi ducă viaţa ca geambaşi, e posibil să sfârşească ca un hoit la 70

groapa de gunoi, aşa cum i s-a întâmplat unui copil rrom ce s-a lăsat convins de Menyhért Lakatos să meargă la şcoală. Demnitatea lor umană este lesne rănită, când sunt folosiţi ca obiect de schimb. Se poate, totuşi, ca în nările lor să pătrundă câdva un fum mai pătrunzător decât cel al focului de tabără: cel al arderilor pe rug şi al cuptoarelor de exterminare. Menyhért Lakatos a avut succes nu numai ca romancier. Volumul ‘‘ Csandra szekere ‘‘ (Căruţa Csandrei), apărut în anul 1981, la Budapesta, s-a bucurat, de asemenea, de o bună primire la cititori. Cele cincisprezece povestiri ale acestei cărţi tratează suferinţele şi moartea rromilor în lagărele de concentrare. János Ábrahám (1931-1995) este un reprezentant atât al literaturii romilor din Ungaria cât şi al celei din România. Creaţia sa este o punte între cele două literaturi. În Bucureşti a lucrat ca ziarist la radio şi a scris poezii în limba maghiară. Primul său volum de versuri ‘‘ Részegnek minden nóta szép ‘‘ (Beţivului orice cântec îi pare frumos) a apărut, în 1969, la Bucureşti. Au urmat volumele: ‘‘ Vér és vas‘‘ (Sânge şi fier, Bucureşti, 1976), ‘‘ Földszintes atomkor ‘‘ (Epoca atomică la parter, Bucureşti, 1979) şi ‘‘ Micsoda majális ‘‘ (Ce mai sărbatoare de mai, Cluj, 1979). Acest poet a fost în timpul vieţii înstrăinat de lumea rromilor, astfel că influenţa lui asupra literaturii rromilor în România şi Ungaria se face simţită abia după moartea sa. József Choli Daróczi (n. 1939), care trăieşte şi lucrează în Budapesta, este considerat ca unul din iniţiatorii organizării politice şi culturale a rromilor unguri. A contribuit în mod esenţial la cultivarea limbii standard a rromilor, respectiv a limbii lor literare. El a înfiinţat revista ‘‘ Rom som ‘‘ (Eu sunt rrom), al cărei redactor a fost, a tradus Biblia în limba rromaní şi a scris manualul ‘‘ Zhanes romanes? (‘‘Ştii rromanes?, Budapesta, 1991). Deşi scrie versuri din anii şaizeci, primul său volum de poezii ‘‘Isten szomorú arcán‘‘ (Faţa tristă a lui Dumnezeu) a apărut abia în 1990. În scurt timp, i-a apărut cel de-al doilea volum de poezii ‘‘ Csontfehér pengék között ‘‘ (Între lame albe de os), în anul 1991.

71

Acestui autor îi aparţine marele merit ca limba rromaní să devină limbă autohtonă a literaturii şi liricii rromilor din Ungaria. Béla Osztojkán (n.1948) a publicat două culegeri de versuri: ‘‘ Halak a fekete citerában ‘‘ (Peşti în ţitera neagră, 1981), ‘‘ Hóesés hűségben ‘‘ (Ninsoare în fidelitate, 1983) şi volumul de povestiri ‘‘ Nincs itthon az Isten ‘‘ (Nu-i acasă Dumnezeu, 1985). György Rostás - Farkas (n. 1949) este, împreună cu Ervin Karsai (n.1936), autorul manualului de şcoală ‘‘ Te sityovas romanes ‘‘ (Să învăţăm rromanes, Budapesta 1991). În acelaşi an au apărut volumele sale de versuri ‘‘ Megváltásért ‘‘ (Pentru mântuire) şi ‘‘ Tumaroj muro ilo ‘‘ (A voastră e inima mea). El este cel care a făcut selecţia pentru antologia de poezie ‘‘ Malayipe ‘‘ (Întâlniri, Budapesta 1993), în care sunt culese lucrările autorilor de lirică maghiari, a căror creaţie s-a inspirat din viaţa rromilor. Rostás-Farkas, în calitatea sa de editor şi redactor al magazinului în limba rromaní ‘‘ Khetano drom ‘‘ (Drum comun), împreună cu Choli Daróczi József au avut o contribuţie hotărâtoare la normarea limbii literare a rromilor din Ungaria, precum şi la dezvoltarea şi îmbogăţirea vieţii lor literare. József Holdosi s-a născut în anul 1951 într-o colonie de rromi a oraşului Vép. Tatăl său a trăit numai treizeci de ani, astfel că grija pentru familie a căzut doar pe umerii mamei sale. După absolvirea gimnaziului, a studiat pedagogia la Pécs şi lucrează astăzi ca profesor de literatură şi istorie în Szombathely. În anul 1978 a apărut primul său roman scris în limba maghiară ‘‘ Kányák ‘‘, care a devenit accesibil şi publicului german sub titlul ‘‘ Die Strasse der Zigeuner ‘‘ (Strada rromilor). Două romane de dimensiuni mai mici ‘‘ A glóriás ‘‘ (Învăluit în strălucire) şi ‘‘ A dac ‘‘ (Încăpăţânarea) au apărut în anul 1982. Culegerea de eseuri ‘‘ Cigánymózes ‘‘, în sfârşit, a fost publicată în anul 1987. Romanul ‘‘ Kányák ‘‘, al cărui titlu provine de la numele eroului, violonistul Jenő Kánya, Holdosi l-a scris pe când avea 25 de ani. El a obţinut un mare succes de public şi de critică literară cu această descriere a vieţii rromilor maghiari. Biografia lui Jenő Kánya şi a familiei sale cuprinde perioada 1920-1960. Viaţa eroului este marcată de mituri, legende şi superstiţii, pe de o parte, iar pe de altă parte este deformată de sărăcie şi nedreptăţi. 72

Jenő Kánya şi soţia sa îşi duc viaţa aşa cum cred ei că trebuie să trăiască, necesităţile cotidiene par să se coaguleze în veşnicie. Apoi, mai sunt şi fiii, Péter, Ernő, Matild şi Jenő, mezinul. Péter îl aşteaptă pe mesia rromilor, pasiunea lui Ernő sunt formele arhaice de muzică a rromilor, Matild părăseşte aşezarea natală, deoarece nu-i poate oferi nimic în afară de violenţă şi umilire, iar Jenő îşi caută fericirea în băutură şi aventuri cu femei. În realitate, nici unul din familie nu este în stare să-si realizeze ţelul vieţii, nici copiii lui Jenő Kánya, nici, mai târziu, nepoţii săi. Când descrie soarta reprezentanţilor celor trei generaţii, autorul se referă tot timpul şi la conflictele dintre clanurile de rromi şi la relaţiile dificile dintre rromi şi nerromi. În acest roman realul se împleteşte cu irealul, supranaturalul, misticul şi în faţa ochilor cititorului apar tablouri şi situaţii care amintesc de romanul columbian ‘‘ O sută de ani de singurătate ‘‘. Personaje de mult dispărute populează scena, se află printre cei vii; o bătrână dintrun trib românesc povesteşte despre un monstru, care întrupează ‘‘soarta tuturor rromilor‘‘, şerpi în tufe de liliac prezic cazuri de moarte în familia Kánya. Acest strat al romanului aminteşte de realismul magic din literatura latino-americană şi este completat de planul de critică socială şi politică. Acest lucru nu este întâmplător, întrucât rromii erau dependenţi de nobilimea latifundiară maghiară şi îndurau o soartă mai grea decât caii conţilor, de care trebuiau să se ocupe ca grăjdari. Astfel că nu surprinde faptul că o fiică a lui Jenő Kánya, în ajunul instaurării fascismului ungar, a intrat în partidul comunist. Pentru a prezenta limpede atmosfera de teamă, de teroare şi de ameninţare, autorul foloseşte tehnica dialogului şi a monologului interior. Cu toate acestea, autorul păstrează o distanţă critică faţă de poporul său, care, secole de-a rândul, a fost urmărit de rele şi de nenorociri şi provoacă el însuşi răul şi nenorocirile prin certurile dintre clanuri. Subminându-şi el însuşi unitatea şi solidaritatea, poporul rrom oferă puncte vulnerabile pentru manipulări mortale şi aducătoare de nenorociri. Holdosi descrie nu numai răul care ameninţă comunitatea rromilor din exterior, dar arată şi racilele care îşi au rădăcinile în cadrul acestei comunităţi şi care reprezintă o chestiune proprie a membrilor ei.

73

Datorită calităţilor sale literare, Holdosi deţine un loc de frunte în literatura rromilor din Ungaria şi Europa. În cele două romane de mai târziu, influenţa curentelor literare europene şi-a pus o amprentă puternică pe scrisul său. Şcolit la opera lui Thomas Mann, Holdosi se prezintă mai degrabă intelectualizat decât maturizat literar. Totuşi, este neîndoielnic că romanele ‘‘Învăluit în strălucire‘‘ şi ‘‘Încăpăţânarea‘‘ constituie o evoluţie a literaturii rromilor şi o îmbogăţire a acesteia cu forme şi conţinuturi noi. Bari Károly s-a născut 1952 în Bükkaranyos. După bacalaureatul susţinut la Miskolc, a studiat la Institutul de Artă Teatrală din Budapesta şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Debreţin. Personalitatea şi creaţia lui Bari K. sunt marcate de diversele sale capacităţi: talnetul său artistic se contopeşte cu cel ştiinţific, teoria cu creaţia artistică concretă. Bari K. dispune de o largă pregătire enciclopedică şi-a încercat puterile în mai multe forme de artă, ca poet şi pictor. Ca om de ştiinţă a lucrat la culegerea de vechi creaţii orale ale literaturii rromilor. Astfel, nu a pierdut niciodată contactul cu izvoarele şi s-a aflat în nemijlocita apropiere a poporului simplu, i-a cunoscut grijile şi suferinţele, dar şi manifestările de bucurie. Bari K. face parte din micul grup de literaţi şi intelectuali rromi, care au fost, totodată, disidenţi. În urma poeziilor sale motivate politic, în anii şaptezeci a fost supus represaliilor şi, în cele din urmă, condamnat la închisoare. După ispăşirea unei pedepse de un an de detenţie, s-a văzut nevoit să trăiască mai mulţi ani la periferia societăţii. Aceşti ani au marcat profund convingerile sale umane şi artistice, pe care le-a apărat în eseul ‘‘ Zigeuner sein, Dichter sein ‘‘ (A fi ţigan, a fi poet). Pentru creaţia sa literară Bari Károly a primit mai multe distincţii: Premiul «Attila József» (1984), Premiul «Déry» (1992), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Soros (1992). Autorul foloseşte mijloace literare moderne de exprimare, fără să piardă totuşi legătura cu tradiţia şi istoria poporului său. În această privinţă face următoarea confesiune în eseul amintit: ‘‘După cum animalele şi păsările lasă urmele lor pe nisip sau zăpadă, tot astfel rămân în ştiinţa omului urmele celor văzute, ale 74

sentimentelor cunoscute şi ale lumii trăite. Poeţii alcătuiesc din aceste amprente existenţiale, potrivit intuiţiei şi capacităţii individuale, şiraguri de semne. Ei plăsmuiesc în semne ceea ce răzbate la suprafaţa meşteşugului poetic: ceaţa, care înnoptează pe scară, bătaia ritmică a inimii, revărsatul zorilor de ziuă. Numai astfel pot să iasă în evidenţă şi semnele memoriei provenienţei şi tradiţiei, ca elemente singulare ale şiragului de semne. Ele nu trebuie însă să capete preponderenţă, pentru că ar lua altor semne importanţa lor, ar secătui cuvintele. Dacă ele, ca şi celelalte elemente ce întemeiază poezia, ajung în proporţia cuvenită la locul potrivit în poezie, atunci nu va fi invocat ecoul unui pustiu nesfârşit, ci bătaia inimii unei lumi, care întoarce spatele infinitului. De aceea, eu consider că poetul nu trebuie să se ghideze după liniile tradiţiei uzuale, dar are, totuşi, obligaţia morală să recunoască şi să accepte liniile de forţă ale moştenirii spirituale a societăţii, din care el îşi derivă propria sa existenţă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când aceste linii de forţă nu se dovedesc a fi limite stânjenitoare, ci înseamnă inspiraţie pentru imaginaţie şi talent. Astfel, operele rezultate din inspiraţie sunt mărturii ale eliberării, ale neobişnuitului, ale apropierii de lume.‘‘ Spre deosebire de literaţii care au ajuns din întîmplare la literatură şi îşi ascund incapacitatea lor creatoare în spatele tradiţiei, pe care - maximă deficienţă! - nici măcar nu au înţeles-o corect, Bari Károly, ca unul din cei mai buni cunoscători din Ungaria ai tradiţiei rromilor, trasează semne spirituale. Depun mărturie în acest sens poeziile sale, ca, de exemplu ‘‘La morminte de ţigani‘‘ sau ‘‘Departe de voi‘‘. Creaţia lui Bari Károly relevă convingător legătura dintre poet şi popor, fapt demn de năzuinţă în orice literatură: ‘‘Când vine un poet dintr-un popor care este privit de sus, el nu poate merge decât în două direcţii: în adâncime şi spre înălţime. El trebuie să încerce să plonjeze în cel mai adânc străfund al perceptibilului şi imperceptibilului, devenite realitate, căci cu cât pătrunde mai adânc în aceste regiuni, cu atât mai mare este forţa care împinge în sens invers la suprafaţă. Cu cât dobândeşte mai multe cunoştinte despre fiinţă, cu atât mai mult poate să ridice poezia pe trepte tot mai înalte. Când lumea acceptă poezia sa ca 75

pe o valoare, aceasta reprezintă o victorie asupra prejudecăţilor faţă de comunitatea din care provine‘‘. Poetica lui Bari Károly este clar formulată. El este poet şi filosof, ceea ce este încă rar întâlnit în literatura rromilor. Concepţiile lui despre arta poetică le formulează în felul următor: ‘‘ Poezia nu este de fapt credincioasă realităţii, totuşi este o expresie exactă a realului. Realitatea poate deveni numai atunci poezie, când experinţa dobândită prin simţuri transformă, când talentul autorului poate să pună sub puterea lor transformatoare amprentele şi urmele trecutului şi prezentului, ştiind să le modeleze astfel încât în poeziile din cuvinte şi metafore să se nască formaţiuni proprii, tablouri de însemnătate universală ale lumii.‘‘ Acest citat din eseul ‘‘A fi ţigan, a fi poet‘‘ ilustrează că Bári Károly este nu numai un depozitar al tradiţiei rromilor, ci este ancorat şi în tradiţia gândirii europene filosofice şi estetice, în special în curentul reprezentat de Georg Lukács şi elevii săi, respectiv de şcoala filosofică budapestană. Prin provenienţa sa Bari Károly aparţine etniei rromilor, poezia sa aparţine însă tuturor oamenilor, ea este, prin estetica şi filosofia ce le conţine, universală. În eseul citat, ‘‘A fi rrom, a fi poet‘‘, autorul se referă şi la problema receptării: ‘‘Întâlnirea dintre poezie şi cititor este un mare privilegiu pentru autor. Este posibil ca încă pe timpul vieţii opera sa să ajungă la adevăratul cititor. Se poate întâmpla, totuşi, ca el să nu mai trăiască, iar cel pentru care a apărut opera, să nu se fi născut.‘‘ Până acum, Bari Károly este, după propria mărturisire, singurul reprezentant al ‘‘poeziei vizuale‘‘ din arta poetică a rromilor. În privinţa cititorilor cărora se adresează, în primul rând rromilor, chestiunea este evidentă, adevărată şi convingătoare. Pe lângă poeziile sale, cele patru volume de poveşti şi culegeri de cântece populare şi alte tradiţii folclorice păstrate oral au asigurat autorului un loc permanent în istoria literaturii rromilor. Este vorba de următoarele apariţii editoriale: ‘‘Tűzpiros kígyócska‘‘ (1985) (Şerpişor roşu ca focul), ‘‘Le véseszki dej‘‘ (Muma pădurii, 1990), ‘‘Az erdő anyja!‘‘ (Muma pădurii, 1990), ‘‘Az üvegtemplom‘‘ (Biserica de sticlă, 1994). Singura sa lucrare de până acum despre literatura şi cultura rromilor este antologia 76

scriitorilor rromi ‘‘Madarak aranyhegedűn‘‘, publicată în limba rromaní şi în limba maghiară (Budapesta, 1996). Attila Balogh (n. 1956) a publicat două culegeri de versuri: ‘‘Lendítem lábamat‘‘ (1980) (Bălăngănind piciorul) şi ‘‘Balogh Attile stihovi‘‘ (1991). El este redactor al revistei de literatură ‘‘Cigányfúró‘‘ (Sfredelul ţigănesc); asupra conţinutului şi prestigiului revistei veghează şi intelectuali şi literaţi maghiari precum István Eörsi. Poeziile pline de umor ale lui Attila Balogh aduc un stil necunoscut până acum în literatura rromilor, o prospeţime ce pare şcolită la opera lui Charles Dickens, Nikolaj Gogol şi Balzac. În iunie 1996, când a fost invitat să citească din creaţia proprie la Centrul Cultural Ungar de la Berlin, a explicat titlul revistei sale literare: ‘‘ Noi vrem să sfredelim o gaură către o cale pe care încă nu se poate merge, dar care este o cale posibilă.‘‘ A doua sa culegere de versuri este o adevărată comoară a liricii rrome din Ungaria. Balogh este prezent cu ‘‘Előszó‘‘ (Prefaţă) şi poezia ‘‘XXXIV‘‘ în antologia de poezie apărută la Budapesta 1995, în selecţia lui József Choli Daróczi. Ca reprezentant al ‘‘avangardei‘‘, A. Balogh a cunoscut atenţia cuvenită în cadrul liricii şi literaturii rromilor, ceea ce îi dă imboldul să dezvolte mai departe creaţia sa literară. Prin revista sa literară contribuie la popularizarea tinerilor autori rromi şi a curentelor literare din cadrul încă tinerei literaturi a rromilor. Note M. Miklós, Czigányzenészek albuma, Budapest, 1896. Bálint Sárosi, Zigeunermusik, Budapest, 1971. Choli Daroczi József, Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Madarak aranyhegedűn. Európai cigány költők és irók művei, Budapest, 1996. M. Lakatos, Füstös képek, Budapest, 1975. M. Lakatos, Bitterer Rauch, Berlin, 1978. M. Lakatos, Csandra szekere, Budapest, 1981. M. Lakatos, Csandras Karren, Berlin, 1984. 77

B. Károly, Haltak arca fölé [Over the Face of the Dead], Budapest, 1970; 1971. B. Károly, Verso il viso dei morti, Bologna, 1972. B. Károly, Elfelejtett tüzek [Forgotten Fires], Budapest, 1973. B. Károly, A varázsló sétálni indul [The Magician Takes a Walk ], Budapest, 1985. B. Károly, Lendemain et autres poèmes, Paris, 1991. B. Károly, Gedichte, Rotterdam, 1993. B. Károly, Díszletek egy szinonimához, Paris – Viena – Budapest, 1994. B. Károly, Zigeuner sein, Dichter sein, în « Der neue Pester Lloyd » din 18. 10. 1995. B. Károly, Gedichte und Essays, Berlin, 1996.

78

Literatura rromilor în Cehia şi Slovacia În teritoriile pe care astăzi se află Cehia şi Slovacia rromii au venit pe timpul lui Sigismund, rege al Ungariei (1386-1437) şi al Boemiei (1419-1421). Ţara se afla în războaiele husite. Ladislaus, conducătorul rromilor, a obţinut de la regele Sigismund un hrisov de protecţie, unul din primele de acest fel pentru rromi, pe care aceştia l-au păstrat-o ca pe un lucru sfânt. Curând însă, drepturile acordate au fost călcate în picioare. Mulţi rromi au căutat protecţie în Slovacia, unde numărul lor a crescut de-a lungul secolelor mai mult decât în Boemia şi Merania1. În timpul celui de-al doilea război mondial naziştii au ucis în cele două ţări mai multe zeci de mii de rromi. Ctibor Nečas 2 a publicat un studiu şi listele celor ucişi şi a scris mai multe lucrări despre genocidul împotriva rromilor. Nici potentaţii comunişti nu i-au cruţat pe rromi, asupra acestui fapt existând un bogat material documentar. Când cele două ţări s-au despărţit, rromii au fost primele victime ale atentatelor motivate rasial, mai întâi în Cehia apoi în Slovacia. O renaştere naţională şi culturală au avut rromii sub Alexander Dubček, care s-a prelungit şi după căderea acestuia. De minimalele libertăţi, pe care regimul de după Dubček le-a acordat mai cu seamă minorităţii rromilor, au căutat să profite, în literatură şi stiinţă, intelectualii rromi. Daniel Bartoloměj 3 (n.1920) şi Elena Lacková (n. 1921) pot fi consideraţi întemeietorii literaturii rromilor în Cehoslovacia. Bartoloměj, născut la Sastina, a obţinut în 1957 titlul de doctor în stiinţe istorice la Facultatea de Filosofie a Universităţii Caroline din Praga şi lucrează astăzi într-un muzeu al rromilor din Brno. Pe lângă activitatea pedagogică şi stiinţifică scrie versuri în limba rromaní. Elena Lacková4, născută în Sarisa, este o supravieţuitoare a holocaustului şi a studiat sociologia la Universitatea Carolină din Praga. În anul 1946 a început să înveţe copiii de rromi să citească şi să scrie. Ca sociolog şi 79

ziaristă, a publicat mai multe articole şi studii despre cultura rromilor. În afară de aceasta scrie versuri şi proză. În 1979 a fost publicat la Praga un volum de versuri 5 cu lucrările unor poeţi, care se aflau în legătură cu Lacková şi Bartoloměj: Ondrej Pesta, Daniel Bartoloměj, Tera Fabiánová, František Demeter, Elena Lacková şi Vojtěch Fabián. Foarte pozitiv a înfluenţat până acum era lui Vaclav Havel creaţia literară a rromilor. Prin înfiinţarea de asociaţii, centre culturale, a unui muzeu rrom la Brno, a teatrului ‘‘ Romathan ‘‘ la Košice, a unei catedre de studii rrome în anul 1991 la Universitatea din Nitra, iar în 1995 la Universitatea din Praga, precum şi prin înfiinţarea de partide politice s-au creat condiţiile pentru dezvoltarea culturală a rromilor în Cehia şi Slovacia. Dezider Banga (n.1939)6 a devenit cel mai important reprezentant al literaturii rromilor în Slovacia şi exercită influenţă şi în Cehia. D. Banga s-a născut la Hradista într-o familie de fierari, a absolvit o şcoală pedagogică şi Facultatea de Filosofie din Bratislava. De la încheierea studiilor (limba şi literatura slovacă) a lucrat până în 1969 ca profesor de şcoală medie, iar în 1970 şi-a început activitatea de dramaturg la TV - Košice. Din această poziţie a contribuit mult la clarificarea imaginii despre viaţa rromilor. Între 1979 şi 1989 a condus revista ‘‘Nová cesta‘‘. Începând cu 1990 s-a dedicat vieţii culturale a rromilor şi locuieşte în Bratislava. Dezider Banga este autorul unei antologii de poezie a rromilor ‘‘Verše z vrbiny‘‘ şi a unei antologii de povestiri, ‘‘Paramisa‘‘ (Bratislava, 1992). Este considerat cel mai important scriitor rrom de pe teritoriul fostei Cehoslovacii. A început să scrie în 1959, iar în 1964 şi-a publicat primul său volum de poezie, ‘‘Pieseň nad vetrom‘‘. Sub titlul ‘‘Čierny vlas‘‘ i-au apărut povestirile în 1970. A cules basme ale rromilor şi a publicat diverse culegeri: ‘‘Záružlie a lekno‘‘ (1967), ‘‘Rozhovory s nocou‘‘ (1970), ‘‘Modrá búrka‘‘ (1970), ‘‘Horiaca višna‘‘ (1982) şi ‘‘Magnólie zhasínajú‘‘ (1991). Banga se numără printre puţinii autori rromi care se dedică literaturii pentru copii. El a înfiinţat revistele de copii ‘‘Luludi‘‘ şi ‘‘Cvece‘‘. Volumul ‘‘Lirik‘‘ (1992) 80

constituie o retrospectivă a întregii sale creaţii artistice. Ca poet se inspiră în primul rând din basme. În acelaşi timp, este deschis faţă de modernism. În poeziile sale variază diverse basme şi adaugă simboluri polisemantice. Are succes şi ca povestitor, cu descrieri ale vieţii conaţionalilor săi. Ca reprezentanţi importanţi ai literaturii rromilor în Slovacia mai trebuie menţionaţi: Ján Berky (n.1940), József Ravasz (n.1949), Bohuslava Vargová (n.1951), Daniela Hivesová-Silanová (n.1952), Ciril Gomba (n.1953), Anna Koptová (n.1953), directoare a teatrului ‘‘Romathan‘‘ din Košice, Katarína Patočková (n.1971), Karol Seman (n.1940). Toţi au studii superioare şi contribuie la dezvoltarea culturală a rromilor în Slovacia. Un loc aparte deţin operele Danielei Hivesová-Silanová, care a publicat: ‘‘Tanečnica‘‘(1974), ‘‘Uprostred koncertu‘‘ (1976), ‘‘Pohyb bez teba‘‘(1979), ‘‘Z údolja nežnej lásky‘‘(1980), ‘‘Priveľa miesta‘‘ (1981), ‘‘Okamih optimizmu‘‘(1985) şi ‘‘Spätost‘‘ (1988). Mai este de menţionat aici şi József Ravasz cu operele ‘‘Skúšobná cesta‘‘(1965) şi ‘‘Domček v srdci‘‘ (1990). Cărţile acestor doi autori, împreună cu cele ale lui Dezider Banga sunt cele mai importante creaţii literare ale rromilor slovaci. Spre deosebire de rromii din Slovacia, rromii cehi nu au atins autonomia artistică deplină. Volumul de versuri ‘‘Kale ruži‘‘ (Trandafiri negri )7, publicat de Milena Hübschmannová - o neobosită cercetătoare nerromă privind limba rromani şi întemeietoarea unei gupe de studiu al limbii rromaní la Universitatea Carolină din Praga - atestă clar acest lucru. În această carte, apărută în anul 1990, sunt reprezentaţi autori din Cehia şi Slovacia: Elemír Baláž, Olga Vradová, Ján Červenak, Andrej Giňa, Ján Horváth, Emília Horváthová, Anna Koptová, Elena Lacková, Emile Nosková, Vládo Olah, Demetrová şi Margita Reiznerová. În schimb, cercetarea prozei în limba rromaní are o tradiţie mai lungă în Cehia decât în Slovacia. De ce literatura rromilor este mai avansată în Slovacia decât în Cehia ar putea constitui tema unei cercetări ştiinţifice. Majoritatea scriitorilor rromi din Cehia sunt autodidacţi. Doar puţini dintre ei au publicat cărţi: foarte populara Tera Fabiánová, 81

colegul ei, Ruda Dzurko 8, care este, totodată, şi pictor naiv, Ilona Ferková 9, Margita Reiznerová şi alţii. În literatura rromilor din Cehia domină temele tradiţionale. Sunt abordate şi dificultăţile pe care rromii le întâmpină în societatea actuală. Note 1

Emília Horvathová, Cigáni na Slovensku, Bratislava, 1964; E. Davidová, Cesty Romů, Olomouc, 1995. 2 C. Nečas, Nad osudem českých a slovenských Cigánů, 1. Vyd., Brno, 1961; C. Nečas, Aušvicate hi kher báro. Cesti veznove cikanseho tabora v Osvetimi, II, Brno, 1992. 3 B. Daniel, Dejiny Romů, Olomouc, 1994; B. Daniel, Rómske piesne, Praga, 1979. 4 E. Lacková, Rómske rozprávky, Košice, 1992. 5 Rómske piesne (Sborník rómskej poézie), 1979, Neratovice. 6 D. Banga, Záružlie a lekno, Bratislava, 1967; D. Banga, Pieseň nad vetrom, Bratislava, 1964; D. Banga, Rozhovory s noćou, Bratislava, 1970; D. Banga, Čierny vlas, Košice, 1969; D. Banga, Magnólie zhasínajú, Bratislava, 1989; D. Banga, Modrá búrka, Košice, 1970; D. Banga, Lyrika, Bratislava, 1992 ; D. Banga, Verše z vrbinu, Bratislava, 1992; D. Banga, Paramisa, Bratislava, 1992. 7 M. Hübschmannová, Kale ruži, Hradec Králové, 1990. 8 R. Dzurko, Ich bin wieder Mensch geworden, Leipzig şi Weimar, 1990, Neznámy Rómovia, Bratislava, 1992, Romano džaniben. Časopis romistických studií, Praga, Nr. 1-4 / 1994, 1 – 4 / 1995, 1 – 2 / 1996. 9 I. Ferková, Čorde čhave - Ukradene deti, Romano jekhetaniben pre Morava, 1996.

