Istoria universală a kinetoterapiei

DR. NICOLAE POSTOLACHE

ISTORIA UNIVERSAL A KINETOTERAPIEI

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale Postolache, Nicolae Istoria universal a kinetoterapiei / Nicolae Postolache - Bucureşti: Editura Funda iei România de Mâine, 2007. 184 p., 20,5 cm. ISBN: 978-973-725-905-9 615.825

© Editura Funda iei România de Mâine, 2007

Coperta 1: Pictur mural din mormântul unui medic – Saqqara (Egipt), datând din 2330 î.Hr. (foto: Fausto Dorelli, Lidell Lucy, Ghid complet de masaj, PRO Editura, Bucureşti, 2002)

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCA IE FIZIC ŞI SPORT Specializarea Kinetoterapie şi motricitate special

DR. NICOLAE POSTOLACHE

ISTORIA UNIVERSAL A KINETOTERAPIEI

EDITURA FUNDA IEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………….

9

1. Kinetoterapia – o activitate specific uman …………………… 1.1. Kinetoterapia ca disciplin universitar ……………………... 1.2. Obiectivele principale ale tratamentului kinetoterapeutic …... 1.3. Izvoarele istoriei kinetoterapiei ……………………………... 1.4. Cronologia apari iei şi evolu iei kinetoterapiei ……………… 1.5. Influen a mediului geografic şi climatic ……………………..

11 11 13 14 14 15

2. Practici kinetoterapeutice în lumea Orientului antic …………. 2.1. Kinetoterapia în China şi Japonia …………………………… 2.2. Mesopotamia (Irakul antic) …………………………………. 2.3. Egipt …………………………………………………………. 2.4. Iudeea şi Imperiul Persan …………………………………… 2.5. India ………………………………………………………….

19 21 29 31 35 37

3. Concep iile greco-romane despre kinetoterapie şi rela iile ei cu gimnastica, igiena şi medicina ……………………………… 3.1. Ştiin a gimnasticii medicale în Vechea Elad ……………….. 3.2. Rolul suprasolicitat al hidroterapiei în Roma antic …………

45 45 57

4. Practici, obiceiuri şi credin e cu valoare terapeutic la str moşii noştri geto-daci …………………………………….. 4.1. Norme ale terapiei în „epoca” lui Zalmoxis ………………….. 4.2. Analogii cu alte sisteme terapeutice …………………………..

75 75 87

5. Un mileniu de kinetoterapie medieval (sec. IV – XIV) ………. 5.1. Repere sintetice ……………………………………………… 5.2 Kinetoterapia şi civiliza ia islamic arhaic ………………….

93 93 99 5

6. Renaşterea kinetoterapiei occidentale …………………………. 6.1. Moştenirea medieval în terapeutic ………………………… 6.2. Reînviorarea studiilor care au condus la trezirea şi avântul kinetoterapiei ………………………………………………… 7. Dimensiunile şi semnifica iile kinetoterapiei în Epoca Modern ….. 7.1. Expansiunea spre modernitate ……………………………….. 7.2. Kinetoterapia de la sfârşitul sec. XVIII la sfârşitul Primului R zboi Mondial (1918) ………………………………………. 7.3. Practici kinetoterapeutice tradi ional-populare care s-au men inut pân azi ……………………………………………..

6

104 104 107 112 112 116 142

8. Kinetoterapia în Epoca Contemporan ………………………... 8.1. Perioada interbelic …………………………………………... 8.2. Kinetoterapia contemporan dup al Doilea R zboi Mondial …...

152 152 161

Bibliografie ………………………………………………………….

179

Istoria universal a kinetoterapiei, realizat de prof.univ.dr. Nicolae Postolache, abordeaz un domeniu mai pu in cunoscut al Kinetoterapiei, şi anume Istoria sa. Nu cunosc s fi ap rut prea multe încerc ri în domeniu, dar nota dominant a lucr rii este apropierea domeniului Kinetoterapiei de Educa ie fizic şi sport – fapt salutar. În preg tirea de baz în orice domeniu, cunoaşterea istoriei acestuia este obligatorie şi certific nivelul cultural general pe care trebuie s -l ating orice absolvent, aşa c studiul istoriei Kinetoterapiei devine un element definitoriu în preg tirea oric rui kinetoterapeut. Lucrarea este interesant şi instructiv , dezvolt interesul kinetoterapeutului pentru lectur şi erudi ie pentru a putea fi, în primul rând, un specialist cultivat în domeniul s u de activitate. Prof. univ. dr. Elena Lumini a Sidenco

Kinetoterapia. O ştiin c reia istoricul Nicolae Postolache îi deschide cu îndr zneal por ile în România, întocmindu-i povestea atâta vreme ocultat sau neîn eleas . O carte profund , având ca ornament Speran a, o carte urm rind s -i scoat din seara înfrângerii pe oamenii atinşi de nenoroc, redându-le desc tuşarea din suferin şi bucuria mişc rii. Acad. F nuş Neagu

7

8

INTRODUCERE

Studiile şi cercet rile întreprinse în ultimii ani în domeniul medicinii, igienei, culturii fizice, educa iei şi culturii, în genere, au relansat ideea potrivit c reia valorile kinetoterapeutice au un rol din ce în ce mai important în via a cotidian , subliniind faptul c oamenii ac ioneaz asupra maladiilor de tot felul în func ie de credin ele, ideile, tradi iile, cunoştin ele de specialitate şi, prin intermediul lor, interpreteaz starea real de s n tate. Indiferent de formulare, aceste idei şi atitudini privind tratamentul prin mişcare, exerci iu şi al i factori nu au deloc un caracter de noutate. Ele ne vin din vechime şi s-au consacrat din momentul când primii oameni au început s -şi trateze suferin a cu ajutorul masajului, b ilor, exerci iilor fizice adecvate etc. Cercetarea acestor momente ale apari iei şi evolu iei kinetoterapiei în vederea alc tuirii unei istorii universale se face pentru prima dat în ara noastr . Rod al unor preocup ri îndelungate, istoria acestui produs cultural încearc s ofere cititorilor (îndeosebi studen ilor care se specializeaz în kinetoterapie) câteva repere utile pentru în elegerea universului contemporan al omului suferind ca parametru biologic universal care încununeaz elementele de medicin preventiv în primul rând, de igien , de psihologie şi filozofie, elemente pentru care termenul „kinetoterapie” devine insuficient. C ci este clar c universul acestui domeniu se desf şoar nu numai pe t râmul spiritului, lumea sa cuprinzând deopotriv atât natura fizic , senzorial , cât şi pe cea psihic , v zute în totalitatea lor. Este un început, inclusiv de ordin conceptual şi metodologic, care de acum înainte va trebui doar completat cu alte terapii şi analize ale culturii şi civiliza iei postmoderne. 9

Prin asemenea Istorii, care con in în mod virtual întreaga evolu ie, domeniul kinetoterapiei se îmbog eşte cu cea mai profund expresie a sa: ştiin a. Or, nu cunoaştem complet o ştiin , atâta vreme cât nu i-am studiat şi nu-i cunoaştem trecutul, care variaz de la o cultur la alta, pentru a-i putea în elege şi explica prezentul. Aducem, şi aici, mul umirile noastre kinetoterapeu ilor bucureşteni D. Buiac, Emilian Şerban, Sergiu Alexandru, M d lina Aioanei, precum şi universitarului Pásztai Zoltan de la facultatea de profil din Oradea.

Bucureşti, 2007

Autorul

10

1. KINETOTERAPIA – O ACTIVITATE SPECIFIC UMAN

1.1. Kinetoterapia ca disciplin universitar Obiectivul istoriei kinetoterapiei ca disciplin universitar este de a întemeia ştiin a acestui domeniu. Caracterul de ştiin al domeniului este justificat de multitudinea de patologii care dateaz de când exist omul pe p mânt. Istoria principalelor momente ale evolu iei kinetoterapiei universale ca disciplin , absolut necesar celui ce se calific sau se perfec ioneaz în acest domeniu, ne lipseşte deocamdat . Nu numai nou . Or, tratarea istoriei kinetoterapiei ca o component a culturii şi civiliza iei devine îns şi ştiin a ei. Cercetarea şi scrierea istoriei în spa iu şi timp a acestui domeniu, trebuie f cute de specialişti (istorici), întrucât ei au cunoştin ele necesare unui asemenea demers: evolu ia tratamentului prin mişcare cu ajutorul exerci iului fizic, în primul rând. Am c utat s introducem istoria kinetoterapiei în istoria universal a culturii şi civiliza iei, deoarece acesta este şi scopul unanim: de a intra şi r mâne în istoria lumii şi nu de a persista la marginile ei. Kinetoterapia are o dezvoltare de sine st t toare, marcat de evenimente majore de ordin social-istoric, are ritmul şi legile ei de evolu ie, o cronologie specific . Chiar studiul corpului omenesc, fie el suferind, s n tos sau capabil de performan e, este o problem de istorie, este o tem istoric , ce antreneaz în evolu ia sa îns şi istoria universal a culturii şi civiliza iei, începând cu cea a lumii vechi. Aceast tem îşi afirm existen a din chiar momentul când omul şi-a dat seama c organismul s u, integritatea fiin ei sale, ca atare, devin adev rate poteci spre cultur , ar tându-i unde îi sunt limitele în demersul de a tr i s n tos şi cât mai mult timp. Istoria a avut grij s fac totul la timpul potrivit şi de aceea este considerat o carte de c p tâi, o ştiin a faptelor succesive, o ştiin despre oameni în timp. Nimic nu se poate explica şi în elege f r istorie. O activitate sau o ar care nu îşi cunoaşte trecutul este ca un copil care nu îşi cunoaşte mama. 11

Istoria kinetoterapiei este ştiin a despre gândirea şi crea ia ştiin ific şi tehnic în timp cu privire la ameliorarea s n t ii şi integrit ii fiin ei umane prin toate mijloacele cunoscute: exerci iu, aer, ap , cuvânt, sacru etc. Pentru meritele de a fi în acelaşi timp o ştiin pluridisciplinar , integratoare, care asigur o viziune unitar despre lume şi via şi care ofer posibilitatea structur rii într-un tot unitar a cunoştin elor dobândite de omenire de-a lungul timpului cu privire la terapia prin mişcare şi prin alte mijloace, istoria kinetoterapiei a devenit o disciplin universitar de prim ordin. Cu privire la locul, rolul şi func iile ei, s-au f cut aprecieri înc din Antichitate. Interesul sporit pentru aceast istorie cârmuit de ra iune este explicabil prin valen ele sale instructiv-educative, prin faptul c oamenii, popoarele caut şi g sesc în trecut cunoştin e şi explica ii pentru prezent şi c i de urmat pentru viitor. În cadrul facult ilor cu profil kinetoterapeutic, istoria acestei activit i se înscrie între disciplinele de înv mânt care îşi aduc un aport substan ial la formarea unui specialist de un înalt nivel profesional, cu o logic istoric şi o gândire multidisciplinar . Acest loc privilegiat în ansamblul disciplinelor universitare de profil se datoreaz , în primul rând, obiectului cunoaşterii istorice: evolu ia în timp şi spa iu a practicilor şi ideilor care alc tuiesc azi ceea ce numim kinetoterapie. În al doilea rând, se datoreaz valen elor sale formative: educa ia kinetoterapeutic a viitorului specialist, cultivarea dragostei pentru aceast activitate multimilenar şi a respectului pentru ceea ce au realizat înaintaşii: concepte, no iuni specifice, norme, principii, legi cu un grad mare de generalitate, cum ar fi maxima in balneis salus* sau cutuma din balada noastr popular Chira Chiralina: „Cine nu ştie s -noate/ Voiniceşte sau pe spate/ Nevasta l-o bate/ Pe bun dreptate”. Or, odat cu înotul a ap rut obligatoriu şi salvarea de la înec. În mişcarea sa istoric , fenomenul kinetoterapeutic a cunoscut restructur ri profunde, îmbog indu-se cu fiecare nou etap . Cunoaşterea lui, de la origini pân în zilele noastre, contribuie la formarea culturii de specialitate şi, în acelaşi timp, la progresul domeniului.

* În b i este s n tatea – dicton latin. 12

1.2. Obiectivele principale ale tratamentului kinetoterapeutic – Corectarea posturilor normale. – Reducerea hipertoniei, a spasticit ii sau spasmelor intermitente pentru ca mişcarea s se poat face f r efort. – Creşterea tonusului muscular la copiii cu paralizii de tip flasc, cu nevoi speciale, pentru reeducarea neuromotorie. – Dezvoltarea cât mai normal a mişc rilor mai importante, cum ar fi: controlul capului, rostogolirea, târârea, ob inerea şi men inerea pozi iei aşezat, cvadripedia, sta iunea biped , mersul etc. – Reeducarea echilibrului în pozi ii diferite de activitate. – Reeducarea sensibilit ii şi proprioceptivit ii. – Prevenirea şi corectarea contracturilor, devia iilor şi deforma iilor. – Înv area mişc rilor obişnuite ale vie ii cotidiene şi ob inerea unor reac ii posturale adecvate: echilibru, alternan e ale tonusului etc. Toate aceste obiective ale tratamentului kinetoterapeutic se vor realiza prin exerci ii pasive, active cu ajutor, active. Kinetoterapeutul a trebuit s cunoasc am nun it evolu ia motorie a copilului pentru a interveni cu mijloace adecvate. El a fost prevenit de practic s aib mereu în vedere c statica şi pozi ionarea corect în diferite pozi ii, precum decubit dorsal, decubit ventral, decubit heterolateral, pe genunchi, cvadripedic şi ortostatic, sunt etape esen iale în dezvoltarea motorie a fiin ei umane. Aproximativ identice sunt obiectivele în ceea ce priveşte domeniul activit ilor sportive, unde vorbim de refacere, relaxare, recuperare etc. – Istoria reac iilor la tratament. – Diagnosticarea mai precis şi mai rapid a anormalit ii. – Ob inerea în timp optim a înc lzirii (introducerii şi reintroducerii treptate a organismului în efort), a relax rii şi refacerii. – Tratamentul de înalt profesionalism a unor începuturi de lordoze, scolioze, cifoze, picior strâmb etc. – Alegerea celor mai indicate mijloace pentru o stimulare complex : motric , kinestezic , vizual , auditiv etc. – Utilizarea unor metodici ştiin ifice: şedin e, repet ri, manevre, exerci ii, jocuri.

13

1.3. Izvoarele istoriei kinetoterapiei 1. Etnografia 2. Arheologia

– ramur a istoriei care studiaz via a şi obiceiurile popoarelor, inclusiv via a lor sportiv , medical , igienic etc. – izvoare nescrise (materiale. Progresele de ordin material şi tehnic au fost cele care au gr bit evolu ia kinetoterapiei şi accesul nostru la ea); – izvoare scrise: literatura şi presa cu con inut terapeutic sau limitrof.

1.4. Cronologia apari iei şi evolu iei kinetoterapiei Izvoarele istorice fac dovada c automasajul, hidroterapia, psihoterapia etc. s-au practicat şi s-au dezvoltat din cele mai vechi timpuri. Exist în istoria universal a kinetoterapiei mai multe perioade mari în care numeroasele acumul ri şi dezvoltarea continu a acestui domeniu sunt greu de cuprins în întregul lor. Nu ştim, de pild , ce reprezint în arta statuar neolitic din România (a doua jum tate a sec. V î.Hr.) pozi ia pe care o are Gânditorul (Cultura Hamangia), figurin descoperit la Cernavod , lâng Dun re şi aflat şi azi la Muzeul de Istorie a României. Singurul lucru sigur pe care îl putem afirma este c fiecare perioad poate fi considerat baz de dezvoltare pentru urm toarea şi de evolu ie a domeniului spre universalitate şi des vârşire. Aceste perioade în care omul este principalul autor, mai precis trupul s u care are nevoie de alinarea suferin ei, ca parametru biologic universal, vor fi tratate am nun it în cursul expunerii noastre, începând din momentul când ra ionalitatea se manifest în conştiin , voin şi fapt pân azi. – Revolu ia neolitic 6000 – 2900 – Orientul antic 2900 – sec. III d.Hr. – Vechea Elad şi Roma antic 2000 – sec. IV – Bizan ul şi Islamul sec. V – sec. XIV – Umanismul şi Renaşterea sec. X – sec XVII – Epoca Modern sec. XVII – 1918 – Epoca Contemporan 1918 – pân azi Kinetoterapia este de o vârst cu omul, fiind o activitate multimilenar . Ea dateaz de când cunoaştem reumatismul, suferin a, 14

accidentele, insomniile şi migrenele, psihozele, tabagismul şi alcoolismul, stresul etc., iar terapia acestei multitudini de maladii şi patologii nu are o vârst precis şi nimeni, nicio epoc nu îşi poate revendica meritele privind întâietatea în tratamentul, cu ajutorul mişc rii, al devia iei coloanei, membrelor, al afec iunilor articula iilor, oaselor, ligamentelor, afec iunilor circulatorii (scleroze, nevroze cardiace, pericardite) sau de alt natur . Doar o cronologie a materialelor adiacente este posibil . Se în elege c în istoria kinetoterapiei ceea ce a evoluat nu au fost exerci iile, jocurile, mişc rile din hidroterapie; manevrele masajului şi de salvare de la înec sunt aceleaşi azi ca în Antichitate. A evoluat, în schimb, baza material : instala iile, aparatele, tehnologia. Aici, în acest domeniu, s-a produs schimbarea, evolu ia din Antichitate şi pân azi. Dispunem azi de alte forme şi planuri de pozi ionare (scaune, blocuri de burete), de cilindri, rulouri, balansoare, forme de suspensie, module, dispozitive adecvate, multifunc ionale, mingi medicinale gonflabile, juc rii ca aparate medicinale, într-o gam impresionant de culori şi m rimi. Toate au o anumit elasticitate, duritate, greutate şi complexitate, potrivit vârstei şi sexului, patologiei şi, mai ales, evolu iei tratamentului. 1.5. Influen a mediului geografic şi climatic Tucidide, Polibiu şi al i c rturari iluştri ai Greciei antice considerau mediul geoclimatic unul dintre factorii determinativi în istorie. Leg tura de cauzalitate între mediu şi activitatea terapeutic este atât de strâns , încât se reflect în majoritatea manifest rilor cu acest con inut. Întreaga via a unui popor, scria savantul Nicolae Iorga (1985, p. 13), „este adeseori hot rât într-un chip decisiv şi fatal, c ruia nu i se poate împotrivi, de aria geografic pe care a trebuit s se dezvolte”. Diferen ierile geoclimatice se transmit în kinetoterapia unei ri, devenind esen iale uneori. În condi iile excesive din zonele arctic şi tropical , unde starea de necesitate este permanent , neputând fi înl turat niciodat , omul acestor locuri este silit mereu s -şi îndrepte aten ia asupra naturii, asupra razelor arz toare ale soarelui, ori asupra gerului ghe ii (Hegel, 1971, p. 80). Deci şi tipurile de boli, de accidente etc. vor fi specifice zonei, iar mijloacele de tratare a lor vor ine seama de aceste condi ii geoclimatice, mai ales c fenomenul de influen are 15

între culturi nu era un lucru facil în vremea str veche a plugului de lemn ori a toporului de silex, de pild . Inegal şi contradictorie este contribu ia / influen a mediului şi în ceea ce priveşte aportul la dezvoltarea kinetoterapiei a acestor zone: platoul lipsit de ap cu stepele sale din Asia Central , pustiurile din Arabia, ale Berberiei din Africa şi cele aflate în America de Sud, şesurile v ilor din China, India, Babilonia, Egipt, coastele Spaniei, Fran ei etc. Aşadar, între elementele care au stat la baza apari iei şi evolu iei kinetoterapiei, cum ar fi: necesitatea, starea economic (hrana, locuin a, rezerva de materii prime, energia), stabilitatea şi densitatea popula iei, factorul social-cultural, tradi ia etc., mediul geografic şi climatic ocup un loc aparte prin leg turile sale fireşti cu istoria str veche a acestei activit i terapeutice. F r a-i m ri importan a ori a i-o diminua, mediul geoclimatic şi-a avut şi îşi are influen a sa asupra limitelor dezvolt rii kinetoterapiei, iar, dintr-un anumit punct de vedere, a reprezentat chiar factorul de baz care a gr bit sau a încetinit aceast dezvoltare. Azi, mediul, clima din rile industrializate conduc la modalit i anormale de postur şi de mişcare, la lipsa de func ionare a unor activit i neuromusculare. Inciden a mediului poluant este de 2 – 2,5/1000 de copii n scu i vii. În rile în curs de dezvoltare propor ia este mai mic . Progresele terapeutice, în obstetric îndeosebi, men in în via şi cazuri de imaturitate şi prematuritate care la spartani (şi nu numai) erau sortite dispari iei. Succesul se datoreaz şi consult rii specialiştilor de c tre p rin i la primele semne de boal , ceea ce nu modific teza potrivit c reia mediul geoclimatic constituie sursa a numeroase boli ale p rin ilor, ale mamei îndeosebi, în timpul sarcinii. În sens larg, mediul semnific ansamblul factorilor fizici şi biologici, care influen eaz o unitate vital . Restrâns numai la biologie, mediul înseamn tot ceea exercit asupra fiin ei vii, deci şi a omului, o anumit influen , mijlocindu-i via a şi comunicarea cu lumea exterioar , acest tot traducându-se în ansamblul factorilor fizici, chimici, biologici şi sociali susceptibili s aib efecte directe sau indirecte, imediate sau întârziate asupra lor. To i aceşti factori ai mediului sunt, la rândul lor, ei înşişi influen a i de organismele din jur, într-un feedback, respectiv într-un schimb continuu şi necesar de ac iuni şi reac ii. Pe scurt, mediul poate fi considerat ca fiind determinant, organismul 16

impunându-se în modelarea tuturor func iilor sale, chiar şi ale celor ereditare. Dar factorului geografico-climatic îi revine un rol esen ial şi în diversificarea remediilor de origine vegetal şi animal . Alte remedii vor folosi ciobanii de la munte, ori agricultorii din câmpia B r ganului şi altele pescarii din Delta Dun rii, de pild , deşi cu to ii fac parte din acelaşi popor. Ocupa iile dominante şi-au manifestat identitatea şi în cadrul kinetoterapiei la toate popoarele lumii; nu întâmpl tor ortopedia popular a cunoscut o dezvoltare aparte acolo unde locuitorii, ocupându-se cu t ierea p durilor, plut ritul, prelucrarea lemnului, vân toarea, erau mai expuşi luxa iilor şi fracturilor cauzate de accidentele de munc . O pozi ie geografic prea izolat , mai sesiza istoricul Gh. Br tescu, poate explica relativa s r cie a arsenalului terapeutic empiric, pe cât vreme colectivit ile aflate la r scrucea unor drumuri şi chiar civiliza ii pot contracta mai lesne împrumuturi etnoiatrice. Aşa cum se va putea constata, localizarea unor practici şi tehnici terapeutice a fost dictat şi de religia fiec rui popor, de treapta pe care s-a aflat în evolu ia sa istoric . Şamanismul, cultivat intens pân de curând în Asia central şi în zona arctic şi subarctic a acestui continent, a stimulat apari ia şi r spândirea unor tehnici „medicale” extatice, bazate pe credin a p r sirii temporare voluntare a trupului de c tre suflet. Mircea Eliade (1951, p. 19-20) a cercetat acest fenomen şi a expus câteva dintre practicile vindec toare specifice, punând aceast specificitate pe seama şamanismului a c rui arie geografic şi climatic a avut un rol hot râtor asupra labilit ii nervoase a locuitorilor ei, expuşi aici mai mult decât oriunde manifest rii anumitor psihopatii. C ci, mai afirm în încheierea valorosului s u studiu Gh. Br tescu (p. 258-259), realitatea localiz rii unor tehnici terapeutice (tradi ionalpopulare, dar preluate apoi de medicina cult ) în anumite arii geografice, culturi şi civiliza ii trebuie identificat şi recunoscut ca atare. Acupunctura şi moxa, de pild , au fost practicate pân acum câteva secole doar în China şi în inuturile de iradiere imediat a civiliza iei acestei ri. Oricâte înnoiri li s-au adus, apoi, de c tre cei care le-au preluat, caracterul na ional al acestor practici terapeutice multimilenare nu poate fi contestat de nicio evolu ie social-istoric . În încheiere, trebuie s fim de acord c mediul geografic, rânduirea anotimpurilor şi a s rb torilor religioase au jucat un rol cheie în dinamica şi dimensiunile evolu iei kinetoterapiei la un popor 17

sau altul. Medicii, în primul rând, au fost cei care au f cut leg turi directe între apari ia durerilor sau a bolilor şi mediul extern, mediul geografic, climatic, alimenta ie, propriet ile calitative ale apei, aerului şi alimentelor, natura muncii, orele de mas şi de odihn , vârsta şi constitu ia bolnavului, puterea de rezisten şi obiceiurile sale, starea neuropsihic , ereditatea etc. Colaborarea medicului cu natura a gr bit efectele terapeutice aşteptate. Din aceast colaborare medicul a devenit mai cunosc tor în problemele structurii corpului, ale „naturii” acestuia, ale modurilor sale de reac iona şi ale însuşirilor benefice ale mişc rilor.

18

2. PRACTICI KINETOTERAPEUTICE ÎN LUMEA ORIENTULUI ANTIC

În istoria milenar a ansamblului tehnicilor şi procedeelor utilizate pentru tratamentul unor patologii, abateri de la normal, maladii pe care natura uman le-a suferit în evolu ia sa, popoarele Orientului antic ocup un loc de frunte, întrucât au acumulat o cantitate important de material informativ, de practici, puncte de vedere şi perspective de abordare care au alc tuit ceea ce numim azi kinetoterapie. Numai datorit faptului c trecutul kinetoterapiei a fost abordat secven ial, pe arii restrânse şi ultraspecializate, pierzându-se din vedere ansamblul fenomenului, nu dispunem azi de o istorie a sa la nivelul exigen elor şi particularit ilor obiectului de studiu. Absen a unui program de cercetare şi interpretare a culturii tradi ionale orientale privitoare la kinetoterapie, cât şi a principalelor instrumente de lucru (bibliografii, edi ii critice de texte, corpusuri de texte şi tipologii, lucr ri monografice etc.) a limitat foarte mult cunoaşterea şi explicarea rosturilor, semnifica iilor şi mecanismele interne ale acestui vast complex cultural cuprins azi sub cupola kinetoterapiei. Datorit interzicerii practicilor yoga, gimnasticii aerobice şi analitice, artelor mar iale, psihoterapiei etc., în rile comuniste nu s-a putut crea o „banc de date” şi o bibliografie tematic . Dar nici nu putem aştepta înc un deceniu, de pild , pentru a recupera aceast r mânere în urm , mai ales c izvoarele directe referitoare la kinetoterapia oriental sunt destul de pu ine. Totuşi, datele de care dispunem sau ştim sigur c pot fi recuperate ori completate, ne permit s afirm m c cele dintâi reflec ii, formul ri, crea ii ştiin ifice, tehnice şi cunoştin e care au f cut posibile marile progrese ale kinetoterapiei universale au ap rut la unele popoare ale Orientului antic: egipteni (în nord-vestul Africii, de-a lungul Nilului), chaldeeni şi asirieni (în Mesopotamia, de-a lungul fluviilor Tigru şi Eufrat), evrei şi fenicieni (pe coasta cea mai r s ritean a M rii Mediterane), mezi şi perşi (în podişul Iran), indieni şi chinezi etc. La aceste popoare practica şi ideea amelior rii şi înt ririi s n t ii prin mişc ri şi exerci ii din afara muncii s-au constituit de milenii în 19

manifest ri specifice de tip tradi ional-popular, reflectate în mituri şi legende, precum şi în izvoare de alt natur . Epopeea lui Ghilgameş, poemele indiene Ramayana şi Mahabharata, c r ile religioase ale lui Zoroastru – la perşi, izvoarele arheologice şi documentele etnofolclorice sunt doar câteva dintre sursele care strecoar c tre prezent vechimea impresionant a unor teme majore din crea ia ştiin ific şi tehnic pe t râmul kinetoterapiei – rod al unor observa ii atente, cunoştin e, procedee şi practici combinate uneori cu credin e religioase, supersti ii şi chiar vr jitorii. Astfel de izvoare de aproape 5000 de ani ne ajut s identific m urmele unor progrese şi performan e ale omului în lupta sa cu spa iul, timpul şi materia, pentru refacerea st rii de s n tate şi s cunoaştem universul celor care se exerseaz conştient în arta de a dobândi o via s n toas un timp cât mai îndelungat sau o performan mai bun . Perenitatea kinetoterapiei de-a lungul mileniilor este prin ea îns şi cel mai conving tor argument pentru valoarea inestimabil a acestei terapii prin mişcare de o vârst cu homo sapiens. Primii kinetoterapeu i, de la Big Bang sau de la Potop (circa 3500 î.Hr.) încoace, au fost p rin ii (mama în special), ei calificându-se şi specializându-se de-a lungul timpului, înv ând prin descoperire, genera ie de genera ie, aproape tot ceea ce moştenim azi în materie de kinetoterapie. Nu se ştiu exact nici data şi nici locul form rii acestor primi specialişti, îns dovezile materiale, urmele arheologice şi logica istoriei ne trimit cu gândul c nicio societate a Orientului antic nu a r mas indiferent la componentele care alc tuiesc kinetoterapia. No iunile şi categoriile create în aceast zon pentru a desemna baza tehnico-material a kinetoterapiei (arc, minge, baston, conducerea corect a carului, ambarca iei etc.), organele corpului şi func iile sale, tratamente şi practici recuperatorii sau de dezvoltare armonioas (de tipul artei masajului şi a hidroterapiei, al gimnasticii medicale, al presopuncturii şi acupuncturii), cât şi pentru exprimarea şi în elegerea corect a m surii, armoniei, echilibrului, perfec iunii, preciziei în int , îndemân rii, rezisten ei, agilit ii etc., se suprapun din punct de vedere semantic peste semnifica iile lor moderne. Aceste no iuni, aceste baze categoriale ale unei realit i distincte, ca şi practicile şi tehnicile din educa ia fizic şi sportul Orientului antic, şi-au l sat totuşi por ile deschise, pentru ca, ulterior, s poat primi şi alte sensuri sau semnifica ii. Eventual, unele provenite în urma cultiv rii, instruirii şi perfecion rii prin antrenament a fiin ei umane, nu numai în limitele 20

trebuin elor obişnuite de calit i şi deprinderi psihomotrice, dar şi peste aceste limite şi chiar la limita limitelor, ca în zilele noastre. Nu ne propunem aici s aducem un elogiu nejustificat trecutului; vrem doar s prezent m obiectiv câteva aspecte antologice din care rezult c în Orientul antic au ap rut bazele de lansare în lumea ştiin ei kinetoterapiei, baze ce dau de gândit şi azi celor care caut r d cinile gândirii şi crea iei tehnico-ştiin ifice ale acestui domeniu. Kinetoterapia din aceast parte a lumii, respectiv din Orientul Extrem, se conduce dup principiul potrivit c ruia nu exist alte mijloace de tratament în vederea vindec rii şi recuper rii decât cele naturale. Natura este considerat mama întregii vie i în acest univers şi, totodat , marea vindec toare a tuturor bolilor şi nenorocirilor a c ror surs se afl în acea conduit greşit care violeaz ordinea Universului. Natura are întotdeauna dreptate. Erorile şi defectele apar in omului – constata Al. Humbold (1769-1859). Între terapeuticile cele mai eficiente se num r şi educa ia psihic (sau psihoterapia), educa ie ce vizeaz dezvoltarea judec ii care-i permite omului s -şi st pâneasc s n tatea, s o in sub control, pentru a o men ine în stare optim un timp cât mai îndelungat. 2.1. Kinetoterapia în China şi Japonia Cultura fizic medical chinez trebuie în eleas ca formând un tot unitar cu cultura în cadrul c reia a ap rut şi s-a dezvoltat. Ea are o vechime de aproximativ 5000 de ani, China fiind una din rile care au pus bazele kinetoterapiei universale. Înc din neolitic, era elaborat în China o ampl farmacopee a ierburilor, care vor fi folosite ca mixturi în tratamentul unor afec iuni şi în energizarea organismului. Este o epoc în care cei ce au dat con inut ştiin ific şi juridic practicilor kinetoterapeutice sunt marii legislatori şi în elep i din aceast ar . Pe la anii 2700 î.Hr. apar în scrierile chinezeşti cele dintâi referiri la un adev rat sistem de posturi şi mişc ri cu scop terapeutic. Este vorba de sistemul Kung Fu de calmare a durerilor şi a altor simptome cauzate de entorse, devia ii de coloan , unele interven ii chirurgicale etc. (vezi şi Tudor Sbenghe, 2002, p. 7). Acest medic este cel care creeaz no iunea de educa ie fizic medical , care ulterior se va numi cultur fizic medical . Prin aceast sintagm se în elegea un sistem original pe care suveranul Hoan-Ti l-a introdus şi în ritualul religios chinez. Din documentarea noastr de pân acum s-ar p rea c 21

kinetoterapia ar fi domeniul în care geniul ştiin ific chinez s-a manifestat în modul cel mai eficient. El a generat şi pre ioase valori filosofice referitoare la problematica vie ii şi a omului. Masarea şi fric ionarea locurilor dureroase au fost unele dintre primele şi cele mai simple mijloace inventate de oameni pentru alinarea suferin elor. A pune cu blânde e mâna pe locul dureros, a mângâia fruntea fierbinte a unui suferind, a încerca s îndep rtezi din corp cauzele r ului, au fost la început gesturi spontane, intuitive, care produceau subiectiv efecte binef c toare – nota în una dintre c r ile sale distinsul profesor Adrian Ionescu. Primele informa ii despre folosirea sistematic a masajului în Extremul Orient dateaz din 2600 î.Hr. şi efectelor sale li se atribuie o semnifica ie magic . Manevrele, indiferent de scop – fiziologic, profilactic, terapeutic – erau înso ite de formule sau gesturi rituale, descântece, cuvinte neîn elese provenite din tradi iile religioase. Dincolo de inten iile şi scopurile specifice, faptul c masajul se practica şi de c tre membrii cultului religios nu îi diminua cu nimic din binefacerile sale asupra organismului. Nu dispunem de date sigure privitoare la primii oameni care au folosit masajul ca practic terapeutic laicizat sau religioas . Ceea ce ştim din acumul rile istoriei, culturii şi civiliza iei universale ne permite s afirm m c practicarea lui a fost omniprezent la chinezi, egipteni, indieni şi la alte popoare vechi care în gândirea lor au înzestrat trupul cu o imens şi paradoxal înc rc tur filozofic .

Pozi ii în gimnastic Kong Fu la chinezi 22

La aceste popoare, aşa cum reiese şi din paginile acestei c r i, masajul este asociat cu alte procedee de tratament şi, în special, cu aplica ii calde locale, ungeri cu diferite substan e nemedicamentoase, mişc ri pasive şi active ale membrelor, incanta ii etc. La chinezi, procedurile de masaj erau simple şi se executau lent, dar st ruitor. Abstrac iile filozofice, de felul «la o boal nemeritat , nu folosi medicamente, te vei vindeca de la sine» sau «cel care-şi d seama de boal nu este bolnav» invitau şi ele la valorizarea naturii lucrurilor în orice terapie. Pe la anii 2000 î.Hr. apar în China acupunctura, presopunctura, micromasajul, alimenta ia energetic şi gimnastica energetic . Începând de la aceast dat se impun substan ele extracte din plante, minerale, animale, precum şi o serie de practici, cum ar fi: vindecarea cu ajutorul energiei mâinilor (bioenergia), cu ajutorul unor rug ciuni, incanta ii (cuvinte magice). Şi ast zi se foloseşte sacroterapia sau isihasmul, tratarea prin rug ciune, prin sacru, considerându-se c adev ratele cauze ale dezvolt rii in de for e tainice, supranaturale care scap cunoaşterii omului. Tot în China îşi fac apari ia şi alte practici, cum ar fi medita ia – concentrarea asupra muşchilor care lucreaz , dar f r s aib loc lucrul mecanic. Este o concentrare asupra lor, a celor care doar simuleaz mişcarea, f r a o efectua. Aşadar, cu aproximativ dou milenii înaintea naşterii lui Hristos, China îşi aducea contribu ia la kinetoterapia universal şi medicina profilactic cu câteva realiz ri remarcabile menite s îmbun t easc starea general a s n t ii popula iei prin selectarea unor exerci ii şi mijloace cu grad maxim de utilitate. Erau exerci ii de gimnastic , exerci ii terapeutice de facilitare neuromuscular proprioceptiv sau de biofeedback destinate întinderii şi suple ei anumitor p r i ale corpului sau numai ale membrelor, exerci ii de respira ie (pe care le întâlnim şi în sistemul Yoga), masaje şi mobiliz ri ale membrelor, precum şi exerci ii zoomorfe din gama jocurilor celor cinci animale: maimu a, cerbul, tigrul, ursul şi crocodilul. Acest ansamblu de exerci ii, bine alc tuite, care imit mersul, târârea, s ritura, înotul, zborul acestor animale, era folosit cu bune rezultate vindec toare în tratarea unor afec iuni, în remedierea unor defecte fiziologice şi atitudini vicioase, cât şi pentru destinderea organismului. În Statele Unite – şi nu numai – asemenea exerci ii intr ast zi în programele de înviorare destinate taberelor. 23

Dup anul 1000 încep s fie aplicate în medicina chinez principiile Yang şi Yin (pozitiv – negativ), o originalitate a gimnasticii chinezeşti care dureaz şi în zilele noastre. Tot acum se va impune şi teoria celor cinci elemente fundamentale ale universului: p mânt, metal, ap , foc şi lemn, elemente care îşi au coresponden e la om. Focul – inima şi circula ia sângelui, metalul – pl mânul etc., tabloul „Coresponden elor” trebuind a fi cunoscut de orice medic pentru a putea ac iona eficient. Se consider c Yang reprezint energia solar şi Yin, energia lunar . Între aceşti doi poli sau energii oscileaz totul în lume. Presopunctura este un masaj de provenien oriental în care degetele execut presiuni pe anumite puncte ale corpului în scopul alin rii suferin elor, elimin rii tensiunii şi oboselii, al combaterii simptomelor diferitelor boli. Chinezii au descoperit 361 de puncte esen iale de presopunctur pe care le-au cartografiat şi de la ei le moştenim şi noi, ast zi. Ele sunt situate de-a lungul „meridianelor” – o vast re ea de „canale subtile” prin care circul energia. Se cunosc 24 de meridiane principale (12 de fiecare parte a corpului), fiecare dintre ele având dou trasee: unul – intern, aflat în leg tur direct cu organul cu care se leag sau îl traverseaz şi altul – extern cu sediul în piele, respectiv în zona unde apare „proiec ia” organului. Presopunctura, ca şi acupunctura de altfel, constând dintr-un sistem variat şi minu ios elaborat de în ep turi intracutanate şi intramusculare, înso ite de o cauterizare sui generis, de fapt o excitare suplimentar prin c ldur concentrat , dar f r atingerea locului în epat, îşi are fundamentarea teoretic în conceptele filozofice, religioase, medicale şi psihologice ale culturii şi civiliza iei chineze care pleac de la premisa c toate fenomenele din macro- şi microcosmos, inclusiv via a şi s n tatea, depind de jocul celor dou energii: yin (negativ) şi yang (pozitiv) şi de echilibrul lor. Nu numai corpul uman în întregime îşi are energia specific , ci şi fiecare organ în parte. Prin anumite tehnici şi procedee, diete, gimnastici energetice, b i, acupunctur şi mai ales presopunctur se poate interveni în armonizarea acestor energii. Asem n tor cu presopunctura de factur chinezeasc este masajul japonez, shiatsu (shi – deget, atsu – presiune), constând din ap sarea riguroas a anumitor puncte ale corpului, timp de câteva secunde, pentru stimularea energiei (Ki). În jurul anului 500 î.Hr. apar primele texte medicale privind acupunctura, iar dup anul 300 î.Hr. apar şi primele servicii şi institu ii 24

menite s califice şi valorifice specialişti şi specialit i în tratamentul diferitelor boli, tumori etc. la oameni şi la animale. O întreag ştiin , hipiatria – ştiin a t m duirii cailor de curse –, a fost dezvoltat pornind de la chinezi, de c tre fenicieni. Gimnastica pasiv sub forma masajului a cunoscut şi ea o mare dezvoltare, iar maseurii chinezi, unii dintre ei orbi, dar cu atât mai aten i la lucrul mâinilor, ştiind s insiste asupra anumitor „puncte vitale” (puncte ce au stat şi la temelia vechii practici a acupuncturii), a c ror masare garanta rezultate terapeutice superioare, erau pre ui i deopotriv pe acelaşi plan cu bunii chirurgi şi internişti (Istoria universal a medicinii, p. 100). Şi în China, unde trasul cu arcul, scrima, conducerea carului erau chemate s contribuie la dezvoltarea multilateral a viitorului nobil înc de la o vârst fraged , istoria fenomenului de care ne ocup m trecea prin legi identice, str b tând aceleaşi faze ca orice alt ştiin : copil rie, adolescen , maturitate. Tragerea cu arcul era un sport tradiional-popular dintre cele mai vechi, care a evoluat înso it de prescrip ii riguroase, p strate cu sfin enie – însemne ale unei ordini morale şi sociale. Existau, de pild , Marele Tir (da se), practicat la ceremonii oficiale, cu prec dere de c tre Fiul Cerului, apoi Tirul oaspe ilor (bin she) veni i la curtea împ ratului, Tirul campestru (xiang she) sau Tirul banchetului (yan she), cu o participare mai larg . Calmul şi concentrarea maxim pe care le impuneau trasul cu arcul, pentru a dobândi precizia absolut , umilin a suferit de cel învins, care, potrivit ritualului, trebuia s înmâneze înving torului r splata (premiul), fac din acest sport un element tradi ional-popular cu profunde valen e educative şi terapeutice. Deşi chiar înainte de etapa Djang-go (începutul secolului VI) ap ruser instruc iuni medicale cu un personal specializat numeros: terapeu i, dieteticieni, farmacologi, împ r i i în clase potrivit cu gradul de competen , un moment de seam în evolu ia kinetoterapiei chinezeşti şi universale îl reprezint momentul Kong Zi, „maestrul Kong”, latinizat – Confucius (551-478). El este creatorul sistemului filozofic religios ce-i poart numele, potrivit c ruia scrima şi conducerea carului constituiau dou din cele „şase arte liberale”. Pentru faptul c s-a ocupat de tratarea unor maladii (îndeosebi a celor datorate congestion rii, tulbur rilor unor func ii etc.), cu ajutorul unor exerci ii fizice adecvate, selectate din gama celor pentru înt rirea 25

s n t ii şi dezvoltarea psihofizic armonioas , Confucius poate fi considerat întemeietorul gimnasticii medicale.

Statuia lui Kong Zi (Confucius), din sala Da Cheng

Ştiin a antic a kinetoterapiei a beneficiat foarte mult de cunoştin ele din domeniile biologiei, medicinii şi farmaciei chineze. În medicin se practicau inject rile şi acupunctura. Aceasta din urm vizeaz anumite puncte ale pielii (stabilite riguros printr-un total de 800) cu scopul de a restabili raportul dintre yin şi yang – cele dou principii cosmogonice ini iale în mitologia chinez . Se afirm c echilibrul vie ii organismului uman depinde de buna func ionare, în trup, a for elor opuse yin-yang. O schem a altern rii circulare a lui yin şi yang, ce pare a fi înscris în Steaua lui David, a fost identificat în urm cu 30 de ani pe pere ii Templului de la Şinca Veche din ara noastr . O doctrin budist r spândit în întreaga Asie, inclusiv în Japonia, cel mai îndep rtat punct al Orientului, d mult b taie de cap şi ast zi, deoarece pare incredibil : nu trebuie s ştii s tragi cu arcul, ci s ob ii calmul, concentrarea, autocontrolul pentru a reuşi în a atinge inta. Acest postulat era cunoscut şi în eles aievea în ara Soarelui R sare, deschis mereu unor p trunderi din Apus (China şi Coreea): „Nu trebuie s te gândeşti dac nimereşti inta ori nu, ci trebuie s te concentrezi la inuta corpului şi la puterea sufletului t u – se adresa un pedagog japonez elevilor s i. Dac ele sunt bune, s geata nimereşte singur în int . Dac n-a nimerit, pricina eşecului se afl în sufletul t u, iar nu în modul cum ai ochit”. 26

L sând la o parte faptul c „modul cum ai ochit” inta cu s geata (prob la care aveau acces şi tinerele) este trecut aparent pe ultimul plan, contrar antrenamentului ştiin ific de azi, important în aceast axiom specific Orientului antic este faptul c pune problema cauzei. Apari ia determinismului, a explic rii fenomenelor sau fenomenului care produce (ne)reuşita într-o practic sportiv sau alta, ca rezultat al unor cauze materiale, provenite din mediul înconjur tor, sau al unor factori endogeni este una dintre tezele cele mai fecunde ale Antichit ii. „Cauza eşecului” este, de fapt, una din cele cinci întreb ri la care trebuie s r spund orice lucrare de istorie a ştiin ei, şi anume, cea mai grea: „de ce?” – întrebare ce presupune acceptarea unor cauze obiective de dependen a fenomenelor. Se subîn elege c întrebuin area arcului şi s ge ii presupune o cunoaştere corect a corela iei între propriet ile acestora, pe de o parte, şi utilizarea lor concret în momentul respectiv, pe de alta. Acest act de cunoaştere este cu atât mai evident cu cât activitatea pentru perfec ionarea lui este mai ampl . Se încearc o deschidere a ochiului spiritual, a ochiului min ii din interior, pentru a vedea clar şi concret realitatea înconjur toare. În acest caz, concentrarea, medita ia anuleaz calitatea şi contribu ia ochiului care a ochit. Şi totuşi, la trasul cu arcul, f r a fi budişti, şi f r a folosi tipul de tehnic specific chinezilor, sirienii s-au dovedit cei mai buni, fapt ce a f cut s fie supranumi i „arcaşii deşertului oriental”. De unde şi paradoxul evolu iei contradictorii a istoriei fenomenului. Acelaşi rezultat, dar c i diferite. Medicina tradi ional japonez are ca fundament medicina energetic chinez întemeiat pe principiul yin şi yang, precum şi unele practici medicale indiene. Japonezii au creat şi dezvoltat o serie de terapii originale, grefate pe specificul na ional, sub numele de Kampo Schiatsu (punctopunctur cu degetele), moxa (punctopunctur cu ierburi aprinse), amo (forme speciale de masaje şi diete) etc. De asemenea, au pus la punct şi perfec ionat Sokushindo (ştiin a piciorului), o reflexologie complex sau do-inul, o disciplin care combin exerci iul fizic cu masajul, respira ia, nutri ia şi medita ia. Istoria kinetoterapiei mai re ine din civiliza ia Extremului Orient asiatic – chinezi, japonezi şi coreeni – ideea potrivit c reia a şti s conduci caii drept, s trimi i s geata la int , s - i ascu i inteligen a în scrim (cu sabia sau cu bastonul) înseamn a gândi corect. Privitor la valabilitatea acestei axiome, ştiin a a demonstrat c în conştiin a fiec rei 27

fiin e vii se împletesc determin ri multiple de natur fizic , biologic şi chiar cosmic , de natur economic , psihologic şi chiar religioas , ori provenite din capacitatea omului de a reflecta realitatea, de a o cunoaşte şi, pe m sura cunoaşterii, de a ac iona apoi liber. Pe aceast conexiune este budismul, vechiul popor japonez dezvoltând o concep ie proprie, o cultur tradi ional , structurat în patru forme: sumo sau lupta corp la corp, kendo sau scrima (cu bastonul ori cu sabia), kyudo sau „calea”, trasul cu arcul şi judo, devenit sport olimpic. Sumotorii, prin antrenamentele lor zilnice, ca o profesie, prin regimuri de alimenta ie, odihn şi refacere a for elor, întocmite ştiin ific şi p strate în secret, prin tratamente speciale şi stimulente necunoscute marelui public, prin celelalte activit i specifice cantonamentului îndelung sau desf şurate în acele corpora ii ambulante (aflate sub patronajul unui staroste), par s fie primii în istorie care au introdus şi cultivat profesionismul în sport. Celelalte trei sporturi practicate de japonezi se situau la polul opus, în sensul c se cultiva afirmarea superiorit ii inteligen ei motrice, a studiului şi gândirii tactice, a suple ei, mobilit ii, vitezei de execu ie etc. asupra for ei brute, calit i care s-au perpetuat în timp pân ast zi. În jurul anilor 225 î.Hr. apare boxul chinezesc, un mijloc terapeutic alc tuit dintr-un complex de exerci ii asem n toare unui dans. Câ iva ani mai târziu, celebrul medic Hua-To (190-260 d.Hr.), personaj legendar c ruia i se atribuie câteva scrieri despre gimnastica medical , masaj şi fizioterapie, supranumit „dumnezeul chirurgiei”, asociaz în chip fericit exerci iile fizice şi hidroterapia la mijloacele de recuperare de dup interven iile sale chirurgicale. El a elaborat o gam larg de exerci ii şi mişc ri, în care corpul şi psihicul vor fi tratate împreun . Problema trinit ii corp-psihic-spirit va fi preluat şi dezvoltat în Europa antic de c tre medicii şi filozofii greci, interesa i s afle care este rolul dominant în aceast ecua ie din care nu se vede decât fizicul. Aşadar, cultura fizic medical chinez a fost şi ea influen at de confucianism şi taoism, iar din secolul al II-lea d.Hr. şi de budism. Ne oprim aici, deocamdat , citându-l pe un mare maestru de kyudo: „ultimul stadiu al activit ii este inactivitatea; ultimul stadiu al trasului cu arcul este netrasul; ultimul stadiu al cuvântului este t cerea”, pentru a reaminti c datoria istoriei pe care ne-am propus s o refacem este de a discerne care sunt, cum, unde, când şi de ce au ap rut ideile, gândurile, crea iile ştiin ifice şi tehnice de genul celor prezentate pân acum la popoarele Orientului şi cât de pre ioase şi utile sunt ele pentru progresul cunoaşterii. 28

2.2. Mesopotamia (Irakul antic) Kinetoterapia şi educa ia fizic din Mesopotamia ( ara dintre Tigru şi Eufrat) au constituit chiar izvoare de inspira ie pentru autorii basoreliefurilor şi monumentelor de la Jerichon (Cisiordania, Palestina) – cea mai veche aşezare uman din lume, cel mai mare oraş, datând de acum şapte mii de ani, a c rui existen de-a lungul Iordanului constituie un fenomen misterios, Teli-Asmar (templul Aba) de la Bagdad (templul Al-Chafaji), Teil-Adjrad şi altele. Numeroase izvoare istorice surprind în plin efort lupt tori, boxeri, c l re i, atle i, înot tori, tr g tori la int , vân tori de acum 5000 de ani sau atest prezen a b ii vindec toare, a apoterapiei. Ele nu ofer şi alte date ce ar interesa studiul nostru, l sându-ne s deducem c ştiin a asiro-babilonian în acest domeniu r mâne o ştiin tradi ional , în sensul c aceast cunoaştere ştiin ific a terapiei şi recuper rii p streaz o structur „totalitar ”. Ştiin a sumero-babilonian este influen at mult de magie şi divina ie. În medicin , aceast limit a fost dep şit , deoarece, pe lâng vraci, existau şi medici care cunoşteau şi practicau examenul clinic, masajele, cataplasmele etc. În lista de semne alc tuit la anii 3500 î.Hr. de sumerieni, în scriere cuneiform , sunt cuprinse şi ştiin ele despre om (particularit ile fizice, p r i ale corpului), ştiin ele naturale (calul, de pild ), tehnice (materiale: arcuri, s ge i, ambarca ii), geografice (ape, mun i) etc. La astrologii asiro-babilonieni apare ideea potrivit c reia pozi ia constela iilor zodiei în care s-a n scut omul îi determin drumul în via , s n tatea şi boala. Creşterea şi dresarea cailor, cât şi studiile pentru ameliorarea rasei şi a performan elor acestora, constituiau şi ele activit i militarsportive importante ale asirienilor din sec. al XIX-lea î.Hr. Începând cel pu in de la aceast dat , profesiunea de „antrenor de cai”, ce îngloba şi cunoştin ele ştiin ifice şi tehnice în materie de hipoterapie acumulate pân atunci, cap t o mare importan , cursele de cai şi care (carul, cel care a asigurat stabilitatea imperiilor asirian, egiptean şi hitit în cel de-al doilea mileniu) fiind considerate practici sportive accesibile numai celor antrena i îndelung. M iestria cu care artiştii Mesopotamiei au redat în basoreliefuri musculatura cailor presupunea un studiu atent al anatomiei lor, cel pu in al celei exterioare, în timpul antrenamentelor şi al curselor. Un prim tratat de dresare a cailor dup toate regulile şi cunoştin ele ştiin ifice şi tehnice ale Antichit ii a fost scris în statul hiti ilor, 29

având capitala Hattuşa, popula ie indo-european , aşezat în a doua jum tate a mileniului III î.Hr. în partea de sud-vest a Asiei Mici, a c rei art a avut o importan deosebit în transmiterea culturii babiloniene popoarelor preelenice din bazinul mediteranean. Era firesc ca toate aceste popoare de c l re i ai stepei Asiei Centrale, care spre începutul mileniului al II-lea au ajuns în nomadismul lor pân în Iran şi Iudeea, iar la sfârşitul acestui mileniu pân în China, s dea lumii un asemenea tratat hipic. Putem afirma c b rba ii acestor popoare s-au n scut c l re i, ei fiind şi cei care au inventat pantalonii de c l rie strânşi la glezn pentru a se deplasa mai rapid. Tot ei erau şi arcaşi renumi i, foarte abili, tr gând s ge i de la mare distan , abilitate pe care o posedau şi sci ii, sarma ii, dar şi ge ii din Dobrogea, potrivit m rturisirilor lui Ovidiu. În ceea ce priveşte apoterapia, avem dovezi clare c asirienii (în nordul Mesopotamiei)* înotau craul, în vreme ce babilonienii (în sudul Mesopotamiei) nu foloseau aceast tehnic . Stilul craul este redat foarte sugestiv de fresca de la palatul regal din Ninive – oraşulcapital unde exista de fapt o şcoal renumit pentru antrenamentul metodico-ştiin ific al nobililor şi prin ilor prin exerci ii fizice şi sporturi. La British Museum se afl un basorelief al palatului Assour-Natsiz – Apal din Kalhou (datând dinaintea fond rii Alexandriei), unde pot fi v zute trei personaje înotând în lungul fortifica iilor. Primul înota craul, în timp ce ceilal i doi, sus inu i pe ap de un fel de baloane din piele, umflate cu aer, pe care le in în mâna stâng , taie energic apa cu mâna dreapt . Tot la Ninive se afl şi celebra bibliotec a regelui asirian Assurbanipal (668 – 626 î.Hr.), o banc de informa ii (20.000 de t bli e de lut), pentru cunoaşterea întregii vie i sportive şi medicale a Mesopotamiei. Unele t bli e cuprindeau indica ii igienico-sanitare privitoare la terapia şi farmacia vremii. Printre aceste c r i de lut se g sea şi epopeea legendarului Ghilgameş din Uruk, în care sunt redate întâmpl ri din mileniile IV-II î.Hr. (obiceiuri, fapte de vitejie, Potopul etc.), inclusiv unele descrieri ale practicii masajului şi întrebuin rii uleiurilor necesare, ob inerea şi folosirea acelei plante miraculoase denumit „B trânul redevine tân r”, rolul apei purificatoare etc. *

Începând din mileniului III î. Hr. babilonienii au devenit st pânii militari şi politici ai Mesopotamiei. Lor le-au urmat în hegemonie asirienii, care au primit de la sumerieni (aşeza i acolo mai demult) cunoştin ele şi civiliza ia lor înfloritoare. 30

Cultura sumerian (sudul Mesopotamiei) a influen at mult cultura semit , care atinge apogeul în timpul dinastiei ilustrat de regele Hammurabi (1793 – 1750 î.Hr.), pe Eufratul mijlociu şi în Asiria, având ca centru principal Babilonul, oraş în ara Akkadului. 2.3. Egipt În Egiptul antic, numeroase practici şi jocuri, dintre care unele au evoluat în probe şi ramuri sportive, puneau într-o conexiune aparte îndemânarea motric a tân rului, spiritul de observa ie, agerimea ochiului şi a gândului, rapiditatea execu iei, precizia, for a, puterea de rezisten etc. Aceste însuşiri conturau din ce în ce mai clar modelul ideal (al epocii, bineîn eles) al omului de dincolo de procesul muncii, al omului care utilizeaz mijloacele educa iei fizice şi ale sportului din anumite considerente. Pentru egipteni, frumuse ea omului se reg sea în des vârşirea corpului şi nu a figurii. Cu toate c numeroşi pictori şi sculptori au realizat cu m iestrie trupuri vânjoase, bine legate, de tineri şi tinere, totuşi de inem pu ine informa ii sau texte care s ne indice preocup rile, ideile şi mijloacele specifice care conduceau la asemenea rezultate. În Egiptul antic nu a existat o ştiin , stricto sensu, a gimnasticii medicale, ci mai curând un ansamblu de cunoştin e, o preştiin a domeniului. În orice caz, tentativa fiin ei umane de a-şi perfec iona deprinderile motrice, de a redobândi prin exerci ii starea de armonie şi echilibru psihofizic, de a folosi masajul în tratarea unor r ni sau boli ale corpului este gr itoare şi suficient de sugestiv chiar şi în imaginile sau inscrip iile de pe pere ii cavourilor şi în celelalte izvoare de care dispunem pentru aceast zon : sculpturi, papirusuri etc. Cele mai importante colec ii ce sugereaz o asemenea tematic se g sesc la Luxor (capitala rii din anul 1500 î.Hr), important centru religios, precum şi la Beni-Hassan, localitate în partea de mijloc a Egiptului, unde se afl celebrele fresce din mormintele faraonilor dinastiilor XI şi XII, din perioada Regatului Mijlociu (2040-1730). Multe alte sporturi, jocuri, exerci ii de for , de agilitate, gimnastic artistic şi mai ales analitic (vezi şi N. Petrovski, A. Belov, 1958, p. 431), precum şi materiale sau obiecte legate de practicarea lor, numeroase juc rii şi jocuri de copii surprind atât de mult prin originalitatea lor, încât ast zi nu le mai putem stabili în totalitate trebuin a sau echivalen a. 31

Scene de masaj pictate pe pere ii mormântului unui medic din Saqqara, Egipt, datând din 2330 î.Hr.

Masaj şi automasaj la vechii egipteni

Gimnastica analitic ocupa un loc de cinste şi s-a bucurat de un prestigiu pe care nu l-a avut la niciun alt popor antic, nici chiar la greci. Potrivit lui C. Kiri escu (1964, p. 62), ea cuprindea exerci ii de ridicare a bra elor şi picioarelor, torsiuni, tensiuni din diferitele pozi ii, extensii ale picioarelor în pozi ii dificile, ca de exemplu: pornind din pozi ia „croitor” sau „şezând” cu picioarele încrucişate, îndoiri ale trunchiului în pozi ia „pod” etc. În Egipt, primul dasc l de gimnastic şi de orchestra ie* era considerat însuşi Osiris. Aceast zeitate reprezenta Nilul şi Soarele, iar Soarele şi Nilul, la rândul lor, erau simboluri ale vie ii omeneşti. În Egipt, considerat un dar al Nilului, medicina, prescrip iile cu privire la bolile trupeşti şi, în genere, sfera consult rilor şi deciziilor privind diferitele ac iuni ce se întreprind în via , erau în mod hot râtor *

32

Orchestrica – arta dansului în Antichitatea greac .

influen ate de cele mai variate supersti ii, avându-şi izvorul în oracole şi în practicile magiei (G.W. Fr. Hegel, 1968, p. 203-204). Aici medicina în ansamblu avea un caracter magic şi, îndeosebi, astrologic. Alte desene şi picturi murale par s deschid o poart c tre aten ia ce o acordau vechii egipteni tehnicii de ml diere a coloanei vertebrale prin intermediul anumitor exerci ii acrobatice, jocuri gimnastice şi cu mingea. Singurul sens pe care-l putem da imaginilor multiple de pe monumentele demnitarului în elept Ptah-Hotep şi de pe calcarul piramidei în trepte de la Saqqara (cel mai vechi edificiu din piatr din lume, construit în timpul Regatului Vechi 2778-2263), ce par s sintetizeze universul vie ii sportive şi igienice a epocii, este acela c astfel de practici şi mijloace (din gimnastic atletic grea, scrim , c l rie etc.) pulsau constant în societatea egiptean , fiind un bun educa ional al copiilor şi tineretului de ambele sexe. Ele redau exerci ii de flexie dorsal , total , pân la atingerea solului cu palmele, exerci ii sau jocuri în care b ie ii sus in, în echer, fete cu corpul întins, înclinat înapoi, cu spinarea rigid , ag ate cu bra ele întinse de cele ale b ie ilor (probabil, un fel de morişc ) sau învârtindu-se în jurul lor, exerci ii sau jocuri precum c l ria pe umerii partenerului, „omul mort”, ridicarea celui r nit (accidentat) şi evacuarea lui. La egipteni, îngrijirea corpului era de neconceput f r ungerea cu diferite uleiuri şi parfumuri şi apoi frecarea lui cu t mâie de bun calitate. Papirusurile, frescele, basoreliefurile şi sculpturile scoase la iveal de arheologi redau scene de masaj şi de preparare a unguentelor, precum şi descrieri de procedee şi sfaturi pentru maseuri, ce dateaz de acum cinci mii de ani. Preo ii egipteni, de pild , foloseau masajul în scopul activiz rii circula iei, elimin rii toxinelor şi al stimul rii nervilor. R mase nedescifrate pân acum, unele tehnici folosite de ei par s le fi oferit vindec ri miraculoase (v. şi P. Montet, 1973, p. 122). În Egipt a întâlnit Hipocrate (a fost în Alexandria) pentru prima dat interzicerea practicii înf ş rii noilor n scu i, urm rirea atent a alimenta iei sugarului şi apoi a copilului mic, prescrierea practic rii exerci iilor fizice şi a jocurilor în aer liber înc de la cea mai fraged vârst etc. Reîntors în Grecia, cel care avea s fie considerat p rintele medicinii, avea s recomande, la rându-i, în scopuri terapeutice, igiena, b ile, exerci iile fizice, jocurile, masajul, suda iile şi mijloacele medicamentoase vegetale, înv ând de la egipteni c în cursul oric rei boli natura, respectiv organismul, physis, cum îl numea el, reprezenta factorul esen ial, iar terapeutica, medicamenta ia şi medicul având doar un rol secundar. 33

Practica exerci iilor şi jocurilor era urm rit şi observat cu aten ie de c tre specialiştii Egiptului antic, de la care mai afl m c for a şi rezisten a erau antrenate cu mult înainte de a se primi hrana (ca şi în zilele noastre, de altfel), din ra iuni pe care azi le punem doar b nui. Datorit alimenta iei, regimului de via şi de antrenament dup normele ra ionale la care ajunsese ştiin a vremii, tinerii egipteni ce apar în activit ile sau întrecerile nautice, de lupte clasice şi libere, de ridicare a greut ilor etc., figurate în basoreliefurile lui Ptah-Hotep şi de la Kaum-el-Ahmar, sunt înf işa i cu un sistem muscular bine dezvoltat, cu muşchi „lucra i” în antrenamente specifice prealabile. Pe pere ii monumentelor funerare mai pot fi v zute scene din jocurile cu mingea, foarte r spândite în rândul tineretului de ambele sexe, dup cum o atest num rul mare de desene şi de mingi multicolore de piele, papirus sau bile de lut ars, pasate cu mâna sau aruncate la int , precum şi scene de înot şi vâslit. Ambarca iile egiptene sunt uşoare, cu prora ascu it , pe care vâslaşii le puneau în mişcare pe marele fluviu cu o singur b taie a vâslelor. Înc din mileniul IV î.Hr. se încercau pe Nil ambarca iile cu pânze, iar dup unificarea Egiptului (3100), naviga ia cu b rci din m nunchiuri de trestie devenise frecvent . Desenele descoperite la Gâlf Kebir în deşertul libian, ce atest vechimea de aproape 9000 de ani a înotului utilitar, vin s se adauge celebrului papirus egiptean care red în detaliu tehnica de bras din anii 3000 î.Hr. Aproximativ la aceeaşi dat a ap rut no iunea craul în scrierea egiptean sub forma unei hieroglife care a fost înlocuit apoi cu alte ideograme în jurul anilor 1200 î.Hr. Aceast înlocuire a permis unor specialişti s concluzioneze c marcheaz un declin în practicarea înotului şi a hidroterapiei la vechii egipteni. Apoterapia şi purificarea cu ajutorul apei jucau îns un mare rol în Egiptul antic. Privind ast zi asemenea reprezent ri (sau acea hieroglif din scrierea egiptean ce reda schematic o tabl cu figuri de joc, ale c rui reguli nu mai pot fi reconstituite) ori alte desene-idee, oare exager m noi atunci când le înzestr m cu informa iile şi semnifica iile ce stau la baza unor crea ii ştiin ifice şi tehnice din domeniul ce ne st în aten ie? Noi credem c nu. O parte din hieroglife sunt pur figurative, desenul lor înf işând însuşi obiectul: ambarca ia, arcul etc. Alte hieroglife înf işeaz ac iunea: a merge, a alerga, a zburda. Poate c aceste simboluri, pictograme, semne, ideograme ori numai unele imagini aveau sensul de a provoca gândirea, de a ordona sau de a g si noi solu ii, noi mijloace şi metode de reechilibrare, armonizare sau amplificare a puterilor şi energiilor umane. 34

În Egiptul antic din vremea faraonului Amenhotep II (1435-1410), se cunoştea faptul c efortul depus în cultivarea fizicului, în jocuri şi distrac ii cu caracter ludic, amplificat mereu prin exerci ii pentru dobândirea unei st ri mai bune, exercit deopotriv atât aparatul senzorial, cât şi pe cel motric şi presupune solicitarea func iei psihice a percep iilor, senza iei, gândirii, concentr rii, imagina iei etc. Atât în Egipt, cât şi în Mesopotamia kinetoterapia avea la baz ideea potrivit c reia efectele terapeutice pot fi gr bite atunci când medicul colaboreaz cu natura. 2.4. Iudeea şi Imperiul Persan Spre deosebire de Egipt, unde legisla ia sacerdotal era sever , la evrei, dup cum rezult din legile mozaice şi Vechiul Testament, b ile şi masajul au cunoscut o mare înflorire în Antichitate. Moise* însuşi le cunoştea valoarea atunci când afirma c omul ar muri dac nu s-ar cur a prin aceste practici. B ile erau considerate ca având efect miraculos, vindec tor, de reîmprosp tare a for elor şi de men inere a s n t ii. Nefiind un popor r zboinic, stimulentul pentru punerea în valoare a poten ialului fizico-militar şi pentru cultivarea unor calit i psihofizice nu a existat în Antichitate la evrei. Asemenea mesopotamienilor, aceast na iune mic pre uia doar via a prezent . Judecând dup pasajele din Biblie, principalul izvor pentru reconstituirea vie ii sociale, politice şi culturale, pu ine exerci ii de atletism, înot, mânuirea armelor, pu ine jocuri şi întreceri cu caracter de „loisir” au fost practicate de popula ia Regatului Israel şi al Iudeei. Într-un fragment din „Cântarea Cânt rilor” (3,6-11) sunt pomeni i totuşi „şaizeci de voinici dintre cei mai voinici din Regatul Israel. To i ştiu cum se poart sabia, to i sunt maeştri în r zboi şi fiecare are sabia la şold, de teama întâmpl rilor de noapte” – ştiin şi tehnic sau meşteşug dobândite prin exerci ii, prin antrenamente specifice prealabile. Totuşi, acelaşi Moise interzicea redarea figurativ a corpului omenesc, din care cauz avem pu ine izvoare referitoare la cultivarea sau tratarea lui prin exerci ii şi alte mijloace kinetoterapeutice. Textele cele mai relevante din care ne putem da seama c poporul israel avea cunoştin e suficiente despre via a sportiv , medico-igienic şi kinetote*

Exodul lui Moise din Egipt a avut loc la 1500 î.Hr. 35

rapeutic ce se desf şura în Vechea Elad şi Roma antic se afl în Sfânta Biblie, în Noul Testament, în întâia carte a Sfântului Apostol Pavel c tre Corinteni. „To i cei care se lupt la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrân ri. Şi ei fac lucrul acesta ca s capete o cunun , care se poate veşteji; noi s facem lucrul acesta pentru o cunun care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg, M lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci m port aspru cu trupul meu şi-l in în st pânire (subl. n.), ca nu cumva, dup ce am prop v duit altora, eu însumi s fiu lep dat” (Corinteni 9; versetele 24-27); sau: „M-am luptat lupta cea bun , mi-am ispr vit alergarea, am p zit credin a” (2 Timotei, 4; versetele 7-8); „În mijlocul acestor b ltoace, el îşi întindea mâinile, cum le întinde înot torul ca s înoate; dar Domnul îi doboar mândria şi face de nimica dib cia mâinilor lui” (Isaia, 25; versetul 11); „Aşadar, nu atârn nici de cine vrea, nici de cine alearg , ci de Dumnezeu, care are mil ” (Romani, 25, versetul 16). C r ile de cult con ineau o serie de recomand ri şi reguli igienice, chiar şi indica ii privitoare la folosirea masajului. Din aceleaşi izvoare mai afl m despre încercarea f cut de marele preot Iason de a introduce exerci iile fizice dup modelul grecesc de cultivare şi reeducare a fizicului, încercare care nu a reuşit, deoarece concep iile despre via ale evreilor erau deosebite de cele greceşti, iar preo imea s-a ridicat cu indignare împotriva aceste profan ri a „vechii credin e” prin introducerea unor „obiceiuri p gâneşti” (vezi şi C. Kiri escu, 1964, p. 66). Cât priveşte istoria kinetoterapiei la perşi, ca şi la vecinii şi rudele lor, mezii, dou popoare indo-europene prin care Iranul intr în istoria antic , datele de care dispunem sunt pu ine. Ştim doar c str moşii iranienilor de azi erau la curent cu înv turile lui Lao-Tsen, Song-Tsen, Confucius, Budha, Mahavira, Nagarjuna şi al ii, precum şi cu ale altor în elep i care au elaborat, cu mult înainte, ştiin a medical a Indiei. De altfel, toate marile religii şi filozofii asiatice armonizau medicina cu ordinea Universului şi de la acest adev r porneşte şi istoria kinetoterapiei în aceast zon . Aşa f cuser şi evreii care credeau, 36

potrivit Talmudului, c organismul are 365 de tendoane (tot atâtea câte figurau în Canonul medical chinez), ceea ce corespunde num rului zilelor soarelui. Îngrijirea cu aten ie a p mântului şi a culturilor, respectarea vie ii şi protec ia acordat animalelor utile, bun voin a, dreptatea, echitatea în rela iile umane, pe scurt, mijloacele care fac s progreseze victoria Binelui (Istoria universal 1, p. 336) sunt şi mijloace între care ac ioneaz şi se mişc toate terapiile. S ştii s c l reşti, s tragi cu arcul şi s spui adev rul, aceast formul vestit rezuma cam toate elurile educa iei persane în Antichitate. Gimnastica medical persan g sea în asemenea elemente resursele şi instrumentele terapeutice de care avea nevoie. Este interesant de re inut şi faptul c , pentru înl turarea ame elii, perşii obişnuiau s foloseasc exerci ii de rota ie – ceea ce r mâne o descoperire important . Asemenea altor popoare ale Orientului, mezii şi perşii au folosit frecvent masajul ca tratament al r zboinicilor r ni i în lupte, precum şi hidroterapia. 2.5. India Dintru început trebuie precizat c kinetoterapia indian se afla într-o leg tur genetic cu religia şi filozofia acestei culturi care exprim şi încurajeaz detaşarea, cât şi jertfirea a tot ceea ce ine de sim uri. Cultura indian prearic din mileniul III î.Hr. a avut contacte numeroase cu cea sumero-babilonian şi egiptean . Acest fapt nu a schimbat cu nimic con inutul doctrinei sale în ceea ce priveşte renun area la tot ceea ce ine de sim uri, la dorin ele şi la chem rile lumeşti, întrucât obiectivul final îl constituie neantul conştiin ei, anihilarea vie ii spirituale şi chiar a celei fizice. Arienii, vechii indieni, au oferit domeniului nostru, între altele, impresionantele piscine din mileniul III î.Hr. de la Mohenjo-Daro (oraş pe Indus în actualul Pakistan) ale c ror urme au mai putut fi surprinse în 1925 de arheologi, care au remarcat atât înalta tehnic de construc ie a unor astfel de edificii, cât şi concep ia înaintat despre func ionalitatea lor. Aceste vestigii ale unei ri care pare c nu are o istorie veche în acest domeniu relev un stadiu înaintat de igien public , dar sunt s race în alte informa ii privitoare la cunoştin ele ştiin ifice ale poporului care le-a creat. Pitagora a c l torit în India unde a primit înv tura 37

brahmanilor. Întors în Europa, citim în Apuleius, el a început s prop v duiasc metempsihoza*. Istoricul şi geograful Strabon deplângea lipsa informa iilor privitoare la India, aşa cum deplângem şi noi ast zi s r cia datelor despre efortul spiritual care duce la ieşirea din lumea aparen elor şi despre gândirea şi reflec iile „gimnosofiştilor”, acei în elep i goi, considera i adep i ai jainismului, doctrin filozofic -religioas a unei secte budiste din sudul Indiei, care prop v duieşte între altele autoperfec ionarea moral şi ascetismul ca mijloace principale ale mântuirii. Abia în epoca roman , şi datorit intensific rii comer ului, a avut loc o adev rat extindere a schimburilor intelectuale. Atunci India avea s se ini ieze în medicina grecilor, imitându-le probabil şi ceva din kinetoterapie şi din via a lor sportiv . În genere, India nu datoreaz elenismului decât un nou sens al frumuse ii. În cele 100.000 de versuri ale Vedelor, în care se spune c „se afl totul”, ca într-o enciclopedie a civiliza iei indiene vechi, sunt încorporate normele şi sfaturile vremii referitoare la masaj. Îns şi practica religioas îi obliga pe credincioşi s se fric ioneze cu uleiuri speciale în fiecare diminea . De la aceeaşi gândire şi crea ie indian provin şi ideile ori cunoştin ele referitoare la unele maladii, ordinea moral a lumii (pe care unii specialişti o consider apropiat de determinismul ştiin ific), informa ii cuprinse în nemuritoare oper Veda (ştiin , cunoaştere), realizat în sanscrit între anii 1500-500 î.Hr**. În Vede se vorbeşte pe larg de exerci iile terapeutice recomandate în reumatismul cronic şi în alte boli. În medicina ayurvedic , tehnicile de masaj cu caracter igienic sau ritual se cereau a fi însuşite şi aplicate în urm toarea succesiune: fa , trunchi, membre, iar masarea acestora din urm se efectua în ritm rapid, de la r d cin spre extremit i (vârful degetelor), ca şi cum se încerca prin ele s se arunce r ul în afara corpului. O armat numeroas de profesionişti se specializau în arta masajului constând din neteziri, presiuni şi fr mânt ri ale p r ilor moi ale corpului, nu atât pentru punerea în valoare a binefacerilor sale curative şi estetice, cât pentru a *

Concep ie potrivit c reia, dup moarte, sufletul trece prin corpul mai multor vie uitoare. ** Vezi şi E. Occhipinti, 2004, în cronologia c reia Vedele, tratate de medicin indiene, sunt plasate la o dat mult anterioar , respectiv 11.000 î.Hr, datare aventuroas cu care nu suntem de acord. 38

face sesizabil substan a sacr a întregii fiin e. În masajul estetic, cum îl numim azi, practicat pe atunci în camere speciale, se foloseau unguente cu ambr , terebentin , t mâie, mosc şi multe, multe alte mixturi şi uleiuri aromate de care India nu ducea lips . Alte opere sau texte neştiin ifice prin obiectul lor de studiu, dar care fac aluzii la o ştiin elaborat , teoretic şi practic despre lucrurile din natur , cuprind cunoştin ele vremii privitoare la dans, b i (în apele fluviilor sau lacurilor considerate sacre), droguri, igien , regim alimentar, preg tirea fizico-militar etc. Sunt opere numite sastra („scriere”, „scriere sfânt ”), din care se degaj îndeosebi progresele însemnate ale medicinii vedice. Din astfel de izvoare afl m, de pild , c cei care se bucurau de un mare prestigiu în India primelor secole de dup naşterea lui Buddha (559 î.Hr.), omul-Dumnezeu, erau medicii care slujeau ştiin a terapeuticii şi aplicau cunoştin ele şi m surile ce alc tuiau „ştiin a vie ii lungi” (Jahur-Veda) sau „ştiin a despre longevitate” (Ayurveda). Dar prestigiul şi gloria în aceast ştiin nu veneau de la sine, întrucât cine cunoaşte numai o singur ştiin – se spunea în Susrutasamita – nu poate aspira s ajung maestru în aceast ştiin . Dobândirea longevit ii presupunea o vast cultur – teoretic şi practic – despre organism, deci „mai multe ştiin e pe lâng cea medical ”, care şi ea, la rându-i, potrivit unui alt text (Carakasamhita), se împ r ea în dou : una care promova puterea şi vitalitatea omului s n tos şi alta care trata bolile (N. V t manu şi G. Br tescu, 1975, p. 74 şi urm.). Tradi iile, tehnicile, tratatele igienico-medicale p strate, între care şi cele enumerate, au dobândit o mare autoritate în primele secole ale erei actuale, constituind sursele principale pentru cunoscuta Ayurveda sau Veda vie ii lungi – baza medicinii indiene propriu-zise. Acest tratat con ine o teorie ra ional privitoare la func iile organice şi la perturb rile lor; cinci erau materiile elementare ce compun Universul (p mântul, apa, focul, vântul şi spa iul) şi ele alc tuiau, de fapt, corpul omenesc. Lor le corespundeau esuturile solide, umorile, bila, suflul şi cavit ile organelor. Din cele cinci elemente, doar trei sunt considerate a fi foarte active, echilibrul lor asigurând s n tatea, iar dezechilibrul provocând boala şi moartea. Cele 3 sunt: bila, flegma şi mai ales suflul. Elementul cel mai important, ca agent al motricit ii vitale, era considerat suflul, care se identific cu vântul, motor universal. În mitologia vedic , suflul vital (prana în sanscrit ), identificat de timpuriu cu o divinitate cu acest nume, reprezenta centrul oric rei fiin e, localizat în regiunea inimii. 39

De fapt, prana nu avea o localizare anatomic ; se considera c el circul prin cavit i şi canale cunoscute doar de marii specialişti. Suflul era elementul care vehiculeaz percep iile între organele de sim şi inim , locul unde acestea sunt combinate în scopul de a alimenta func ionalitatea spiritului. Suflul respirator sau respira ia propriu-zis nu este altceva decât o parte a suflului universal, iar respira ia este singurul mod în care putem influen a suflul, prin voin , şi putem ac iona asupra spiritului. Unul dintre elementele esen iale ale sistemului yoga este tocmai reglarea şi st pânirea suflului respirator. Potrivit tratatului, anotimpurile, climatul şi m surile igienice şi de cultur fizic * luate de individ stimuleaz sau încetinesc ac iunea celor trei elemente organice (cele din interiorul extremelor). În temperamentul individului poate s predomine unul sau altul dintre elemente, în func ie de condi iile în care a fost z mislit şi i s-a dezvoltat organismul. Stimul rile puternice ale ac iunii unuia sau altuia dintre elementele organice sub influen a circumstan elor externe şi a greşelilor de igien alimentar sau de igien şi cultur fizic general produc dezechilibrarea func iilor şi perturb ri morbide. Una dintre cele mai faimoase discipline practice create de vechea în elepciune indian pentru a conduce, dup exerci ii îndelungi, la o anumit autonomie fiziologic şi, mai ales, psihic , capabil s înl ture agita ia şi suferin a, instaurând în locul lor calmul, este yoga. Ea nu este doar un sistem de gimnastic medical , aşa cum s-a crezut şi se mai crede, ci un sistem complex de educa ie şi cultur psihofizic , de re ete şamanice, ce are ca scop st pânirea corpului şi poten area în gradul cel mai înalt, prin exerci ii, adesea ascetice, a rezervelor de energie ale organismului omenesc care, de obicei, r mân necunoscute şi, ca atare, nefolosite (vezi şi Istoria Universal 1, p. 586; N. V t manu şi G. Br tescu, 1975, p. 77-78). O gam larg de tehnici şi cunoştin e din arta sau ştiin a de a tr i îndelung şi s n tos a oferit-o casta brahmanilor, a preo ilor din secolele urm toare, a c ror atotputernicie religioas a fost consolidat prin Codicele sau Legile lui Manu. Deşi şi-a îndreptat privirile şi spre medicin , aducând cunoştin e temeinice în patrimoniul culturii şi ştiin ei universale, aceast cast a p strat în tain multe adev ruri cu care am fi putut în elege fenomene ca acestea: cum îşi croiesc drumul legile performan ei, care este structura biopsihic ce îi determin pe unii s *

40

Sintagm pe care noi o definim ca atitudine fa de mişcare.

se consacre marilor eforturi şi recordurilor într-o întrecere sportiv cu semenii, iar pe al ii, practicilor de oprire a respira iei, de m rire a elasticit ii diafragmei – bineîn eles, prin exerci ii şi antrenamente îndelungi – sau de suprimare a func iilor senzoriale pân la mortificarea trupului, pentru a se refugia din „normal”, ca în cazul unor practici ale sistemului yoga ş.a.m.d. Tehnicile şi exerci iile de control al respira iei, de aten ie şi concentrare prelungite, ajunse pân în zilele noastre, pun în eviden îns conceptul de „limit ” şi, odat cu el, adev rul cu valoare de lege şi în ştiin a educa iei fizice şi sportului, potrivit c ruia nu to i cei care se antreneaz devin performeri sau recordmeni, ci numai aceia care au anumite aptitudini şi se decid s şi le cultive pentru a le afirma public.* * Autogene-treningul, deşi nem rturisit, a preluat din plin aceste tehnici, iar în momentul în care occidentalii s-au preg tit fiziologic pentru asaltul Cosmosului, pilo ii navelor moderne şi-au completat multiplul lor antrenament cu ajutorul unor yoghini indieni. Numai c yoga se prezint sub aspectul s u teoretic şi practic ca un energitism, în cadrul c ruia sunt subsumate cele dou aspecte, fizic şi psihic, pe care mentalitatea european obişnuieşte s le opun . (Vezi Istoria medicinii universale, p. 109 şi 125 şi Ion Vianu, 1975, p. 101-102, din care re inem c , abordând metodele de relaxare, se obişnuieşte s se aminteasc faptul c ele deriv din anumite procedee de trans şi extaz ale misticei orientale, în special budiste). Cu toate acestea, din punct de vedere istoric, nimic nu leag metodele folosite în psihoterapia contemporan de aceste practici şi trebuie s vedem în similitudinea lor un simplu efect de convergen . Ast zi tehnicile de relaxare cele mai folosite sunt în num r de dou : relaxarea muscular progresiv a lui Jacobson şi antrenamentul autogen al lui Schultz. Nu facem decât s pomenim pe cea dintâi, pu in folosit în psihoterapia contemporan , deşi utilizat în ultima vreme ca procedeu de induc ie în „desensibilizarea” lui Wolpe. Metoda antrenamentului autogen a lui Schultz este într-o leg tur genetic cu hipnoza. Marele neurolog Oskar Vogt care, al turi de contribu iile lui importante în morfologia creierului, s-a ocupat şi de hipnoz , a descris fenomenul „autohipnozei”. În esen , era vorba despre urm torul fenomen: anumi i subiec i erau capabili s intre în stare de somn hipnotic, repetând ei înşişi în gând formulele utilizate de hipnotizator. Pornind de la aceast descoperire, J.H. Schultz a elaborat un procedeu special, denumit de el „antrenament autogen” şi calificat drept „autorelaxare concentrativ (Konzentrative Selbstentspannung). În fond, în încercarea lui Schultz putem remarca acelaşi efort de a dep şi hipnoza c reia i se poate mereu reproşa defectul de a l sa subiectul pasiv, de a nu-l antrena în procesele redobândirii echilibrului emo ional şi dispari iei simptomelor. Dar starea pe care antrenamentul autogen 41

Pe de alt parte îns , istoria universal a kinetoterapiei şi a antrenamentului va trebui s recunoasc şi s consemneze faptul c arta, ştiin a sau tehnica descoperirii sinelui şi a st pânirii de sine, îmbog ite mereu cu cunoştin ele şi experien ele fiec rei genera ii, sunt la fel de utile preg tirii performan ei ca şi realiz rile în planul cunoaşterii care au asigurat progresele (auto)educa iei şi ale (auto)antrenamentului. Cum mitologia indian (Upanişadele) considera trupul o piedic în calea contopirii sinelui cu sufletul universal, ascetismul fiind pentru budism calea de a atinge nirvana, este lesne de în eles dezinteresul acestui popor pentru performan ele în sport. La gimnastica din sistemul yoga, la concentrarea menit s domine succesiv p r ile corpului şi s înt reasc func iile organelor, la exerci iile de respira ie pranayama (care se practic în Himalaia şi Tibet în cadrul şcolii Hatha-Yoga), se mai ad ugau, pentru poten area organismului, elixirurile. Soma, de pild , era considerat în mitologia indian o b utur de absorb ie a for ei, un elixir ame itor, îns fortifiant, identificat uneori cu b utura nemuririi: amrita, pe care o beau doar zeii vedici şi acei oameni care erau h r zi i s ajung în cer. Şi în Iranul antic exista un zeu al drog rii, Haoma, dup numele plantei respective, din care se prepara o b utur sacr , menit s asigure s n tatea prosper şi, mai cu seam , frumuse ea femeilor, men inându-le tinere ea, iar b rba ilor, vigoarea şi for a. este de presupus c o induce nu este câtuşi de pu in un „somn” (nici m car hipnotic), ci presupune, dimpotriv , o aten ie de o anumit calitate, o veghere a conştiin ei, dirijat de data asta înspre propriul corp. Ceea ce este mai pu in uşor de în eles, dar, în acelaşi timp, esen ial, în metoda lui Schultz, este c aceast autoconcentrare este în acelaşi timp şi o relaxare. Întoarcerea c tre propriul corp nu presupune pânda anxioas a survenirii unei disfunc ii organice, ci, dimpotriv , printr-un eficace mecanism de autosugestie, ascultarea liniştit , destins , a maşinii umane în optimul ei de func ionare. În acelaşi timp autococentrarea presupune întoarcerea temporar de la rela ia perturbant cu lumea înconjur toare, o odihn absolut a func iei de rela ie. Odihn activ îns , care pune în joc for ele volitive ale individului. Cu toate acestea, nu poate fi vorba în antrenamentul autogen de o „educare a voin ei”, în sensul naiv al metodelor voluntariste, ci de o cucerire treptat şi sistematic a autocontrolului pornind de la st pânirea simpl a unor func ii foarte accesibile voin ei şi urcând treptat c tre structuri organice pe care experien a curent le consider autonome în raport cu activitatea deliberat ”). 42

Exista credin a c Varuna, considerat Domnul lumii, ar fi fost cel care, între altele, a pus acea calitate fizic a vitezei în cal şi în om. Un num r de 36.000 de zei şi-ar afla s laşul, în acelaşi timp, în om spre a-l sus ine în via . Aceşti zei detestau mirosul de carne şi vin. În sfârşit, nu trebuie pierdut din vedere c şi tratatele hipocratice con in o serie de medica ii indiene, care au menirea de a ar ta drumul fericirii prin s n tate, o cale simpl , deschis tuturor, fie ei boga i sau s raci, savan i sau ignoran i, cale elaborat prin înv turile lui Lao-Tsen, Song-Tsen, Confucius, Buddha, Nagarjuna şi, mai înaintea acestora, de c tre al i în elep i indieni. S-ar putea spune, în concluzie, c mai toate kinetoterapiile orientale insist pe o schimbare complet de atitudine în fa a vie ii. Faptul c mai to i chinezii, japonezii, birmanezii etc. au o atitudine zâmbitoare explic oarecum şi elul final al kinetoterapiei din aceast parte a lumii unde leg tura dintre corp şi spirit a fost admis de religii şi filosofii înc de acum cinci milenii. Acelaşi Hipocrate, care încerca în sec. V î.Hr. s construiasc o medicin ra ional în Grecia sa, v zuse în Orient şi o terapie ecvestr sau hipoterapie. Ne-am mai referit în cuprinsul acestui capitol la metoda utiliz rii resurselor echita iei în terapeutica (psihosomatic şi somatic ) oriental . Rela ia subtil stabilit între om şi animal – aici calul – va influen a pozitiv s n tatea omului care se va armoniza cu mediul înconjur tor, se va socializa şi acest lucru este mai vizibil în cazul persoanelor cu handicap, fie psihic, fie fizic, c ci, în ultim instan , kinetoterapia nu urm reşte în sine decât dobândirea st rii de s n tate, de mul umire, de în elegere a sinelui şi a celor din jur. Acompaniamentul mişc rilor ritmice ale calului cu mişc rile locomotorii ale bolnavului, asociate cu c ldura corpului acestui animal, domesticit de oamenii Asiei Centrale (Mesopotamia etc.) înc din mileniul III î.Hr., contribuie foarte mult la armonizarea psihomotric . Lumea modern a Occidentului abia în secolul XVIII a recunoscut, în particular, binefacerile hipoterapiei clasice. În ultimul secol îns , gimnastica medical a v zut în acest mijloc un «instrument terapeutic» ideal care nu poate fi comparat cu un altul.

43

* *

*

Orientul nu trebuie supraapreciat, dar nici subevaluat. Orice istorie trebuie s acorde un rol aparte cunoştin elor teoretice şi practice de natur kinetoterapeutic (de masaj, în primul rând: neteziri, fric iuni, prin ap sare etc. asociate cu gimnasticile energetice) provenite din China, Japonia, Coreea, Vietnam, India, Egipt etc. Dintre acestea, India şi China sunt rile care în Antichitate au acordat posturilor şi mişc rilor umane importan a care li se cuvenea pentru a fi folosite în scopul men inerii, restabilirii sau stimul rii func iei.

Cele opt entit i materiale principale, cu simbolurile şi semnifica iile lor

44

3. CONCEP IILE GRECO-ROMANE DESPRE KINETOTERAPIE ŞI RELA IILE EI CU GIMNASTICA, IGIENA ŞI MEDICINA

3.1. Ştiin a gimnasticii medicale în Grecia antic Cu toate c primele cunoştin e şi realiz ri au fost preluate din cultura şi civiliza ia popoarelor Orientului, grecii au aerul de a fi reinventat ştiin a gimnasticii medicale. De fapt, ei sunt cei care au inventat metoda ştiin ific de terapie. Acest lucru a fost posibil, întrucât, cu mult înaintea lor, chaldeenii, egiptenii, chinezii, indienii şi al ii adunaser un num r mare de practici, observa ii şi idei care au permis dezvoltarea ulterioar a tehnicii unor ramuri ale kinetoterapiei. Grecii n-au t g duit niciodat împrumuturile şi influen ele pe acest t râm provenite de la popoarele mai vechi şi nici nu au pretins c ar fi fondat ştiin a gimnasticii medicale. Prin ei îns , cuceririle şi progresele înregistrate în Orientul antic pe acest t râm au p truns în Europa şi s-au f cut cunoscute ca tehnici şi metode ale kinetoterapiei în sensul modern al termenilor. Pentru cele trei continente, Marea Mediteran şi Grecia aveau s fie elementul unificator şi centrul istoriei universale al kinetoterapiei antice. Dac vrem s afl m cine au fost grecii în materie de kinetoterapie, acest lucru se reg seşte în poemele homerice, în scrierile lui Hipocrate, Platon, Aristotel, Plinius cel B trân şi al ii. Din ele rezult clar c Greciei antice îi revine meritul de a fi leag nul exerci iului fizic, al gimnasticii profilactice şi terapeutice. În plus, nuditatea era asociat educa iei şi cultiv rii organismului, devenite o regul general pentru practicarea exerci iilor fizice în şcoal şi în concursurile cu public, fapt datorat climatului cald al Eladei. De la acest rol determinant al climei s-au constituit istoric şi celelalte practici care necesitau nuditatea: b ile, masajul, ungerea corpului cu untdelemn, pres rarea lui cu nisip. A concura f r echipament era mai lejer sau chiar indicat, dac ne amintim de legenda potrivit c reia la un concurs din secolul al VII-lea î.Hr. atletul Orsippos era s piard cursa din cauza eşarfei care-i servea drept şor şi la care a trebuit s renun e, deoarece acesta îi împiedica mişc rile. Unul dintre creatorii medicinii şi farmaciei din perioada mistic a Greciei este Kiron, cel despre care se spune c ar fi dirijat educa ia psihofizic a iluştrilor Ahile, Nestor, Esculap, Castor şi Polux, ini iindu-i în arta şi ştiin a de a-şi men ine s n tatea. 45

Cum majoritatea practicienilor nu prea au întreprins studii şi observa ii teoretice, considerând c menirea lor principal o constituie ac iunea metodic şi bine informat , ştiin a gimnasticii, una dintre experien ele umane fundamentale, şi-a continuat drumul în Antichitate al turi de mai vechii şi cunoscu ii ei parteneri: medicina, igiena, filozofia, biologia, farmacia, arta etc. În medicina lui Esculap*, în preocup rile filosofului şi matematicianului Pitagora (înving tor la pugilat la Jocurile de la Olympia), precum şi în considera iile celebrului maestru de gimnastic şi campion la pentatlon Ikkos din Tarent, se reg sesc numeroase idei şi observa ii de valoare cu privire la alimenta ia ra ional a gimnaştilor şi atle ilor, ra ionalizarea preg tirii lor, utilizarea sistematic a exerci iilor fizice, a b ilor, masajelor, unguentelor corporale cu untdelemn sau cu ceroma (un amestec de untdelemn, cear şi rân sau nisip) etc. B i publice existau la Atena înc din secolul V î.Hr., iar num rul lor a început s creasc datorit binefacerilor acestui mijloc igienic şi terapeutic. Clien ii g seau aici fie c zi plate dispuse în jurul unei s li circulare, fie piscine cu ap înc lzit . Aceste localuri publice erau înc lzite şi conduse, în numele proprietarului, de un „şef de baie” care f cea încas rile la intrare, între inea ordinea interioar şi supraveghea munca sclavilor, adic a „b ieşilor”. Ca peste tot, b ieşii se îngrijeau de înc lzire, îi stropeau cu ap pe cei care se sp lau, îi frecau cu ulei, asigurându-le o refrişare şi un confort cât mai prelungit. Se pare c în unele localuri existau şi s li de baie rezervate femeilor. În absen a s punului, descoperit mai târziu, se folosea fie un carbonat de sodiu impur, extras din p mânt, fie o solu ie de potasiu ob inut din cenuşa de lemn, fie o argil special . Mai afl m din aceeaşi surs c baia se f cea de obicei înaintea mesei de * Esculap (Asklepios) – medic renumit al Greciei antice, considerat întemeietorul medicinii. Cunoscut în mitologia grecilor ca fiu al lui Apolo şi al nimfei Coronis, adorat ca un zeu, lui Esculap i s-a ridicat un templu în Argolida, cel de la Epidaur, pentru a i se perpetua gloria în arta medicinii. În secolul IV (î.Hr.) sanctuarul a cunoscut o mare înflorire, devenind celebru pentru vindec rile miraculoase petrecute în incinta lui pe baz de somnoterapie. „La l satul serii, pelerinii se culcau sub porticul de incuba ie (ábaton, coimeterian) şi adormeau acolo. Ei erau vindeca i în timpul somnului, de cele mai multe ori şi ca urmare a unui vis în care-l vedeau pe Ascleipos … atingându-le şi tratându-le partea bolnav din trup sau „revelându-se o prescrip ie” pe care ei se gr beau s-o urmeze de îndat ce se trezeau” (R. Flacelière, 1991, p. 200). 46

sear , obicei atât de împ mântenit, încât expresia „a face baie” era practic sinonim cu „a merge la cin ” (R. Flacelière, 1991, p. 134-135). Interesat de studiul fenomenului, de eficacitatea şi progresul disciplinei care avea s p şeasc dincolo de limitele stricte ale subiectelor ei, de care se prevalase pân atunci metodologia altor discipline, conduc torul de gimnaziu, pedotribul şi medicul Herodikos din Selymbria* (428-347 î.Hr.) a reuşit s pun la punct o metodologie proprie, opus concep iilor terapeutice „oficiale”. El a oferit contemporanilor un sistem închegat de exerci ii fizice, de tehnici de masaj şi norme ale gimnasticii igienice şi terapeutice, pe care le prescria ca remedii ale diferitelor boli. Recomandând exerci ii fizice violente sau marşuri lungi, Herodikos a intrat astfel în „gura” criticii. Critica era în parte justificat , deoarece mul i şarlatani se d deau drept medici sau t m duitori care lucrau cu ajutorul formulelor magice sau prin interpretarea viselor. Pe de alt parte, mul i medici adev ra i dispuneau de sclavi care le slujeau ca ajutoare şi, în timp, dobândeau o oarecare experien în arta vindec rii fracturilor, entorselor şi a luxa iilor etc., experien pe care o valorificau apoi în schimbul unei retribu ii asupra atle ilor, r ni ilor din r zboaie etc. Sistemul lui Herodikos a fost considerat empiric de c tre Hipocrate din Cos (460-377 î.Hr.), cel care a ilustrat cu numele s u şi începuturile medicinii sportive antice. El scria c „nimic nu este mai periculos pentru un febril decât exerci iul fizic şi masajul”. Ca unul ce fusese câştig tor al cununii de laur la întrecerile de aruncare a greut ii din cadrul celei de a 83-a edi ii a Jocurilor Olimpice, Hipocrate a fost primul care a efectuat studii detaliate asupra diferitelor exerci ii naturale şi artificial create, mai mult sau mai pu in violente, eviden iindu-le efectele fiziologice. În cartea sa, Despre articula ii, el * Vezi şi T. Sbenghe, op. cit., p. 8, unde Herodikos (scris Herodicus) apare ca fiind profesorul de gimnastic şi masaj al lui Hipocrate şi totodat primul medic grec care se ocup şi scrie despre valoarea exerci iului fizic, metoda terapeutic pe care şi-a aplicat-o sieşi vindecându-se de o maladie considerat pe atunci incurabil . Elevilor s i cu un fizic mai debil le recomanda sportul – boxul şi luptele corp la corp, iar pacien ilor febrili, mersul f r întrerupere pân la 30 km. În cartea sa Ars gymnastica, imagineaz un sistem de exerci ii extrem de complicat, despre care eruditul scriitor roman Pliniu (23-79 d.Hr.) afirma c nu poate fi în eles f r a avea cunoştin e serioase de geometrie. 47

preciza c „Organele nu-şi conserv capacitatea lor func ional decât gra ie utiliz rii şi a unui exerci iu adecvat. To i cei care se vor purta astfel îşi vor asigura o bun s n tate, o dezvoltare armonioas şi o lung tinere e”. Hipocrate considera c masajul poate înt ri o articula ie în epenit . El tonific esuturile, dac este executat cu putere şi le înmoaie atunci când este executat cu modera ie. Hipocrate este primul medic al Antichit ii care a sesizat şi argumentat ştiin ific rela iile existente între mişcare-muşchi, imobilizareatrofie muscular , precum şi valoarea exerci iului fizic pentru refacerea for ei musculare şi chiar pentru refacerea şi recuperarea capacit ilor mintale (T. Sbenghe, p.8). Bazat pe studii îndelungi şi observa ii directe, el a demonstrat ştiin ific influen a masajelor, b ilor de mare, a ungerii corpului lupt torilor cu untdelemn sau cu pulbere, concluziile sale din Terapeutica bolilor servind mult progresului practicii în domeniu. Dup cunoştin ele noastre, Hipocrate este cel care a pus în circula ie termenul de hipoterapie pentru a desemna tratamentul unor maladii cu ajutorul calului, prin c l rie. El a sus inut şi l udat ritmul binef c tor al calului asupra „c l re ului” bolnav. Hipoterapia a fost încurajat de greci, întrucât era practica cea mai eficient care îi ajuta pe solda ii r ni i s revin mai repede în armata c lare. Acelaşi Hipocrate, str lucitul reprezentant al secolului lui Pericle, a ajuns la adev rul c alimentele şi activitatea fizic exercit ac iuni opuse asupra organismului, dar contribuie laolalt la între inerea şi înt rirea s n t ii. Astfel de date şi concluzii au sl bit certitudinile unor simpli practicieni, au condus la progresul gimnasticii în genere şi la îmbog irea orizontului ei ştiin ific ca activitate interdisciplinar . Totuşi, experien a pedotribilor, sili i de îns şi meseria lor s practice o adev rat medicin a gimnaziilor, a fost în m sur s contribuie, şi ea, la fundamentarea viziunii medico-biologice a practicienilor hipocratici. Pedotribii şi gimnaştii se vedeau obliga i „prin îns şi natura îndeletnicirii lor” s ofere asisten medical de urgen , mai ales cu caracter traumatologic. Jocurile sportive, destul de brutale când era vorba de pugilat şi de lupte, „prilejuiau deseori accidente, precum frângerea oaselor sau smulgerea urechilor” şi, pân la venirea medicului, ei trebuiau s intervin (N. V t manu, G. Br tescu, p. 104, R. Flacelière, 1991, p. 129). Aşa a luat fiin o adev rat „kinetoterapie a gimnaziilor”, alc tuit din experien a pedotribilor, gimnaştilor şi dieteticienilor, maseurilor şi ortopezilor – specialişti pe care deontologia muncii lor îi 48

obliga s intervin în anumite momente ale procesului preg tirii gimnaştilor şi atle ilor. Existau în Grecia antic medici pentru atle i, aşa cum în Roma antic vom întâlni medici pentru gladiatori. Primele aplica ii ale masajului, hidroterapiei, automasajului legate de activitatea desf şurat în palestrele gimnaziilor şi arenele amfiteatrelor au ap rut la greci şi romani. Folosirea masajului şi automasajului ca mijloc de preg tire fizic şi de refacere a diferitelor categorii de atle i a p truns în istoria universal a kinetoterapiei prin intermediul Vechii Elade. Masajul era practicat atât înaintea întrecerilor pentru a preveni oboseala şi eventualele accident ri cauzate de efortul maxim, cât şi dup întreceri, cu scopul de a înl tura oboseala şi a reface organismul pentru un nou efort. Specialiştii în masaj (aliptes) cunoşteau manevrele şi succesiunea lor care se practic şi în zilele noastre, ajutându-se de diferite uleiuri şi pulberi de nisip fin, amestec care era apoi îndep rtat cu ajutorul unui instrument din lemn, de os sau de bronz, cu lama dreapt sau curb (în forma unei seceri), numit strigil – opera ie urmat de sp lare. Câteva lucr ri de art – sculpturi şi picturi – ne înf işeaz asemenea scene de masaj, automasaj şi igien personal din lumea atle ilor. Sistemul pedotribului din Selymbria a fost ironizat şi de c tre Platon (427-348 î.Hr.), „cel lat” în umeri, cândva concurent la lupte în cadrul Jocurile Istmice şi Nemeice, care scria: „Herodikos a inventat un sistem gimnastic care a început a-l tortura pe el însuşi şi apoi pe mul i al ii dup dânsul” (Republica, C.3). Conceptul de gimnastic nu exista înc şi nimeni nu se chema pe atunci gimnast, dup cum nici la Platon numele de gimnastic nu se g seşte prea des. El numeşte, de obicei, pedotrib pe cel ce se ocupa de aceast art . Arta gimnaştilor a început a fi practicat cu pu in înainte de timpul lui Platon, când s-a întemeiat şi sportul atleticii. Gimnastica era o parte a igienei şi relativ la amândou ne-a instruit Hipocrate, ar tând ce trebuie ştiut despre clim , locuri, ape, vânturi şi anotimpuri, tot aşa despre alimente, b uturi şi ocupa ii, descriindu-le precis pe toate, c ci în acestea consta dieta. Se pare îns c Platon a numit întreaga art a trupului dup parte, zicând aceste arte gimnastic în loc de igien , fie pentru c gimnastica este prin excelen apanajul celor s n toşi, fie pentru c socotea c numai aceasta are nevoie de un diriguitor – scria la rându-i, Galenus, celebrul medic al lui Marc Aureliu, ale c rui scrieri (sec II d.Hr.), al turi de cele ale lui Hipocrate, pot fi considerate cele mai de seam tratate de medicin şi kinetoterapie ale Antichit ii. 49

Esculap (Asklepios)

Strigilis

Strigilis

La Platon, acest mare reformator în materie de gimnastic , apar întâia oar no iunile de antrenament, gimnast, specialist în antrenarea atle ilor, ambidextrie, ra ionalizarea alimenta iei şi a exerci iilor în vederea dobândirii puterii fizice etc. (Republica, III, XV, 410 b). El este, de altfel, unul dintre primii care au pus bazele ştiin ifice ale problemelor de pedagogie privitoare la gimnastic . În câmpul acestei activit i – practic şi teorie – el a introdus şi alimenta ia ra ional , b ile, masajul, odihna etc., elemente care pân atunci erau incluse doar în terapeutic .