82

Literatura rromilor în Polonia În Polonia, rromii sunt menţionaţi documentar pentru prima dată în anul 1419 1. Şi aici au fost la început alungaţi de stăpânitori şi asupriţi secole de-a rândul. În timpul celui de-al doilea război mondial naziştii au ucis peste 35 000 de rromi polonezi, ceea ce a reprezentat 70% din populaţia rromilor polonezi din acea vreme 2. Din sec. XV până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial este cunoscută o singură autoare de versuri în limba rromaní: Bronisława Wajs-Papuscha. Data şi locul naşterii sale nu sunt cunoscute cu precizie: 1908, 1909 sau 1910, undeva pe traseul urmat de familia şi neamul ei. Cei care cunosc cotidianul plin de lipsuri al rromilor se vor minuna nu numai de faptul că această femeie a învăţat să citească şi să scrie, dar mai ales de dorinţa ei de a-şi însuşi cunoştinţe. Se spune că a învăţat alfabetul în condiţii extraordinare, cu ajutorul unei evreice, iar mai târziu, înarmată cu creion şi hârtie, a început să-şi scrie ideile în versuri 3. Dorinţa ei de instruire şi dezvoltare spirituală i-a dat putere să facă faţă dificultăţilor zilnice din interiorul şi din afara familiei. O greutate în plus a reprezentat-o faptul că a fost proscrisă de propriul popor. Viaţa ei aminteşte de aceea a lui Hölderlin, disperat de epoca sa şi sfârşit în întunecare mintală. Destine asemănătoare au avut şi alţi scriitori rromi. Este cunoscută, în schimb, data exactă a morţii sale: B. Wajs-Papuscha a decedat la 8 februarie 1987, în Inowrocław, unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii în casa surorii sale. Bronisława Wajs-Papuscha prezintă în poeziile sale suferinţa poporului ei. Poemul ‘‘Ratvale jasva-so pal sasendyr pszegijam apre Wolyn 1943-44 bersza‘‘ (Lacrimi de sânge - am trăit în Wolyn sub germani în anii '43 şi '44) 4 a fost publicat în anul 1952 şi constituie una din cele mai cutremurătoare mărturii ale unui rrom despre holocaustul poporului său. După exemplul corului din tragediile greceşti, ea descrie calea patimilor poporului ei. 83

Julian Tuwim îi scrie, plin de entuziasm, la 7 februarie 1951: ‘‘ Îmi este greu să vă spun cu ce bucurie am citit aceste cuvinte proaspete, minunate ‘‘5. După ce J. Tuwim a cunoscut şi manuscrisul, din care a rezultat, în 1956, volumul de versuri intitulat ‘‘Papushakere gila‘‘ (Poezii de Papuscha), el a caracterizat aceste poezii drept ‘‘poezie pură‘‘. Va rămâne pentru totdeauna un mister câţi rromi iau cu ei în mormânt talentul lor literar, deoarece nu au primit sfatul unui cunoscător ca J.Tuwim sau Jerzy Ficowski. Oare câţi vor fi astăzi, sau mâine, cei care vor beneficia de sfatul unui cunoscător? Una din capodoperele poetice ale Bronisławei WajsPapuscha este poezia ‘‘ Ein Ohrring aus Blattwerk‘‘ Volumul de poezii, revăzut şi republicat de mai multe ori, este unul din cele mai bune din istoria literaturii rromilor. J. Ficowski atrage atenţia asupra faptului că există multe poezii nepublicate ale acestei autoare 6. Editori interesaţi ar trebui să consulte cu atenţie acest material, să-l prelucreze şi să-l publice. O asemenea lucrare ar consolida şi mai mult locul pe care B. Wajs-Papuscha îl deţine deja în literatura rromilor prin volumul ‘‘Poezii de Papuscha‘‘ . Calea deschisă de Bronisława Wajs-Papuscha este urmată de câţiva rromi între care Edvard Debicki7, care organizează din anul 1995 un concurs anual de lirică în limba rromaní. Câştigătorii obţin un premiu care poartă numele ‘‘Papuscha‘‘. Un volum de poezie intitulat ‘‘Soske kawka?‘‘ (De ce aşa?) a publicat Teres Mirga8. Edward-Grof Glowacki (n.1959) este autorul volumului de proză ‘‘Cyganska milose‘‘ (Dragostea ţiganilor). Creaţia literară a rromilor din Polonia este expresia stării spirituale a rromilor dintr-o ţară care ea însăşi s-a aflat multă vreme în dificultate, ţară din care oamenii au fost adesea siliţi să emigreze sau să recurgă la emigraţia interioară. Aşa se face că literatura rromilor în Polonia se aseamănă cu literatura autorilor polonezi.

84

Note 1

I. Daniłowicz, O Cyganach wiadomość historyczna…,Wilno, 1824; J. Ficowski, Cyganie na polskich drogach, Kraków. 1965 [(ed. a II-a), 1986 (ed. a III-a). iar prima ediţie (1953) a apărut sub titlul Cyganie Polscy]; J. Ficowski, The Gypsies in Poland. History and Customs, 1989; A. Mirga / L. Mróz, Cyganie - Odmienność i nietolerancja, Varşovia, 1994. 2 W. Dlugoborski, KL Auschwitz-Birkenau, 3. VIII. 1944 - 3. VIII. 1994, Oswiecim, 1994. 3 Papuscha, Ausgewählt von Katrin Wolf, Berlin, 1992. 4 Papuscha, Idem, p. 30-36 5 Papuscha, Idem, p. 5. 6 Papuscha, Idem, p. 44 – 47; L. Bonczuk, Lysty poetki do Tuwima, ‘‘ Rom p-o drom ‘‘ , No. 2-3, Białystok, 1997. 7 ‘‘ Rom p'o drom ‘‘, No. 7-8, Białystok, 1996. 8 T. Mirga, Czemu tak? ( Soske kawka?), Podkowa Lesna, 1994. 9 E. G. Glowacki, Milosz cyganskia, Lódź, 1995.

85

86

Literatura rromilor în Austria În Austria, rromii (sinti şi ‘‘jenische*‘‘) trăiesc din sec. XV. Împărăteasa Maria Tereza (1717-1780) a încercat să asimileze prin metode de forţă rromii în Imperiul Habsburgic. Fiul ei, Joseph (1741-1790), a continuat această politică şi a fixat anumite meserii în care rromii aveau voie să lucreze. El a stabilit îmbrăcămintea lor şi le-a interzis să-şi folosească limba maternă. În timpul naţional-socialismului, rromii din Austria au fost supuşi aceloraşi represiuni ca şi cei din Germania. Până în anul 1960, majoritatea rromilor a trăit în ţinutul Burgenland. După această dată, datorită imigrării a 50 000 de rromi la muncă (RomaGastarbeiter) cei mai mulţi se află în Viena. În total, numărul lor în Austria se cifrează la 70 000. Rromii cu paşaport austriac se bucură, potrivit constituţiei, de statutul de minoritari. Pe această bază au început să înfiinţeze asociaţii şi să publice ziare în limba rromaní1. Aceste activităţi se răsfrâng pozitiv asupra literaturii lor, care în Austria este încă la vârsta copilăriei. Cea mai cunoscută scriitoare rromă din Austria este Ceija Stojka. Ea s-a născut în anul 1933 în Kraubath, regiunea Styria (Steiermark). După întoarcerea din lagărul de concentrare a trăit la Viena şi în împrejurimile acesteia, lucrând ca şofer la aprovizionarea pieţelor. În prezent este pensionară. În cartea ‘‘Wir leben im Verborgenen‘‘ (Trăim în ascuns)2 ea descrie, într-un limbaj sensibil şi pătrunzător, ce a pătimit ca mică fetiţă în lagărele de exterminare Auschwitz, Ravensbrück şi Bergen-Belsen. În prima parte epică a cărţii - ‘‘Este aceasta lumea întreagă?‘‘ - (a doua parte este o convorbire detaliată, pe care Karin Berger a avut-o cu autoarea), cititorul este confruntat * Denumire generică dată în trecut în ţările de expresie germană nomazilor (printre care se vor fi aflat şi rromi), vagabonzilor şi şarlatanilor călători; jenisch ca adj. mai înseamnă în argoul ultimilor menţionaţi ‘‘isteţ‘‘, ‘‘mintos‘‘. Etimonul cuvântului este pus în legătură cu rădăcina verbului зanel (a şti, a cunoaşte) din limba rromaní [n. tr.]. 87

cu experienţa de viaţă a unui copil de rrom în perioada naţionalsocialismului. Copilul cunoaşte în felul său lumea teribilă a lagărelor de concentrare. Caracteristice sunt pendularea permanentă a stărilor sufleteşti şi darul de a acorda o anumită însemnătate celor mai insignifiante lucruri privind calitatea vieţii reduse la extrem. Astfel, de exemplu, călătoria deţinuţilor de la Auschwitz - Birkenau la Ravensbrück le aduce acestora o uşurare doar prin faptul că se agaţă de zvonul după care la Ravensbrück ar fi mai puţine camere de gazare decât la Auschwitz. ‘‘Undeva, la peron, ne aştepta un adevărat tren de persoane. Nu erau multe vagoane, patru sau cinci, cu bănci. Pe acestea se putea sta cu adevărat, era pur şi simplu minunat‘‘. În fiecare vagon se aflau trei bărbaţi din trupele SS cu mitraliere. În timpul călătoriei deţinuţii nu aveau voie să vorbească unii cu alţii, mitralierele erau îndreptate către ei. ‘‘Aşa că priveam pe fereastră, eram deci în libertate. Vedeam oameni adevăraţi lucrând pe ogoare. Unii coseau iarba, alţii semănau ceva în pământul bun. Vedeam vaci brune, frumoase, şi cai de muncă, ba chiar un iepure şi copii voioşi, având înfăţişare plăcută, cu mamele lor. Timp de câteva minute am uitat de toate. Trenul mergea ceva mai încet, noi vedeam case ţărăneşti adevărate, cu animale şi oameni. Pentru ei nu era un tren deosebit, era un tren ca toate celelalte.‘‘ Perspectiva aleasă corespunde folosirii unei vorbiri de copil. Povestirea Ceijei Stojka se învârte mereu în jurul figurii mamei sale. Atitudinile şi comportamentele mamei sunt reliefate, disperarea ei şi suferinţele pe care le îndură se întipăresc adânc în amintire: ‘‘Vestea morţii tatălui nostru a fost cumplită. Zile de-a rândul am fost într-o ameţeală ce nu poate fi descrisă. Nu am depăşit niciodată moartea tatălui nostru. Mama a încercat să obţină urna cu cenuşa lui de la lagărul de concentrare Dachau. În cele din urmă, a reuşit sa-i fie trimisă prin poştă. A luat urna în mâini, a scuturat-o, ţipând: «Wackar, eşti aici înăuntru?». Urna sa deschis şi câteva aşchii de os au căzut din urnă. A cusut o punguţă , a introdus aşchiile în ea, apoi şi-a legat-o la gât. ‘‘În timpul celor trei zile de veghe pentru tatăl mort, are loc arestarea soţiei şi a copiilor şi deportarea la Auschwitz. Rugămintea mamei 88

adresată militarilor SS, de a i se acorda un răgaz pentru a-l putea duce pe tată pe ultimul drum, nu a avut succes. Fetiţa simte foarte exact ce forme de violenţă din lagărul de concentrare o afectează în mod deosebit pe mamă: ‘‘Într-o dimineaţă devreme au venit doi SS-işti şi doi paznici şi au zis: «Hai, încolonarea, acum mergeţi la spălător, într-o baracă mare». SS-iştii nu au ieşit, s-au dat la o parte. Stăteau cu picioarele depărtate şi cu ţigări în gură. Se amuzau. Puneau piedecă câte unuia şi îi mai dădeau şi câte un picior. Unul din SSişti a venit la mama şi i-a zis: «Tu, creatură, ce ai în punguţa de la gât?» I-a rupt punguţa de la gât cu cenuşa tatei şi a aruncat-o în gura de scurgere. Apoi a lovit-o în faţă. Pentru a ne şterge de apă nu aveam decât îmbrăcămintea.‘‘ Aceasta - poate cea mai tragică scenă a cărţii ‘‘Trăim în ascuns‘‘ - reprezintă un exemplu teribil al bestialităţilor fizice şi psihice ale naziştilor în lagărele de concentrare - şi ea este, din păcate, cu adevărat trăită. Ceija Stojka, care a purtat numărul de lagăr Z 6393, a mai scris o a doua carte: ‘‘Reisende auf dieser Welt‘‘ (Călători în această lume )3. Fratele ei, Karl Stojka, a trecut, de asemenea, prin martiriul lagărului fascist de concentrare. Lui îi aparţine cartea ‘‘Auf der ganzen Welt zu Hause‘‘ (În toată lumea eşti acasă), în care îşi prezintă biografia sub forma unei discuţii. Karl Stojka a devenit cunoscut şi ca pictor naiv. Romedius Mungenst (jenisch, n. 1959) este autorul mai multor poezii publicate în presa austriacă. El scrie în graiul jenisch şi în germană. Poeziile sale în graiul jenisch sunt o raritate în literatura internaţională, cât şi în cea a rromilor, fiind vorba de un dialect ameninţat de dispariţie. Autorul încearcă să-şi păstreze şi să-şi înnoiască limba. Temele principale ale poeziilor sale sunt permanenta înstrăinare, dezrădăcinarea socială a multor conaţionali ai săi, precum şi răzvrătirea împotriva represiunilor din partea statului şi a societăţii, care subminează identitatea naţională şi culturală a acestui grup de rromi, care se autodefinesc în rromaní ‘‘Kramara‘‘4. 89

Centrul cultural al rromilor din Viena - Romano Centro este, de asemenea, punctul de întâlnire al unui număr de literaţi. Cel mai cunoscut dintre ei este Ilija Jovanović. El s-a născut în satul Rumska din Serbia şi trăieşte, din anul 1971, la Viena. Poeziile sale au fost publicate în diverse antologii, reviste şi în câteva cărţi despre rromi şi literatura lor5. Note 1

Romano Centro, Viena. C. Stojka, Wir leben im Verborgenen. Erinnerungen einer RomaZigeunerin, Wien, 1988. 3 C. Stojka, Reisende auf dieser Welt, Wien, 1992. 4 Heimat - nur ein Gefühl?, “ Tiroler Tageszeitung ”, nr. 130, din 8 iunie 1993. 5 Choli Daroczi József, Romane poetongi antologia, Budapesta, 1995. 2

90

Literatura rromilor în Germania Se vorbeşte de existenţa rromilor în Germania încă din anul 1407. Din cronicile şi studiile publicate după cel de-al doilea război mondial rezultă că nicăieri în lume rromii nu au fost aşa de persecutaţi şi chinuiţi ca în Germania. Şi procentul acelora care, în urma maltratărilor, şi-au pierdut viaţa este cel mai ridicat1. Din anul 1500 când rromii (sinti, jenische şi alte grupuri) au fost declaraţi în Germania proscrişi (în afara legii) şi până la sfârşitul dictaturii naziste, rromii au fost trecuţi prin foc şi sabie. În anale se găsesc mereu ştiri despre rromi nevinovaţi ucişi. Dacă s-ar face o listă cu numele tuturor rromilor ucişi în Germania, ar rezulta o adevărată enciclopedie a morţilor 2. În aceasta ar trebui, desigur, să se găsească şi numele acelor germani care s-au comportat corect faţă de rromi. În lucrări ştiinţifice se poate citi faptul că însuşi tânărul Goethe a fost supus unei critici ascuţite pentru prezentarea prea pozitivă, după părerea criticilor, a ‘‘ţiganilor‘‘ la sfârşitul dramei sale ‘‘Götz von Berlichingen ‘‘ 3. Credinţa bandei de ţigani hoţi faţă de rănitul Götz, pentru care şi-au pus chiar viaţa în joc, contravenea gustului dominant al publicului. Deşi Lessing a considerat tocmai această scenă drept ‘‘punctul culminant al dramei‘‘, Goethe a modificat scena 4. În timpul holocaustului şi al discriminării totale, viaţa culturală a populaţiei sinti şi rrome a încetat total. Dacă şi astăzi unii dintre sinti şi rromi sunt de părere că nu ar trebui să-şi folosească limba lor în public, această poziţie este de înţeles ca o traumă a experienţei istorice. Aceasta a avut efecte negative asupra literaturii rromilor în Germania. Abia în anii şaptezeci ai acestui secol au fost înfiinţate primele asociaţii ale sintilor şi rromilor în Germania, care militează pentru apărarea drepturilor omului şi cetăţeneşti ale poporului lor. Şi tot de atunci apar şi cărţi de autori rromi, în majoritate amintiri ale foştilor deţinuţi în lagărele de concentrare.

91

Philomena Franz5 (n. 1922) şi-a publicat cartea ei ‘‘Zwischen Liebe und Hass‘‘ (Între iubire şi ură) cu un cuvât introductiv al publicistului german Reinhold Lehmann şi cu o contribuţie de Wolfgang Benz, directorul Centrului pentru Cercetarea Antisemitismului din Berlin. Este cea mai cunoscută carte a unui rrom în Germania. Dar şi alţi autori au abordat în lucrările lor tema holocaustului sintilor şi rromilor6. Cartea Philomenei Franz, căreia, în 1943, la sosirea în Auschwitz, i-a fost însemnat pe braţ cu fierul înroşit numărul Z10550, este împărţită în trei capitole: ‘‘Copilăria mea‘‘, ‘‘Holocaustul meu‘‘, iar Reinhold Lehman a introdus al treilea capitol, ‘‘Viaţa de după punctul zero ‘‘. În acesta, el descrie, sub forma unei scurte relatări, viaţa Philomenei Franz după 1945. Philomena Franz este singura femeie sinti din Germania care a descris trecerea ei prin iad. Astfel, această carte reprezintă o mărturie foarte preţioasă în istoria literaturii sintilor şi rromilor. În cuvântul introductiv, Reinhold Lehmann prezintă atitudinea autorităţilor germane de după război faţă de victimele provenite din rândurile sintilor şi rromilor. Astfel, Philomena Franz a obţinut abia în anul 1960 drept despăgubire pentru anii de detenţie suma derizorie de 3500 de mărci şi recunoaşterea oficială că a fost înregistrată ca deţinut într-un lagăr de concentrare! Wolfgang Benz descrie în contribuţia sa calea de la prejudecăţi la reprimarea naţional-socialistă şi la crimele în masă contra sintilor şi rromilor. Înainte de a scrie această carte, Philomena Franz s-a prezentat publicului cu lucrarea ‘‘Zigeunermärchen‘‘ (Basme ţigăneşti)7. Frithjof Hoffmann 8, născut în anul 1937, este autorul cărţii ‘‘Lyrische Gedanken‘‘ (Gânduri lirice), tipărită în 1996. F. Hoffmann s-a născut în Dievenow / Pomerania. Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut în Praga şi în Hildeshmeim. După absolvirea gimnazului la real a lucrat în gastronomie şi a frecventat cursurile unei şcoli hoteliere. Au urmat şapte ani de călătorii pe mare ca bucătar, steward-şef şi casier. În anul 1978 a trecut la islamism în Doha / Katar, unde a primit noul său nume: Tareq Abdullah. A continuat studiile de economie hotelieră la Universitatea Cornell - Ithaca (SUA - Statul New York). 92

Tareq Abdullah a început să publice versuri şi proză în 1992. În cartea sa ‘‘Gânduri lirice‘‘ îşi caută rădăcinile. El relatează experienţele acumulate în călătoriile sale. Astfel, este prezent în antologii ale autorilor germani ‘‘ La-La-Lyrik‘‘ (1992), ‘‘Auslese‘‘ (Selecţie) (1993 şi 1994) şi ‘‘Fremd unter Fremden‘‘ (Străin printre stăini, în 1995). Melanie Spitta9 (n. 1946) a scris scenariile pentru diverse filme documentare ale regizoarei Katrin Seybold despre suferinţele populaţiei sinti în timpul nazismului si despre viaţa lor în prezent: ‘‘Schimpft uns nicht Zigeuner‘‘ (Nu ne adresaţi cuvântul de ocară ţigan - 1981), ‘‘Es ging Tag und Nacht, liebes Kind‘‘ (S-a petrecut zi şi noapte, dragă copile - 1982), ‘‘Das falsche Wort‘‘ (Cuvântul greşit - în anul 1986). Aceste filme au obţinut distincţii şi o bună receptare din partea criticii. Philomena Franz, Tareq Abdullah şi Melanie Spitta pot fi cosideraţi cei mai importanţi reprezentanţi ai literaturii sintilor din Germania. De remarcat faptul că autorii celor mai vechi texte (scrisori) în limba rromilor în Germania au fost puşcăriaşi! Ulrich Friedrich Opfermann, autor al cărţii ‘‘Daß sie den Zigeuner-Habit nicht ablegen‘‘ (Pentru ca ei să nu-şi piardă aspectul şi obiceiurile de ţigani) (Frankfurt a. M., 1996), a găsit o scrisoare a celebrului Peter Bassler din Arnsberg, unde, în anul 1741, au fost încarceraţi mulţi rromi. Cea de a doua scrisoare este din anul 1755. Ea a fost publicată mai întâi în cartea ‘‘Beytrag zur Rotwelschen Grammatik‘‘, iar mai târziu de către A. F. Pott în ‘‘Die Zigeuner in Europa und Asien‘‘ (Halle, 1845). În anii douăzeci ai acestui secol a fost înfiinţată ‘‘Liga celor fără patrie‘‘, care a organizat o conferinţă în 21-24 mai 1929, la Stuttgart. De asemenea, Klaus Trappmann aminteşte în cartea sa ‘‘Landstraße, Kunden, Vagabunden‘‘ (Berlin, 1980) nume singulare de autori rromi. Aceste date merită o cercetare profundă. De la destrămarea Iugoslaviei, trăiesc şi creează în Germania şi autori rromi din Serbia, Macedonia şi Muntenegru. În acest mod, cultura sintilor şi rromilor se revigorează şi prinde noi 93

rădăcini. Prin constituirea unui Centru PEN al rromilor la Berlin, care cuprinde aproape toţi scriitorii rromi importanţi, s-a creat o nouă premisă pentru un avânt al literaturii rromilor în Germania, care, raportată la scară europeană, a fost slab dezvoltată până acum. Note 1