Atle i cur ându-şi nisipul de pe corp cu strigiliul sau supunându-se manevrelor maseurilor

Dar, ceea ce n-a sesizat „critica” vremii este faptul c sistemul lui Herodikos a obligat pe al i cercet tori s -l perfec ioneze. În plus, prin crea ia sa, Herodikos a preconizat formarea în locul pedotribilor (adev ra ii st pâni ai palestrelor, adesea proveni i din rândurile practicienilor, ale foştilor atle i, care erau maeştri empirici) a gimnaştilor, a profesorilor preg ti i ştiin ific în şcoli superioare. Aici ei puteau c p ta cunoştin e medicale, pedagogice, filosofice, puteau studia conforma ia corpului, aptitudinile, temperamentul etc., pentru a fi capabili s 50

dirijeze ştiin ific procesul instructiv-educativ, s prescrie cele mai adecvate exerci ii, regimuri de efort, de alimenta ie şi odihn etc. Încet, încet, gândirea medical se îndep rta de credin ele magice şi for ele nedeterminate care înconjoar omenirea, religia Greciei clasice fiind printre cele mai pu in fanatice din câte au existat vreodat . Grecii erau mai pu in înclina i spre lumea de dincolo decât egiptenii şi mai indiferen i la lupta cosmic dintre bine şi r u decât orientalii. De aceea, al turi de templu, de sanctuar se aflau şi stadionul şi spitalul, ca edificii fundamentale ale terapeuticii moderne, bazat deopotriv pe empirism şi pe ra ionament. Chiar Jocurile patruanuale, inaugurate în anul 776 î.Hr., şi-au luat certificatul de naştere din ritualul şi ceremonialul desf şurate pe muntele Olimp şi apoi în templul lui Zeus din Olympia. G zduind asemenea monumente în frunte cu sanctuarul, cu templul zei ei Hera, Olympia devenea pentru mai bine de un mileniu incinta sacr st pânit de Zeus, unde se trecea în revist , o dat la patru ani, tot ceea ce se realizase mai de pre în via a elenilor. Putem aprecia c bog ia observa iilor de anatomie, fiziologie, influen a mediului, psihologia pacientului, transpuse apoi în tratatele binecunoscutului Corpus hipocratic – oper colectiv , au fost f cute deopotriv în stadion, spital şi templu. Vechea kinetoterapie greac manifesta leg turile cele mai profunde ale poporului cu stadionul sau palestra, templul şi spitalul. Asclepios şi Higeea, cuplul de zei-medici de la Epidauros, atr geau acolo mul imi dornice de tratament şi vindec ri miraculoase. Toate cet ile pre uiau aceste institu ii care şi-au demonstrat valoarea în dezvoltarea, vindecarea şi purificarea fiin ei umane. Ele erau însemnele medicinii psihosomatice, care aborda omul în ansamblu: fizic-suflet-psihic. În elegem, de aici, dorin a de a c uta şi dobândi frumuse ea şi bun tatea (Kalos kai agathos), doctrin inspirat din cultura egiptean , unde cele dou concepte coexistau într-unul singur, în vreme ce în cultura elen abia la începuturile creştinismului Kalos „frumos” a c p tat şi sensul de „bun”. La acest ideal de perfec iune se ajungea printr-o educa ie îngrijit , armonioas , aplicat la toate componentele fiin ei umane. În drumul s u c tre o disciplin autonom , gimnastica medical din Vechea Elad a trecut prin mai multe dezbateri cu privire la cât este de real s n tatea, cine o constat , cu ce mijloace şi metode se poate men ine, redobândi şi înt ri, cine sunt specialiştii, care este de fapt obiectul ei de studiu ş.a.m.d. 51

Cel care a f cut lumin în acest sens, oferind o mostr de a privi din untru ac iunea muşchilor care efectueaz mişcarea, a fost marele filosof Aristotel (384-322), autorul celebrei defini ii a gimnasticii: „ştiin a care studiaz ce exerci ii convin majorit ii – şi, dac este posibil, tuturor cet enilor – şi ce nu, sau numai atle ilor” (Politica, 1, 134, 2b). De fapt, Aristotel este cel care a înscris ştiin a mişc rii (numit azi kinesiologie), respectiv „ştiin a exerci iilor corporale” (c reia i-a acordat un spa iu larg în Politica) între ştiin ele care reuşeau „a cuprinde complet o ordine întreag de fapte” şi „a studia f r excep ie tot ce se refer la obiectul s u special” (c. VI, cap. I, par. 1). Tot Stagiritul este cel care, vorbind despre cauze, preciza c „S n tatea (este) cauz pentru plimbare”, fapt ce apare ca ra ionament de la sine în eles (Fizica, II, 1, 1926). În exerci iile gimnastice (specifice „sufletului vegetativ”), mai sublinia el, „trebuie s se separe vârstele deosebite”, s se respecte principiul îngreuierii treptate, sexul, constitu ia. Aristotel critic ignoran a unor popoare în gimnastic şi laud eforturile acelora care au reuşit s se înal e în istorie şi cu ajutorul exerci iilor de tot felul, aşa cum reuşiser s o fac geto-dacii, prin în elepciunea m surilor luate de regele lor Burebista (sec. I î.Hr.). De altfel şi în înv turile lui Zalmoxis figureaz astfel de recomand ri care îi vor conduce pe geto-daci la alc tuirea unui cod de reguli de via simpl , curat şi s n toas . Acest cod avea în vedere orient rile, potrivit c rora apa, aerul şi locurile curate influen eaz favorabil constitu ia individului, ca şi masajul, gimnastica, vinul consumat cu modera ie. Şi Philostratos din Lemnos (sec. III-IV) considera gimnastica o ştiin care îmbin medicina cu arta pedotribiei, respectiv cunoştin ele medicale şi igienice cu cele psihopedagogice ale pedotribului. Cartea acestui retor şi sofist intitulat De arte gymnastica (Despre arta gimnasticii) abordeaz o arie larg de concep ii, mijloace, metode greceşti de gimnastic medical , eviden iindu-se influen a lor asupra s n t ii. Philostrat nu se fereşte s arate, totuşi, c exerci iile atletice au o valoare superioar comparativ cu cele ale gimnasticii igienice, recomandate de medici şi de pedotribi. Înc din vremea sa, medicina şi gimnastica medical evoluaser atât de mult, încât necesitau existen a unei vaste culturi de specialitate, din ce în ce mai greu de st pânit de unul singur. 52

„Toat medicina nu o poate st pâni unul singur, ci unul se pricepe la r ni, altul la friguri, un al treilea trateaz cu succes suferinzii de ochi. Şi deoarece înseamn mult a exersa chiar numai o mic parte din ea, medicii pot cu dreptate s afirme c o cunosc pe toat . Gimnastica nu ar putea s o numeasc nimeni ca specialitate a sa în întregul ei; c ci cine cunoaşte exerci iile de alergare nu va pricepe nimic din lupt ” afirma Philostratos. Nu mai pu in celebru a fost medicul şi chirurgul grec Antilus (sec. II-III), considerat a fi al turi de înaintaşii s i „adev ratul întemeietor al gimnasticii terapeutice” (C. Kiri escu, 1964, p. 86). Lucrarea sa de baz , Cum trebuie s se trateze bolnavii singuri, cuprinde toate exerci iile fizice practicate sau cunoscute în epoca sa, înso ite de virtu ile lor fiziologice, profilactice şi terapeutice. Aşa, de pild , alergarea era considerat un exerci iu bun în tratamentul şi vindecarea sciaticii, lupta distrugea gr simea, tumorile şi hidropiziile, s riturile, jocul cu mingea, mânuirea armelor, gesticula ia, conducerea cercului erau indicate pentru ob inerea altor efecte terapeutice ş.a.m.d. Medicul Antilus punea un accent atât de mare pe practicarea exerci iilor fizice în tratarea unor maladii, încât unele dintre recomand rile lui par ast zi exagerate şi chiar aberante. Numeroase capitole ale lucr rii sale se preocup de eviden ierea valorilor terapeutice ale exerci iilor fizice, cum ar fi: Mersul pe teren accidentat (c. IV) Acest exerci iu înt reşte pneuma*, face trupul şi, mai ales, picioarele, flexibile şi în acelaşi timp d putere p r ilor puse în mişcare. El face, de asemenea, carnea pietroas , şi ne sileşte s întrebuin m, alternativ, toate p r ile fibroase; (…) Dac , pe lâng asta, punem pe cei ce merg pe un teren accidentat s poarte haltere, acest exerci iu este unul dintre cele mai grele, pentru c pune deopotriv în activitate şi p r ile superioare şi pe cele inferioare ale trupului. Alergatul Alergatul, fiind socotit o plimbare violent , este considerat a fi printre exerci iile greşite. Acest tip de exerci iu este recomandabil a fi f cut f r restric ii de anotimp. El este apreciat a fi benefic pentru s n tate şi atunci când este practicat în timpul iernii, ba chiar şi pe c ldurile toride ale verii. Recomandarea alerg rii este binevenit . *

Respira ia, suflul. 53

Alergatul slujeşte ca s înc lzeasc trupul, s deştepte pofta de mâncare, s fortifice activitatea natural , s înt reasc stomacul… Deosebit de interesant ni se pare faptul c , în cadrul acestei ramuri atletice, Antilus distinge diferite feluri de alergat; dup calitate, cantitate şi alte puncte de vedere asem n toare…, ele sunt destul de numeroase. Este, mai întâi, un fel de alergat care const în a alerga înainte în linie dreapt şi care se numeşte cu numele generic alergare; e apoi un altul care const în a alerga înapoi şi care se numeşte anatrohasm şi, în sfârşit, e un al treilea fel, care const în a alerga în cerc şi care se numeşte peritrohasm. Alergarea înainte are propriet ile pe care le-am enumerat. Anatrohasmul face bine capului, ochilor, cefei, stomacului şi şalelor, pentru c nu e repede… Peritrohasmul e favorabil pieptului şi picioarelor, dar nu convine bolilor de cap. Alergarea îmbr cat înc lzeşte carnea şi produce sudoarea. Alergarea f r veşminte nu produce mult sudoare, dar ea risipeşte sucurile în chip eficace, prin evaporarea încetul cu încetul, şi înt reşte şi usuc trupul. Dup cum se poate lesne observa, fiecare tip de alergat pe care îl enumer este pus în rela ie direct cu un animal, tip de boal , ceea ce eviden iaz faptul c Antilus n-a fost numai teoretician, ci şi practician, sau, cum am spune ast zi, un kinetoterapeut avizat. Jocul numit corycos (asem n tor cu punching-bagul de ast zi) Se umple sacul numit corycos cu sâmburi de smochine sau cu f in , pentru oamenii slabi, şi cu nisip, pentru cei voinici. M rimea lui trebuie s fie adaptat for ei şi vârstei acelora care joac . Îl ag m de tavanul gymnasiului la o distan de sol aşa ca fundul sacului s fie în dreptul buricului aceluia care exerseaz . Cei care se joac cu el îl in cu mâinile şi îl balanseaz cu amândou deodat , întâi încet şi apoi mai tare, alergând dup el când o porneşte înainte şi ferindu-se de el când se întoarce, pentru ca s nu fie izbi i cu for . Apoi îi dau drumul din mâini, izbindu-l foarte puternic, aşa ca s fie împinşi înapoi când sacul revine, dac nu sunt aten i. Uneori se duc în întâmpinarea lui ca s -l prind în mâini, alteori îl primesc în piept, cu bra ele întinse, alteori se întorc şi îl primesc pe spate. Jocul corycos poate s fac trupul musculos şi s dea putere. E un exerci iu bun pentru umeri şi pentru tot trupul, şi e priincios tuturor m runtaielor, din pricina loviturilor pe care le primim. Dup cum se poate constata, jocul în sine şi, în special, cel denumit „corycos” este apreciat a fi un remediu esen ial în fortificarea 54

organismului, el putând fi utilizat deopotriv atât de oameni cu o constitu ie fizic mai pu in dezvoltat , cât şi de cei „voinici”. Esen ial aici apare faptul c anticul medic Antilus a sesizat oportunitatea doz rii exerci iilor în vederea men inerii st rii de s n tate în func ie de tipul de organism al utilizatorului. De asemenea, nu trebuie s minimaliz m nici faptul c , în condi iile acelor timpuri, niciun exerci iu prezentat nu apare f r o justificare medical , f r rolul benefic al acestuia asupra organismului uman. Desigur, de-a lungul mileniilor, a avut loc o selec ie a exerci iilor, a mişc rilor ce in de ceea ce numim ast zi kinetoterapie, multe din cele cunoscute ca benefice la un moment dat, ca acest joc corycos spre exemplu, nu au trecut proba timpului. Dar important r mâne c de-a lungul vremii omenirea a avut în vedere aceast rela ie deosebit de important : mişcare – s n tate şi a utilizat exerci iul fizic fie pentru ob inerea st rii de bine, fie pentru tratarea unor boli. Cum trebuie s arunc m halterele Jocul cu halterele e un exerci iu dur… El exerseaz bine umerii şi îi face c rnoşi, dar nu e bun nici pentru piept, nici pentru cap. E o deosebire în felul de a arunca halterele: uneori le arunc m întinzând şi îndoind bra ele rând pe rând, alteori numai le inem în mân , întinzând bra ele înainte, f r s le mişc m. De obicei facem şi cu bra ele o mic mişcare şi aceia care le exerseaz merg şi le agit ca pugiliştii. Uneori îndoim şira spin rii, armonizând aceast mişcare cu o uşoar îndoire a bra elor. Primul fel de exerci iu produce efectele enumerate; al doilea înt reşte picioarele şi nervii…; al treilea ajut şirii spin rii şi şalelor, dar e foarte sup r tor pentru cap. Exersarea organismului prin jocul „halterelor” era considerat la grecii antici o metod kinetoterapeutic important , mai ales atunci când utilizatorul avea în vedere dezvoltarea umerilor, înt rirea picioarelor etc. Acest joc putea fi utilizat în mai multe moduri, dar indiferent de felul în care era abordat, era necesar a fi luate în considera ie şi consecin ele nocive asupra unor segmente ale corpului uman. Jocul cu mingea Jocul cu mingea înlesneşte mişc rile… şi fortific func iile vitale. El e de mai multe feluri, dup m rimea mingilor de care ne slujim. C ci sunt mingi mici, mari, foarte mari, mijlocii şi goale pe din untru. Sunt trei feluri de mingi mici, care difer în m rime şi 55

fiecare slujeşte la un exerci iu special; e, mai întâi, o minge foarte mic , cu care juc torii se exerseaz înghesuindu-se tare unul într-altul şi inând mâinile cât mai apropiate, ca s arunce mingea; acest exerci iu este foarte folositor picioarelor, pentru c e întov r şit de sfor area acestor organe; el ajut , de asemenea, spatelui şi coastelor, cât şi bra elor, când sunt sl bite; apoi, înt reşte carnea. Este apoi un alt fel de minge, pu in mai mare ca cea dintâi, de care ne slujim punând antebra ul împotriva antebra ului celorlal i juc tori, dar f r ca trupurile s se ating sau s se aplece unele spre celelalte, în timp ce se execut mişc ri variate şi schimbând locul din pricina trecerii mingii de la un juc tor la altul. Acest joc e cel mai frumos dintre toate exerci iile cu mingea, pentru c îns n toşeşte trupul, îi înlesneşte mişc rile, dându-i în acelaşi timp şi putere, înt reşte vederea şi nu congestioneaz capul. Este apoi un al treilea fel de minge mic , care e mai mare decât cea din urm şi cu care juc torii se joac , aşezându-se la oarecare distan . Acest joc e de dou feluri, dup cum e jucat, dac juc torii r mân pe loc sau alearg . Când ei r mân pe loc, mingea e aruncat cu for ; acest joc foloseşte bra elor şi ochilor. Jocul cu mingea, jucat alergând, e tot aşa de folositor ca şi cel de mai sus pentru bra e şi ochi, dar el mai foloseşte şi picioarelor, din pricina alergatului, cât şi şirei spin rii, din pricina flexiunilor pe care trupul le face în timpul alergatului. (…) Cât despre jocul cu mingea mare, el difer de celelalte nu numai prin m rimea mingii, ci şi prin atitudinea bra elor, c ci în toate speciile de care am vorbit mâinile sunt întotdeauna puse mai jos ca umerii, pe când la acesta, ele sunt deasupra capului şi astfel, în timpul exerci iului, partea c rnoas a şalelor e dat înapoi. Câteodat , juc torul merge în vârful picioarelor, c utând s ridice bra ele, alteori sare, când mingea îi trece pe deasupra capului. Acest exerci iu înt reşte tot corpul şi prieşte capului … Mingea mare de tot înt reşte bra ele în timp ce e azvârlit (o arunc m cu ambele mâini, din pricina m rimii ei), dar, pentru c loviturile pe care le pricinuieşte sunt tari, ea e v t m toare nu numai bolnavilor şi convalescen ilor, ci, în anumite privin e, şi oamenilor s n toşi. Mingea goal , numit sac, produce, ca exerci iu, acelaşi efect ca jocul cu mingea, care se joac alergând. Dar nu e nici prea uşor, nici prea elegant … (în româneşte de Şt. Bezdechi) 56

Jocul cu mingea, fie ea mai mare sau mai mic , este şi va r mâne pân în zilele noastre o metod de fortificare şi tratare a organismului, a „func iilor sale vitale”. Ac iunea favorabil a jocului cu mingea, dup cum ne spune în acest fragment medicul Antilus, difer în func ie de m rimea acesteia şi de tipul de exerci iu folosit. Este vorba aici de o terapie prin mişcare, dar suntem avertiza i c folosirea ei neadecvat poate avea efecte nedorite atât la omul bolnav, cât şi la cel convalescent şi chiar la omul s n tos. În sfârşit, şi Theon din Alexandria (sec. IV), matematician şi astronom, şi-a legat numele de kinetoterapia greac , alc tuind o voluminoas enciclopedie a gimnasticii (în 16 c r i), care s-a pierdut, oper în care a dezvoltat pe larg teoria masajului şi aplica iile sale. * *

*

Toate aceste scrieri, apar inând medicilor, filozofilor, litera ilor, practicienilor în ale gimnasticii, care au încercat s caute, s dezbat , s afle şi s formuleze principiile cele mai adecvate de ac ionare asupra f pturii umane, sunt o dovad concludent a interesului neobişnuit de care s-a bucurat kinetoterapia în Grecia antic . 3.2. Rolul suprasolicitat al hidroterapiei în Roma antic Scriitorul şi totodat atletul şi scenaristul francez Gilbert Prouteau (n. 1918) men iona undeva c latinii au redus sportul la o igien f r entuziasm, la hidroterapie. M re ia olimpic li se p rea vestigiul întârziat al unei civiliza ii pe care au pr dat-o. Au pr dat-o în sec. II î.Hr., când Grecia a fost cucerit de romani. Într-adev r, Italia antic a dat un alt în eles exerci iilor fizice iradiate din Vechea Elad şi Orientul mediteranean. Baia romanilor era totodat gimnaziu, club şi for. Kinetoterapia de factur roman poart pecetea urbaniz rii masive. Din aceast cauz , destinul istoric al civiliza iei romane a fost s scrie capitolul cel mai consistent al hidroterapiei universale. În timpurile mai vechi, romanii nu obişnuiau s fac b i calde, ci numai reci, sc ldându-se în apele Tibrului, îndeosebi dup exerci iile efectuate pe Câmpul lui Marte. Ei credeau pe atunci c b ile calde moleşesc şi chiar sl besc organismul. 57

C tre secolul II î.Hr. aceast concep ie avea s se schimbe radical şi ca dovad stau num rul mare de b i publice de care dispuneau romanii, b i care func ionau sub supravegherea permanent a edililor. Ele au ap rut ini ial în Campania, iar începând din vremea consulatului lui L. Cornelius Sulla (88-78 î.Hr.) le afl m şi la Pompei. Treptat aceste edificii, ce derivau din palestra greac , deveneau un model de crea ie în care se afirma spiritul civic şi practic al romanilor. În timpul Imperiului b ile au devenit foarte luxoase şi au luat numele grecesc thermae. În anul 33 î.Hr. se spune c existau la romani 170 de b i particulare care, în pofida concuren ei instala iilor imperiale, au r mas a fi gratuit utilizate (P. Grimal, 1973, p. 347; T. Iord nescu, 2003, p. 112). Romanii au lansat deviza in balneis salus (în b i este s n tatea), deci nu în exerci iile fizice din palestrele greceşti, cu toate c numele de thermae este tot de origine greceasc . Bazinele de ap , care în palestre serveau la sp larea atle ilor, la înl turarea nisipului şi uleiului ce le acoperea corpul în timpul lucrului de pe pistele şi arenele de exerci ii, au c p tat în Italia antic alte dimensiuni şi semnifica ii terapeutice. B ile au devenit elementul principal al termelor romane – institu ii amplasate în spa ii care s permit plimbarea şi odihna, nu numai baia, de la deschiderea lor (în jurul orei 10) şi pân la apusul soarelui. O realizare arhitectonic original , din ce în ce mai fastuoas , sunt aceste stabilimente romane, ale c ror înc peri şi instala ii pentru aducerea apei, înc lzirea ei şi a spa iilor anexe, evacuarea apei reziduale etc. au împânzit întreg Imperiul roman. Urmele lor mai pot fi v zute azi şi în castrele construite în Dacia, dup transformarea unei p r i a ei în provincie roman . Instala iile şi confortul variau în func ie de clientel , îns în ceea ce priveşte succesiunea procedeelor, tehnicilor terapeutice, ea era cam aceeaşi, atât pentru cei înst ri i, cât şi pentru „plebei”: – apodyterium (vestiarul termei); – frigidarium (o sal rece prev zut cu duş pentru a stimula suda ia); – tepidarium (o sal c ldu ); – sudatorium (etuv pentru activarea transpira iei. Aici se r mânea mai mult. Apoi urma ungerea); – caldarium (baie de aburi supraînc lzit pentru a provoca transpira ia abundent ). 58

Aproape fiecare sal era prev zut cu bazine sau c zi în care se puteau sc lda sau înota. Unii autori mai enumer şi laconicum sau baia de c ldur uscat , de sudoare (assa sudatio) numit astfel, deoarece se credea c era folosit de spartani. Era o sal de form circular în care lumina venea prin cupol , sal în care se concentra o mare c ldur . Despre aceste b i romanii credeau c ajut la digestie. Urmau apoi plimbarea, conversa iile, eventual lectura în s lile bibliotecii sau în aer liber etc. Masajului i se acorda o aten ie deosebit de c tre ambele sexe. Existau înc peri speciale, în care un corp de masori profesionişti, profila i fie numai pe ungerea corpului (alyptes) cu diferite uleiuri, creme şi balsamuri rare, aduse din întreg Imperiul, fie doar pentru masaj (frictores), f ceau din aceast terapie o art ce se dorea înc un omagiu adus de romani igienei corporale, pe lâng baia propriu-zis . De fapt, valoarea igienic a b ilor, practicate cu exagerarea şi rafinamentul introduse de romani, era îndoielnic şi o descriere documentat a acestui aspect ne ofer C. Kiri escu (p. 131), din care cit m: „ele au transformat îngrijirile trupului într-un pretext pentru o via de pl ceri şi trând vie. Totuşi, nu s-ar putea nega b ilor şi un rol pozitiv: au r spândit o oarecare obişnuin pentru cur enia corporal , pentru exerci ii fizice şi pentru desf t rile cititului şi ale artelor. Cele mai importante dintre b ile cl dite de împ ra ii romani în Roma* au fost termele lui Caracalla, una din minunile arhitectonice ale lumii vechi, care acopereau o suprafa de 11 hectare, şi termele lui Diocle ian, pe o suprafa de 13 hectare. Erau stabilimente nu numai uriaşe ca dimensiuni, dar şi foarte complicate ca instala ii. Termele lui Caracalla erau astfel amenajate, încât 2300 persoane puteau face baie în acelaşi timp, iar în cele ale lui Diocle ian se puteau îmb ia cu 700 mai mult peste aceast cifr . Aveau piscine cu ap rece, c ldu şi cald : frigidarium, tepidarium şi caldarium. Una din ele, de form circular , avea 30 m diametru, alta avea form de dreptunghi, de 56/24 m. Mai erau s li de suda ie uscat şi de aburi, b i de cad , duşuri etc. Cupolele, sus inute de stâlpi de granit, se ridicau la 14 m în l ime**. Ca anexe ale b ilor erau gr dini şi promenade r coritoare Terme impozante au construit şi împ ra ii: Agrippa, Claudiu, Nero, Titus, Traian. ** Autorul are în vedere tepidariumul termelor de la Stabiae, construite în stil pompeian. 59 *

cu fântâni, xyste şi saloane de odihn , s li de gimnastic , de jocuri şi de masaj, exedre, biblioteci, muzee. În p r ile exterioare, sub porticuri, se aliniau numeroase pr v lii. În aceast împerechere a preocup rilor de mediu fizic şi intelectual, într-o atmosfer de via public şi de satisfac ie artistic , sta originalitatea concep iei romane. Sub aceast form specific , romanii au acceptat importarea educa iei fizice greceşti, r mânând îns ferm ostili atletismului de form pur elen , c ruia îi imputau imoralitatea exhibi iilor nudiste, dep rtarea de la meseria r zboiului şi preocup rile estetice. Nuditatea nu era admis decât în interiorul stabilimentelor de b i şi, acolo unde nu existau stabilimente separate pentru cele dou sexe, separa ia se f cea prin orarul de frecventare diferit. Numeroşi medici, gimnaşti şi terapeu i greci, atraşi de glorie sau de bog ii, se stabileau la Roma, aducând cu ei obişnuin a de a practica gimnastica şi masajul. Dac gimnastica nu a putut „concura” cu exerci iile r zboinice ale romanilor, în schimb masajul, executat de sclavi sau de cei afla i în captivitate, a devenit în scurt timp o practic nelipsit din regimul de via al romanilor boga i. Se practica un masaj igienic de diminea , pentru înviorare, şi un altul seara, pentru refacere, relaxare şi odihn . Cel mai r spândit era masajul aplicat în terme sau în b i publice. Baia patricianului roman era lung şi complicat . De obicei, începea cu o şedin de atletism sau de joc cu mingea. Apoi, romanul f cea baie uscat într-o sudatoria unde, într-o atmosfer de etuv , îşi activa transpira ia. Dup aceasta trecea în caldarium; aici, temperatura era tot ridicat , dar putea s fac duş cald şi s -şi cure e pielea, r zândo cu strigilul. Dup ce se usca, trecea spre piscina cu ap c ldu , tepidarium, pentru transpira ie, şi la sfârşit de tot f cea o baie rece în frigidarium. Dup baie se întindea pe b nci ori pe paturi, pentru odihn , şi era luat în primire de masori, apoi de alyptes, care-i ungeau corpul şi-l parfumau. În b ile populare masajele se executau prin fric iuni reciproce. Urmau, dup preferin e, plimb rile igienice pe sub porticurile de marmur ale xystelor, care erau pavate cu mozaicuri artistice şi împodobite cu capodopere ale artei statuare ca: Hercule Farnese, Flora, Taurul Farnese, Laocoon; în timpul plimb rilor aveau loc discu ii. În chipul acesta, romanul bogat îşi petrecea o mare parte a timpului s u în baie. Aceasta f cea parte integrant din via a public . 60

Cele descrise pân acum se refer în principal la Roma din perioada imperial *, când romanii ajung în contact cu acel popor care avea menirea s devin , dup ei, poporul universal-istoric. Multe dintre aceste practici, mai pu in „kinetoterapeutice”, cum ar fi luxul şi desfrâul, au fost aduse la Roma din Asia, iar bog iile aduse ca prad de r zboi din tot Imperiul. Nic ieri nu se poate vedea mai bine modul cum au degenerat exerci iile fizice, gimnastica şi atletismul ca la Roma. Opozi ia romanilor fa de aceste activit i, fa de motricitate şi kinetoterapie avea s coste îns şi existen a Imperiului. Popula ia acestuia, moleşit în s n tatea şi dezvoltarea ei, datorit num rului mare de ore pe zi petrecute în b ile publice şi în tribune, la spectacolele din circuri, amfiteatre şi hipodromuri, a devenit atât de vulnerabil încât Imperiul avea s fie cucerit de neamurile migratoare. Romanii socoteau c exerci iile fizice sunt bune doar pentru sclavi, pentru preg tirea militarilor (majoritatea lor mercenari) şi a gladiatorilor. Doar medicii lor au în eles şi mediatizat valoarea adev rat a kinetoterapiei. Ei au promovat-o şi în afara situa iilor cauzate de cele întâmplate în arene, hipodromuri sau în antrenamentele pentru spectacolele din aceste locuri, locuri despre care celebrul arhitect Vitruvius (sec. I î. Hr.) scria: „Îmi pare nimerit s vorbesc acum şi despre cl dirile palestrelor, cu toate c azi nu mai sunt în obiceiurile italice; voi explica pe acelea care ne-au r mas şi cum se fac ele la greci. În palestre se fac cur i cu peristiluri p trate sau dreptunghiulare, aşa fel ca perimetrul lor s m soare o lungime de dou stadii, ceea ce grecii numesc diaulos. Porticurile din jurul cur ilor trebuie s fie pe trei dintre laturi simple, iar pe a patra, cea orientat spre miaz zi, duble, pentru ca, atunci când se isc furtuni înso ite de vânt, ploaia s nu p trund pân în p r ile lor din fund. În cele trei porticuri simple se vor construi exedre înc p toare cu scaune, pentru ca filosofii, retorii şi ceilal i care se complac în studii s poat discuta şezând. *

Imperiul Roman cuprindea întreaga lume civilizat , de la Oceanul Atlantic pân la fluviul Tigru, din interiorul Africii pân la Dun re (Pannonia, Dacia). Aceeaşi r spândire a c p tat-o şi cultura fizic medical de factur greac , dup cucerirea Greciei de c tre romani. 61

În porticul cel dublu se vor aşeza urm toarele anexe: La mijloc, sala efebilor, care e o exedr foarte înc p toare cu scaune, având l imea egal cu 2/3 din lungime; la dreapta acesteia se va g si coriceul; al turi, conisteriul, iar dup conisteriu, în dreptul aripii cu portic, baia rece denumit de greci lutrón. La stânga s lii efebilor se va aşeza aşa-numitul elaeothesium, iar al turi de elaeothesium, baia c ldu , din care se merge spre sala focurilor, într-o arip a porticului. Al turi de baia rece şi sala focurilor, se va instala baia de suda ie, de dou ori mai lung decât lat , care va avea într-o parte baia de aburi, propor ionat cum s-a scris mai sus, iar în partea opus b ii de aburi, baia cald . … Porticul acesta cu trotuare şi platform este numit de greci xystós, pentru c la ei, în timpul iernii, atle ii exerseaz în stadioane acoperite. Asemenea xyste se pare c trebuie construite astfel: între cele dou porticuri s se g seasc o perdea de arbori sau planta ii de platani, cu alei de plimbare, între arbori şi bazine cu ap lucrate din beton. De asemenea, lâng xyst şi dublul portic trebuie s se amenajeze locuri de plimbare sub cerul liber, pe care grecii le numesc paradromides, iar ai noştri xysta, unde atle ii ies şi se exerseaz iarna în zilele senine. În sfârşit, în partea din fund, trebuie s se construiasc un stadion astfel pl nuit ca un mare num r de oameni s -i poat privi în voie pe atle i luptând…” (Despre arhitectur , c V, cap. XI. În româneşte de G.M. Cantacuzino, Traian Costa, Grigore Ionescu). Nu ştim dac dup planurile lui Vitruvius sau dup un proiect propriu, dar în vremea marelui arhitect un oarecare Mecenas „a fost cel dintâi care a construit la Roma un bazin cu ap cald pentru înot” – scria istoricul grec Cassius Dio (sec. III d.Hr.) în opera sa Istoria roman (LV, 7). Am adus în fa a cititorului aceste exemple, deoarece ele prezint scenele pe care se manifestau o bun parte din activit ile kinetoterapeutice. Acestea, dar şi acele locuri naturale, unde nu a intervenit omul, cum ar fi muntele, marea, p durea etc. „…E de necrezut cum activitatea şi mişcarea trupului pot stimula gândirea, iar singur tatea p durii care te împresoar şi îns şi liniştea des vârşit care se cere la o vân toare sunt tot atâtea îndemnuri vii la cugetare…”, recunoştea în Scrisorile (I, 6) sale celebrul avocat Pliniu cel Tân r (62-113 d.Hr.), contemporan cu Juvenal. 62

Între c rturarii romani care s-au apropiat în aceast perioad de sfera de cuprindere a kinetoterapiei se num r şi medicul Cornelius Aulus Celsius. El nu a introdus categorii sau metodologii noi, îns a scris despre rolul deosebit de important pe care îl au mersul pe jos şi exerci iul fizic în ansamblu în refacerea bolnavilor cu hemiplegie sau cu alte paralizii. El indica masajul în tratamentul afec iunilor reumatice şi al sechelelor dup r nirile din r zboi. Celsius a promovat valorile kinetoterapiei la o manier ce îl situeaz deasupra lui Hipocrate, care îl influen ase. Datorit argumenta iei sale de neclintit, Celsius a fost numit „Cicero al medicinii” şi considerat unul dintre cei mai mari medici romani. Într-o vreme când termele slujeau din ce în ce mai pu in refacerii şi relax rii atle ilor, Celsius continua s recomande igiena, gimnastica, exerci iile fizice practicate cu modera ie, alerg rile, jocurile, plimb rile în aer liber, b ile, ungerea epidermei, declama ia cu voce tare etc., toate propor ionate şi dozate în func ie de vârst , constitu ie anatomic , profesie, anotimp şi starea s n t ii. Apari ia transpira iei nu era considerat decât un semn al oboselii şi un indiciu c exerci iile trebuie reduse sau oprite, aprecia medicul şi enciclopedistul Celsius (C. Kiri escu, 1964, p. 130). La creşterea interesului pentru cultivarea deopotriv a trupului şi a min ii a contribuit prin scrierile sale satirice şi poetul latin Juvenal (42-125). El a încercat s remedieze o limit a lumii romane, propunându-şi s aduc în centrul aten iei tratarea în egal m sur atât a igienei trupului, cât şi a spiritului. Prin celebrul hexametru Optandum est ut sit mens sana in corpore sano* (Satira I), Juvenal a r mas un simbol şi în istoria universal a kinetoterapiei. Mutilarea trupului reprezenta principala mutilare a eului, de aici şi nevoia de masaj şi cultivarea fizic a acestuia. Dar nu numai Roma redusese atât de mult aria kinetoterapiei, ci şi celelalte oraşe ale Imperiului. În secolul al II-lea, epoca ascensiunii sociale a provinciilor, un cet ean din Vieux (în apropiere de Caen), de pild , care fusese de 4 ori magistrat municipal, a construit pe cheltuiala sa terme, a oferit 4 zile de jocuri în amfiteatru, închiriind 32 de perechi de gladiatori pentru enorma sum de 320.000 de sester i**. Aceste *

E de dorit ca o minte s n toas s fie într-un corp s n tos. Aproximativ 160.000 de franci.

**

63

oferte au condus indirect la o uzur a kinetoterapiei, redus tot mai mult la ceea ce se realiza în terme: b ile şi masajul. În acelaşi secol II, când termele constituiau cl direa ideal şi confortabil a oric rei localit i a Imperiului, o localitate ca Timgad (în Tunisia) avea 12 terme la o popula ie de 15.000 de locuitori. Adeseori se construia apeductul necesar pentru alimentarea celor 3 s li: rece, c ldu şi cald , ale acestor b i „turceşti”, unde trebuia s transpiri din belşug în aburi înainte de a plonja în piscin (Ist. Univ., p. 639). Şi tot în acel secol II, medicul Galen (Galenius), n scut în Pergam (138-210), considerat o culme a medicinii şi igienei greco-romane, punea la punct toate cunoştin ele empirice în materie de anatomie, leacuri pe baz de plante, masaj şi exerci ii terapeutice, dozate în func ie de starea pacientului. El recomanda masajul înainte şi dup exerci iile corporale. Metodologic, Galenus a preluat de la înaintaşi descrierea principalelor manevre de masaj (fric iunile, netezirile, presiunile, stoarcerile şi flagel rile), distingându-le şi clasificându-le dup intensitate (în puternice, moderate şi uşoare), durat (lungi, medii şi scurte) etc. Cele cuprinse în cartea sa Despre igien vor fi utilizate şi în secolul al XVII-lea. O vreme, Galen a func ionat ca medic al gladiatorilor din Roma, post foarte important care l-a pus în leg tur cu r ni ii şi accidentele din aceast categorie: atle i, gladiatori etc. Cunoştin ele teoretice şi practice acumulate în materie de medicin , patologie, fiziologie, farmacologie şi terapeutic , le-a ordonat în numeroase c r i, dintre care trei se refer direct la practica exerciiilor fizice: Despre exerci iul cu mingea mic , Despre igien sau Ştiin a igienei şi Trasybul (nume de personaj fictiv). În prima carte el atribuie jocului cu mingea, foarte accesibil tuturor, o mare importan igienico-social , scriind: „cât de bune sunt exerci iile pentru s n tate, o Epigenes, şi cum trebuie ele f cute înainte de mas , au spus îndeajuns filosofii şi medicii cei mai buni din Antichitate, dar nimeni n-a explicat pân acum cât de bun este exerci iul cu mingea. E drept, deci, s spun eu ce ştiu despre acest joc, pentru ca s judeci tu, care cunoşti cel mai bine dintre to i acest exerci iu, ca s foloseasc şi altora c rora le vei împ rt şi cele spuse de mine. Afirm, aşadar, c cele mai bune exerci ii sunt acelea care nu numai c pot folosi trupului, dar desfat şi spiritul. To i cei care au descoperit vân toarea, amestecând în aceast activitate osteneala cu pl cerea şi ambi ia, erau oameni în elep i, care cunoşteau perfect firea omeneasc . 64

Fiindc în firea omeneasc are atât de mare influen activitatea spiritului, încât mul i, prin desf tare, s-au vindecat de boli şi mul i s-au îmboln vit din pricina sup r rilor. Nu e nicio boal trupeasc atât de puternic , încât s nu poat fi biruit de spirit. Aşadar, nu trebuie deloc s nesocotim aceste activit i ale sufletului, de orice natur sunt, ba trebuie s le d m o aten ie cu atât mai mare, cu cât sufletul e mai puternic decât trupul. Acest lucru este comun tuturor exerci iilor îmbinate cu desf tare, dar concluziile speciale pe care le procur jocul cu mingea le voi l muri acum. Mai întâi de toate, lesniciunea. C ci, dac te gândeşti cât preg tire şi timp reclam celelalte exerci ii, cum e, de pild , vân toarea, vei vedea bine c nici cei care se ocup cu politica, nici cei care se dedau artelor sau ştiin elor n-au vreme s se îndeletniceasc cu o asemenea ocupa ie, care reclam şi bog ie, şi r gaz suficient. Numai jocul cu mingea e atât de democratic, încât şi cel mai s rac om poate avea la îndemân cele necesare pentru preg tirea lui. C ci n-are nevoie nici de plase, nici de arme, nici de cai, nici de câini de vân toare, ci numai de o singur minge, şi înc mic . Şi e atât de comod pentru activitate, c din pricina lui nu eşti silit s neglijezi nicio ocupa ie. C ci ce joc poate fi mai la îndemân şi mai apropiat de orice stare şi de orice meserie omeneasc ? (…). Iat cât de mare e lucrul datorat lesniciunii pe care-l ofer acest joc. Şi te po i convinge totodat c e cel mai complet, dac iei în considera ie rezultatele, influen a şi natura diverselor exerci ii. Te vei încredin a c unul e mai violent, altul moale, altul pune în mişcare mai mult p r ile de sus ale trupului, altul pe cele de jos, ca şalele, capul, mâinile sau toracele. Dar, ca s pun în mişcare deopotriv toate p r ile trupului şi s reclame sfor ri de la cele mai violente pân la cele mai uşoare, nu vei g si niciun alt exerci iu decât cel cu mingea mic , acesta fiind şi foarte iute şi foarte lent, dup cum o vrei şi dup cum crezi c are nevoie trupul. Dac crezi de cuviin , el poate s pun deopotriv în mişcare toate p r ile trupului, sau, dup necesitate, o anume parte mai mult decât alta. C ci, când juc torii stau înghesui i la un loc, c utând s se împiedice unul pe altul de a prinde mingea, aceasta constituie un exerci iu foarte violent, prin azvârlirea capului înapoi, amestecat cu multe figuri de lupt , obosind gâtul prin aplecarea capului pe spate, înt rind coastele, pieptul şi pântecele prin încol cirea bra elor, prin împingeri, prin ap sare, cât şi prin celelalte figuri de lupt . În acest timp se sfor eaz violent şi şalele şi picioarele. Şi acest joc reclam şi mersul pe loc, iar 65

mersul înainte, cât şi s rirea în l turi pe care le necesit , ajut foarte mult picioarelor, şi dac trebuie s spunem adev rul, niciun alt exerci iu nu mişc aşa de armonic toate p r ile trupului. C ci la cei care merg înainte se pun în activitate al i muşchi şi alte tendoane, iar când merg înapoi intr în func iune al ii deosebi i, precum, de asemenea, al ii, când trebuie s sari în l turi. Numai c cel care recurge numai la un fel de mişcare, ca alerg torii, de pild , îşi exercit inegal diverse p r i ale trupului. Dup cum ajut picioarelor, acest joc e priincios şi mâinilor, pe care le deprinde s prind mingea în orice pozi ie. C ci, prin varietatea atitudinilor, exercit violent diferi i muşchi, aşa c , pe rând, fiecare muşchi intr în activitate sau st în repaus, încât s nu exers m exclusiv pe unii, l sându-i pe ceilal i cu totul inactivi. C exerseaz şi vederea, se poate constata uşor din aceea c , dac cineva nu observ atent mişcarea mingii şi direc ia în care alearg , risc s n-o prind . Pe lâng aceasta, exerseaz şi spiritul, prin grija pe care juc torul o are de a nu da mingea prea jos şi de a-l împiedica pe adversar s-o prind . Grija singur îl sl beşte pe om, îns când e îmbinat cu un joc oarecare şi cu o anumit ambi ie şi aduce la sfârşit o pl cere, ajut în gradul cel mai mare şi s n t ii trupului, şi inteligen ei sufletului. Şi este cel mai mare avantaj al unui exerci iu acela de a folosi în acelaşi timp şi trupului şi sufletului, fiec ruia conform naturii sale. Şi e uşor de constatat c exerseaz în chipul cel mai eficace şi pe unul şi pe cel lalt, mai ales în acele direc ii pe care legile, regii cet ii poruncesc generalilor s le cunoasc mai bine. C ci a ataca la vreme, a prinde iute ocazia, a smulge avantaje adversarului, fie silindu-l, fie atacându-l pe neaşteptate, cât şi a p stra ceea ce au câştigat, sunt virtu i ale bunilor generali. Într-un cuvânt, generalul trebuie s fie un ho şi un paznic perfect, c ci acesta este esen ialul artei sale. Dar exist vreun alt exerci iu mai potrivit s te înve e din vreme sau s p strezi ce ai câştigat, sau s salvezi ce ai pierdut, sau s ghiceşti dinainte gândul adversarului? M-ar surprinde dac cineva ar afirma c exist (…). Deci recomand în chipul cel mai c lduros un exerci iu care este în stare s procure şi s n tate trupului, şi simetrie membrelor, şi virtute sufletului, foloase pe care, pe toate, ni le aduce jocul cu mingea. El e în m sur şi s dezvolte spiritul în toate direc iile, şi s exerseze deopotriv toate p r ile trupului, lucru care contribuie foarte mult la s n tate şi realizeaz şi simetria înf iş rii, nef când pe om nici gras nici diform, nici de o sl biciune exagerat , ci apt pentru treburile ce 66

reclam for , ca şi pentru cele care cer iu eal . Aşadar, cât priveşte violen a exerci iului, acesta nu r mâne în urma niciunuia. Acum, s vedem în ce m sur poate fi şi foarte lin. C ci şi de un asemenea exerci iu avem nevoie, fie din pricina unei vârste prea tinere sau prea înaintate, care nu poate suporta sfor ri prea violente, fie când avem s risipim oboseala sau s ne refacem dup o boal . Dar şi în aceast privin cred c este superior oric rui altul, c ci nu exist exerci iu mai lin, dac -l faci cu modera ie; inând media şi nedep rtându-te de m sura cuvenit , trebuie când s înaintezi uşor, când s stai pe loc, nef când o sfor are prea mare; pe lâng aceasta, e bine s recurgi la masaj lin cu untdelemn şi b i calde. Acest joc e cel mai moderat, aşa c e foarte folositor şi celui care are nevoie de odihn , şi foarte eficace pentru bolnavul care vrea s -şi recapete puterea, tot atât de priincios şi pentru copil, şi pentru b trân. Cel care vrea s se foloseasc cum trebuie de acest exerci iu trebuie s ştie urm toarele lucruri: dac vreodat , din pricina unei munci necesare, cum se întâmpl adesea, pui la contribu ie prea mult partea de sus sau de jos a trupului, fie, de pild , numai mâinile sau numai picioarele, po i, cu acest joc, pe de o parte, s recreezi partea trupului obosit mai înainte şi s pui în mişcare – pentru a restabili echilibrul cu partea obosit – p r ile care au stat cu totul în inactivitate. C ci a arunca energic mingea de la o distan suficient odihneşte partea inferioar a trupului şi pune într-o mişcare mai violent partea superioar , precum, pe de alt parte, dac uzezi mai mult de alergat repede de la o distan mai mare şi arunci mai rar mingea, pui în mişcare mai mult partea de jos a trupului. Sprinteneala şi repeziciunea, f r o sfor are prea intens , exerseaz mai ales respira ia, pe cât vreme încordarea întrebuin at când arunci, te înşfaci şi foloseşti diverse figuri de lupt cu ceilal i juc tori, încordeaz şi înt reşte mai mult trupul. Dac îns la acest joc îmbini iu eala cu sfor area, exerci iul astfel f cut este cel mai violent dintre toate şi înt reşte deopotriv şi trupul, şi respira ia. Nu mi-e cu putin s precizez în scris pân la ce grad trebuie împins sau modelat acest exerci iu pentru fiecare caz în parte – c ci cantitatea de exerci iu necesar în fiecare caz e nedeterminabil – ci numai practica îns şi, care şi aici e, ca de obicei, suveran , e în stare s descopere şi s ne înve e acest lucru. Pentru c nici calitatea singur nu poate fi folositoare, dac e stricat de cantitate. Dar aceasta e sarcina pedotribului, care e chemat s dirijeze astfel de exerci ii” (în româneşte de Şt. Bezdechi). 67

În cea de-a doua carte, Despre igien sau Ştiin a igienei, Galenus abordeaz problema, foarte disputat la vremea sa, a gimnasticii în raport cu alte ştiin e, întrebându-se: Este igiena de domeniul medicinii sau al gimnasticii? „… Deci, dac , fiind cineva întrebat ce e medicina, ar r spunde c e arta care vindec bolile şi conserv s n tatea, r spunsul ar fi inexact, c ci ar face din igien o parte a medicinii, dup cum iar şi acela care ar afirma c medicina se ocup numai de bolnavi ar exclude din domeniul ei medicina. Tot astfel, dac cineva ar spune c gimnastica se ocup cu conservarea s n t ii, ar anticipa chestiunea, dup cum şi acela care ar afirma c ea produce buna stare, ar presupune chestiunea ca rezolvat . C ci, fie c cineva vrea s dea o defini ie sau numai o descriere a acestor arte, nu trebuie s nege întrebarea sau s-o afirme f r demonstra ie, ci s încerce s dovedeasc , începând de la premise recunoscute. N-ar fi oare mai bine s spunem c medicina e arta al c rei scop e s n tatea, iar gimnastica e aceea al c rei scop e buna stare şi s stabilim aceste determin ri sumare ca principii? Dar şi astfel vom exclude anticipat din domeniul gimnasticii igiena şi o vom pune, f r examen prealabil, în domeniul medicinii. C ci dac scopul acestei arte ar cuprinde şi igiena, discu ia s-ar împ r i în dou , fiindc medicina nu s-ar m rgini numai s conserve s n tatea, ci s-o şi produc , atunci când nu exist . Dar cei care s-ar opri la aceast solu ie ar da naştere la o problem tot atât de mare, c ci cel care admite aşa ceva va fi nevoit s admit c şi scopul gimnasticii e dublu: unul, s produc buna stare, altul, s-o conserve. Dar dac e aşa, pe lâng cele dou subdiviziuni ale medicinii vom fi nevoi i s stabilim c , şi în gimnastic , o parte e consacrat conserv rii bunei st ri a trupului. Şi, întrucât buna stare e de dou feluri: natural şi atletic , ar fi s r spundem şi la întrebarea: pe care dintre aceste dou feluri de bun stare îl realizeaz gimnastica? Ar fi, deci, necesar s c ut m alte dou noi arte. Astfel, aceste arte s-ar ridica la un num r de şase: trei care conserv scopul în vederea c ruia s-au inventat şi alte trei care îl produc. C ci trei sunt scopurile pe care le urm rim: s n tatea, buna stare natural şi buna stare atletic , e necesar ca num rul acestor arte s se ridice la cifra ar tat mai sus… Şi, tot aşa, despre momentul oportun, despre cantitatea şi calitatea, nu numai a exerci iilor, ci şi a masajului, a vorbit pe larg Hipocrate. Se pare îns c Platon a numit totul (întreaga art a trupului) dup parte, zicând acestei arte gimnastic în loc de igien , fie pentru c 68

gimnastica e prin excelen apanajul celor s n toşi, fie pentru c socotea c numai aceasta are nevoie de un diriguitor … … Ei ce zici? Cum vom numi pe Hipocrate şi pe confra ii lui, întrucât acum purt m un nume, nu dup arta general a îngrijirii trupului, ci numai dup acea parte a acestei arte, care se ocup cu vindecarea bolilor? C ci, dup cât se vede, confra ii de azi se ocup cu toate domeniile acestei arte (a trupului), nel sând la o parte nici partea care se ocup de exerci iile gimnice. Astfel, luând la început fiin partea întâi a acestei arte generale a trupului, adic terapeutica, care sa şi impus mai mult, mai târziu, dup mult vreme, s-a ad ugat la ea şi arta conserv rii s n t ii şi igiena şi s-a întâmplat, cu timpul, c întreag aceast art a trupului s se numeasc cu numele unei p r i (medicina), cum s-a întâmplat şi în multe alte domenii. (…) Aşa c nu e deloc nefiresc ca azi cineva, fiind întrebat din ce art face parte igiena, s r spund : din medicin , fiindc numele acesta, extinzându-se asupra unui domeniu mai mare (…) cu drept cuvânt şi Hipocrate şi ceilal i s-au numit medici, c ci ei ştiu c p r ile mai importante ale acestei arte generale sunt dou , şi anume: terapeutica şi igiena. Ei ştiu, iar şi, c gimnastica este o parte a igienei, dup cum s-a ar tat mai sus. Prin urmare, dup cum Hipocrate, Diocles, Praxagoras, Philotimos şi Herophilos cunoşteau întreag aceast art a trupului, precum ne arat şi scrierile lor, tot aşa Theon, Tryphon şi ceilal i, care s-au ocupat cu acea caricatur de art (atletica), dup cum iar şi ne arat scrierile lor, şi care numesc un anumit fel de exerci iu, preg tire, pe altul perfect, iar pe altul apoterapie, ar tând totodat în ce perioad şi în ce chip trebuie s se exerseze atletul. Aşa c am tot dreptul s m minunez când cei care exerseaz pe atle i sus in c igiena e o parte a artei lor. C ci, de vreme ce arta lor nu e nici m car o parte a adev ratei gimnastici, iar aceasta din urm e doar o subdiviziune a igienei, ce trebuie s mai discut m despre aceast caricatur de art (atletica), care nici nu constituie m car o parte din arta general a trupului şi conduce o îndeletnicire care a fost reprobat nu numai de Platon şi de Hipocrate, ci şi de to i ceilal i medici şi filosofi? Iar dac e vorba s asiste pe un prieten bolnav, apoi sunt cei mai neputincioşi când e vorba fie s dea un sfat, fie o mân de ajutor. Şi totuşi, cei mai neferici i dintre aceştia, care n-au avut norocul s înving vreodat la vreun concurs atletic, deodat se decoreaz cu numele de gymnaşti. Ba unii dintr-înşii încearc s scrie sau despre masaj ori buna stare a trupului, sau despre s n tate şi exerci ii gymnice, apoi 69

cuteaz s se apuce şi s discute în chestiuni de care n-au habar, ca acela care, nu demult, reproşa lui Hipocrate c nu se pricepe în chestiunea masajului. Ci, când apoi venir la mine unii dintre medicii şi înv a ii care erau de fa , rugându-m s le explic ce este cu aceast problem , iar de pe urma explica iilor mele reieşea c cele mai bune p reri în acest domeniu erau cele emise pe vremuri de Hipocrate, deodat , înfigându-se înaintea noastr un gymnast de aceştia, autodidact şi improvizat, se apuc s dezbrace b iatul ce-l adusese cu sine şi ne pofti s le ar t m cum trebuie masat şi exersat, sau, dac nu ştim, s t cem din gur , s nu mai vorbim de masaj şi de gimnastic . Şi, ca s ne conving mai mult, r cnea la noi: „Când a intrat Hipocrate în vreun gymnaziu, când a intrat în vreo palestr ? Ba nu ştia nici m car s ung bine cu untdelemn (pe vreun om care vrea s fac exerci ii).” Individul acesta striga şi, fireşte, neîng duindu-şi nicio pauz , nu putea s aud nici explica ia pe care eu o d deam celor de fa , ar tându-le c nefericitul sta f cea la fel ca buc tarul şi brutarul care cuteaz s discute despre însuşirile orzului sau ale pâinii şi apoi întreab : „Când a fost vreodat Hipocrate în buc t rie sau în moar ? S preg teasc întâi o pl cint , s fac o pâine, un sos sau o mâncare şi apoi s vorbeasc despre ele!”… (în româneşte de Şt. Bezdechi). Ştiin a igienei cât şi Trasybul, cea de a treia carte, cuprind interesante dezbateri privind rela iile dintre igien şi gimnastic . Odat cu creşterea importan ei kinetoterapiei, terapeutica şi igiena deveneau componentele ce defineau de fapt medicina, acea ştiin a corpului în în elesul cel mai general. Cum din igien f cea parte şi gimnastica, acest mijloc important de men inere şi înt rire a s n t ii f cea parte implicit şi din medicin . În viziunea lui Galenus numai exerci iile care necesit efort în efectuarea lor sunt folositoare, deoarece numai acestea ac ioneaz asupra pneumei, principiul vital. Naturalistul C. Kiri escu crede c prin efectele asupra pneumei, c ldura animal sporeşte, iar organele, frecându-se unele de altele, devin mai tari, mai rezistente la îmboln viri. C ldura sporit înlesneşte prefacerile nutritive din organism: fluidele se sub iaz , canalele şi porii se dilat , iar func iile de eliminare se îndeplinesc mai eficient (op. cit., p. 86). În sfârşit, ar mai fi de re inut şi aici din opera lui Galenus, un bun cunosc tor al mecanicii corpului uman, faptul c el considera exerci iile şi jocurile gimnastice cu mult mai importante decât cele igienice şi terapeutice: masajele, b ile, regimul medicamentos etc. 70

Cel care a decodat la fel de bine ca Galenus rolul kinetoterapiei, ar tând c tratarea cu ajutorul mişc rii „elimin umorile, evacueaz materiile inutile, înmoaie p r ile tari, îngraş , transform sau înc lzeşte unele p r i”, a fost Flavius Phylostratos (sec. III-IV). Deşi nu era medic, acest retor şi sofist a realizat o lucrare foarte important despre gimnastic *, despre istoricul, tehnicile şi însemn tatea acestui mijloc terapeutic. Câteva pasaje din Gymnasticon (în greac ) sau De arte gymnastica (atunci când a ap rut cu titlul latinizat) le red m şi noi, dat fiind valoarea lor documentar .

Phylostratos, Despre gimnastic (cap. 14-15; 46; 50-51; 56; 58) 14. Cum s concepem, aşadar, gimnastica? Cum altfel, decât a o socoti drept o ştiin , alc tuit din medicin şi din arta pedotribului, care este îns mai complet decât aceasta din urm , iar din prima este numai o parte … …Toate felurile de figuri de lupt care exist le va ar ta pedotribul, hot rând momentul, intensitatea şi durata, mai departe, cum se poate ap ra cineva sau cum poate z d rnici ap rarea altuia; îns şi gymnastul va putea s predea aceste dexterit i, dac atletul înc nu le cunoaşte. Între acestea se prezint ocazia de a participa la lupt sau la pancra iu, ori de a evita superioritatea adversarilor, sau de a o para, lucru pentru care gymnastul nu ar avea nicio aptitudine, dac el n-ar pricepe şi arta pedotribului. Pân aici, ambele arte sunt asemenea. Îns a cur i fluidele corpului, a îndep rta cele prisositoare, a înmuia p r ile tari, a îngr şa sau a preface anumite p r i sau a le înc lzi ine de arta gymnastului. Aceste lucruri ori nu le cunoaşte pedotribul, ori, dac va avea vreo cunoştin , o va aplica în mod nepotrivit b ie ilor şi astfel doar va chinui sângele fraged. Deci întratât este gimnastica mai complet decât arta mai sus-numit , iar la medicin se refer în modul urm tor: bolile pe care le numim catare şi hidropizie şi ftizii şi felurile de epilepsie le lecuiesc medicii cu o în ep tur sau cu o po iune sau cu un plasture, îns gimnastica le combate prin diet şi prin masaj. Dac îns unul are o fractur sau o ran sau o tulburare a luminii ochiului sau o scrântitur a vreunui membru, trebuie s fie dus la medici, deoarece gimnastica nu se ocup cu aşa ceva. *

Ştiin a sau arta pedotribului din sistemul de gimnastic al Greciei antice. 71

15. Cu acestea cred a fi ar tat ce raporturi are gimnastica cu cele dou ştiin e; socotesc îns c mai pot face urm toarea observa ie cu privire la ea. Toat medicina n-o poate st pâni unul singur, ci unul se pricepe la r ni, altul la friguri, un al treilea trateaz cu succes suferinzii de ochi … Şi deoarece înseamn mult a exersa chiar numai o mic parte din ea, medicii pot cu dreptate s afirme c o cunosc pe toat . Gimnastica îns n-ar putea s-o numeasc nimeni ca specialitate a sa în întregul ei. 50. Cei prea graşi, fie c fac exerci ii uşoare, fie grele, trebuie trata i cu masaj, de sus în jos, pentru ca s coboare prisosul din p r ile mai importante. Pentatle ii trebuie antrena i într-unul dintre exerci iile uşoare, alerg torii nu încordat, ci cu r gaz, şi numai p şind ceva mai energic, pugiliştii trebuie s exerseze pugilatul în chip uşor şi numai cu lovituri marcate (în aer). De asemenea, lupta şi pancri iul sunt lupte drepte*, totuşi se ajunge, în mod necesar, şi la lupta pe p mânt. Astfel, trebuie s exerseze şi lupta la p mânt, îns stând mai mult deasupra decât dedesubt, şi niciodat s nu se rostogoleasc , pentru ca corpul s nu primeasc vreo ran . Şi, la antrenament, atât atle ii uşori, cât şi cei grei trebuie s îşi înmoaie muşchii prin masaj cu pu in gr sime (…). 46. Antrenorii mai s vârşesc şi greşeala urm toare: dezbrac pe b iatul atlet şi-l antreneaz ca pe un b rbat format, pe urm îl pun s -şi umple pântecele, s se preumble în timpul antrenamentului (…) Prin aceasta, iau b ie ilor, ca nişte educatori r i, pofta de mişcare şi îi obişnuiesc cu neactivitate, la amânarea lucr rii, la trând vie şi la o şov ial nepotrivit cu vârsta lor. Mişcarea ar trebui exersat ca în şcoala de lupt . În eleg mişcarea pasiv a picioarelor ca la masajul blând şi a bra elor ca la masajul tare şi b iatul trebuie totodat s bat din palme, fiindc , astfel, aceste exerci ii sunt mai vesele. Fenicianul Helix antren dup aceast regul nu numai pe b ie i, ci chiar b rba i forma i, şi stârni o neasem nat mai mare admira ie ca to i cei care, pe cât ştiu, practicau aceast art de refacere. 51. Dac atle ii au prea mult vin în corp, exerci iile de greutate mijlocie le provoac sudoare; asemenea oameni îmbuiba i nu trebuie antrena i nici prea încordat, nici l sa i odihnei, c ci este mai bine a *

72

Lupte în picioare.

elimina fluidul stricat, ca sângele s nu se vat me din cauza lui. Antrenorul îi va usca şi-i va fric iona, folosindu-se de o mic cantitate de gr sime, ca porii s nu se astupe. 56. Dintre felurile de praf, cel de lut este propriu pentru cur ire şi restabilirea propor iilor normale, în caz de exces. Praful de c r mid serveşte ca s deschid porii şi s provoace n duşeala, pulberea de bitum – ca s înc lzeasc ceea ce este r cit; pulberea neagr şi cea galben dau şi luciu şi fac corpul mai frumos la vedere, ca un corp nobil şi bine format. Îns pulberea trebuie pres rat cu mâna mai slobozit şi cu degetele întredeschise, ca praful s fie mai mult pulverizat decât îngr m dit, pentru ca pe atlet s cad pulberea fin . 58. Cei care fac b i de soare în orice fel de lumin solar fac o greşeal , îns cei cu experien şi cei inteligen i nu se soresc oricând, ci numai atât cât le face bine. C ci, pe vânt de nord şi pe timp f r vânt, razele soarelui sunt curate şi binef c toare, deoarece r zbat din eterul cel clar; îns pe vânt de sud şi când cerul e acoperit, ele sunt umede şi prea calde, astfel c mai degrab ostenesc decât înc lzesc pe atle i. Am descris astfel zilele cu soare binef c tor. Dar trebuie s expunem la soare mai mult pe flegmatici, ca s exudeze ce prisoseşte, în timp ce colericii trebuie s fie îndep rta i de el, ca s nu îngr m dim foc peste foc. Şi anume, cei înainta i în vârst trebuie s se soreasc culca i, nemişca i, expuşi la raze ca şi cum s-ar pr ji, iar cei tineri şi dârzi, exersând activ tot felul de mişc ri, aşa precum descriu eleenii. Iar baia de abur şi ungerea uscat , fiindc privesc gimnastica mai necultivat , o vom l sa lacedemonienilor, ale c ror exerci ii nu se aseam n nici cu pancratiul, nici cu pugilatul. Totuşi, lacedemonienii înşişi declar c ei nu se ocup cu aceste specii de lupt în vederea concursurilor, ci numai spre a se fortifica, şi aceast afirma ie corespunde cu biciuirea lor, deoarece o lege la ei prescrie biciuirea lâng altar (în româneşte de El. Bezdechi). Un alt medic de origine greac care a descris într-o lucrare cu caracter enciclopedic metodele de tratament prin exerci ii fizice şi masaj a fost Oribasius. Acest medic al împ ratului Iulian Apostatul (361-363), care îşi f cea un titlu de mândrie din faptul c era şi medic al gladiatorilor din Roma, recomanda sportivilor s se maseze atât în timpul antrenamentelor, cât şi al competi iilor. El s-a remarcat prin contribu ia adus la constituirea kinetoterapiei profilactice, atr gând aten ia specialiştilor c pentru a preveni 73

accidentele cauzate de trecerea rapid de la mişc ri prea puternice sau în mare vitez (smuciri, rupturi de muşchi şi ligamente), atle ii trebuie s îşi preg teasc introducerea treptat a organismului în efort prin fric iuni executate cu modera ie. De la Oribasius au r mas multiple descrieri de aplicare a masajului, care sunt valabile şi în zilele noastre – aprecia marele specialist român Adrian Ionescu (1994, p. 18). Inseparabile de civiliza ia roman , b ile de soare de pe terase, b ile în bazinele termelor sau piscinelor particulare, la care s-a referit şi Phylostratos, r mân într-adev r un specific al kinetoterapiei Romei antice, cu toate c nici grecii nu le-au ignorat. Înc Pausanias (perieget grec din sec. II d. Hr.), în c l toria sa prin Grecia nota, de pild , c în multe puncte ale cet ii Corint exist b i, unele construite din banii tezaurului public, iar altele construite cu cheltuiala împ ratului Adrian. Cele mai vestite sunt b ile din preajma templului lui Poseidon; ele au fost zidite de b rbatul spartan Eurycles şi împodobite cu marmur de diferite feluri (C l torie în Grecia, II, 3, 5; în româneşte de Maria Marinescu-Himu). Prin urmare, nu mai mir pe nimeni faptul c Roma dispunea c tre sfârşitul secolului IV d. Hr. de un num r de 854 de terme. Aşa dup cum nu constituie o curiozitate c mari „jocuri”, procesiuni şi competi ii de care poporul era foarte dornic, încep s fie inserate în calendarul religios (Istoria Universal , 1, p. 410). Rolul Romei în kinetoterapia antic universal este, în primul rând, acela de a fi intermediat realiz rile civiliza iei greceşti pe acest t râm pentru a fi cunoscute şi de Apusul modern, respectiv de popula iile Fran ei, Marii Britanii, Germaniei etc. Dup împ r irea Imperiului Roman şi c derea Imperiului Roman de Apus (476), tradi ia îngrijirii şi trat rii corpului prin intermediul masajului, exerci iilor fizice, hidroterapiei etc. a fost continuat o vreme de Imperiul Roman de R s rit (Bizan ul), dar f r a mai atinge succesul de pân atunci cunoscut la Roma.

74

4. PRACTICI, OBICEIURI ŞI CREDIN E CU VALOARE TERAPEUTIC LA STR MOŞII NOŞTRI GETO-DACI

4.1. Norme ale terapiei în „epoca” lui Zalmoxis Izvoarele istorice care ne stau la îndemân pentru a reconstitui aria de r spândire şi frecven a terapeuticii la str moşii noştri nu abund în date, fiind îns suficiente pentru a creiona un tablou general al domeniului. Cele mai concludente sunt legate de normele şi faptele privind îngrijirea psihofizic din vremea regelui, zeului şi medicului Zalmoxis. Sunt izvoare directe ce prezint un trecut a c rui cunoaştere nu trebuie ignorat sau ocolit . Ele ne ofer posibilitatea de a-i cunoaşte mai bine pe vecinii sau contemporanii lor şi, mai ales, de a evalua realist nivelul atins de medicina antic , greco-roman şi leg turile sufletului cu trupul din filozofia clasic . În cele ce urmeaz vom încerca s schi m câteva aspecte ale acestei problematici aşa cum reies ele din descrierile f cute în timp de diferi i autori, pornind de la cei antici. Între cei care au prezentat calitatea de „terapeut” a lui Zalmoxis şi a discipolilor s i, medici şi sacerdo i în acelaşi timp şi au explicat tainele artei sale medicale se num r şi Platon. În Charmides (156 d-e) filozoful grec pune în gura în eleptului Socrate ceea ce el vrea s ne fac a în elege privitor la multitudinea aspectelor din epistemologia medicinii* zalmoxiene: *

În istoria lor ilustrat , despre inventarul arheologic al geto-dacilor, Ion Miclea şi Radu Florescu prezint şi trusa chirurgical , piese din fier c lit, mânere din bronz cu decor nielat, trus ce cuprinde aproape aceleaşi tipuri ca şi instrumentarul chirurgical clasic în uz pân ast zi: bisturiu (1-12 cm), sond fragmentar (1-9,15 cm), lamel (1-12,5 cm) şi sond (1-15 cm), remarcabile prin luxul şi rafinamentul decora iei de pe mânere. Tehnica nielajului, de origine oriental , constând din încrustarea de metal în metal, nu era foarte larg r spândit în epoc şi prezen a acestor piese astfel decorate, la Tomis, tr deaz nu numai leg turi destul de strânse cu marile centre metalurgice din Orient, din care Damascul a r mas celebru pân târziu, în Evul Mediu, ci şi existen a unui practician de prestigiu şi cu posibilit i mari, care inea s -şi manifeste pozi ia profesional şi prin calitatea artistic a instrumentului 75

„Eu (Socrate) am înv at aceast incanta ie (descântec), acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice c îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela c (medicii) greci aveau dreptate s cuvânteze, aşa cum v-am ar tat adineauri. Dar, Zalmoxis, ad uga el, regele nostru, care este şi zeu, ne spunea c dup cum nu trebuie s încerc m a trata ochii, f r s inem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat, ne inându-se seama de corp, tot astfel trebuie s -i d m îngrijire trupului dimpreun cu sufletul, şi iat pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru c ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dac acest întreg este bolnav, partea nu poate fi s n toas . C ci, zicea el (ucenicul lui Zalmoxis medicul), toate lucrurile bune şi rele – pentru corp şi pentru om în întregul s u – vin de la suflet şi de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales, în primul rând – s vindec m izvorul r ului, ca s se poat bucura de s n tate capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindec cu incanta ii (descântece). Aceste incanta ii sunt vorbele frumoase, care fac s se nasc în suflete în elepciunea. Odat ivit aceasta şi dac st ruie, este uşor s se bucure de s n tate şi capul şi trupul. Când m înv a leacul şi incanta iile spunea: «S nu te înduplece nimeni s -i t m duieşti capul cu acest leac – de aici cuvântul farmacie, ca şi dacul farmec – dac nui încredin eaz mai întâi sufletul ca s i-l t m duieşti cu ajutorul incanta iei. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greşeal a oamenilor: ca unii medici s caute în chip deosebit o vindecare sau cealalt (a sufletului şi a trupului)». Şi m pov uia foarte st ruitor s nu m las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales, folosit (http://www.dacii.ro). Alt trus medical este cea descoperit la Drobeta romano-bizantin , compus din piese de bronz şi piatr : cohlear (cohlear – situat în cohlée, parte a urechii interne, format dintr-un canal osos r sucit în spiral ) de bronz, sond de bronz, bisturiu de bronz îndoit; penset de bronz, linguri din os pentru droguri, plac oficinal din tuf vulcanic de diferite dimensiuni. Istoricul clujean Ion Hora iu Crişan descrie pe larg trusa de la Gr diştea de Munte, care cuprindea: „lama unui cu it de fier cu ap r tori de bronz (un bisturiu), o penset de bronz, o tablet de tuf vulcanic, compus din silica i, care se presar pe r ni şi ulcera ii ca absorbant şi cicatrizant, şi cinci mici borc naşe de lut pentru p strat alifii”. La acestea se mai adaug instrumentele descoperite la cetatea Piatra Roşie, la Poiana şi la Ocni a. 76

sau oricât de frumos ar fi – s fac altfel. Deci, eu, pentru c i-am jurat, şi sunt nevoit s -i dau ascultare, îi voi da în adev r ascultare. Şi dac vrei – potrivit pove elor str inului – s -mi încredin ezi mai întâi sufletul t u, pentru a-l vr ji cu incanta iile tracului, î i voi da şi leacul pentru cap. Dac nu, nu- i pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide”. Din cele de mai sus, re inem constatarea filosofilor Platon şi Socrate c medicii traci, discipolii lui Zalmoxis, erau superiori medicilor eleni; c predau ucenicilor leacurile odat cu incanta iile – epodele*, sub jur mânt, aşa cum îi înv aser medicul-rege Zalmoxis care, la rândul s u, le înv ase de la înaintaşi. O asemene filozofie a terapiei, care abordeaz structural întreaga fiin uman , respectiv c nu po i trata partea f r a ine seama de întreg şi nici întregul f r a avea în vedere partea, este una dintre cele mai actuale. Acest tip de abordare holistic a s n t ii omului nu era considerat deplin , dac ar fi fost neglijat partea sufleteasc . Ori, este un fapt arhicunoscut medicilor c optimismul, dorin a puternic a bolnavului de se îns n toşi îşi aduc o contribu ie considerabil la redobândirea st rii optime de s n tate. În descântecele, în incanta iile practicate geto-dacii tratau sau t m duiau cu prioritate sufletul, pentru ca, abia dup aceea, s se fac trecerea la vindecarea propriu-zis a trupului. De asemenea, deducem c jur mântul pe care medicii îl depun ast zi – jur mântul lui Hipocrate – nu e imposibil a fi o reminiscen a culturii medicale getodace cunoscute în lumea greac pentru unele principii de terapeutic pe care le-a transmis medicilor eleni. Platon îi considera pe medicii traci superiori celor greci, deoarece, scria el, înainte de a trata trupul şi boala, ei îngrijeau sufletul, concept nel murit satisf c tor de c tre marele înv at grec. Multe dintre obiceiurile şi tradi iile românilor de ast zi, ca şi cele din trecut, relatate de istoricii antici despre vechii locuitori ai spa iului carpato-danubiano-pontic, indic destul de clar credin a în transmigra ia sufletelor, ei considerându-se nemuritori. Şederea lui Zalmoxis trei ani sub p mânt şi revenirea în al patrulea an, aşa cum o afirm tradi ia, se poate interpreta ca o ini iere, dar şi ca o credin în revenirea într-un alt trup. În memoria acestui fapt, ge ii reactualizau ciclic leg tura cu Zeul, prin trimiterea unui mesager c tre acesta. Faptul c cel ales spre a fi sacrificat era ucis Epoda – a treia parte a cântecului unui cor, dup strof şi antistrof , în teatrul antic grecesc. 77 *

confirm credin a ge ilor c Zalmoxis se afl pe t râmul mor ilor şi c „duhul” sacrificatului nu era distrus prin moarte, ci îşi continua existen a în alt mod. Ritualul de trimitere la fiecare patru ani a solului ilustreaz , la rându-i, alte aspecte ale credin ei ge ilor. Faptul c cel sacrificat era aruncat mai întâi în sus, c tre cer, cât şi obiceiul inciner rii mor ilor dezv luie caracterul uranic al zeilor ge i. Trimisul urma s cad apoi în trei suli e ce simbolizau întreitul stâlp al cerului, respectiv o punte de trecere spre t râmul lui Zalmoxis, zeu celest, c ruia geto-dacii îi trimiteau periodic un mesaj care trebuia s ajung la Dumnezeul lor, nev zut (vezi şi Aurelia B lan Mihailovici, 2001, p. 28). Moartea solului avea semnifica ia accept rii şi primirii lui de c tre zeul aflat pe „t râmul mor ii”. În mitologia şi tradi iile româneşti se spune şi azi c , dup moarte, duhul omului mai r mâne în preajma casei patruzeci de zile de la moarte, dup care se face un parastas considerat osp ul de r mas bun înainte ca acesta s se înal e în „v zduh”. Cuvântul „v zduh” defineşte spa iul de deasupra p mântului, „zona unde se v d duhurile”. Duhul este reprezentat în iconografia popular cu aripi sau chip de pas re. „Întâiul stâlp al cerului”, simbolizat de cele trei suli e, s-a p strat în tradi iile româneşti în ritualul sacrificiului. Potrivit interpret rii textului lui Herodot de c tre D.I. Ghica şi Rowlison, mai mul i ge i se aşezau la rând, fiecare inând în mâini câtre trei suli e. Acestea nu puteau fi paralele, ci la distan una de alta şi inute nemişcate cu dou mâini. Dac s-ar fi aflat lipite una de alta, nu şi-ar fi atins scopul. Cel mai probabil, suli ele erau inute de aşa manier , încât vârfurile s fie r sfirate în evantai. Acest simbol a fost asociat în perioada creştin crucii, simbol al nemuririi şi al leg turii dintre Cer şi P mânt. Pe turlele unor biserici româneşti (vezi: Patriarhia Român , Biserica Scaune, Biserica Popa Nan etc.) exist cruci care au suprapuse dou suli e pornind de la baza crucii, formând un „V”, ceea ce ne duce cu gândul la str vechii „stâlpi ai cerului”. În sprijinul acestei teorii, ca o atestare a credin ei în transmigra ia sufletului, se afl relatarea lui Iulian Apostatul, care îi atribuie împ ratului Traian cuvintele: „Ge ii au fost cei mai viteji … şi (datorau vitejia) nu numai puterii trupului lor, ci şi pentru c fuseser convinşi s se poarte vitejeşte de sl vitul lor Zalmoxis, crezând c nu mor, ci numai îşi schimb locuin a”. 78

Consider m c balada Miori a este, în fapt, o prelungire a unor vechi datini şi credin e care ne vin din vechimea geto-dac ; ea ilustreaz firea de totdeauna a românului care nu vede în moarte o nenorocire, ci doar un mare eveniment al trecerii spre Dincolo. În fa a mor ii inevitabile, Ciob naşul nu disper şi îşi suport soarta f r s se revolte, c utând s şi-o fac favorabil şi s r mân el însuşi. Înfr it cu muntele, apa, vegeta ia, animalele, p durea, prin moarte, el se reintegreaz naturii în mod natural. La daci, care cunoşteau faptul c , prin puls, inima provoac respira ia ritmic , temelia des vârşirii consta în conectarea la ritmul cosmic care se f cea înc de la „z mislire” (naştere). Pentru a func iona perfect, corpul copilului trebuia „înv at” s respire corect înc din pântecele mamei. Via a în microcosmosul mamei se men inea prin „puterea duhului”, iar dup naştere, prin „puterea sufletului”, respirând autonom. Lumina era foarte important la naştere. Lumân rile din cear curat se aprindeau în casele în care se petreceau naşterea sau moartea. Naşterea avea loc în ap , iar bazinul era identic cu pântecele mamei; „cada” era f cut din lut ars şi pe fundul acesteia se încrusta semnul crucii din argint (în unele zone din nordul Dobrogei şi Ucraina se mai vorbeşte şi azi de prunci „n scu i în van de argint”, pentru ca mama s nu se chinuie la facere). În Dacia preistoric , aşa cum afirm Nicolae Densuşianu, nu se n şteau copii cu handicap decât arareori. Existau specialişti preo i care depistau ce fel de sarcin duce viitoarea mam . Dac nu erau depista i imediat dup concep ie şi veneau totuşi pe lume, ei erau trata i ca to i ceilal i, nef cându-se nicio diferen . Se considera c omul cu handicap indica afec iunea de care sufer comunitatea în care s-a n scut. O întreag literatur istoriografic ne convinge c în Dacia exista o preocupare constant pentru cur enie şi igien , demonstrate prin tradi iile vestimentare ( inute speciale pentru dormit, pentru lucru, pentru s rb toare), prin preocuparea pentru sp latul şi albitul es turilor, dezinfectarea vanelor din lemn în care se sp lau şi îşi îmb iau pruncii (foloseau fumul de pucioas , saramura etc.), cum de altfel se mai practic şi azi în zona Vrancei. Semnificativ în acest sens este şi preocuparea deosebit pentru igien şi confortul spa iilor de locuit. În folclorul unor zone din Ardeal se vorbeşte despre aşa-zisele case rotitoare ale dacilor, case „care se învârtesc dup soare”. Acestea erau dotate cu moar , beci şi saun sau b i termale. Despre „casele 79

rotitoare” se spunea c ieşeau din timp, iar cel care locuia în ele nu murea, ci se regenera. B trânii nu mureau niciodat în casa care se rotea. Cu trei zile înainte de moarte, ei intrau în casa destinat mor ii şi aşteptau acolo momentul trecerii pe „t râmul cel lalt”. Se spune c ei ştiau dinainte cu mult timp ziua mor ii. Tinerii urm reau cu aten ie afec iunile b trânilor din neamul lor pentru a îndrepta din timp afeciunile copilului ce urma s se nasc , prin corectarea atitudinii viitoarei mame. Despre b rbatul şi femeia care mureau în aceeaşi zi se spunea c „au tr it într-o singur suflare”. În acest caz, casa în care avusese loc asemenea eveniment era dezmembrat şi se construia din ea un rug pe care erau arşi amândoi. O mare aten ie se acorda alimenta iei. Datorit unei hrane s n toase şi suficiente, precum şi a unei vie i active, ce însemna norme şi obiceiuri rezultate din în elegerea profund a legilor viului (esen a vie ii), dacii erau un popor deosebit de s n tos şi viguros. Alimenta ia lor era alc tuit astfel încât predominante erau laptele şi mierea de albine. Rareori se consuma carnea animalelor sacrificate. Creşterea albinelor era o ocupa ie care se afla la mare cinste la daci. Ca şi în timpurile str vechi, pân aproape de zilele noastre a r mas obiceiul de a se aprecia „zestrea” fetei dup cantitatea de cear curat de albine pe care o primea la c s torie. Ceara era p strat în forme speciale pe tot parcursul vie ii şi din ea se confec ionau lumân rile de nunt , de botez, de s rb toare şi de îngrop ciune. Pentru daci, postul reprezenta perioada de timp în care corpul era preg tit pentru aşa-zisa alimenta ie cu razele soarelui. Prima perioad de preg tire era de trei zile, a doua, de nou zile, iar cea de a treia, de 40 de zile, când trupul se preg tea pentru alimenta ia cu lumin , procedeu asem n tor cu ceea ce numim azi selenoterapie. Aceast preg tire se aplica aspiran ilor la gradul de preot. Trecerea de la un tip de alimenta ie la altul se realiza numai dup o preg tire special , deoarece aceasta presupunea o în elepciune profund pe care omul o putea atinge prin cunoaştere. În Dacia, oamenii des vârşi i purtau haine albe brodate (ca cele ale lui Zalmoxis), erau chibzui i în toate şi doar faptele vorbeau despre ei. Deşi dacii erau un popor cu o vitalitate şi s n tate recunoscute, datorate modului specific de via , totuşi comunitatea nu era ocolit de boli. De aceea, exista o preocupare evident pentru vindecare şi, implicit, pentru p strarea st rii de s n tate. În rândurile lor existau medici care cunoşteau toate bolile şi erau renumi i, mai ales prin 80

„vindecarea cu mâinile”. Cei mai buni specialişti erau considera i cei care aveau mai pu ini bolnavi în comunitatea pe care o aveau în grij . Se trata pacientul în mod holistic, respectiv fizic, psihic şi spiritual. Pe aproape toat aria geografic a României întâlnim o preocupare constant a oamenilor pentru terapiile neconven ionale şi pentru folosirea plantelor de leac, aşa-zisele „leacuri b beşti”, care nu de pu ine ori şi-au dovedit valoarea terapeutic . În Dacia exista credin a c plantele sunt „darul de tain ” al lui Zalmoxis, pentru c ele p strau şi ref ceau leg tura cu mama Geea. Deteriorarea acestei leg turi conducea la dezechilibre energetice grave ce afectau atât sufletul, cât şi trupul. Dac la cele de mai sus ad ug m plantele medicinale citate în lucrarea lui Dioscorides, în care unele apar cu nume dacice, vom în elege interesul deosebit pe care îl prezentau leacurile medicilor daci. Metoda terapeutic zalmoxian cu incanta ii şi plante medicinale mai poate fi întâlnit şi azi în unele regiuni ale rii. Unele boli psihice erau tratate prin simularea îngrop rii bolnavului de c tre preo i, care controlau şi vegheau întreaga procedur . Pacientul era pus s -şi sape singur o groap , în care apoi cobora şi era „îngropat”, l sându-i-se un cap t de sfoar şi un l caş pentru ca s aib aer. De cap tul sforii se lega un clopo el prin care bolnavul anun a dac nu mai putea suporta tratamentul. P mântul echilibra ceea ce era p mântesc, devenind una cu trupul. Procedura dura pân la 12 ore, timp în care zeul p stra leg tura cu bolnavul prin b taia în toac , pentru ca acesta s nu se simt abandonat. Astfel tratat, bolnavul „ieşea din timp”, iar când era scos la suprafa c p ta senza ia c a stat foarte pu in în groap şi era vindecat. Prin intermediul zeilor, for ele naturii veneau în ajutorul omului, t m duindu-l. Mai afl m de la sursa noastr , kinetoterapeutul Sergiu Alexandru, c în prezent tr ieşte la ipova, în Basarabia, un b trân (Moş Faur) care foloseşte aceeaşi metod de „vindecare a r t cirii” pe care o aplic depresiilor cu tendin e de suicid, celor atinşi de schizofrenie etc. El consider c bolile psihice sunt o consecin a fricii şi „atunci când este îngropat, sinucigaşul învinge moartea şi îi apare dorin a de a tr i. Stând în p mânt, doar cu el însuşi, suferindul se elibereaz de toate «programele” primite din exterior. El primeşte o hot râre numai de la el însuşi, f când s moar tot ceea ce este r u în om. Dezgroparea este ca o înviere. Când iese la suprafa , el porneşte totul de la zero. Omul începe o nou via ”. Promitem s revenim asupra acestei terapii. 81

În Dacia şi cerşetoria era considerat o boal grav şi se trata la fel ca afec iunile psihice. Familia în care existau mai mult de doi cerşetori era izolat de societate. Rela ia dintre gunoaie şi boli era descifrat de c tre str moşii noştri. În consecin , în curtea fiec rei case exista un cuptor special pentru arderea gunoaielor. Din r m şi ele acestora se f ceau chirpici şi se ridicau arcuri pentru animale. Aruncarea gunoiului era aspru pedepsit . Un alt obicei r mas de la daci este l sarea hranei la soare, înainte de mas , câteva minute pentru a fi binecuvântat . În acest timp se spunea rug ciunea. Renun area lui Zalmoxis la cele lumeşti, retragerea sa în Muntele sfânt Cogaionon – un important centru religios dacic de la Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, din ultimele dou secole dinainte de cucerirea roman –, hr nirea lui şi a ucenicilor* cu vegetale fundeaz ori înal la rangul de virtute sih stria, anahoretismul, c lug ria, monahismul sacral al „înv turilor” poporului. C lug rii daci, aşa-zişii eremi i, deşi în aparen izola i de lume, erau totuşi în momentele cruciale în permanent leg tur cu lumea din jur. Principiile religiei lui Zalmoxis sunt axate pe nemurirea sufletului şi pe respectarea vegetarianismului, ceea ce îl apropie de pitagoresm. Izvoarele greceşti îl percep pe Zalmoxis, cunoscut şi sub numele de Gebeleisis, ca f când parte din categoria special a acelor vindec tori apolonici, care erau cunoscu i sub numele de iatroman i, categorie de doctori sau vindec tori prin profe iile lui Apolo şi ale fiului acestuia Asklepios, considerat zeul medicinii. Ar fi lipsit de sens s cread cineva c ştiin a medical dacic , astronomia, artele, ar fi o treab de import. Poate c legile frumoase, acele belagines, de care vorbeşte Iordanes, legi alc tuite de Zalmoxis, vor c p ta din partea hermeneuticii moderne aten ia cuvenit , şi atunci vom şti mai multe despre aceste „t bli e trace” care cuprindeau reguli scrise de p strare a s n t ii, potrivit cu înv mintele „fizicii”, adic ale naturii. În a sa Istoria roman în 31 de c r i, Ammianus Marcellinus (330 – circa 400 d.Hr.), descriind popula ia, oraşele mai de seam din Tracia, între care şi Dionysopolis, Tomis şi Calatis, scria: „Se ştie, dup cum s-a aflat din necontenite zvonuri, c mai to i ranii care locuiesc în inuturile de munte, pe în l imile pomenite mai sus, ne întrec pe noi în privin a deplin t ii puterilor trupeşti şi a *

82

Şi Deceneu este unul dintre ucenicii şcolii zalmoxiene.

privilegiului unei vie i mai îndelungate, iar lucrul acesta, cred ei, st în leg tur cu faptul c nu se îmbuib cu necur enia mânc rurilor calde, ci, mereu în puterea vârstei, îşi r coresc trupurile cu stropi reci de rou , sunt st pâni pe dulcea a unui aer curat şi simt înaintea tuturor razele soarelui d t tor de via , r mânând pân acum neatinşi de relele civiliza iei umane” (Izvoare, II, 117-163). Aşadar, înc o confirmare a faptului c ceea ce natura a f cut la început, trebuie s facem şi noi, urmaşii de peste milenii. Mai întâi vicerege, apoi rege, Zalmoxis a fost şi dasc l de medicin . Strabon îl socotea pe „Zalmoxis din vechime” profet, vrednic de domnie, care „l-a convins pe rege s -l fac p rtaş la domnie”. Apoi, filosoful Socrate m rturisea la rândul s u c ar fi înv at de la un medic trac, adept al lui Zalmoxis, pe care îl considerau „regele nostru”, acele descântece, pre uite de greci, pe care le-au numit epode. Acele descântece rostite în cor cu voce tare erau lipsite de mister şi aveau un caracter deschis – tr s tur comun cu cele ale romanilor, de care erau foarte apropiate. „C luşarii”, dans ini iatic cu profunde semnifica ii, era dansat numai de c tre b rba i şi transmitea în „cer”, prin ritm, rug ciunile pentru vindecare sau pentru inaugurarea s rb torilor. Fiecare lun a anului avea o semnifica ie, iar începutul ei era marcat de o s rb toare. De asemenea, fiecare lun avea un patron, o gazd care se ocupa de organizarea serb rii, iar acest statut se dobândea în urma unui concurs organizat anual pe 21 martie. Astfel, luna ianuarie – patrona S rb toarea ritmului şi presupunea concursuri de dans; luna februarie g zduia S rb toarea Faurului, când meşteşugarii îşi etalau îndemânarea şi produsele. Luna martie începea cu S rb toarea p mântului, când era celebrat mama Geea. În luna aprilie era S rb toare Domnului şi se marca „Ziua nemuririi” (24-25 aprilie). În luna mai, de S rb toarea Vibra iei, se organizau concursuri de interpretare la diferite instrumente muzicale. În luna iunie, de S rb toarea Apei, se organizau întreceri sportive, atât în ap , cât şi pe malurile apelor. În luna iulie se s rb torea Puterea Focului, când, între altele, fl c ii petreceau o noapte întreag s rind peste foc sau dansând pe jeratic. August g zduia S rb toarea Animalelor şi constituia un prilej de a celebra esen a divin a fiec rui animal, fie el domestic ori s lbatic. Un loc de cinste revenea cailor, considera i însumarea unor calit i deosebite (supunere, frumuse e, mândrie). S rb toarea era deschis de lupta dintre doi boi, care erau v zu i ca o sintez a unor însuşiri ale poporului dac şi apoi român: blajin şi puternic, dar capabil la nevoie şi de confruntare. 83

În septembrie se celebra sunetul, iar cei cu calit i vocale se întreceau în cântat şi chiuit. Luna octombrie era s rb toarea roadelor şi prilejuia organizarea unui târg înaintea iernii. În noiembrie avea loc S rb toarea Vinului şi se organizau degust ri de vinuri. Luna decembrie g zduia S rb toarea Soarelui – prilej de dans, muzic , închin ri ce aminteau c soarele nu a plecat definitiv, ci doar se odihneşte pentru a fi mai puternic în prim var . Pentru str moşi, Dumnezeu era soarele şi tot în decembrie se s rb torea şi ziua lui Zalmoxis (pe 24-25). Era considerat cea mai important s rb toare a dacilor, la aceast dat soarele aflându-se cel mai aproape de P mânt. Din tezaurul terapeutic al dacilor s-au p strat pân azi nenum rate leacuri şi remedii naturale pe care le vom reg si în România rural . Unele dintre ele s-au men inut nealterate de veacuri datorit în elep ilor satului, p strându-şi efectele benefice în îngrijire, altele îns au fost „îmbog ite” datorit ignoran ei oamenilor. Este o certitudine faptul c remediile autentice, binef c toare s-au p strat pân azi datorit bunului sim ancestral al acestui neam. Majoritatea lor au efecte aproape miraculoase, fapt eviden iat prin cercet ri ştiin ifice riguroase, ceea ce a condus în timp la producerea de medicamente extrem de valoroase. Prezent m şi noi câteva dintre aceste leacuri naturale care au f cut obiectul multor lucr ri de terapii naturale: - pentru dureri în gât se f cea gargar cu macerat la rece (6 ore la întuneric) din frunze de nuc şi sare gem , f r a fi înghi it; - pentru calmarea tusei se puneau pe timpul nop ii, la gât şi pe piept, cataplasme cu brânz proasp t de vaci înc lzit , urm rindu-se s se men in calde câteva ore. Se administra pacientului lapte cu miere de albine şi unt, care se bea foarte fierbinte. Terapiile str vechi cu produse apicole şi pastorale erau frecvente la toate popoarele. Dacii, îns , erau renumi i cresc tori de albine şi cunoşteau valoarea terapeutic a produselor stupului. Unele principii vindec toare ei le-au înv at din via a albinelor. R nile, de pild , le tratau cu amestec de propolis, r şin de brad şi cear de albine, amestec care prevenea infectarea r nilor şi asigura o cicatrizare rapid . Fiind buni cunosc tori ai traseelor energetice şi a punctelor cheie vindec toare, preo ii daci realizau vindec ri miraculoase prin în ep turi de albin în unele puncte numai de ei ştiute. Şi azi se mai foloseşte aceast metod în afec iuni articulare, musculare, inflamatorii, în reumatism etc. Majoritatea terapiilor afec iunilor reumatismale şi ale aparatului locomotor au fost determinate de specificul mediului geoclimatic al 84

geto-dacilor. Pe teritoriul lor se aflau, ca şi ast zi, de altfel, multe locuri cu un poten ial terapeutic natural deosebit: izvoare termale şi minerale, lacuri s rate, zone vulcanice cu n moluri ce con ineau diferite compozi ii minerale, mine de sare etc. Înc din Antichitate pe teritoriul României de azi – la Techirghiol, B ile Felix, la Amara, Turda, Iaşi etc. – se practicau împachet rile cu n mol sulfuros şi expunerea la soare, urmate de b i s rate, pentru tratarea reumatismului şi a afec iunilor articulare. Alte sta iuni termale, cunoscute în Dacia înainte de romani, se aflau la Germisara (B ile Geoagelui), Ad Aquas (B ile de la C lan), B ile Felix (B ile de lâng Oradea Mare), Ad Mediam (B ile Herculane) etc. Argilele (de culoare alb , roz, verde) erau folosite pentru tratarea unor afec iuni interne, indigestii, a ulcerului etc., uneori şi în amestec cu pulberi de plante. Femeile foloseau argila şi pentru înfrumuse are, datorit calit ii antiseptice a acestei roci sedimentare, alc tuit din silica i de aluminiu, foarte r spândit în natur .

Fa ada şi interiorul anticelor B i de la Herculane

Piatr de altar al c rei text atest vechimea sta iunii Herculane (sec. II d.Hr.)

Aesculap şi Hygeaea – divinit i ocrotitoare şi garante ale terapiei balneare de la B ile Herculane 85

La aceste „leacuri ale p mântului” se mai al tur şi terapia cu ajutorul s rii, îndeosebi pentru tratarea afec iunilor respiratorii, în Dacia şi în România aflându-se numeroase mine de sare. Un alt remediu era sarea gem înc lzit şi pus într-un s cule de pânz de in, aplicat pe piept sau pe frunte (în caz de sinuzit ). B ile fierbin i la picioare se f ceau în vase speciale de lut ars în care se punea ap de izvor, pentru înc lzirea c rei se ad ugau pietre de râu înfierbântate în foc şi sare natural . Aplicarea de-a lungul coloanei vertebrale a unor buc i de roc vulcanic , înc lzit sau r cit în ap (cald sau rece) era o metod de echilibrare energetic a centrilor de for ai organismului, cu efecte vindec toare deosebite. Aceast metod arhaic se practic azi pe scar larg în toat lumea. La noi ea se folosea şi pentru vindecarea frigidit ii şi a impoten ei, pentru corectarea deregl rilor ciclului menstrual, în afec iuni nervoase (depresii, oboseal cronic ). Unii vindec tori populari din zona Moldovei o mai utilizeaz şi ast zi cu bune rezultate. Pentru r celi şi fierbin eal cel mai bun remediu îl ofereau ventuzele din lut ars. Pentru aplicarea lor, se confec iona un s cule dintr-o pânz de in în mijlocul c reia se punea o gr m joar de sare natural cristalizat . Se adunau col urile pânzei la mijloc şi se lega s cule ul cu o sfoar . Capetele acestuia se înmuiau în uic de prun , apoi se aprindeau, se treceau peste gura ventuzelor înainte de a se aplica de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Se tratau astfel afec iunile reumatismale şi chiar pneumoniile. R celile femeilor se vindecau prin aplicarea de comprese calde cu cear de albine sau t râ e de grâu înc lzite şi f cute ca o m m lig tare. Pentru cur irea din ilor se prepara o past de argil alb , cenuş din lemn de prun, rachiu de prune şi sare gem . Pentru dureri lombare se înc lzea o lespede de gresie şi se aplica pe zona dureroas peste o blan de iepure. Pentru înt rirea oaselor se administrau plante mineralizate (Spum ri , Ochiul-boului, Coada-şoricelului, Rostopasc ) cu gust amar. Pentru vindecarea rapid a fracturilor se f ceau plasturi din lut ars pisat, t râ e şi rachiu de drojdie care se aplicau pe zona fracturii apoi se imobiliza zona cu atele de brad. Faptul c , prin tradi ie, aceste remedii şi multe altele s-au p strat pân în zilele noastre atest preocuparea poporului dac pentru întreinerea s n t ii prin mijloace naturale, în armonie deplin cu natura, conform credin elor ancestrale în transmigra ia sufletului şi a nemuririi. 86

4.2. Analogii cu alte sisteme terapeutice Dup cum am putut constata din capitolul precedent, cel pu in o parte din practicile terapeutice isihaste actuale prezint asem n ri cu practicile terapeutice extrem-orientale, asem n ri care nu sunt întâmpl toare. Ele sunt rodul unor leg turi puternice între tradi iile celor dou zone, precum şi al unor „schimburi de experien ” petrecute de-a lungul vremii. Conform teoriei „Potopului lui Noe”, roirea popula iilor ariene spre Asia a pornit din teritoriul dac, în urma inund rii actualului bazin al M rii Negre (http://www.earth.columbia.edu, http://sites.inka.de). Aceast teorie, corelat cu studiile lingvistice, demonstreaz c pe lâng men inerea unor simboluri şi legende asem n toare sau chiar identice, se poate constata şi o asem nare a tradi iilor medicale. Elementele terapeutice de presopunctur , de pild , se reg sesc în masajul ascendent puternic pe antebra , cunoscut în popor sub numele de „tras”. P strat pân azi prin filiera daco-roman , aceast practic terapeutic de provenien extrem-oriental era indicat pentru tratarea rapid a lipotimiilor, gastralgiilor, crampelor abdominale, indigestiilor etc. „Trasul” este identic cu o tehnic de masaj japonez numit koatsu, pe traseul stimulat prin aceast metod aflându-se punctele de presopunctur „bariera intern ” şi „fundul v ii”. Şi trasul de urechi, „urechitul” este tot o manevr de presopunctur , lobul urechii, dar şi urechea în ansamblu reprezentând o bogat zon reflexogen la care se apeleaz pentru a fi activat aten ia elevului, pentru îmbun t irea digestiei etc. Pe vârful urechii se afl „punctul aten iei” şi pe lobul ei „punctul în elepciunii” din care cauz în toate reprezent rile lui Buddha lobii urechilor apar supradimensiona i, ceea ce semnific în elepciunea deosebit a marelui fondator al religiei. Tot pe relieful urechii se g sesc şi punctele de presopunctur indicate în terapia convulsiilor, migrenelor, nevralgiilor, obezit ii, stimularea meridianelor care trec prin ureche, având efecte benefice şi asupra digestiei. Frecarea urechilor, a mâinilor, a t lpilor sunt gesturi universale, menite s activeze aceste zone reflexogene în care îşi are reşedin a energetic întregul corp. Pentru o mai bun stimulare a zonei reflexogene palmare, tradi ia oriental recomand utilizarea unor bile adecvate ca m rime şi greutate. Frecarea, tragerea, tonifierea, chiar muşcarea degetului sau a altor puncte (zone) pentru ameliorarea durerii sau tratarea unor afec iuni mai complexe sunt aceleaşi ca la terapeu ii chinezi. 87

Atât aceştia, cât şi terapeu ii populari din nordul Moldovei şi Bucovina recurgeau la frecarea şi chiar muşcarea degetului mic al mâinii bolnavului de epilepsie aflat în criz pentru a-l ajuta s -şi revin . Diferen a, dac o putem numi aşa, provine din faptul c manualele de presopunctur descriu acel punct situat la r d cina degetului mic de la mân , numit „bucuria de a tr i”, recomandând tonifierea lui în cazuri de pierdere a cunoştin ei. Acest punct mai este numit şi „punctul cioclilor”, la el apelând groparii Evului Mediu pentru a se convinge c nu au de-a face cu o moarte aparent (Ivan Sabin, 1998; Aurel I. Candrea, 1990). Şi în terapia durerilor de cap sunt de consemnat analogii între practicile tradi ionale ale daco-românilor şi cele ale altor popoare. Medicii egipteni, de exemplu, recomandau pentru tratarea cefaleelor, fric ionarea capului (pentru stimularea şi echilibrarea a numeroase puncte energetice), precum şi bandajarea lui. De aici provine şi expresia „Nu te lega la cap dac nu te doare”. Rolul psihicului în starea de bine şi în p strarea armoniei şi echilibrului, în viziunea medicinii geto-dacilor, are asem n ri cu perceperea lui în Orient. Tradi ia musulman , de pild , pune pe seama Profetului dogma potrivit c reia toate bolile au ca surs lenea, prostia şi l comia, dar ea este mai veche. La fel şi în medicina tibetan , care consider s n tatea o chestiune de echilibru – principiu care ar fi fost enun at de DalaiLama, conduc torul religios al Tibetului. În realitate, şi aceast medicin , ca şi cea geto-dac abordeaz starea general a s n t ii individului privit ca întreg şi nu ca ansamblu al unor p r i. O varietate de circumstan e precum dieta, stilul de via , condi iile de munc , de odihn etc. pot deregla acest echilibru natural al întregului, dând naştere celor mai neb nuite boli. Cât priveşte existen a unor schimburi între culturi, men iunea istoricului Herodot despre practica fumatului de cânep de c tre neamurile trace, în scopul ob inerii unor st ri euforice şi poate chiar pentru narcoz ori anestezie constituie un bun exemplu. Pentru a ob ine aceste rezultate, dacii ar fi trebuit s aib acces la specia de cânep indian Cannabis sativa, întrucât cea care creştea pe meleagurile lor nu avea componen a chimic care s -i confere astfel de propriet i (Mih escu Claudiu Octavian, 2001). Ast zi nu putem s nu remarc m anumite asem n ri frapante între sistemele medicale proprii celor dou arii culturale. 88

Unul dintre elementele considerate absolut specifice culturii asiatice este yoga. Practicat în zilele noastre în România, yoga nu îşi are r d cinile în vreo tradi ie local , ci este importat din cultura şi tradi ia oriental . Aceasta nu exclude ipoteza existen ei unor cunoştin e asem n toare pe teritoriul dac, ob inute fie printr-un schimb, fie printr-o evolu ie pornit din aceeaşi tulpin . Se constat , de exemplu, asem narea exerci iului propus de ieromonahul moldav Gheorghe Ghelasie cu un exerci iu practicat mult vreme de casta r zboinic indian kshatriya, exerci iu numit „Salutul soarelui” sau Prabuddha – Veda – S rya – Namask ra, nume ce poate fi tradus prin: „salutul vedic care deschide în rela ia cu soarele”. Rela ia cu soarele poate fi asimilat rela iei cu divinitatea c utat prin intermediul exerci iului ieromonahului citat (Revista Român de Yoga, 2001). Modul de efectuare a exerci iului yoghin este complex, dar are la baz aceeaşi suit de aplec ri şi ridic ri ale corpului pe ritmul respirator, ca şi exerci iul lui Gheorghe Ghelasie. Alte dovezi care atest existen a unor cunoştin e similare la str moşii noştri sunt cele propuse de cercet toarea Nineta Crainici care a identificat pe fa a anterioar a unei figurine datând din mileniul V î.Hr. (cultura Turdaş) 8 linii verticale asem n toare traseelor electrodermale reprezentate pe schemele moderne de reflexoterapie. Pe o statuet , apar inând culturii Gumelni a – Jud. C l raşi (mileniul IV î.Hr), sunt desenate 5 chakre (centre energetice principale) apar inând meridianului Guvernor, asem n tor unei scheme hinduse din mileniul I î.Hr., iar în „coafura” de femeie din cultura Rastu (mileniul IV î.Hr.) pasionata cercet toare a identificat trasee similare celor din acupunctura chinez . Numeroase statuete apar inând culturii Gumelni a, cât şi coiful de aur de la Co ofeneşti – Prahova, datând din prima jum tate a secolului IV î.Hr., prezint unele proeminen e, care se aseam n întrucâtva cu reprezent rile hinduse ale celor „o mie de petale”. S fie oare o întâmplare obiceiul românului dintotdeauna de a se sc rpina pe cap, atunci când nu ştie ce s fac sau s spun , gest activator al energiilor craniene şi, implicit, al capacit ii de rezolvare a problemelor? – se întreab Nineta Crainici, ştiin a nepronun îndu-se înc ferm. Cuplul de statuete de la Hamangia, Gânditorul şi Femeie şezând, la care ne-am mai referit la începuturile acestei c r i, merit o aten ie deosebit pentru pozi ia Gânditorului care este una extrem de corect modelat , cu tr s turi realiste remarcabile care însumeaz o serie de 89

simetrii complexe. Potrivit unui mic manual de Do-In, „Ca s stai bine în pozi ia aşezat, trebuie s te aşezi pe «cele dou ischioane», oase aflate sub fese. Ca s stai aşezat „în mod natural” drept, cu spatele întins în sus, este deajuns ca bazinul s poat s se echilibreze pe aceste dou puncte de sprijin. Or, totul depinde de şolduri. Dac ele sunt suple, genunchii pot s se desfac spre exterior şi inuta dreapt a spatelui se realizeaz f r efort. Dac nu, genunchii „urc ” la urechi, trunchiul se înclin spre spate şi în regiunea anatomic numit „şale” se instaleaz tensiuni musculare, surs de dureri dorsolombare. Pentru evitarea oric rei nepl ceri, este destul s te supraînal i – recomand manualul: aşeaz , de exemplu, o pern mare sub bazin” (Leygues Anne Béatrice, 2003). Este exact ceea ce face Gânditorul, luându-şi

Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa

pozi ia de b rbat c zut pe gânduri aşezat pe un suport nu prea înalt, asem n tor sc unelelor utilizate vreme de multe veacuri de ranii români*. *

În interpretarea, original , a Ninetei Crainici aşezarea membrelor inferioare şi superioare ale statuetei prezint axe de simetrie care se suprapun peste traseele electrodermale. Prin punerea în contact a coatelor şi genunchilor, precum şi a mâinilor cu fa a, în zona temporo-maxilar , se produc schimburi şi echilibr ri energetice. Studiile efectuate au demonstrat efectele de echilibrare a tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, precum şi senza ia de calmare a subiec ilor care au adoptat aceast pozi ie. Silueta Gânditorului poate fi încadrat într-o piramid cu baza p trat . Despre influen a energiilor formelor piramidale, mai ales despre cele de tip egiptean, cu baza p trat , exist numeroase studii. Ce-i drept, marea majoritate a acestor studii nu cerceteaz influen a piramidelor asupra fiin ei umane, dar domeniul merit cercetat. Se constat o oarecare asem nare cu simetria piramidal a yoghinilor afla i în pozi ia Lotus, cu rezerva c piramida yoghin are baza triunghiular , ceea ce modific sensibil tipul de ac iune bioenergetic . 90

* *

*

Acultura ia în sistemul terapeutic al geto-dacilor s-a produs şi ca urmare a contactelor cu tradi ia arab . Tradi ia medical musulman

Exist totuşi în practica yoga lucrul cu patru parteneri aşeza i în pozi ia Lotus, spate în spate, ceea ce d naştere unei simetrii piramidale cu baz p trat similar celei a Gânditorului de la Hamangia. Pozi ia adoptat de Gânditor nu este singular . O statuet apar inând aceleiaşi perioade istorice, dar altei culturi, cea cucutenian , prezint o pozi ie similar , ob inut îns f r ajutorul „sc unelului”. Şi o figurin african prezint omul în aceeaşi pozi ie „gânditoare”, parc pentru a eviden ia capacitatea de control a min ii, de liniştire. Piramida pare a fi ocupat un rol important în via a str moşilor noştri, dat fiind r spândirea lor destul de mare: în zona Vrancei, în Ha eg, la Sona etc. Chiar şi în via a de zi cu zi a ranilor, piramida joac un rol important. De cele mai multe ori fânarele sunt prev zute cu „acoperişuri” mobile, de form piramidal (aşa cum este cel al casei de la Ieud, aflat azi la Muzeul Satului), iar leag nele sunt legate de cele mai multe ori din cele patru col uri, sforile sau lan urile formând o piramid cu baza p trat . Statueta Gânditorului prezint şi o serie de simetrii plane, pentagonale pentru imaginea din fa şi cea din spate, şi triunghiular pentru imaginea din profil. Atât pentagonul, cât şi triunghiul se reg sesc frecvent în elementele artei populare româneşti, elemente considerate pân nu de mult a fi strict decorative. Şi partenera Gânditorului, Femeia şezând prezint o pozi ie foarte corect a corpului. Gravid fiind, în ultimele luni de sarcin , ea adopt o pozi ie dreapt , cu extensia centurii scapulo-humerale, ceea ce influen eaz respira ia prin favorizarea unei mai bune mobilit i a diafragmului. Dac yoga nu este considerat , şi la drept vorbind nici nu este, o metod de tratament, chiar dac influen eaz în mod pozitiv s n tatea (N.C. Tufoi, 1979), exist alte tehnici orientale care p trund treptat în terapia durerii. Laolalt cu acupunctura, merit a fi pomenite şi „rudele” sale, presopunctura, care nu necesit precau ii atât de mari sau instrumente specifice, şi ignipunctura sau agnipunctura (de la sanscritul „agni”, care înseamn „foc”). Aceasta din urm este o metod care îmbin acupunctura clasic cu efectele sinergice ale c ldurii şi uneori cu aromoterapia. 91

(inclusiv cea egiptean ) şi-a prelungit influen ele pân în lumea getodacilor, iar istoricii şi etnografii care se ocup de aceste culturi ştiau foarte bine în ce a constat realitatea acestor terapii, dintre care unele se mai p streaz şi în zilele noastre. Dar, despre acest aspect vom mai avea prilejul s vorbim atunci când ne vom ocupa de kinetoterapia tradi ional-popular (par. 7.3).