T. Zülch, In Auschwitz vergast, bis heute verfolgt, Reinbek, 1979; R. Hehemann, Die ‘‘Bekämpfung des Zigeunerunwesens‘‘ im Wilhelminischen Deutschland und in der Weimarer Republik, 1871-1933, Frankfurt a. M., 1987; J. S. Hohmann, Geschichte der Zigeunerverfolgung in Deutschland, Frankfurt a. M., 1988; M. Zimmermann, Verfolgt, vertrieben, vernichtet, Essen, 1989; U. König, Sinti und Roma unter dem Nationalsozialismus, Bochum, 1989; M. Krausnick, Wo sind sie hingekommen, Gerlingen, 1995. 2 D. Kenrick / G. Puxon, The Destiny of Europe`s Gypsies, London, 1972; R. Gilsenbach, Weltchronik der Zigeuner, Frankfurt a. M., 1994;W. Wippermann, Wie die Zigeuner. Antisemitismus und Antiziganismus im Vergleich, Berlin, 1997. 3 W. Ebhardt, Die Zigeuner in der hochdeutschen Literatur bis zu Goethes ‘‘ Götz von Berlichingen‘‘, Allendorf a.d. Werra, 1928; R. Djurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur, Frankfurt a. M.,1995. 4 G. E. Lessing, Laokoon oder die Grenzen der Malerei und Poesie, Stuttgart, 1982. 5 Ph. Franz, Zwischen Liebe und Haß. Ein Zigeunerleben, Freiburg – Basel – Wien, 1985. 6 M. Krausnick, Da wollten wir frei sein, Weinheim und Basel, 1983; R. Gilsenbach, Oh, Django, sing deinen Zorn, Berlin, 1993; A. Tuckermann, Muscha, München, 1994. 7 Ph. Franz, Zigeunermärchen, Bonn, 1989. 8 T. Abdullah, Lyrische Gedanken, Neusterlitz, 1996. 9 M. Spitta, Die erste Filmemacherin der Sinti, în ‘‘ Stimme des Romani PEN ‘‘, Nr.2, Berlin, 1996. 94

Literatura rromilor în Elveţia Elveţia se numără printre ţările europene cu cel mai mic număr de rromi. După aprecierile unor etnografi, acolo trăiesc între 6000 şi 7000 de jenische. Printre aceştia se află Mariella Mehr, una dintre cele mai importante scriitoare rrome ale prezentului. Mariella Mehr s-a născut în anul 1947, la Zürich. Părinţii ei sunt jenische. Ei toţi sunt ‘‘copii ai străzii‘‘ sau ‘‘călători‘‘ (Fahrende), care au devenit victime ale ‘‘socializării‘‘ brutale, inumane, duse de autorităţile elveţiene. În timpul copilăriei sale a fost în 16 instituţii de educaţie şi a fost ‘‘asistată‘‘de cinci cabinete de psihiatrie. Mai târziu, a stat 19 luni la închisoare, pentru că voia să se căsătorească cu un rrom care nu era pe placul ‘‘educatoarelor‘‘ sale. Această femeie curajoasă şi inteligentă a descris în romanul autobiografic ‘‘Steinzeit‘‘ (Epoca de piatră) - publicat la Berna, în anul 1981, cunoscând până acum şapte ediţii - drumul vieţii sale, presărat cu numeroase bariere aproape de netrecut. Au urmat volumul de versuri ‘‘In diesem Traum schlendert ein roter Findling‘‘ (În acest vis se preumblă un orfan roşu - 1983), romanul ‘‘Das Licht der Frau‘‘ (Lumina femeii – în anul 1984), drama ‘‘Kinder der Landstraße ‘‘ (Copiii drumurilor - în 1985), culegerea de texte şi eseuri ‘‘RückBlitze‘‘ (Retrospectivă de fulgere, în 1990), romanul ‘‘Zeus sau sunetul îngemănat ‘‘, apărut în anul 1992, şi romanul ‘‘Das Kind‘‘ (Copilul - 1995). În prezent, Mariella Mehr lucrează la noul ei roman ‘‘Kreuz‘‘ (Crucea). Romanul ‘‘Epoca de piatră‘‘ a avut până acum cel mai mare succes de public şi de critică. Cităm din cea mai cuprinzătoare critică semnată de H. U. Ellenberger: ‘‘Cu energie nestăpânită şi competenţă lingvistică, Mariella Mehr foloseşte puternicele ei mijloace verbale în favoarea victimelor acestei societăţi şi împotriva potentaţilor care cer aceste victime. În romanul ‘‘Epoca de piatră‘‘ relatează trăirile şi suferinţele anilor tinereţii sale, o nesfârşită catastrofă compusă din lipsă de 95

dragoste, violenţă, sadism şi îngustime birocratică, dar şi încercările ei zadarnice de a se împotrivi. ‘‘Epoca de Piatră‘‘ este un document care demască fără cruţare, în mod zguduitor, societatea bunăstării noastre central-europene, ce nu oferă oamenilor care nu se supun normelor impuse decât institute şi instituţii de dresaj birocratic.‘‘ Autoarea însăşi descrie tema romanului său după cum urmează: ‘‘Trebuie spus de la bun început: după limba mea maternă, jenische, sunt o jenische, în limbajul igienei rasiale, respectiv al ştiinţei antropologice - una fără domiciliu stabil, asocială sau cel puţin reprezentanta blamată a moştenirii genetice a unui trib nestatotnic, asocial, deci o vagantă, una din categoriile de subom, una care dăunează poporului ca întreg, una slabă sub aspect moral, una fără capacitate comunitară, o hoaţă de ziua mare, o pierde-vară notorie, purtătoarea unei maladii moştenite, o fiinţă inferioară, cu fobie faţă de muncă, depravată din punct de vedere sexual, periculoasă pentru comunitate, o psihopată, o lepră, pe care un Hitler, pe bună dreptate, ar fi încarcerat-o şi ar fi făcut-o nedăunătoare. Nu ni s-a lăsat mie, surorilor mele şi fraţilor mei, nici măcar numele nostru, numele poporului nostru – jenische.‘‘ Duritatea vieţii unui jenische, ca şi a familiei sale în această frumoasă ţară, este prezentată de Mariella Mehr într-un mod impresionant şi în textul ‘‘Im Gehen sterben‘‘ (Murind în mers – apărut în anul 1989). Autoarea, care prin textele ei insolente provoacă dur, a avut mare succes cu cartea concepută documentar ‘‘Kinder der Landstraße‘‘ (Copiii drumurilor - 1987) şi cu romanul ‘‘Zeus oder der Zwillingston‘‘ (Zeus sau sunetul îngemănat), publicat în anul 1994. În cartea scrisă pentru teatru sau televiziune ‘‘Copiii drumurilor‘‘, Mariella Mehr dezvăluie practicile, multă vreme ascunse, ale instituţiei ‘‘Pro Juventute‘‘, care, începând din anii treizeci, ‘‘asistă‘‘ copii de landfahreri (nomazi) şi de rromi. Copiii erau smulşi cu forţa de la părinţi, mamele internate în clinici de psihiatrie, iar taţii condamnaţi la muncă silnică.Aceste fapte constituie, de asemenea, tema romanului ‘‘Zeus oder der Zwillingston‘‘.

96

Autoarea descrie amestecul de mitologie şi prezent într-o clinică de psihiatrie, luând ca exemplu destinele înlănţuite şi de nedespărţit ale pacienţilor Zeus şi Rosa Zwiebelbuch. Înjosită şi violată, Rosa se salvează omorându-l pe Zeus, personifcarea voinţei de putere şi a năzuinţei către moarte. În clinică pacienţii sunt trataţi ca obiectele. În cotidianul din clinică, groaznic pentru pacienţi, autoarea aduce în scenă figuri mitologico-realiste ca doctorii Bonifatius Wasserfallen şi Gottlob Abderhladen, precum şi Don Ricardo şi Kunigunde Wasser - care are trăsăturile mamei sale. Pe baza constatărilor psihiatrice, ea demască psihiatria elveţiană ca instrument politic şi critică puterea doctorilor, cărora li se atribuie dreptul de a stabili ce este ‘‘normal‘‘ şi ce nu este. Romanul de critică a societătii, ‘‘Zeus oder der Zwillingston‘‘, dezvăluie fără cruţare racilele şi propune înlăturarea lor radicală. Mariella Mehr nu este numai o eminentă autoare de proză, ci şi o talentată poetă. În volumul de versuri ‘‘In diesem Traum schlendert ein roter Findling‘‘ (În acest vis se preumblă un orfan roşu - 1983), autoarea prelucrează, folosind diverse forme de poezie, lumea ei interioară, marcată de provenienţa şi împrejurările vieţii sale. Cu «Tränen des Ikarus» (Lacrimile lui Icar) în ochi, ‘‘Călătoarea în noapte‘‘ scrie despre călătoria ei ‘‘prin negura lumii‘‘. Cităm dintr-o ‘‘Relatare de călătorie‘‘: Par ascuţit de văpaie bătut în creierul meu trandafir spinos sunt pe moment roşu potir plin-ochi miere amară peste rând de foc eu m-am trecut ca semnul de fier înroşit al toiagului rupt gândul vorbelor zburate eu pasăre albastră aripi scufundaţi zborul 97

cu ochii / ochii neprotejată de-nvăţătură băut-am râsete găsit-am abisuri negre erau dar, în sfârşit, coapsele timpului îmbrăţişându-mă abisul căutând Unde îmi înfloreşte curcubeul tău. Autoarea, care în prezent pregăteşte şi un nou volum de versuri pentru publicare, nu numai de proză, descrie propria suferinţă, asemeni suferinţei poporului ei: Morţile toate să le strângi hora mormintelor patrie să-ţi fie se simte ca o stâncă mâna ce-mi duce creieru-n tăcere iar timpul creşte ruperi de cuvinte în licitaţia speranţelor de nicăieri, nedureros. Mariella Mehr se numără printre reprezentantele proeminente ale literaturii de astăzi a rromilor, deşi ea nu foloseşte cuvântul ‘‘ rromi ‘‘ în operele ei. Scriitoarelor şi scriitorilor asemeni Mariellei Mehr se datorează faptul că literatura rromilor îşi ocupă locul egal în drepturi între literaturile altor popoare.

98

Literatura rromilor în Italia În Italia, rromii au apărut prima dată la începutul sec. XIV, dar numai în a doua jumătate a sec. XX intelectuali din rândurile lor - scriitori şi pictori - îşi fac un nume în opinia publică. Santino Spinelli1 (n. 1964) este astăzi reprezentantul cel mai de seamă al literaturii rromilor în Italia. După studii, a publicat mai multe cărţi, dintre acestea ‘‘Romanipe – Ziganita‘‘2 a avut cel mai mare succes. În poeziile sale, S. Spinelli se inspiră din tradiţia şi istoria rromilor. Poezia ‘‘Auschwitz‘‘3 a fost inclusă în multe antologii şi alte cărţi despre holocaust: Faţă suptă, ochi stinşi, buze reci. Tăcere. O inimă sfâşiată fără suflare, fără cuvinte, Şi nici o lacrimă. Santino Spinelli este şi organizatorul unui festival cultural, care, din 1992, are loc anual în Lanciano. Graţie acestei manifestări, scriitorii rromi din Europa au posibilitatea să facă schimb de idei şi de experienţă şi să evalueze critic literatura rromilor4. Trebuie amintiţi, de asemenea, scriitorii Olimpio Cari5, Vittorio Mayer Pasquale şi Paola Schöpf6. Câţiva dintre aceşti autori rromi sunt poeţi ai clipei şi imprimă pe hârtie versuri ca proiecţie a stării de spirit. Alţii încearcă să-şi prezinte versurile la festivităţi, pe care alţii le culeg. Existenţa, efemeritatea ei, deşertăciunea, uitarea în moarte, liniştea în sânul pământului, libertatea pierdută, nostalgia

99

ei, patria, culorile şi miresmele sale, toate aceste teme din cotidianul rromilor sunt dezvoltate în probleme general umane. În povestiri, transmise până acum în mare parte pe cale orală, domină motive fantastice. Note 1

S. Spinelli, Gilí Romaní, Roma, 1988. S. Spinelli, Romanipe – Ziganita, Lanciano, 1993. 3 S. Spinelli, Gilí Romaní, Roma, 1988. 4 S. Spinelli, Baxtalo drom. Antologia delle migliori opere del 40 Concorso Artistico Internazionale ‘‘Amico Rom‘‘, Lanciano, 1997. 5 O. M. Cari, Le imagini di mauso, în ‘‘ Lacio drom ‘‘, nr. 1 / 1991; Alle porte della citta, în ‘‘ Lacio drom‘‘ , nr. 2-3 / 1994;I miei canti, în ‘‘Lacio drom ‘‘, nr. 5 / 1997. 6 Sinti und Roma - Gestern und Heute, Roma, 1993. 2

100

Literatura rromilor în Franţa În Franţa trăiesc rromi din anul 1419. Trecutul lor în această ţară a fost destul de bine cercetat. Să amintim numai de cărţile lui François Vaux de Foletier ‘‘Les Tsiganes dans l`ancienne France‘‘ (Paris, 1961) şi ‘‘Mille ans d` histoire des Tsiganes‘‘ (Paris, 1970). De aceea, ne vom ocupa aici numai de literatura franceză a rromilor. Viaţa rromilor a fost, desigur - lucru ce nu trebuie uitat - izvor de inspiraţie pentru mulţi literaţi şi artişti francezi. Cultura franceză, după cum rezultă din istoria artei şi literaturii, s-a hrănit dintr-o multitudine de izvoare. Dar şi în Franţa au trebuit să treacă secole - mai exact 520 de ani - până când un rrom a pus mâna pe toc, pentru ca, parafrazându-l pe René Descartes, să poată afirma: ‘‘Scriu, deci exist!‘‘. Acesta a fost Matéo Maximoff. Spre deosebire de Descartes, care ar fi formulat în timpul unei plimbări renumita sa cugetare ‘‘Cogito, ergo sum‘‘, M. Maximoff a pus existenţa sa în legătură cu scrisul pe când ispăşea o pedeapsă în închisoare! M. Maximoff este singurul scriitor rrom din Franţa care a dobândit o anumită notorietate. În ultimul timp au apărut poeţi, dintre care Sandra Jayat, autoarea culegerii ‘‘Lunes Nomades‘‘ (1984), este cea mai cunoscută. Vania de Gila - Kochanowski, care a scris romanul ‘‘L` Ame tsigane‘‘ (1992) şi Jean-Louis Tudela au publicat poezii şi povestiri în revista ‘‘Études Tsiganes‘‘. Tony Gatlief (n.1948), regizor de film, trebuie, de asemenea, menţionat. El este rrom de provenienţă algeriană, care, alături de chitaristul Django Reinhardt întruchipează un fel de emblemă a culturii şi literaturii rromilor francezi. Matéo Maximoff s-a născut în anul 1917 la Barcelona. Mama sa, dansatoare pe sârmă într-un circ, provenea din neamul ‘‘manuś‘‘ din Ţara Bascilor. Tatăl sau era căldărar din Rusia. Familia M. Maximoff aparţine neamului ‘‘belkeshti‘‘, care are multe ramuri şi a călătorit prin multe ţări ale Europei. Câteva 101

evenimente din viaţa neamului au influenţat viaţa şi creaţia lui Matéo Maximoff. Drumul vieţii sale şi istoria neamului său şi-au găsit expresia în cartea ‘‘Routes sans Roulottes‘‘. La sfârşitul primului război mondial, familia M. Maximoff sa stabilit la Romainville, în apropiere de Paris, unde Matéo Maximoff trăieşte şi lucrează şi astăzi. După ce a rămas orfan la vârsta de 14 ani, Maximoff a trebuit să-şi susţină propria existenţa şi pe a celor patru fraţi ca reparator de cazane şi prezentator de filme. Pe când avea douăzeci de ani, în 1938, Matéo Maximoff a fost condamnat la închisoare pentru că a participat la o încăierare sângeroasă între clanul căldararilor şi cel al romanichel-ilor. Cearta a pornit de la răpirea unei fete din clanul căldărarilor. Pentru spălarea ruşinii, s-a întrunit staborul căldărarilor care a hotărât răzbunarea. Matéo Maximoff a făcut parte din grupul de executori ai sentinţei; fiind cel mai tânăr a fost desemnat să supravegheze şi astfel a scăpat cu cea mai mică pedeapsă. La imboldul apărătorului său din oficiu, Jaques Isorni, Matéo Maximoff a scris în timpul detenţiei romanul ‘‘Les Ursitory‘‘. În timpul ocupaţiei Franţei de către Wehrmacht, Matéo Maximoff a fost internat, ca mulţi alţi rromi, patru ani într-un lagăr de concentrare din Pirinei. Romanul său ‘‘Les Ursitory‘‘, apărut după război în 1946, a fost tradus şi în alte limbi europene. “Ursitoarele” sunt trei spirite feminine care determină soarta oamenilor. În centrul acţiunii cărţii se află un clan de rromi din neamul căldărarilor din România. Eroul este Arniko, fiul Tereinei, al cărui tată, Finkelo, a decedat, după ce urisitoarele îi preziseseră moartea la exact şase luni după nunta sa. Viaţa părinţilor lui Arniko a decurs exact aşa cum o prevăzuseră ursitoarele lor, iar în a treia noapte după naşterea lui Arniko s-a prezis, după o dispută dramatică, soarta copilului: ‘‘Şi a zis ursitoarea cea puternică, cu vocea ei gravă: ‘‘Acest copil va trebui să ispăşească şi să plătească într-un fel aparte. În focul care arde, veţi recunoaşte un butuc de lemn. Acesta provine din pomul care a crescut deasupra inimii omului ce zace îngropat în acest loc. Când butucul va fi mistuit complet de flăcări copilul va înceta să mai trăiască.‘‘ 102

Dunicha, mama Tereinei, trece în clan drept vrăjitoare: ea scoate butucul din foc şi salvează astfel viaţa nepotului ei Arniko. Dar ea doar prelungeşte în acest fel viaţa lui, pentru că ‘‘numai după ce butucul va fi fost complet mistuit de flăcări, copilul vă înceta să mai trăiască.‘‘ Povestea romanului trasează viaţa Tereinei şi a lui Arniko, dar se împleteşte strâns cu credinţa tradiţională în soartă a rromilor, cum se găseşte doar în povestirile populare şi în basme. Trăirea şi legenda se contopesc într-o unitate în romanul lui Matéo Maximoff. El conţine nenumărate informaţii despre viaţa socială şi culturală a rromilor. Cititorul află detalii despre semnificaţia numelor proprii şi a credinţelor lor, despre relaţiile dintre diversele neamuri, cunoaşte sentimentele şi conflictele lor, precum şi instituţiile de împăciuire, el află amănunte despre stabor (kris), judecata rromilor. Urmărind soarta eroului său, autorul proiectează un tablou complex despre viaţa rromilor, credinţa lor, tradiţiile şi raporturile lor sociale, fără să neglijeze caracterele individuale şi sentimentele lor. În 1955, M. Maximoff a publicat romanul ‘‘Le prix de la liberté‘‘. Deşi mai slab din punct de vedere literar ca primul, şi acest roman a fost primit de public şi de critică cu laude. România este din nou locul de desfăşurare a acţiunii; de data aceasta izvorul de inspiraţie nu mai este credinţa în soartă a poporului său, ci istoria acestuia. Rromii au fost în România o jumătate de mileniu robi; abia în sec. XIX începe lupta lor de eliberare. Istoria, aşa cum a fost consemnată de istorici şi de scriitori români, i-a servit lui M. Maximoff ca fundal pentru romanul său despre Istvan, condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o. Al treilea roman, ‘‘Savina‘‘ (1957), este istoria unei pasiuni nefericite, în care joacă un rol şi justiţia proprie a rromilor. Acţiunea se petrece pe vremea ţarilor în Rusia şi în Europa Centrală. ‘‘La septième fille‘‘ (A şaptea fiică) a apărut în anul 1969 şi acţiunea se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial, la ţărmul francez al Mediteranei într-un lagăr de internare pentru 91 de rromi. 103

Durata acţiunii se întinde doar pe câteva zile, timp în care o bătrână, Dharani, considerată vrăjitoare, îşi ia rămas bun de la lumea aceasta. Înainte de aceasta vrea să transmită puterea ei unei alte femei. Potrivit unei legende a poporului ei, în discuţie intră numai o a şaptea fiică. Această condiţie o îndeplineşte numai Silenka, o fată de patru ani. Bătrâna alege copila şi exercită influenţă asupra subconştientului ei, pentru a afla ceea ce bătrâna şi-a însuşit în cei aproape o sută de ani de viaţă. Câteodată a adus un pic de noroc oamenilor care i-au cerut sfatul, dar cu ce preţ! Pentru a face fericit pe unul, ea trebuia să distrugă pe altul. Ea însăşi, incapabilă de fericire, este orgolioasă şi obsedată de puterea ei. Deşi ar fi putut să adune bogăţii, trăia ca un ascet, ce nu a cunoscut niciodată dragostea şi răspândea teamă. Într-unul din corturile şatrei zace, ca un mort în coşciug, Tantchi, tatăl micuţei Silenka. El a fost ani de-a rândul bolnav, iar cititorul află mai târziu că boala lui este lucrătura vrăjitoarei, cărei el voise să-i vină de hac. În timpul priveghiului, presupusul mort se trezeşte la viaţă. Cei prezenţi îl consideră un ‘‘mulo‘‘, un vampir. ‘‘Există morţi, care trebuie omorâţi din nou,‘‘ spune Dharani, şi Tantchi este, într-adevăr, omorât. Un bătrân din şatră încearcă să desluşească cauzele acestor întâmplări dramatice. El însuşi este dotat cu puteri vrăjitoreşti, a vrut toată viaţa numai binele şi încearcă să înfrângă puterea vrăjitoarei Dharani şi s-o elibereze pe Silenka de sub înfluienţa vrăjilor ei. În cele din urmă, vrăjitoarea triumfă, moare însă la nouă zile după Tantchi, în timp ce familia decedatului prăznuia pomana de nouă zile. Silenka se întoarce la mama şi fraţii ei, rămâne însă întrebarea temătoare, dacă Dharani a reuşit să transmită copilei teribila ei putere. Matéo Maximoff a publicat şi alte romane: ‘‘La poupée de mameliga‘‘, ‘‘Condamné a survivre‘‘, ‘‘Vinguerka‘‘ şi povestirile‘‘ Dites - le avec des pleurs‘‘, ‘‘Ce monde qui n`est pas le mien‘‘, ‘‘Routes sans Roulottes‘‘. Maximoff s-a făcut cunoscut publicului şi cu poezii şi eseuri, iar Cuvântul înainte la unele din cărţile sale l-a scris 104

singur, aşa de pildă la ‘‘Tzigane, mon ami‘‘. A făcut şi o traducere a Noului Testament în limba rromaní. Aceasta a apărut în anul 1995 sub titlul ‘‘E nevi vastia‘‘, ca o traducere în dialectul căldărarilor, la Societatea Biblică din Paris. Creaţia lui Matéo Maximoff, care a înregistrat cel mai mare succes cu ‘‘Les Ursitory‘‘, aminteşte, sub aspectul tehnicii narative şi al atmosferei, de povestirile şi romanele scriitorilor latino-americani, reprezentanţi ai ‘‘realismului magic‘‘. Expresia ‘‘miracolul real‘‘ a lui Alejo Carpentier se poate aplica romanelor lui Maximoff şi romanelor altor scriitori rromi. ‘‘Miracolul real se dezvăluie în puritatea sa, când realitatea este modificată în mod frapant, varietatea ascunsă a realităţii este scoasă la suprafaţă printr-o neobişnuită şi unică iluminare, iar fiinţarea este extinsă în diversitatea şi gradările sale‘‘, a explicat Alejo Carpentier principiul său de creaţie. Exact, în această formă, el poate fi aplicat şi la opera lui Maximoff. În fapt, miturile şi legendele rromilor, întreaga lume a imaginaţiei lor au multe în comun cu lumea spirituală a amerindienilor şi nu trebuie să mire faptul că scriitorii romi au o privire asemănătoare cu a colegilor latino-americani asupra realitătii şi îi dau expresie literară într-un mod asemănător. Asta înseamnă că se simt legaţi de moştenirea spirituală şi caută forme literare, care cresc direct din spiritul propriului popor, dacă nu sunt chiar în mod direct extrase din popor. Aşa cum în poveşti, mituri şi legende, realitatea şi ficţiunea se contopesc, arta narativă la unii scriitori rromi se bazează pe două făgaşuri, astfel că se poate vorbi de magia realului şi de realitatea magiei. În acest mod, se crează o lume, a cărei esenţă este cel mai bine cuprinsă de noţiunea ‘‘miraculosului real‘‘. În romanele lui Matéo Maximoff această esenţă iese cel mai pur la lumină. Autorul a găsit echilibrul între întâmplările şi momentele folcloristice, etnice şi sociale, ceea ce a permis crearea unor opere cu valoare artistică şi literară universală. Cel mai convingător în această privinţă este romanul ‘‘Les Ursitory‘‘. Vania de Gila-Kochanowski, doctor în lingvistică, etnosociolog şi autorul unor lucrări importante despre limba rromilor, ‘‘Gypsy Studies‘‘, provine din Lituania. Locuieşte şi lucrează la Paris. În anul 1992, el a publicat prima sa carte, romanul ‘‘Romano atmo‘‘ (Suflet rrom). Romanul cuprinde patru 105

capitole. În primul capitol, ‘‘Mashkir Romende‘‘ (Printre rromi), Kochanowski povesteşte despre acei rromi care sunt proprii săi străbuni. În cel de-al doilea capitol,‘‘Mashkir Gajende‘‘ (Printre nerromi), tratează convieţuirea cu lituanienii şi dificultăţile ce rezultă din aceasta. În cele din urmă, autorul foloseşte pretextul revoluţiei din 1905 - 1906 în Letonia, pentru a reflecta asupra efectelor acesteia asupra rromilor. În anul 1996 a apărut cartea intitulată ‘‘Le roi des Serpents‘‘, o culegere de basme ale rromilor, selectate şi comentate de Kochanowski. Sandra Jayat, o poetă rromă, a organizat la Paris o serie de manifestări culturale, prezentând publicului lucrări de artă plastică şi opere literare de autori rromi. Alţi tineri poeţi publică lucrările lor recente în ziarele şi revistele literare sau sunt prezenţi în antologiile de literatură a rromilor. Din anul 1996* există la Universitatea INALCO Paris un curs de studierea limbii rromaní, care, se speră, va sluji nu numai formării unei tinere generaţii de lingvişti rromi, ci şi îmbogăţirii vieţii literare în Franţa.

* Cursul este ţinut de remarcabilul lingvist, dr. Marcel Courthiade, cel de numele căruia se leagă, între altele, existenţa alfabetului rrom comun, internaţional, şi principiile generale ale normării limbii rromani. Este locul să arătăm că, în fapt, primul curs de rromani de la INALCO a fost deschis de Georges Calvet, în ziua de miercuri 6 martie 1968, structurat pe dialectul căldărăresc (cf. « Études Tsiganes », nr. 1 / 1968, p. 3-5) [n.red.].