Cum am mai men ionat, exist pe teritoriul vechii Dacii suficiente materiale arheologice care atest cunoaşterea şi practicarea unor tehnici identice sau apropiate celor extrem-orientale. Pe o statuet de aproximativ 7 centimetri, apar inând culturii Gumelni a, circa 5 km est de Olteni a, este incizat un romb în zona plexului solar, de la care pornesc linii c tre puncte, plasate aparent aleatoriu pe suprafa . Nineta Crainici le aseam n cu reprezentarea punctelor simetrice Meridian Pl mân 1, aflate în dreptul umerilor, al radia iei bilaterale a acestui meridian în zona pulmonar inferioar şi a muşchiului diafragmatic, zon reprezentat de rombul incizat. Zona indicat de rombul incizat este str b tut de numeroase meridiane, fiind un important nod energetic. Nu întâmpl tor, practican ii artelor mar iale consider c aici este concentrat sau ar trebui s fie concentrat energia întregului corp, recomandând-o pentru o mai bun utilizare, atât în situa ii de lupt , cât şi în via a normal . O alt statuet , de mai mari dimensiuni (circa 60 centimetri), apar inând aceleiaşi culturi Gumelni a, prezint şi ea aceste puncte incizate, care redau un romb situat în regiunea epigastric , precum şi o serie de linii ce pot reprezenta atât leg tura biologic între punctele unite, cât şi sensul de circula ie a energiilor în interiorul corpului. Aşadar, se poate remarca r spândirea rombului în arta veche româneasc , poate ca o reprezentare simbolic a concentr rilor energetice. Este o ipotez . 92

5. UN MILENIU DE KINETOTERAPIE MEDIEVAL (SEC. IV – XIV)

5.1. Repere sintetice Evul Mediu (sec. V-XIII, iar pentru Europa r s ritean pân spre mijlocul secolului XIX) este perioada care a durat aproape un mileniu de „tranzi ie” de la Antichitate la Modernitate. În acest r stimp, care începe de la pr buşirea Imperiului Roman de Apus (476) şi pân în secolul XIV, când se defineşte spa iul european, s-au derulat marile migra ii (sec. IV-XIII), s-au format noi popoare, noi state şi spa ii culturale: italienii, francezii, spaniolii, portughezii, englezii, popoarele slave, poporul român, popoarele finlandez, maghiar etc. (sec. XI-XV). Lumea german , francez , anglo-saxon a primit de-a gata cultura fizic medical roman . Mai pu in pe cea greceasc , mai complet , pe care nici romanii nu şi-au însuşit-o. Biserica a r mas pentru mult vreme moştenitoarea tradi iilor kinetoterapeutice ale Antichit ii, cu toate c misiunea ei – şi nu numai a ei – era de a propaga şi sus ine prin mijloace specifice acea porunc a lui Iisus Hristos: <S fi i des vârşi i, cum des vârşit este Tat l vostru din ceruri>. În acest demers, biserica nu a fost singur . Numeroase scrieri etico-filozofice prop v duiau nevoia de autoperfec ionare a omului pentru dobândirea autocontrolului, a st pânirii de sine în fa a încerc rilor vie ii prin dominarea condi iei sale fizice şi psihice, exercitând o puternic influen asupra creştinismului timpuriu. Între aceste scrieri se afl şi cele apar inând filozofului şi omului de stat roman Seneca (4 î.Hr – 65 d.Hr.). Potrivit eticii acestui reprezentant de seam al stoicismului târziu, omul trebuie s se supun destinului în via a exterioar . În pesimismul s u, filozoful îndeamna la senin tate sufleteasc , la o via rupt de orice meschin rie, la dispre ul fa de bunurile materiale, la cultivarea sim ului drept ii, iubirii semenului, a egalit ii (Viorica Ramba, 1997, p. 130). Prin creştinism, care din secolul VIII devenise religia Occidentului, noua „civiliza ie feudal ” european îşi îndrepta privirile spre Roma – Vestul, sau spre Constantinopol – R s ritul, în vreme ce Nordul va deveni protestant. Imperiul Romano-Bizantin, cu reşedin a la Constantinopol (denumit „noua Rom ”), a adoptat limba greac ca limb oficial de 93

cultur (din sec. VI) în detrimentul celei latine, şi-a însuşit civiliza ia elen p strând tradi iile vechii romanit i. El a fost continuatorul civiliza iei greco-romane, mul umindu-se în domeniul kinetoterapiei s nu aduc reglement ri în raporturile sale cu societatea. Societate preocupat mai pu in de stabilirea st rii de s n tate a cuiva, a mijloacelor de tratare a bolilor, în condi iile când textele Bibliei, neîn elese îndeajuns, circulau sub forma: „te sup r mâna ta dreapt , reteaz-o şi arunc-o de la tine. Este mai bine ca unul dintre membrele tale s putrezeasc decât ca trupul întreg s fie aruncat în fl c rile iadului”. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi putut tulbura cur enia sufletului, trebuia distrus. Dispre ul fa de cele p mânteşti şi de corpul omenesc pe care-l propov duiau biserica oficial , cât şi dezinteresul pentru corectarea alc tuirii lui au condus volens nolens şi la diminuarea preocup rilor de natur s stimuleze evolu ia kinetoterapiei. Ne însuşim şi noi observa ia teologului Sarah Coakley de la Universitatea Harvard, exprimat recent (2003, p. 84), din care rezult c cei preocupa i de studierea Vechiului Testament s-au c znit mult s descopere dac autorii Bibliei au acceptat no iunea de trup şi suflet sub forma îmbin rii a „dou entit i distincte sau dac , pentru aceştia, nu exist decât o singur entitate, pe care noi (dar nu şi autorii Bibliei) o numim fiin uman sau om”. Nu este locul aici s trecem în revist etapele civiliza iei iudaice cu privire la trup, total deosebit de suflet, şi la conflictul dintre ele. Un asemenea demers presupune mai întâi a fi l murit procentul influen ei gândirii greceşti şi a Orientului asiatic, ceea ce conduce la alte implica ii. De aceea, este suficient concluzia c în secolele IV-V în Imperiul Bizantin, devenit tot mai grecesc, asist m la o înflorire a medicinii şi kinetoterapiei, datorat atât medicilor de talia lui Oribasius, Aetius, Paul din Egina ş.a., cât şi condi iilor de via mai bune decât în Occident, care au permis, cel pu in la Constantinopol, înfiin area unor spitale frumoase, bine organizate, dotate şi cu cabinete pentru terapie. Totuşi, pe plan european, kinetoterapia acestei prime perioade a suferit un puternic regres. Va trebui s aştept m Renaşterea pentru a putea consemna un nou impuls c tre teoria şi practica kinetoterapiei moderne. În schimb, în afara grani elor Europei vremii, în India se producea o adaptare a vechilor tehnici yoga la specificul secolelor IV-VI, fapt ce i se atribuie lui Pantanjali. În c r ile sale el descrie o anumit form de yoga pe care o numeşte Raja Yoga (Yoga regal ), care urm reşte 94

în special oprirea mişc rilor gândului, organul spiritual suprem, pentru a se putea atinge stadiul final, adic punerea întregii personalit i psihice într-o pozi ie aleas , fix . Ea mai este numit şi yoga cu opt membre, deoarece se bazeaz pe opt elemente tehnice: – înfrânarea (castitatea, s nu faci r u, s nu furi); – disciplina (cur irea, asceza, devotamentul); – posturile sau pozi iile (asanele); – controlul respira iei (prana); – retractarea (neutralizarea activit ii motorii şi senzoriale); – fixarea aten iei (asupra unui obiect, sunet sau gând); – medita ia asupra acestuia; – pozi ionarea psihismului asupra acestuia. Sunt foarte multe sisteme yoga care conduc la „eliberare”, dar şase sunt cele mai importante: – Raja Yoga – calea disciplininarit ii sistematice; – Bgakti Yoga – calea devota iunii; – Jnana Yoga sau yoga cunoaşterii; – Karma Yoga – calea îndeplinirii obliga iunilor sociale; – Kundalini Yoga – ramur sau cale practicat de cei ce vor s ating un control deosebit asupra corpului; – Ari Vidia – o cale special ce pretinde un grad înalt de st pânire a trupului şi min ii, precum şi o filozofie anume. Potrivit scrierilor lui Mircea Eliade, tehnica yogin începe odat cu practicarea posturilor şi a controlului respira iei. Aceste prime trepte mai poart numele de Hatha Yoga (ha – for pozitiv , tha – for negativ , yoga – leg tur ) sau Yoga fiziologic . O parte din aceste tehnici se practic în scopul elimin rii unor obişnuin e vicioase (tabagism, alcoolism etc.) sau pentru trezirea energiilor, corectarea unor st ri negative (psihoze, insomnii), ca şi pentru men inerea sau înt rirea s n t ii în general. A prezenta yoga sau chiar Hatha Yoga ca un sistem de educa ie fizic , cum o întâlnim în multe lucr ri, mai ales cele cu caracter materialist vulgar, este o manier total neştiin ific . Literatura cu aceast tematic , din ce în ce mai consistent şi în ara noastr , consider yoga nu numai o tehnic , ci o ştiin pentru activizarea spiritului. Deci nu doar o educare a sim urilor, un autocontrol al lor, ci un ansamblu de reguli care se aplic subconştientului, conştientului sau supraconştientului, pentru a putea modifica în acelaşi timp corpul, mintea şi sufletul, a învinge boala şi chiar a st pâni moartea. Este o metod prin care se urm reşte 95

unirea dintre fiin a fragmentar şi condi ionat cu absolutul, o încercare fantastic de a uni mecanica şi biomecanica, anatomia, fiziologia, psihologia, filozofia, religia, etica şi morala, educa ia fizic şi înc alte nenum rate domenii şi cunoştin e într-un tot. Este unul dintre cele mai mari eforturi de sintez pe care ştiin a modern începe s le întreprind sub denumirea de multidisciplinaritate, ştiin e integrate, interdisciplinare, holistice etc., aprecia D. Buiac (p. 22). Unii cercet tori caut originile yog i în „tapas” şi „ascez ”, lucru infirmat de realitate deoarece yoghinul, deşi îşi impune o disciplin aparte, nu caut s -şi mortifice sau s -şi violenteze corpul, ci, dimpotriv , s -l perfec ioneze, s -i dea putere, s n tate şi linişte. Nu trebuie s confund m exhibi ioniştii şi fachirii cu adev ra ii yoghini. Originile yog i au putut fi urm rite în textele vechi înc din opera vedic şi în tratatele medicale şi nemedicale din secolul V î.Hr., când fiziologia pneumatic , analiza şi teoriile psihologice ajung la concluzia c trupul uman este o microparte a Universului şi este format din cinci elemente: apa (ce d naştere lichidelor organice), focul (bila), vântul (suflul), spa iul (organele caviforme) şi p mântul (p r ile solide – carnea, oasele). Din cele cinci elemente, doar trei sunt active, echilibrul lor asigurând s n tatea, iar dezechilibrul lor provocând boala. Acestea sunt flegma, bila şi suflul. Suflul sau prana circul prin nadisuri, canale care nu au neap rat o localizare anatomic . Prana, for a vital , este cea care pune în leg tur suflurile organice cu aerul exterior, uneşte corpul fizic cu celelalte p r i ale fiin ei. Suflurile antreneaz în ele sângele şi celelalte materii, vitalizând şi între inând focul interior, diger alimentele prin „coacere” sau „r scoacere”, permite degluti ia şi excre ia, precum şi alte fenomene. Un suflu interior pune în mişcare membrele, întreaga activitate fizic depinzând de acest „motor”. Tot suflul este acela care vehiculeaz percep iile între organele de sim şi inim , locul unde sunt combinate pentru a alimenta func ionalitatea spiritului. Suflul respirator – sau respira ia propriu-zis – nu este altceva decât o parte a acestui suflu universal, şi, totodat , singurul mod prin care el poate fi influen at prin voin şi ac iunea indirect asupra spiritului. Unul din elementele esen iale ale yog i este tocmai reglarea şi st pânirea suflului respirator. Privit din acest unghi, yoga ne apare ca 96

o disciplin psihosomatic sus inut de o teorie coerent şi pus la punct prin nenum rate tehnici. Este unul din aspectele care au f cut şi face ca yoga s se bucure de pre uirea multor grupuri, religioase sau savante, de indivizi care caut salvarea în cursul vie ii ori dup moarte, care vor s de in for e fizice sau psihice deosebite, inclusiv o s n tate perfect . Unul din secretele supravie uirii yog i este acela c s-a putut adapta la vremurile noi (vezi şi Elio Occhipinti, 2004, p. 78 şi urm.). În ceea ce priveşte kinetoterapia chinez din aceeaşi perioad medieval , ea continua s fie considerat o ştiin care studiaz , al turi de medicin , diferitele manifest ri ale energiei umane în scopul dezvolt rii unor tehnici şi practici destinate sus inerii şi restabilirii echilibrului respectivei energii, atunci când aceasta este afectat de factori perturbatori interni sau externi. În cultura tradi ional chinez , omul r mânea mai departe „rodul unirii hierogamice a Cerului cu P mântul” (Elio Occhipinti, p. 173). În Imperiul Bizantin, unde un împ rat ca Anastasius I (491-518) c uta s g seasc un echilibru între manifest rile din Hipodrom, re inerile de ordin religios şi respingerea atacurilor neamurilor migratoare, medicii, kinetoterapeu ii, profesorii de gimnastic şi antrenorii greci îşi continuau nestingheri i activitatea. Grecia înf ptuia astfel mai departe o str lucit oper educativ şi civilizatoare. Autoritatea ei fusese atât de mare, chiar şi printre popoarele aşa-zise barbare, încât kinetoterapia dezvoltat în Antichitate va supravie ui şi în Evul Mediu, sub diferite forme. Ea se va reg si în Antiohia, Siria, Armenia, Bithynia, Nicomedia etc. Armenia antic , aflat acum în grani ele Imperiului Bizantin, a continuat s organizeze jocuri asem n toare celor de la Olympia, jocuri numite navasartiene, prilejuite de s rb toarea Navasart, întru cinstirea anual a zeului local Amanor – zeul fructelor. Timp de şase zile (11-16 august), la Bagavan (pe afluentul r s ritean al Eufratului), armenii de peste tot participau la întrecerile sportive de tip olimpic. De la istoricul Eghishe (sec. V) re inem îndemnurile adresate participan ilor: „Nu uita i de untdelemn şi cunun şi de ramurile de salcie”, ceea ce confirm continuitatea unor practici olimpice şi kinetoterapeutice greceşti (vezi detalii în cartea noastr Olimpismul…, 2004, p. 95-96). Aproximativ în secolul V d.Hr. a tr it medicul Caelius Aurelianus, autorul c r ii Despre bolile cronice şi al altor scrieri în care prezint pe larg concep iile sale asupra kinetoterapiei, tehnicilor 97

şi exerci iilor recomandate în paralizii, reumatism, afec iuni postoperatorii, asupra ordinei altern rii celor pasive cu cele active, asupra ritmului de lucru, momentului introducerii repausului etc. Sunt concep ii asupra kinetoterapiei care dep şesc cu mult pe acelea ale înaintaşilor, ba chiar şi pe cele întâlnite în scrierile din timpul unui mileniu de dup el (T. Sbenghe, 1987, p. 9) prin valoarea şi actualitatea lor. Aproape întreaga kinetoterapie medieval european se reg seşte sintetizat în opera lui Caelius Aurelianus care analizeaz şi descrie coerent valoarea hidrokinetoterapiei, tehnicile şi exerci iile din suspendare şi cu contragreut i în cazul scripetoterapiei. Lui i se datoreaz introducerea conceptului de „analepsie”, care în kinetoterapia modern s-ar traduce prin ac iunea de restabilire, de recuperare medical , sintagm introdus înc de Hipocrate. În China medieval , masajul a dobândit în cadrul medicinii o importan egal cu cea a altor tehnici terapeutice, ca acupunctura de pild , abia în timpul dinastiei Tang (618-907), când se considera a avea loc „Renaşterea chinez ”. Maseurii se bucurau de aceeaşi pre uire ca şi medicii şi aveau o sec ie distinct , proprie în cadrul Spitalului Imperial. Dar, începând din epoca dinastiei Sung de Nord (960-1279), tehnicile de masaj au intrat pe o pant descendent , accentuat şi mai mult spre finalul dinastiei manciuriene Ching (1644-1911). Ar fi o leg tur for at s corel m aceast involu ie cu ceea ce numim obscurantismul Evului Mediu european, involu ie care s-a r sfrânt şi asupra preocup rilor de natur kinetoterapeutic , datorit canoanelor bisericeşti care dezavuau for a, armonia şi frumuse ea corpului omenesc. Totuşi, nu sunt de ignorat fr mânt rile interne manifestate prin dezbateri teologico-doctrinare şi prin erezii, prin tensiunile cauzate de raporturile bisericii cu statul şi cu alte religii care au f cut ca, vreme de secole la rând, Europa s ignore şi ceea ce se instaurase în kinetoterapie ca o cucerire ştiin ific , nemaivorbind de a aduce ceva nou pe acest t râm. Noul în kinetoterapie, dac îl putem caracteriza astfel, a ap rut prin dezvoltarea vie ii monahale, care a condus la intensificarea creştin rii ranilor, precum şi a evangheliz rii oraşelor. În evolu ia sa, creştinismul s-a folosit de un larg şi variat arsenal care, aşa cum vom vedea, a cuprins şi sistemul kinetoterapeutic. Cu trecerea timpului, exerci iile fizice, jocurile devin, din mijloace kinetoterapeutice, adev rate sporturi, practicate cu ardoare de toate clasele sociale. 98

Atât de mare era entuziasmul pentru jocurile sportive, de pild , încât episcopul Catherius din Longobardia (sec. X) a trebuit s intervin pentru a le diminua sau reduce la maximum timpul pe care li-l dedicau clericii de sub jurisdic ia sa. Episcopul se plângea c preo ii se gr besc s termine repede liturghiile pentru a lua parte la lupte, cursele de cai şi care, întrecerile de tir, scrim , înot etc. Însuşi Sfântul Cuthbert excela în tinere e în exerci ii de alergare, s ritur , lupte şi în jocul cu mingea, dup cum se men ioneaz în diverse manuscrise provenite din ara Galilor, ceea ce deschide un nou capitol în rela ia Bisericii (a celei anglo-saxone îndeosebi) cu loisir-ul şi kinetoterapia Evului Mediu. 5.2. Kinetoterapia şi civiliza ia islamic arhaic În Evul Mediu centrul cultural al omenirii se mut în r s rit. Islamul, care nu înseamn numai o religie monoteist întemeiat de Profetul Muhamad (Mahamed: 570-632), ci înseamn o întreag civiliza ie, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice şi tradi ii morale şi sociale care se reclam de la aceast religie, s-a manifestat cu vigoare în spa iul spiritual european, îndeosebi în secolele VIII-XI. Coranul, cartea sfânt a Islamului, nu încurajeaz asceza, celibatul sau monahismul, nu se adreseaz sfin ilor sau celor des vârşi i, ci tuturor, recomandându-le evitarea exceselor (M. Eliade, apud Viorica Ramba, 1997, p. 146-147) – prevederi datorit c rora medicina arab s-a în l at foarte mult. Arabii au f cut descoperiri importante în medicin şi au contribuit la mijlocirea r spândirii lor în Europa. Pretutindeni au respectat civiliza ia şi realiz rile rilor învinse, inclusiv în domeniul hidroterapiei şi kinetoterapiei. Ei nu s-au comportat ca nişte distrug tori şi o dovad sunt denumirile anatomice din arab (cefalic , safen , sesamoidit etc.), precum şi termele r mase intacte prin locurile pe care le-au cucerit. Ba, dimpotriv , califii omeiazi au pus s li se construiasc şi lor, la est de Iordan, de exemplu, asemenea edificii în stil roman. În Qusayr’ Amra, de pild , se reg sesc terme romane cu sal rece, sal c ldu , etuve şi hipocaust, care fac dovada c hammamul musulman este moştenitorul direct al termelor romane (Istoria Universal II, p. 66). De altfel, în cursul secolelor VII-VIII are loc fuziunea araboroman în Spania, Galia şi chiar în Italia de Nord, ceea ce s-a resim it 99

şi în con inutul domeniului ce ne st în aten ie. Totuşi, mistica islamic şi-a transmis particularit ile sale, îndeosebi dup prima treime a secolului VIII, când se precizeaz organizarea noilor imperii şi se afirm triumful celor trei religii care împart lumea: creştinismul, islamismul şi budismul. Al turi de scrierile unei pleiade de medici, filozofi, igienişti etc., care şi-au pus amprenta asupra evolu iei kinetoterapiei pe parcursul celor patru-cinci secole (sec. VIII – XIII), perioad ce reprezint vârsta de aur a Islamului, se situeaz şi cultura fizic medical popular . Bog ia proverbelor arabe, de pild , s-a r sfrânt cu câteva mesaje elegante şi în limbajul „secret” al kinetoterapiei: „Rana fizic se vindec , dar cea f cut de vorba r ut cioas sângereaz mereu”; „Cerneala savantului este mai folositoare decât sângele martirilor”; „Un om care exercit puterea suprem nu are dreptul s se înfurie”; „Cel mai mare r u pentru un b trân este s aib un buc tar bun şi o so ie tân r ”; „Raiul pe p mânt este pe spinarea calului”. De altfel, zicala „Calul întinereşte omul” apare în toate limbile la intrarea în manejuri sau grajduri, semn c red un adev r universal. Arabii au fost intermediari între lumea occidental , dominat de franci şi de Biserica Catolic şi lumea oriental , unde Imperiul Chinez T’ang, fiind înc puternic, a stopat înaintarea arab spre est (mijlocul secolului VIII). Este de presupus c , din aceast înaintare, arabii au putut afla suficiente informa ii referitoare la kinetoterapia chinez . Aceasta în cazul când nu ar fi cunoscut-o pân atunci. De altfel, cum se putea s nu fie cunoscut o lucrare de baz pentru studiul acupuncturii, de pild , intitulat Nei Jing Su Wen, scris între anii 1000 şi 400 î.Hr. şi transcris de mai multe ori dup aceea sau cele patru c r i ale farmacopeei chinezeşti atribuite perioadei dinastiei T’ang (618-906 d.Hr.)? Pe de alt parte, chiar în vremea contactelor celor dou culturi, Wang Ping strângea pân la anul 762 materialul existent despre aceast terapie, material ce st la baza edi iilor actuale. Pornind de la asemenea sinteze chineze şi indiene, de la lucr rile lui Hipocrate, Galien ş.a., musulmanii cunosc sau redescoper pe înv a ii greci şi romani, traduc din operele lor în arab şi elaboreaz apoi studii ştiin ifice de valoare. Ca urmare a acestui proces de emancipare intelectual , Al-Mamun, de pild , a fondat la Bagdad în 832 o şcoal şi un observator în „Casa În elepciunii”, care era condus de medicul nestorian Hunayn Ibn Ishaq. 100

Într-adev r, ştiin a medical înregistreaz mari progrese şi Paradisul în elepciunii, scris de Al-Tabari, va r mâne pentru secole, cartea de baz a medicilor musulmani. Numeroase plante, ceaiuri, parfumuri, uleiuri participau la kinetoterapia musulmanilor, în care b ile ocupau un loc central. Autorit ile urbane se preocupau de aduc iunea apei, pentru a alimenta nenum ratele b i (hammam-uri), frecventate de toate clasele societ ii cu aceeaşi ardoare cu care asigurau aprovizionarea oraşelor cu alimente. În secolul X, de pild , la Cordoba, inima califatului spaniol, existau 113.000 de case, 6.300 de palate, 6.338 de moschei, 80.000 de pr v lii dar şi 913 b i* (Ist. Univ. II, p. 128).

Scen de masaj ilustrat în Canonul – oper fundamental a lui Avicenna (980-1037) *

O descriere a unor aspecte din aceste b i a fost f cut de Mehmet Ablai (1968, p. 277): „Locuitorul care mergea acolo nu se ducea numai pentru cur enie, ci şi pentru a-şi petrece câteva ore pl cute, favorizate de felul cum erau instalate şi organizate b ile. Intrând într-o baie, trecea mai întâi la vestiar unde, dup ce se dezbr ca, era poftit în camera a II-a. În aceast înc pere era aşezat pe nişte mese de marmur şi dat pe mâna maseurilor, care nu-l l sau s plece pân nu venea maestrul masor, ca s vad c într-adev r masajul a fost complet şi eficace. Dup aceea clientul era trecut în camera a III-a, unde începea s puneala cu ap cald şi rece. În urma tuturor opera iilor acestea, clientul intra în camera a IV-a unde era şters şi uscat, i se d dea un halat şi papuci, dup care era poftit pe sofale. Acolo, întins comod era servit cu cafea şi cu o narghilea în ambian a discu iilor care reîncepeau ca la cafenea sau bazar. La fel ca şi în vechea Rom şi în Orientul arab, b ile au fost un minunat loc de întâlnire şi de cunoaştere reciproc . În ambele societ i, b ile au fost institu iile publice de prim ordin, c rora atât oficialitatea, cât şi publicul le d deau aten ia cuvenit , în ceea ce priveşte între inerea şi înzestrarea lor.” 101

Nu avem prea multe date cu privire la terapeutica arab din aceste stabilimente, dar intuim c nu diferea prea mult de cea grecoroman , de unde proveneau şi curentele filozofice aristotelice sau sistemele de gimnastic medical . Sunt cunoscute contribu iile însemnate ale lui Ibn-Sina (Avicenna, cu numele s u latinizat, 980-1037), supranumit Al-Shayk al Rais (Principele printre înv a i) [Ibn-Roşd sau Rushd]), (Averroes, latinizat, 1126-1198), Ibn-Tufail (Abubacer, latinizat, 1111-1185), al filozofului, teologului şi medicului evreu Rambam, cunoscut sub numele latin Maimonide, al lui Ibn-Badja (latinizat Avempac, sec. XII) şi ale altor gânditori la studiul ştiin elor naturii şi ale omului, precum şi la mijlocirea r spândirii lor în Europa. Nu mai pu in celebru a fost şi medicul Abukosis (Abdul Kasim) din Cordoba (1157), cunoscut chirurg şi mai ales prin opera sa. Împ r it în trei p r i: 1) Folosirea cauterului, 2) Cu itul (în chirurgie) 3) Fracturile şi luxa iile, cartea sa a întrecut în actualitate orice tratat de medicin folosit de occidentali, fiind reimprimat pân în anul 1861 (Mehmet Abhai, 1968, p. 242). Cei doi mari medici ai Orientului, Avicenna şi Haly Abbas, sunt v dit interesa i şi de exerci iul fizic pe care îl prescriu nu numai în scop terapeutic, ci şi profilactic. „Dac oamenii îşi exerseaz corpurile prin mişcare şi munc la momente potrivite – scria Avicenna – ei nu vor mai avea nevoie nici de medici, nici de remedii.” Alte asemenea precepte se întâlnesc frecvent în scrierile sale Canalul medicinii şi Cartea vindec rilor. În aceiaşi termeni a gândit şi a scris şi marele teolog, filozof şi medic evreu Mamonide, care a fost, totodat , principalul promotor al interdependen ei între corp şi spirit, numit azi medicin psihosomatic . Autor al multor opere originale din care rezult c aceast cunoaştere deplin are ca surse ra iunea cu demonstra ia sa exact , sim urile şi imagina ia (care reveleaz adev rurile tradi iei), Mamonide, om al bisericii, era convins de puterea vindec toare a naturii. De aceea, el a atribuit igienei, masajului şi gimnasticii ra ionale un rol foarte important atât în profilaxie, în dezvoltarea echilibrului şi armoniei, cât, mai ales, în terapeutic . Nu-i mai pu in adev rat îns c , în genere, în cultur , ştiin , în art , ca şi în practica educa iei, de altfel, în viziunea eruditului creştin medieval unitatea şi armonia fiin ei umane, men inerea echilibrului între o minte s n toas şi un corp s n tos nu mai intereseaz atât de mult ca la greci; ele sunt zdruncinate, adaptându-se noilor condi ii. 102

* *

*

În Antichitate, cât şi în Evul Mediu, oamenii au reuşit s fac uz de propria percepere a complexit ii trupului, mai mult decât suntem noi în stare ast zi, în cazul unei perceperi mai mult exacte, devenite între timp un domeniu specializat (A. Louth, 2003, p. 123). Cheia pentru în elegerea kinetoterapiei medievale se afl în studiul fenomenului religios. Chiar universit ile, care începeau s apar în Europa occidental în jurul anului 1200, trebuiau s aib Facultatea Superioar de Teologie, Drept şi Medicin . Abia mai târziu s-au putut separa, aşa cum avea s fiin eze la Salermo vestita Şcoal de Medicin (de la medere – a vindeca).

Hage prescriind un descântec pentru un felah

103

6. RENAŞTEREA KINETOTERAPIEI OCCIDENTALE

6.1. Moştenirea medieval în terapeutic Din capitolul precedent am putut afla care a fost viziunea medieval asupra dezvolt rii şi tratamentului trupului prin mijloacele care compun educa ia fizic şi gimnastica medical . Era o viziune opus idealului lumii vechi, în care se creaser acele ramuri ale terapeuticii care au cunoscut apoi cea mai ampl r spândire: – helioterapia; – hidroterapia; – balneoterapia; – terapia cu remedii de origine mineral . Creştinismul crease un alt ideal; unul în care ecoul exclama iei plin de indignare a teologului obscurantist Tertulian (cca. 160-220) a acoperit întreg mileniul: Palaestrica diaboli negotium*. Dac un p rinte al bisericii creştine caracterizase astfel exerci iile din palestre, el condamnase, de fapt, la involu ie şi dec dere tot ceea ce pân atunci realizase ştiin a amelior rii s n t ii trupului fizic. Dar afurisenia lui asupra nudit ii nu s-a oprit aici. S-a mers atât de departe în ostracizarea trupului (privit numai ca surs a dorin elor, impulsurilor şi emo iilor), încât i-au fost afectate pân şi preocup rile pentru îngrijirea lui, pentru igiena personal zilnic . Anahore ii şi asce ii au proscris b ile, cur enia şi igiena personal , baia şi înotul, considerându-le „lucruri inutile, ruşinoase pierderi de timp” (C. Kiri escu, p. 159), ceea ce va eclipsa pentru mult vreme trupul civilizat, trupul social. Cu asemenea pece i şi cu împotrivirile fa de orice cercetare în domeniul antropologiei, psihologiei, anatomiei şi fiziologiei omului, nici nu-i de mirare c se ştiau atât de pu ine lucruri despre preg tirea fizic , despre anamneza durerii, despre rela ia dintre ra iune şi trup şi, mai cu seam , despre nou-n scu ii, care îşi începeau via a f r a fi luate în seam impulsurile trupului condamnat de literatura patristic **. *

Exerci iile corporale sunt opera diavolului. A p rin ilor bisericii.

**

104

Cu toate acestea, nu au încetat s apar scrieri despre prezen a unor mentalit i diferite de cele ale vremii, ca cele privitoare la obiceiurile, credin ele şi practicile cu valoare terapeutic ale getodacilor. Înc în secolul X, Suidas (950-1000) mai consemna faptul c „Ge ii îi aduceau jerfe (lui Zalmoxis) ca lui Cronos” – dovad a recunoaşterii meritelor sale ca „om, rege şi zeu” –, cum îşi intitula un capitol al comunic rii sale inut la Academia Roman tracologul Iosif Constantin Dr gan. Ceva mai târziu, între anii 959-976, Leon, diaconul din Asia Mic , îl numea pe Zalmoxis „În eleptul”, aşa cum a şi fost, deoarece a propagat înv turi despre un trai mai în elept decât al grecilor, f când numeroşi discipoli din rândurile lor. Din cauza dispre ului fa de pl cerile carnale, carnea şi oasele (în principal ale femeii) reprezentând subiecte dintre cele mai neglijate, pu ine lucruri despre masaj s-au putut scrie în Europa în perioada Evului Mediu. Datorit restric iilor care au f cut ca moştenirea medieval în terapeutic s fie atât de s rac , num rul celor r maşi pe câmpul de lupt , neintervenindu-se asupra trupului lor, care putea fi salvat a fost exagerat de mare. Fenomenul se accentueaz îndeosebi în perioada cruciadelor (sec. XI-XIII), când cavalerismul şi-a avut epoca sa culminant . Începând din secolul XIV, când cavalerismul intr în declin, cruciadele dovedindu-şi ineficien a, clerul şi-a schimbat radical atitudinea fa de aceast form creştin a condi iei militare. În afar de edictele conciliilor, tot mai nefavorabile, ba chiar în opozi ie fa de cavalerism, capii bisericii au mers pân acolo, încât celor r ni i mortal în întrecerile cavalereşti (turniruri) li se refuza împ rt şania. Astfel, trupul uman (S ma) ar fi devenit „trup duhovnicesc”, adic o persoan mântuit în totalitatea ei de „faptele firii p mânteşti” (Galateni 5:19-21). Aceast considera ie este dovedit şi de „gimnastica” ascetic , religioas . Canoanele corporale duhovniceşti, metaniile şi rug ciunile personale, ca şi ceremonialul liturgic, utilizate de c tre p rin ii isihaşti bizantini, începând din sec. V, pentru a g si liniştea şi concentrarea interioare, sunt o comoar terapeutic aflat lâng noi, şi nevalorificat îndeajuns. În izvoarele copte (ale egiptenilor creştini) din secolele VII-VIII, invoca ia scurt cunoscut sub numele de „rug ciunea lui Iisus ”, 105

constând din cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m pe mine”, este strâns legat de ritmul respira iei (Guillaumont, 1974, p. 66-71), de pild . P. Gulianu şi Mircea Eliade, care au studiat valen ele terapiei isihaste, descrise pentru prima dat de autorii greci din secolele XIII şi XIV, ca Nichifor din Singur tate, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palamas, au consemnat şi câteva aspecte care intereseaz istoria kinetoterapiei universale. Practicat la început de c lug rii bizantini de la muntele Athos (vezi şi Dic ionar al religiilor), isihasmul recomand , în primul rând, o anumit pozi ie a corpului în timpul rug ciunii: cu capul aplecat şi b rbia în piept, eventual între genunchi, pozi ie ce difer de pozi ia lotus din yoga, unde spatele trebuie inut drept. Al doilea aspect vizeaz reglarea respira iei: se încetineşte ritmul şi, în acelaşi timp, se coordoneaz cu rug ciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m pe mine”, primele cuvinte rostindu-se odat cu inspirarea aerului, iar restul odat cu expirarea lui. Simultan cu controlul respira iei, cel de-al treilea aspect, isihastul practic cercetarea interioar , c utând locul inimii, pentru ca inima şi mintea s poat fi unite (Sarah Coacley, 2003, p. 117-118). În a sa Istorie a religiilor, Mircea Eliade numeşte tehnicile isihaste, atât de mediatizate ast zi, „preliminarii ascetice”, asem n toare cu pranayama din sistemul yoga. Tot aici trebuie men ionat şi faptul c medicii armeni din secolele XI-XIII cunoşteau leg tura anatomic dintre creier, m duva spin rii şi nervii periferici, precum şi interaciunea fiziologic dintre acestea, ceea ce le-a permis s avanseze în metoda tratamentului prin sugestie şi prin folosirea muzicii (T. Grigorian, 1993, p. 313). Din cele prezentate pân acum rezult c în ceea ce priveşte corporalul, învelişul exterior, acesta s-a bucurat de o prezen mai pu in vizibil în terapeutica medieval . O corec ie în acest domeniu o va face Renaşterea, în timpul c reia interesul fa de kinetoterapie avea s fie resuscitat îndeosebi în secolul al XVI-lea, datorit studiilor şi cercet rilor unei pleiade de medici, în frunte cu doctorul francez Ambroise Paré (1510-1571), Vesalius şi elevii s i Realdo Colombo (1516-1559) şi Gabrielle Faloppio (1525-1562), Bartolomeo Eustochio (1520-1574), Geronimo Cardanus (1501-1576), ultimul fiind şi autorul lucr rii Despre îngrijirea s n t ii ap rute la Basel în 1582. 106

6.2. Reînviorarea studiilor care au condus la trezirea şi avântul kinetoterapiei Renaşterea, fenomen cultural european care apare mai întâi în via a oraşelor Genova, Vene ia, Padova, Floren a şi republicilor medievale ale Italiei secolului XIV, a reactivat şi revolu ionat întreaga terapeutic dominat de ideologia feudalo-bisericeasc timp atât de îndelungat. Ea se înscrie în marea aspira ie c tre ceea ce au însemnat gloria Vechii Elade şi m re ia Romei antice. Noua cultur laic umanist invit la eliberarea spiritual a omului, la cunoaşterea şi valorificarea deplin a for elor şi frumuse ilor naturii înconjur toare, la n zuin a spre perfec iune, armonie, frumos şi încredere în propriile capacit i. Schimb ri majore s-au petrecut în structura perceperii Omului şi în modelul uman oferit. Cum am mai afirmat, mistica creştin glorifica sufletul în defavoarea trupului, acesta din urm fiind considerat purt torul pasiunilor şi instinctelor distructive, sursa tuturor durerilor şi bolilor. Pân la a fi re/descoperit în goliciunea din sculpturile antice care îi înf işau frumuse ea şi armonia, trupul uman a stat multe secole ascuns sub faldurile epocii medievale, din care nu erau l sate vederii decât fa a palid , degetele mâinilor şi picioarelor. Respectul vie ii, grija pentru ocrotirea ei şi recuperarea unor func ii afectate temporar înc nu îşi ocupaser locul cuvenit în experien a şi ştiin a veacurilor prerenascentiste. Sculpturile, picturile, cuvântul scris, mişcarea, exerci iul vor avea o mare influen în trezirea la via şi renaşterea structurilor kinetoterapiei dominate pân atunci de creştinismul medieval. Deschiz torii drumului pe care avea s se înscrie şi kinetoterapia sunt gânditorii remarcabili ai Renaşterii şi Umanismului. Din aceast pleiad de figuri str lucite a f cut parte şi umanistul italian Pietro Paolo Vergerio (1349-1428). El este autorul tratatului de educa ie De ingenuis moribus et liberalibus (Despre puritatea moravurilor şi studiul artelor liberale), tip rit la 1474, la aproximativ dou decenii de la inven ia tiparului, în care recunoaştem anticul dicton latin al lui Juvenal (mens sana …), sub forma: „Cine posed un spirit clar şi un corp puternic, trebuie s se îngrijeasc de amândou ”. Ideea a fost preluat şi de spaniolul Ludovic Vives (1492-1540), c p tând forma: „Corpul trebuie s fie s n tos, pentru ca şi sufletul s fie s n tos”. Autorul acestei parimii este totodat cel care a recomandat exerci iile şi jocurile pentru dezvoltarea for ei, îndemân rii, precum şi 107

pentru educa ia militar a tineretului. Dar cel care avea s -l dep şeasc pe Vergerio a fost elevul s u, Vittorino di Rambaldoni da Feltre (1378-1476). Acest vene ian, considerat cel mai de seam pedagog al Renaşterii italiene, este fondatorul unui sistem de educa ie şi al unei şcoli deschise la Mantova în 1423, Casa Giocosa (Casa voioşiei), în care educa ia intelectual , moral , religioas şi fizic se realizau în propor ii ra ionale şi dup modelul vechilor greci. Aceeaşi viziune asupra omului o întâlnim şi în tratatul pedagogic De educatione liberorum et eorum claris moribus (Despre educa ia copiilor şi a frumoaselor lor deprinderi) al lui Maffeo Vegio (1406-1458). Autorul manifesta o grij deosebit pentru respectarea principiilor pedagogice şi a normelor igienice în timpul practic rii exerci iilor fizice şi a jocurilor, pentru a nu obosi corpul debil al copiilor şi a nu le afecta s n tatea. Secolul al XV-lea, secol în care spitalele vremii acordau infirmilor (b rba i ori femei) îngrijiri gratuite, pe lâng ap curat şi s n toas , verdea şi ludoterapie, aşa cum se proceda în marele edificiu Santa Maria Nuova din Floren a, se încheia cu apari ia a înc dou lucr ri care reactualizau concep iile despre igien şi valoarea terapeutic a exerci iilor fizice, concep ii întâlnite în Antichitatea greac . Este vorba de enciclopedia lui Antonius Gazius din Padova, intitulat Florica Corona – o culegere a celor mai valoroase precepte ale medicinii lui Hipocrate şi Galen – şi de lucrarea Rosa Gallica, la fel de valoroas , alc tuit de Sympharien Champier – medicul regilor francezi Carol al VIII-lea şi Ludovic al XII-lea. Multe alte c r i şi c r ulii ale Renaşterii vizau igiena sub toate aspectele ei: a alimenta iei, odihnei etc. Pentru p strarea s n t ii „veghea i asupra regimului vostru alimentar; dac suferi i de constipa ii, de exemplu, evita i unele alimente ca brânza, peştele, precum şi vinurile, în special cele dulci; face i-v în fiecare diminea fric iuni, face i mişcare mai mult decât în mod obişnuit; nu v voi învinui dac ve i juca cu mingea în fiecare diminea ” – cam astfel de sfaturi primea florentinul, de pild , în vremea familiei Medici (I. Lucas – Dubreton, 1976, p. 251). Dar cel care fixeaz oarecum limitele ultimei perioade a Evului Mediu este celebrul artist al Renaşterii, Leonardo da Vinci, care a tr it între anii 1452-1519. Studiind mişc rile corpului omenesc, ceea ce i-a permis s descrie apoi ac iunea muşchilor sinergici care iau parte la realizarea mersului, alerg rilor, s riturilor, arunc rilor etc., Leonardo da Vinci – pictorul, sculptorul, savantul, tipul omului universal al 108

Renaşterii – participa, de fapt, la reg sirea dinamismului kinetoterapiei de la începutul secolului XVI când, odat cu Reforma, se f urea o nou viziune despre om, via şi societate. Studiile şi experien ele sale l-au condus la descoperirea mecanismelor menite s îmbun t easc randamentul mişc rilor umane, mecanisme ale c ror principii de func ionare sunt valabile şi în zilele noastre. Lui i se al tur ceva mai tân rul Michelangelo (1475-1564), un alt exponent al Umanismului Renaşterii, care a t iat în marmur sau a zugr vit corpuri herculeene, torsuri atletice, statice sau în mişcare, ce degaj exuberan prin musculatura lor lucrat , încordat ca pentru a efectua o alergare, s ritur , escaladare sau pentru tirul cu arcul. Dintre scrierile ap rute în acest secol XVI, secol al Renaşterii, care pare s marcheze începuturile unei ere noi, respectiv zorii kinetoterapiei moderne, trebuie men ionat cartea lui Leonard Fuchs din Tübingen, intitulat Institutiones Medical, care în capitolul „Despre mişcare şi repaus” amplific rolul exerci iilor fizice: de la simple structuri motrice, c tre cele necesare terapiilor ocupa ionale. În stadiul actual al document rii noastre poate fi considerat , într-adev r, prima carte „în care apare ideea terapiei ocupa ionale” (T. Sbenghe, p.10). Ei i se vor al tura altele scrise de acum şi în limbile na ionale, nu doar în latin , precum cartea în limba francez a celebrului medic Ambroise Paré (1510-1571), în care se subliniaz obligativitatea exerci iilor de gimnastic dup fracturile membrelor. Scrieri r zle e sau lucr ri integrale cu aceast tematic sunt numeroase şi în prima jum tate a secolului XVI, în r spândirea c rora un rol deloc de neglijat l-au avut extinderea tiparului, a marilor drumuri comerciale (pe mare şi pe uscat), a centrelor universitare, marile descoperiri geografice, academiile cavalereşti şi, nu în ultimul rând, etnoiatria şi sacroterapia. În scrierile lor, englezul Thomas Morus (1478-1535), germanul Martin Luther (1483-1546), suedezul Olahus Magnus (1489-1558), medicul Thomas Elyot (1490-1546), supranumit „p rintele educa iei engleze”, apoi medicul şi scriitorul francez Rabelais (1500-1553), precum şi contemporanii s i – umanistul german Joachim Camerarius (1500-1574) şi medicul (dar şi filozoful) italian Geronimo Cardanus (1501-1576), cel dintâi medic al Renaşterii, în Opus-ul c ruia (Despre îngrijirea s n t ii, ap rut la Basel, în 1582) încearc o sistematizare a exerci iilor fizice şi a efectelor lor, pe afec iuni, vârste etc. – se ocup cu studiul metodelor de prelungire a vie ii şi de men inere a s n t ii prin intermediul exerci iilor fizice şi al altor mijloace cu 109

coeficien i crescu i în profilaxie şi terapie la diferite vârste, cum ar fi echita ia terapeutic . Spa iul nu ne permite s prezent m mai în detaliu meritele acestor titani ai Renaşterii în domeniul ce ne preocup . Dar este suficient s ne oprim, ca exemplu, asupra lui Martin Luther, c lug rul din ordinul augustinilor, cunoscut mai mult drept reformator religios al Germaniei şi mai pu in ca adept al gimnasticii medicale şi meloterapiei. Din scrierile acestui fondator al protestantismului, intitulate Tischreden (Cuvânt ri inute la mas ), rezult c şi corpul are dreptul la îngrijire, c „muzica alung triste ea şi melancolia, gimnastica face corpul robust şi puternic, men inându-l s n tos. Gimnastica îndep rteaz de tineri bolile, destr b larea şi be ia”. O mare influen asupra cristaliz rii noului drum al kinetoterapiei au avut-o şi scrierile pedagogului londonez Richard Mulcaster (The Elementary, 1582, de pild ), a c ror originalitate const în exerci iile pe care le recomand pentru fiecare anotimp (pentru iarn : vorbirea tare, dansul, râsul, învârtirea în cerc, scrima etc.; pentru var : mersul, alergarea, înotul, c l ria, trasul cu arcul etc.), precum şi celebrele Essais ale lui Michel de Montaigne (1533-1592). Autor al celebrei fraze: „Nu-i de ajuns s -i înt rim sufletul, trebuie s -i înt rim şi muşchii”, cuget torul francez îndeamn la c lirea organismului şi educarea trupului în acelaşi timp cu a min ii – idee dominant în epoc . Dar reforma proprie kinetoterapiei început la mijlocul secolului XVI, când se tip reşte una din primele c r i de gimnastic – cea a medicului Christobal Mendez, intitulat Libro del Exercicio, s-a resim it mai adânc dup anul 1569, odat cu apari ia c r ii Ars gymnastica a lui Hieronymus Mercurialis (1530-1606), reeditat de şapte ori în secolul urm tor. Medic şi filozof la Roma, apoi profesor la Universitatea din Padova, Mercurialis îşi considera cartea ca fiind folositoare „nu numai pentru medici, ci pentru to i acei care doresc s cunoasc Antichitatea şi p strarea s n t ii”. În partea medical a operei sale Mercurialis defineşte gimnastica drept arta care însumeaz efectele tuturor exerci iilor corporale, înlocuind termenii latini exercitium sau exercitatio, care circulau pân atunci. Câteva idei din aceast capodoper merit a fi eviden iate şi aici, deoarece au influen at cam tot ceea ce s-a scris ulterior în domeniu: – orice individ s n tos trebuie s -şi execute în mod regulat exerci iile (ideea profilaxiei); – pentru bolnavi trebuie alese exerci ii care s nu le agraveze boala (ideea selec ion rii exerci iilor); 110

– exerci iile sunt deosebit de utile în perioada convalescen ei bolilor (ideea recuper rii func ionale); – exerci iile se vor prescrie fiec rui individ în parte (ideea individualiz rii gimnasticii); – pentru sedentari, exerci iile sunt obligatorii (ideea necesit ii, chiar şi pentru oamenii s n toşi); – exerci iile trebuie f cute pentru fiecare parte a corpului (ideea unit ii de mişcare a organismului) etc. (T. Sbenghe, p. 10). O gimnastic neadecvat , r u dozat , poate avea efecte nocive asupra organismului. Pe lâng gimnastica clasic , de inspira ie greac , Mercurialis a recomandat masajele şi b ile, atât de familiare terapeuticii romane, înt rind credin a medievalilor c asemenea mijloace posed efecte profilactice şi terapeutice. Dar şi umaniştii, şi reformatorii germani, englezi, suedezi, francezi etc. au întreprins studii şi cercet ri care au condus la trezirea kinetoterapiei din somnul medieval care o cuprinsese. C ci, aşa cum a rezultat din cele prezentate, în Evul Mediu kinetoterapia greceasc nu a fost luat ca baz a trat rii s n t ii omului. Totul a fost dat în seama bisericii, m n stirilor, episcopatelor, a ordinelor religioase. Pu ine practici kinetoterapeutice au p truns abia dup Reform în lumea catolic : Germania, Scandinavia, Anglia, iar la na iunile slave, cu predilec ie agricole, aproape c au r mas necunoscute, cu excep ia hidroterapiei practicat în aşa-zisele „b i”. Atât în rile catolice, cât şi în cele protestante s-a dezvoltat, indirect, vr jitoria şi de aici un şir de nenum rate procese contra r ului produs de ea, cu deosebire în secolul al XVI-lea. La catolici, aceste practici de vr jitorie, ca şi Inchizi ia, în genere, erau încredin ate dominicanilor prin intermediul c rora justi ia criminal a cunoscut cea mai înalt groz vie. Afl m de la Hegel c dac persoana acuzat de vr jitorie leşina, din sl biciune, în cursul torturii, „asta însemna c diavolul i-a dat somn; dac era scuturat de spasme, se spunea c diavolul din ea râde, iar dac rezista cu t rie, însemna c diavolul îi d putere” (op. cit., p. 396). Aceste persecu ii barbare s-au întins ca o epidemie peste Italia, Fran a, Spania, Germania etc. În Elve ia, la Glarus, înc la 1780, a fost ars de vie o vr jitoare pentru practicile ei terapeutice lumeşti de îndep rtare a r ului din organism. Dar, în cele din urm , Renaşterea a produs schimbarea aşteptat şi în domeniul kinetoterapiei, şi anume: restaura ia Antichit ii. Dac în practic a fost mai greu, cel pu in în literatura de specialitate acest obiectiv a fost dep şit. 111

7. DIMENSIUNILE ŞI SEMNIFICA IILE KINETOTERAPIEI ÎN EPOCA MODERN 7.1. Expansiunea spre modernitate În prima perioad a Epocii Moderne care se situeaz între Revolu ia burghez din Anglia (mijlocul şi sfârşitul secolului al XVII-lea) şi Revolu ia francez (1789), starea general a kinetoterapiei a fost marcat de înflorirea ei datorat realiz rilor materiale ale civiliza iei, din ce în ce mai industrializate. În kinetoterapeutica modernit ii secolelor XVII-XVIII, în scrierile medicale sau numai kinetoterapeutice tot mai numeroase, continu s pulseze redescoperirea valorii terapeutice a exerci iilor fizice şi a metodicii efectu rii lor. Joseph Duchesne, medicul lui Henric al IV-lea, folosind limbajul elevat al modernit ii, scria: „Exerci iul este un lucru salutar, care garanteaz omului evitarea multor infirmit i şi boli; el d corpului agilitate, înt reşte nervii şi articula iile”. La fel se f cea în eles medicul şi fiziologul italian Sanctorius Sanctorius, în cinci dintre cele şapte c r i ale operei sale, în care predomin eviden ierea valorilor kinetoterapeutice ale unor exerci ii accesibile, cum ar fi mersul pe jos f r de care – spunea el – nu poate exista o bun respira ie. În bilan ul acestei prime etape se înscriu şi realiz rile în materie de biomecanic ale matematicianului Alfonso Barelli (1608-1679) din Neapole, datorit c rora kineziologia a cunoscut o aprofundare ştiin ific nemaiîntâlnit pân atunci. Studiile sale fizico-matematice asupra mecanismului de func ionare a articula iilor şi muşchilor (la om şi la vertebrate), au ap rut în anul 1679, sub titlul De motum animalium. Aceast lucrare st la baza anatomiei func ionale a aparatului locomotor şi a ortopediei moderne. Împreun cu studiile inaugurate de şcoala mecanicist , fondat la începutul secolului al XVII-lea, de c tre Fabricio Aquapendante, studii care se opuneau concep iei şcolii medico-chimiste (unde via a şi organismul în ansamblu erau privite numai ca o înl n uire de fenomene umorale), cartea lui Barelli a zdruncinat şi ultimele temelii ale culturii fizice medievale. Şcoala mecanicist sus inea idei şi concep ii apropiate de adev r, interesat fiind de mişcarea efectuat în cadrul exerci iilor fizice şi în alte structuri motrice, mişcare pe care o studia prin prisma matematicii şi a legilor mecanicii. Valorificarea rezultatelor acestor studii de c tre 112

kinetoterapie a apropiat-o şi mai mult de legile naturii. Treptat, odat cu aprofundarea cunoştin elor despre structura intern şi aspectul exterior al diverselor organe, aparate şi sisteme, ca şi despre raporturile de vecin tate dintre ele, etapa anatomiei descriptive şi topografice a început a fi dep şit . Au ap rut studii şi cercet ri, precum şi publica ii distincte cu privire la semnifica ia morfologic a diverselor structuri, la rostul lor, la cauzele care le-au determinat apari ia. Astfel, s-a ajuns la stabilirea unei corela ii dintre organe şi func iile lor şi apoi la elaborarea legii biologiei generale: „func ia creeaz organul” (Georgeta Nenciu, 2005, p. 13). Aceast reform la scar european poate fi comparat chiar cu Marele compendiu al acupuncturii şi moxibustiei (Zhen Jiu Da Cheng) redactat de c tre Yang Jizhou (1555-1620), în 10 volume, una dintre lucr rile fundamentale ale medicinii tradi ionale chineze. O adev rat renaştere s-a petrecut şi în domeniul hipoterapiei. Secolul al XVII-lea a redescoperit importan a acestei terapii, ale c rei r d cini coboar pân în Antichitate, şi acest fapt este meritul medicului englez Thomas Sydenham. El este cel care a demonstrat c practicarea c l riei, a deplas rii c lare, se în elege, este un remediu, un leac, un „medicament” pentru vindecarea tuberculozei. A fost de ajuns acest semnal pentru ca hipoterapia s fac în continuare o bun carier . În secolul XVIII, medicul englez Francis Füller se ocupa mai în am nun ime, în a sa Medicina şi Gymnastica (1705), de acest mijloc terapeutic, pe care îl g sea foarte bun pentru tratarea pacien ilor nevrotici, ipohondrici, cu afec iuni neuromotorii etc. Medicina şi Gymnastica, tradus în anul 1750 şi în limba german , a trezit acelaşi interes în epoc pe care l-a trezit Orthopedia lui Nicolas Andry de Boisregard (1658-1742), cel care a definit şi dezvoltat pe larg arta prevenirii şi cercet rii deforma iilor corpului, începând cu cele ale copilului – vârst a educa iei care l-a preocupat şi pe remarcabilul preot englez John Milton (1608-1674), care i-a consacrat un adev rat tratat: Treatise of Education. Cele dou volume ale Ortopediei profesorului parizian angajat în promovarea kinetoterapiei sunt, de fapt, un r spuns la întrebarea pe care şi-o pusese în teza sa de doctorat: „Este exerci iul cel mai bun mijloc pentru a prezerva s n tatea?” Volumele alc tuiesc un tratat autentic de gimnastic medical preventiv şi corectiv , o pledoarie pentru mişcarea în aer liber şi practicarea exerci iului fizic diferen iat: pentru creştere, sl bire, p strarea sau redobândirea mobilit ii, creşterea 113

for ei musculare, corectarea curburilor patologice ale coloanei vertebrale etc. Trebuie sesizat c aceşti autori, inclusiv Nicolas Andry care se n ştea la pu in timp dup moartea lui William Harwey (1578-1657), au putut cunoaşte mai am nun it structura şi intimitatea corpului omenesc datorit descoperirii circula iei sângelui, în 1628, de c tre acest Harwey, care a pus bazele fiziologiei moderne. Marea descoperire a mai stimulat apoi apari ia în întreg secolul absolutismului (1610-1715) a numeroase lucr ri care, studiind cauzele unor boli profesionale, au putut recomanda exerci iile fizice şi celelalte mijloace compensatorii pe categorii de ocupa ii. Înc la 1700 profesorul din Padova, Bernardino Ramazzini (1633-1714), a întreprins asemenea studii, pe care le-a publicat apoi în valoroasa lucrare De morbis artificum diatriba (Despre bolile meseriaşilor), ap rut în anul 1700. Specialistul italian s-a preocupat de consecin ele patologice ale muncii profesionale în raport cu ambian a, pozi ia corpului în timpul lucrului, compozi ia materialelor cu care se lucreaz etc. El a ajuns cu studiile sale şi în domeniul sportului de performan , ob inând o serie de date şi informa ii care i-au permis s precizeze tulbur rile de care sufer sportivii dup efort. Rela ia dintre munca depus şi for a muscular , valoarea repausului în alternan cu mişcarea, valoarea unor sporturi pentru dezvoltarea anumitor grupe musculare au fost identificate, la vremea sa, şi de c tre Andry în Ortopedia sa. La rândul s u, H. Gaspar Abel, adresându-se unei categorii aflat la intersec ia profesional – studen ii – cu o carte despre Igien , ap rut în anul 1707, prezenta un capitol de „Exerci ii fizice” compensatorii. El recomanda studen ilor dansul, scrima, c l ria, luptele, patinajul, s riturile, b ile, ar tând avantajele şi dezavantajele lor, timpul şi modalitatea în care se pot practica sub aspect metodic etc. Despre exerci iile şi mişc rile ocupa ionale (de munc ) s-a ocupat în lucrarea sa, publicat în anul 1708 cu titlul Diserta ii fizico-medicale, şi medicul german Fr. Hoffmann. Un întreg capitol al c r ii (al VII-lea), intitulat „Mişcarea, considerat cea mai bun medicin pentru corp”, cuprinde idei privitoare la multiplele valen e ale kinetoterapiei. Ele vizeaz intima corela ie dintre mişcare şi boal , dintre mişcare şi eficien a medicamentelor. Nimic nu favorizeaz circula ia atât de bine ca mişcarea: contrac ia muşchilor contract vasele, în special venele, accelerând-o. 114

• În sta iunile balneare, mişcarea pe care o face pacientul parcurgând distan a pân la apele minerale are o valoare mai mare pentru s n tate decât îns şi apa b ut . • Colica biliar este tratat cel mai bine prin exerci iu şi mai ales prin c l rit, mersul cu c ru a etc. • Exerci iile poten eaz efectul unor medicamente pân într-atât încât, în absen a lor, medica ia devine ineficient . • Exerci iul fizic şi mişcarea previn guta. • Mişc rile ocupa ionale (de munc ) fac parte din exerci iile terapeutice, prelungind via a (T. Sbenghe, p. 11). În c utarea unor metode şi mijloace cât mai adecvate pentru a-i reda omului capacitatea de munc , lumina interioar şi capacitatea de a dispune de sine dup propria-i voin , profesorul universitar Friedrich Hoffmann, de la Facultatea de Medicin din Halle, a experimentat îndelung influen a c l riei asupra unor bolnavi care nu puteau merge. Tratându-şi cu succes pacien ii în şaua calului, marele medic a scris apoi valoroasa carte Von Reiten und seinem herrlichen Nutzen (Despre c l rie şi fericitele sale foloase), ap rut în anul 1719. Kinetoterapia acestui secol, îmbog it şi cu alte lucr ri, cum ar fi cele semnate de Stahl, Boerhaave şi al ii, a avut în vedere categorii sociale dintre cele mai variate, printre acestea fiind şi scriitorii – o categorie profesional mai aparte. Scriind în a doua jum tate a secolului XVIII, De la santé des gens de lettres (Despre s n tatea scriitorilor), medicul Samuel Tissot recomanda oamenilor de litere terapia ocupa ional de rigoare, respectiv acele exerci ii fizice compensatorii, active, capabile în primul rând s înl ture efectele sedentarismului (vezi şi S. Todea, 2001, p. 31). El a studiat atent şi mişc rile din timpul practicii altor meserii, recomandând pentru fiecare terapia ocupa ional potrivit , capabil a men ine starea de s n tate, terapie aflat în acord compensator cu solicit rile muncii depuse. O asemenea lucrare era cu atât mai necesar vremii, cu cât, odat cu revolu ia industrial , omul a fost supus standardiz rii şi unor repet ri nemaiîntâlnite pân atunci a mişc rilor, ceea ce avea repercusiuni negative asupra st rii de s n tate. În a doua jum tate a secolului al XVIII-lea, dat ce coincide cu izbucnirea revolu iei industriale din Anglia, extins apoi în restul Europei, avea s aduc cu sine scrierile despre fizioterapie ale medicilor Christian Jonh (1757), J.G. Zimmerman (1786) şi ale filozofului şi enciclopedistului francez Denis Diderot (1713-1784) 115

(una din c r i). Este perioada în care asist m nu numai la îmbog irea teoretic , ci şi la o ampl dezvoltare a bazei tehnico-materiale a kinetoterapiei ca efect al aceleiaşi revolu ii industriale. Ea marcheaz apari ia unor instala ii, dispozitive şi a unei aparaturi speciale pentru gimnastica medical : cal-balansoar suspendat, scaun vibrator etc., pe care nu le vom întâlni în orizontul asiatic. Tot acum a ap rut Botanica sau flora Armeniei, o lucrare monumental scris între anii 1794 şi 1818 de talentatul medic şi naturalist Stephanos Schrimanian, în care sunt descrise morfologic 800 de plante cu propriet ile lor curative, cu modul lor de folosire, cu identificarea bolilor în care puteau fi utilizate. Cartea medicului armean, considerat a fi unicat în tot Orientul, îşi p streaz pân azi valoarea ştiin ific . Avem de-a face cu o cultur fizic medical în primenire, cu idei, proceduri, şedin e de masaj, aparate şi dispozitive noi, cu o conştientizare a ideii de kinetoterapie, disipate pe ocupa ii profesionale, cu o înalt tehnic european . Aceast primenire a marcat kinetoterapia din ultimul sfert al secolului XVIII şi pe continentul american. Optica societ ii cu privire la binefacerile acestui tip de terapie se modificase considerabil. Rezultatele ob inute şi cotate ca fiind foarte utile societ ii, aveau s plaseze kinetoterapeutul pe o treapt mai înalt a piramidei sociale. 7.2. Kinetoterapia de la sfârşitul secolului XVIII la sfârşitul Primului R zboi Mondial (1918) Ceea ce caracterizeaz kinetoterapia din aceast perioad este explozia de manifest ri cu caracter terapeutic, care va deschide o întreag er pentru terminologia, programele şi metodologia domeniului. Este perioada celor mai aprinse dezbateri şi a celor mai multe c l torii ştiin ifice, a edific rii unui înv mânt de specialitate. O alt caracteristic a perioadei deriv din faptul c aproape to i creatorii de metode sau sisteme na ionale de gimnastic medical sunt enciclopedişti, oameni de ştiin , cultur şi art care au voca ii multiple. Sunt oameni de ac iune, buni teoreticieni, iar în opera lor se reflect atât concep iile specifice ale rilor lor în materie de înt rire sau refacere a s n t ii, cât şi nivelul general atins de kinetoterapia Epocii Moderne. Epoc la începutul c reia, în unele ri europene se poate vorbi de trecerea la o adev rat kinetoterapie ştiin ific . Acum 116

au ap rut primele unit i complexe denumite Centre de s n tate (Centres de santé, Health Center), adev rate dispensare polivalente, în activitatea c rora metodele profilactice se îmbinau cu cele curative. Literatura cu con inut terapeutic din a doua jum tate a secolului XVIII şi primele decenii ale secolului urm tor se afl sub puternica influen a ideilor Iluminismului medical, mai ales a celui de inspira ie german . În Anglia, ca urmare a ascensiunii burgheziei, „cet eanul luminat”, care luase locul perfectului gentleman, manifesta o dorin aprig de a c l tori, de a cunoaşte lumea, de a-şi forma deprinderi practice, exerci iile fizice continuând s ocupe un loc din ce în ce mai important. De dou -trei ori pe s pt mân , englezii îşi ocupau dup amiezile cu tenisul, canotajul şi mai ales cu crichetul – jocul lor na ional. La începutul secolului XIX clasele privilegiate, mari amatoare de pariuri pe cai, box semiprofesionist şi curse atletice, au inventat activit ile sportive în cadrul cluburilor, pentru satisfacerea nevoilor lor de loisir şi întrecere. În acest context se iveşte Thomas Arnold (1795-1842), un clergyman, cleric care a studiat istoria, geografia, filozofia, a compus versuri, dar care în acelaşi timp a cultivat cu deosebit talent şi exerci iile fizice la Universitatea din Oxford, apoi în pensiunea proprie de la Lancham. Aici începe Arnold s pun bazele metodei sale în care sporturile vor constitui un nou mijloc de educa ie şi terapie. „Mergeam la sc ldat, jucam mingea, f ceam exerci ii gimnastice împreun cu elevii mei; câteodat tr geam împreun la lope i; ei sim eau, cred, mare pl cere, iar eu m bucuram ca un copil. Respectul nu suferea câtuşi de pu in, iar autoritatea mea câştiga din aceasta prin încrederea şi acea confraternitate ce se stabilise între noi” – îşi amintea Thomas Arnold despre acest centru multifunc ional de îngrijire a s n t ii (vezi detalii la D. Strohl, 1936 şi Jaques Rouyer, 1975, p. 183). Metoda lui Arnold, cel care începând din anul 1829 a condus colegiul din Rugby timp de 14 ani, consta dintr-o combina ie între educa ia prin sport, în principal jocuri cu mingea, de echip , şi respectarea regulilor acestora şi a adversarului. Reformatorul şi practicianul Arnold nu a scris, în schimb preotul şi romancierul Charles Kingsley (1819-1875) ne-a l sat câteva scrieri în care atac viciile societ ii vremii, pentru remedierea c rora recomanda exerci iile fizice. De aici şi denumirea Muscular Christianism (creştinism muscular) dat sistemului lansat de el (C. Kiri escu, p. 328). 117

Thomas Arnold

Opera celor doi reformatori englezi a fost continuat de Archibald Maclaren (1820-1884) – fondatorul Institutului de Educa ie Fizic din Oxford şi al unui sistem de gimnastic întemeiat pe igien şi antropologie – şi de Carl August Georgii, cel care a introdus în Anglia gimnastica modern . Acest elev al lui P.H. Ling a creat la Londra un Institut de gimnastic ce a func ionat între anii 1850-1877 cu bune rezultate şi pentru gimnastica medical . În sfârşit, ar mai fi de inclus în aceast perioad de prosperitate a sportului englez şi filozoful Herbert Spencer (1820-1903), autorul c r ii de rezonan universal Despre educa ie intelectual , moral şi fizic (1821). Pentru studiul nostru este de re inut în primul rând una dintre concluziile c r ii, care preciza c : orice deteriorare comis voluntar împotriva s n t ii este un p cat fizic. Cum era de aşteptat, H. Spencer a aşezat la temelia sistemului creat de el gimnastica practicat de la cea mai fraged vârst . Copilul trebuia de timpuriu s înceap a-şi însuşi deprinderi igienice privind alimenta ia, îmbr c mintea, mişcarea, munca, evitarea surmenajului şi a oric rui exces. Numai astfel el poate dobândi o moralitate fizic , conştiin a ap r rii şi îngrijirii s n t ii, a men inerii echilibrului psihologic şi fiziologic – afirma Spencer, dovedindu-se înc o dat a fi adept al lui Pestalozzi şi Rousseau, ca şi suedezul P.H. Ling, de altfel. 118

P.H. Ling

În Suedia, în aceeaşi perioad , kinetoterapia era legat de personalitatea enciclopedistului Per Henrik Ling (1776-1839), cel care a îmbr cat în hain scandinav exerci iile de gimnastic ale Vechii Elade, din care a alc tuit o metod na ional ce s-a bucurat de un mare succes. Metoda propus de Ling a venit în întâmpinarea unei Suedii a c rei popula ie de circa 3 milioane de locuitori era amenin at cu degenerarea de viciul alcoolismului. Sub presiunea necesit ii de a se forma oameni s n toşi, capabili s lucreze într-o industrie în plin afirmare, P.H. Ling creeaz o metodologie de gimnastic , de fapt un autentic sistem, care sintetiza cunoştin ele sale de gimnastic şi fiziologie, precum şi tehnicile terapeutice chineze, egiptene, greceşti şi romane. Acestora li s-a ad ugat experien a celor cinci ani (1799-1804) petrecu i la Copenhaga, unde a predat scrima (sportul care îl vindecase de un început de paralizie reumatic a bra ului drept) şi a urmat cursurile profesorului de gimnastic Franz Nachtegall de la Universitatea din capitala Danemarcei. Dup exemplul mentorului s u, Ling a deschis un curs privat de gimnastic în cadrul Universit ii din Lund (1804), inaugurând astfel ceea ce avea s se numeasc „masajul suedez” şi „metoda suedez ”. Elaborarea şi apoi experimentarea sistemului s u în 119

şcolile unde a predat a presupus o activitate îndelungat şi laborioas în biblioteci, s li de disec ie etc., pentru cunoaşterea perfect a anatomiei, fiziologiei şi mecanicii umane. Însuşindu-şi cunoştin ele necesare pentru a imagina noi tehnici kinetoterapeutice şi noi exerci ii, pe care le va prescrie în diverse afec iuni, P.H. Ling avea s -şi înscrie numele în galeria personalit ilor meritorii în ştiin ifizarea gimnasticii medicale. El este cel care a structurat exerci iile fizice în cele trei p r i (pozi ia de „pornire”, actul dinamic al mişc rii propriu-zise şi atitudinea impus la sfârşitul mişc rii) şi a aprofundat studiul contrac iilor musculare. Studiul s u cu privire la contrac ia muscular , cu şi f r rezisten , ca şi cel referitor la deosebirile dintre contrac ia excentric şi cea concentric , i-au permis s eviden ieze adev ratul rol pe care îl au într-o mişcare musculatura agonist şi cea antagonist . Încurajat de succesele ob inute, de influen a pe care o avea peste hotare metoda sa, Ling înainta în 1811 un memoriu autorit ilor şcolare din Stokholm în care propunea înfiin area unui mare institut central, înzestrat cu instala iile şi aparatele necesare pentru preg tirea maeştrilor şi tehnicienilor propagatori ai gimnasticii sale. Abia peste trei ani, Ling a fost autorizat s înfiin eze în capitala Suediei un Institut Central de Gimnastic , al c rui conduc tor şi – la început – unic profesor a fost. Acest aşez mânt terapeutic, apreciat de C. Kiri escu „leag nul, laboratorul şi câmpul de experien al gimnasticii lui Ling” (p. 316), a r mas pân azi depozitarul ortodoxiei sistemului, conducându-se dup acelaşi regulament promulgat în 1814. Este primul Colegiu care oferea în preg tirea sa ore practice şi teoretice de masaj şi de aici au iradiat pe întreg continentul institute similare, sta iuni balneare şi turistice care au inclus masajul în terapia durerii. Abia de acum înainte va trece Ling la definitivarea sistemului s u pentru care a fost ales membru al Academiei Suediei şi i s-au adus cele mai înalte onoruri. Sistemul lui Ling se întemeia pe biologie, pe observa ia structurii şi func ion rii organismului, pe analiza mişc rilor fiin ei umane, conducându-se dup principiul potrivit c ruia corpul nu trebuie for at s execute mişc ri precise, ci acestea trebuie adaptate de aşa manier , încât s corespund formei, necesit ilor şi posibilit ilor de via ale organismului, ale omului anatomic şi fiziologic. Aceasta ar fi tr s tura fundamental a sistemului suedezului Ling care, spre deosebire de înaintaşii s i, foloseşte exerci iul, mişcarea capabil s corespund întru totul tratamentului maladiei, deform rii, durerii etc., pentru readucerea omului la normal. 120

„Anatomia, aceast sfânt genez , trebuie s fie cel mai bun document al gimnastului: acesta nu trebuie s considere organele corpului ca o mas mecanic , ci însufle it în toate p r ile ei şi în consecin ca un instrument totdeauna viu al omului” – scria Ling în partea întâi (Legile organismului omenesc) a operei sale: Fundamentele generale ale gimnasticii. În afar de folosirea exerci iului potrivit la locul potrivit, o alt originalitate a sistemului suedezului Ling const în faptul c acord o însemn tate deosebit coloanei vertebrale ca fiind cel mai de seam organ al mişc rii omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului. Intrând în intimitatea problematicii, naturalistul C. Kiri escu (op. cit., p. 320) observa, în leg tur cu rolul coloanei în sistemul de gimnastic medical al lui Ling, urm toarele elemente semnificative: bra ele sunt luate în considera ie în func ie de influen a ce-o exercit asupra abdomenului. Aşadar, la baz se afl concep ia unei strânse înl n uiri între schelet, musculatur şi organele vie ii vegetative. F când s varieze for a, durata, ritmul mişc rilor pe care le execut trunchiul, bra ele şi picioarele, introducând în aceste exerci ii repeti iile şi combina iile cele mai felurite şi ingenioase, Ling ajunge s influen eze marile func iuni: respira ia, circula ia, digestia, care sunt ultimul şi cel mai important dintre elurile pe care le urm reşte gimnastica sa. Deşi muşchiul nu este un scop, ci un mijloc, un instrument pus în slujba marilor func iuni ce dirijeaz via a, în sistemul lui Ling muşchii dorsali şi cei ai centurii abdominale au c p tat o importan aparte. Solicitarea acestor muşchi prin exerci ii adecvate asigur coloanei vertebrale o inut normal , precum şi îndeplinirea în bune condi ii a func iilor multiple şi variate ale cavit ii abdominale – aspect neglijat şi chiar ignorat de predecesorii lui Ling, creatori de şcoli sau sisteme na ionale. Sistemul propus de Ling pentru regenerarea poporului s u este o replic modern a celui propus de Platon în Republica sa. Numai c la definitivarea lui au contribuit doi dintre elevii lui Ling (Liedbeak şi Georgii) şi mai târziu fiul s u Hjalmar Ling, care s-au ocupat îndeosebi de fundamentarea teoretic a gimnasticii medicale şi de stabilirea aplica iilor ei terapeutice. Dup p rerea noastr , Ling a în eles gimnastica drept un corp de reguli şi principii ale dezvolt rii organismului şi nu un ansamblu de exerci ii. Divizarea ei, f cut de Ling pe criterii fiziologice, 121

pedagogice, psihologice şi sociale, reprezint un pas înainte fa de structura realizat de Antichitatea greac . Când împarte gimnastica în pedagogic , militar , medical , ortopedic şi estetic , Ling descoper în cuprinsul ei valen e şi aplica ii igienico-educative care pot fi puse în valoare numai prin cunoaşterea deplin a legilor dezvolt rii organismului. Cu privire la gimnastica medical şi ortopedic din sistemul suedezului Ling, nu exager m dac afirm m c este componenta cea mai bine tratat care a f cut apoi cele mai mari progrese. Este meritul lui Ling de a fi întemeiat mişc rile corpului pe principiile mecanicii umane şi de a fi stabilit apoi componentele acestor mişc ri, în care for a este muşchiul, rezisten a este greutatea corpului, iar punctul de sprijin îl constituie p mântul sau aparatele şi instala iile întrebuin ate în acest sens. Exerci iile şi mişc rile de reactivare, manevrele masajului, psihoterapia, mecanoterapia cultivate prin metoda suedezului Ling au dep şit grani ele Europei, ajungând a fi cunoscute şi pe continentul american. Executat cu aparate (o aparatur necomplicat ) sau f r aparate, deci simple (active, f r „ajutorul” cuiva) sau compuse (semiactive, cu ajutorul unui partener şi cu opunerea unei rezisten e), aceste exerci ii şi mişc ri sistematizate în chip original de c tre Ling constituie, împreun cu materialele de rigoare, partea cea mai important a sistemului s u. Materialele şi aparatele gimnasticii suedeze sunt crea ii anume, potrivit nivelului tehnico-ştiin ific al vremii: saltele, bastoane, corzi, b nci, spaliere, bârna (bomul), calul, lada, scara fix , cadrul de gimnastic – pe scurt, accesorii ce serveau ca punct fix pentru corpul care se mişc (vezi şi C. Kiri escu, p. 319 şi 321). Având la baz asemenea acumul ri în materie de mecanoterapie, metoda de ameliorare a travaliului muscular fiziologic şi de asuplizare articular a putut progresa apoi prin aportul adus de elevii lui P.H. Ling. Unul dintre ei a fost Jonas Gustav Wilhelm Zander care a conceput o suit de 71 de aparate mecanice, ac ionate de for a muscular a pacientului prin intermediul pârghiilor şi contragreut ilor, de o for motric extern sau de propria greutate a corpului. Aparatele tip Zander promovau o mişcare sau determinau contrarezisten e (T. Sbenghe, p. 14). Privit prin prisma exigen elor de azi „metoda suedez ” îşi are limitele sale, unele componente tehnice par bizare, inutile şi chiar contraindicate. Pentru vremea sa, îns , valoarea metodei în ansamblu 122

şi a gimnasticii medicale în particular r mâne incontestabil , Ling fiind acela care a contribuit la ridicarea gimnasticii la rangul de ştiin . Introdus în Fran a de c tre doctorul Philippe Tissié, metoda suedez a fost criticat apoi, deoarece considera omul „ca pe un manechin articulat şi nimic mai mult”. Critica german o aprecia în bloc drept o gimnastic curativ , potrivit pentru bolnavi. La fel s-a pronun at şi critica rus , prin glasul fiziologului Leshaft, care sublinia empirismul metodei suedeze, mai pronun at în cazul gimnasticii medicale. Potrivit înv atului rus, Ling a creat o sistem a mijloacelor de vindecare, f r a fi studiat medicina şi f r a fi cunoscut procesele patologice; explica iile date de el în aceste probleme bazându-se pe considerente nu numai metafizice, ci pur şi simplu fantastice (C. Kiri escu, p. 324). Acelaşi Leshaft a avut şi cuvinte de laud la adresa sistemului suedez, apreciindu-i în mod deosebit principiile, cum ar fi cel al grad rii exerci iilor, şi meritul de a-i înv a pe practican i s respire (s respire profund şi s expire complet), atât prin mişc ri respiratorii speciale, cât şi prin întrebuin area metodic a mersului, alerg rii, s riturii etc. Meritul imens al metodei suedezului Ling r mâne, în cele din urm , acela de a fi provocat contemporanii s reflecteze la „mai binele” gimnasticii, pentru a se realiza înc un pas înainte pe acest t râm. Urmaşii s i, creatorii şcolii de gimnastic neosuedeze (Victor Balk, Elin Falk, Niels Bukh ş.a.), au putut, în demersurile lor, s evite ceea ce fusese criticat în metoda lui Ling: efectele neinten ionale. Elin Falk, de pild , a schimbat complet întreaga suit de exerci ii pentru men inerea staticii corpului, care aveau un rol corectiv, fiind destinate posturilor defectuoase (curburile coloanei, dezechilibrul bazinului, al centurilor etc.). Or, aceste exerci ii, odat descoperite, au intrat în practica curent şi stau la baza kinetoterapiei active actuale. Din inepuizabilul vocabular motric, Elin Falk a ales şi a descris 209 pozi ii şi exerci ii care se reg sesc azi, în majoritatea lor, în programele de gimnastic . În afara exerci iilor „de men inere”, Elin Falk a realizat programe ra ionale moderne şi pentru relaxare, asuplizare (întindere), executate în caden ritmic alternant , pentru reducerea redorii (rigidit ii, a lipsei suple ei), pentru creşterea for ei musculare – prin contrac ii concentrice, excentrice şi statice etc. (vezi şi T. Sbenghe, p. 13). 123

De rolul exerci iilor ritmice de asuplizare s-a ocupat şi Niels Bukh – un alt continuator al lui Ling. El a ales şi descris 183 de exerci ii cu acest rol, f r a le epuiza, bineîn eles, alc tuind o structur motric distinct , care-i poart numele: „exerci ii de tip Bukh”. În sfârşit, din galeria şcolii neosuedeze care s-a opus lucrului static, pozi ional, dominant la P.H. Ling, a f cut parte şi Elli Björksten. Ea a v zut în motricitate doar acele exerci ii şi mişc ri care au însuşirea de a ameliora circula ia, de a educa ritmul şi armonia, de a realiza, prin ritm, un impact psihologic asupra practicantului. Cu aceste ultime contribu ii în materie de kinetoterapia bolilor cardiovasculare şi a unor boli neurologice, kinetoterapia suedez încheia secolul XIX cu o serie de merite pe care istoria universal le consemneaz , recunoscându-le valoarea. În Fran a, creatorul unui sistem de gimnastic la scara întregii ri, sistem bazat pe legi biologice şi adaptat condi iilor în care tr iau cei c rora le-a fost consacrat este F. Amoros (1770-1848).

F. Amoros De principiile şi metodele specifice acestui sistem se poate lua cunoştin din opera sa fundamental intitulat : Manuel pratique des exercices corporels et des jeux les plus propres à fortifier le corps et 124

ses membres (Manual practic de exerci ii corporale şi de jocurile cele mai potrivite pentru înt rirea corpului şi a membrelor), lucrare ap rut în anul 1817. Spre deosebire de suedezul P. H. Ling, care pornea în metoda sa de la analiza mecanismului exterior al mişc rilor, pentru a ajunge s descompun actul motor în elementele sale componente, Amoros pleca de la principiul creşterii for elor prin spontaneitate conştient . „Copilul trebuie s simt cum se mişc ” – scria Amoros, judecând dup valorile epocii sale, valori f r de care nu am fi auzit nici de Amoros. C ci, pentru a se ivi Amoros pe firmamentul domeniului ce ne st în aten ie, au existat un Ch. Ballot cu teza sa La paume est-elle un préservatif contre le rheumatisme? (Mingea, este ea oare un preventiv împotriva reumatismului?), publicat în 1735 la Facultatea de Medicin din Paris; un Traité de l’ éducation corporele des enfants en bas âge (Tratat despre educa ia corporal a copiilor de vârst fraged ), publicat în 1750 de c tre Des Essarts; un Sabbathier – profesor la Colegiul din Châllons-sur-Marne – autorul unei valoroase expuneri istorice a gimnasticii militare, medicale şi atletice a celor vechi (Des exercices du corps chez les anciens pour servir à l’education de la jeunesse (Despre exerci iile corporale la cei vechi, spre a servi la educa ia tineretului), tip rit la 1772; cei doi fra i medici Tissot şi al ii. Despre Samuel Tissot şi opera sa am mai scris. Dar asupra operei lui Clément-Joseph Tissot trebuie s z bovim mai mult, deoarece tradus şi în alte limbi, prezint interes pentru un spa iu geografic mai larg, fiind, în acelaşi timp, deosebit de interesant . Publicat la 1780, cartea Gymnastique médicinale et chirurgicale au Essai sur l’utilité du mouvement ou des differents exercices du corps et du repos dans la cure des maladies (Gimnastica medical şi chirurgical sau încerc ri asupra folosului mişc rii sau a diferitelor exerci ii ale corpului şi despre repaus în tratamentul bolilor) este un ghid erudit de percepere a exerci iilor fizice ca mijloace inepuizabile de restabilire şi înt rire a s n t ii. Clément-Joseph Tissot nu este întru totul original; în demersul s u s-a inspirat, în primul rând, din pu inele scrieri ale medicului elve ian Tronchin, care recomanda şi folosea, în tratamentele sale, exerci ii fizice adecvate, gimnastica şi masajul, îns nu i se poate contesta meritul de a fi v zut în codul motric şi în claviatura gimnasticii – limitate la un moment dat – nu doar ceea ce era adev rat şi vedea oricine, ci şi ceea ce era ştiin ific. 125

El considera scrima, de pild , nu numai arta atacului şi a ap r rii, cu valorile educative evidente, ci şi un model de activitate datorit c ruia corpul cap t acea inut natural , ferm , maiestuoas , care confer omului demnitate. Intrând el însuşi în „pielea” celui care practic , Tissot ajunge la constatarea c cel mai indicat moment pentru efectuarea exerci iilor este diminea a, deoarece atunci ele ajut digestia şi faciliteaz evacu rile. Cartea sa abund în explica ii şi îndrum ri interesante, dup cum interesant r mâne şi împ r irea pe care o face exerci iilor fizice. Structurarea lor în trei categorii (active, pasive şi mixte) este rezultatul gândirii celui care a practicat aceste exerci ii. Active sunt exerci iile clasice, în care mişcarea este produs în întregime de executant, pasive, sunt cele în care mişcarea este produs de cauze din afara executantului (leag nul, mersul cu tr sura etc.), mixte, cele în care mişcarea este produs pe rând, de cel care execut şi de mijloacele ajut toare: calul, de pild . Cu toate c în spatele unor demersuri ale lui Clément-Joseph Tissot reg sim idei apar inând lui Rabelais şi Mercurialis, totuşi prin modul cum a valorizat exerci iile vocale, medicul francez şi-a dobândit meritul de a fi fondatorul gimnasticii respiratorii. Cel pu in în Europa. Aşadar, cam aceste realiz ri avea de cunoscut Amoros pentru a putea apoi s încerce a ad uga ceva gimnasticii medicale în Fran a vremii sale, unde cona ionalul s u Lepage realizase lucrarea Cercet ri istorice asupra medicinii chineze, publicat în Dictionaire des Sciences Medicales (Dic ionarul ştiin elor medicale), ap rut la Paris, în 1813, unde a introdus şi consacrat în literatura de specialitate îns şi termenii masaj şi maseur*. Parcurgându-i opera, în care el împarte gimnastica medical în patru p r i – igienic , terapeutic , analeptic (fortifiant ) şi ortosomatic – îl descoperim pe Amoros ca fiind omul care nu-şi pune decât acele probleme pe care el însuşi le poate rezolva sau l muri. Şi nimic mai mult. Dup dispari ia lui Amoros – nume prin care gimnastica medical francez cunoscuse o perioad de efervescen – a urmat un interval de timp care nu ofer ceva deosebit istoriei acestui domeniu. *

Din lucrarea lui Lepage afl m c aceşti termeni provin din chinez prin filier greac (mssein – care însemna „a fr mânta”). Savary, un alt savant francez, considera termenul ca fiind de provenien arab , unde mass înseamn „a ap sa”, ca manevr de prelucrare mecanic a p r ilor moi ale corpului în scop profilactic sau curativ. 126

Un semnal palid a venit din partea lui Napoleon Laisne, cel mai activ elev al lui Amoros, directorul adjunct al Şcolii Militare de la Joinville (creat la 1852), care, f r a fi interesat, a încercat s introduc exerci iile fizice şi în tratamentele medicale. Un oarecare reviriment l-au produs scrierile medicilor, care urm reau s combat concep ia lui Tissot, sus in torul teoriei dup care trebuie practicate numai acele exerci ii care pot servi ca leac împotriva bolilor. Dintre aceste scrieri o mare influen a avut-o cartea lui Charles Londe, La Gymnastique medicale d’apres les lois de la physiologie, de l’hygiène et de la therapeutique (Gimnastica medical dup legile fiziologiei, igienei şi terapeuticii). Cartea este un îndrumar ştiin ific în domeniul gimnasticii medicale, iar capitolul referitor la corela ia dintre sistemul nervos şi aparatul locomotor a avut un mare r sunet printre specialişti. Criza produs în evolu ia gimnasticii medicale franceze sau rezisten a ei la schimbare au fost întrerupte prin activitatea şi ini iativele lui George Demény (1850-1917), cel care a creat în Fran a o metod anume, o ştiin a mişc rii. Este cunoscut faptul c , în kinetoterapie, aplicarea corect a cunoştin elor de biomecanic poate scurta perioada de refacere sau recuperare. Totodat , se poate îmbun t i calitativ îns şi reabilitarea dup traumatisme, accidente, interven ii chirurgicale etc. şi reduce foarte mult din complexul infirmit ilor. Or, tocmai acesta a fost terenul de afirmare a sistemului creat de reformatorul francez, sistem întemeiat pe o gimnastic de aplica ie. Tr ind într-o nou etap a gândirii ştiin ifice şi tehnice, Demény a avut astfel posibilitatea de a studia influen a exerci iilor asupra organismului cu ajutorul procedeelor tehnice ale fiziologiei moderne: metoda grafic , cronofotografia etc. Beneficiind de acest avantaj fa de predecesori, Demény a putut apoi s aduc importante modific ri şi chiar critici gimnasticii suedeze, care se baza doar de elemente anatomice, considerând omul „un manechin articulat şi nimic mai mult”. Demény a avut inspira ia de a fi supus mişc rile gimnastice cercet rilor de laborator, ceea ce i-a permis s le înscrie grafic, s le descompun cu ajutorul cronofotografiei au ralenti (cu încetinitorul) şi s le prescrie apoi cu mult precizie, în func ie de coeficientul maxim de utilitate pentru organism. Prin îndemnul s u „cu fa a spre natur ” şi nu c tre o gimnastic abstract , Demény se detaşa atât de gimnastica amorosian , cât şi de cea suedez . În rezumat, doctrina lui Demény, expus în cartea L’école française, ap rut în anul 1909 şi completat ulterior prin alte lucr ri ca 127

Mecanisme et education des mouvements (Mecanismul şi educa ia mişc rilor), se deosebeşte de cea a suedezului Ling din care s-a inspirat, prin urm toarele elemente: se apropie mult de mişc rile naturale, necreând mişc ri artificiale în scop corectiv; contrac ia este înso it de mişcarea total a corpului şi nu se sprijin pe o pozi ie static , analitic (de aici şi clasificarea diferit a exerci iilor la cei doi: dup regiuni anatomice la Ling, dup efectele lor fiziologice asupra organismului la Demény); efectul igienic al exerci iilor este aşteptat de la punerea în mişcare armonic a ansamblului organelor şi func iunilor, pe când în gimnastica suedez , doar de la mişcarea muscular executat izolat de un segment al corpului; Demény se adreseaz unui om ca unitate psihofizic , pe când Ling unui „corp f r suflet”, unui schelet îmbr cat cu muşchi, dar lipsit de sistem nervos.

George Demény

Biologismul ştiin ific care l-a limitat pe Demény în fundamentarea doctrinei sale, l-a condus pe compatriotul s u Hébert, alt mare novator, la biologismul filozofic, prezent în epoc . Valoarea ştiin ific a analizei (descompunerii) mişc rii prin tehnica cinematografic a fost pus la îndoial de adversarii lui Demény. Cel mai redutabil dintre ei a fost doctorul Philippe Tissié, un sus in tor al metodei suedeze pure, integrale. Tissié a argumentat c recurgerea la tehnica cinematografic nu face decât s înregistreze mişcarea (bun 128

sau rea), îns nu o poate crea pe cea mai indicat . Iar observa ia sa nu era lipsit de adev r. Nu creezi un fapt, descoperindu-l.

Philippe Tissié

Gimnastica educativ alc tuit din exerci iile celei suedeze, remaniate şi adaptate de G. Demény, şi-a avut epoca sa de glorie. Glorie în spatele c reia se afl şi câteva merite ale sistemelor de educa ie create de Des Essarts şi Jean Jacques Rousseau (1712-1778), îndeosebi în ceea ce priveşte necesitatea întoarcerii la natur . O compara ie a educa iei fizice la Locke şi Rousseau (Ein Vergleich der physischen Erziehung bei Locke und Rousseau) a realizat, în anul 1870, V. Saftul (din Braşov), autorul primei teze de doctorat în filozofie cu o tem din acest domeniu. Revenind la gimnastica lui Demény, ea şi-a aflat aderen i şi în ara noastr , pe care marele reformator a vizitat-o. În luna mai 1914, la invita ia Societ ii „Înainte” – societate de gimnastic a elevilor Liceului Gh. Laz r din Bucureşti, condus de profesorul de educa ie fizic Dimitrie Ionescu, George Demény, pe atunci directorul Cursului Superior de Educa ie Fizic de pe lâng Sorbona (Paris), a sus inut un ciclu de conferin e în Capital , la Iaşi, Gala i şi Craiova, înso ite de demonstra ii practice pe tema „Noi metode de educa ie fizic şi armonia mişc rilor, în special la femeia tân r ”. 129

În Germania, aşa cum se va vedea, este dificil de a realiza o sintez coerent a kinetoterapiei din aceast perioad . Este greu, deoarece Germania este ara în care kinetoterapia a avut o manifestare multiform , în ciuda faptului c predomin gimnastica profilactic şi nu cea curativ , terapeutic . Când afirm m c este dificil, avem în vedere şi problema influen elor. În secolul XVIII, kinetoterapia german este subjugat de cultura fizic medical francez . În a doua jum tate a secolului, locul acestei influen e este luat de gimnastica medical englez care, la rândul ei, a trebuit s cedeze locul celei suedeze, infiltrat în Germania c tre sfârşitul decadei 1840-1850. Este cu neputin s contur m caracterul na ional al sistemului kinetoterapeutic dezvoltat în Germania, unificat în ultimul sfert al secolului XIX, şi datorit amestecului de experien e pe baza c ruia acest sistem s-a alc tuit, dând în cele din urm o „filozofie” a omului s n tos.

Johann Cristoph Guts-Muths

În fa a unor manifest ri, în care abund literatura cu con inut profilactic, de genul Spiele zur Ubung und Erholung des Körpers und Geistes (Jocuri pentru exercitarea şi refacerea corpului şi spiritului), publicat la 1796 de Johann Cristoph Guts-Muths; Macrobiotica sau Arta de a prelungi via a a lui Haufeland, profesor la Facultatea de Medicin din Berlin, sau Catechism al s n t ii al medicului Bernhard Christoph Faust, carte care pân în anul 1830 a cunoscut 11 edi ii, istoria kinetoterapiei nu prea mai are ce s scrie. Ea nu poate decât s constate c imediat dup Renaştere, gimnastica igienic de factur german a coborât în mase, cunoscând o larg accesibilitate. 130

În prefa a edi iei a doua a Catechismului, cea din 1794, autorul anun a c prima edi ie s-a vândut în 80.000 de exemplare şi a fost introdus ca manual în şcoli. Timp de peste patru decenii, cele 11 edi ii ale acestei c r i, alc tuit din întreb ri şi r spunsuri, au f cut educa ie igienic popula iei şcolare, eviden iind valoarea fiec rui exerci iu gimnastic pentru s n tatea şi dezvoltarea organismului. Un destin asem n tor l-a avut şi Macrobiotica celuilalt medic german, Hufeland, reeditat şi tradus în numeroase limbi, printre care şi în limba român în anul 1844. Şi omul de ştiin , stabilit la Dessau, Gerhard Ulrich Anton Vieth (1763-1836) îşi înscrie numele în istoria kinetoterapiei, fiind unul dintre cei care au sus inut c , prin îns şi natura lor, exerci iile corporale au ca suport anatomia şi fiziologia uman . În volumul intitulat Sistemul exerci iilor fizice, al doilea din cele trei, câte cuprindea monumentala sa Încercare de enciclopedie…, Vieth descrie cu maxim competen structura corpului omenesc în rela ia sa cu mecanismul mişc rilor, efectele de pârghie ale oaselor ac ionate de muşchi, valoarea centrului de greutate. Descrierile f cute de Vieth exerci iilor de felul: mers, alergare, s ritur , înot, patinaj sau pozi iilor: stând, suspensie etc., descrieri în care figureaz condi iile fiziologice şi fizice necesare execu iei lor perfecte, sunt valabile şi în zilele noastre sub aspectul motiv rii ştiin ifice. Datorit lor, se poate cunoaşte prin ce este superior un exerci iu fa de altul. Eruditul înv at german îşi justific conceptul de sistem, ales ca titlu al unuia din cele trei volume ale enciclopediei sale, prin diferen ele axiologice pe care le eviden iaz în valoarea biomecanic a exerci iilor corporale. El realizeaz o prim clasificare a mişc rilor şi exerci iilor dup diviziunile anatomice: cap, trunchi, membre superioare şi inferioare, cu subdiviziunile acestora. În elegându-le mai adecvat valorile, Vieth le clasific apoi diadic, în func ie de natura (tipul) lucrului, în pasive şi active. În categoria celor pasive, Vieth enumer şi descrie pozi iile şezând, culcat şi pe scaun, leg natul, balansul cu ajutorul diferitelor dispozitive, mersul în tr sur sau în alte vehicule, baia şi frecatul corpului cu peria etc. Active sunt, în clasificarea sa, exerci iile organelor senzoriale, pozi ia biped vertical , mersul, alergarea, c rarea, balansul prin ac iunea for elor proprii, s riturile libere şi cu pr jina, voltijele etc. În demersul s u, Vieth a fost favorizat de ierarhiz rile f cute anterior, îndeosebi de c tre medicul francez Clément-Joseph Tissot, men ionat în paginile anterioare. 131

Aşa cum am men ionat, gimnastica medical german a suferit influen e multiple în evolu ia sa. Punctul de plecare al înfloririi sale l-a constituit sistemul suedezului P.H. Ling, recunoscut unanim pentru valoarea sa igienic şi ortopedic . Abia dup anii 1860, gimnastica medical german avea s -şi croiasc un drum propriu de dezvoltare. În Elve ia, ara unde a tr it marele pedagog Pestalozzi (17461827), care are merite în conceperea unei gimnastici naturale sau elementare, în fond, o gimnastic a articula iilor, în fruntea sistemului kinetoterapeutic se afl contribu ia medicului Tronchin. Valoarea şi sensul terapeutic ale mişc rilor umane se întemeiaz , la medicul elve ian, pe con inutul real al actelor omului. În tratamentele sale, Tronchin a utilizat pe scar larg exerci iile fizice, gimnastica şi masajul. Pu ine lucr ri scrise ne-au r mas de la acest practician, care îşi adaug şi meritul de a fi inspirat pe urmaşii s i, în special pe Tissot.

P.H. Clias

De gimnastica medical în Elve ia s-a ocupat în aceast perioad şi Adolf Spiess (1810-1858), dar un plus de originalitate a adus acestei activit i Käslin, cunoscut sub numele de P.H. Clias (1782-1854). 132

Originalitatea metodei sale const în folosirea unui num r mare de aparate şi dispozitive: frânghie, sc ri, cercuri, corzi de s rit, bastoane etc. Clias a alc tuit trei categorii de exerci ii. Cele din prima categorie erau recomandate pentru a preveni şi trata anchilozele, sciatica şi lumbago; cele din a doua categorie pentru a preveni catarul, astma, curbura spin rii; cele din a treia leucoreea, cloroza, dispepsia, isteria, melancolia etc. (v şi C. Kiri escu, p. 285). Tot în Elve ia secolului XIX a tr it şi H.S. Frenkel, cel care a conceput şi metoda de reeducare a mersului ataxic (suferind de o boal a m duvei spin rii) şi (mai rar) a cerebelului, caracterizat prin incapacitatea de a coordona mişc rile, al tabeticului (ataxicului), care revolu ioneaz kinetoterapia. Reeducarea mersului fiin ei umane a constituit o preocupare de prim ordin a kinetoterapiei Epocii Moderne. Îns şi ideea de tratament prin mişcare are sens şi cap t valoare numai dac repune în func iune mersul. De acest adev r au fost conştien i to i neurologii şi cardiologii care s-au apropiat de kinetoterapie. La intersec ia secolelor XIX-XX, numeroşi specialişti în terapia bolilor cardiovasculare şi neurologice au încercat s afle şi s demonstreze rolul diferitelor exerci ii şi mişc ri în redarea mersului fiin ei umane afectate. Irlandezul William Stokes din Dublin, germanul Oertel din Munich, fra ii Schot din Anglia întreprind primele studii bazate pe observa ii îndelungi în urma c rora au putut demonstra valoarea mersului pe teren plat şi a exerci iului fizic bine ales pentru reeducarea şi reluarea mersului de c tre cardiaci sau de c tre cei care au suferit un atac cardiac. Neurologii Todd şi Erben sunt primii europeni care s-au ocupat de recuperarea hemiplegicilor, demersurile lor permi ând apoi altor specialişti s progreseze în alc tuirea unor programe de lucru mai eficiente. Unul dintre aceştia a fost medicul R. Hirschberg, al c rui program, „aproape perfect valabil şi azi”, este alc tuit din exerci ii analitice precise, bazate pe studiul atent al deficitului motor, ceea ce face indispensabil kinetoterapia (v. şi T. Sbenghe, p. 14). În România, cunoştin ele şi experien ele cu caracter kinetoterapeutic nu au f cut obiectul unor cercet ri anume, nici chiar pentru Epoca Modern . Acelaşi fenomen s-a petrecut şi în alte ri, dup cum am v zut, şi asta nu pentru faptul c interesul pentru practicile acestei componente a civiliza iei ar fi fost oarecum limitate. Mai curând pentru faptul c istoria se ocup îndeosebi de ceea ce este general şi 133

mai pu in de fiecare verig din lan ul evenimentelor. În Istoria sportului din România (1995) noi am semnalat doar, f r a ne opri asupra faptului ca atare, c în rile Române, înc din sec. XVI sunt atesta i documentar teleacii şi frec torii – cei care îndeplineau serviciul de maseur în b ile publice. Cercet ri anume ar putea coborî aceast limit în timp sau ar putea extinde aria prezen ei masajului şi maseurilor nu numai în Bucureşti sau la Iaşi (inclusiv la M n stirea Trei Ierarhi), ci şi în alte localit i: Cluj, Arad (unde este atestat , la 1821, Şcoala de înot care func iona în cadrul b ii publice), Reşi a, Braşov, Gala i etc. C l torul otoman din secolul XVII, Evlia Celebi, sublinia în jurnalul s u m re ia şi luxul b ilor publice de la Iaşi, întrucât „în toat Europa nu exista o baie atât de str lucitoare”. Se referea desigur la feredeul din cadrul M n stirii Trei Ierarhi, care se afla şi în aten ia domnitorului Mihai Racovi , dup cum rezult din scutirile pe anii 1703 şi 1704 „de toate d rile şi angaralele” acordate celor care aduceau butuci pentru înc lzirea apei. În leg tur cu b ile bucureştene din secolele XVI-XIX, un studiu valoros, intitulat chiar astfel, a realizat istoricul George Potra (vezi vol. Din tradi iile medicinii…, 1978, p. 47), de unde afl m c b ile de la cur ile domneşti şi boiereşti, b ile publice (ale m n stirilor, spitalelor, hanurilor etc.) şi particulare, aveau pardoseala din piatr înc lzit pe dedesubt, iar al turi de camera de suda ie se aflau camerele de odihn , masaj şi gustare. Ele dispuneau de aer cald, dup modelul din lumea bizantin sau greco-turc . Nu se f ceau b i în cad , ci numai limpezirea cu ap dup baia propriu-zis de suda ie. Detalii privitoare la baia Mitropoliei rii Româneşti la 1782 şi la baia de la Curtea Domneasc la 1798 le afl m în Arhivele Statului (Bucureşti, Mitropolia rii Româneşti, CCCXXIV – 9) şi, respectiv, ale Academiei Române (CCCLXXIV – p. 136, 137). Bucureştiul ultimului deceniu al secolului XIX dispunea şi de câteva stabilimente particulare, zise „de hidroterapie”, pentru scopuri igienice şi medicale: b ile Meltzer, Mitrasevschi, Erdreich, Grivi a, iar c tre anul 1900, Baia Central . La Iaşi, renumit era „feredeul lui Pogor”. O descriere din 26 oct. 1826 a c pitanului englez James Edward Alexander, care frecventase cu prietenii o astfel de baie la Bucureşti, ne ofer date sugestive despre func ionarea unor asemenea stabilimente. „Am fost duşi într-o camer pentru dezbr cat. De acolo pân într-o mic sal , înalt , umplut cu aburi [care emanau] din trei mici 134

cisterne, unde era introdus apa cald , înc lzit cu cocs, sau apa rece. Dup ce a ap rut o transpira ie abundent [pe corp], am fost freca i cu o m nuş de p r, dup aceea [am fost] s puni i, acoperi i cu cl buci, aruncându-se cantit i de ap cald pe noi. Dup aceea am fost acoperi i cu grij şi conduşi în camera de îmbr care, unde ne-am culcat pentru o jum tate de or , hainele fiind schimbate în timp ce neam r corit”. În mare, cam aceasta era succesiunea opera iilor în asemenea b i, iar oaspetele englez, deşi impresionat de procedurile la care fusese supus, nu-şi permitea s fac eventuale compara ii sau s emit judec i cu privire la evolu ia stabilimentelor de acelaşi tip, pornind de la termele romane pân în Epoca Modern . Dar nici istoricul modern nu poate descrie cu mai mult acurate e procedurile aplicate aici, chiar dac la acestea ar ad uga elemente de ordin arhitectonic, func ional, social etc. Istoria de care ne ocup m este cea a descoperirilor ştiin ifice în domeniul kinetoterapiei, fenomen vizibil şi în documentele de arhiv , dar mai cu seam în literatura de specialitate creat de-a lungul timpului. Una dintre primele lucr ri cu caracter enciclopedic (6 volume), care cuprinde sfaturi medicale pentru p strarea s n t ii şi prelungirea vie ii este cartea iluministului ardelean Ştefan Matyus (1725-1802), medic din Târgu Mureş, publicat în anii 1762-1766 la Bratislava cu titlul Diaetetica. Istoria kinetoterapiei nu o re ine decât cu titlul informativ, ca şi cartea doctorului Constantin Caracaş (1773-1828), publicat postum (1830) la Bucureşti, cu titlul Topografia rii Româneşti şi observa iuni antropologice privitoare la igiena şi boalele locuitorilor ei, în care renumitul specialist român acord un spa iu larg şi problemelor influen ei exerci iului fizic şi a b ilor corporale asupra s n t ii şi refacerii organismului din punct de vedere igienic şi terapeutic. Îns , o lucrare care a f cut „carier ” în câmpul kinetoterapiei este cea a lui Pavel Vasici-Ungureanu – unul dintre primii români doctori în medicin . Ea a ap rut în anul 1831 cu titlul Dietetica sau înv tura de a p stra întreaga s n tate, de a domoli boalele, a se feri de primejdia mor ii şi a se mântui dintr-însa. Titlul c r ii* ofer el însuşi suficiente explica ii. * Titlul original în limba maghiar : O és új Diaetetica (Dietetica veche şi nou ). Vezi şi C. Kiri escu, op. cit., p. 236, unde se dau anii public rii 1788-1793 (sic). 135