106

Literatura rromilor în Spania În Spania, rromii s-au aşezat la începutul sec. XV. Autorităţile nu-i vedeau cu ochi buni şi, în sec. XVI, a început persecutarea lor brutală, care este descrisă în literatura spaniolilor şi a rromilor. Cel mai important reprezentant al scriitorilor rromi în Spania, José Heredia Maya, s-a născut în anul 1947 la Albunuelas, în provincia Granada. După încheierea studiilor de limbă şi literatură spaniolă, a început să se dedice cercetării flamenco-ului şi este astăzi unul din profesorii de frunte ai catedrei de flamenco la Universitatea Granada. J. H. Maya a scris următoarele lucrări: ‘‘Penar Ocano‘‘ [Oraţii] (1973), ‘‘Poemas Indenfensos‘‘ [Poezii lipsite de apărare] (1973), ‘‘Camelamos naquerar‘‘ [Vrem să vorbim] (1976), ‘‘Charol‘‘ [Lac, vopsea] (1983), ‘‘Macama Jonda‘‘ (1983), ‘‘Sueno Terral‘‘(1990), ‘‘Bitácora del Padre‘‘ (1997) şi ‘‘ Un Gitano de Ley ‘‘ [Un rrom după lege] (1997). A devenit cunoscut prin piesa de teatru ‘‘Camelamos naquerar‘‘ 1. În această piesă de teatru autorul tematizează, împletind elemente de dans şi muzică, prigonirea de secole a rromilor în Spania, un strigăt împotriva robiei, tutelării şi romanticismului siropos. Titlul semnalizează deja în mod pregnant mobilul piesei: Vrem să vorbim. Când piesa a fost prezentată, în februarie 1976, în premieră în Granada, iar trupa de teatru a început un turneu, Franco murise cu trei luni în urmă. Lucrul la piesă începuse în timpul vieţii dictatorului, unele părţi din text căzuseră pradă la cenzură. Publicul întregii ţări a sărbătorit succesul piesei. Presa a apreciat, de asemenea, seriozitatea teatrului flamenco, care a adus pe scenă ceva cu totul nou: nu doar simplu amuzament, ci o piesă serioasă, dramatică, cu un mesaj politic clar. Maya se foloseşte în ‘‘Camelamos naquerar‘‘ de un fundal istoric. Piesa este structurată pe patru texte de lege din secole diferite, prin care se documentează continuitatea prigonirii rromilor din sec. XV până în sec. XX. Pravila regilor catolici de la 107

1499 constituie debutul: ‘‘Poruncim egipţienilor şi căldărarilor străini, ca în 60 de zile de la ieşirea acestei legi, să se aşeze şi să intre în slujba seniorilor, care trebuie să le dea ceea ce se dovedeşte a fi necesar. Le interzicem să se deplaseze în grupe prin ţinuturile Coroanei. Dacă totuşi săvârşesc acest fapt, vor fi surghiuniţi din Spania în 60 de zile, li se vor aplica la prima abatere o sută de lovituri de bici şi se va pronunţa surghiunul pe vecie. La a doua abatere li se vor tăia urechile şi va urma surghiunul‘‘. Prin pravila montată în textul următor - dată de regele Filip al V-lea - justiţia este chemată să-i prindă şi să-i ucidă pe rromi. Într-o altă hotărâre, regele ordona ca rromii ‘‘să fie vânaţi până în locurile sfinte ale Caselor Domnului‘‘. La sfârşitul piesei se afla alt decret dispreţuitor faţă de oameni, ordinul jandarmeriei spaniole, Guardia Civil: ‘‘Ţiganii să fie supravegheaţi cât mai sever…‘‘ Montajul acestor decrete în diferite locuri, constituie structurile cele mai importante şi evidente ale piesei Camelamos naquerar. Pe lângă această perspectivă exterioară, se află viziunea interioară, o acuzare personală, exprimată prin versuri şi cântece populare în tradiţia flamenco. Poeziile, în parte puse pe note special pentru piesă, provin mai ales din volumul de versuri al lui Maya ‘‘Penar Ocono.‘‘ Poeziile şi cântecele vorbesc de durerea, teama, neajutorarea şi de vulnerabilitatea oamenilor. Ele se află în opoziţie cu textele ‘‘reci‘‘ de lege. Prin alternarea artistică a diverselor perspective, se amplifică mesajul de fond al piesei, anume că rromii suferă de secole prigoana şi discriminarea. După decretul regilor catolici urmează, de pildă, poezia ‘‘Después vino el destierro‘‘ (Apoi a venit surghiunul): Şi fără să ştim de ce, a venit surghiunul . . . Păsări călătoare de când ne ştim pe toate drumurile batjocoriţi desţăraţi sub toate coroanele 108

vânaţi de gloată chinuiţi schingiuiţi de decrete prea pline de dispreţ. Semănat în ritmul mâniosului tău bici turbat se mai vede poate din India un lung şirag de orizonturi. Cine-a primit neliniştea, patima unei morale stranii, transformate în măgar minereu nuia cântec şi mai ales batjocură? Nici Dumnezeu nu şi-a păstrat purtarea Şi nici de ajutor n-a fost gestul catolic mimat de-atâţia prea catolici regi şi papi din înălţimi de amvon, ca noi, crezând în el, iar ei, sugându-ne sudoarea, să şteargă urma milenarei nedreptăţi. Nu-mi amintesc nici de strânsoarea pe ascuns A vreunei alte ostenite mâini. Doar biciul, oh, şi spuma din suduitoare guri ce-ncearcă să-mi împlînte venetice ritmuri 2. Cântece populare flamenco întrerup textul poeziei: ‘‘M-am născut cu mii de ani în urmă: când orizontul, lent, în pas de animal se găurea…‘‘3. Eul colectiv al poeziei, care compară lumea de atunci cu cea de astăzi, s-a ‘‘născut cu mii de ani în urmă‘‘: reprezintă poporul rromilor în totalitatea sa şi face referire la existenţa sa veşnică. 109

La sfârşitul piesei ‘‘Camelamos naquerar‘‘ se află poezia ‘‘Pon tu cuerpo a tierra‘‘ (Întinde-te pe pământ), care în timpul reprezentaţiei este evocată de mai multe ori şi care a fost pusă pe note pentru scenă. Cu ajutorul jocului de cuvinte, al onomatopeelor şi al repetărilor de cuvinte, Maya subliniază apropierea rromului de natură, de pământ şi lună. Dorinţa de luptă victorioasă pentru libertăţi personale şi speranţele moarte din realitate merg mână în mână. Cât de puternic era rasismul împotriva rromilor, a fost evidenţiat nu numai de conţinutul piesei, ci şi de acţiunile de perturbare din timpul turneului: ameninţările cu bombe şi mâzgălelile discriminatoare de pe străzi au deranjat câteva spectacole. În spatele acestor acţiuni se afla pe atunci relativ necunoscutul ‘‘Partido Racial Democratico‘‘ (Partidul Rasial Democratic). P.R.D. şi-a pus sigla pe graffiti de genul: ‘‘Afară cu ţiganii! - Astăzi vor muri porcii de ţigani! - Trăiască Spania fără ţigani ! - Trăiască Hristos, Regele!‘‘4. Mult mai puternice decât acţiunile de perturbare au fost reacţiile la această piesă, căci au fost constituite comitete de rromi, au început negocieri cu guvernul pentru îmbunătăţirea situaţiei rromilor, dar, ceea ce era important, în primul rând, publicul spaniol a auzit, pentru prima dată, informaţii mai exacte despre rromi, despre originea şi despre problemele lor. Oratoriul ‘‘Un Gitano de Ley ‘‘ s-a bucurat, de asemenea, de un mare succes. În acesta, Maya descrie drumul, calvarul vieţii rromului spaniol Zeffirino Giménez Malla, pe care Papa Ioan Paul II l-a declarat, în 1997, martir5. Opera lirică a lui Maya ocupă şi ea un loc de seamă în literatura rromilor. El se inspiră din tradiţia şi muzica rromilor şi descrie viaţa şi suferinţele poporului său, ce nu ar putea exista fără muzica şi dansul său. Un alt reprezentant important al literaturii rromilor din Spania este Joaquin Albaicin, născut în 1965 la Madrid. După studiile universitare a început să scrie pentru ziare spaniole. A publicat câteva cărţi, dintre acestea nuvela tipărită în anul 1993, ‘‘La serpiente terrenal‘‘6, şi ‘‘En pos de Sol‘‘ din anul 19977 au devenit cunoscute.

110

În ‘‘En pos de Sol ‘‘, Albaicin descrie în mituri şi legende istoria şi viaţa rromilor. Note 1

J. H. Maya, Camelamos naquerar, Granada, 1976. Idem, p. 11. 3 Idem, p. 14. 4 T. Trenas, Los ‘‘ guerrilleros‘‘ contra los gitanos, în ‘‘Gaceta ilustrada‘‘, 6 iunie 1976. 5 J. H. Maya, Un Gitano de Ley, Granada, 1997;cf. Bruno Nicolini, Ad un anno dalla beatificazione. Zeffirino Giménez Malla. Una tappa nella storia degli Zingari, în « Lacio Drom « , Italia, nr. 2 / 1998, p. 28 - 37 6 J. Albacin, La serpiente terrenal, Barcelona, 1993. 7 J. Albacin, En pos del Sol, Barcelona, 1997. 2

111

112

Literatura rromilor în Marea Britanie Primele grupuri de rromi au ajuns în Anglia între anii 1430 şi 1440. Se presupune că au venit pe corăbii din Olanda. Ei au adus ‘‘parfumul Indiei‘‘ în această ţară europeană, cu mult înainte ca navigatorul portughez Vasco da Gama (1469-1524) să descopere drumul pe mare către India (1498), iar englezii să facă din acest subcontinent o colonie a lor. Înainte ca rromii să pună mâna pe condei, au trecut mulţi ani şi mulţi dintre ei au sfârşit în ştreang. Henric al VIII-lea (15091547) a dispus ca rromii să fie urmăriţi cu severitate. În timpul domniei sale a fost executat şi întemeietorul socialismului utopic, Thomas Morus, care s-a pronunţat în renumita sa lucrare ‘‘Utopia‘‘ pentru recunoaşterea egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor şi pentru încetarea discriminării unor popoare. Rromii au fost supuşi în Anglia unei prigoane permanente. Astfel, de pildă, în anul 1596 au fost condamnaţi la moarte prin ştreang 106 rromi din Yorkshire. În actul de acuzare se făcea afirmaţia absurdă că aceştia ar fi ţinut ascunşi preoţi catolici şi emisari de la Roma1. Dacă se poate da crezare ipotezelor unor critici literari, John Bunyan (1626-1688), autorul lucrării ‘‘The Pilgrim`s Progress‘‘, celebră în toată lumea, poate fi considerat întemeitorul literaturii rromilor în Marea Britanie. El provenea dintr-o familie de căldărari. Până acum nu s-a dovedit dacă aceşti meseriaşi făceau parte din poporul rromilor, ceea ce este posibil, sau dacă erau de altă provenienţă, străină. În operele acestui scriitor, care a stat 12 ani în închisoare pentru convingerile sale religioase, apar deseori rromi ca motiv literar. Ca urmare a unor studii lingvistice şi pe baza unor lucrări literare ale lui George Borrow (1803-1881) a fost înfiinţată în anul 1888 ‘‘Gypsy Lore Society‘‘, o societate ştiinţifică, care, decenii de-a rândul, a cercetat cultura rromilor şi a editat revista ‘‘Journal of the Gypsy Lore Society‘‘. Graţie acestei reviste, s-au păstrat pentru posteritate o mulţime de povestiri şi poezii scrise în rromaní2. Ea a avut o 113

contribuţie importantă la răspândirea primelor informaţii despre literatura rromilor în Europa. Kirk Yetholm, un consilier al lui George Borrow, Sylvester Boswell3, care a colaborat cu cercetători de limbă rromaní B.C. Smart şi H.T. Crofton (‘‘The Dialect of the English Gypsies‘‘, Londra, 1875) - toţi aceştia pot fi consideraţi pionieri ai literaturii romilor în Anglia. Informaţii mai exacte pe această temă pot fi găsite în ‘‘The Gypsies Parson‘‘ de George Hall4. Bramwell Glyn Evens-Romany5 (1877-1943) este cel mai important reprezentant al literaturii rromilor englezi. Soţia sa, Eunice Evens6, a descris viaţa acestuia în toate detaliile interesante. Din anul 1934, Evens-Romany a lucrat cu succes ca redactor la programul BBC în limba rromaní . El este autorul mai multor texte, dintre care sunt de remarcat în mod special ‘‘A Romany in the Fields‘‘, ‘‘A Romany and Raq‘‘, ‘‘A Romany in the Country‘‘, ‘‘Out With Romany Once More‘‘, ‘‘Out with Romany By the Sea ‘‘. Câteva au apărut postum. Evans-Romany a scris mai ales literatură pentru copii, ocupând în această privinţă un loc central în istoria literaturii rromilor. A cercetat istoria familiei şi a constatat că străbunii săi au purtat numele larg răspândit de Smith. De familia sa a aparţinut şi Jaspers Petulengo, pe numele său adevărat Ambrose Smith. Borrow l-a descris ca şeful unei mari familii din Anglia de Est. Alţi scriitori rromi în Anglia sunt: Eli Frankham7, autorul volumului de poezii ‘‘Poems by Eli‘‘, Tom Odley8, autorul volumului ‘‘Dirty Gyppo‘‘. Ambii sunt autodidacţi şi descriu, în primul rând documentar, peregrinările rromilor prin Anglia. Note 1

D. Kenrick şi G. Puxon, The Destiny of Europe’s Gypsies, London, f.a.; R. Djurić, Ohne Heim, ohne Grab, Berlin 1996. 2 Colaboratorii revistei ‘‘Gypsy Lore Society‘‘ au publicat un mare număr de poezii şi povestiri ale rromilor. Astfel, au dobândit o anumită notorietate Godfrey Charles 114

Leland, Murray Jeannie MacBain (‘‘The Book of a Thousand Poems‘‘, Evans, 1942), Dora Yates şi alţii. 3 G. S. Boswell, The Book of Boswell, Gollancz, 1970; Autobiography. The Book of Boswell, în ‘‘Journal of the Gypsy Lore Society‘‘, Fascicolul 49, 1970; Gypsy Boy on the Western Front, în ‘‘Journal of the Gypsy Lore Society‘‘, Fascicolul 52, 1973. 4 G. Hall, The Gypsy’s Parson, Londra, 1894. 5 B. G. Evens-Romany, A Romany and Raq, Londra, 1949; B. G. Evens-Romany, Out With Romany Once More, London, 1941; B. G. Evens-Romany, Out With Romany Again, Londra, 1942; B. G. Evens-Romany, Out With Romany by Meadow and Stream, Londra, 1942; B. G. Evens-Romany, Out With Romany By the Sea, Londra, 1942; B. G. Evens-Romany, A Romany in the Fields, Epworth, 1947. 6 E. Evens, Through the Years with Romany, Londra, 1946. 7 E. Frankham, Poems By Eli, Cambridgeshire, 1972. 8 T. Odlley, Dirty Gyppo, Ilfracombe, 1983.

115

116

Literatura rromilor în Suedia şi Finlanda Rromii sunt amintiţi în Suedia pentru prima dată în anul 1512. Mai târziu, au sosit grupuri şi în Finlanda - care a ţinut multă vreme de Regatul Suedez. Din anul 1969 rromii au început să-şi înfiinţeze propriile asociaţii naţionale şi culturale. Katarina Taikon (1928-1994) a fost cea mai prolifică şi mai cunoscută scriitoare rromă din Suedia, care a scris în primul rând literatură pentru copii. După modelul povestirilor populare ale rromilor a publicat mai multe cărţi, între care ‘‘Zigenerska‘‘1, ‘‘Förlatt att vi stör‘‘ şi ‘‘Katitzi‘‘2* au avut cel mai mare succes. Władisław Jakowicz (n.1915) a urmat exemplul Katarinei Taikon. El scrie în rromaní, iar cartea sa O Tari thaj e Zerfi 3 este foarte îndrăgită de rromi. Veijo Baltzar (n. 1942), cel mai de seamă reprezentant al literaturii rromilor în Finlanda, este considerat drept unul dintre cei mai importanţi scriitori rromi ai lumii. El a scris un număr semnificativ de romane importante: ‘‘Polttava tie‘‘ (Drumul în flăcări), ‘‘Verikihlat‘‘ (Logodna însângerată), ‘‘Mari‘‘, ‘‘Mustan Saaran kristallipallo‘‘ (Globul de cristal al negrei Sarah), ‘‘Käärmeenkäräjkivi‘‘ (Piatra de judecată a şarpelui) şi ‘‘Musta tango‘‘ (Tangou negru)4. Opera sa cuprinde şi drame: ‘‘Musta ruoska‘‘ (Biciul negru), ‘‘Nälkerkurjet‘‘ (Cocorii foamei), ‘‘Taon kivestä hevosen‘‘ (Cioplesc un cal din piatră), ‘‘Rautayöt‘‘ (Noptile îngheţate), ‘‘Rautaratsut‘‘ (Caii de gheaţă). Baltzar a scris opera ‘‘Orli‘‘, diverse lucrări dramatice pentru radio5 şi televiziune6, precum şi piese de teatru7. Baltzar este şi autor de lieduri, puse pe note de compozitorul finlandez *

Katitzi a fost recent tradusă, excelent, şi în limba română, la iniţiativa Ambasadei Suediei la Bucureşti, de către Monica Bunu (Bucureşti: Editura RAO, 2001, 168 p.). Lucrarea este însoţită de un superb ghid metodologic scris de dr. Cătălina Ulrich [n.red.].

117

Toni Edelman, şi a produs discul ‘‘Siihen ei ole sanoja‘‘ (Nu-s cuvinte pentru asta). A scris, de asemenea, articole, polemici şi a organizat expoziţii. Cu romanul ‘‘Drumul în flăcări", acest artist polivalent a aprins o mare dispută despre rromi în Finlanda. În scrierile sale, el critică tendinţele de dezvoltare ale civilizaţiei occidentale. Baltzar contrapune banilor, simbol al civilizaţiei şi expresie a înstrăinării ei umane şi sociale, valori şi ţeluri spirituale. Aceasta este tema nu numai a romanelor, ci şi a operei ‘‘Orli‘‘, prezentată în premieră în anul 1995 în Imatra şi în 1997 la Helsinki. Şi Baltzar se apleacă, în scrierile sale, asupra basmelor, miturilor şi ritualurilor rromilor. El este întemeietorul şi conducătorul teatrului ‘‘Romano drom‘‘, care fiinţează din 1992. Alţi poeţi cunoscuţi în Finlanda sunt Henry Hedman8, Valfrid Åkerlund şi Miranda Vuolasranta9. Literatura rromilor din Finlanda este unică în felul ei. Deşi în această ţară trăiesc foarte puţini rromi, aici au apărut cele mai bune opere literare ale acestui popor. Din păcate sunt în majoritate scrise doar în limba finlandeză, astfel că ele sunt necunoscute cititorilor europeni şi majorităţii rromilor. Traducerea romanelor şi a pieselor de teatru în principalele limbi europene şi în rromaní ar fi o contribuţie importantă la dezvoltarea şi promovarea internaţională a literaturii rromilor. Note 1

K. Taikon, Zigenerska, Stockholm, 1977; Zigenare är vi, Stockholm, 1967. 2 K. Taikon, Förlatt att vi störr, Stockholm, 1977; K. Taikon, Katitzi, Stockholm, 1969; K. Taikon, Katitzi i gamla stan, Uddevalla, 1979. 3 W. Jakowicz, O Tari thaj e Zerfi, Borås, 1982. 4 V. Baltzar, Poltava tie, Helsinki, 1968 ; V. Baltzar, Verikihlat, Helsinki, 1969; V. Baltzar, Mari, Helsinki, 1972; V. Baltzar, Mustan Saaran kristaalipallo, Helsinki, 1978; V. Baltzar, Käärmenkaräjäkivi, Helsinki, 1988; V. Baltzar, Musta tango, Helsinki, 1990.

118

În teatrul ‘‘Romano drom ‘‘ au fost prezentate următoarele drame de Veijo Baltzar: ‘‘Musta ruoska‘‘ (1981), ‘‘ Nälkäkurjet‘‘ (1982), ‘‘Taon kivesta huvosen‘‘ (1983), ‘‘Rautayöt‘‘ (1984), ‘‘ Rautaratsut‘‘ (1986). În anul 1981 Baltzar a fost onorat cu cel mai important premiu de teatru finlandez. 5 Baltzar a scris următoarele drame radiofonice: ‘‘Nusan Saaran kristallipallo‘‘, difuzată de Radioul suedez în anul 1976, şi ‘‘ Djengina ‘‘, difuzată de Radioul finlandez în anul 1988. 6 Baltzar a scris scenariile pentru dramele de televiziune: ‘‘Musalaisballadi‘‘ (Balade rrome), TV 1 Helsinki, 1974 şi ‘‘Punainen puutarha‘‘ (Grădina roşie), TV 1 Helsinki. 7 Piese de teatru de Baltzar : ‘‘ Tie ‘‘ (Drumul), prezentată de Teatrul ‘‘ Romano drom‘‘, în anul 1982; ‘‘ Punain Heboven‘‘ (Calul roşu), în repertoriul Teatrului ‘‘ Romano drom ‘‘, 1983; ‘‘Mustat kiharat ‘‘ (Buclele negre), prezentată, de asemenea, de Teatrul ‘‘Romano drom‘‘ în anul 1985. 8 H. Hedman, Sar me sikjavaa romanes (Cum învăţ rromanes), Helsinki, 1996. Miranda Vuolasranta / Valfrid Åkerlund, Romani tšimbako drom (Drumul limbii rromaní), Helsinki, 1995.

119

120

Teatrul ‘‘Phralipen‘‘* al rromilor Teatrul ‘‘Pralipe‘‘ *, întemeiat la începutul anilor şaptezeci în Skopje (Macedonia), a luat fiinţă la iniţiativa unor tineri rromi, care şi-au redescoperit propria cultură teatrală şi pe care au dorit să o dezvolte în continuare. Turnee în multe oraşe ale Macedoniei şi Iugoslaviei, invitaţii la diverse festivaluri europene stau mărturie recunoaşterii tot mai mari de care s-a bucurat teatrul ‘‘Pralipe‘‘, care, în cele din urmă, s-a numărat printre cele mai importante teatre din fosta Iugoslavie. Până astăzi este singurul teatru din Europa al rromilor care se dedică propriei lor culturi europene. Din repertoriul său fac parte opere începând cu antichitatea până la Becket, precum şi piese din propria creaţie. Fără subvenţii de la stat, ‘‘Pralipe‘‘ a putut să activeze şi să supravieţuiască numai datorită dăruirii membrilor săi. Odată cu declanşarea războiului şi în urma dezintegrării politice şi economice din fosta Iugoslavie, teatrul a pierdut orice posibilitate de existenţă. Îndelungatele contacte cu ‘‘Theater an der Ruhr‘‘ şi cu Roberto Ciulli au făcut posibilă, cu ajutorul Ministerului Cultelor din landul german Renania de Nord-Vestfalia, mutarea teatrului ‘‘Pralipe‘‘ în oraşul german Mülheim. ‘‘Nunta însângerată‘‘ de Federico García Lorca a fost prima reprezentaţie a teatrului ‘‘Pralipe‘‘ la Mülheim şi a avut un asemenea succes, încât spectacolul a fost prezentat în turneu prin toată Germania şi în multe state europene. Au urmat alte puneri în scenă de aceeaşi înaltă valoare artistică. În anul 1993 teatrul a primit premiul Uniunii Criticilor de Teatru Germani şi premiul pentru excelenta punere în scenă a piesei ‘‘Das grosse Wasser‘‘ (Marea apă) de Zivko Cingo la Festivalul de teatru renan, iar în anul 1995 Premiul Ruhr pentru Artă şi Stiinţă al oraşului Mülheim pe Ruhr. După mulţi ani de existenţă şi activitate în Republica Federală Germania, de experienţă şi cunoştinţe dobândite în diverse ţări europene, sunt necesare lărgirea ariei de activităţi a teatrului ‘‘Pralipe‘‘ şi întărirea autonomiei sale. Cu ajutorul * corect: Phralipen [n. red.]. 121

‘‘Theater an der Ruhr‘‘, ‘‘Pralipe‘‘ vrea să construiască un centru socio-cultural, care în colaborare cu alte instituţii să se dedice integrării rromilor în societatea noastră modernă. Repertoriul teatrului ‘‘ Pralipe‘‘ Ratvale Bijava (Nunţi însângerate, în versiunea rromă) De Federico García Lorca Premieră: ianuarie 1991 Subiectul: Se spune că Lorca ar fi luat tema pentru ‘‘Nuntă însângerată‘‘ dintr-o notiţă de ziar. Mama mirelui şi-a pierdut, cu ani în urmă, mai întâi soţul apoi fiul cel mare în urma unor crime. Ucigaşii, aparţinând familiei Felix, îşi duc în continure viaţa, nepedepsiţi. Ea află de la vecini că viitoarea noră a fost logodită cu ani în urmă cu Leonardo Felix. Între timp, Leonardo s-a căsătorit şi are un copil. Pământul pe care-l munceşte produce doar strictul necesar. De la soţia sa află că verişoara ei, fosta lui logodnică, se va căsători. La aflarea ştirii, el reacţionează iritat, agresiv. Înainte de nuntă vizitează mireasa, dragostea lui pentru ea nu s-a stins. Soţia sa observă schimbarea, care se vede în comportamentul său. Tatăl miresei îşi dă şi el seama că Leonardo coace ceva. Oamenii se distrează. În acest timp, Leonardo fuge cu mireasa. Ştirea pică în toiul nunţii. Ginerele îi urmăreşte pe fugari. În pădure se întâlnesc luna şi moartea, ele presimt ce se va întâmpla. Moartea îi conduce pe Leonardo şi pe mire unul la celălalt. În luptă mor amândoi. Distribuţia: Suncica Todić (mama), Sami Osman (mirele), Elizabeta Koćoska (mireasa), Umer Dzemailji (tatăl miresei), Eduard Bajram (Leonardo), Silvia Pinku (soţia lui Leonard), Šaban Bajram (ţapinar), Rojan Šaban (ţapinar), Mustafa Zekirov (luna), Suncica Todić (moartea ca cerşetoare), Rahim Burhan (regizor), Vladimir Georgievski (scenograf), Elena Donćeva (costume), Sami Osman ( lector de limba rromaní ).