Doctorul Pavel Vasici-Ungureanu, membru al Academiei Române din anul 1871, a mai publicat Antropologhia sau Scurt ar tare despre om (Buda, 1830), precum şi Macrobiotica sau arta de a prelungi via a, ap rut la Braşov în dou volume (1841-1845). Macrobiotica indic drept remedii pentru prelungirea vie ii exerci iile fizice uşoare (alergarea, înotul, c rarea, mersul în echilibru etc.), folosirea mijloacelor naturale (apa, soarele, traiul în aer liber) şi alimenta ia ra ional . Macrobiotica, deşi s-a dovedit a fi, în mare, o prelucrare a c r ii cu acelaşi titlu a faimosului doctor berlinez Hufeland, socrul boierului moldovean Alexandru Scarlat Sturza, emigrat în Rusia, îşi are, în epoc , meritul de a fi promovat idei şi informa ii specifice domeniului. Surprinzând veritabilul fond comun al conceptului, Pavel Vasici-Ungureanu poate fi considerat ca pionier al dietoterapiei în ara noastr . Conceptul de dietetic întâlnit la aceşti scriitori a fost, pân în zilele noastre, în eles şi folosit de literatura de profil cu sensul de dietoterapie, mergând pe aceleaşi vechi f gaşuri. „Eu, ca medic, socot fundamental ca dietoterapia s fie şi s r mân temelia tuturor eforturilor de vindecare” – scria la un moment dat cunoscutul doctor R. Gerson, un adept al elimin rii c rnii din alimenta ie în favoarea crudit ilor. Teza dietoterapiei a fost teoretizat şi de doctorul elve ian Ernst Günter, care descoperise acelaşi fond comun de valori pe care le eviden iaser cu un secol în urm oamenii de ştiin români. Autor al lucr rilor Dietoterapia şi S tr ieşti f r s fii bolnav, E. Günter sublinia c în perioada de înflorire a Imperiului Roman solda ii se alimentau în campanie cu boabe de grâu pe care le purtau în permanen cu ei şi le mestecau apoi încet şi temeinic, atât în mers, cât şi dup aceea, fapt ce îi men inea ap i pentru lupt . Istoria kinetoterapiei consemneaz la loc de cinste numele medicului igienist, doctor Iacob Felix (1832-1905), considerat a fi întemeietorul igienei ştiin ifice din România. Remarcabilul s u Tractat de igien public şi poli ie sanitar (dou volume: 1870 şi 1889), de pild , are meritul de a fi declanşat o activizare a mişc rii kinetoterapeutice din ara noastr şi, în primul rând, a gimnasticii medicale şi masajului. Din postura de membru al Academiei Române, Iacob Felix a demonstrat influen a binef c toare a exerci iilor asupra cordului şi a pl mânilor, a mersului pe biciclet şi a lucrului manual în genere, 136

asupra sistemului nervos şi muscular, prin educarea aten iei, preciziei şi a minu iozit ii. Bun cunosc tor al practicilor kinetoterapeutice tradi ional-populare ale românilor, cum ar fi „trasul”, „c lcarea cu ursul” etc., Iacob Felix pledeaz , în scrierile şi rapoartele sale c tre autorit i (vezi acel Raport general asupra igienei publice, publicat în anul 1892), pentru cultivarea pe scar larg a gimnasticii medicale, a jocurilor în aer liber, a masajului etc. Ini iat în literatura occidental de specialitate, el interpreteaz valorile acestor mijloace terapeutice în acord cu ideile promovate în epoc . Acest lucru este eviden iat cu claritate şi de volumul Istoria higienei, publicat în anul 1903, unde doctorul Iacob Felix îşi prezint şi concep ia sa privitoare la efectele gimnasticii asupra inimii, pl mânilor etc., temeiuri suficiente pentru a recomanda şi sus ine introducerea gimnasticii în şcoli ca disciplin obligatorie pentru copiii de peste 14 ani. Interesul ştiin ific fa de valorile terapeutice ale gimnasticii îl întâlnim şi la medicul şi chimistul C. I. Istrati (1850-1918) – un alt membru al Academiei Române (din 1899). Cartea sa, Considera iuni asupra importan ei şi necesit ii gimnasticii din punct de vedere igienic şi social (Bucureşti, 1880), amplific autonomia şi con inutul axiologic al acestei activit i civilizatoare. Ea a ap rut la scurt timp de la intrarea în vigoare a Legii organiz rii serviciului sanitar (iunie 1874), care prevedea (art. 115) ca „în toate stabilimentele publice s nu fie neglijat educa iunea fizic ”, şi a Regulamentului pentru Consiliile de igien public şi salubritate, care la art. 20 stipula ca atribu ie a Consiliilor şi pe aceea „de a inspecta periodic starea igienic a stabilimentelor de b i şi de nata iune”. În leg tur cu natura terapeutic a acestui mijloc, importante contribu ii au adus lucr rile Maestrul de înot ar dean (Arad, 1845), care trateaz igiena înotului, salvarea de la înec etc., cartea doctorului I. Mayer intitulat Scurt înv tur despre puterea vindec toare a b ilor de abur peste tot şi descrierea aşez mântului de b i de abur al fondului şcoalelor româneşti din Braşov (Braşov, 1857), ca şi cea semnat de D.I. Aronovici: Înotarea şi aplica iunile ei (Bucureşti, 1893). Şi, desigur, şi altele cu aceeaşi tematic . Valoros om de ştiin , om politic respectat, prin opera şi activitatea sa contribuind la prop şirea culturii fizice medicale din ara noastr , C.I. Istrati îşi va fi adus aportul şi la edificarea Institutului de Gimnastic Medical şi Ortopedie din Bucureşti, al turi de 137

dr. Alexandru Simion Marcovici, ini iatorul (recunoaşte C.I. Istrati), şi de profesorul de gimnastic C. Constantiniu. Nu ştim dac exist o monografie a acestui aşez mânt, unul dintre primele din Europa şi din lume, dup p rerea noastr , îns ea ar trebui întocmit . Ceea ce ştim sigur (vezi şi Istoria… noastr , 1995, p. 41) este c la 29 nov/ 11 dec 1879 s-a votat statutul acestui institut, document care ast zi ne lipseşte. Considera iunile… lui C.I. Istrati au fost r spândite în rândurile unui cerc larg de cititori, care redescopereau astfel „propriet ile preventive şi curative ale mişc rii”. Asemenea predecesorilor s i, interesa i de problematica terapiei prin mişcare, aşa cum au fost dr. I.C. Lerescu (Hygien public şi privat , Bucureşti, 1868), Gh. Moceanu (Istoria, anatomia şi hygiena gimnasticii dup autorii cei mai renumi i, cu figurele cele principale traduse de G. Moceanu, Bucureşti, 1876), Ludovic Molnar (Cluj), Vasile Negrutzi (Iaşi) ş.a., academicianul C.I. Istrati individualizeaz valorile terapeutice ale gimnasticii, transferând exerci iile c tre anumite categorii umane: sedentari, adul i, b trâni, fete etc. În partea a II-a a lucr rii, cea intitulat Gimnastica din punctul de vedere terapeutic, savantul român trateaz problematica aplic rii gradate a efortului, a profilaxiei şi tratamentului bolilor interne şi afec iunilor chirurgicale cu ajutorul exerci iilor adecvate, sus inând utilizarea în scop profilactic şi curativ a hidroterapiei şi aeroterapiei, din ra iuni care nu mai necesit alte comentarii. Consecvent discursurilor sale privitoare la edificarea pe baze ştiin ifice a unui sistem românesc de gimnastic şi gimnastic terapeutic , în cadrul c ruia s figureze la loc de cinste ortopedia, hidroterapia, aeroterapia, inhala iile, electroterapia etc., slujite de cadrele de specialitate necesare, C.I. Istrati scria spre sfârşitul secolului lucrarea: Rapoarte asupra organiz rii înv mântului gimnasticii (Bucureşti, 1898). Lucrarea f cea cunoscut faptul c în anul precedent se amenajase la Spitalul Pantelimon din capital o sal modern pentru gimnastic medical – una dintre primele de acest gen din ara noastr . Multe alte studii şi consemn ri ce reflect interesul autorilor pentru problemele legate de trecutul kinetoterapiei în România au r mas la stadiul de lucr ri de licen şi teze de doctorat sus inute la Facultatea de Medicin din Bucureşti. Ele con in considera ii valoroase asupra antropologiei trupului şi terapiei sale prin mişcare, 138

masaj, hidroterapie etc. Dintre cele care pot fi incluse în istoricul practicii terapeutice din ara noastr sunt dou teze de doctorat, datând din ultimele dou decenii ale secolului XIX, teze sus inute la facultatea bucureştean . Este vorba de teza lui R.P. Manga, intitulat Masajul, istoricul, manipula iunile, ac iunea fiziologic şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu (reumatismul, anchilozele fibroase, neuralgiile, artritele etc.), datând din anul 1885, şi de teza lui N. H lmagiu, sus inut patru ani mai târziu, având ca titlu Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi. Ele sunt printre primele lucr ri ce trateaz problematica evolu iei masajului în practica kinetoterapeutic din ara noastr şi orice întâietate într-un domeniu se cuvine a fi consemnat spre aducere aminte, aşa cum am f cut-o şi noi, de altfel. * *

*

Din cele prezentate rezult , în primul rând, str dania fiec rui autor de metod , şcoal , doctrin privitoare la gimnastica medical de a o în l a la nivel na ional sau chiar de a crea un sistem na ional în domeniu. Noi nu suntem de acord cu cei care v d în acest demers o „b t lie a sistemelor” (începând cu C. Kiri escu). Sintagma este împrumutat din secolul anterior („b t lia c r ilor”) şi nu se potriveşte cu num rul redus al sistemelor a c ror amploare ideologic dep şeşte mentalitatea unei c r i. Un sistem kinetoterapeutic al Chinei, care, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, redescoperea medicina tradi ional şi automasajul ca metod profilactic şi terapeutic , nu se putea „bate” sau confrunta cu cel al Rusiei, de pild , întemeiat de fiziologul şi pedagogul P.F. Leshaft (1837-1909) la sfârşitul secolului XIX, pe considera ii de ordin igienic şi pe tradi ii pur ruseşti. Chiar dac se recunoaşte c , în ceea ce priveşte masajul, acesta a fost transplantat în Rusia de c tre suedezii De Roon, Berling şi Pauli. O descriere a b ilor de aburi ruseşti, a metodelor de recrutare şi calificare a b ieşilor, cât şi a muncii desf şurate de aceştia în vremea lui P. F. Leshaft o afl m în cartea academicianului francez Henri Troyat: Via a din fiecare zi din Rusia ultimului ar (Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 48-51). 139

Ea are valoare istoric *, fiind întemeiat pe o documenta ie solid şi obiectiv . * „Un turist conştiincios trebuia s viziteze b ile de aburi ruseşti. Unele erau luxoase, cu cabine separate, de trei sau patru ruble intrarea, altele, pentru oamenii de rând, de la cinci copeici de persoan , unde nu exista decât o sal comun pentru b rba i şi o alta pentru femei. De îndat ce şi-a dest inuit inten ia lui Aleksander Vasilievici, acesta i-a propus s -l duc într-un local de prima mân . Au luat o „cabin separat ” pentru amândoi. Abia îşi scosese c maşa, când doi zdrahoni p trunser în cabin , încordându-şi muşchii. Erau b iaşii pe care Aleksandr Vasilievici îi angajase la intrare. inuta lor era foarte sumar : un pantalon de pânz , strâns în talie, şi o gr mad de muşchi pe deasupra. Trecur în camera al turat , pavat cu dale, supraînc lzit , plin de aburi, unde persista un uşor miros de carne umed . Într-o clipit , clien ii devenir lut de modelat pe o mas de marmur alb . B iaşul lui Jean Roussel îl stropi din cap pân la picioare cu ap fierbinte, îl s puni bine cu o pânz aspr şi îi frec cu putere urechile, gâtul, bra ele, întreaga anatomie a victimei. Lâng el, Aleksandr Vasilievici gemea sub eforturile depuse de cel lalt energumen, care avea capul ras şi o bucat de pânz pe pieptu-i p ros. Întors, r sucit, aşezat cu for a, întins pe burt , fr mântat, tras, masat, sc rpinat, sp lat, Jean Roussel n-avu timp s -şi vin în fire c şi fu împins, dincolo de o uşi , într-un nor sufocant de aburi. Nu departe de el, cufundat în aceeaşi nebuloas , Aleksandr Vasilievici îşi biciuia cu furie trupul cu o m turic din nuieluşe ca s -şi activeze circula ia sângelui. Chipul lui roşu, lucind de transpira ie, se leg na în emana iile funinginoase ale sobei. Se b tea, se pedepsea, pl tea cu încântare greşeala de a fi un om cu epiderm murdar … Când n-a mai fost decât o bucat de carne op rit , f r via , un duş rece i s-a ab tut asupra umerilor. Se trezi în vestiar cu un pedicurist aşezat în fa a lui pe un taburet. Aleksandr Vasilievici, lungit pe o banchet , îşi aprinse o igar de foi şi savura, cu ochii întredeschişi, voluptatea de a fi curat ca o copeic nou . - Niciodat n-o s v sp la i într-o cad atât de bine ca în b ile noastre de aburi, porii se deschid, carnea respir , cea mai mic murd rie este înl turat . Crede i-m , faptul de avea o baie modern nu împiedic pe nimeni, în Rusia, s se duc s transpire, zdrav n fr mântat de mâinile specialiştilor. Oamenii din popor se duc la baia de aburi în fiecare sâmb t . Pentru ei, e o s rb toare. Cei din înalta societate, merg într-o cabin separat , ca noi. Lâncezeşti, leneveşti, p l vr geşti… B ile de aburi cele mai cunoscute din Moscova sunt cele ale lui Sandunovski. Dar, în oraş, sunt mai bine de o sut . B ile entralnaia, b ile Poltavskaia… Am s v ar t câteva dintre ele. Se inu de cuvânt. Timp de opt zile, Jean Roussel a vizitat împreun cu el diverse b i: unele aveau un aspect foarte modest, altele erau de un lux 140

Într-adev r, în Rusia din vremea arilor, fiecare sat de o oarecare importan îşi avea b ile lui de aburi, b i la care se duceau oamenii în ajunul s rb torilor. „Acolo, separat, b rba ii şi femeile transpirau pân stupefiant. La cap tul acestei anchete, via a b iaşilor, sau banşciki, n-a mai avut nici un secret pentru el. Aleksandr Vasilievici i-a explicat c personalul din fiecare baie public provenea din aceeaşi comun sau din aceeaşi regiune. Ucenicia începea de la o vârst foarte fraged … Legea interzice folosirea copiilor sub doisprezece ani în orice fel de meserie şi a celor sub cincisprezece ani în meserii d un toare s n t ii. Bineîn eles, trebuie s dai un bacşiş func ionarului care va ad uga câ iva ani în document. Puştiul abia ştie s citeasc , dar a înv at s se semneze. I se d o pereche de lapti, un fel de înc l ri împletite din funii de cânep , pu in lenjerie, o hain veche, şi iat -l plecat s munceasc , s fac avere. La baia public unde ajunge complet aiurit, i se taie p rul, este cur at şi înv at cum s fac temenele în fa a clien ilor importan i. În zilele în care b ile de aburi sunt închise, adic luni şi mar i, face cump r turi pentru patron, cur s lile cu ap din belşug, îi ajut pe cei mai în vârst s pun cvas în sticle; în celelalte zile preg teşte m turicile din nuieluşe, al c ror consum este uriaş. În b ile importante, se distribuie, în ajunul s rb torilor, aproape trei mii de asemenea m turici care-şi pierd t ria şi se rup repede în mâinile celor care se biciuiesc cu ele. Solda ii, care vin de la caz rmile lor în grupuri mari, au dreptul la o singur m turic pentru zece oameni. Copacii din p durile din preajma oraşului furnizeaz nuieluşele sub iri şi suple. Sunt transportate acolo cu lungi şiruri de c ru e. Cât despre lemnele de foc, acestea coboar cu pluta pe râul Moscova, de la Mojaisk. Baia public este întotdeauna compus dintr-un vestiar, o sal de s punit şi baia de aburi propriu-zis . Sala de s punit este înc lzit cu o sob olandez , sala de aburi – cu o sob din piatr sau din font pe care un slujbaş arunc g le i de ap ca s provoace aburi. Temperatura urc pân la 60 de grade Réaumur. În acest abur mirositor, b rba ii op ie, se biciuiesc, se stropesc unii pe al ii, de-a lungul unei întregi zile. Aceeaşi activitate domneşte şi în sec ia pentru femei. Adev ra ii pasiona i urc pe trepte ca s transpire mai mult, deoarece c ldura este mai mare spre tavan decât la podea. În aceast vreme, puştiul nostru, gol pân la brâu, cu un şor în jurul şoldurilor, face f r încetare cârpe din pânz de sac. De la cinci diminea a şi pân la miezul nop ii, se sufoc de c ldur . Meseria îi intr cu opinteli în t rt cu şi în şale. Uneori, de la în l imea unui personaj trandafiriu şi umed, cu barb lucitoare, îi cade în mân un mic bacşiş. Are cincisprezece, şaisprezece ani: a înv at s taie unghiile de la picioare şi s scoat b t turile. La şaptesprezece ani nu mai este considerat ucenic, ci b iaş. Câştigul creşte odat cu ştiin a.” 141

la leşin, se biciuiau pentru a pune în mişcare sângele, se sc rpinau, se cur au cu o frenezie nemiloas . Iarna, cei mai curajoşi se t v leau apoi în z pad . Vara, se îmbr cau la loc şi, înseta i dup o suda ie violent , se duceau cu to ii s -şi potoleasc setea într-un tractir” (p. 207), f cându-ne s în elegem cât dreptate se afl în proverbul popular „Ceea ce e pentru rus s n tate, pentru str in e moarte”. 7.3. Practici kinetoterapeutice tradi ional-populare care s-au men inut pân azi Kinetoterapia este o practic str veche întâlnit la mai toate popoarele asiatice şi ordonat dup normele ştiin ifice ale vremii de c tre Antichitatea greco-roman . Toate societ ile şi culturile, în diversitatea istoric a organiz rii lor, au utilizat masajul, hidroterapia, vindecarea prin spirit, lumin , melodie etc., privind acest proces ca o dimensiune constitutiv a condi iei umane, prin care se exprim nevoia şi aspira ia permanent a omului de a tr i s n tos timp cât mai îndelungat. Pur şi simplu logica istoriei ne convinge c este imposibil ca un popor s nu aib tradi iile sale în tratarea durerii, tradi ii ce variaz de la o cultur la alta. F r aceast component a ritualului iatropic (medicina din practicile magice), kinetoterapia actual , modern , pur şi simplu n-ar fi existat. Fie c provine din practicile ce in de zona sacralit ii ori din cea laic , legat de experien a uman imediat , ea exprim nevoia permanent a omului de vindecare. Aşa cum din aceast medicin popular (etnoiatria) a luat naştere medicina ra ional (iatrosofia) şi apoi cea ştiin ific , tot astfel s-au petrecut lucrurile şi cu kinetoterapia. Formele ei tradi ional-populare, respectiv vechile practici: b i cu n mol, hidroterapia, ventuza, fitoterapia, trasul etc. au coexistat vreme de milenii cu cele ra ionale, beneficiind de influen e reciproce deosebit de rodnice. Putem vorbi de un salt de la etnoiatrie la iatrosofie în practicile vindec toare ale unei colectivit i numai dup ce faza intermediar a kinetoterapiei sacerdotale a fost dep şit , aşa încât practicile terapeutice ajung definitiv la îndemâna specialiştilor. Exerci iile fizice (mersul, alergarea, târârea, c rarea, înotul), b ile, masajul sunt prezente în mai toate tratamentele: dietoterapie, psihoterapie etc., binefacerile lor devenind valori kinetoterapeutice înc din faza empirismului medical, p strat şi transmis în forma lui 142

popular , folcloric . Ca purt toare ale acestor valori, exerci iile şi celelalte mijloace au constituit totodat izvoare de inspira ie pentru o serie de tehnici şi descoperiri ştiin ifice care au revolu ionat îns şi practica medical , f când-o mai persuasiv , mai eficient . Ştiin a modern despre imunitate, de pild , şi nu este un exemplu singular, s-a n scut din medicina popular (B. Du escu, în Din tradi iile medicinii, 1978, p. 505)* . Referitor la regimul de via (de munc , odihn şi alimenta ie) reproducem un pasaj din povestirea Boierul şi fiul s u, culeas de la p storul Gheorghe Caba de c tre profesorii Ştefan şi Dumitru Costea şi publicat în exemplara lor monografie Şeitin. O aşezare milenar de pe Mureşul Inferior, Editura Mirador, Arad, 1998, p. 182 -183: „Tot în vremea trecut a tr it aici într-un castel un boier care din c snicie a avut numai un singur fiu pe care l-a iubit ca pe ochii din cap. Ca s nu-l piard , vorba ceea, l-a ferit şi de foc şi de ap . Ba mai mult, nu l-a l sat s -l ajung undele vântului; s -l ating razele soarelui, şi nici s cad pe el picurile ploilor. Îşi inea boierul b iatul numai în saloanele pompoase ale castelului, tol nit pe perini moi … Cu toate îngrijirile avute şi bun t ile primite, copilul a crescut pl pând, cam boln vicios şi f r zâmbetul bucuriei şi al mul umirii pe fa . Am rât, boierul s-a adresat la cei mai vesti i medici ai timpului. Dar în zadar. Cu toate îngrijirile şi medicamentele prescrise, s n tatea copilului se înr ut ea. Disperat, ca s nu-şi piard b iatul, boierul a r spândit vestea c va r spl ti cu mare sum de bani pe acela care va reuşi s aduc bucuria îns n toşirii fiului s u. A trecut o bun bucat de vreme şi nimeni nu s-a ivit cu miraculosul şi mult aşteptatul leac… Atunci, unul dintre ciobanii boierului, mai mult din mil omeneasc s-a prezentat înaintea st pânului şi i-a spus: «M ria Ta, cunoaştem mâhnirea care s-a ab tut asupra casei boiereşti şi voiesc s vin în ajutor. Priveşte la fa a mea şi a celorlal i ciobani şi vezi c ele arat s n tate şi mul umire. D -mi-l pe M ria Sa boierul cel mic, mie şi într-o lun i-l redau s n tos şi cu voie bun . În aceast lun s m asculte şi s fac ce spun eu. Dac nu va fi aşa, s m pedepseşti cum voieşti.» Boierul, nemaiavând alt alternativ , pentru a-şi salva fiul de la pierzare, l-a dat în tratamentul ciobanului. Aci, în aer curat, în prezen a soarelui l-a pus pe micul boier la treab . Îl trimitea s se întoarc cu oile; s adune surcele pentru foc; s culeag ciuperci; s aduc ap şi s îndeplineasc alte nevoi ale stânei. La cin , odrasla boiereasc a refuzat balmoşul ciob nesc, unicul fel de mâncare la care a fost poftit şi s-a aşternut somnului aproape mort de oboseal . A doua zi a fost pus din nou pe treab , adec pe mişcare, dar acum n-a mai refuzat 143 *

Istoria contemporan a kinetoterapiei populare este, în mare parte, deprovincializarea, etapa ultim a desacraliz rii kinetoterapiei din epocile sau perioadele anterioare şi nimic mai mult. Pretutindeni, nu numai în Europa, kinetoterapia a rezultat din kinetoterapia popular care a supravie uit mai mult sau mai pu in, în func ie de gradul de „teroare” a istoriei şi de provoc rile moderniz rii. Ocupa iile agricole, cele legate de creşterea animalelor, precum şi manifest rile tradi ional-populare cu caracter ludic, distractiv sau sportiv (trânte, oin , lunecarea pe ghea sau pe z pad , urcarea la munte, înotul, c l ria etc.) au produs şi în mediul rural numeroase accidente care necesitau tratamente adecvate. Multe din practicile kinetoterapeutice populare r neşti au trecut prin imita ie la or şeni ori prin practica direct a ranilor vindec tori în oraşele în care aceştia migrau din cauze ce ineau de industrializare, dup cum fenomenul s-a putut petrece şi în sens invers, cu diferite modific ri şi amelior ri. Unele practici, manevre, proceduri au f cut o carier str lucit , p trunzând odat pentru totdeauna în repertoriul kinetoterapiei moderne, cum s-a v zut. balmoşul. L-a f cut pe micul boier s m nânce cu poft de lup. La o s pt mân , când a venit p rintele s -l vad , pe cea mai înaintat parte a obrajilor a ap rut un început de roşea , semnul s n t ii. Dup o lun împlinit , copilul boierului a fost aproape complet restabilit şi cu vizibile flori de bujori în obraji. Pentru a se fortifica deplin, copilul boierului a mai petrecut înc o lun printre ciobani. Dup dou luni, complet ref cut şi cu începutul unor deprinderi de mişcare şi alimenta ie, s-a întors la castel. În cinstea îns n toşirii, boierul a organizat o petrecere mare la care a invitat numeroşi prieteni şi cunoscu i. La aceast sindrofie a fost invitat şi ciobanul vindec tor. Acesta, în timpul mesei a stat lâng uş cu o farfurie şi cu o lingur . Când personalul de serviciu a adus felurile de mânc ruri la mas , ciobanul a luat din fiecare fel de mâncare câte-o lingur şi a pus-o în farfuria sa. În timpul serb rii, servindu-se multe feluri de mâncare, farfuria ciobanului aproape s-a umplut. La sfârşitul mesei, trecând boierul pe lâng cioban şi v zând conglomeratul din farfurie a întrebat: «- Ce-ai în farfurie? Seam n cu sp l turile. - Mânc rurile pe care le-a i servit la mas , a r spuns ciobanul. Aşa sunt şi în stomacurile M riei Voastre şi de aceea v îmboln vi i. Pentru a fi s n tos e nevoie de mişcare, aer, soare, şi de mânc ri simple», a încheiat în eleptul cioban.” 144

Nimic nu trebuia s primejduiasc via a oamenilor, rani sau or şeni, indiferent de cauza accidentului: munc , joc, petrecere a timpului liber etc. Pân la inventarea şi generalizarea materialelor de protec ie (saltele, rachete, terenuri acoperite cu gazon sau materiale sintetice), accidentele cauzate de duritatea unor întreceri sportive au fost destul de numeroase. Chiar mingea lovit cu palma a produs multe traumatisme pân c tre începutul secolului al XVI-lea, când a fost inventat racheta. Dar chiar şi dup aceast dat lucrurile nu se petreceau total diferit. Astfel, Erasmus îndemna la întoarcerea la jocul ini ial, când mingea era b tut cu palma: Nulla res melius exercet omnes corporis partes quam pila palmaria…; imo reticulum, piscatoribus relinquamus, elegantius est palma uti, Raro luditur palma.* Întoarcerea la vremurile din urm şi la natur nu a produs şi nici nu va produce frontiere de „civiliza ie” sau de cultur fizic medical . Diferen ele între terapiile naturiste din Europa modern şi cele din Orient, de pild , sau din terapia celor care apar în folclor sub numele de „s rac cu duhul”, „tâmp”, „blioj”, „bleg” ş.a.m.d. sunt relevante ca semn distinctiv al unui anumit nivel de civiliza ie numai atunci când le raport m la voca ia lor universal . Aceste particularit i ale kinetoterapiei de factur islamic , ortodox , catolic etc., care, pretutindeni, îmbin valorile divine cu ideea de terapie, sunt însemne ale libert ii religioase, spirituale, ale concep iei despre salvare, prelungire a vie ii, autoterapie etc. Cu greu ne-am putea închipui vreo suferin sau vreo boal împotriva c reia poporul s nu fi cunoscut câteva remedii. Aşezat la hotarul dintre dou lumi, cum remarcau Blaga şi Eliade, poporul român nu a avut o Renaştere a culturii fizice medicale în în elesul ei deplin occidental, cu întoarcerea c tre ideile Antichit ii clasice. Folclorul nostru medical, foarte bogat de altfel, con ine şi obiceiuri ori practici kinetoterapeutice orientale. Putem totuşi afirma c , în latura ce ine de terapie, el s-a inspirat din practica vie ii, a ra iunii şi a experien ei, adev rat poart c tre conturarea unei ştiin e. C ci, se ştie, orice ştiin porneşte de la condi ia existen ei autentice a unei experien e în domeniu, experien apt s conduc inductiv de la * „Nimic nu pune în func iune toate p r ile corpului decât mingea b tut cu palma…; ba, plasa s-o l s m pescarilor, mai frumos este s ne folosim de palm . Se joac rar cu palma.” 145

cauz la efect. Pornindu-se de la realitatea practicii şi experien ei, kinetoterapia şi-a construit în timp drumul c tre recunoaştere, indiferent care i-au fost particularit ile etnografice şi etnoculturale, adic orient rile, con inuturile şi formele specifice de la o zon la alta. În lumea culturii fizice medicale, omul se întâlnea mereu cu sine însuşi atunci când trebuia s ia atitudine în fa a aplic rii terapiilor de reechilibrare a organismului şi de îns n toşire a lui prin mijloacele şi metodele vremii. În faza actual de culturalizare a popula iei din mediul rural şi a ac iunilor metodice de educa ie fizic şi sanitar , terapeutica de factur popular s-a redus sim itor. Nu îns şi terapeutica naturist . În capitolul chiar astfel intitulat, din lucrarea sa, Mundus medicamenti, reputatul şi prestigiosul doctor în medicin Arcadie Percek, un ap r tor consecvent al medicinii tradi ionale, şi mai cu seam al celei naturiste, definit de el ca „practic medical care, folosind o serie de agen i naturali ca aerul, apa, mişcarea, alimenta ia, frigul, c ldura, plantele, lumina etc., urm reşte echilibrarea organismului, precum şi lupta împotriva bolilor sau a mor ii”, se subliniaz rolul pe care îl au to i aceşti factori în punerea organismului în cele mai propice condi ii de refacere şi de restaurare a echilibrului şi a s n t ii. De asemenea, demn de subliniat este faptul c terapia naturist , o component important a medicinii tradi ionale, nu şi-a pierdut actualitatea. O dovad elocvent în acest sens o ofer reconsiderarea permanent a unor mijloace terapeutice tradi ionale ca: – folosirea pelinului, a frunzelor de varz , a foilor de ceap , p tlagin , a grâului încol it; – compresele cu aburi (fomentatia); – baia fierbinte şi baia cu parafin ; – frec iile; – compresele (reci şi fierbin i); – împachet rile (în cearşafuri umede, cu n mol etc.); – înc lzirea cu sare sau frecarea corpului cu sare umed , granulat ; – masajul cu ghea şi împachet rile cu ghea ; – inhala iile de abur; – cataplasma cu mangal (c rbune de lemn ars incomplet) etc. Acestor mijloace li s-ar putea ad uga postul (ca primenire trupeasc şi sufleteasc şi ca vindecare), trasul, atât ca masaj, cât şi ca 146

procedeu de punere la loc a oaselor şi ligamentelor*, c lcarea de c tre urs (pentru afec iunile coloanei sau pe zonele afectate/ inflamate), urs dresat de igani (ursari), dup care (în Transilvania) se ungea zona cu un amestec de seu şi „ai” (usturoi), precum şi alte metode practice de imunizare (variolizare preventiv ), de reducere a luxa iilor şi de coaptare a fracturilor etc. În cazul c lc rilor pe şale de c tre urs, bolnavul era aşezat cu fa a în jos, pe o pern mare, în spa iul dintre dou camere, respectiv pe pragul de lemn, cum se mai putea vedea în anii de dup al Doilea R zboi Mondial în satele R chitoasa (jud. Bac u), Independen a şi Piscu (jud. Gala i) şi altele. În zona Ardealului, în cazul „c derii muşchilor” (lumbago) se obişnuia ridicarea acestor muşchi prin frec ri înso ite de fr mânt ri de şale, adic „se scuturau muşchii”. Pentru aceasta se îmbr işa bolnavul pe la spate, peste mâinile ce se ineau îndoite cu palmele întinse peste obraji, şi se ridica în sus scuturându-l. Dup ce nu se mai auzea nicio pârâitur , se d dea drumul bolnavului. Cel ce scutura muşchii, trebuia s fie om puternic, se în elege (vezi colec ia revistei F clia lumii, Bucureşti, pe anii 2004-2006, precum şi Carte de medicin popular , Bârlad, 1882, care cuprinde reguli de igien privitoare la exerci iile fizice). În zilele noastre, în unele mân stiri de pe teritoriul României se mai practic şi aşa-zisele „c lc turi monahale”, transmise prin ucenici, asemenea regretatului p rinte Elefterie de la mân stirea Dervent din jud. Constan a. Aceast metod terapeutic str veche consta într-o serie de interven ii cu talpa şi degetele picioarelor asupra coloanei vertebrale, în scopul redres rii centrului de greutate al corpului, devierea lui fiind considerat una dintre cauzele principale ale dezechilibr rii energetice a omului. Aproximativ aceleaşi puncte de vedere sunt prezente şi în monumentala lucrare Despre medicina popular româneasc (1970) din care re inem c frec turile (trasul) „sunt proceduri fizioterapeutice populare care amintesc masajul din fizioterapia ştiin ific . Vindec torul popular utilizeaz frecvent trasul, uneori asociat cu alte proceduri. Cel mai des se foloseşte la tratamentul durerilor de şale, v t m turii, reumatismului, alopeciei, apucatului (dambla), c derii * -Un oarecare kinetoterapeut Iordache Pintea din Piatra Neam era foarte cunoscut pentru abilitatea cu care tr gea scrântelile (vezi: D. Hogea, Din trecutul oraşului Piatra Neam , Piatra Neam , 1936, p. 172.) 147

rânzei, n duşelii, aplecatelor, herniei, scrântiturii etc. La dureri de şale (c derea muşchilor, r ceal la r runchi) se freac cu un amestec de untur şi usturoi zdrobit (M guri – Mun ii Apuseni); muşchii c zu i sunt ridica i prin masaje violente, cu fr mânt ri bruşte pe şale. Pe alocuri, o femeie care a avut doi gemeni este pus s calce bolnavul pe şale (R şinari – Sibiu). Un masaj tradi ional în durerile de şale este c lcatul de c tre urs. Interesant este şi automasajul indicat într-o practic supersti ioas ; ca s nu te doar şalele la secere, te scoli în ziua de Paşti pân a nu r s ri soarele şi ridici c ru a în sus, punând spatele sub inima c ru ei ( epu – Tecuci). Pentru tratamentul v t m turii femeii dup naştere se maseaz şalele, mâinile şi picioarele bolnavei; tot prin masaj se ridic şi globul uterin. Trasul se foloseşte uneori asociat cu balneoterapia, fric iunile având în acest caz rolul de a irita pielea, f când-o mai permeabil pentru substan ele medicamentoase. În râie (sc rpineal ), dup fric iuni energice cu petrol se face baie în apa în care s-a fiert pir (Livezi – Dolj); se mai recomand fric iuni cu macera ie de tutun în urin (Breasta – Dolj), cu decoct de coaj de stejar (Mih i a – Dolj), cu zeam de varz în care s-au fiert bozii (S cui – Dolj) sau cu rachiu în care s-a fiert s ricic (Bucov – Dolj)”. Alte linii de gândire în cultura fizic medical popular le afl m în lucrarea Folclorul medical român comparat, semnat de Aurel Candrea. Cele enun ate de remarcabilul filolog şi folclorist reconstituie în mare parte similitudinile etnoiatrice dintre diferitele zone ale rii sau dintre diferitele popoare. Re inem şi aici procedeul şi incanta iile de scoatere a apei din urechi de c tre cei c rora li se înfundau una sau ambele urechi în timpul sc ldatului. Am consemnat şi noi aceast tradi ie* la care se refer Ion Creang în Amintirile sale: „Aci s ream într-un picior, aci în cel lalt; aci plecam capul în dreapta şi la stânga, spuind cuvintele: Auraş p caraş / Scoate apa din urechi, / C i-oi da parale vechi, / Şi i-oi sp la cofele / Şi i-oi bate dobele”. S ritul alternativ într-un picior şi altul ni se pare o pova bun pentru a îndep rta apa din conductele auditive externe. Recitarea presupune contrac ii ritmice ale muşchilor şi dilatarea orificiului intern al trompei lui Eustachio, ceea ce permite o aerare mai bun a urechii medii şi eventuala evacuare a apei. De aceea, departe de a considera c aceşti Vezi cartea noastr N. Postolache şi Maria Postolache, Tradi iile sportive ale românilor, Bucureşti, 1969. 148 *

copii recurgeau la un fel de „practic magic ” (A. Candrea, p.1), constat m c ei foloseau o metod empiric dintre cele mai eficiente (vezi L. Wasserman şi I. Goldenberg, în Momente din trecutul medicinii…, p. 47). Aceste practici terapeutice în rândul c rora ar trebui s mai înscriem frecatul mâinilor, mângâierea (în primul rând mângâiatul copilului pe cap pentru a nu mai plânge), cântatul lâng leag nul lui sau meloterapia pentru înl turarea durerilor de cap, terapia cu ventuze, plasate mai ales pe spate, în afec iuni datorate în general unor factori externi precum frigul, umezeala (cu preponderen în zona Moldovei, Buz ului, Vrancei), s-au îmbun t it mereu, sub influen a progreselor ştiin ei şi tehnicii, a r spândirii cunoştin elor kinetoterapeutice în mase, încât unele dintre ele au fost înlocuite sau au disp rut atunci când nu au fost validate. În cazul balneoterapiei populare româneşti, lucrurile au stat altfel. Numeroase studii şi cercet ri de istorie veche, atât de natur arheologic , literar , etnografic etc., cât şi de alt natur , au scos la iveal vestigiile balneare daco-romane de pe teritoriul rii noastre. Ele fac dovada c daco-românii au cunoscut pe deplin efectele vindec toare ale izvoarelor minerale, cel pu in ale celor termale, şi o dovad peremptorie în acest sens este continuitatea folosirii lor în aceleaşi scopuri terapeutice. Calit ile terapeutice ale apelor termale din ara noastr au fost eviden iate în permanen atât de izvoarele scrise, cât şi de crea iile folclorice. Ele fac dovada c amenaj rile termale româneşti au o vechime bimilenar , fiind printre cele mai vechi din Europa. Cel pu in B ile Herculane (ulterior Herkulesbad, Herkulesfürdö) erau cunoscute şi folosite şi de romani (Ad Mediam – dup numele localit ii celei mai apropiate). Situat pe valea împ durit a Cernei, într-un loc idilic, aceast sta iune balneoclimateric are 15 izvoare cu ape termale şi minerale folosite tot timpul anului pentru tratarea afec iunilor reumatice, nervoase şi nutri ionale. Procopie, Mitropolitul Chesareei, scria la 6 mai 1778 despre valoarea terapeutic a B ilor Herculane pe care le încercase. Alte surse mai pomenesc în plus şi despre obiceiul s tenilor din împrejurimi de a veni de s rb tori la aceste b i. Ei intrau în apa fierbinte şi r mâneau una-dou ore f r întrerupere (N. Marcu, în Despre medicina popular …, p. 113). Sau se înf şurau pân la gât într-un cearşaf gros de cânep şi se aşezau pe nişte scânduri la intrarea 149

peşterii numit Grota cu aburi, unde apa se ridic din adâncuri sub form de vapori (Al. B r cil , 1932, p. 160). În folclorul nostru medical se semnaleaz numeroase credin e privitoare la efectele vindec toare ale apei. Aproape de vârful Semenicului (cel mai înalt dintre mun ii b n eni), unde se afl lacul Nedeea, mul i bolnavi erau aduşi în ziua de Sânziene (24 iunie) s se scalde în apa rece care nu se deosebea cu nimic de alte ape de munte. Dar constituia o terapie popular , ca şi b ile de abur locale la care se foloseau procedee destul de ingenioase, cel mai frecvent fiind turnarea ceaiului de muşe el, a o etului etc. peste o c r mid fierbinte care degaja apoi aburul cu propriet i noi terapeutice. În afara celor cinci pavilioane pentru b ile propriu-zise, mai func iona la Herculane şi pavilionul „prof. dr. Marius Sturza” profilat pe cultur fizic medical , electroterapie şi hidroterapie (George Potra, în Momente din trecutul medicinii…, p. 208). Şi b ile de la Oradea (B ile Felix) au intrat de timpuriu în izvoarele istorice şi în folclor. Din asemenea surse afl m c la 1584 între inerea bolnavilor veni i la b i era asigurat din cheta de duminic strâns de la public la sfârşitul serviciului divin (vezi şi Eugen Glück, în vol. Momente din trecutul medicinii..., p. 89), dovad a implic rii Bisericii în asemenea demersuri caritabile. Din arsenalul hidroterapeutic popular al rilor Române nu au lipsit nici b ile, totale sau par iale, afuziunile, duşurile şi b ile de abur. B ile terapeutice sau sc ld torile erau foarte r spândite. Se folosea fie apa simpl , fie înnobilat cu diverse substan e – organice sau anorganice – realizându-se adev rate b i medicamentoase. În kinetoterapia din sec. XVIII, de exemplu, figureaz la loc de frunte b ile (numite şi feredee – cuvânt turcesc), unguentele pentru frec ii (unsori, alifii), în general produse naturale: solu ii alcoolice, uleioase, o eturi etc. Cataplasmele erau aplicate pe toate regiunile corpului, în func ie de boala tratat , indica iile populare în acest sens coincizând, în general, „cu cele din fiziologia ştiin ific , dep şindu-le îns cu mult în întindere” (N. Marcu, în Despre medicina popular …, 1970, p. 104, 108). Când kinetoterapia cult , modern a încetat s mai bat pasul pe loc şi s-a îmbog it cu marile descoperiri ale medicinii veacurilor XVI-XVII, kinetoterapia popular a fost l sat în urm ; ea îşi f cuse datoria. Rolurile, scopurile lor au fost identice, nu s-au aflat nicicând în opozi ie. Ambele tipuri de culturi fizice şi-au împ r it realitatea, 150

luând una de la cealalt ceea ce le trebuia pentru modernizare şi evolu ie. Ast zi îns , în plin secol XXI, secol al informa iei rapide şi al globaliz rii, asist m la un reviriment al practicilor kinetoterapeutice tradi ionale, practici care nu mai in seama de grani e de niciun fel, fie ele culturale ori naturale. Astfel, tot mai mul i europeni adopt exerci iile orientale de tip chinezesc ori indian, pentru ca, la rându-le, aceştia s fac apel la cunoştin ele şi practicile europene ori americane. Este vorba aici nu numai de interna ionalizarea diferitelor sisteme de kinetoterapie, fapt ce indic un fenomen cu extindere în plan orizontal, ci şi de unul care are loc în plan vertical. În fa a invad rii pie elor cu medicamente alopate ale c ror consecin e colaterale de multe ori nu pot fi prev zute, tot mai mul i oameni se îndreapt c tre metodele tradi ionale de vindecare, metode care sunt c utate, în primul rând, în ara de provenien a celui a c rui s n tate este afectat . Astfel, vechile practici terapeutice na ionale sunt scoase la iveal şi folosite tot mai mult în dobândirea s n t ii. Aceasta numim noi dezvoltare pe vertical a fenomenului. În zilele noastre suntem martori la o revigorare a practicilor kinetoterapeutice de sorginte tradi ional-popular , la redescoperirea trecutului acestei ştiin e, pe care lumea contemporan vrea s o valorizeze la nivelul descoperirilor de ast zi. Şi o şi face, în ambele sensuri ale dezvolt rii kinetoterapiei, atât în plan orizontal (prin interna ionalizare), cât şi în plan vertical (prin redescoperirea vechilor tradi ii na ionale).

151

8. KINETOTERAPIA ÎN EPOCA CONTEMPORAN

8.1. Perioada interbelic În urma experien ei zguduitoare a Primului R zboi Mondial, kinetoterapia a urmat c i diferite în evolu ia sa c tre zilele noastre: în rile participante la marea conflagra ie au ap rut noi metodologii, iar în rile nebeligerante ea a urmat un curs firesc de înaintare în caden a pe care am surprins-o şi noi în paginile anterioare. Empirismul popular a fost acela care, pe plan istoric, avea s ocupe mai departe o mare suprafa din baza kinetoterapiei, asigurând atât pe câmpul de lupt , cât şi în primii ani postbelici tratamentul unor boli, accidente şi deficien e fizice. În clinici, chirurgii, ortopediştii, traumatologii şi reumatologii au fost specialiştii cei mai solicita i, ei fiind primii care au promovat pe scar larg masajul medical. Dac pân atunci aceast terapie evolua lent, ca în condi ii de pace, dup anii 1914-1918 masajul folosit ca tratament ajut tor în reeducarea func ional şi recuperarea r ni ilor şi invalizilor de r zboi a cunoscut un ritm accelerat de dezvoltare. Nu numai masajul, ci întreaga kinetologie medical a fost determinat s parcurg un ritm alert de înaintare, datorit apari iei numeroaselor epidemii care au f cut nenum rate victime în rândul popula iei. Amploarea lor nu este cunoscut nici azi cu exactitate, deoarece nu au fost centralizate niciodat . Statisticile de care dispunem pentru anii 1916-1918 sunt incomplete şi aproape imposibil de pus în acord cu realitatea. La pierderile de pe câmpul de lupt s-au ad ugat alte milioane de victime (majoritatea civile), de mutila i a c ror capacitate de munc a fost diminuat total sau par ial. Recuperarea acestor infirmi la propor iile ap rute a perturbat circuitele de cultur fizic medical existente în rile participante.* Distrugerile de r zboi resim ite în plan economic şi financiar vor fi „moştenite” de o popula ie îmb trânit şi lipsit de b rba ii tineri pieri i pe câmpul de lupt . Descreşterea natalit ii şi *

152

Vezi detalii în Tanguy, Y., Mam , tata e r nit, 1927.

curba naşterilor aproximativ egal cu a deceselor celor de sex masculin au produs muta ii considerabile în cultura fizic medical european postbelic . R zboiul a scos la iveal neajunsurile organiz rii sanitare în toate rile beligerante. De aici şi necesitatea remedierii lor şi a unor înnoiri dup încetarea ostilit ilor militare şi încheierea p cii. Programele de exerci ii concepute la începutul secolului XX de c tre Rudolph Klapp pentru mobilizarea şi corectarea coloanei, pentru reeducarea scoliozelor îndeosebi, se dovedeau a fi şi insuficiente şi necorespunz toare fa de multiplele feluri de accidente care au transformat în invalizi mii de oameni tineri. Şcoala Klapp, care de inuse monopolul în materie de terapie a coloanei în primele decenii postbelice, a trebuit s cedeze acest loc altor şcoli, altor programe europene – situa ie care a condus la dezvoltarea kinetoterapiei în ansamblu. Spitalele, atât cele militare de convalescen i, cât şi cele civile, aveau s improvizeze spa ii anume pentru kinetoterapie, s le doteze cu cele mai adecvate şi mai moderne materiale şi dispozitive. Acum, şi datorit acestui context interna ional, s-a pus cel mai acut problema cre rii unor s li de kinetoterapie, a unor metodologii moderne, a organiz rii unor cursuri şi institute pentru formarea kinetoterapeu ilor, a îmbog irii literaturii de specialitate şi a bazei tehnico-materiale. Aceleaşi probleme se puneau şi în cazul kinetoterapiei din Statele Unite. O legisla ie anume avea s reglementeze în fiecare ar statutul postbelic al kinetoterapiei ca spa iu al omeniei mai mult decât ca deschidere a unuia medical specific. Tot în aceast perioad specialistul francez Bergonie readucea în actualitate vechea terapie ocupa ional (ergoterapia), o component important a gimnasticii medicale pentru deficien ii motori, pe care o generalizeaz spitalele militare din Fran a. Fiind de mare actualitate şi eficien , ergoterapia a fost preluat din Fran a de c tre germani, chiar în timpul r zboiului, pentru tratarea r ni ilor din spitalele lor (T. Sbenghe, 2002, p. 15). Ca promotori ai kinetoterapiei în aceast perioad sunt de consemnat francezul P. Koindjy, autorul c r ii Kinesiterapia de r zboi, englezul N.E. Deane, autorul tratatului Tratamentul gimnastical al bolilor muşchilor şi articula iilor (1918), americanul R.T. McKenzie cu valoroasa carte Exerci iul în educa ie şi medicin 153

(1900, reeditat în 1923), care timp de un sfert de secol a fost ghidul de baz al kinetoterapiei americane şi, bineîn eles, mul i al ii. Între aceştia se afl şi Rudolph Fick (1866 – 1939), cel c ruia îi revine meritul de a fi introdus în vocabularul de specialitate termenii izometrie şi izotonie, descoperitorul varia iei centrului de greutate în func ie de pozi ia corpului şi a segmentelor, Artur Steindler (1878 – 1959) – autorul valoroasei lucr ri Kineziologia, în care a sistematizat cum nimeni altul pân atunci n-o f cuse metodele şi mijloacele de studiu ale mişc rii şi al ii. Unii dintre ei aveau s pun în circula ie mii de substan e. Este şi cazul lui C. Levaditi şi R. Sazerac, autorii lucr rii Bismutul ca agent terapeutic (1922), acel metal alb-cenuşiu, sf râmicios care şi-a dovedit într-adev r valorile terapeutice din acelaşi an în care insulina, izolat de pancreas, avea s salveze de acum înainte mii de diabetici de la o moarte fatal . Încetul cu încetul, kinetoterapia de factur tradi ional-popular îşi diminueaz aria binefacerilor din cauza inadapt rii la condi iile moderne ale terapeuticii. Totuşi cultura fizic medical înc era tratat secven ial, pe domenii restrânse, chiar şi în condi iile când epidemiile şi invalizii de r zboi afectaser sim itor popula ia Europei. Absen a unui program de cercetare şi interpretare a componentelor acestei culturi şi a variantei sale tradi ional-populare, care s reduc num rul victimelor, s-a resim it câ iva ani buni dup încetarea r zboiului. Se acumulase un material imens în istoria îndelungat a domeniului, material care se cerea acum ordonat, valorizat şi pus într-o ecua ie convenabil . Dar, împ r irea lumii postbelice în înving tori şi învinşi a împiedicat acest demers, ab tându-l de la o evolu ie unitar . Aşa se explic de ce unii specialişti redescopereau ceea ce era descoperit de fapt, nu se hot rau ce direc ie metodologic s urmeze, nu intuiau care ar putea sau ar trebui s fie rezultatul final al cercet rilor întreprinse. Pe de alt parte, caracterul enciclopedic cu care venea cultura fizic medical din Antichitate, a c rui cunoaştere şi aprofundare fuseser întrerupte, timp de 5-6 ani, cât duraser ostilit ile, se cerea acum reasamblat sub o nou cupol . Altele erau de acum înainte raportul între ştiin ele exacte şi kinetoterapia de factur tradi ional-popular , precum şi posibilit ile de r spândire interna ional a bunurilor acumulate în îndelungata sa istorie de c tre kinetoterapie în ansamblu. Un inventar de subiecte, teme, metode, materiale etc. cu care s-ar fi putut alc tui un Repertoriu 154

sau un Atlas kinetoterapeutic, nemaivorbind de o Enciclopedie a acestui vast domeniu – astfel de aspira ii nu s-au putut înf ptui nici pân azi, dup ştiin a noastr . Impresia de prosperitate economic , precum şi expansiunea economic din anii 1924-1929 deveneau tot mai perceptibile, atât în Europa occidental , cât şi în SUA, dar f r a pune cap t exacerb rii bolilor ivite dup anii 1920, şi în primul rând a poliomielitei, boal infectocontagioas care f cuse numeroase victime în primele decenii ale secolului XX. O febr a petrecerii i-a cuprins pe cei sc pa i de r zboi, care îşi ascundeau suferin a şi neliniştea, pentru a se uita infirmitatea. Micşorându-se num rul b rba ilor, avea s creasc rolul şi num rul femeilor kinetoterapeut care pân atunci erau nişte excep ii. Aşadar, c tre aceste direc ii aveau s se îndrepte medicii şi kinetoterapeu ii. O creştere exploziv a interesului manifestat pentru a concepe noi tehnici de reeducare func ional , în special a mersului sechelarilor paraplegici nu pare deloc surprinz toare. A intrat în istoria universal a kinetoterapiei din aceast perioad numele Wilhelminei Wright (SUA), de pild , cea care a ameliorat tehnica utiliz rii membrelor superioare de c tre paraplegici în timpul mersului cu ajutorul cârjelor. Acest element tehnic este considerat unanim o mare achizi ie pentru tezaurul exerci iilor terapeutice. Dincoace de Ocean, în Suedia, J. Arvedson extindea şi mai mult aceast terapie, alc tuind pentru poliomielitici programe de exerci ii fizice specifice cu ajutorul c rora s -şi recapete verticalitatea şi s poat merge. Merite care trebuie cunoscute de istoria universal a kinetoterapiei are şi savantul român Gh. Marinescu, pentru faptul c a introdus metoda cinematografic în studiul mersului bolnavilor cu afec iuni neurologice. Aceast istorie nu poate eluda numele celor care în anul 1918 au inventat multivibratorul (H. Abraham şi E. Bloch) şi sonicitatea, respectiv transmiterea energiei mecanice prin vibra ii sonore (G. Constantinescu), inven ii pe care le folosim şi azi ca bunuri terapeutice de mare valoare. Aspira iile oamenilor de a redresa ori corecta ceea ce natura a f cut altfel la semenii lor, i-au condus c tre binefacerile apei, de la care se aşteptau vindec ri miraculoase înc din Antichitate, întrucât se considera c ceea ce este natural face parte din structura Cosmosului, pe când tot ceea ce este conven ional ine doar de şiretenia uman . 155

Obiceiul de a efectua exerci ii şi jocuri potrivite, în mediul acvatic, pentru a înt ri muşchii şi articula iile sl bite prin învingerea rezisten ei opus de ap este vechi şi întâlnit la toate popoarele. Din anul 1924, îns , practica respectiv a c p tat numele de hidrogimnastic , concept introdus în vocabularul kinetoterapeutic de c tre americanul Charles Lowman, din Los Angeles, pentru a desemna exerci iile în ap recomandate copiilor paraliza i. Gânditorii de mai târziu, preocupa i de ameliorarea poliomielitei, au întreprins mereu alte studii de kinetoterapie subacvatic , furnizând noi tehnici şi metodologii care au f cut ca hidrogimnastica s progreseze foarte mult. Atât de mult, încât mediul acvatic ca terapie a fost modelat sub forma unor tancuri-bazine de camer . Un asemenea tanc-bazin, o construc ie special pentru hidroterapie, a fost rodul crea iei inginerului Hubbard din Chicago, construc ie care îi poart numele. Interesat deopotriv de tratarea suferin elor umane, dar şi de rezolvarea problemelor pe care le punea instalarea în interior a bazinelor Hubbard (mari consumatoare de ap înc lzit pe timpul iernii), Olive Guthrie-Smith a imaginat o serie de tehnici în care rolul apei de anulare a gravita iei a fost înlocuit prin suspendarea corpului de un cadru metalic prin intermediul unor chingi. Din aceast pozi ie, nou , generat de cadrul-cuşc metalic , imaginat de Olive GuthrieSmith s-au putut executa exerci ii şi mişc ri originale, asem n toare celor pe care le folosesc astronau ii în antrenamentele lor: suspensoterapia. Treptat, autoarea şi-a completat exerci iile în acest cadrucuşc metalic prin introducerea rezisten elor elastice formate din arcuri sau benzi de cauciuc, procedeu cunoscut azi sub denumirea de „terapie cu arcuri” (springtherapy), la care avea s adauge şi scripe i cu contragreut i – tehnici pe care kinetoterapeu ii le vor perfec iona dup cel de-al Doilea R zboi Mondial (T. Sbenghe, 2002, p.16). Dac refacerea, recuperarea neuromotorie şi redarea vie ii normale a mii de tineri invalizi reprezenta o int principal în primii ani postbelici, atingerea ei era amenin at de insuficien a cadrelor preg tite prin cursuri şi institute de formare a lor în num r corespunz tor nevoilor reale. Preocup rile pentru îmbun t irea acestei situa ii îşi g sesc reflectarea în introducerea unor cursuri de masaj şi automasaj, hidroterapie, gimnastic medical etc. în Institutele de Educa ie Fizic 156

şi Sport, Facult ile şi Academiile de Medicin uman , în creşterea num rului de studii şi cercet ri, precum şi a literaturii de specialitate. În România, un curs de masaj aplicat la diverse sporturi era inaugurat în anul 1921 la Bucureşti şi condus practic şi teoretic de c tre reputatul doctor Mina Minovici. În anul urm tor, doctorul C.I. Istrati introducea gimnastica medical între disciplinele de studiu de la Institutul Na ional de Educa ie Fizic , atunci înfiin at. Şeful catedrei şi al cursului de gimnastic medical şi masaj în perioada 1922-1925 a fost Virgil B dulescu. I-a urmat pân în 1947 C. Petre Laz r, autorul valoroaselor lucr ri, Programe analitice de gimnastic teoretic , atletism şi masaj, Antropometria şi exerci iile fizice şi altele.

C.I. Istrati

Virgil B dulescu

Acest demers a fost sus inut apoi de programele şi manifest rile educative ale unor organiza ii caritabile, culturale, medicale şi sportive de felul Sec iei medicale a ASTREI din Sibiu (1918 – 1925, dup care s-a mutat la Cluj), Casa luminii din Mehedin i (Turnu Severin), Oficiul Na ional de Educa ie Fizic , Complexul de asisten medicosocial „Bariera Vergului” (Bucureşti) şi altele, care aveau caracter multifunc ional şi interdisciplinar: asisten medico-social , educa ie fizic , sanitar , cultural şi patriotic , gimnastic medical etc. 157

Ion Lasc r

C. Petre Laz r

Medici de renume, în general lectori competen i, au conferen iat în perioada interbelic despre „Originile terapeuticii”, „Medicina na ional sau folclorul nostru medical”, „Despre longevitate. Problema întineririi” (so ii Victor şi Viorica Gomoiu), despre cultura fizic medical şi mijloacele ei (Virgil B dulescu, E. T. Petrescu, Ion Lasc r, Adrian Ionescu – în Bucureşti sau Marius Sturza, fra ii Ha ieganu – în Transilvania) etc. Experien a anilor de r zboi care pusese în eviden valoarea componentei kinetoterapiei în recuperarea soldatului şi în preg tirea genera iei tinere în ansamblu a atras aten ia guvernan ilor asupra necesit ii unor m suri legislative. În România, de pild , ap reau legea din 26 aprilie 1922, prin care se înfiin a Ministerul S n t ii Publice, Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Legea Educa iei Fizice (iunie 1923), în urma c reia lua fiin Comisia Sanitar pentru controlul medical al sportivilor de performan , Legea Sanitar şi de Ocrotire din 14 iulie 1930 etc. Stimularea cercet rilor în kinetoterapie în vederea scurt rii timpului de recuperare şi refacere posttraumatic , încurajarea specializ rilor în alte ri, a traducerilor, precum şi elaborarea unor 158

lucr ri originale au avut darul şi puterea de a influen a contribu ia medicilor la fundamentarea ştiin ific a kinetoterapiei interbelice. În ara noastr , ştiin a ca interven ie în kinetoterapie se recunoştea şi în activitatea desf şurat în sânul Clubului Sportiv al Mediciniştilor din Bucureşti (1925), al Societ ii Medicale de Educa ie Fizic (1932), care, din vara aceluiaşi an, a început s tip reasc periodicul Buletinul Societ ii Medicale de Educa ie Fizic , pân în anul 1937, când a luat numele de Analele Educa iei Fizice, al revistei Medicina sportiv , supliment al Clujului Medical (aprilie 1937) etc. Asemenea manifest ri cu rezonan e europene, la care ar trebui ad ugat şi acel Congres na ional de medicin aplicat la educa ie fizic şi sport (24 mai-8 iunie), desf şurat la Cluj şi Bucureşti, unde s-a hot rât şi organizarea în vara aceluiaşi an, 1937, a cursurilor de medicin sportiv la facult ile de medicin din cele dou centre universitare, deci manifest ri de acest gen au contribuit, şi ele, la crearea, în anul 1938, a Academiei Interna ionale de Medicin Legal şi Social . Nici nu se putea ca România s nu se numere printre fondatorii acestui for interna ional, de vreme ce aici ap ruser de timpuriu (sfârşitul sec. XIX) teze de doctorat şi c r i de kinetoterapie pân şi în oraşe ca Bârladul (Carte de medicin popular , 1882, a doctorului Cândrescu), Slatina (No iuni de anatomie şi gimnastic , 1898, a doctorului I. Riza) etc. Pozi ia conferit Exerci iului fizic ca element de terapeutic , cum îşi intitula una din c r ile sale dr. M. Corneanu (Bucureşti, 1935), cât şi biomecanicii mişc rilor, care l-a preocupat mul i ani pe Francisc Rainer, reflect câteva dintre contribu iile româneşti la abordarea ştiin ific a kinetoterapiei. În spa iul p cii interbelice, încheiat în capitala Fran ei înving toare, „privirea” kinetoterapiei, a celei europene în primul rând, a fost a intit tot c tre aceast instan . În 1933, de pild , ap rea în limba român Masajul practic şi teoretic general şi par ial, o prelucrare a Theodorei Athanasiu dup cartea medicului francez M. de Frumerie, cu toate c şi pân atunci numeroşi specialişti români de talie – precum Francisc Rainer (cel care a introdus la noi studiul ştiin ific al mişc rilor corpului), I.Th. Riga, E. Repciuc, Th. Palade, Ioan Lasc r ş.a. – publicaser c r i valoroase pe aceast tem în care au fundamentat anatomo-func ional mişcarea ca expresie a fiin ei umane, au extins con inutul kinetoterapiei prin introducerea masajului la diverse sporturi şi a programelor de gimnastic în corectarea unor atitudini (posturi) deficiente. Una dintre ele este cea despre masaj 159

(masajul suedez), publicat în 1930 sub semn tura doctorului E.T. Petrescu: No iuni de gimnastic medical . Chiar şi cuvântul masaj, din limba român , provine tot din literatura medical francez . Sintagma respectiv , prezent şi în lucrarea doctori ei Valentina Roşca, ap rut în acelaşi an (Elemente de masaj şi gimnastic medical ), a parcurs apoi faza intermediar „cultur fizic medical ”, ca disciplin de înv mânt „în cel mai favorabil cadru ştiin ific şi organizatoric oferit de INEF”, începând din 1922 (vezi Mariana Cordun, 1999, p. 19), pentru a se impune definitiv sub forma „kinetologiei medicale”. Pe m sura apropierii de anii noştri, s-ar p rea c nimic nou în kinetoterapie nu mai poate ap rea. De la ritualul în l rii mâinilor pentru rug ciune – gest comun tuturor epocilor şi care înc nu şi-a pierdut valabilitatea – şi pân la programele complexe de exerci ii aplicate trupului, avem imaginea a aproape tot ceea ce kinetoterapia a acumulat timp de milenii. Este meritul fiec rei genera ii de a fi f cut accesibile aceste programe şi de a fi re-descoperit alte exerci ii şi mişc ri pentru durerile şi suferin ele trupului, privit ca parte component a naturii fundamentale a omului. Alc tuind o eventual antologie a acestor programe şi a textelor ce le înso esc, am putea afirma c istoria kinetoterapiei şi a kinesiologiei ca ştiin a mişc rii şi-a îndeplinit misiunea. Nu intr în obliga ia ei s analizeze dac practicile respective se potrivesc vârstei, sexului, profesiei, celor din mediul urban/rural, ne/ştiutorilor de carte etc. şi nici dac aceste practici preced teoriile dezvoltate în jurul lor. De aceste limite dintre gând şi ac iune se ocup acea ştiin care studiaz mereu ce exerci ii sunt recomandabile celor cu boli vasculare periferice (vezi programele de gimnastic descrise de Leo Bürger), celor cu boli interne (digestive, respiratorii), precum suita exerci iilor lui Kohlrausch, care dintre exerci iile alese de Ernst Codman din Boston pentru um r, utilizate şi azi în bun parte pentru periartrita scapulohumeral în faza subacut , mai sunt de actualitate şi care dintre ele nu sunt sau ar trebui chiar interzise. Aceste programe au fost concepute în perioada interbelic şi de atunci încoace s-au acumulat sisteme de kinetoterapie mult mai specializate: pentru diferite segmente ale corpului, pentru diferite boli etc. Multe dintre sistemele kinetoterapeutice lansate la începutul secolului XX de c tre Klapp, de exemplu, pentru a-l alege pe unul dintre cei mai cunoscu i creatori, au fost continuate şi completate de 160

al i specialişti, ca cei enumera i mai sus, îns altele au fost abandonate total sau par ial, deoarece nu au mai trecut probele ştiin ifice interdisciplinare ale timpurilor actuale. Specializarea s-a adâncit atât de mult, încât sunt necesare monografii separate, laicizate, de kinetoterapie şi kinesiologie care s in seama şi de tradi ie şi mai ales de cultura ce le înso eşte. Nu-i de trecut cu vederea faptul c modul de receptare a trupului variaz şi azi de la o cultur la alta. Morbiditatea prin dureri lombare, mereu în creştere, care a determinat apari ia unor metode kinetoterapeutice specifice culturii occidentale, cum sunt cele ale lui Paul Williams, de pild , r mân necunoscute culturii arabe, la baza c reia se afl Coranul, iar perceperea complexit ii şi statutului trupului difer foarte mult de trupul perceput în cadrul tradi iei filosofice engleze sau germane, de exemplu. O metod la fel de „îndr znea ” pentru perioada interbelic putea fi întâlnit în Anglia unde profesorul J.B. Mennell a introdus tehnicile de manipulare articular în kinetoterapia modern , separându-le de tehnica osteopatic şi chiropraxie, din care au derivat. Aceste tehnici au fost dezvoltate într-un concept unitar de c tre R. Maigne, ştiut fiind faptul c posesia unui trup presupune masajul şi manipularea fizic a acestuia (vezi şi T. Sbenghe, 2002, p. 16). 8.2. Kinetoterapia contemporan dup al Doilea R zboi Mondial Nu trebuia şi un al doilea r zboi planetar (60 de na iuni de pe toate continentele, jum tate dintre victimele r zboiului, peste 35 de milioane de r ni i au fost civili) pentru a evalua puterea de vindecare a componentelor kinetoterapiei dup dezastrul demografic, atât în rândul înving torilor, cât şi al învinşilor. Este sinonim cu testarea gustului p cii dup absen a ei timp de 6 ani de r zboi. Cert este c lumea de dup vara anului 1945 era o lume traumatizat , care îşi pierduse echilibrul şi reperele tradi ionale din vremurile paşnice. Noua ordine mondial instaurat în octombrie 1945 prin crearea ONU aducea cu sine o serie de institu ii şi organiza ii specializate, cu voca ie universal , dar competen e limitate. Între ele se vor afla şi Organiza ia Mondial a S n t ii (OMS), creat în 1946, a c rei misiune const în combaterea epidemiilor prin suprimarea focarelor de 161

infec ie şi prin vaccinarea generalizat , având func ia complementar de asisten acordat guvernelor şi de coordonare între state, precum şi organiza iile interna ionale United Nations Children’s Fund (UNICEF) şi Crucea Roşie. Neliniştile reciproce dintre cele dou blocuri antagoniste – un bloc oriental sau sovietic şi un bloc occidental sau atlantic, deci american – au coborât pân şi în domeniul educa iei şi al culturii fizice medicale, împ r ind mijloacele lor de baz în exerci ii terapeutice şi exerci ii r zboinice. Aceast bipolarizare s-a f cut sim it cu deosebire în anii 1945-1949, iar la alt scar şi în anii decoloniz rii şi apari iei Lumii a treia, din Asia, Africa şi America Latin (cei trei A): 1945-1966. Progresele medicinii, datorate noilor metode de investigare şi mijloacelor terapeutice de vârf din rile industrializate, au permis recuperarea unei bune p r i din popula ia r nit în r zboi şi reducerea considerabil a deceselor cauzate de boli microbiene. Treptat-treptat, kinetoterapia a fost repus în drepturile ei în societ ile occidentale în primul rând, progresele şi prosperitatea ei, sesizabile înc din anii reconstruc iei, datorându-se modelului american în cea mai mare parte. În primul rând, cultura fizic medical (gimnastica medical ) a devenit cunoscut pe o arie geografic mult mai vast ca specialitate a medicinii care are ca obiectiv profilaxia, tratamentul curativ şi recuperarea deficien elor fizice cu ajutorul complexelor de exerci ii de gimnastic medical practicat dup reguli bine stabilite. În al doilea rând, a luat o mare amploare kinetoprofilaxia, ca urmare a aprofund rii studiilor de kineziologie (ştiin a care priveşte mişcarea ca fenomen) sau kinetologie (ştiin a care se ocup cu studiul organismelor vii şi al structurilor care iau parte la aceste mişc ri şi care, în accep iune curent , se limiteaz la unul din domeniile acestei ştiin e şi anume aplicarea ei în medicin ) – kinetologia medical . Parte component a s n t ii publice prin care în elegem ştiin a ocrotirii s n t ii popula iei, respectiv a ac iunilor complexe de prevenire a îmboln virilor şi promovarea multilateral a s n t ii, de readaptare a celor îns n toşi i la via a social , de creştere a capacit ii de munc şi a longevit ii, kinetoprofilaxia se ocup cu studiul mişc rii ca mijloc profilactic. Ea şi-a câştigat o oarecare autonomie şi fa de medicina sportiv , care r mâne totuşi „gruparea sistematic şi ştiin ific de manifest ri executate manual sau cu ajutorul unor aparate adecvate 162

asupra tegumentului, având efecte mecanice directe şi reflexe” (vezi şi Elena Berlescu, 1982, p. 82). În sfârşit, în al treilea rând, este de consemnat apari ia şi evolu ia rapid a disciplinelor terapeutice colective, cunoscute sub numele de socioterapie. Din aceast categorie fac parte metodele terapeutice aplicabile în cadrul unei colectivit i restrânse: ludoterapia, ergoterapia, gimnastica ritmic , „cluburile terapeutice”, cluburile de dans, fitness, sport, meloterapie, psihoterapie, cura colectiv de relaxare, de somn, refacere şi recuperare etc. În studiul intitulat Jocul c luşarilor şi psihodrama, Ion Cantacuzino în elegea prin acest concept una dintre metodele aşanumitei psihoterapii de grup, care s-a dezvoltat în cadrul tratamentului bolilor mintale, începând din al doilea sfert al sec. XX, mai precis ca variant a vechii terapii prin sugestie, folosit şi azi ca baz a terapeuticii mintale. Din aceeaşi surs (vezi Despre medicina popular româneasc , 1970, p. 225-226) mai afl m c psihodrama a fost conceput şi aplicat de psihiatrul american, n scut în România, J. L. Moreno, care a expus-o în cartea cu acelaşi titlu ap rut la New York în anul 1946 şi în alte studii ulterioare. Autovindecarea, vindecarea celorlal i prin dans (Jocul c luşarilor), muzic (inclusiv cea a naturii, a valurilor, a foşnetului p durii, a susurului apelor, a p s rilor, albinelor etc.), jocuri „en plein air”, iubirea de aer curat (nu condi ionat!) sunt încurajate în studiile citate ca modele terapeutice pentru to i cei care s-au îndep rtat de natur . Conectarea artificialului la natural şi a anormalului la normal, a înotului în piscin la sc ldatul în râu, a lojei rezervate la tumultul galeriei, al peluzei, pe scurt adaptarea fiin ei întregi (fizic-mentalspiritual) la frumuse ile şi armoniile aflate în natur , coordonarea celor trei corpuri, coordonare în fa a c reia medicina continu s fie dezarmat , cam acestea sunt sectoarele de ameliorare pe care le va urm ri kinetoterapia contemporan . Dac facem o retrospectiv , cum am încercat pân acum, redescoperim c , pe lâng multe alte mijloace de înl turare a suferin ei, mai sunt şi melodii, cuvinte şi spirite, exerci ii, jocuri şi dansuri terapeutice care pot vindeca sau pot contribui la vindecarea unor boli grave sau la învingerea b trâne ii. Aşadar, pentru fiecare tip de boal exist cel pu in unul-dou exerci ii terapeutice pe care kinetoterapia ni le propune de milenii. Între ele se num r şi ludoterapia (lat. ludus = joc şi gr. therapia = 163

îngrijire), o metod utilizat din vechime pentru ameliorarea deficien elor de natur psihoneuromotorie. Înc Aristotel recomanda jocul, îndeosebi copiilor cu handicap psihoneuromotor (HPNM), pentru efectele sale socioterapeutice şi pentru educarea rezisten ei la frustrare. În zilele noastre, literatura psihiatric cu acest con inut s-a îmbog it foarte mult. Lucr rile lui Jean Château, de pild , au contribuit substan ial la adâncirea datelor acestei problematici (infra) la care se refer şi omul de ştiin C. R dulescu-Motru într-un interviu: „Educa ia fizic a fost foarte neglijat în timpul şcolarit ii mele. Afar de jocurile obişnuite: cu mingea, cu arşicele, de-a r zboiul şi poarca, n-am cunoscut alte exerci ii corporale în colectiv (subl. N.P.), cu ceilal i camarazi. La jocuri se ad ugau exerci iile de gimnastic , dar foarte sumare şi de care eu adesea eram dispensat, fiind considerat prea slab pentru a le risca. Sportul mi-a fost cu des vârşire necunoscut. M-a inut îns s n tos aerul de la ar , pe care îl respiram în comuna Butoieşti, unde aveam proprietatea moştenit şi unde m ducem vara spre odihn ”. În interviul s u, fostul academician român, dup un elogiu f cut b trâne ii, insista asupra obligativit ii unei psihoterapii adecvate, în geriatrie. El denun a neglijarea psihoterapiei în medicina din România, afirmând c „un b trân bolnav la corp, dar s n tos la suflet, capabil de aten ie prelungit şi de voin tenace este sie însuşi de mare ajutor.” Într-adev r, cunoaşterea sinelui pentru vindecarea prin spirit sau prin psihicul altei persoane, înc nu se impusese ca psihoterapie în ara noastr , ca de altfel în toate rile lag rului comunist, unde asemenea interven ii se puteau solda cu pierderea locului de munc sau chiar închisoarea. Aşa a fost cazul cu grupul transcendentalilor. Diversificarea ramurilor kinetoterapiei a fost posibil şi datorit crea iilor ştiin ifice şi tehnice de genul: descoperirea primului neuroleptic, clorpromazina, introdus în terapeutic de c tre H. Laborit (1952), realizarea primului laser de c tre T. Maiman (1960), descoperirea unor noi vindec ri prin hipoterapie în afara celei pentru tratarea tuberculozei consemnat în Anglia în sec. al XVII-lea. În perioada la care ne referim, un progres substan ial au înregistrat tehnicile care necesit efort voluntar şi cooperare din partea pacientului pentru promovarea mobilit ii, a stabilit ii, a mobilit ii controlate, a abilit ii etc. Se poate aprecia c aproximativ în deceniul VI au câştigat teren şi s-au impus tehnicile privitoare la promovarea stabilit ii prin 164

contrac ii izometrice la nivelul de scurtare a muşchilor şi prin contrac ii izometrice alternative pe agonişti şi antagonişti, f r a se modifica pozi ia segmentului. Tehnicile de izometrie scurt , având ca autori pe Th. Hettinger şi E.A. Müller, au revolu ionat atât programele de kinetoterapie, cât şi metodologia antrenamentului sportiv. Înafara lor, tehnicile de facilitare neuromuscular sau, altfel spus, tehnicile kinetoterapeutice de educare neuromotorie, ce poart nume ca Bobath, Kabat, Knot, Rood, Vos, Stockmeyer, Brunnström, András Pet ş.a., au produs cel mai însemnat progres în kinetologia secolului XX. Metoda sau conceptul Bobath* const dintr-un tratament în care baza o constituie inhibi ia mişc rilor exagerate şi facilitarea mişc rilor normale voluntare. Început în anii 1942-1943, pe pacien i neurologici la care predomina tratamentul chirurgical, metoda a fost influen at apoi de ideile altor specialişti. Dintre ei sunt de amintit: András Pet , Herman Kabat, Margaret Rood ş.a. (vezi şi Z. Pásztai, 2004, p. 201). În perioada anilor ’50 existau pu ine şanse pentru un tratament corespunz tor al paraliziilor spastice. Principiile şi tehnicile de tratament ale lui Kabat, Temple-Fay, Bobath ş.a., cunoscute şi aplicate la acea dat , aveau în prim-plan terapia dezvolt rii unor func ii mentale şi, prin aceasta, a unor func ii corticale. Din anul 1968 s-a impus metoda Vojta** care aplic principiile locomo iei reflexe (a mişc rilor reflexe) – un mod de mişcare în flexie, cunoscut sub numele de flexie tip „lam de briceag”. De la aceast dat , tratamentul timpuriu al copiilor cu tulbur ri de mişcare de natur cerebral a devenit de neconceput f r metoda Vojta – constând dintr-o stimulare a unor modele cu caracter de mişcare, globale, înn scute puse în Karel Bobath (n scut la 14.03.1906) şi so ia sa Cecilia (n scut la 05.12.1907, fost Berta Buse, devenit profesoar de gimnastic ) – ambii evrei ortodocşi, au pus bazele metodei care le poart numele şi în care mişcarea (r spunsul motor la un stimul senzitiv) este declanşarea unei engrame tipice omului (atingere, mers, prehensiune, ridicare, aruncare etc.) şi nu o contrac ie izolat a unei grupe musculare. ** Václav Vojta s-a n scut în anul 1917 la Boe Mokrosukz (viitoarea Republic Cehoslovac ), şi-a terminat studiile medicale la Şcoala praghez de neurologie, iar din 1968 lucreaz în Germania (vezi: Z. Pásztai, 2004, p. 202-207). 165 *

eviden sau activate prin excitan i bine defini i, afla i pe trunchi şi pe extremit i (punctele Vojta). Mai înainte îns , în deceniul V, Thomas L. De Lorme şi Arthur Watkins introduc exerci iile cu rezisten progresiv , care s-au impus ca o tehnic de baz pentru tonifierea muscular , dup ce şi-au adus contribu ia pe parcurs la perfec ionarea ei, specialişti ca MacGovern, Zinovieff, Wagemacker şi al ii. În acelaşi spectru terapeutic se mai afl metoda Castillo Morales, aplicabil în cazul varia iilor de tonus muscular provocate de spasticitate, metoda Margaret Rood (SUA), bazat pe dezvoltarea secven ial a func iei motorii în patru etape (mobilitatea, stabilitatea, mobilitatea controlat şi abilitatea – îndemânarea), metoda Medek – metod dinamic de stimulare kinetic şi modalitate de terapie prin mişcare destinat dezvolt rii motricit ii grosiere a nou-n scutului şi a copilului cu tulbur ri în mişcare datorate disfunc iilor neurologice şi altele. Bazele acestei metode au fost puse de kinetoterapeutul chilian Ramon Cuevas, între anii 1971 şi 1976. Aproximativ în aceeaşi perioad apare izokinezia – o metod kinetic de antrenare a for ei şi rezisten ei musculare care a f cut s fie reluate şi revizuite unele puncte de vedere cu privire la fiziologie şi teoretizarea mişc rii. Prin valorile lor, aceste tehnici au p truns atât de mult în intimitatea neurofiziologiei mişc rii, încât, practic, au pus bazele unei noi kinetoterapii, care are largi perspective. Acest salt valoric se petrece chiar în zilele noastre prin apari ia metodelor de biofeedback (A. Marrinacci), a metodei „condi ion rii opera ionale” (Fordyce şi Skinner), a tehnicilor bazate pe componenta motiva ional a sistemului motor (Kuypers) sau pe efectul tranchilizant al exerci iului fizic (De Vries şi colaboratorii) etc. (T. Sbenghe, 2002, p. 17). Dintre metodele expuse, niciuna nu se substituie alteia în practica kinetoterapeutic . Chiar dac deceniile din urm nu au cunoscut descoperiri r sun toare în acest domeniu, în schimb ele au reprezentat un progres incontestabil în problemele teoretice de baz ale mişc rii, contrac iei musculare, controlului motor, ca şi asupra activit ii aerobice cu urm rile induse de aceasta asupra organismului. Totuşi, şi în aceste decenii s-au impus metoda V. Kozijavkin – Sistem Intensiv de Reabilitare Neurofiziologic (INRS), metoda Reabilit rii Neuromotorie Avansat (ANR), fondat în 1995 şi altele. 166

În grupa metodelor de tratament complementare, ale c ror rezultate se al tur celorlalte metode naturale cu contribu ii însemnate la restabilirea st rii de s n tate, noi includem: – meloterapia; – culturismul; – stretchingul; – hipoterapia. Meloterapia sau terapia prin muzic este o terapie alternativ str veche, dar mereu actual , fiind folosit într-o gam larg de afec iuni. În numeroase ri ale lumii s-au dezvoltat centre de cercet ri de psihofiziologie muzical şi de meloterapie care func ioneaz cu bune rezultate: în SUA din 1952, urmate de Austria, Germania, Anglia*, Rusia, iar din anul 1965 şi în Fran a, Danemarca, Olanda, Italia, Luxemburg, Argentina, Brazilia etc. Rezultatele acestor centre au condus la crearea, în 1955, a Societ ii Interna ionale pentru Educa ie Muzical (International Society for Music Education) sub egida UNESCO şi, câ iva ani mai târziu, a Comitetului Interna ional de Meloterapie, for sub auspiciile c ruia s-a desf şurat la Paris, în anul 1974, primul congres al terapeu ilor care se ocup de acest domeniu, tratament ce presupune o cunoaştere profund a omului şi a universului s u de gândire şi sim ire. În ara noastr , meloterapia are o tradi ie veche, dr. C.I. Parhon, dr. Ana Aslan, dr. P unescu-Podeanu şi al ii întreprinzând chiar studii şi cercet ri pe acest t râm. În anul 1965 ap rea volumul Medicin şi muzic , semnat de dr. E. Nechifor şi dr. Bocârnea, iar în anul 1987 s-au desf şurat la Botoşani, pe meleagurile lui George Enescu, lucr rile simpozionului „Valen ele terapeutice ale muzicii”, lucr ri care au demonstrat multiplele posibilit i de utilizare a meloterapiei în patologia uman (vezi Violeta Biro, 2002, p. 174). Dac r mânem în filosofia s n toas despre om din care face parte şi kinetoterapia, atunci trebuie s includem aici şi culturismul, gimnastica ritmic , fitnessul şi, bineîn eles, sporturile pentru sl bire, c lire, dezvoltarea rezisten ei la îmboln viri etc. Culturismul este o metod ce foloseşte un ansamblu de exerci ii cu greut i sau haltere, în scopul form rii unui corp bine propor ionat, *

În 1958 s-a înfiin at Societatea englez de meloterapie în corela ie cu Centrul de Formare a meloterapeu ilor la Conservatorul de Muzic din Londra. 167

frumos, chiar puternic, dar armonios dezvoltat. Deşi se pare c actul de naştere al culturismului îl constituie lucr rile lui Triat din secolul XIX (ale c rui concep ii au fost dezvoltate de elevii s i, Féval şi Paz, în Fran a), totuşi, abia în secolul XX, el cunoaşte o integrare complet în kinetologie, continuându-şi totodat evolu ia pe cont propriu într-o adev rat ramur sportiv (T. Sbenghe, 2002, p. 16). O experien de dat recent este metoda stretchingului, datorat americanului Bob Anderson. Inaugurat în deceniile V-VI ale secolului XX, tehnica / metoda stretchingului a fost adus într-un stadiu cu adev rat ştiin ific în ultimele dou -trei decenii. Ea a devenit azi foarte popular , fiind cea mai r spândit dintre tehnicile kineto în recuperarea medical rapid , în kinetoprofilaxie şi în preg tirea sportivilor. Lumea de dup al Doilea R zboi Mondial mai redescoperea adev rul vechiului proverb arab: „Raiul pe p mânt este pe spinarea calului” (vezi supra). Într-adev r, echita ia terapeutic , terapia cu ajutorul calului aplicat copiilor handicapa i fizic sau mental, cât şi adul ilor suferind de poliomielit , Parkinson, lombosciatic etc. s-a dovedit extrem de benefic . Din anii ’60, tratamentul cu ajutorul calului a fost recunoscut ca metod terapeutic alternativ şi introdus în sistemul medical din Germania, Elve ia, Austria, Anglia (unde pân în prezent au fost trata i peste 10000 de copii bolnavi), Olanda etc. Din anul 1970 asemenea tratamente au început a fi aplicate şi în Fran a prin intermediul Asocia iei Na ionale de Reeducare prin Echita ie, al Asocia iei „Prietenii cardiacilor” etc. În Norvegia, hipoterapia a început din anul 1953, din ini iativa unor entuziaşti prieteni ai calului, în frunte cu un medic – profesor de c l rie, ale c rui lec ii erau pl tite din ajutorul social. În Danemarca, aceast practic a început mult mai devreme. Cel mai elocvent exemplu de reuşit a fizioterapiei prin c l rie provine chiar din aceast ar . Este vorba de Liz Hartel care şi-a petrecut 5 ani din copil rie pe un scaun cu rotile, din cauza poliomielitei, tratat apoi prin c l rie. Numele ei a f cut înconjurul lumii la vremea aceea. Calul i-a adus şi vindecarea, dar şi gloria olimpic în probele de dresaj. Concurând la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952) şi Stockholm (1956), Liz Hartel a cucerit de fiecare dat medalia de argint, fiind prima care a concurat împotriva b rba ilor în probele de dresaj. Reuşita ei demonstra c abilitatea este mai important decât inabilitatea, ceea ce 168

a încurajat un grup de norvegieni s creeze un program de recuperare prin hipoterapie a copiilor cu afec iuni neuromotorii. Un alt exemplu la fel de gr itor l-a oferit vest-germana Liselott Linsenhoff, care dup un tratament îndelungat prin c l rie a reuşit s se vindece de handicapul unei paralizii a picioarelor de care suferise în adolescen şi s -şi adjudece medalia de aur la proba de dresaj din cadrul Jocurilor Olimpice de la München (1972). Aceeaşi campioan olimpic a mai cucerit apoi înc 6 medalii de aur, argint şi bronz la campionatele mondiale şi europene, demonstrând c lumea poate fi v zut şi de pe podiumul înving torilor, nu numai de jos în sus sau dintr-un c rucior. Rezultatele ob inute în urma tratamentului prin practicarea c l riei pe aceşti „cai medici”, conştien i parc de rolul lor terapeutic, au condus la înfiin area Federa iei Interna ionale a manejurilor pentru handicapa i – for la care sunt afiliate pân în prezent peste 50 de unit i de profil. În România, singurul centru de hipoterapie se afl la Floreşti (5 kilometri de Cluj). Este vorba de Centrul de C l rie Gala al so ilor Mioara şi Sorin Goia.

Mişcarea olimpic interna ional , prin spiritul ei, ce tinde s „olimpizeze” lumea, şi-a al turat şi activitatea specific persoanelor cu handicap, înlesnind crearea unei organiza ii cu sediul la Washington: Special Olympics International (SOI). Ea are o misiune, un scop, o 169

filozofie şi principii de func ionare bine determinate, fiind cea care asigur programele na ionale de antrenament şi sistemul competi ional al sportivilor cu handicap mintal. Prin defini ie, istoria, inclusiv istoria kinetoterapiei se repet ; nu exist decât istoria unor varia ii: – ritualul iatropaic (medicina magic ), deci empirismul kinetoterapeutic, care dureaz din Antichitate pân prin secolul XVI-XVII; – etnoiatria (medicina poporului, inclusiv kinetoterapia lui: b ile cu n mol, hidroterapia, ventuza, fitoterapia, trasul sau frec turile etc.); – kinetoterapia sacerdotal (în cadrul medicinii mistice sacerdotale); – iatrosofia (medicina ra ional , cult ) cu kinetoterapia modern , ştiin ific . Dup p rerea noastr , cam acesta este traseul pe care poate fi urm rit evolu ia bazelor kinetoterapiei din cele mai vechi timpuri pân în zilele noastre. Nu sunt analizate exhaustiv niciuna dintre aceste ipostaze sau perioadele afirm rii lor, întrucât istoria nu le face inventarul complet, ci îi las cititorului posibilitatea de a sintetiza, de a-şi reprezenta cu ochii min ii drumul prin istorie al kinetoterapiei. Al kinetoterapiei, dar şi al slujitorilor ei, acei specialişti care potrivesc şi mânuiesc exerci iul terapeutic – mijlocul principal al asisten ei de recuperare medical , dar şi al asisten ei profilactice şi chiar terapeutice, cum îl caracteriza dr. Tudor Sbenghe. Kinetoterapia r mâne aşadar terapia prin mişcare ce foloseşte tehnici anakinetice (imobilizarea, postura) şi kinetice dinamice (activ şi pasiv ), dar şi statice (contrac ia izometric , relaxarea), tehnici accesibile numai cadrelor specializate, posibile doar în centre special amenajate şi dup programe gradate adecvat (vezi şi L. Sandu, 1991, p. 240). Unde s-au format şi perfec ionat aceste cadre pentru a deveni buni kinetoterapeu i (în masaj, în relaxare, în manipul ri, tratament ocupa ional, în mişc ri educa ionale şi limitarea mişc rilor), balneoterapeu i, climatoterapeu i, meloterapeu i ş.a.m.d.? Este greu de dat un r spuns satisf c tor. Fiecare ar , fiecare genera ie a învins în felul ei durerea, suferin a* şi a luat atitudini şi m suri diferite *

Cea mai complet defini ie este cea dat în anul 1979 de c tre Comitetul de taxonomie al Societ ii de Studiu al Durerii (International Association for the Study of Pain – IASP): „Durerea este o experien senzorial şi emo ional dezagreabil , dat de o leziune tisular veritabil sau poten ial sau de o descriere cu termeni ce se refer la o asemenea leziune” (IASP – Classification of chronic pain syndromes – Pain Supl., 1988, 3). 170

(hot râte, complete, par iale etc.) pentru terapia prin programe şi m suri adecvate. În România, începuturile înv mântului kinetoterapeutic dateaz din perioada interbelic . În înv mântul superior, aşa cum am mai afirmat, înc în 1922, C.I. Istrati a introdus gimnastica medical în Planul de înv mânt al INEF, astfel c primii absolven i aveau şi cunoştin e teoretice şi practice de kinetoterapie. Dup cel de-al Doilea R zboi Mondial, acest institut a creat o specializare distinct din kinetoterapie (cultur fizic medical , în terminologia anilor 1948-1950), merite deosebite având profesorul univ. dr. Adrian Ionescu (1904-1972) licen iat în medicin (1930), apoi în litere şi filozofie (1932). Este autorul unor lucr ri fundamentale, reeditate şi azi, dar şi formatorul unor cadre care dup anii 1983, i-au continuat valoroasa activitate: dr. Ana Cristina Fozza, dr. Petre Radovici, dr. Viorel Dumitriu, dr. Mariana Cordun ş.a.

Adrian Ionescu

De acest vast domeniu s-a apropiat şi A. Iliescu, un alt cadru de specialitate, autorul lucr rilor Biomecanica exerci iilor fizice (Editura 171

CNEFS, 1968), Biomecanica exerci iilor fizice şi sportului (Editura Sport-Turism, 1975) etc. În anul 1992 s-au înfiin at facult i de kinetoterapie la Bucureşti, Bac u şi Oradea care fiin eaz şi azi cu bune rezultate. Este dificil de g sit un termen capabil s acopere ca semnifica ie toate tipurile de terapii cerute de realitatea infirmit ii omului care, prin caracteristicile sale somatice şi func ionale, prin capacit ile mentale şi psihosenzoriale, reprezint un cumul de actualiz ri ale evolu iei sale ontogenetice şi filogenetice. Oricum am numi infirmitatea pentru a-l menaja pe cel suferind – invaliditate, deficien , handicap, dizabilitate, infirmitate etc. –, în spatele acestor cuvinte se afl ceea ce în limba român se numeşte durere, suferin . În ara noastr , în prezent exist 425.000 de persoane cu handicap, dintre care numai 1% au studii superioare şi cam tot atâ ia au liceul. Şi acest lucru ne conduce la ideea c handicapul desocializeaz , îi îndep rteaz pe cei din jur. Din nefericire, România este singura ar a Uniunii Europene în care nu exist Centre de Reabilitare pentru cet enii în via a c rora a intervenit o dizabilitate major . Şi asta în condi iile existen ei Manifestului Dizabilit ii în România, când circul prin documente mondiale, na ionale şi parohiale tot felul de defini ii ale dizabilit ii, care mai de care mai contorsionate (vezi Dilema veche, III, 151, 15-21 dec. 2006, p. 9-11, pagini consacrate subiectului), iar în cântecul popular mai r sun versuri ca acestea: „Nu ştii tu vreo buruian / S m lecuiesc de-o boal ?”. La sfârşitul anului 1990 a fost fondat Federa ia Român a Sportului pentru Persoane cu Handicap, organism care activeaz cu bune rezultate în componen a Agen iei Na ionale pentru Sport. Sub egida Federa iei se desf şoar periodic o serie de manifest ri sportive, cu caracter de mas , încununate cu Jocurile Na ionale ale Persoanelor cu Handicap, ajunse la a IV-a edi ie, în luna mai 2007, şi cu participarea la 3 edi ii de var ale Jocurilor Paralimpice.

172

Mai multe detalii le afl m din Programul general al manifest rii* din 2-6 mai a.c. desf şurate în Bucureşti. *

Federa ia Român a Sportului pentru Persoane cu Handicap este o structur sportiv de drept privat, de utilitate public , f r scop lucrativ, „având ca membri persoane fizice şi juridice cu activitate specific în domeniu”. FRSPH a fost fondat în decembrie 1990 şi de atunci, prin membrii s i, asocia ii şi cluburi sportive, a ob inut o serie de rezultate bune şi foarte bune atât pe plan na ional, cât şi pe plan interna ional. România a fost reprezentat la trei edi ii de var ale Jocurilor Paralimpice: Atena – 1996, prin sportivul Aurel Berbec la powerlifting (haltere din culcat), Sydney – 2000, prin Adrian Sandu la powerlifting, Atena – 2004 prin Eduard Novak la ciclism. Speran a noastr este s particip m la Beijing – 2008 cu mai mul i sportivi şi la mai multe probe, aşa cum este înscris în Strategia sportului pentru persoane cu handicap pe perioada 2005-2008: „reprezentarea rii la 4 ramuri de sport”. Jocurile Na ionale ale Persoanelor cu Handicap, edi ia a IV-a, se înscriu în Programul Na ional „Revigorarea II” ini iat şi coordonat de Federa ia Rom n a Sportului pentru Persoane cu Handicap şi sprijinit de Agen ia Na ional pentru Sport. 173

* * * Din acest tablou general al apari iei şi evolu iei cultiv rii şi trat rii trupului afectat de un handicap sau de o alt suferin în care am încercat s prezent m contribu ia diferitelor culturi, epoc de epoc , rezult c nevoia de kinetoterapie s e afl în continu creştere. Aceast competi ie nu ar fi fost posibil f r un sprijin deosebit primit de la partenerii noştri: ¬ Federa ia Român de Atletism ¬ Federa ia Român de Baschet ¬ Asocia ia Municipal de Fotbal Bucureşti ¬ Federa ia Român de Şah ¬ Federa ia Român de Tenis de Mas ¬ Direc ia pentru Sport a Municipiului Bucureşti ¬ Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Bucureşti ¬ Colegiul Na ional „I.L. Caragiale”, Bujcureşti ¬ Universitatea „Spiru Haret” – Facultatea de Educa ie Fizic şi Sport ¬ Academia Na ional de Educa ie Fizic şi Sport – Facultatea de Kinetoterapie ¬ Universitatea de Medicin şi Farmacie „Carol Davila” ¬ Universitatea de Ştiin e Agronomice şi Medicin Veterinar Fotbalul – un sport îndr git de majoritatea b rba ilor şi nu numai – nu putea s nu fie practicat cu mult pasiune şi de sportivii cu handicap de auz şi de cei cu intelect afectat din şcolile speciale, din asocia ii şi cluburi sportive pentru persoane cu handicap. Echipa reprezentativ a rii noastre are în palmares medalia de aur ob inut la fotbal redus la Jocurile Paralimpice Madrid – 1992 şi primul titlu mondial de fotbal în 11 juc tori (reguli FIFA) câştigat la Campionatul Mondial din Olanda în 1994. Aceste performan e reflect şi preocuparea comunit ii pentru ca membrii s i cu disabilit i s nu fie marginaliza i. Tenisul de mas – sport accesibil, este practicat aproape în toate asocia iile şi cluburile sportive pentru persoanele cu handicap. Pentru ca întrecerile s fie cu şanse egale pentru fiecare, persoanele cu handicap motor sunt clasificate în clasele sportive în func ie de gradul de handicap. Aceast clasificare este interna ional şi federa ia noastr s-a aliniat celorlalate ri cu mul i ani în urm . Sportivii cu handicap de auz, ca şi cei cu intelect afectat sunt de in tori ai mai multor medalii ob inute la competi ii interna ionale oficiale – Jocuri Paralimpice, Jocuri Olimpice ale Surzilor, Campionate mondiale şi europene. Şahul – sportul min ii, este mult îndr git de persoanele cu handicap loco- şi neuromotor, de cele cu handicap de auz şi, nu în ultimul rând, de persoanele cu handicap de v z, chiar dac aceasta ar p rea imposibil. Echipa reprezentativ a rii noastre a ob inut locuri fruntaşe şi chiar medalii înainte de decembrie 1989 la cupele mondiale de şah rezervate nev z torilor. 174

Ea a crescut cu aceeaşi intensitate ca nevoia de afirmare şi exprimare a trupului şi a calit ilor sale. Aceast tendin a kinetoterapiei de a câştiga din ce în ce mai mult teren, reuşind uneori s se substituie unor practici medicale consacrate, are la baz câteva caracteristici care demonstreaz c marile culturi fizice medicale ale lumii antice sau moderne n-au fost opera unui singur grup etnic sau rasial, ci s-au format prin interferen e şi aporturi diferite.

Din progresele în timp ale kinetoterapiei rezult primatul cunoaşterii ştiin ifice, ceea ce face din slujitorul acestui domeniu al ştiin ei şi practicii un specialist multidisciplinar, format în sistemul de valori al anatomiei şi fiziologiei omului, al biomecanicii mişc rilor, biochimiei şi igienei, al religiei, filosofiei, al educa iei fizice şi sportului. Baschetul – de câ iva ani, prin cea care a fost Mariana Mihoc, s-a introdus în ara noastr şi se joac cu mult pasiune baschetul în fotoliu rulant. Între jocul de baschet practicat în picioare şi cel în fotoliu rulant nu sunt multe diferen e de regulament. Jocurile Na ionale ale Persoanelor cu Handicap, edi ia a IV-a, s-au desf şurat între 3 şi 5 mai 2007, dup cum urmeaz : 3 mai Fotbal – Complexul Tineretului (stadionul „Iolanda Balaş-Sotter” ), Bucureşti Tenis de mas – Sala Polivalent , Bucureşti 4 mai Şah – Sala de joc a Prim riei Sector 2, Bucureşti Baschet – Sala „Agronomia”, Bucureşti 5 mai Atletism – Complexul Tineretului (stadionul „Iolanda Balaş-Sotter”), Bucureşti 175

Descoperirea şi cunoaşterea tot mai profunde ale circula iei, psihanalizei, ale subconştientului (unde Freud are un rol fundamental), ale reflexului condi ionat (de c tre I.P. Pavlov), ale inconştientului ancestral (de c tre C.G. Jung) au f cut posibile noi metode sau proceduri, specifice şi de grani , marea problem r mânând de acum alegerea cea mai potrivit . Întreaga ascensiune a kineziologiei ca domeniu al ştiin ei din care face parte şi kinetoterapia s-a f cut cu acelaşi om fizic şi intelectual care construia piramidele şi zidul chinezesc sau care, în 1990, punea bazele primei terapii genetice asupra unei feti e (de 4 ani din SUA) ce suferea de un deficit imunitar. Din studiile noastre rezult c aproape 90% din nivelul ştiin ific şi tehnic al kinetoterapiei moderne s-a realizat în secolul trecut, secolul XX. Numeroase probleme referitoare la destinul kinetoterapiei le ridic ritmul rapid de urbanizare şi industrializare, noua configura ie a localit ilor, depersonalizarea, depopularea centrelor marilor oraşe în favoarea veritabilelor periferii-dormitor (unde se înşir sub form de 176

oraşe anonime alte spa ii uniforme şi monotone), spargerea z voarelor stabilit ii urbane prin transformarea stilurilor de via în zonele rurale, datorit ascensiunii or şenilor şi a urbanismului lor, reducerea speran ei de via a muncitorului manual cu 8 ani fa de rest, conflictul dintre vârste sau genera ii, statutul medical al b trânilor (unii dintre ei fac orice terapie pentru a întârzia efectele timpului), creşterea interesului fa de terapiile orientale, conştientizarea faptului c s n tatea este un bun personal de care fiecare este r spunz tor, iar lupta pentru autovindecare îi apar ine etc.

În sfârşit, trebuie recunoscut c realitatea contemporan a kinetoterapiei ne convinge c solu ionarea problemelor durerii omului nu este una tehnologic şi c sunt necesare reluarea programului de vindecare prin admiterea diversit ii metodelor şi instaurarea principiilor valorice în defavoarea modelor sau cerin elor pie ei.

177

178

BIBLIOGRAFIE

Ablai, Mehmet, Arabii. De la Mecca la Córdoba, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1968. Aioanei, M d lina, Hipoterapia – C lare pe destin, ms., Bucureşti, 2007. *** Arta prelungirii vie ii, Bucureşti, 1996. B r cil , Al., B ile Herculane în epoca roman şi credin ele populare de azi, f.e., f.l., 1932. Bezdeki, Ştefan, Sportul la eleni, Cluj, 1930. Biro, Violeta, Terapii alternative, Editura Polirom, Iaşi, 2002. Blin, Clement, ABC-ul cunoaşterii de sine, Editura Corint, Bucureşti 2002. Br tescu, Ghe., sub redac ia, Trecut şi viitor în medicin , Editura Medical , Bucureşti 1981; idem, „Specificitatea etnic a medicinii populare” în Despre medicina popular româneasc , Editura Medical , Bucureşti, 1970. Bucurescu, Adrian, Dacia magic , Editura Arhetip, Bucureşti, 1998. Budic , Cristian, Kinetoterapia în afec iunile ortopedico-traumatice, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2005. Buiac, Dumitru, Elemente de psihokinetoterapie (curs predat la Facultatea de Psihologie a Universit ii Titu Maiorescu, în anul universitar 2002/2003). Buiac, Dumitru, Copilul mic şi nevoia de mişcare, Editura Editis, Bucureşti, 1994. Cain, Jacques, Psihanaliz şi psihosomatic , f. e., Bucureşti, 1998. Candrea, Aurel, Folclorul medical român comparat, Editura Polirom, Iaşi, 1999. C lug ri , Alecu Mioara, Zalmoxis, Editura Miracol, Bucureşti, 1999. Château, Jean, L’enfant et le jeu, Paris, Les editions du Scarabee, 1967. Coakley, Sarah, Religia şi trupul (traduc tor: Dan Şerban Sava), Editura Univers, Bucureşti, 2003. Crainici, Nineta, Bioenergoterapia în tradi ia milenar a poporului român, Editura Miracol, Bucureşti, 1977; idem, Cum s ne vindec m prin respira ie şi sunet, Editura Orfeu 2000, Bucureşti, 2003; idem Conceptul simetriei în intui ia biologic bioenergetic str veche autohton , în „Dacoromania”, an V, nr. 3-4, 2002. 179

Crişan, Ion Hora iu, Civiliza ia geto-dacilor, vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti, 1993. Dafinoiu, Ion, Elemente de psihoterapie integrativ , Editura Polirom, Iaşi, 2001; idem, Hipnoz clinic , tehnici de induc ie, strategii terapeutice, Editura Polirom, Iaşi, 2003. Despre medicina popular româneasc , Specificitatea etnic a medicinii populare, în Studii, note şi documente, Editura Medical , Bucureşti, 1970. Din tradi iile medicinii şi ale educa iei sanitare, Studii şi note, Sub red. G. Br tescu, Editura Medical , 1978. Dr gan, I. şi colab., Cultura fizic medical , Editura Sport Turism, Bucureşti, 1981. Eliade, Mircea, Istoria credin elor şi ideilor religioase, 2 vol., Editura Ştiin ific , 1982; idem, Le chamanisme et les techniques archaiques de l'extrase, Paris, 1951; idem, Cosmologie şi alchimie babilonian , ed. a 2-a, Editura Moldova, Iaşi, 1991. Firimi , C., Exerci iul fizic, un valoros medicament natural, vol. 1 şi 2, Editura Ceres, Bucureşti, 1981. Flaceliére, Robert, Via a de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle (Trad. Liana Lupaş), Chişin u, 1991. Fozza, C.A., Îndrumar pentru corectarea deficien elor fizice, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2002. George, Sergiu Al., Limb şi gândire în cultura indian , Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1976. Gomoiu, V., Din istoria medicinii şi a înv mântului medical, Bucureşti, 1923. Grigorian, Tigran, Istoria şi cultura poporului armean, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1993. Grimal, Pierre, Civiliza ia roman , 2 vol. (Trad. Eugen Cizek), Editura Minerva, Bucureşti, 1973. Guillaumont, A., The Jesus Prayer among the Monks of Egipt, Eastern Churches Review 6:1, 1974. Hegel, G.W.Fr., Prelegeri de filozofie a istoriei, trad. rom. Al. Boboc, Editura Academiei, Bucureşti, 1971. Hogea, D., Din trecutul oraşului Piatra Neam , Piatra Neam , 1936. Huizinga, I., Homo ludens, Humanitas, 1996. Ifrim, Mircea, Antropologie motric , Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1986. Ionescu, Adrian, Medicina culturii fizice, EDP, Bucureşti, 1966; idem, Gimnastica medical , Editura All, Bucureşti 1994. 180

Iorga, Nicolae, Locul românilor în istoria universal , Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1985. Istoria medicinii. Autori: V.L. Bologa, B. Du escu, I. Ghelerter ş.a, Editura Medical , 1963. Istoria universal , vol. 1, De la origini pân la sfârşitul marilor imperii, Univers enciclopedic, Bucureşti, 2006. Istoria universal a medicinii, Editura Medical , Bucureşti, 1970. Ivan, Sabin, S n tate f r medicamente, Editura RAI, Bucureşti, 1995; idem Un masaj la îndemâna oricui. Presopunctura, Editura Medical , Bucureşti, 1983. * Izvoare privind istoria României, vol. I-II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970. Kiri escu, Constantin, Palestrica, Editura UCFS, Bucureşti, 1964. Leon, Nicolae, Istoria natural medical a poporului roman, Analele Academiei Române, vol. XXV, 1903. Leveque, Pierre, Aventura greac , vol. 1-2, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987. Lexa, Fr., La magie dans l’Égipt ancienne, 3 vol., R. Geuthner, Paris, 1925. Leygues, Anne Béatrice, Do In, calea energiei, Editura Pro, Bucureşti, 2003. Lidell, Lucy, Masajul: ghid practic de tehnici orientale şi occidentale de masaj, Editura Pro, Bucureşti, 2002. Louth, Andrew, Trupul în creştinismul catolic din Occident, în Religia şi trupul, Editura Univers, Bucureşti, 2003. Lucas-Dubreton, J., Via a de fiecare zi la Floren a pe vremea familiei Medici (Trad. Gh. Edmond Gussi), Editura Eminescu, 1976. Lucian, Sandu, Cum trat m durerea, Editura Medical , Bucureşti, 1991. Mantak, Chiîa, Automasajul tinere ii prin chi, Editura Antet, Bucureşti, 1996. Mih escu, Claudiu Octavian, Sacerdotal Medicine and Etnotherapy in Dacia before the Roman Conquest, http://www.sarmisegetusa.org (2001). Montet, Pierre, Via a de toate zilele în Egipt pe vremea dinastiei Ramses (Trad. Ilana Zara), Editura Eminescu, 1973. Nenciu, Georgeta, Biomecanica în educa ie fizic şi sport. Aspecte generale, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2005. Niculescu, Georgeta, Gimnastica în kinetoterapie, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2006. 181

Noveanu, Dan, Frandes, Corina Daniela, Adjuvante naturale metabolico-nutritive de uz general şi local, Editura Funda iei Culturale „Ioan Slavici”, Arad, 2000. Occhipinti, Elio (coord.), Medicina tradi ional chinez . Tehnici de prevenire şi tratament, Polirom, 2004. Pásztai, Zoltan, Kinetoterapie în neuropediatrie, Editura Arionda, Oradea, 2004. Pausanias, C l torie în Grecia, vol. 1, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1974. Petecel, Stela, Antichitatea greco-roman despre sport, Editura SportTurism, Bucureşti, 1980. Petrovski, N. şi Belov, A., ara Marelui Hapi, Bucureşti, 1958. Platon, Banchetul şi alte dialoguri, Editura Mondero, Bucureşti, 2002. Plinius cel Tân r, Opere complete, Editura Univers, Bucureşti, 1977. Popescu, Gh.A., Terapeutica popular în patologia extern , Cluj, 1927. Postolache, Nicolae, Istoria sportului în România, Editura Profexim, Bucureşti, 1995. Postolache, Nicolae, Olimpismul în istoria civiliza iei, Editura Saeculum, Bucureşti, 2004. Postolache, Nicolae, Postolache Maria, Tradi iile sportive ale românilor, Editura CNEFS, Bucureşti, 1969. Radu, H., Patologia unit ii motorii, Editura Medical , Bucureşti, 1978. Ramba, Viorica, Ecologii culturale, Editura Caminante, Bucureşti, 1997. Rouyer, Jacques, Sport et développement humain, Éditions sociales, Paris, 1975. Sabin, Ivan, Presopunctura, un masaj la îndemâna oricui, Editura Medical , Bucureşti, 1998. Samarian, Gh.P., Medicina şi farmacia în trecutul românesc 13821775, C l raşi, [1936]. Sbenghe, T., Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Editura Medical , Bucureşti, 1999. Sbenghe, T., Recuperarea medical a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medical , Bucureşti, 1981. Sbenghe, T., Kinetologie profilactic , terapeutic şi de recuperare, Editura Medical , Bucureşti, 1987. Sbenghe, T., Kinesiologie. Ştiin a mişc rii, Editura Medical , Bucureşti, 2002. 182

Schneder, Wolf, Omniprezentul Babilon, Editura Politic , Bucureşti, 1968.

Simensky, Teofil, Cultur şi filosofie indian în texte şi studii, Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1978. Simionescu, Al., Yoga – gândire şi tehnici, Editura Niculescu, Bucureşti, 1994. Simu, Oct., Civiliza ia japonez tradi ional , Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1964. Susan, Mc Daniel şi colab, Psihoterapia ca sistem, Editura Polirom, Iaşi, 1996. Şerban, Emilian, Masajul – arta relax rii, Comunicare ştiin ific , Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 2007. Ştefan, Alexandru, Pe urmele lui Zalmoxis, Carpatia, Bucureşti, 2002; idem, În elepciunea nemuritorilor, Bucureşti, 2003. Telechi, Nicolae şi colab., Cura balneoclimateric în România, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984. Todea, S.F., Exerci iul fizic în educa ie fizic , sport şi kinetoterapie, Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2001. Tufoi, N.C., Yoga – izvor de s n tate, Junimea, Iaşi, 1979. Turgeon, Madeline, Reflexologia de la A la Z, Editura Polirom, Iaşi, 2001. V t manu, N., Reflexoterapie modern , Bucureşti, 1934; idem, De la începuturile medicinii româneşti, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1966. V t manu, N., Br tescu, Ghe., O istorie a medicinii, Editura Albatros, Bucureşti, 1975. Vianu, Ion, Introducere în psihoterapie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975. Vitruvius, Despre arhitectur , Editura Academiei, Bucureşti, 1964. Winfred, Huber, Psihoterapiile, Editura Ştiin ific şi Tehnic , Bucureşti, 1997.

183

Redactor: Elena-Adriana ZAMFIR Tehnoredactor: Mihaela STOICOVICI Bun de tipar: 31.08.2007; Coli tipar: 11,5 Format: 16/70 x 100 Editura Funda iei România de Mâine Bulevardul Timişoara, nr.58, Bucureşti, Sector 6 Tel./Fax: 444 20 91; www.spiruharet.ro e-mail: [email protected] 184