122

Cronici: «Cei opt actori nu redau pe de-a întregul Lorca, dar ceea ce prezintă pe scenă este un joc de teatru briliant. Iscat din lăuntrul vintrelor, turnat în structuri arhaice, colorat şi în acelaşi timp tandru învelit într-o limbă metaforică, ne aruncă în adâncul iadului sentimentelor. Spaţiul este acolo unde se joacă, chiar şi fără inventar. Aproape în mod magic apar tablouri mari, austere. Din sensul cuvintelor se observă ce se petrece între personaje. Punerea în scenă de către Burhan, format la modelele indiene şi modernismul european, celebrează, coreografiază mişcările artiştilor. Patosul este aproape căutat - şi iată că, odată luat în serios, nu trebuie să ne temem de el. Emoţiile acestei seri minunat colorate provin în mare parte din linişte, acţiunea este redusă la minimul necesar, stilizarea este folosită de regizor cu mare zgârcenie (dervişi dănţuind, moartea ca personaj). Adesea, tablourile sale, pe un fundal auriu, se aseamănă cu icoanele efectul este straniu şi plin de imaginaţie. Arta nobilă creează profunzime. Ea va capta orice public, chiar dacă nu stăpâneşte limba rromaní ( MAZ, 30.09.1992). “După doar şaptezeci şi cinci de minute, ansamblul de actori a primit meritatele aplauze pentru spectacolul de o mare muzicalitate interioară şi cu multă sensibilitate pentru formele ritmice de expresie. Şi totuşi, nu apare nicicând impresia că pe scenă se joacă doar după un scenariu. Farmecul acestei montări provine mai puţin din exoticul sclipitor al unei culturi necunoscute, ci, mai degrabă, din simţul pentru limbajul teatral în tablouri, exact şi în acelaşi timp sensibil, ca, de pildă, atunci când Leonardo prinde mireasa, deja gătită, în cordonul său roşu, se leagă de ea şi cu o pornire pasională stoarce pe obrazul său o portocală, sau atunci când peste cei doi morţi, înveliţi într-o pânză, se deşartă coşuri pline cu portocale, se presară flori şi nisip» (Neue Zeit, 19.10.1991). “Ce trăire! La început, rivalii se pândesc, nu-şi lasă din ochi adversarul, ţin strâns doi cocoşi, gata să-i trimită în lupta 123

mortală. Între ei, o tânără fată îmbrăcată în alb şi cu o găină sub braţ. Pe lângă acestea, ‘‘Habanera‘‘ din ‘‘Carmen‘‘ a lui Bizet şi o dramă furioasă de dragoste şi pasiune, eros şi moarte se dezlănţuie şi îşi urmează cursul către un deznodământ înfricoşător. Tragedia lirică a poetului spaniol, antică în sensul finalului ei inevitabil, dobândeşte dimensiuni noi, impunătoare, în montarea lui Rahim Burhan, directorul şi întemeietorul teatrului ‘‘Pralipe‘‘. Întrucât piesa prezentată în limba rromaní este pe înţelesul spectatorului şi fără cunoaşterea cuvintelor, acesta este captat de întreaga forţă a tablourilor coreografice, geniale, în timp ce urmăreşte drumul personajelor prizoniere ale tradiţiei: femei în pragul infernului durerii sfredelitoare. Mama ce şi-a pierdut soţul şi fiul se agaţă de cel de-al doilea fiu; mireasa se distruge în conflictul dintre senzualitate şi morală, deoarece în ziua nunţii ei, după tradiţia ţărănească, se lasă furată de iubitul de odinioară. Năpăstuită este şi soţia părăsită. Interpreţii vorbesc limbajul trupului, exprimă plăcere şi dorinţă, ură şi disperare. Prin încetinirea conştientă a mişcării, întâmplările dobândesc o penetranţă fantomatică. Recuzita lui Vladimir Georgievski pare a fi o grotă a naturii, pereţii din faianţă mare, ornamentală, se deschid greu şi apăsător. Tomuri sumbre, prevestind destinul, domină atmosfera scenică. Lumina lumânărilor proiectează semne ale morţii. Simboluri însoţesc acţiunea purtată de o tensiune interioară chinuitoare. Rahim Burhan şi ansamblul său de nouă actori prezintă într-o oră şi jumătate o baladă de dragoste şi credinţă, păcat şi ispăşire, o tragedie plină de patos, acompaniată de o muzică biciuitoare (Valentino Skenderovski), ce conferă deznodământului fatal o proprie muzicalitate dureroasă. Doar puţini spectatori au venit la ‘‘Haus am Klieversberg‘‘. Cei prezenţi au aplaudat însă cu entuziasm şi recunoştinţă trupa de teatru din Skopje, Macedonia (Wolfsburger Allgemeine Zeitung, 26.02.1991). “Punerea în scenă realizată de Rahim Burhan, acţionând asupra publicului prin gestică, limbă (limba rromaní provenită din vechea sanscrită indiană), decor şi muzică în egală măsură dezvoltă un vârtej, căruia nu i se poate nimeni sustrage. În câteva 124

minute spectatorul este atras în acest vârtej al simţămintelor arhaice. Piesa lui Lorca despre dragoste şi moarte cunoaşte prin actorii teatrului rromilor o asemenea intensitate şi senzualitate, încât prin modul direct de exprimare aduce aproape o atingere fizică. Simbolistica tablourilor este pe cât de simplă pe atât de frapantă. O singură portocală, oferită de mireasă (Elizabeta Kocoska) lui Leonardo (Njedo Osman), devine simbol al efemerităţii şi dulceţii vieţii. În final, se deşartă două coşuri de portocale peste cei doi rivali morţi. Tablouri ce conţin întreaga poezie a lui Lorca şi care nu pot fi lesne uitate (Hamburger Abendblatt, 25. 05. 1992). «Prologul creat de regizorul Rahim Burhan demonstrează în tablouri simbolice şi melodramatice întreaga dramă a uciderii din dragoste din ‘‘Nunta însângerată‘‘a lui Federico García Lorca. În faţa unui perete auriu, cu irizaţii de icoană, pe scena ‘‘Markgrafentheater‘‘ din Erlangen, se ghemuiesc în stânga şi în dreapta doi bărbaţi cu câte un cocoş de luptă în mâini. Ei nu se lasă deranjaţi în ritualul lor de către frumoasa fată curtenitoare cu o găină sub braţ. O versiune agresivă a Habanerei lui Bizet (‘‘Carmen‘‘), transmite duelului simulat fluidul fascinant. O a doua femeie atrăgătoare învăluie cu dansul ei un bărbat mai în vârstă. Ea îl ademeneşte cu o portocală, simbol al fertilităţii şi erotismului, iar apoi i se sustrage. O uvertură coreografică, seducătoare, expresivă (Nürnberger Nachrichten, 22.03. 1993). Romeo şi Julieta De William Shakespeare Premiera: martie 1994 Subiectul: Război civil în fosta Iugoslavie. Unităţi paramilitare ale celor două părţi învrăjbite, de religie şi naţionalitate diferită, Capulet şi Montague, se înarmează pentru război. Se ajunge la conflict între soldaţi, pe care prinţul neutru Escalus încearcă să-l aplaneze.

125

Romeo, fiul lui Montague, protestează împotriva războiului. Acuzând lipsa de dragoste şi de toleranţă între popoare diferite, el discută cu prietenii săi Mercutio şi Benvolio despre dragostea sa pentru Rosalinde. Ei îl conving pe Romeo să meargă cu ei la balul mascat al Capuleţilor. Tânărul Paris a cerut Capuleţilor mâna Julietei. Aceasta află de la mama ei şi de la doică că la bal îl va cunoaşte pe viitorul ei mire. Aici se îndrăgostesc Romeo şi Julieta. Mercuţio şi Benvolio se amuză de dragostea lui Romeo pentru Julieta, până când înţeleg că această dragoste pentru fiica duşmanului ereditar constituie pericol de moarte pentru Romeo. Romeo şi Julieta îşi jură dragoste eternă. Ei îl roagă pe părintele Lorenzo să-i cunune în secret. Acesta speră ca astfel să-i împace pe enoriaşii celor două credinţe. În timp ce îşi îngroapă victimele de război, clanul Montague este atacat de Capuleţi. Zadarnic încearcă Romeo să-l liniştească pe furiosul Thybalt, un văr al Julietei. Mercuţio vrea să-şi apere prietenul şi este rănit mortal când Romeo se pune între luptători. Din răzbunare, Romeo îl ucide pe Thybalt. Prinţul îl izgoneşte pe Romeo din oraş. Doica îi relatează Julietei despre moartea dragului ei verişor, sperând ca aceasta să accepte astfel căsătoria cu Paris. Julieta însă insistă să petreacă cu Romeo noaptea nunţii, aşa cum plănuiseră. Romeo stă ascuns la părintele Lorenzo. Paris cere din nou Capuleţilor mâna Julietei. I se promite că nunta va avea loc peste două zile. Romeo şi Julieta se întâlnesc pe ascuns. La revărsatul zorilor el trebuie să fugă. Lacrimile Julietei nu sunt pentru verişorul ucis, cum presupune mama ei. Capulet stabileşte nunta cu Paris, refuzul Julietei stârneşte mânia sa. Doica o sfătuieşte şi ea să se supună hotărârii tatălui. Disperată, Julieta cere ajutor de la părintele Lorenzo, care scorneşte viclenia: cu ajutorul unei licori, Julieta va intra într-un somn asemănător cu moartea după care mai târziu va fugi cu Romeo. Ştirea despre acest plan nu a ajuns la Romeo. El află că Julieta ar fi moartă, merge la mormântul ei şi moare alături de ea. Când Julieta se trezeşte, îşi descoperă iubitul fără însufleţire şi îl urmează în moarte. 126

Interpreţii Silvia Pinku (Julieta), Eduard Bajram (Romeo), Suncica Todić (contesa Capulet), Umer Dzemailji (contele Capulet), Elizabeta Koćoska (doica Julietei), Rojan Šaban (Escalus), Rojan Šaban (Lorenzo), Erol Begović (Paris), Sami Osman (Mercutio), Šaban Bajram (Benvolio), Mustafa Zekirov (Thybalt),Turkijan Rustemov (Abraham), Rahim Burhan (regie), Gralf-Edzard Habben (scenografie şi costume), Mustafa Zekirov (muzică), Donald Kenrick (traducerea în limba rromaní ). Cronici: «Nu este de mirare că şeful Teatrului ‘‘Pralipe‘‘, Burhan, citea despre Verona şi se gândea la Sarajevo, că sub regia lui Capuleţii Julietei devin musulmani, Montague-ii lui Romeo devin creştini. O actualizare care nu siluieşte piesa şi, în acelaşi timp, permite o implicare personală a trupei de actori într-o operă a literaturii universale. Burhan şi echipa sa provin, totuşi, dintr-o ţară în care visul milenar al omenirii de convieţuire a diverselor popoare şi religii sub acelaşi acoperiş s-a pulverizat (Mein Echo, 31.03.1994)». «Rahim Burhan transpune conflictul din Jugoslavia în teatru: Capulet contra Montague devine musulmani contra creştini - o relaţie distrusă, care este deja prezentă în imaginea scenică (Gralf-Edzard Habben) a unui pod distrus. Acest fapt este actualizat, dar nu este o actualizare aplatizantă; aceasta crează punctul direct de legătură. Intens, puternic, consecvent dar Burhan arată şi derizoriul acestui război, face perceptibile ameninţarea permanentă, ura iraţională (TZ. München, 25.03.1994)». «Politicul în dragoste constă în universalitatea acesteia, astfel descrie Roberto Ciulli motivaţia activităţii internaţionale şi multiculturale a Teatrului de pe Ruhr‘‘. «Dragostea este acţiune. Implicarea oamenilor, cea mai mare solidaritate posibilă. Teatrul rrom ‘‘Pralipe‘‘, refugiat din Skopje (Macedonia) şi care de doi ani şi jumătate este parte organizatorică a ansamblului din Mülheim, a tematizat această 127

dragoste prin montarea celei de-a patra producţii a sa: ‘‘Romeo şi Julieta ‘‘ provin din două grupuri etnice şi religioase învrăjbite. El este educat creştin, ea musulmană. Domneşte războiul civil. Carnavalul din Sarajevo cunoaşte numai o costumaţie. De aceea, oaspeţii Capuleţilor la balul mascat, cu feţele de plastic înţepenite şi picioarele despuiate sub mantale lungi întunecate, tropăie ca o armată de stafii. Morţii dănţuind se întorc din nou: în final, ei o rânduiesc pe Julieta presupusă moartă între păpuşile de cârpă, fără chip, înşiruite pe năsălie şi îl înconjoară în ritm tenebros pe Romeo reîntors pe câmpul de luptă, ca şi cum ar cere numaidecât moartea celor doi. Romeo moare, Julieta moare. Părintele Lorenzo, care trebuia de fapt să clarifice totul şi să contribuie astfel la împăcarea peste morminte, nu mai apare; în drum spre cimitir el a fost probabil împuşcat întâmplător de un trăgător din umbră. Această impresionantă tragedie oricum nu vrea nimeni să o asculte. Poate că într-o zi, când va fi din nou ceva asemănător cu pacea, se vor face monumente pentru cei doi, a căror moarte de martiri a decurs aşa de contemplativ şi graţios şi de care va fi mult mai uşor să-ţi aminteşti decât de nenumăratele cruzimi ale acestui război. Astăzi însă: nici o soluţie, nici o înţelegere, nici un sfârşit al grozăviilor. Astăzi doar se moare (Süddeutsche Zeitung, 21. 3. 1994). «Scenele succesive de dragoste, de luptă şi de ucidere curg într-o perfecţiune coreografică, fără ca măsura demnă de admirat să străpungă atmosfera dominantă a inevitabilului, a fatalităţii soartei. Descrierea vieţii de familie orientale apare întrun mod zguduitor de autentic, iar încercarea de evadare a tinerilor îndrăgostiţi e aproape de strigăt. Toate acestea se desfăşoară într-o suită de tablouri neîntreruptă timp de două ore la al cărei final, altfel ca la Shakespeare, nu se află împăcarea, prin moartea celor doi tineri îndrăgostiţi, a familiilor învrăjbite, ci ţăcănitul mitralierei peste cadavrele perechii îndrăgostite, zăcând în formă de cruce. Un eveniment particular, marginal. Războiul civil continuă. Pentru acest caz special de limbaj, dincolo de cuvinte, trebuie să mulţumim regizorului Rahim Burhan, marelui ansamblu cu multe realizări deosebite şi unei tehnici de scenă

128

magistrale. Oră astrală în Casa Solinger. Ora unui astru negru (Solinger Morgenpost, 23.04. 1994)”. Bahro Phani * (Marea) de Zivko Cingo Premiera: mai 1993 Subiectul Un cămin de orfani. Lem îşi ia rămas bun de la unchiul Kostadinovski, căci Lem trebuie să meargă la cămin. Sosirea celorlalţi copii la cămin. Ei se întâlnesc cu responsabilii căminului: Olivera, Ariton şi Aneski. Kejten, un copil din cămin, refuză să se supună dispoziţiilor conducerii. Pentru prima dată el are viziunea unei ‘‘Mari Ape‘‘. Încercarea de a se împotrivi ordinii este pedepsită. Acum copiii înţeleg prizonieratul lor. Pe zidurile înconjurătoare descoperă înscripţiile foştilor copii din cămin. Kejten şi Lem sunt bătuţi de Ariton, deoarece se împotrivesc ordinelor conducerii căminului. Copiii se sfădesc, dacă pedeapsa dată de Ariton este justificată. Responsabilul cultural al căminului este Trifun, un poet. El se ocupă de talentele artistice ale copiilor, după care aceştia fac proba calităţilor lor. Olivera îl laudă pe poet şi povesteşte copiilor povestea vieţii lui Trifun. Kejten a pregătit cu copiii un spectacol de teatru şi îl anunţă conducerii căminului. Spectacolul reflectă viaţa şi situaţia conflictuală a copiilor în cămin. La sfârşit, Kejten arată copiilor ‘‘Marea‘‘. Supraveghetorul Aneski este şi el fascinat de viziune. Conducerea căminului întrerupe spectacolul. Aneski cade pradă nebuniei şi moare. Pe ascuns, copiii se uită la reviste pornografice. În mod surprinzător descoperă raporturile de dragoste dintre Olivera şi Ariton. Drept pedeapsă trebuie să facă duş rece şi să repovestească istoria vieţii poetului Trifun. Kejten îi provoacă pe Olivera şi pe Ariton. În ura sa, Olivera îi scoate ochii lui Kejten. Când ea îşi dă seama de crima ei, înnebuneşte.

* corect, fără aspiraţie, Baro pani [n. red.]

129

Trifun recunoaşte greşeala vieţii sale. Lem, care se gândeşte cum să-l ajute pe Kejten, aflat în arest, solicită ajutorul lui Trifun. Acesta îl găseşte pe Kejten mort. Copiii îl jelesc. Lem nu poate să creadă ca prietenul său este mort. Ca prin minune, Kejten se trezeşte din moarte. Dintr-odată, copiii observă un foc pe cer şi se simt atacaţi de păsări şi păduchi. Ei îl imploră pe Kejten să-i ajute. Obişnuitul tril de fluier îi readuce la realitate. Trifun se spânzură. Copiii cară lemne pentru încălzit. Kejten fură un trunchi de lemn, deşi Lem îl previne. Menka pârăşte lui Ariton furtul lui Kejten şi complicitatea lui Lem. Când Kejten este luat la întrebări, el îi povesteşte lui Ariton că ar vrea să-şi cioplească o mamă din lemn. În sfârşit, Ariton înţelege suferinţa copiilor din cămin şi absurditatea tuturor interdicţiilor. Kejten povesteşte despre amintirile şi despre patria sa. Când copiii pleacă să-şi caute părinţii, Ariton se împuşcă. Interpreţii: Copiii din cămin: Eduard Bajram (Kejten), Sami Osman (Lem), Elisabeta Kocoska (Menka Griskovska), Silvia Pinku (Bosilka Kocoska), Rojan Šaban (Todorce Terzioski), Sabrina Hodzić (Jordanka), Erol Begocić (Sokole Efrutovski), Turkijan Rustemov (Bubalka Klimoski). Conducerea căminului: Umer Džemailji (Ariton), Suncica Todić (Olivera), Mustafa Zekirov (Trifun), Šaban Bajram (Aneski) Rahim Burhan (montarea), GralfEdzard Habben (scenografie şi costume), Rajko Durić (traducerea în limba rromaní ). Cronici: «Regizorul Rahim Burhan pendulează între ponderea arhaică şi soluţiile coreografice cu dans, aşa de intens, aşa de senzual, încât aproape că nu există adevărate probleme de înţelegere (se joacă în limba rromaní ), chiar dacă ies în evidenţă mai mult punctele nodale externe, expresive ale întâmplărilor, în detrimentul detaliilor de fineţe. Asociaţiile cu prezentul şi trecutul merg paralel cu jocul. Să nu uităm: SS-ul folosea o coloristică variată pentru triunghiul de pe uniforma deţinuţilor din lagărele de concentrare; ţiganii 130

aveau rezervată tocmai culoarea brună. Iar astăzi, patria lor este o ţară plină de sânge şi lacrimi (Potsdamer Neueste Nachrichten, 4. 10. 1993)». «După ‘‘Nunta însângerată‘‘ a lui Lorca, de anul trecut, acest teatru de primă clasă a reuşit sâmbătă, la Potsdam, să înregistreze un al doilea minunat succes cu piesa ‘‘O Baro Pani‘‘ (Marea) a scriitorului macedonean Zivko Cingo. Teatru fascinant, de la început până la sfârşit, care-şi extrage expresivitatea din trăirea intens a temei. Teatru care nu numai că stăpâneşte legile scenei, dar şi ştie să le aplice în mod fericit. Teatru, care posedă arta succesiunii: după zgomot-linişte, după mişcare-încremenire, după tristeţe-înseninare. Acest lucru poate fi inteligent şi încântător şi de o virulenţă febrilă. Teatru fără patrie, hrănindu-se din propriile rădăcini. Teatru care ştie multe, atât din secretele nuanţelor, cât şi ale strălucirii luminii, precum şi ale vibraţiei limbii. Teatru care face imaginile palpabile - un Theatrum mundi ca Theatrum totale - imponderabil, credibil, însufleţit. Un eveniment teatral de primă mărime, a cărui energie de necrezut se impune de la sine de pe scenă. (Märkische Allgemeine, 4. 10. 1993) Rahim Burhan, întemeietorul şi conducătorul ansamblului macedonean ‘‘Pralipe‘‘, alungat din Skopje, montează sub formă de parabolă poetică o povestire simplă despre suferinţe şi răzvrătire, despre claustraţi şi asupriţi, care au o viziune (privesc toţi transfiguraţi spre cer, mai târziu, un martir muribund capătă în intregime figura lui Isus Hristos). Sumarul conţinutului vorbeşte de o casă de orfani şi un cămin de copii. Se văd însă numai adulţi între pereţi şi un pomişor de tip Becket. Asocierea cu azilanţii şi un cămin de azilanţi este dureros de apropiată, şi încă mai puternică cea cu evreii / rromii ghetoizaţi în vremea Reichu-ului nazist. Rromii internaţi într-o instituţie condusă foarte nemţeşte joacă pentru viaţa lor. Aceasta le dă putere şi autenticitate izbăvitoare. Stilul lor de joc afectat tinde spre patos şi supraclaritate, dozează în acelaşi timp reflexiv măsura timpului şi ritmica vorbirii de tipul corului antic.

131

‘‘Pralipe‘‘ are ceva de spus germanilor, slavă Domnului, şi nu trebuie să o spună în germană. Fiecare personaj, fiecare situaţie, întreaga atmosferă ambientală se transmite dincolo de vorbire. Trilul fluierelor personalului de supraveghere, care îşi trimite victimele la duş, răsună încă în urechile spectatorului pe drumul de întoarcere spre casă. Principiul speranţei lui Ernst Bloch arde în ochii rromilor cu valabilitatea necesităţii supravieţuirii (Schwäbisches Tageblatt, 22. 05. 1993)». Piesa macedoneană ‘‘Marea‘‘ este istoria eşuării unei societăţi totalitare. Luând exemplul unui cămin de copii, Zivko Cingo proiectează tabloul unui stat care nu poate fi menţinut decât prin asuprire. Spectatorii trăiesc suferinţele noilor sosiţi în cămin, încercările lor de evadare în fantastic. ‘‘Marea Apă‘‘este viziunea lor despre libertatea universală si o lume mai bună. Când ultimul din cvartetul de conducere al căminului recunoaşte nonsensul activităţii sale şi îşi pune capăt zilelor, copiii pleacă în căutarea mamelor lor, a copilăriei lor pierdute. Un final frumos, totuşi înfricoşător, mai ales că este prezentat de o trupă de actori rromi (Salzburger Nachrichten, 20. 02. 1995)». «Ritualizarea mişcărilor, repetarea întâmplărilor, ca aceea a răzmeriţei somnambuleşti si anihilarea ei, marea gestică şi patosul teatral sunt mijloacele de stil centrale ale teatrului ‘‘Pralipe‘‘. Prin acestea, a spus o dată regizorul şi conducătorul teatrului, Rahim Burhan, vrem să ajungem la rădăcinile culturii rromilor din spaţiul indian. Şi, într-adevăr, acelea sunt efectele care impresionează la ‘‘Pralipe‘‘, efecte pe care teatrul municipal şi de stat în felul său direct şi în supradimensionarea sa nu le mai îndrăzneşte. Moartea îşi are locul ei în acest teatru. Conducerea căminului, ce nu poate împărtăşi forţa sfidând viaţa copiilor, cade pe rând pradă nebuniei, după crima scoaterii ochilor unui copil îndărătnic. Unul dintre responsabili se spânzură, altul se împuşcă. Numai Kejten, care crede în ‘‘Marea Apă‘‘, înviază din moarte, precum Hristos. Finalul: actorii teatrului rrom sar de pe scenă, cu braţele ridicate, printre spectatori,

132

pentru a-şi căuta părinţii, întrebând în diverse limbi : ‘‘Unde este mama mea? Oberösterreiche Nachrichten, 21.02. 1995)». ĆHOHANE (Vrăjitoare) Premiera: decembrie 1994 Subiectul: “Trei femei execută ritualul purificării interioare. Inchiziţia află şi intervine. Copila Khali suferă un şoc. Tatăl ei roagă două femei înţelepte să vindece fetiţa. Din nou intervine inchiziţia. Tatăl întreabă ce îi lipseşte fetiţei şi cum o poate vindeca. Călugării o iau pe fetiţă la mănăstire. Clericii - între ei. Părintele Salvatore citeşte episcopului din Biblie. Două călugăriţe, care se ocupă de Khali, relatează întâmplări ciudate de peste zi: o capră a adus pe lume trei iezi, un porc a început să vorbească . . . Se pare că fetiţa a vrăjit totul. Episcopul îi dă părintelui Salvatore sarcina să se ocupe de Khali. Călugăriţele, convinse că fetiţa Khali este posedată, o păzesc în temniţă. Părintele Salvatore şi Khali constată că au avut acelaşi vis, care prevestea moartea fetei. O eclipsă de soare. Părintele Salvatore consideră că tratamentul brutal la care a fost supusă Khali de către călugăriţe este cauza confuziei acesteia. Ea nu este posedată. Călugăriţele atribuie chiar eclipsa de soare influenţei diabolice a fetei. Tatăl visează despre libertatea fetei sale. Părintele Salvatore nu mai vede nici o posibilitate de a o ajuta pe Khali. El se îndoieşte de sine şi de chemarea sa. Episcopul îl excomunică. Salvatore povesteşte fetei istoria Crăciunului. Cei doi se iubesc. Episcopul exorcizează fata şi o condamnă la moarte. Distribuţia: Silvia Pinku (Khali, o fată de rromi), Elizabeta Kocoska (prima femeie rromă, prima călugăriţă), Suncica Todić (a doua femeie rromă, a doua călugăriţă), Umer Džemailji (tatăl fetei Khali), Elizabeta Kocoska, Suncica Todić (două femei cu ierburi), Šaban Bajram (episcopul), Sami Osman (părintele Salvatore), Mustafa Zekirov (slujitor la biserică), Eduard Bajram, Šaban Bajram, Umer Džemailji, Turkijan Rustemov, Rojan Šaban,

133

Mustafa Zekirov (călugări) Rahim Burhan (regizor), Gralf-Edzard Habben (scenografia, costume). Cronici: «În sobra şi fascinanta sală Ring-Lok-Schuppen din Mülheim a avut loc premiera absolută. O succesiune de scene, care convinge mai degrabă prin forţa de sugestie a tablourilor decât prin prelucrarea disecată a temei. Puţin iese la lumină neîndurarea Inchiziţiei, prea puţin ameninţarea specială la adresa rromilor, în schimb se întorc multe pagini ale unei poveşti de iubire între un călugăr şi o ţigancă înfierată ca vrăjitoare. O seară de teatru de aproape două ore, al cărei amestec de pasaje cu alură arhaică, de frică cumplită existenţială faţă de o forţă spirituală străină ce distruge viaţa şi scene de dragoste sfioase, tandre, provoacă totuşi adesea emoţii (Berliner Morgenpost, 05. 01. 1995)». “În seara de aproape două ore este vorba de scurta evadare din cercul sub formă de spirală fără scăpare al violenţei şi contraviolenţei, al urii şi contraurii, al morţii şi uciderii. Ritualul purificării şi vindecării, pe care femei rrome îl exersează într-un cerc de pietre mari, cheamă în scenă Inchiziţia, care la rândul ei îşi vede periclitată promisiunea ritualurilor ei exclusive de mântuire şi atotputernicia sa rezultată din aceasta. În acelaşi cerc magic de piatră proiectat de Gralf-Edzard Habben, în care tocmai au hălăduit ‘‘vrăjitoarele‘‘, se află o formaţie de călugări mascaţi ascultând ştirile de groază, de asemenea ritualizate, ale celor două călugăriţe, care o acuză pe fata întemniţată de vrăjitorie, pentru a o putea pedepsi corespunzător. Aceste întâmplări nu transformă pe nimeni în oameni, mai degrabă în monştri. Doar voinţa de libertate a fetei întemniţate, împotrivirea părintelui Salvatore, dragostea eretică a celor doi opresc pentru un moment tăvălugul - şi prin aceasta individualizează teatrul rromilor, crează spaţiu pentru actori: Silvia Pinku în rolul Khaliei şi Sami Osman în rolul lui Salvatore (Süddeutsche Zeitung, 29. 12. 1994). “Ceea ce prezintă rromii pe scenă este cu totul neobişnuit pe plaiurile germane. Nu acţiunea piesei - aceasta relatează despre asuprirea ţiganilor, aşa cum este cunoscută de mii de ori: 134

Khali, fata de rrom (Silvia Pinku), provoacă prin ritualul de purificare, greşit înteles ca diavolesc, tăvălugul grozăviilor Inchiziţiei. Părintele Salvatore, însărcinat de episcop (Šaban Bajram) cu exorcizarea, îsi dă seama de greşală, vrea să ajute, se implică şi accelerează, ca şi tatăl (Umer Džemailji), prin dragoste şi bunătate, finalul în moarte. Extraordinarul acestui spectacol constă în arta de a juca teatru. Gralf - Edzard Habben a construit pe scena drapată în negru un fel de loc de cult din bucăţi de piatră, care detaşază de realitatea normală toate întâmplările. Aici ne sunt prezentate ritualurile fricii şi violenţei, vechi de când lumea. Regizorul Rahim Burhan montează scene îngheţate ale groazei” (Die Welt, 21. 12. 1994). TETOVIRIME VOGJA (Suflete tatuate) De Goran Stefanovski Premieră: ianuarie 1996 «Nici un alt popor nu este aşa de marcat de emigraţie şi de ameninţarea pierderii identităţii ca cel al rromilor. În orice ţară ar emigra, ei visează la întoarcere, fără să ştie unde se află locul visului lor. Atât cei rămaşi locului, care speră într-un viitor mai bun într-o altă ţară, cât şi emigranţii, care duc dorul ‘‘patriei‘‘, sunt prada unei iluzii. Aceasta este tatuarea sufletelor lor, a înstrăinării lor permanente în orice loc şi în orice timp, care se impregnează fiecărui rrom deja din copilărie. Cei maturi încearcă să-şi scutească copiii de această experienţă dureroasă, totuşi tinerii rămân prizonierii acesteia. Cu tema emigrării, teatrul ‘‘Pralipe‘‘ vrea să cerceteze propria istorie. Ansamblul vrea, de asemenea, să se pronunţe în legătură cu neîndoielnica automarginalizare a rromilor în Europa şi în SUA. Pentru prima dată, fragmente din text sunt pronunţate în timpul spectacolului în limba germană - de către actorii cei mai tineri, se înţelege, pentru că şi în cadrul ansanblului ‘‘Pralipe‘‘ au devenit evidente deosebirile dintre generaţii. Autorul: Născut la 27 aprilie 1952, în Bitola (Macedonia), trăieşte la Skopje şi Canterbury (Marea Britanie). 135

Piese de teatru: Yane Zadrogaz (1974), Proud Flesh (1979), Flying in The Spot (1981), HI-FI (1982), The False Bottom (1984), Tattooed Souls (1985), The Black Hole (1987), Long Play (1988), Shades of Babel (1989), Chernodrinski Comes Home (1991), Sarajevo (1992 / 1993), Old Man Carrying Stones (1994). Piesele lui Stefanovski au fost jucate în SUA, Marea Britanie, Comunitatea Statelor Independente, Suedia, Polonia, Bulgaria, Franţa, Ungaria şi în Slovacia. Stefanovski este şi autorul unor piese într-un act, al unor librete, al unor piese radiofonice şi de televiziune, precum şi al unor scenarii de filme. Pentru dramaturgia sa a obţinut numeroase distincţii din diverse republici ale fostei Iugoslavii. A desfăşurat activitate de profesor - invitat la Universitatea Missouri din Kansas City, Universitatea Harvard din Cambridge. În 1978 şi 1979, Stefanovski a fost membru în juriul Festivalului de Teatru Iugoslav de la Novi Sad, în 1983 membru al juriului la Festivalul Internaţional de Teatru de la Belgrad, în 1990 membru al juriului pentru acordarea de distincţii tinerilor dramaturgi la Trinity-Theatre-Conservatory din Providence, Rhode Island. În anul 1993, colaborează la Sarajevo-Forum de la Riverside Studios din Londra. În 1994 a fost consilier al Bienalei de la Bonn. Subiectul: Începutul secolului XX în SUA. În condiţiile lor de existenţă socială marginală, emigranţi macedoneni militează pentru păstrarea identităţii lor culturale. Vojdan, un tânăr etnolog, a primit o bursă pentru a studia în America obiceiurile de viaţă ale conaţionalilor săi macedoneni. Studiile sale nu sunt numai de factură ştiinţifică, Vojdan este şi în căutarea propriei origini, pentru că tatăl său emigrase în SUA cu mulţi ani în urmă. În această societate ghettoizată, Vojdan pierde sentimentul unei apartenenţe clare şi în pofida unui dor puternic de patrie rămâne în America - ca toţi ceilalţi - cu ‘‘sufletul tatuat‘‘. Distribuţia : Eduard Bajram (Vojdan), Sami Osman (Tsibra), Šaban Bajram (Strezo, tatăl lui Vojdan), Suncica Todić (Altana), Umer Dzemailji (Kolyo), Silvia Pinku (Ruzha), Suncica Todić (Mary, soţia lui Tsibra),Silvia Pinku (Claudia), Rojan Saben (un bătrân), 136

Šaban Bajram, Erol Begović, Umer Džemailji (bărbaţi mascaţi), Rahim Burhan (regia), Gralf-Edzard Habben (scenografia, costume), Sami Osman (traducerea în limba rromaní ) Cronici: “Autorul macedonean Goran Stefanovski, a cărui piesă ‘‘Sarajevo‘‘ a putut fi văzută în anul 1993 şi în Germania, descrie în ‘‘Suflete tatuate‘‘ cum trăiau concetăţenii săi la începutul secolului în SUA: între ghetto şi integrare. O temă existenţială pentru rromi, pentru că în decursul istoriei oferta de integrare a fost întotdeauna legată de renunţarea la propria lor cultură. ‘‘Pralipe‘‘prezintă piesa în limba rromaní, pentru prima dată sunt însă pronunţate fraze şi în limba germană. Prin aceasta se exprimă un început de integrare, aceea a ansamblului de rromi, care a venit la Mülheim cu şase ani în urmă de la Skopje» (Westdeutsche Zeitung, 07. 02. 1996). «Montarea realizată de Burhan pune accentul pe limbajul expresiv al trupului, împinge cei doisprezece actori mereu spre noi acţiuni, îi pune să danseze, să se zvârcolească pe podea, eliberează agresiuni. Se întâmplă aşa de extensiv, încât scenele de cugetare şi linişte, mai mult decât de obicei la Burhan, sunt estompate. Acestei maniere îi corespunde şi tendinţa spre ţipat ca şi cum durerea sufletească s-ar exprima în primul rând prin strigăt. Faptul că actorii recită unele fragmente în limba germană, totul fiind de altfel prezentat în limba rromaní, evidenţiază într-o manieră penetrantă şi, în acelaşi timp, jucăuşă, că ei trăiesc cu totul real în situaţia pe care o înfăţişează teatral timp de 90 de minute: acasă sau în străinătate?» (Neues Rheinland, martie 1996). «În scenografia lui Gralf-Edzard Habben, fiecare întrebare referitoare la identitate se transformă în acuzare. O încăpere cu congelatoare dezafectate devine spaţiu frigorific pentru speranţe congelate. Burhan prelucrează piesa lui Stefanovski, scrisă în 1985, care există doar într-o traducere englezească a originalului macedonean, în minidrame, în scene despre pierderea patriei, a echilibrului şi a speranţei. Pentru frică şi agresiune, reversul 137

acestei pierderi, Burhan găseşte ventile coreografice. Când Claudia Tsibra strangulează cu biciul, când Tsibra Vojdan ameninţă cu o sticlă de bere spartă, sau când bătrânul Kolyo (Umer Džemailji) o tot pune pe fugă pe Altana (Suncica Todić), emoţiile înăbuşite sunt îmblânzite printr-un dans unduios al morţii. Atunci când dialogul domină prea mult scena, se impune limbajul scenic, limba rromaní în faţa trăirii. Gata de călătorie, cu geamantanele în mâini şi morţii din congelator sub braţ, dezrădăcinaţii stau pe frigidere. La o margine se ridică dintr-un cărucior un paralizat şi învârteşte cârjele ca pe aripi. Ce rămâne este dorul sufletelor tatuate» (Rheinische Post, 31. 01. 1996). «Lumina albă, de var, conferă scenei cu congelatoare dezafectate o atmosferă de ireal. În timp ce răsună o muzică stridentă, un bărbat legat la articulaţia ambelor mâini cu nojiţe de piele este târât de doi bărbaţi mascaţi în lumina rampei. Acesta cade, se ridică din nou, se împiedică iarăşi. I se smulge cămaşa de pe trup şi cu un fier înroşit i se aplică pe piept un ‘‘Z‘‘ * de culoarea sângelui: a devenit astfel un stigmatizat - un ţigan în străinătate. Străinătate a fost şi este pentru rromi încă, aproape peste tot, acolo unde ei sunt ‘‘acasă‘‘. Acest fapt este valabil şi pentru teatrul ‘‘ Pralipe ‘‘ (Frăţie), singurul ansamblu de rromi, care, sub oblăduirea ca şi parte a teatrului din Mülheim atrage de trei ani atenţia asupra sa prin puneri în scenă penetrante de piese de teatru» (Main Echo, 08. 02. 1996). În vremurile când graniţele devin mai ermetice, inimile şi gândirea mai înguste, iar sentimentele mai reci, proiectul de montare a unei asemenea piese este îndrăzneţ. Ca tot ce depăşeşte convenţia şi necesită toleranţă. Dar tocmai acesta este cotidianul ansamblului: actriţele şi actorii, provenind în majoritate din Macedonia, ca rromi fără patrie, ca europeni în turneu pe continent, s-au expus multor experienţe.

_______________

* În lagărele de concentrare naziste, rromilor li se tatua numărul de deţinut precedat de un « Z » de la Zigeuner (« ţigan ») ; de asemenea, pe actele de identitate li se aplica un « Z » analog « J » -ului distinctiv pentru evrei; situaţia era similară şi pentru uniformele de deţinut în lagăr [n. tr.].

138

Ei au jucat la scurt timp după tulburările de la Rostock şi Hoyerswerda. Acum ei vor să facă cunoscută situaţia lor prin exemplul piesei montate cu multă implicare. ‘‘ Suflete tatuate ‘‘ nu este însă nici pe departe o piesă de teatru care ‘‘croşetează‘‘ politic tema, pentru a plictisi sau epata publicul. Este, în acelaşi timp, captivant şi emoţionant de urmărit cum un student, care vrea să cerceteze realităţile vieţii şi visurile străbunilor săi emigraţi în Germania, vede bătrânii ghettoizaţi, cunoaşte tinerii scandalagii. Şi cum peste toate pluteşte noţiunea luminoasă şi greu de cuprins, ‘‘patrie‘‘ (Welt am Sonntag, 21. 01. 1996). “Folosirea limbii unei minorităţi până atunci tăcute, respectiv păstrarea ei vie şi întruparea ei în sentimentele de viaţă, dorinţele, durerile şi plângerile concrete ale acestor oameni, cu care aceştia se pot identifica, a unei limbi cu care pot comunica altor oameni sentimentele, opiniile, preocupările lor constituie pentru singurul teatru profesionist al rromilor o sarcină permanentă. Aceasta cu atât mai mult cu cât în actualul sistem culturalcomercial, diversele ‘‘grupări‘‘ se văd silite să caute noi şi din ce în ce mai complicate metode de evaziune. Această sarcină, pe care teatrul ‘‘Pralipe‘‘ şi-a asumat-o de peste 25 de ani (la început în Skopje, de şase ani în Mülheim, după ce războiul balcanic i-a ameninţat existenţa) constă, pe de o parte, în salvarea de la pieire a limbii rromaní, prin fixarea pentru prima dată a acesteia în scris. Pe de altă parte, acest ansamblu a dezvoltat cu şi în limba rromaní pe scena de teatru, cu ajutorul mijloacelor artistice, o nouă limbă, al cărei ţel este atât exprimarea specifică, cât şi înţelegerea dincolo de toate graniţele (nu doar lingvistice). Drept urmare, formele sale de expresie se situează între figuraţie şi expresie, imagine şi vivacitate, simbolistică şi expresie corporală. În acest şir binar, primul termen îşi relevă firescul actual (altfel decât şi-ar dori unii critici) numai în legătură cu secundul» (Terz, martie 1996).

139

140

Anexă

141

Proverbele rromilor* Proverbele ca şi ghicitorile sunt un produs al creaţiei populare şi reprezintă, după opinia folcloriştilor de seamă, un fenomen internaţional. Paremiologia (studiul proverbelor) a ajuns la mare înflorire după anul 1965, când a fost întemeiat buletinul internaţional ‘‘Proverbium‘‘1. Proverbele şi zicătorile rromilor, care au o tradiţie de sute de ani şi reprezintă un bun cultural şi o experienţă a genului nu numai pentru rromi, ci şi pentru popoarele cu care au venit în contact, nu au fost culese şi nici cercetate ştiinţific. Ele au fost doar sporadic consemnate ca material folcloristic sau ca unităţi frazeologice în scopuri lexicologice sau frazeologice. Datorită provenienţei etnice şi culturale a rromilor, migrării şi răspândirii lor geografice, explicarea proverbelor şi a zicalelor lor este o sarcină grea şi complicată. Unul din primii paşi în direcţia acestui ţel ar fi culegerea şi clasificarea materialului existent. În bibliografia existentă nu se află nici o carte despre proverbele şi zicalele rromilor. În anul 1991 a fost publicată o cărticică, ‘‘Zicale înţelepte ale bătrânilor rromi‘‘2 , dar care se referă numai la rromii din Cehoslovacia. Deşi Milena Hübschmannová, editoarea acestei valoroase lucrări, nu explică proverbele şi zicalele, a făcut, totuşi, o primă clasificare a acestora. Paremiologia cunoaşte diverse sisteme şi metode în clasificarea proverbelor, de pildă, alfabetice, lematice, eidetice, semantice sau clasificări paralele, morfologice, ca, de exemplu,

*

am cerut permisiunea autorului de a anexa lucrării de faţă o privire generală a sa asupra zestrei paremiologice rrome, pe care o găsim utilă pentru profesorii rromi ce predau limba rromani în şcoli (n.red.).

142

proverbiale, filologice, cronologice, lingvistico-geografice sau prozodice. Aşa numitele ‘‘lexicoane de proverbe‘‘ sunt construite pe sistemul alfabetic sau lematic. Este mult mai bun, aşa cum s-a dovedit, sistemul eidetic sau semantic. Spre deosebire de cel lematic, deci cel bazat pe cuvântul-cheie, sistemul eidetic ţine seama de material, respectiv de împrejurările materiale conţinute de proverbe. Un exemplu pentru o astfel de clasificare oferă N. Politie (1872): A. PROVERBE PRIVIND SOCIETATEA (1. Principii generale ale societăţii, 2. Morală şi legi, 3. Raporturile între putere şi cetăţeni, 4. Regi şi stăpânitori, 5. Potentaţii, 6. Bogaţii, săracii şi situaţia lor în societate, 7. Raporturi sociale ca: prietenia, duşmănia, vecinătatea ş.a. 8. Moduri de conduită în societate, 9. Însuşiri sociale ca: milostivenia, binefacerea, recunoştinţa, nerecunoştinţa, 10. Situaţia individului în societate); B. PROVERBE PEDAGOGICE (1. Asemănarea între părinţi şi copii, 2. Copiii cei mai mici, 3. Metode de educare, 4. Raporturi interumane, 5. Necesitatea educaţiei); C. PROVERBE PRIVIND FAMILIA (1. Obligaţiile copilului faţă de părinţi, 2. Căsătoria şi îndatoririle conjugale, 3. Stăpânul casei, 4. Diverse proverbe despre familie; D. PROVERBE DESPRE VIAŢĂ (1. Modul de viaţă, 2. Necesitatea de a munci, răul inactivităţii, 3. Spiritul prevăzător, 4. Învăţăminte din experienţă, 5. Cugetarea şi importanţa ei, 6. Modestia în dorinţe şi siguranţa, 6. Conducerea gospodăriei, 7. Hotărârea în conducerea gospodăriei); E. PROVERBE DESPRE MESERII (1. Generalităţi despre capabilităţi şi meserii, 2. Modul de lucru, 3. Diverse meserii şi munci, 4. Economice); F. PROVERBE PSIHOLOGICE (1. Proverbe psihologice generale, 2. Incapacitatea de schimbare a caracterului, 3. Dezvoltarea gândirii în diverse etape ale vieţii, 4. Gustul, 5. Raţiunea şi înţelepciunea, 6. Visele, 7. Dragostea, 8. Ura şi duşmănia, 9. Necesitatea, 10. Lăcomia, 11. Înfăţişarea fizionomică, 12. Diverse observaţii psihologice);G.PROVERBE FILOZOFICE (1. Idei metafizice - Lumea, Dumnezeu, Satana ş.a., 2. Credinţa, 3. Greşeala şi pedeapsa, 4. Soarta); H. SFATURI GNOMICE ŞI ETICE (ordonate tematico-alfabetic);I. PROVERBE DIVERSE (ordonate tematico-alfabetic).

143

Există, desigur, şi alte exemple de clasificare eidetică, precum, de pildă, aceea a lui L. R. Yoffie3 (Yiddish Proverbs, Sayings etc.) sau aceea a lui M. Feghali4 (Proverbes et dictons Syro-Libanais). Proverbele cu caracter religios şi judecăţi despre Dumnezeu şi soartă se află pe primul loc la Yoffie, în timp ce Feghali face următoarea împărţire: A. Persoana şi viaţa interioară a omului, B. Casnice şi viaţa de familie, C. Viaţa în societate, D. Viaţa ţăranilor şi a ciobanilor, E. Comerţ şi producţie, F. Viaţa religioasă şi spirituală, G. Viaţa şi caracterul animalelor. În timp ce sistemul eidetic se dedică în primul rând fenomenelor exterioare, ciclurilor şi temelor vieţii materiale şi fizice, ca elemente de structură, sistemul semantic se ocupă de semnificaţia interioară a proverbului, sensului său etic sau alegoric, care incumbă chiar şi paradigmelor celor mai simple. Proverbele cu conţinut aparent au o semnificaţie paralelă alegorică, un aşa numit strat hipoenigmatic, care conţine o învăţătură sau o judecată. Sistemul semantic se străduieşte să facă o clasificare după criteriul semnificaţiei. Un exemplu în acest sens este lucrarea lui R. Trautmann5 (La littérature populaire à la côté des Esclaves). Clasificarea cuprinde următoarele semnificaţii: 1. Dragostea umană, 2. Bunăvoinţa, 3. Binefacerea, 4. Perseverenţa, 5. Răbdarea, 6. Cinstea, 7. Smerenia, 8. Chibzuinţa, 9. Capacitatea spirituală, 10. Simţirea, 11. Neîncrederea, Folosul în sens bun, 13. Răutatea, 14. Dezumanizarea, 15. Prejudecata, 16. Aroganţa, 17. Nechibzuinţa, 18. Pălăvrăgeala, 19. Furia violentă, 20. Narcisismul, 21. Lenevia, 22. Lăcomia, 23. Făţărnicia, 24. Minciuna, 25. Jurămintele femeieşti, 26. Denunţul şi trădarea, 27. Sfaturi proaste, 28. Gelozia, 29. Lăcomia de bani, 30. Invidia, 31. Nerecunoştinţa, 32. Nestatornicia, 33. Necredinţa, 34. Adulterul, 35. Pedeapsa, 36. Mânia, 37. Dreptatea divină, 38. Destinul. Mai este, în sfârşit, clasificarea făcută de D. S. Lukatos6. Prin combinarea unor sisteme diferite el împarte proverbele în două grupe. În prima grupă sunt: A. PROVERBE DE NATURĂ GEOGRAFICĂ :1. Meteorologice (timp, vreme, natură, cer), 2. Morfo-geografice (pământ, râuri, mare, minerale), 3. Plante şi animale; B. PROVERBE ANTROPOLOGICE: 1. Corpul uman, 2. Igiena şi medicina populară, 3. Personalitate 144

(caracter, fire), 4. Caracterele grupurilor străine (sate, popoare, provincii); C. PROVERBE DESPRE VIAŢĂ ŞI ECONOMIE: 1. Casa şi gospodăria, 2. Hrana şi îmbrăcămintea, 3. Viaţa de ţăran, pescar, cioban, 4. Munca, uneltele şi raporturile în munca de zilier, 5. Comerţul şi meseriile, datoriile şi împrumuturile, 6. Bogăţia şi sărăcia; D. PROVERBE DESPRE SOCIETATE: 1. Familie şi raporturi de rudenie, 2. Raporturi în societate (martori la căsătorie, vecini, prieteni, duşmani), 3. Raporturi oficiale (stat, biserică, armată, cler), 4. Proverbe istorice (evenimente, anecdote, tradiţie); E. PROVERBE DE NATURĂ SPIRITUALĂ: 1. Înţelegere, învăţătură, şcoală, 2. Experienţă, înţelepciune, prevedere; F. PROVERBE DE NATURĂ PSIHICĂ:1. Religioase (tradiţii despre Dumnezeu, sfinţi şi diavol), 2. Sentimente (dragoste, prietenie, ură), 3. Umanism (bunătate, binefacere), 4. Psihologice (emoţii şi viaţă interioară); G. PROVERBE MORALIZATOARE: 1. Caractere morale şi imorale (proverbe satirice), 2. Păcat şi pedeapsă, justiţie populară, 3. Proverbe despre îndatoriri (faţă de Dumnezeu, părinţi, etc.); H. PROVERBE DESPRE MORAVURI: 1. Obiceiuri religioase, 2. Obiceiuri sociale, 3. Obiceiuri profesionale, 4. Superstiţie şi prevenţie. Aceasta este o clasificare eidetico-etnografică. O a doua grupă o constituie proverbele clasificate după criteriul eidetico-laografic. A. PROVERBE DESPRE VIAŢA PERSONALĂ: 1. Despre copil (educaţie, caracter), 2. Despre femeie, legături de dragoste şi căsnicie, 3. Despre moarte şi după moarte, 4. Despre caractere. B. PROVERBE DESPRE VIAŢA SOCIALĂ: 1. Despre legăturile de familie, 2. Despre orânduirea socială şi relaţii, 3. Despre justiţia populară. C. PROVERBE DESPRE VIAŢA RELIGIOASĂ: 1. Despre Dumnezeu, sfinţi şi diavol, 2. Din Sfânta Scriptură şi Porunci, 3. Ustensile de credinţă. D. PROVERBE DESPRE VIAŢĂ ŞI NATURĂ: 1. Despre casă, îmbrăcăminte, alimentaţie, 2. Despre proprietăţile corpului uman (îmbolnăviri, medicina populară), 3. Meteorologie (vreme, zile şi luni), 4. Pământ, râuri, minerale, animale, plante. E. PROVERBE DESPRE PROFEŢII ŞI PREZICERI: 1. Magie, 2. Astrologie şi interpretatrea viselor, 3. Superstiţie şi prevenţie. F. PROVERBE DESPRE VIAŢA ECONOMICĂ: 1. Ocupaţie şi meserie, 2. Comerţ şi schimburi 145

(împrumuturi şi datorii), 3. Agricultură, pescuit, creşterea animalelor, 4. Economia naţională. G. PROVERBE DESPRE VIAŢA ARTISTICĂ: 1. Artă populară şi artizanat, 2. Frumos şi urât. Exemplele de clasificări de mai sus arată că proverbele, ca elemente ale limbii, conţin reprezentări şi noţiuni în legătură cu diversele domenii de viaţă şi de experienţă. Ele sunt, de fapt, o regulă parţial valabilă, în care se întâlnesc ceea ce este şi ceea ce ar trebui şă fie. Ca o experienţă umană şi naţională condensată, proverbul este şi un comentariu critic al diverselor fenomene7. Cercetările au stabilit că există proverbe cu aceeaşi structură8, a căror construcţie sintactică este identică nu numai în limbi înrudite, ci, câteodată, şi în limbi neînrudite. Analize logico-sintactice şi semantice ale unui număr mare de proverbe de la popoare diferite au făcut posibilă împărţirea în proverbe de tip internaţional şi naţional. Câteva exemple de proverbe de tip internaţional, incluse în studii paremiologice, există şi la rromi, ca, de pildă: ‘‘So e bilka lośarel, e śimijako dararel‘‘ (Bucuria pisicii e necazul şoricelului); ‘‘Зiven sar e bilka e зukleça‘‘ (Trăiesc precum câinele cu pisica); ‘‘Kapćin palal kapćin o barr lićharel; jasvin p-i jasvin limori laćharel‘‘ (Picătura pică, piatra se despică; Lacrimă peste lacrimă deschide mormântul). Aşa cum celelalte popoare au proverbe şi zicale (locuţiuni verbale), în care îşi găsesc expresia realităţi etnice tipice, obiceiuri, mituri, nume istorice sau geografice legate de modul de gândire, tot astfel au şi rromii zicalele lor, care sunt frazeologii idiomatice sau produsul experienţei lor. De exemplu, următoarele proverbe: ‘‘Maśkar le gaзe e rromaní ćhib si le rromesqi zor‘‘ (Între gagii - nerromi - limba rromaní este puterea rromului), ‘‘E gaзe na зanen ći e balval te dikhen, ći e oblàkura te aśunen‘‘ (Gagiii nu pot nici să vadă vântul, nici să audă norii), ‘‘Kana o gaзo avel an-romano kher, rodel mel; kana o rom зal gaзesθe, dikhel pe lesko ćam‘‘ (Când un gagio vine în casa unui rrom se uită după murdărie; când un rrom vine la un gagio, încearcă să-i cunoască caracterul) etc.

146

După cum rezultă din culegerile de proverbe ale diverselor popoare, rromii sunt adesea tema frazeologismelor şi proverbelor. Câteva proverbe ale rromilor sau despre rromi si-au găsit locul în opere literare. Astfel, găsim în nuvela lui Cervantes ‘‘Povestea fetiţei de rrom‘‘9 următoarea zicală: ‘‘Când prinzi peşte, ţi se udă mâinile‘‘. Cărţile lui Prosper Mérimée (Carmen)10, Ivo Andrić (Podul de pe Drina)11, Achim von Arnim (Isabella din Egipt)12 conţin, de asemenea, proverbe. Cu o lectura atentă a diverselor opere literare, care au ca temă rromii şi viaţa acestora, s-ar putea strânge o întreagă colecţie de proverbe şi zicători. În continuarea cercetărilor paremiologice privind proverbele şi zicalele rromilor, în primul rând ale Milenei Hübschmannová, în abordările noastre nu am făcut decât să completăm listele existente cu noi exemple culese de la rromii din fosta Iugoslavie, zicalele şi proverbele fiind clasificate după modelul lui D. S. Lukatos. Dar o apreciere cu adevărat deplină asupra proverbelor şi zicalelor rromilor va fi posibilă numai când va exista o culegere reprezentativă de material, când se vor putea face comparaţii cu proverbele şi frazeologismele Indiei şi ale popoarelor cu care rromii au venit în contact, mai ales ale acelora care au exercitat o evidentă influenţă asupra limbii şi culturii rromilor. Este vorba în primul rând de iranieni, armeni, turci, greci şi alte popoare din Balcani. Note 1

M. Kuusi, Parömiologische Betrachtungen, în ‘’ FF Communications‘‘, 1957, No 171; Towards an International-TypeSystem of Proverbs, ‘‘FF-Communications”, 1972, No 211. 2 Milena Hübschmannova, God'aver lava phure Romendar, Praha, 1991. 3 L. R. Yoffie, Yiddish Proverbs, Sayings…, “The Journal of American Folklore”, Vol 33, p. 165. 4 M. Feghali, Proverbes et dictons Syro - Libanais, Paris, 1938. 5 R. Trautmann, La littérature populaire à côté des Esclaves, Paris, 1931. 147

6

D. S. Lukatos [Zitímata katatáxeos paromíon. Epitinís tu laografikú Arhíu = Consideraţii privind clasificarea proverbelor ], în “ Anuarul arhivei de folclor “, 1950 - 1951, No 6, p. 245-297. 7 Hermann Bausinger, Formen der ‘‘Volkspoesie‘‘, Berlin, 1968, p.98. 8 M. Kuusi, Ein Vorschlag für die Terminologie der parömiologischen Strukturanalyse, ‘‘Proverbium‘‘, 1966, No 5. 9 Cervantes, Novellen, Frankfurt a. M., 1987. 10 Prosper Mérimée, Carmen, Zürich, 1984. 11 Ivo Andrić, Na Drini ćuprija, Beograd, 1965. Jan Yoors, Das wunderbare Volk, München, 1989.

148

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ Culegeri de basme ale rromilor Acton, Thomas & Kenrick, Donald, Romani rokkeripen, London, 1984. Aichele, Walther, Unter Mitwirkung von Martin Block und Johannes Ipsen: Zigeunermärchen [Die Märchen der Weltliteratur], Jena, 1926. Aichele, Walther & Block, Martin, Zigeunermärchen [Die Märchen der Weltliteratur], Düsseldorf-Köln, 1962-1977; Reinbek 1993. Allen, H., A Romany Legend, San Francisco, 1953. Ami, Lajos, Ami Lajos meséi. Gyűjtötte és a jegyzeteket írta Erdész Sándor, I-III. Új Magyar Népköltési Gyűjtemény XIII-XV, Budapest, 1968. Ardalić, Vladimir, Narodne pripovijetke, knj. 10, sv. 1, Zagreb, 1905. Ardalić, Vladimir, Narodne pripovijetke, knj. 13. sv. 2; Zagreb, 1908. Ariste, Paul, Oriental Studies, Band II, Tartu, 1973. Ariste, Paul, Romenge paramisi. Mustlased muinagutud, Tartu, 1938. Arpad, Marcel, Zigeunererzähungen und Volksdichtungen in Versen, Halle, 1909. Axon, William Edward Armytage, A Welsh Gypsy Story, în “Notes and Queries” 9, ser. 3, London, 1899. Banga, Dezider, Čierny vlas. Ciganski rozprávky, Košice, 1969. Bari, Károly, Tűzpiros kígyócska, Budapest, 1985. Bari, Károly, Le véseszki déj, Budapest, 1990. Bari, Károly, Az erdő anyja, Budapest, 1990. Bari, Károly, Az Üvegtemplom, Budapest, 1994. Bártos,Tibor, Sosem volt cigányország. Szegkovács cigánytörténetek, Budapest, 1958 - 1964. Bártos, Tibor, Die Zigeunerprinzessin und andere Märchen der Nagelschmiedzigeuner, Berlin, 1964. Bártos, Tibor, Zigeunermärchen aus Ungarn, Frankfurt a. M. 1976 - 1978 - 1980. 149

Bercovici, Konrad, The Story of the Gypsies, London, 1928 (New York: 1931). Bernard, Michel (Hsg.), La tradition des tsiganes conservée par l’aristocratie de ce peuple. Zanko, chef tribal chez les Chalderash, Paris, 1959. Bogdanović, Zaharije, Kratke šaljive pripovijetke, “Bosanska vila”, god. 8, br. 13, Sarajevo, 1893. Bonsack, Wilfried M., Unter einem Regenbogen bin ich heute gegangen, Weimar 1976 - Kassel 1976 - Wiesbaden 1982. Borrow, George Henry, The Zincali or An Account of the Gypsies of Spain, 2 vol., London 1841-1843. Bosković - Stuli, Maja. Narodne pripovijetke iz Mostara, “Bilten Instituta za proučavanje folklora”, br. 3, 1955, Sarajevo, 1955. Bosković-Stuli, Maja. Narodne pripovijetke i predaje Sinjske krajine, “Narodna umjetnost”, knj. 5-6, 1967-68, Zagreb, 1968. Bouet, Jacques, Pour une taxinomie de l’humour populaire, “Makedonski folklor”, god. II, br. 21-22, 1978; Skoplje 1978. Calvet, Georges, A Čurari Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 3. ser., XLII, 3 - 4, Liverpool, 1963. Clouston, William Alexander, Gypsy Version of the Story of the Milkmaid and her pot of milk, în “Notes and Queries”, 7 ser., 8, London, 1889. Cohn, Werner, Marko and Moso. A Gypsy Tale from Canada told by Biga, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 3. ser., LI, 1-2, Liverpool, 1972. Coleman, S., Gypsy Rites. Customs and Legendary Beliefs, în “Man”, 1957. Constantinescu, Barbu, Probe de limba şi literatura ţiganilor din România, Bucureşti, 1878. Cotton, Rena M., Gypsy Folktales, în “Journal of American Folkslore“, 67, 1954. Cowles, Frederic, Romany Wander Tales, London, 1935. Davidová, Eva, Bez kolíb a šiatrov, Košice, 1965. Dawkins, R.M, A Book of Gypsy Folk-Tales, în “Man” 209.50, 1950. Delić, St. R., Ciganin i proso / Ciganin i ovca / Cigansko vjenčanje, în “Bosanska vila”, VII, Sarajevo, 1892.

150

Demeter, R.S & Demeter, P.S., Obrazcy fol’klora cygankalderarej, Moskva, 1981. Dessuet, Jeanne, Contes et légendes de la Camargue et des gitanes, Paris, 1970. Diderich, Inge, Märchen der Zigeuner, Düsseldorf – Köln, 1976. Dimić,Trifun, Kana vavas ando foro, Novi Sad, 1979. Dimić,Trifun, Romane romaja, sovlahimata thaj bahtarimata, Novi Sad, 1985. Djordjević, Tihomir, Erzählungen moslimischer Zigeuner aus dem Moravagebiet in Serbien, Leipzig, 1905. Djordjević, Tihomir, Beleške iz ciganskog verovanja o prirodi, Beograd, 1931. Djordjević, Tihomir, Dva biblijska motiva u predanju naših Cigana, Beograd, 1932. Djordjević, Tihomir, Mujo i Alija u predanju naših Cigana, Beograd, 1932. Djordjević, Tihomir, Braća i sestre, Beograd, 1933. Djordjević,Tihomir, Ciganske narodne pripovetke, Beograd, 1933. Djordjević, Tihomir, Zver sestra, Beograd, 1933. Djurić, Rajko, Romane garadine alava. Les énigmes tsiganes, Beograd, 1980. Djurić, Rajko, Ein Volk aus Feuer und Wind, Eltville am Rhein, 1980. Djurić, Rajko, Zagonetke, mitovi i jezik Roma, Kruševac 19801983, Beograd 1985, Milano, Köln, London, New York, Tokio 1989. Etzel, Anton v. Die Zigeuner in Norwegen, ihre Sprache, Herkunft, Sitten und Sagen, în “Der Salon”, 4, Leipzig, 1871. Ficowsky, Jerzy, Drei goldene Haare vom König der Sonne, o. O, o. J. [fără an, fără loc]. Gajary, Kuhinka & Ernest, M., Zigeunergeschiedenis en folklore van een zwervend volk, Rotterdam, 1957. Giannacopoulos, Takis, Les contes Tsiganes, Athen, 1979. Gilliat-Smith, Bernard Joseph, A Drindari Folk-Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 3. ser., X. 2, Liverpool 1931.

151

Gilliat-Smith, Bernard Joseph, Bulgarian Gypsy Folk-Tales, în “Journal of the Gypsy Lore Society“, 2 ser. III-VIII, Liverpool, 1931. Gilliat-Smith, Bernard Joseph (colected by R. Uhlik), A Miscellany of Gypsy Tales, în “Journal of the Gypsy Lore Society“, XXXVII, Liverpol, 1958. Groome, Francis Hindes, Gypsy Folk-Tales, London, 1963 (orig. ed. 1899). Groome, Francis Hindes, In Gypsy Tents, Wakefield, 1973 (orig. ed. Edinburgh 1880). Gunda, Bela, Die Funktion des Märchens in der Gemeinschaft der Zigeuner, în “Fabula”, vol. 6, 1963. Hohmann, Joachim S., Zehn in der Nacht sind neun. Geschichte und Geschichten der Zigeuner, Darmstadt-Neuwied, 1982. Hübschmannová, Milena, Zigeunermärchen aus afler Welt [Hrg. Heinz Mode unter Mitarbeit von Milena Hübschmannová], Leipzig, 1984-1985. Karpati, M., Romani Them - Mondo Zingaro Artigianelli, Trento, 1962. Keil, Adalbert (Hrg.), Zigeunergeschichten, München, 1964. Kenrick, Donald, Three Gypsy Tales from the Balkans, în “Folklore”, vol. 78, pp. 59-60, 1967. Knobloch, Johann, Romani Texte aus dem Burgenland. Dissertation an der Universität Wien, Wien 1943, Landesarchiv und Landesmuseum. “Burgenländische Forschungen”, vol. 24, Eisenstadt, 1953. Knobloch, Johann, Volkskundliche Sinti-Texte, în “Anthropos”, vol. 45, pp. 223 - 240, 1950. Knobloch, Johann, Ein Liebeslied der Sinti-Zigeuner, în “Anthropos”, vol. 46, pp. 1007, 1951. Knobloch, Johann, Berichte und Erzählungen württembergischer Zigeuner, în “J. Knobloch - I. Sudbrack: Zigeunerkundliche Forschungen “ vol. I, pp. 43 - 59, Innsbruck, 1977. Krauss, Friedrich S., Zigeunerhumor, Leipzig, 1907. Kopernicki, Izydor, Textes tsiganes, contes et poésie, Krakowie, 1925 (vol. 11, Krakowie, 1930). Miklosich, Franz Xaver v. Beiträge zur Kenntnis der Zigeunermundarten, în “Sitzungsberichte der Kaiserlichen 152

Akademie der Wissenschaften”, Phil.-hist, K1., I-IV., Wien 18741878. Miklosich, Franz Xaver v. Über die Mundarten und die Wanderungen der Zigeuner Europas, în “Denkschriften der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften”, Phil.-hist K1., Band 21-31 (Band 23: Märchen und Lieder der Zigeuner der Bukowina); Wien 1872-1881. Münster, Thomas, Zigeuner Saga, Freiburg, 1969. Paspati, Alexandros Georgios, Études sur les Tchinghianés au Bohémiens de l’Empire Ottoman, Constantinople, 1870. Plinzner, Frieda, Zinna und Kurli. Zigeunergeschichten, Striegau, 1912. Ranking, Devey Fearon del Hoste, The Gypsies of Central Russia, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 2. ser., IV, 2-3, Liverpool, 1911. Roberts, John, An Old King and His Three Sons in England. A Welsh-Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, 1. ser., III, 2, Edinburgh, 1892. Roberts, Warren E., Two Welsh Gypsy and Norwegian FolkTales, în “ Fabula ”, 4, 34, Berlin (West) 1961. Sampson, John, Twenty-one Welsh Gypsy Folk-Tales, Newtown, 1933. Sandu [Andrei Bârseanu], Povestiri şi anecdote. Dreptatea ţiganului [Die Gerechtigkeit des Zigeuners], în “Gaseta Transsilvaniei”, 52, 231, Braşov, 1889. Schott, Arthur & Schott, Albert, Walachische Märchen. Mit einer Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur Erklärung der Märchen, Stuttgart, 1845; Neuausgabe Bukarest, 1975. Sowa, Rudolf v. Erzählungen der slowakischen Zigeuner, în “Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft”, 39, Leipzig, 1885. Sowa, Rudolf v. Die drei Drachen. Märchen slowakischer Zigeuner, în “Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn”, 4, Budapest, 1895. Sowa, Rudolf v. Die Mundart der slowakischen Zigeuner; Göttingen, 1887.

153

Sowa, Rudolf v. O Minaris: A Slovak Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society“, I. ser., 1, 2, Edinburgh, 1889. Sowa, Rudolf v. O phuro sasos. A Slovak Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society”, I. ser., II. 3, Edinburgh, 1891. Strukelj, Pavla, Huzar, în ”Slovenski ethnograf”, XXX (1976), Ljubljana, 1978. Strukelj, Pavla, Priče i prpovetke kod Roma u Sloveniji, Sarajevo, 1989. Taikon, Katharina, Zigenarska, Stockholm, 1963. Uhlik, R., Ciganske priče, Sarajevo, 1967. Vekerdi, József, A cigány népmese, Budapest, 1974. Voriskova, Marie, Zigeunermärchen, “Singende Geigen”, Hanau, 1974-1975. Willhagen, Carl Hermarin, Taikon erzählt Zigeunermärchen, Zürich, 1958-1973. Williams-Ellis, Annabel. Gypsy Folk-Tales, London, 1973. Winstedt, Eric Otto, La bella Chiavina. A French or Piedmont Gypsy Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society ”, 2. ser., III, Liverpool, 1910. Wlislocki, Heinrich von, Märchen und Sagen der transsilvanischen Zigeuner, Berlin, 1886. Wlislocki, Heinrich von, Vier Märchen der transsilvanischen Zigeuner, în “ Ungarische Revue ”, II., Budapest, 1886. Wlislocki, Heinrich von, Volksdichtungen der Siebenbürgischen und südungarischen Zigeuner, Wien, 1890. Wlislocki, Heinrich von, Vom wandernden Zigeunervolke. Bilder aus dem Leben der siebenbürger Zigeuner. Geschichtliches, Ethnologisches, Sprache und Poesie, Hamburg, 1890. Wlislocki, Heinrich von, Zigeunermärchen, în “Globus”, 51, Braunschweig, 1887. Wlislocki, Heinrich von, Beiträge zu Benfey’s Pantschatantra, în “Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft“, 42, Leipzig, 1888. Wlislocki, Heinrich von, Beiträge zur Vergleichung [zum Vergleich] der Volkspoesie. Eine Mittelhochdeutsche Fabel, în “Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn”, I., Budapest, 1888. Wlislocki, Heinrich von, Die Episode des Gottesgerichtes in “Tristan und Isolde“ unter den transsilvanischen Zeltzigeunern 154

und Rumänen, în “Zeitschrift für vergleichende Literaturgeschichte”, 2, Berlin, 1887. Wlislocki, Heinrich von, Märchen des Siddhi-Kür in Siebenbiirgen, în “Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft”, 41, Leipzig, 1887. Wlislocki, Heinrich von, Die Mäusethurmsage in Siebenbürgen, în “Germania“ (Neue Reihe), 20, Wien, 1887. Wlislocki, Heinrich von, Die Ragnar-Lodbrokssage in Siebenbürgen, în “Germania“ (Neue Reihe), 20, Wien, 1887. Wlislocki, Heinrich von, Eine Schöpfungssage der transsilvanischen Zigeuner, în “Brehmers Revue—Von Pol zu Pol“, Trieste, 1884. Wlislocki, Heinrich von, Volksglaube und religiöser Brauch der Zigeuner, Münster, 1891. Wlislocki, Heinrich von, Aus dem inneren Leben der Zigeuner, în “Ethnologische Mitteilungen“, Berlin, 1892. Wulff, Trolli N., Das Zigeunermärchen, Stuttgart, 1966. Yates, Dora E, A Book of Gypsy Folk-Tales, London, 1948. Yates, Dora E., A Rumanian Gypsy Folk - Tale, în “Journal of the Gypsy Lore Society“, 3. ser., VII., 3-4, Liverpool, 1928. Alte lucrări Ciganske pravljice, Ljubljana, 1959. Die Sinti. Roma – Erzählkunst, Heidelberg, 1992. Kindermärchen der Sinti und Roma, Gütersloh, 1994.

155

AUTORI ŞI AUTOARE DE ETNIE RROMĂ ŞI SCRIERILE LOR (INDICE ALFABETIC) Ábrahám, János Részegnek minden nóta szép, Bukarest: Kriterion, 1969. Vér és vas, Bukarest: Kriterion, 1976. Földszintes atomkor, Bukarest: Kriterion, 1979. Micsoda majális, Kolozsvár, 1979. Albaicin, Joaquin La serpiente terrenal, Barcelona, 1993. En pos del Sol, Barcelona, 1997. Angheluţă, Constantin Gheorghe, Balada românilor şi balada ţiganilor, Bucureşti: [ f. ed.], 1991. Avdic, Semso Ratvarol ilo Romano (Sanguina il cuore dei Rom), Forli, 1993. Balogh, Attila Lendítem lábamat, Budapest: Szépirodalmi kiadó, 1980. Balogh Attila versei, Budapest: Cserépfalvi kiadó, 1991. Baltzar, Veijo Poltava tie, Helsinki, 1968. Verihhlat, Helsinki, 1969. Mari, Helsinki, 1972. Musatn Saaran kristaalipallo, Helsinki, 1978. Käärmeenkäräjäkivi, Helsinki, 1988. Musta tango, Helsinki, 1990. Banga, Dezider Pieseň nad vetrom, Bratislava, 1964. Záružlie a lekno, Bratislava, 1967. Cierny vlas, Bratislava, 1970. 156

Rozhovory s nocou, Bratislava, 1970. Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava, 1992. Paramisa (Antológia rómskej rozprávky), Bratislava, 1992. Bari, Károly Holtak arca fölé. Versek [Over The Face Of The Dead. Poems], Budapest, 1970; 1971. Verso il viso dei morti, Bologna, 1972. Elfelejtett tüzek [Forgotten Fires], Budapest, 1973;1974. A Varázsló sétálni indul [The Magician Takes a Walk], Budapest, 1985. Tűzpiros kígyócska [Şerpişorul roşu ca focul], Budapest, 1985. Lendemain et autres poèmes, Paris, 1991. Gedichte, Rotterdam, 1993. Díszletek egy szinonimához, Paris, 1994. Gedichte und ein Essay, Berlin, 1996. Winter Diary, San Francisco, 1997. Begović, Milan Pjesme, Zagreb, 1896. Dunja u kovčegu, Zagreb, 1921. Božji čovjek, Zagreb, 1924. Izabrane pjesme, Zagreb, 1925. Amerikanska jahta u splitskoj luci, Zagreb, 1929. Sablast u dvorcu, Zagreb, 1952. Izabrana djela, Zagreb, 1964. Beljughin, Aleksandr v. Manušs, Leksa Berberski, Slobodan Za kišom biće duga, Zagreb, 1950. Proleće i oči, Novi Sad, 1952. Uže, Novi Sad, 1955. Nevreme, Beograd, 1959. Dnevnik rata, Beograd, 1960. Blag dan, Subotica, 1964. 157

Kote, Cetinje, 1968. Odlazak brata Jakala, Beograd, 1976. Kao bezkožni jelen, Subotica, 1977. Još san sebe da dovrši, Zrenjanin,1979. Medje, Novi Sad, 1982. Svakodnevica, Zagreb, 1983. Berky, Ján Čary a láska / Rašani / Punci a Samko, în “ Paramisa “,Antológia rómskej rozprávky, Bratislava, 1992. v. şi Rómska matka [autori: Karol Seman, Bohuslava Vargová, Ján Berky, Katarína Patočková]. Bezljudsko, Myhajlo Razgovor s vjugoj, în “ Kostry”, Moskva, 1974. Bunyan, John The Holy City, 1665. Abounding, 1666 (hg. v. R. Sharrock, 1962). The Pilgrim’s Progress, 1678-1692 (hg. V.J. Brown, 1907). The Life and Death of Mr. Badman, 1680 (hg. V.J. Brown, 1907). The Holy War, 1682 (hg. V. M. Peacock, 1892). The Heavenly Footman, 1698 (hg. M. Peacock, 1882). Miscellaneous Work (hg. V. R. Sharrock, 1977). Budai – Deleanu, Ioan Ţiganiada [mss. elaborat ≈ la anul 1790]. Ediţia citată de noi - notată “B” şi îngrijită de Florea Fugariu - a fost publicată în anul 1973 de Editura Minerva (Bucureşti, 400 p.), după ce, anterior, Gh. Cardaş (în 1925), apoi J. Byck (în 1953) îngrijiseră ediţii similare, revizuite, notate “B”, spre a se deosebi de ediţia iniţială “ A “ (publicată de Th. Codrescu, la Iaşi, în “Buciumul Român (I - 1875 şi II – 1877). Choli, Daróczi József Isten szomorú arcán, Budapest, 1990. Csontfehér pengék között, Budapest, 1991. 158

Maskar le shiba dukades, Budapest, 1994. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Cioabă - Mihai, Luminiţa O angluno la phuveako, Sibiu, 1994. O Manuši kai bitinel brîšind.Negustorul de ploaie. The Rain Merchant. Der Regenhandler, Sibiu: Neo Drom, [1997]. Csaprazov, Vasil Iskam da samne, Sofia, 1996. Demeter-Carskaja, Olga Sud’ba Cyganki, Moskva, 1997. Demeter, František Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava, 1992. Demeter, Išvan v. Obrazcy fol’klora cygan-kalderarej, Moskva, 1981. Demeter, Romka Obrazcy fol’klora cygan-kalderarej, Moskva, 1981. Cygansko-russkij i russko-cyganskij slovar’, Moskva, 1990 [în coalborare]. Te avel man grastorro parno, în antologia “Romane poetongi antologia”, Budapest, 1995. Demir, Ljatif Mahatma, Skopje, 1996. Dimić, Trifun Them kaj phirel mungro g’ndo (manuscris de poezii, nepublicat) Romane romaja, sovlahimata thaj e bahtarimata, Novi Sad, 1985. Lil ramosarimako, Novi Sad, 1995. Nevo Sovlahardo ćidipe, Novi Sad, 1990. Bibliako Pandžengo Lilaripe,Novi Sad, 1997.

159

Đuric, Gordana Dukhado ilo (Ranjeno srce), Novi Sad, 1989. Đuric, Rajko Rrom rodel than tela’ o kham, Beograd, 1969. Bi kheresko bi limoresko. Bez doma, bez groba, Beograd, 1979. Purano svato dur themestar. Prastara reč, daleki svet, Beograd, 1980. Hefestovi učenici, Beograd, 1986. Seobe Roma, Beograd, 1986. Gypsies of the World, London-New York-Beograd-KölnMilano, 1989. Zigeunerische Elegien, Hamburg, 1989. Sans maison, sans tombe, Paris, 1990. Les Disciples d’Hephaistos, Paris,1995. Les Rêves de Jesus, Balma, Franţa,1996. Vremea ţiganilor [Le Temps des Gitans], co-scenarist la filmul lui Ermir Kusturica. Dudarova, Nina Novi koni / Pismo k cyganke / Kočevoj mal’čik v gorode, în “Kostry”, Moskva, 1974. Dzurko, Ruda Ich bin wieder Mensch geworden, Leipzig-Weimar, 1990. Evens-Romany, Glyn Bramwell Out with Romany Once More, London, 1941. Out with Romany Again, London, 1942. Out with Romany by Meadow and Stream, London, 1942. Out with Romany by the Sea, London, 1942. Romany in the Fields, Epworth, 1947. A Romany and Raq, London, 1949. Fabiánová, Tera Comment j’allais à l’ecole, “Etudes Tsiganes”, nr. 2, 1976, Paris. 160

Rómske piesne (Sbornik rómskej poézie), Neratovice, 1979. Fazli, Fikria Les nègres blancs. Que m’as-tu donné, père?, “Études Tsiganes”, nr. 4,1991, Paris, 1991. Ferková, Ilona Ćorde ćhave [Ukradene deti], Brno, 1996. Frankham, Eli Poems By Eli (Romani Poet). The Stick (A short story by Eli Romani poet and story teller), Walpole St. Andrew, 1995. František, Demeter Rómske piesne (Sborník rómskej poézie), Neratovice, 1979. Franz, Philomena Zwischen Liebe und Haß, Freiburg-Basel-Wien, 1992. Germano, Aleksandr Pesme, în antologia “ Kostry “, Moskva, 1974. Žizn’ na kolesah, în vol. “ Tjatr Romen ”, Moskva, 1991. Glowacki, Edward Grafo Cyganska milość, Lódź, 1995. Gomba, Cyril Chlapec. Verše z vrbiny, în “Antológia rómskej poézie”, Bratislava, 1992. Gratton, Margaret A Traveller’s Poems, London, 1996. Gusztáv, Nagy V. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Hedman, Henry Sar me sikjavaa romanes, Helsinki, 1996. 161

Heredia Maya, José Penar Ocono, Granada, 1974. Camelamos naquerar, Granada, 1976. Macama Jonda, Granada, 1983. Un Gitano de Ley (Zeffirino Giménez-Malla), Granada, 1997. Hoffmann, Frithjof Lyrische Gedanken, Neusterlitz, 1996. Holdosi, József Die Straße der Zigeuner, Berlin, 1984 (Titlul ediţiei în original: Kányák, Budapest, 1978). Hontalan, József Kovács v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Horvat, Borislav Uzglavlje mrtvih, Kragujevac, 1990. Horvat, Jozef Ćhoneskri angrusti (Lunin prsten), Murska Subota, 1994. Horváth, Gyula v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Horváth, Ján Soske? Kali ruža. Romipen. Verše z vrbiny, în “ Antológia rómskej poézie ”, Bratislava, 1992. Horváthová, Emília Aćhen! Aćhen! Miro bijav. Na maren man! Verše z vrbiny, în “ Antológia rómskej poézie”, Bratislava, 1992. Cigáni na Slovensku, Bratislava, 1964. Ibrahim, Sali Grivna za Eva, Sofia, 1993.

162

Iljaz, Šaban Korenjata, Skopje, 1985. Jayat, Sandra Interdit aux nomades. Première Mondiale d’Art Tzigane, Paris, 1985. Nomad moons, Lonon, 1995. Jeromoshkin, Sergej v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Jovanović, Ilija v. Romane poetongi antologia, Budapest, 1995. Jovičić, Predrag Išćupani iz života (Inkaldo adaro djiv), Titovo Užice, 1990. Cveće iza žice (Luludja ando phanglipe),Titovo Užice, 1992. Kaldaraš, Dragica Gilja, Vršac, 1997. Kerim, Usin Pesni ot katuna, Sofia, 1955. Očite gorjat, Sofia, 1959. Stihotvorenija, Sofia, 1968. Stareeneto mi, Sofia, 1978. Săs baštin glas, Sofia, 1978. Kogato strasten pătnik se zavrăšta, Sofia, 1989. Klimt, Ernst Aputhem. Erinnerungen Hildesheim, 1996.

eines

deutschen

Sinto,

Kochanovski, Vania de Gila Romano atmo (L’âme tsigane), Wallada, 1992.

163

Koptová, Anna Dživeha / Odpoveď / Čačipen. Verše z vrbiny, în “Antológia rómskej poézie”, Bratislava, 1992. Krasnići, Ali Ćergarendje jaga (Čergarske vatre), Priština, 1981. Devl!a, ker man kir. Rromane paramìća andar-e Kòsova ta e Metohìa, Beograd, 2001. Lacková, Elena Rómske rozprávky (Romane paramisa), Košice, 1992. Lakatos, Menyhért Füstös képek, Budapest, 1975 [Bitterer Rauch, Berlin, 1978]. Csandra szekere, Budapest, 1981 [Csandras Karren, Berlin 1984]. Hosszú éjszakák meséi, Budapest, 1995. Lee, Ronald Goddam Gypsy, Montreal, 1971 [Verdammter Zigeuner, München, 1978]. Lehenová, Tatjana v. Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava, 1992. v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996. Lekić, Zoran Puz golac, Kragujevac, 1982. Pragovi, Kragujevac, 1987. Manušs, Leksa (Aleksandr Beljughin) Baxtaló drom [a cura di Santino Spinelli], vol. III. Lanciano, 1997, p. 47. v. revista “ Lacio drom ”, nr. 6, 1997 (Roma). Maximoff, Matéo Les Ursitory, Paris, 1946 [ed. 1980: Romainville]. Le prix de la liberté, Paris, 1955 [ed. 1981, Romainville]. 164

La septième fille, Romainville, 1982. Condamné à survivre, Champigny-Mare, 1984. Vinguerka, la petite fiancée, Paris, 1986. Savina, Paris, 1989. Dites-le avec des pleurs, Romainville, 1990. Routes sans Roulottes, Romainville, 1993. Mazuro, Il’ko Ja - cyganskij poet, v. antologia “ Kostry“, Moskva, 1974. Mehr, Mariella Steinzeit, Bem, 1982. In diesem Traum schlendert ein roter Findling, Bern, 1983. Das Licht der Frau, Bern, 1984. Kinder der Landstraße, Bern, 1987. RiickBlitze, Bern, 1990. Zeus oder der Zwillingston, Zürich, 1994. Merkov, Asan Bjala ciganka, Pleven, 1995. Mirga, Teresa Czemu tak? (Soske kawka?), Podkowa Lesna, 1994. Müller, Josef Das Kind Muscha, Berlin, 1992. Mayer- Pasquale, Vittorio Hom jek Sinto, în “ Zingari ieri e oggi”, Roma, 1993. Nikolić, Jovan Gost niotkuda (Dosti khatinendar), Vršac, 1981. Đurđevdan, Beograd 1987. Neću da se rodim, Beograd, 1991. Oči pokojnog jagnjeta, Niš, 1993. Telo i okolina, Beograd, 1994. Male noćne pesme (Cikne rjatune đilja), Novi Sad, 1998. 165

Nikolić, Mišo …und dann zogen wir weiter, Klagenfurt, 1997. Odley, Tom Gathered All Around, Manchester, 1990. Oláh, Vlado E Maruna. O Jankel. Čerešni, în “Kale ruži”, Hradec Králové, 1990. Orsós, Jakab Aki hallja, aki nem hallja, în “Madarak aranyhegedűn”, Budapest, 1996. Osztojkán, Béla Halak a fekete citerában, Budapest, 1981. Hóesés hűségben, Budapest, 1983. Nincs itthon az Isten, Budapest, 1985. Pankovo, Nikolaj Igrivo volnuetsja, în antologia “ Kostry “, Moskva, 1974. Patočková, Katarína Rómska matká, Nitra, 1991. Som Cigánka, Bratislava, 1992. Păun - Ialomiţeanu, Gheorghe “Arzoaica” a stat cu dracul la masă. “E thabardi” bešlăs la meselăθe le bengeça, Slobozia: Editura Şatra, 1991. Bulibaşa şi artista. Bàre romesko ai “šukarni”, Slobozia: Editura Şatra, 1992. Pavlović, Živojin Krivudava reka, Beograd, 1958. Lutke, Beograd, 1964. Cigansko groblje, Beograd, 1976.

166

Pesić, Stevan Pesme, Beograd, 1966. Svetlo ostrvo, Beograd, 1991. Tibetanci, Beograd, 1991. Pesta, Ondrej v. Rómske piesne (Zborník rómskej poézie), Neratovice, 1977. v. Verše z vrbiny (Antológia rómskej poézie), Bratislava, 1992. Petrović, Milutin Tako ona hoće, Novi Sad, 1968. Drznoveno roždestvo, Beograd, 1969. Glava na panju, Beograd, 1971. Promena, Beograd, 1974. Svrab, Beograd, 1977. La tête sur le billot, Paris, 1982. Stihija, Beograd, 1983. " O ", Beograd, 1990. Poezija snova / Rasprava s mesecom, Beograd, 1993. Promena, Čačak, 1994. Nešto imam, Čačak, 1996. Ravasz, József Dvojhlas duše, în “ Verše z vrbiny” (Antológia rómskej poézie), Bratislava, 1992. Cigánsky richtár. Paramisa (Antológia rómskej rozprávky), Bratislava, 1992. Jileskoro kheroro, Bratislava, 1992. Reiznerová, Margita Le repaciskeri, în “Kale ruži”, Hradec Králové, 1990. v. Verše z vrbiny (Antológia romskej póezie), Bratislava, 1992. Ristić, Desanka Ćhavro, în “Jaga”, Leskovac, 1984.

167

Rom-Lebedev, Ivan Ot cyganskogo hora k tjatru, “Romen“, Moskva, 1990. Tabornaja cyganka, Moskva, 1992. Romano, Ivano (Ivan Mihailovič Pančenko) Proščaj, moj tabor, Moskva, 1968. Romanov, Manuš 17 purane rromane gilă anθar i Bulgària, Sofia, 1990. Rostás - Farkas, György Tietek a szívem (Tumaroj muro jilo), Budapest, 1991. Megváltásért (Som), Budapest, 1991. Malayipe (Találkozás), Budapest, 1993. Rudevičs, Kārlis Novyj god, în antologia “Kostry”, Moskva, 1974. Rusenko, Amost Trin phenă. Paramisa, în “Antológia rómskej rozprávky”, Bratislava, 1992. Sacip, Mehmed Cahra, în “Jaga”, Leskovac, 1984. Šalijesor, Seljajdin Dživdipe maškar o Roma, Prešov, 1988. Saimir, Mile v. antologia “Baxtalo drom” [a cura di Santino Spinelli], Lanciano [Italia], 1997, p. 49. Satkevič, Nikolaj v. Antologia “ Kostry “, Moskva, 1974. Cyganskie mirikle, Moskva, 1977. Sejdić, Rasim Zvezde putuju (manuscris). v. “Zingari ieri e oggi”, Roma, 1994.

168

Sejdović, Ruždija Svetlost u ponoć, Titograd, 1987. Serbezovski, Muharem Šareni dijamanti, Sarajevo, 1983. Cigani "A" kategorije, Sarajevo, 1985. Smith, Charles Poems, Manchester, 1991. Not all Wagons and Lanes, Essex, 1995. Smith, Ray One Hand Clapping, Derbyshire, 1995. Smith, Rodney A Gipsy Smith Souvenir, Leicestershire, 1995. Spinelli, Santino Gilí romaní (Canto zingaro), Roma, 1988. Romanipe, Lanciano, 1993. Prinčakarang (Conosciamoci), Pescara, 1994. Colecţia Baxtalo drom [a cura di Santino Spinelli], Lanciano, 1997. Stojka, Ceija Wir leben im Verborgenen. Erinnerungen einer RomaZigeunerin, Wien, 1988. Reisende auf dieser Welt. Aus dem Leben einer RomaZigeunerin, Wien, 1992. Szécsi, Magda v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996. Sainović, Kadrija Stigla je ciganka i čerga, Leskovac, 1984. Taikon, Katarina Zingareska, Stockholm, 1963. Zingare årvi, Stockholm, 1967. Katitzi, Stockholm, 1969. 169

Varga, György v. Madarak aranyhegedűn, Budapest, 1996. Velimirović, Nikolaj Odabrana dela I – X, Valjevo, 1997. Vradová, Olga Phurikane pheras, Hradec Králové, 1990. Wajs, Bronisława Papusza Piesni Papuszy, 1979. Papusza (Ausgewählt von Katrin Wolf), Berlin, 1992. Papusza (Leszek Bonczuk), Tarnów, 1996. Waldemar, Kalinin Belarus mnje zbelarusvae, Minsk, 1993. Živojinović, Branislav Dopiranja, Beograd, 1972.

170

INDICE DE AUTOARE ŞI AUTORI RROMI PE ŢĂRI Rusia (fosta URSS şi ţările apărute după destrămarea acesteia: Rusia, Belarus, Ucraina, Moldova şi Letonia) Rusia Adam Tikno Alexandr Ghermano Nikolaj Pankov Myhailo Bezljudsko Ivan Ivanovici Rom-Lebedev Nina Dudarova Olga Pankova Nikolaj Satkevici Romka Demeter Il’ko Mazuro Ivan Mihailovici Alexandr Beljughin (= Leksa Manušs)

(1875 - 1948) (1893 - 1955) (1895 - 1959) (1901 - 1989) (1903 - 1989) (1903 - 1977) (1911 – 1983) (1917 – 1978) (1920 – 1989) (n.1939) (n.1941) (1941 - 1997)

Ucraina Myhailo Hryhorovich Kozimirenko

(n.1938)

Belarus Waldemar Kalinin

(n. 1941)

Letonia Karlis Rudevičs

(n. 1939)

Iugoslavia (şi statele succesoare: Republica Federală Iugoslavia, Macedonia, Bosnia, Croaţia, Slovenia) Republica Federală Iugoslavă Gina Ranjičić (1830 – 1891) Nikolaj Velimirović (1880 – 1950) Velimir Živojinović-Masuka (1886 – 1968) 171

Slobodan Berberski Stevan Pesić Živojin Pavlović Milutin Petrović Borislav Horvat Rajko Đurić Ali Krasnić Zoran Lekić Seljajdin Šalijesor Jovan Nikolić Gordana Đurić Ruždija Sejdović

(1919 - 1989) (1930 - 1994) (n.1931) (n.1941) (n.1942) (n.1947) (n.1952) (n.1952) (n.1952) (n.1955) (n.1958) (n.1966)

Macedonia Muharem Serbezovski Iljaz Šaban Ljatif Demir

(n.1950) (n.1955) (n.1966)

Bosnia Rasim Sejdić Šemso Avdić

(1943 - 1981) (n.1950)

Croaţia Milan Begović

(1876 - 1948)

Slovenia Jozek Horvat

(n. 1964)

Bulgaria Uzin Kerim Manush Romanov Asen Markov Sali Ibrahim

(1928 - 1983) (n.1928) (n. 1945) (n.1950)

România Ioan Budai – Deleanu Gheorghe Păun – Ialomiţeanu Luminiţa Mihai Cioabă

(aprox.1760 –1820) (n.1950) (n.1957)

172

Constantin Gheorghe Angheluţă Alexandru Ruja – Gríbusyi Irén Gábor-Zrínyi Delia Grigore

n. 1947 1927 – 1999 n. 1937 n. 1972

Autori nerromi din România care au excelat în abordarea tematicii rrome: Paraschivescu, Radu Miron, Cântice ţigăneşti, Bucureşti, 1941. Sandu [Andrei Bârseanu] 1858 – 1922 ş.a. Ungaria Menyhért Lakatos József Choli Daróczi József Holdosi Bari Károly Attila Balogh

(n. 1926) (n.1939) (n.1951) (n.1952) (n.1956)

Republica Slovacă Elena Lacková Dezider Banga Ján Berky József Ravasz Bohuslava Vargová Anna Koptová

(n.1921) (n.1939) (n.1940) (n.1949) (n.1951) (n.1953)

Republica Cehă Daniel Bartoloměj Margita Reiznerová Ruda Dzurko Ilona Ferková

(n.1920) (n.1948) (n.1956) (n.1956)

Polonia Bronisława Wajs Papusza Teresa Mirga Edward Grof Glowacki

(1909 - 1987) (n.1956) (n.1959)

Austria Ceija Stojka

(n. 1933) 173

Karl Stojka Romedius Mungest

(n. 1931) (n. 1959)

Germania Philomena Franz Frithjof Hoffmann Melanie Spitta

(n.1922) (n.1937) (n.1946)

Elveţia Mariella Mehr

(n.1947)

Franţa Matéo Maximoff Vania de Gila Kochanowski Sandra Jayat

(n.1917) (n.1927) (n.1948)

Italia Santino Spinelli

(n.1964)

Spania Tio Carlos José Heredia Maya Joaquin Albacin

(1920 - 1994) (n.1947) (n.1965)

Marea Britanie John Bunyan Glyn Bramwell Evens-Romany Eli Frankham Tom Odley

(1628 - 1688) (1877 - 1943) (n.1954 ) (n.1356 )

Suedia Katarina Taikon

(1928 - 1994)

Finlanda Veijo Baltzar

(n.1942)

Canada Ronald Lee

(n.1934)

174

SUA Yan Hancock

(n.1942)

India W.R. Rishi J. S. Pathania

(n.1917) (n.1946)

175

Dr. Rajko ĐURIĆ (Bio-bibliografie) *Născut în 3 octombrie 1947 la Malo Orasje, lângă Belgrad. Activitatea ştiinţifică * 1967 - 28. 9. 1972: studii la Facultatea de filosofie din Belgrad * Încheierea studiilor: diplomă în filosofie, conferită la 29.6.1973 * 11. 12. 1985: susţinerea disertaţiei “Cultura rromilor în R.S.F. Iugoslavia” la Facultatea de filosofie a Universităţii Belgrad, obţinând titlul de doctor în ştiinţe sociologice la data de 13.11.1986, diploma nr.783 / 1. * A scris peste 500 de articole în reviste de specialitate şi în ziare, pe teme privind filosofia, istoria, sociologia, politica, ideologia, lingvistica şi în legătură cu istoria persecutării şi cu situaţia contemporană a rromilor şi sintilor, majoritatea în limba sârbocroată şi în limba rromaní cu traduceri în limbile engleză, franceză, germană, poloneză, italiană, spaniolă ş.a. * Autor de cărţi apărute în Iugoslavia, SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Japonia; între altele, următoarele titluri: 1979, Rajko Đurić, Bi kheresko-Bi limoresko [Fără patrie-Fără mormânt], Belgrad (Poezii). 1980, Rajko Đurić, Purano svato o dur themestar [Vorbe vechi din ţara îndepărtată], Belgrad. 1982, Rajko Đurić, A i U - A thaj U [A şi U], Belgrad: Siro Srbija. 1983, Rajko Đurić, Zagonetke, mitovi i jezik Roma [Ghicitori, mituri şi limba rromilor], Kruševac. 1984, Rajko Đurić, T.N. Cvetković, Jaga. Vatre [Focul], Leskovac, Napredak. 1986, Rajko Đurić, Hefestovi učenici [Ucenicii lui Hefaistos], Belgrad: BIGZ. 1987, Dr. Rajko Đurić, Seobe Roma. Krugovi pakla i venac sreće [Migraţia rromilor. Cercurile iadului şi cercul fericirii], Belgrad: BIGZ.

176

1989, N. B. Tomašević, Rajko Đurić, Gypsies of the world, London: Flint River Press, Belgrad: Jugoslovenska revija. 1989, Roma - Eine Reise in die verborgene Welt der Zigeuner [O călătorie în lumea ascunsă a ţiganilor], Köln: VGS Verlagsgesellschaft (Ediţia germană). 1989, Rajko Đurić, Zingari, Milano: R.C.S. Rizolo Libri S.p.A. (Ediţie italiană). 1989, Rajko Đurić, Zigeunerische Elegien - Gedichte in Romani und Deutsch, mit einer Einführung von Norbert Boretzky [Elegii rrome - Poezii în rromaní şi germană, cu o introducere de Norbert Boretzky), Hamburg: Helmut Buske Verlag. 1990, Rajko Đurić, Sans maison - Sans tombe, Paris: Edition L`Harmattan. 1992, Rajko Đurić, Jugoslawien in der Wagschale der Geschichte [Iugoslavia în balanţa istoriei], in “Utopie kreativ”, Mai-Juni Heft, 19-20, p. 33 - 50, Berlin. 1992, Rajko Đurić, Kultur und Destruktivität am Beispiel Jugoslaviens [Cultură şi spirit distructiv, exemplul Iugoslaviei], in “Litterae Academiae Scientarum et Artium Europaeae”, Vol. 2 Issue 3. September, p. 34-39. 1992, Rajko Đurić, Bertold Bengsch, Der Zerfall Jugoslawiens-Mit einem Exclusiv. Interview mit Milovan Djilas [Destrămarea Iugoslaviei - cu un interviu în exclusivitate cu Milovan Djilas], Berlin: Morgenbuch Verlag. 1993, Rajko Đurić, Die Kultur der Roma und Sinti, FU Berlin. 1994, Rajko Đurić, Roma und Sinti-Gestern und Heute [Rromii şi sintii - Ieri şi azi], Roma: C.S.Z. 1994, Rajko Đurić, Vukovar. Sarajevo-La guerre en exYugoslavie, Paris : Edition Esprit 1994, Rajko Đurić, Silence sur les Tsiganes, în «Trans Européens», nr.2, Hiver 1993 – 1994. 1994, Rajko Đurić, Ich lebe in Hegels Grab [Eu trăiesc în mormântul lui Hegel], în «Lettre Internationale», anul VI, Fascicolul 25, Berlin. 1995, Rajko Đurić, Musik zum Totentanz [Muzică pentru dansul morţilor], în “Lettre Internationale“, Fascicolul 28. 1995, Rajko Đurić, Serbiens Machthaber [Potentaţii Serbiei], în “Lettre Internationale“, Fascicolul 30. 177

1995, Rajko Đurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur [Rromii şi sintii în oglinda literaturii germane], Frankfurt a. M. u. a.: Peter Lang Verlang. 1995, Rajko Đurić, Les Disciples d`Hephaistos, Paris: Libraire Bleue. 1996, Rajko Đurić, Ich, ein Auschwitz-Deutscher [Eu, un german de Auschwitz], în “Lettre Internationale“, Fascicolul 32. 1996, Rajko Đurić & Jörg Becken & A. Bertold Bengsch, Ohne Heim, Ohne Grab - Die Geschichte der Roma und Sinti, Mit einem Geleitwort von Václav Havel, Präsident der Tschechischen Republik [Fără patrie, fără mormânt - Istoria rromilor şi a sintilor, cu un Cuvânt înainte de Václav Havel, preşedintele Republicii Cehe], Berlin: Aufbau Verlag. 1996, Rajko Đurić, Les Rêves de Jésus, N & B Balma, Franţa. 1996, Rajko Đurić, Romanies and Europe, Strasbourg: Council of Europe Publishing (ediţia franceză: Les Romes et l`Europe). * Până la părăsirea Iugoslaviei (la data de 16. 10. 1991), Rajko Đurić este redactor şef al secţiei culturale a ziarului ``Politika`` din Belgrad. * Preşedintele Consiliului Mondial al I.R.U. (International Romani Union) şi secretar General al Centrului P.E.N. al rromilor. * Lucrări de cercetare ştiinţifică: 1985 – 1988, Rajko Đurić, Volksliteratur der Roma und Sinti [Literatura populară a rromilor şi sintilor], Serbische Akademie der Wissenschaften und Kunst), Belgrad. 1988-1990, Rajko Đurić, Kultur der Roma und interkulturelle Beziehungen [Cultura rromilor şi relaţiile interculturale], Belgrad:Institut für kulturelle Entwicklung in Serbien. 1992 Rajko Đurić, Activitate de docent la Freie Universität Berlin, Catreda de Ştiinţele Educaţiei, Berlin. 1992, Rajko Đurić, Paradigmen in der Kultur der Roma. Stipendium für eine wissenschaftliche Forschungsarbeit des Deutschen Akademischen Austauschdienstes (DAAD), Bonn, an der Universitat Göttingen [Paradigme în cultura rromilor. Bursă pentru lucrare ştiinţifică, acordată de Serviciul German pentru 178

Schimburi Academice - DAAD, Bonn, la Universitatea Göttingen, 1992]. 1993, Rajko Đurić, Roma und Sinti im Spiegel der deutschen Literatur. Stipendium für eine wissenschaftliche Forschungsarbeit der Heinrich Böll-Stiftung, Köln [Rromii şi sintii în oglinda literaturii germane. Bursă acordată de Fundaţia Heinrich Böll pentru o lucrare de cercetare stiinţifică). 1993-1994, Rajko Đurić, Ethnokultur der Roma. Wissenschaftliches Projekt an der Universität «René Descartes», Paris (Etnocultura rromilor - proiect ştiinţific realizat în cadrul Universităţii René Decartes, Paris).

179

180